Exercitarea autorităţii părinteşti. Decizia nr. 483/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 483/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-03-2014 în dosarul nr. 27859/299/2010
Dosar nr._
(2196/2013)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.483
Ședința publică de la 24 martie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - DANIELA ADRIANA BÎNĂ
JUDECĂTOR - I. B.
JUDECĂTOR - DOINIȚA M.
GREFIER - LUCREȚIA C.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-reclamantă D. P., împotriva deciziei civile nr. 445 A din 24.04.2013, precum și a încheierii din 27.02.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât O. K. și cu Autoritățile Tutelare PRIMĂRIA SECTOR 1 BUCUREȘTI și PRIMĂRIA SECTOR 6 BUCUREȘTI.
Cauza are ca obiect – exercitarea autorității părintești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat D. P. I., în calitate de reprezentant al recurentei-reclamante D. P., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 24.06.2013, emisă de Baroul București, pe care o depune la dosar, lipsind intimatul-pârât O. K. și Autoritățile Tutelare Primăria Sector 1 București și Primăria Sector 6 București .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Apărătorul recurentei-reclamante solicită încuviințarea probei cu înscrisuri în susținerea capătului cerere având ca obiect pensie de întreținere, precum și la critica referitoare la faptul că pensia a fost stabilită la o valoare mai mică decât cea reprezentată de veniturile pârâtului.
Curtea, după deliberare, în temeiul dispozițiilor art.305 din Codul de procedură civilă, va încuviința proba cu înscrisuri solicitată de recurenta-reclamantă, prin apărător, primește înscrisurile la dosar și constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul în susținerea motivelor de recurs.
Apărătorul recurentei-reclamante susținând oral motivele de recurs solicită admiterea recursului, casarea deciziei civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că, instanța de apel nu și-a exercitat rolul activ în soluționarea apelurilor și a ignorat practica judiciară și jurisprudența care obligă pe debitorul obligației de întreținere să asigure un trai decent minorului pe care îl are în întreținere.
Solicită obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 1 la data de 16.06.2010 sub nr._, reclamanta D. P., în calitate de reprezentant legal al minorului Ozkan D.-O., în contradictoriu cu pârâtul OZKAN K., a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună încredințarea minorului spre creștere și educare reclamantei și stabilirea domiciliului minorului la domiciliul său și obligarea paratului la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului în raport de veniturile realizate.
Prin sentința civila nr 4525/9.03.2011 pronunțata de Judecătoria sector 1, a fost admisa cererea principala, s-a dispus încredințarea minorului către mama, a fost stabilit domiciliul acestuia la mama și a fost obligat paratul la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 170 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanța a reținut ca între reclamanta și pârâtul din prezenta cauză a existat o relație din care a rezultat minora Ozkan D.-O., născut la data de 22.06.1995, astfel cum rezultă din certificatul de naștere, minorul având statutul de copil din afara căsătoriei, cu filiația față de tată stabilită prin recunoaștere de către pârât, aspect ce rezultă atât din cuprinsul certificatului de naștere al minorului, cât și din declarația pârâtului, prin care și-a exprimat acordul ca minorul să îi poarte numele.
Instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art.65 Codul familiei, dacă filiația copilului din afara căsătoriei este stabilită față de ambii părinți, încredințarea lui, precum și contribuția părinților la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională, se vor hotărî potrivit dispozițiilor art.42-44 inclusiv, care se aplică prin asemănare.
Astfel, referitor la capătul principal de cerere privind încredințarea minorului și stabilirea domiciliului la reclamanta, instanța a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art.42 alin.1 din Codul familiei, în sensul că, în scopul încredințării copilului minor unuia dintre părinți, instanța va asculta părinții și autoritatea tutelară și va ține seama de interesul copilului, pe care de asemenea îl va asculta, dacă a împlinit vârsta de zece ani.
Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului prevede în articolul 2 că principiul interesului superior al copilului trebuie să prevaleze în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, inclusiv în cauzele soluționate de instanțele judecătorești.
De asemenea, în conformitate cu articolul 31 alin.2 din aceeași lege, instanța subliniază că exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului și să asigure bunăstarea materială și spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menținerea relațiilor personale cu el, prin asigurarea creșterii, educării și întreținerii sale, precum și prin reprezentarea sa legală și administrarea patrimoniului său.
În acest context, aprecierea asupra interesului copilului este legată nu numai de posibilitățile materiale ale părinților, ci și de relațiile acestora cu copilul, de interesul pe care l-au manifestat și de legăturile afective stabilite între părinți și copil.
În raport de probatoriul administrat, în ceea ce privește încredințarea minorului Ozkan D. –O., elev fără a se cunoaște ce cursuri frecventează, instanța apreciază că reclamanta poate asigura copilului condiții materiale și morale adecvate, favorabile dezvoltării sale normale, având în vedere următoarele aspecte:
Procedând la o analiză coroborată a probelor, instanța a reținut că reclamanta se ocupă în exclusivitate de creșterea și educarea minorului, relațiile pârâtului cu fiul sau sa fiind sporadice, mărginindu-se la vizite la diferite intervale de timp și la plata inconstantă a pensiei de întreținere mai mult din anul 2009 relațiile cu fiul sau au încetat definitiv. Nici reclamanta nu oferă suficiente garanții materiale și morale, dar și locative corespunzătoare minorului, însa este singura persoana care a avut o prezenta mai constanta și mai stabila în viața acestuia. În acest moment reclamanta nu oferă condiții locative minorului, acesta aflându-se la un frate al reclamantei în provincie unde nu se cunoaște situația sa școlara, care oricum era mai mult decât mediocra.
Aceste concluzii se desprind din conținutul referatului de anchetă socială efectuate la domiciliul reclamantei (fila 35), în care se consemnează că minorul este un copil normal dezvoltat în raport cu vârsta sa, iar locuința nu oferă condiții corespunzătoare creșterii și îngrijirii optime a minorului, fiind îndrumată să se adreseze DGASPC – sector 1 București. De asemenea, situația financiară a reclamantei este nu stabilă, aceasta neexercitând profesii stabile, lucrând ca menajera la diverse familii.
În ceea ce privește poziția pârâtului în raport cu obiectul prezentei cereri, instanța observă că acesta nu s-a prezentat la termenele stabilite pentru judecarea cauzei și pentru administrarea probei cu interogatoriul. Astfel fiind, potrivit dispozițiilor art.225 Cod procedură civilă, dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfățișează, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină sau numai ca un început de dovadă în folosul părții potrivnice.
În raport cu aspectele reținute mai sus, instanța apreciază că neprezentarea pârâtului la interogatoriu și dezinteresul manifestat față de prezenta acțiune confirmă lipsa dorinței acestuia de implicare în viața minorului și de reluare a relațiilor personale cu aceasta, dovedind astfel că nu înțelege să se opună încredințării minorului spre creștere și educare reclamantei.
Mai mult, din înscrisurile depuse la dosar de către reclamantă, constând în cereri de obligare a pensiei de întreținere la plata căreia pârâtul a fost obligat în favoarea minorului, rezultă faptul că acesta manifestă inconsecvență și în ceea ce privește executarea obligațiilor patrimoniale care îi revin față de copilul său.
Prin urmare, ținând seama de aceste criterii și aspecte cumulative, constatând că încredințarea minorului către reclamantă este în acord cu interesul superior al copilului, instanța a admis capătul de cerere privind încredințarea minorului către reclamantă, spre creștere și educare, astfel cum a fost formulat.
În ceea ce privește capătul de cerere privind stabilirea domiciliului minorului la domiciliul reclamantei, instanța subliniază că, potrivit art.100 Codul familiei, copilul minor locuiește la părinții săi, iar dacă aceștia nu locuiesc împreună, ei vor decide, de comun acord, la care dintre ei va locui copilul. În caz de neînțelegere între părinți, instanța judecătorească, ascultând autoritatea tutelară, precum și pe copil, dacă acesta a împlinit vârsta de zece ani, va decide, ținând seama de interesele copilului.
Astfel, având în vedere faptul că instanța apreciază ca fiind în interesul minorului ca aceasta să fie încredințat reclamantei spre creștere și educare, pentru considerentele expuse, analizând și datele obținute în urma efectuării anchetei sociale la domiciliul reclamantei, care dovedesc faptul că aceasta, deși nu dispune de condiții materiale corespunzătoare, instanța a admis acest capăt de cerere așa cum a fost formulat și, drept consecință, a stabilit domiciliul minorului la domiciliul reclamantei, deși în acest moment nici reclamanta nu are un domiciliu stabil locuind pe la diverse rude, însă este mai bine pentru minor sa rămână cu unul dintre părinți decât sa fie încredințat unei instituții de profil.
În ceea ce privește capătul de cerere privind stabilirea obligației de plata a pensie de întreținere în temeiul disp.art.94 Codul familiei, instanța a constatat ca pârâtul are obligația legala de a contribui în raport de veniturile realizate la întreținerea minorului astfel încât instanța a dispus admiterea și a acestui capăt de cerere, obligându-l pe parat la plata acestei contribuții de la data introducerii cererii pana la majoratul minorului.
Prin sentința civila nr 9466/18.05.2011 pronunțata de Judecătoria sector 1 a fost admisa în parte cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr 4525/9.03.2011, în sensul ca a dispus obligarea paratului la plata sumei de 1520 lei către reclamanta, cu titlu de cheltuieli de judecata.
Împotriva sentinței civile nr.4525/9.03.2011, a declarat recurs, calificat apel, reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
La data de 11.07.2011, a fost înregistrat recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.9466/18.05.2011.
La termenul de judecata din data de 27.02.2013, tribunalul a admis excepția tardivității declarării apelului împotriva sentinței civile nr 9466/18.05.2011.
Prin decizia civilă nr.445A/24.04.2013 Tribunalul București - Secția V-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamantei pentru următoarele considerente:
Critica formulata vizează întinderea pensiei de întreținere stabilita în sarcina intimatului, în baza probatoriului administrat la fond. În lipsa unui temei de drept, tribunalul, văzând dispozițiile art.295 alin.1 teza întâi Cod procedură civilă, va verifica, în limitele cererii, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii în timp de catre prima instanța.
Obligația legală de întreținere dintre părinți și copii este instituită cu caracter general prin dispozițiile art.499 alin.1 din Codul Civil, iar copilul minor este întreținut de părinții săi, obiectul întreținerii constând în asigurarea mijloacelor necesare traiului copilului minor și suportarea cheltuielilor de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională ale acestuia.
Reținând dispozițiile art.529 alin.1 din Codul Civil, potrivit cărora întreținerea este datorată în raport cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti, precum și dispozițiile art.525 alin.1 din Codul Civil, potrivit cărora, minorul care cere întreținere de la părinții săi se află în nevoie dacă nu se poate întreține din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri, instanța de fond a apreciat în mod corect că sunt întrunite condițiile generale și speciale pentru acordarea pensiei de întreținere atât în persoana creditorului cât și în persoana debitorului acestei obligații legale.
În ceea ce privește starea de nevoie a minorului, aceasta este prezumată de lege, iar existența mijloacelor materiale ale paratului, urmăribile potrivit art.409 alin.1 – 4 Cod procedură civilă, a fost stabilită din actele depuse la dosarul cauzei, neexistând o altă persoană obligată cu prioritate înaintea sa la executarea obligației de întreținere în favoarea minorului. Cu privire la probatoriul administrat în prima instanța, tribunalul a avut în vedere ca din conținutul adeverinței nr.1/20.01.2011 (fila 53), emisa de ., intimatul obținea un venit mediu de 550,66 lei în cele șase luni anterioare sesizării instanței de judecata. Or, se constata ca în raport de aceasta suma, judecătoria a stabilit un cuantum mai mare de cat plafonul legal de ¼ în ceea ce privește prestația lunara. Dovada unor venituri suplimentare, contrar opiniei apelantei, nu a fost făcuta. Este just ca prin întrebarea nr 8 a interogatoriului propus la prima judecata, reclamanta a indicat un venit lunar al paratului în cuantum de 3000 lei, însă, chiar daca acesta din urma nu s-a prezentat în vederea administrării probei, iar prima instanța a făcut aplicarea prevederilor art.225 Cod procedură civilă, aceasta împrejurare nu echivalează cu o recunoaștere deplina privind întinderea venitului. Legiuitorul a lăsat la indemna judecătorului aprecierea valorii probatorie pe care o va da lipsei nejustificate a unei părți la administrarea probei cu interogatoriul. Iar, tribunalul a opinat ca, în ceea ce privește întinderea drepturilor salariale ale paratului, împrejurarea ca a lipsit nejustificat în fata instanței, nu poate fi decât un început de dovada, pe care îl va corobora cu înscrisurile administrate, respectiv adeverința de salariu. Faptul ca s-a consemnat în conținutul referatului de ancheta sociala ca paratul a declarat ca obține venituri de 800 lei lunar nu angajează partea dat fiind ca nicio alta proba nu se coroborează cu aceasta mențiune. Mai mult, referatul de ancheta sociala nu are forța probanta obligatorie pentru instanța de judecata.
Nici probele administrate în apel nu au dovedit o alta situație de fapt. Astfel, conform actelor contabile ale ., al cărei asociat este unic este paratul, rezulta ca în anul 2010, profitul obținut de societate este în suma de 1902 lei (venituri obținute,_-cheltuieli,_=1902 lei), adică 158,5 lei lunar. O pătrime din aceasta suma înseamnă 39,62 lei.
Instanța judecătorească va putea mări sau micșora obligația de întreținere sau hotărî încetarea ei, după cum se schimbă mijloacele celui care dă întreținerea sa nevoia celui ce o primește. În cazul pensiei de întreținere datorată de către părinte, nevoile minorului trebuie a fi luate în considerare în funcție de vârsta acestuia, dar și de posibilitățile de plată ale celui obligat la întreținere.
Potrivit art.529 alin 2 Cod civil, cuantumul întreținerii se stabilește până la o pătrime din venitul lunar net al părintelui, pentru un copil. În cauza, tribunalul a statuat ca prima instanța a stabilit o pensie de întreținere justificata fata de veniturile obținute și dovedite de către parat. Astfel, instanța de fond a avut în vedere numai venitul lunar de 550,66 lei, conform adeverinței atașate la dosarul de fond, iar față de plafonul legal maxim de ¼, pensia de întreținere putea fi stabilita pana la suma de 137,66 lei. Iar, în apel s-a făcut dovada obținerii unui venit modic în anul 2010, din care se poate retine plafonul legal maxim al pensiei în suma de 39,62 lei, astfel cum s-a menționat mai sus. Prin urmare, suma de 170 lei stabilita de prima instanța se încadrează în dispozițiile art.529 alin.2 C.civ, reprezentând aproximativ ¼ din veniturile paratului.
În ceea ce privește susținerea apelantei în sensul ca nevoile minorului în vârsta de 15 ani sunt complexe, este de necontestat aceasta împrejurare. Însă, așa cum s-a arătat mai sus, legiuitorul a condiționat plata pensiei de întreținere de existenta posibilității de asigurare a acestei sume de către debitorul obligației, ținând seama și de celelalte obligații ale acestuia din urma, pentru a nu pune în pericol viața și valorile sale sociale. Iar, în cauza veniturile debitorului au fost dovedite pana la limita unei pensii de întreținere datorate în suma de 170 lei.
Prin recursul formulat împotriva deciziei civile nr.445A/24.04.2013 și a încheierii de la 27.02.2013, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.8 și 9 din Codul de procedură civilă, reclamanta a susținut că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății – obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere majorate în favoarea minorului, a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia și a considerat că plata pensiei de întreținere este condiționată de existența posibilității de a asigurare a sumei de către debitorul obligației, ținându-se seama și de celelalte obligații ale acestuia din urmă; în aceste condiții, în mod greșit instanța concluzionează că veniturile debitorului au fost dovedite până la limita unei pensii de întreținere datorată în sumă de 170 lei.
Pe de altă parte, se susține că instanța de apel nu a avut rol activ în soluționarea apelurilor declarate împotriva sentinței civile nr.4525 din 09.03.2011 și a sentinței civile nr.9466/18.05.2011 pronunțate de Judecătoria sectorului 1 București fiind încălcate dispozițiile art.129 din Codul de procedură civilă.
Instanța nu a dispus din oficiu administrarea vreunei probe, a limitat numărul întrebărilor din interogatoriu, astfel că s-a ajuns să se creeze ideea că pârâtul ar avea și alte obligații fără a se face vreo referire la una din pretinsele obligații.
Instanța de apel a soluționat greșit excepția tardivității apelului declarat împotriva sentinței civile nr.9466/18.05.2011 cu ignorarea dispozițiilor art.104 din Codul de procedură civilă.
Examinând cauza prin prisma criticilor invocate în recurs, având în vedere înscrisurile administrate în cauză pe parcursul judecății în fond cât și în recurs, Curtea reține următoarele:
Instanțele de fond au interpretat și aplicat corect dispozițiile art.84 - 107 din Codul familiei și pe cele ale Legii nr.272/2004 și, pe cale de consecință, având în vedere înscrisurile doveditoare ale cuantumului veniturilor obținute de părintele care nu locuiește în mod obișnuit cu minorul a stabilit pensia de întreținere la suma de 170 lei în funcție de starea de nevoie a minorului, precum și de posibilitățile materiale ale intimatului de a îndeplini obligația de întreținere.
Deși recurenta se referă la interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, criticile sale sunt, în esență, relative la mijloacele de probă și la modul în care instanțele de fond anterioare au stabilit situația de fapt în cauză, aspecte care nu mai pot fi supuse examinării instanței de recurs, fiind critici de netemeinicie a hotărârii.
Nefondată este și critica vizând lipsa rolului activ al instanței, norma de procedură stabilind prin art.129 din codul de procedură civilă un echilibru între acest rol activ al instanței și obligația părții de a exercita cu bună credință drepturile sale procesuale.
La termenul de judecată de la 27.02.2013, instanța de apel a încuviințat apelantei – reclamante proba cu înscrisuri, precum și proba cu interogatoriul intimatului – pârât, mijloacele de probă în discuție fiind administrate la termenul acordat în acest sens, respectiv la cel de la 24.04.2013.
Prin urmare, nici unul din motivele de casare invocate în privința deciziei civile nr.445A/24.04.2013 nu pot fi primite.
Apelul formulat împotriva sentinței civile nr.9466/18.05.2011 a fost însă respins, în mod greșit ca fiind tardiv, consecință a admiterii excepției tardivității invocată la termenul de judecată de la 27.02.2013.
Astfel, la data de 22.06.2011 apelantei – reclamantei i-a fost înmânată copia sentinței civile nr.9466/2011 (fila 107 dosar fond), iar la data de 08.07.2011 a fost depusă la Oficiul Poștal cererea de recurs, calificată ulterior de instanță ca fiind apel (fila 15 dosar apel), înregistrată la Judecătoria sectorului 1 București la data de 11.07.2011.
Prin urmare, prin raportare la dispozițiile art.104 și ale art.105 din Codul de procedură civilă, Curtea a apreciat că recursul declarat împotriva încheierii de ședință din data de 27.02.2013 prin care a fost admisă excepția tardivității apelului declarat împotriva sentinței civile nr.9466/2011 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, este întemeiat și doar în privința acestuia se va dispune trimiterea cauzei la același tribunal pentru rejudecarea apelului declarat împotriva hotărârii menționate.
Văzând și dispozițiile art.274 din Codul de procedură civilă, Curtea va obliga intimatul la plata cheltuielilor de judecată prin raportare la soluția pronunțată asupra celor două recursuri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă D. P., împotriva deciziei civile nr.445 A din 24.04.2013 pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât O. K. și cu Autoritățile Tutelare PRIMĂRIA SECTOR 1 BUCUREȘTI și PRIMĂRIA SECTOR 6 BUCUREȘTI.
Admite recursul declarat de recurenta – reclamantă împotriva încheierii de ședință din 27.02.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția V-a Civilă în același dosar.
Casează încheierea recurată și trimite cauza aceluiași tribunal pentru rejudecarea apelului declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr.9466/18.05.2011 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București în dosarul nr._ .
Obligă intimatul – pârât la 250 lei cheltuieli de judecată către recurenta – reclamantă.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.03.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. A. B. I. B. DOINIȚA M.
GREFIER
LUCREȚIA C.
Red. D.M.
Tehnored.C.S.
Ex.2/02.04.2014
T.B.Secția a V-a Civilă – C.L.B.
- C.D.C.
Jud.sector 1 București – P.U.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 65/2014. Curtea de... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
