Grăniţuire. Decizia nr. 1118/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 1118/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-06-2014 în dosarul nr. 948/329/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.1118R
Ședința publică de la 20 iunie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - R. P.
JUDECĂTOR - A. V.
JUDECĂTOR - P. F.
GREFIER - G.-M. V.
***********
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă S. F. împotriva deciziei civile nr.45A/12.02.2014 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. V., cauza având ca obiect „grănițuire, alte cereri”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta-pârâtă, reprezentată de avocat P. Ș., cu împuternicire avocațială la dosar și intimata-reclamantă, reprezentată de avocat M. D., cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care invederează faptul că recurenta-pârâtă a depus un set de înscrisuri, în 2 exemplare, prin serviciul registratură.
Se înmânează apărătorului intimatei-reclamante un exemplar de pe înscrisurile depuse de recurenta-pârâtă.
Părțile invederează că nu au cereri de formulat.
Curtea, pune în discuție excepția nulității recursului pentru lipsa motivelor de nelegalitate prevăzute de art.304 C.pr.civ.
Apărătorul recurentei-pârâte solicită respingerea excepției nulității recursului. Apreciază că motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art.304 C.pr.civ., respectiv instanța de apel nu a ținut cont de probele administrate în cauză.
Apărătorul intimatei-reclamante solicită admiterea excepției invocată de instanță și constatarea nulității recursului, având în vedere că motivele de recurs nu cuprind critici de nelegalitate a hotărârii atacate. Solicită obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Asupra cererii de recurs, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 406 din 29.03.2013, Judecătoria T. M. a admis acțiunea în grănițuire formulată de reclamanta C. V. împotriva pârâtei S. F. și a stabilit linia de hotar dintre proprietățile părților din proces conform expertizei efectuate în cauză.
Apelul declarat de pârâta S. F. împotriva sentinței menționate a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 45 din 12.02.2014 pronunțată de Tribunalul Teleorman.
Împotriva deciziei pronunțate în faza apelului a declarat recurs apelanta-reclamantă S. F., solicitând modificarea hotărârii în baza art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, iar în dezvoltarea motivului de recurs s-a referit exclusiv la situația de fapt și modul în care instanța a stabilit această situație de fapt, prin interpretarea greșită a probelor administrate în cauză, fără a indica în mod concret nici o ipoteză dintre cele prevăzute de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În raport de cele menționate, instanța de recurs a constatat că dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, au fost invocate în mod formal deoarece nu au nici o susținere în cererea de recurs și a invocat nulitatea recursului în raport de dispozițiile art. 306 alin. 3 Cod procedură civilă.
Recursul este nul.
Conform art. 304 Cod procedură civilă, modificarea hotărârii se poate cere numai pentru cazurile strict determinate de lege și numai pentru motive de nelegalitate. În înțelesul dispozițiilor legale menționate, motivele de nelegalitate sunt cele care se referă la încălcarea legii materiale sau procedurale aplicabile în cauză. Instanța precizează că acest aspect este important, deoarece structura căii extraordinare de atac a recursului nu permite verificări de fapt, instanța de recurs nu judecă pricina, ci verifică hotărârea instanței de apel numai sub aspectul legalității, ea fiind chemată să aplice corect legea în baza situației de fapt reținute de instanța de apel, neavând nici o posibilitate de cenzură a situației de fapt, în condițiile în care, calea de atac a recursului nu are caracter devolutiv.
Rejudecarea apelului și modificarea hotărârii instanței de apel nu este o excepție de la principiul menționat, deoarece rejudecarea apelului de către instanța de recurs cu consecința modificării, inclusiv a situației de fapt, are ca premisă esențială, admiterea recursului, în baza unui motiv de nelegalitate, strict determinat de art. 304 Cod procedură civilă și nu în baza reanalizării situației de fapt.
În contextul menționat, recurenta solicită instanței de recurs reanalizarea probelor și, în baza stabilirii unei noi situații de fapt, admiterea recursului și modificarea deciziei atacate, ceea ce reprezintă o solicitare de rejudecare în fond a pricinii, străine fazei procesuale a recursului.
De aceea, instanța de recurs a constatat că recursul a fost nelegal motivat, cuprinzând numai critici privind netemeinicia hotărârii atacate, astfel că recursul este nul, în baza art. 306 alin. 3 Cod procedură civilă,
Conform art. 274 Cod procedură civilă recurenta va fi obligată la plata sumei reprezentând cheltuieli de judecată, în raport de actele depuse dosar (fila 33).
PENTRU ACESTE MOTIV
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nulitatea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă S. F. împotriva deciziei civile nr. 45A din 12.02.2014 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. V..
Obligă pe recurenta S. F. la plata sumei de 2000 de lei reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata C. V..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.06.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
R. P. A. V. P. F.
GREFIER,
G.-M. V.
Red. RP
Tehnored. PS 2 ex.
10.07.2014
Jud. apel Trib. Teleorman: A. L. N.
C. Doinița
← Legea 10/2001. Decizia nr. 1219/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 1825/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
---|