Legea 10/2001. Decizia nr. 188/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 188/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-01-2014 în dosarul nr. 4778/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ,
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 188 R
Ședința publică din data de 23.01.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: C. N. I.
JUDECĂTOR: M. D. O.
JUDECĂTOR: A. P. B.
GREFIER: C. I. Ș.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-reclamantă . SA și de recurentul-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL împotriva sentinței civile nr.984/29.04.2013, pronunțată de Tribunalul București Secția a IV a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S. D. I. și cu intimata-intervenient în nume propriu M. A. I., având ca obiect Legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă.
Constatând cauza în stare de judecată Curtea, reține dosarul în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr._, la data de 17.02.2012, reclamanții S. D.-I. și S.C. R. G. INVEST S.A., au solicitat, în contradictoriu cu pârâții M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL, PRIMARUL GENERAL și STATUL ROMÂN prin COMISIA CENTRALĂ DE STABILIRE A DESPĂGUBIRILOR (CCSD), ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
- soluționarea pe fond notificarea nr. 96/07.02.2002 privind imobilul situat în București, Calea Moșilor nr. 236, sectorul 2, format din teren în suprafață de 300 mp și construcție în suprafață desfășurată de 467 mp (din care 345 mp suprafață utilă, în conformitate cu Legea nr. 10/2001, în sensul de a dispune restituirea acestuia în natura sau în echivalent la valoarea de piață de la momentul soluționării stabilită prin expertiza, pe baza standardelor internaționale de evaluare;
- obligarea pârâtului M. București să transmită imediat și direct către CCSD dosarul nr._ aferent notificării nr. 96/07.02.2002 însoțit de hotărârea judecătorească ce se va pronunța în prezenta cauză;
- obligarea pârâtului STATUL ROMÂN prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor (CCSD) să înregistreze dosarul transmis de M. București;
- obligarea pârâtului Municipiului București în solidar cu Primarul la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că prin notificarea nr. 96/07.02.2002 înregistrată la Primăria Municipiului București, făcând obiectul dosarului nr._, autorul reclamantei S. B. Criștu a solicitat măsuri reparatorii pentru imobilul situat în București, Calea Moșilor nr. 236, sector 2, imobil preluat în mod abuziv.
Imobilul compus din teren în suprafață de 300 mp și construcție situat în București, Calea Moșilor nr. 236, a fost dobândit de către bunicii săi, S. I. (zis și S. I. și S. I.) și S. M. (zisă și S. I. M.) prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2142/1943 la Tribunalul Ilfov - Secția notariat.
Preluarea abuzivă a imobilului s-a făcut de la bunica reclamantei, S. M., și de la tatăl său, S. B.-C., în baza Decretului nr. 155/1977 în Anexa 1, la poziția 66/89 fiind menționat imobilul preluat ca fiind compus din teren în suprafață de 252 mp și construcție în suprafață desfășurată de 467 mp. Pentru imobil nu s-au acordat despăgubiri, astfel cum rezultă din adresa nr. 1015/2007 emisă de .>
De asemenea, reclamanta a precizat că suprafața de 48 mp din terenul situat în București, Calea Moșilor nr. 236, sector 2 reprezentând diferența dintre suprafața de 300 mp, ce a fost dobândită în baza actului de vânzare-cumpărare și suprafața de 252 mp ce a fost preluată de stat în baza Decretului nr. 155/1977, a intrat în proprietatea statului fără titlu și fără a se încasa despăgubiri, astfel cum reiese și din declarația autentificată sub nr. 1937/2011 la Biroul Notarului Public M. C.-M..
Cu privire la calitatea de persoană îndreptățită, reclamanta a menționat că în anul 1969, bunicul său, S. I., a decedat, unic moștenitor al acestuia fiind tatăl reclamantei, S. B.-C., în calitate de fiu, astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 14/1969.
În anul 1992 a decedat și bunica, S. M., moștenitori ai acesteia fiind tatăl reclamantei, S. B.-C., S. Stelorian și S. I.-Eugeniu, în calitate de fii, conform certificatului de moștenitor nr. 72/2011.
Tatăl reclamantei, S. B.-C., titular al notificării nr. 96/07.02.2002 a decedat la data de 17.02.2002, moștenitoare ale acestuia fiind reclamanta și sora sa, M. A. I. (câte o cotă de ½ ), în calitate de fiice, astfel cum reiese din certificatul de moștenitor nr. 63/2002.
În ceea ce privește calitatea procesuală a reclamantei S.C. R. G. INVEST S.A., s-a solicitat a se constata că aceasta este dovedită prin Contractul de cesiune nr. 3717/21.12.2011, prin care S. D. I. a cesionat 66% din drepturile sale la măsuri reparatorii prin echivalent privind imobilul din București, Calea Moșilor nr. 236, sector 2, obiect al Notificării nr. 96/07.02.2002.
În conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, la data de 14.09.2011 au depus la dosar toate documentele pe care le-a anexat în original sau, după caz, în copie legalizată, prin care s-a făcut dovada calității de proprietar al imobilului la momentul preluării abuzive, preluarea abuzivă, continuitatea dreptului de proprietate până la momentul preluării abuzive, situația juridică a imobilului, situația juridică a despăgubirilor, solicitând expres pârâtului emiterea Dispoziției în sensul art. 25 alin.1 din Legea nr.10/2001.
Pârâtul M. București a refuzat să respecte termenul imperativ de 60 de zile de la data solicitării emiterii dispoziției prevăzut de art. 25 alin 1 și 26 din Legea 10 /2001 și a pct. 25 din H.G. 250/2007, și nu a emis dispoziția în termenul de 60 de zile de la data depunerii adresei de solicitare și a declarației că nu mai au alte acte de depus, respectiv până la data de 15.11.2011. Pârâtul avea obligația înlăuntrul acestui termen să ii fi informat cu privire la situația în care, fundamentarea și emiterea dispoziției cu privire la imobilul în discuție, ar fi fost condiționate de depunerea și a altor probe, iar lipsa unei asemenea solicitări, reprezintă o confirmare a faptului că dosarul este complet, iar în termenul de 60 de zile pârâta era obligată să emită decizia/dispoziția motivată.
Cu privire la capătul doi al cererii respectiv obligația de transmitere a dosarului este prevăzută de dispozițiile art. 16 alin. 1, 2, 21 și 22 cap. V, titlul VII din Legea 247/2005 s-a arătat că din formularea respectivelor norme rezultă că dispozițiile autorităților publice locale „se centralizează la nivelul Prefecturilor”, acest lucru implicând obligația respectivelor autorități de a transmite respectivele dispoziții, însoțite de actele doveditoare, către Prefectură. în absența unui termen care să fie prevăzut de legea specială, se aplică termenul general de 30 de zile prevăzut de art. 2 lit. h din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
La data de 24.09.2012, M. A. I. a formulat cerere de intervenție în interes solicitând admiterea acțiunii formulată de reclamant și să se dispună soluționarea pe fond notificarea nr. 96/07.02.2002 privind imobilul situat în București, Calea Moșilor nr. 236, sector 2, format din teren în suprafață de 300 mp și construcție în suprafață desfășurată de 467 mp.
Prevederile art. 3 și 4 din Legea 10/2001, indică în mod concret persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii pentru imobilele preluate în mod abuziv, în speța de față persoane îndreptățite fiind S. D.-I. și intervenienta, M. A. I., în calitate de moștenitoare ale tatălui lor, S. B.-C., titular al notificării nr. 96/07.02.2002, decedat la data de 17.02.2002, fiecare cu câte o cotă de ½ din masa succesorală, astfel cum reiese din certificatul de moștenitor nr. 63/2002.
La data de 24.09.2012, reclamanții S. D.-I. și . VEST SA, au depus la dosar, în contradictoriu cu pârâtul M. BUCUREȘTI prin Primarul General, în temeiul art. 132 alin. 1 C.proc.civ., cerere completatoare și precizatoare a cadrului procesual stabilit prin cererea de chemare în judecată, solicitând obligarea pârâtului M. BUCUREȘTI la plata unei despăgubiri pentru repararea prejudiciului cert actual creat ca urmare a refuzului nejustificat de a soluționa notificarea prin emiterea unei dispoziții, despăgubire care se va determina prin expertiză tehnică și care se compune din: a) prejudiciu efectiv reprezentat de diferența între valoarea de piață a imobilului la data la care trebuia soluționată notificarea nr. 96/07.02.2002, respectiv 15.11.2011 (ca dată limită la care trebuia soluționată notificarea, respectiv la 60 de zile de la depunerii cererii de emitere cu acte în completare - 14.09.2011) și valoarea de piață actuală de la momentul soluționării; câștigul nerealizat reprezentând dobânda legală aplicată la suma menționata 3a pct. a) calculată de la momentul soluționării prezentei cereri și până la momentul transmiterii dosarului către CCSD.
Prin aceeași cerere s-a renunțat la judecata capătului trei de cerere capătului formulat în contradictoriu cu Statul Român prin Comisia Centrală Despăgubirilor (CCSD).
Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului București privind solicitarea reclamanților din cuprinsul capătului 3 de cerere; excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la capetele de cerere 1, 2 și 4; excepția prematurității capătului 3 de cerere; excepția inadmisibilității solicitării de stabilire a cuantumului despăgubirilor.
Prin încheierea de ședință din data de 24.09.2012 tribunalul a luat act că reclamanții renunță la judecata capătului 3 de cerere.
Prin încheierea de ședință din data de 22.10.2012, tribunalul a admis în principiu cererea de intervenție formulată de intervenienta M. A. I..
La același termen s-a încuviințat reclamanților proba cu înscrisuri și expertiză tehnică în specialitatea topografie.
Prin sentința civilă nr. 984/28.04.2013 tribunalul a admis în parte cererea modificată, a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta M. A. I., a obligat pârâtul M. București să emită dispoziție cu propunere de măsuri reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor bănești în favoarea reclamanților S. D. și . SA, precum și pentru intervenienta în interes propriu M. A. I., cu privire la imobilul ce s-a situat în București, Calea Moșilor nr.236, sector 2, compus din teren în suprafață de 300 mp și construcție în suprafață construită de 467 mp, în prezent demolată, a respins cererea reclamanților de obligare a pârâtului M. București la înaintarea dosarului administrativ către CCSD, ca neîntemeiată,a luat act de renunțarea la judecata cererii principale având ca obiect obligarea Municipiului București la plata prejudiciului pretins prin cererea modificatoare, a obligat pârâtul să plătească reclamantei . SA suma de 1.800 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut următoarele:
În fapt, la 7.02.2002 S. B. C. a formulat notificare în temeiul legii nr. 10 /2001, înregistrată sub nr. 96/2001 la Primăria Municipiului București, solicitând despăgubiri pentru imobilul compus din construcție și teren - 300 mp situat în București, Calea Moșilor nr. 236, sector 2 (fila 59).
Se constată că deși autorul reclamantei a depus la dosarul întocmit pe baza notificării formulate în temeiul legii nr. 10/2001 toate actele necesare pentru soluționarea notificării, nici până în prezent aceasta nu a fost soluționată. În aceste condiții, tribunalul apreciază, în conformitate cu interpretarea dată art. 26 din legea nr. 10 /2001 prin Decizia XX/2007 a ÎCCJ, că reclamanta este îndreptățită să solicite tribunalului soluționarea pe fond a notificării, tribunalul urmând să analizeze notificarea formulată sub toate aspectele.
Imobilul teren ce formează obiectul notificării a fost dobândit S. I. și S. M. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2142/1943. (fila 41).
S. I. a decedat a decedat la 22.01.1969, moștenitorii acestuia fiind S. M.- soție supraviețuitoare, S. Stelorian și S. I.-Eugeniu - fii, în conformitate cu certificatele de moștenitor nr. 141/1969 (fila 62).
S. M. (M.) a decedat la 11.10.1992, moștenitorii acesteia fiind S. Stelorian, S. I.-Eugeniu și S. B. C., astfel cum rezultă din certificatul d e moștenitor nr. 72/2011 (fila 104).
S. B. C. a decedat la 17.02.2002, iar potrivit certificatului de moștenitor nr. 63/27.05.2002 (fila 105), moștenitorii acestuia sunt reclamanta S. D. I. și intervenienta M. A. I., ambele în calitate de fiice.
Imobilul (teren și construcție) a trecut în proprietatea statului prin expropriere în baza decretului de expropriere nr. 155/1977, în anexa decretului, la poziția 89, fiind menționați S. M. și S. B. C. cu teren în suprafață de 252 mp și construcție cu o suprafață construită de 467 mp. (filele 35,36).
Din cele expuse, tribunalul constată că reclamanta și intervenienta au făcut atât dovada formulării în termen a notificării cât si dovada calității de persoană îndreptățită la restituire, în conformitate cu dispozițiile art. 3 și 4 din legea nr.10/2001, iar imobilul a fost preluat abuziv potrivit dispozițiilor art. 2 din legea nr.10/2001.
Cât privește persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii, tribunalul constată că, în condițiile în care, numai autorul reclamantei și al intervenientei a depus notificare în temeiul legii nr.10/2001, acesta, respectiv moștenitorii săi, sunt singurii îndreptățiți la măsuri reparatorii. Tribunalul constată că prin nedepunerea în termen a unei notificări, ceilalți moștenitori ai foștilor proprietari (S. I. Eugeniu și S. Stelorian) au pierdut dreptul la măsuri reparatorii.
Pentru identificarea imobilului ce face obiectul notificării s-au avut în vedere concluziile raportului de expertiză în specialitatea topografie, potrivit cu care terenul în suprafață de 300 mp este ocupat în întregime de blocul de locuințe de la adresa actuală Calea Moșilor nr.274, precum și de artera de circulație Calea Moșilor.
Cât privește diferența între suprafața menționată în actul de preluare, ca fiind de 252 mp și cea menționată în actul de proprietate invocat de reclamantă și intervenientă, tribunalul reține că suprafața reală a terenului a fost de 300 mp, în acest sens fiind de altfel și concluziile raportului de expertiză. Împrejurarea că în actul de preluare s-a menționat o suprafață mai mică de teren, coroborat cu faptul că reclamanta și intervenienta nu se mai află în posesia niciunei suprafețe de teren, aceasta fiind afectată în întregime de elemente de sistematizare, conduce la concluzia că pentru restul de teren a avut loc o preluare în fapt, ipoteză care intră de asemenea în domeniul de aplicare al legii nr. 10/2001.
Construcția edificată pe acest teren a fost demolată. Potrivit înscrisurilor aflate la dosar aceasta a avut suprafața construită de 467 mp.
În cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 10 și 11 din legea nr. 10/2001 potrivit cu care se restituie în natură terenul rămas liber și construcțiile nedemolate.
Față de situația de fapt menționată, tribunalul apreciază că terenul nu poate fi restituit în natură, acesta fiind afectat în întregime.
Cât privește construcția ce s-a aflat pe acest teren, în temeiul acelorași dispoziții legale, tribunalul constată că reclamanta este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor bănești.
Ulterior depunerii notificării, prin contractul de cesiune autentificat sub nr. 3717/21.12.2011, astfel cum acesta a fost modificat prin actul adițional autentificat sub nr. 1764/2.08.2012 reclamanta a cedat către . SA 33 % din drepturile la măsuri reparatorii prin echivalent sau, după caz, dreptul la restituirea în natură asupra imobilului. De asemenea, tot prin cesiune de creanță, intervenienta M. A. a cedat către . SA 33 % din drepturile sale.
Întrucât prin menționatul contract reclamanta și intervenienta au cedat fiecare câte 33 % din drepturile pe care le va dobândi în temeiul legii nr.10/2001 și al legii nr.247/2005 către . SA, dispoziția ce se va emite de pârât să menționeze că măsurile reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor bănești se vor acorda, în proporție de 33 % către reclamanta . SA.
A fost respinsă cererea de obligare a pârâtului M. București la înaintarea dosarului administrativ direct Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În acest sens vor fi avute în vedere dispozițiile art.16 alin.2 din Titlul VII al legii nr.247/2005 potrivit cu care „notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 care nu au fost soluționate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administrației publice centrale conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și de întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispozițiilor sau după caz, a ordinelor.
Totodată dispozițiile art.16 alin.2 ind.1 din aceeași lege prevăd că „dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta.”
Prin urmare, întrucât dosarul administrativ trebuie însoțit de avizul de legalitate al instituției prefectului, este necesar ca înainte de a ajunge la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, dosarul administrativ însoțit de toate înscrisurile menționate la art. 16 alin.2, anterior precitat, să fie înaintat instituției prefectului.
Tribunalul arată că în situația în care decizia de propunere a măsurilor reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor bănești a fost emisă în baza unei hotărâri judecătorești, cum este cazul și în speța de față, controlul de legalitate al instituției prefectului nu va putea viza legalitatea acestei decizii, opunându-se în acest sens puterea de lucru judecat a hotărârii judecătorești în baza căreia s-a emis respectiva decizie. Tribunalul arată că, controlul de legalitate poate viza numai respectarea restului dispozițiilor art. 16 alin.2 din titlul VII al legii nr.247/2005, iar nu modul de soluționare în fond al notificării.
Împotriva sentinței de mai sus au declarat recurs reclamantul . SA și pârâtul M. București.
În recursul formulat de recurentul reclamant . s/au arătat următoarele:
Solicită ca potrivit art 304 indice 1 Cod procedură civilă cauza să fie analizată sub toate aspectele și să fie admisă cererea de obligare a pârâtului M. București la înaintarea dosarului administrativ către (fosta CCSD) actuala Comisie Națională pentru Compensarea Imobilelor.
Recursul se întemeiază și pe dispozițiile art. 304 pct. 9 cod proc. civ., instanța de fond făcând o greșită aplicare a legii, după cum urmează:
Măsura luată de instanța de fond, de a menționa că se impune exercitarea controlului de către prefect este nelegală, pentru următoarele motive:
-Este adevărat că art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, astfel cum a fost modificat și completat prin OUG nr. 81/2007, stabilea circuitul dosarelor aferente dispozițiilor emise de primarii unităților administrative deținătoare ale imobilelor preluate abuziv, care nu pot să fie restituite în natură, în sensul că după trecerea termenului de contestație stabilit de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, dispozițiile/deciziile împreună cu dosarul aferent se înaintau Instituției Prefectului, în vederea realizării controlului de legalitate, cât și faptul că prefectul, după ce verifica din punct de vedere legal dispozițiile, emitea un ordin cu propuneri de acordare de despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv, pe care îl înaintau pe bază de proces- verbal către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în vederea evaluării imobilelor și emiterii titlului de despăgubiri.
- În speța prezentă însă, controlul de legalitate cu privire la calitatea reclamantei, de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în echivalent, pentru imobilul preluat abuziv, cât și la dreptul de proprietate asupra imobilului și faptul că acesta nu poate să fie restituit în natură, s-a realizat de instanța judecătorească competentă, care a soluționat pe fond notificarea formulata, în urma acestui control de legalitate stabilindu-se calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru imobilul notificat, astfel că nu se impune ca Prefectul Municipiului București să efectueze control de legalitate cu privire la aceste aspecte.
Oricum, instanța de judecată are plenitudine de competență în ceea ce privește controlul de legalitate asupra tuturor măsurilor dispuse atît de Primarul General al Municipiului București, cât și de Prefectul Municipiului București, astfel că un nou control de legalitate din partea Instituției Prefectului ar fi excesiv și ar prelungi în mod inutil termenul final de soluționare a notificării, constând în derularea procedurii de stabilire a cuantumului despăgubirilor și emiterea titlului de despăgubiri de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Mai mult, instanța de recurs, în calitate de instanță de control judiciar, va analiza încă odată toate aspectele privind drepturile solicitate prin notificarea formulată, inclusiv măsurile dispuse de instanța de fond, pe aspectele ce privesc fondul cauzei, astfel că măsura luată de această instanță, de a nu trimite dosarul administrativ aferent notificării, direct către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor o apreciem ca fiind greșită.
Solicită instanței de recurs să aibă în vedere că, prin solicitarea formulată de reclamantă, nu este încălcată nici o dispoziție imperativă a legii speciale privind stabilirea și plata despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv și care nu pot să fie restituite în natură, instanța de fond apreciind în mod greșit în considerente că se impune înaintarea dosarului administrativ către prefect, pentru verificarea modului în care M. București se va conforma dispozitivului hotărârii instanței judecătorești, care a soluționat pe fond notificarea, deși o asemenea măsură nu ar fi de natură să scurteze termenul de soluționare a notificării având în vedere și faptul că termenul rezonabil de soluționare a notificării, stabilit de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a fost de mult depășit, din culpa exclusivă a pârâtului M. București, care a refuzat să soluționeze notificarea mai mult de 3 ani, perioadă socotită de la data la care dosarul administrativ era complet.
De asemenea, solicită instanței de recurs să aibă în vedere că măsura dispusă de instanța de fond, care a respins cererea de obligare a Municipiului București de a înainta dosarul aferent notificării formulate, direct Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ne prejudiciază efectiv, întrucât prelungește și mai mult termenul de soluționare definitivă a notificării, soluționare care include în mod obligatoriu și procedura de stabilire efectivă a despăgubirilor pentru un imobil care nu poate să fie restituit în natură, cât și plata acestor despăgubiri, procedură care se află în competența Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Astfel cum înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit prin Decizia nr. 33/2008, pronunțată în interesul legii, atunci când este încălcat art. 6 alin 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin depășirea termenului rezonabil în care trebuie soluționată notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, instanța judecătorească competentă, care a fost sesizată cu soluționarea efectivă a acestei notificări, poate să aprecieze și asupra faptului că unele dispoziții ale legii speciale, cum este cazul cu dispozițiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr.
247/2005, în dosarul prezent, care dispun că dosarul aferent notificării și dispoziția/ decizia emisă de unitatea deținătoare a imobilului preluat abuziv, se înaintează Instituției Prefectului, în vederea efectuării controlului de legalitate asupra măsurilor dispuse de primar, pot să nu fie aplicate, dacă această măsură este menită să preîntâmpine producerea unui prejudiciu pentru persoanele îndreptățite, urmare întârzierii nejustificate de soluționare efectivă a notificării.
Atâta timp cât reclamanții s/au adresat instanței judecătorești cu cererea de soluționare pe fond a notificării, această instanță a verificat toate aspectele privind legalitatea măsurilor reparatorii solicitate, pentru imobilul preluat abuziv, astfel că nu se mai impune trimiterea dosarului către prefect, în vederea efectuării controlului de legalitate, fie și în forma simplificată apreciată ca fiind necesară de către instanța de fond, dosarul aferent notificării, însoțit de dispoziția motivată, putând să fie înaintat direct Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în vederea evaluării imobilului și emiterii titlului de despăgubiri.
Solicită să se aibă în vedere că în situația dosarelor soluționate de alte unități deținătoare (ministere, alte instituții centrale) sau de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, dosarele aferente notificărilor, însoțite de deciziile emise, sunt înaintate direct Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în vederea evaluării imobilelor care nu pot să fie restituite în natură și emiterii titlurilor de despăgubire.
Deoarece la data formulării prezentului recurs a intrat în vigoare Legea 165/2013 privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România și prin Decizia nr.229/30.05.2013 s-a stabilit componența Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor înțelege să solicite ca dosarul aferent notificării nr.96/07.02.2002 însoțit de hotărârea judecătorească să fie transmis direct către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.
În concluzie, solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței civile nr.984/29.04.2013, pronunțată de Tribunalul București- Secția a IV-a Civilă, în sensul admiterii capătului de cerere ce face obiectul recursului prezent și obligării pârâtului M. București prin Primarul General de a trimite dosarul administrativ aferent notificării nr. 96/07.02.2002, împreună cu dispoziția motivată dată potrivit hotărârii pronunțate în prezenta cauză, direct Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor.
In drept, art. 299, art. 304 pct. 9 și art. 304 indice 1 cod proc. civ.
Prin recursul declarat de pârâtul M. București, s/au formulat următoarele motive încadrate de recurent art. 304 pct. 9 cod poc. civ..
In fapt, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București secția a IV-a, instanța a admis în parte acțiunea formulata de reclamanții S. D. I. și . SA in contradictoriu cu M. București prin Primar General, constata calitatea reclamantei sus-menționate de persoană îndreptățită la acordarea de masuri reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor bănești pentru imobilul-teren în suprafață de 300 m.p. situat in București, Calea Moșilor, nr.236, sector 2 și construcție în suprafață de 467 m.p., în prezent demolată.
Prin notificarea nr.96/2002 reclamanta sus-menționată a solicitat masuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat in București, Calea Moșilor, nr.236, sector 2, compus din teren in suprafața de 300 mp. și construcție în suprafață de 467 m.p.
Imobilul din litigiu a făcut obiectul Decretului nr. 155/1977.Legiuitorul a stabilit prin art.22 din legea nr. 10/2001 ca unitatea deținătoare este obligata sa se pronunțe, prin decizie sau după caz, dispoziție motivata, asupra cererii de restituire in natura sau de acordare de masuri reparatorii.
Unitatea deținătoare este - singura abilitată de legiuitor să emită decizie sau dispoziție de măsuri reparatorii prin echivalent sau de restituire în natură.
Invoca excepția de prematuritate a cererii fata de . legii 165/2013.
Prin dispozițiile art.33 alin.l din legea 165/2013,entitățile investite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit legii 10/2011 republicata cu modificările si completările ulterioare,înregistrate si nesoluționate pana la data intrare în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora după cum urmează:
a) în termen de 12 luni, entitățile investite de lege care mai au de soluționat un număr de pana la 2.500 de cereri;
b) în termen de 24 luni, entitățile investite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins intre 2.500 si 5000 de cereri;
c) în termen de 36 luni, entitățile investite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri.
2) termenele prevăzute la alin.l curg de la data de 1 ianuarie 2014.
Constată ca pentru soluționarea notificării, s-a instituit un nou termen în sarcina unității deținătoare, altul decât cel stabilit prin art.25.1 din legea nr. 10/2001 mai mult prin art.32.1 din legea 165/2013 se instituie un termen de decădere procedura administrativă de 90 de zile în care persoanele care se consideră îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile investite de lege.
În consecință, câtă vreme analiza notificărilor întemeiate pe legea nr. 10/2001 se face din perspectiva unui nou act normativ privind masurile reparatorii pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în Romania respectiv legea nr. 165/2013 începând cu data de 1 ianuarie 2014.
Mai mult prin dispoziția art.4 din legea nr. 165/2013,dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse in termen legal, la entitățile investite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum si cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii pilot din 12 octombrie 2010 pronunțată în cauza M. A. împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Astfel apreciem că dreptul persoanelor care se consideră îndreptățite la măsuri reparatorii în soluționarea notificărilor nu s-a născut.
Potrivit legii nr. 165/2013 nu mai sunt aplicabile dispozițiile Titlului VII din legea 247/2005, deci unitatea deținătoare nu mai poate fi obligată să emită dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii în condițiile acestei legi conform art.l alin.1 si al.2,art.4,art.l6, și art.50 din legea 165/2013, M. București urmează să fie obligat sa emită dispoziția, în sensul art.l, al.2,respectarea prin puncte pentru imobilul in litigiu.
Referitor la obligarea Municipiului București la plata cheltuielilor de judecată, învederează următoarele:
Consideră că în mod greșit - (eronat) instanța a admis acest capăt de cerere, având în vedere că la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a părții, or în cazul de față nu se poate reține culpa instituției, reclamanții având obligația de a depune la Serviciul de analiză a notificărilor toate actele prevăzute de art.22 din Legea nr. 10/2001 pentru soluționarea notificării.
În cazul în care se va respinge motivarea Municipiului București, solicită aplicarea dispozițiilor art.274 al. 3. c.pr.civ.
Având in vedere cele arătate, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței civile recurate, în sensul respingerii cererii de chemare in judecată ca prematură.
În drept: art 304 pct. 9 cod proc. civ.
Analizând recursul pîrîtului M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, Curtea reține următoarele:
Astfel, hotărîrea este criticată din perspectiva tipului de măsuri reparatorii prin echivalent la care a dispus prima instanță, recurenta afirmînd în mod corect că, potrivit legii 165/2010, unitatea deținătoare poate fi obligată să emită dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii prevăzute de acest act normativ.
Curtea reține că potrivit art. 1 alin 2 din Legea nr. 165 din 16 mai 2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România: ” (2) În situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte, prevăzută în cap. III.”
Într-adevăr, prin art. 4 al Legii nr. 165/2013 se arata in mod expres ca aceasta lege este aplicabila si cauzelor in materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor de judecată, la data intrării in vigoare a prezentei legi, respectiv 16.05.2013.
Din perspectiva legii 165/ 2013, recursul pîrîtului apare ca fondat, urmînd a fi admis, cu rezultatul modificării sentinței în sensul obligării Municipiului București să emită dispoziție cu propunere de acordare de măsuri compensatorii, conform Legii 165/2013,
În ceea ce privește celelalte critici din recursul pîrîtului se rețin următoarele:
Termenele prevăzute la art. 33 din legea 165/ 2013 nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii, astfel că nu poate fi primită excepția prematuriății acțiunii invocată de recurentul pîrît.
Nefondată este și critica privind dispoziția de obligare a Municipiului București la plata cheltuielilor de judecată, instanța de fond făcînd în mod corect aplicarea art. 274 alin.1 C., întrucît pîrîtul este partea căzută în pretenții, prin admiterea acțiunii.
În ceea ce privește micșorarea onorariului avocatului, în raport de art. 274 alin. 3 C., Curtea reține că la fond au fost acordate cheltuieli de judecată cu acest titlu, în sumă de 1800 de lei, fiind echivalentul onorariului de expert și a onorariului avocatului, acesta din urmă, în sumă de 600 lei, neputînd fi considerat prea mare în raport de complexitatea cauzei și munca îndeplinită de avocat.
Recursul reclamantului . SA este nefondat, urmînd să fie respins pentru considerentele următoare:
Critica vizează soluția de respingere a cererii de înaintare a dosarului administrativ direct către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, Curtea reținînd că este nefondată, față de etapele necesare acordării compensării prin puncte, procedură prevăzută în capitolul III din legea 165/2013.
Sub acest aspect, Curtea reține că la data pronunțării hotărârii recurate era în vigoare Titlul VII al Legii nr.247/2005 care reglementa o procedură ulterioară etapei administrative derulată conform Legii nr.10/2001 ce se finaliza, după cum s-a arătat mai sus, prin emiterea dispoziției ori deciziei motivate.
Ulterior, la data de 20.05.2013, a intrat în vigoare Legea nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
Potrivit art.4 din Legea nr.165/2013 „Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor (…)”, iar potrivit art.50 lit. c din același act normativ „La data intrării în vigoare a prezentei legi (…) articolele 16, 17, 18, 181, 182, 183, 184, 185, 186, 187, 188, 189 și articolul 22 din titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” al Legii nr.247/2005, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice dispoziție contrară prezentei legi se abrogă”.
Odată ce notificarea recurenților reclamanți nu era soluționată irevocabil la data de 20 mai 2013, dispozițiile legii nr.165/2013 sunt aplicabile litigiului de față, acest nou act normativ prevăzând, la rândul său, o procedură ulterioară emiterii dispoziției administrative.
Astfel, potrivit art.17 din Legea nr.165/2013 în vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, iar procedura de urmat în vederea acordării măsurilor compensatorii pentru imobilele imposibil de restituit în natură este reglementată în capitolul III al legii.
În cauza de față, tribunalul a fost investit cu o cerere prin care s-a urmărit soluționarea pe fond a notificării, iar într-un asemenea litigiu instanța de judecată, nu putea dispune altceva ori mai mult decât ar fi dispus unitatea deținătoare însăși, dacă ar fi respectat legea.
Tribunalul a soluționat în fond notificarea formulate și potrivit legii noi nu se poate anticipa ori sancționa preventiv eventuale încălcări ale legii, ulterioare emiterii dispoziției de restituire prin echivalent.
Conform art. 21 alin1 din actul normativ menționat: ” (1) În vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entitățile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naționale deciziile care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentație care a stat la baza emiterii acestora și documentele care atestă situația juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcții demolate.
Curtea mai constată că potrivit dispozițiilor art.21 alin.3 din Legea nr.165/2013 „Dispozițiile autorităților administrației publice locale emise potrivit Legii nr.10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naționale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect”, situație în care controlul de legalitate efectuat de prefect prevăzut de vechea reglementare este menținut și prin noua lege.
Scopul controlului de legalitate de către prefect este de a verifica modul în care s-a emis decizia ca urmare a obligării entității învestite prin hotărîre judecătorească, astfel că aceasta etapa este obligatorie, nefiind posibilă transmiterea dosarului administrativ direct către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor .
Față de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. 3 raportat l art. 304 pct. 9 C., Curtea va admite recursul pîrîtului M. București și va modifica în parte sentința, în sensul obligării Municipiului București de a emite dispoziție cu propunere de acordare de măsuri compensatorii conform Legii 165/2013, și va respinge recursul declarat de . SA, ca nefondat, urmînd a fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă M. BUCUREȘTI prin PRIMAR GENERAL împotriva sentinței civile nr.984/29.04.2013, pronunțată de Tribunalul București Secția a IV a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S. D. I. și cu intimata-intervenient în nume propriu M. A. I..
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:
Pârâtul M. București va propune acordarea de măsuri compensatorii în condițiile Legii nr. 165/2013, pentru imobilul menționat în sentință.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta-reclamantă . SA.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 23.01.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. N. I. M. D. O. A. P. B.
GREFIER,
C. I. Ș.
Red. Jud. M.D.O
2 ex.
Tribunalul București Secția a IV a Civilă
Judecător A. P.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 1326/2014. Curtea de Apel... | Legea 10/2001. Decizia nr. 1219/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
