Rezoluţiune contract. Decizia nr. 207/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2014

Decizia nr. 207/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-05-2014 în dosarul nr. 6353/3/2013*

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECTIA A IV A CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR.207 A

Ședința publică de la 13.05.2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - Z. D.

JUDECĂTOR - M. D. L.

GREFIER - F. V.

************

Pe rol soluționarea cererii de apel formulată de apelantul reclamant . SRL, cu sediul în A. ., J. A. și cu domiciliul, ales la C.. Av. B. P. în A. . M. nr.10, ., împotriva sentinței civile nr.1984 din 12.11.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a III a Civilă în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți P. C. domiciliat în București . G. nr.19 B, ., sector 2 și cu domiciliul ales la SC Av E. .. 62, sector 1, ȘI P. F. cu domiciliul ales la SC Av E. .. 62, sector 1, având ca obiect” pretenții-daune materiale, alte cereri, obligație de a face”.

Dezbaterile cauzei și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 29.04.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta când instanța având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună note scrise a amânat pronunțarea la 06.05.2014 și la 13.05.2014, când a pronunțat următoarea decizie:

CURTEA

Prin cererea înregistrată pe rolul tribunalului la data de 14.02.2013, reclamanta . SRL a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâții P. C. și P. F. să dispună: rezoluțiunea în totalitate a contractului de vânzare-cumpărare nr. 254/28.11.1995 autentificat de BNP L. Secleanu, prin care proprietarul N. I. s-a obligat să vândă reclamantei terenul în suprafață de 700 mp situat în București, .-173 actual .. 81-83 sector 2 București; restabilirea situației anterioare, anume obligarea pârâților să restituie reclamantei suma de 50.000 USD avans plătit, cu dobânzi legale de la data înregistrării acțiunii, obligarea pârâților la plata daunelor materiale de 96.000 lei.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, prin contractul menționat, N. I. s-a obligat să vândă reclamantei terenul de 700 mp situat în București, .-173 cu prețul de 210.000 dolari, din care s-a achitat avans de 50.000 dolari la data semnării contractului. Vânzarea, a afirmat reclamanta, era condiționată de obținerea autorizației de construcție pentru un imobil cu destinația birouri având regim de înălțime S+P+8 etaje, restul de preț urmând a se plăti după obținerea autorizației de construire. Formularea din contract în sensul că vânzarea este condiționată de obținerea autorizației de construire pentru imobil cu destinație de birouri constituie condiție rezolutorie. Deoarece pe teren exista o construcție în stare avansată de degradare, N. I. s-a obligat să obțină autorizație de demolare pentru a face posibilă obținerea autorizației de construire. N. I. a decedat la 30.10.2012 moștenit fiind de cei doi pârâți, potrivit certificatului de calitate de moștenitor nr. 31/19.12.2012.

Reclamanta a arătat că, în ce privește condițiile pentru dispunerea rezoluțiunii, proprietarul vânzător nu și-a îndeplinit obligația asumată de obținere a autorizației de demolare a construcției existente, nu și-a îndeplinit obligația de predare a bunului vândut - teren în suprafață de 700 mp liber de construcții și totodată nu și-a respectat obligația de garanție contra evicțiunii.

În ce privește acest din urmă aspect, reclamanta a arătat că, prin încheierea nr. 9998/31.07.1998 a aceluiași notar public, s-a dispus rectificarea contractului, în sensul că obiectul lui este un teren situat în București, . sector 2 și nu .-173, diminuându-se suprafața terenului cu 198 mp. N. I. își întemeia dreptul de proprietate pe 700 mp astfel: 350 mp situat în . sector 2, potrivit unui certificat de atestare a dreptului de proprietate privată nr. 24/28.12.1993, restul suprafeței de teren fiind disputată în litigii demarate atât de N. Isoef cât și reclamantă. Prin hotărâre judecătorească definitivă, N. I. a pierdut dreptul de proprietate pentru suprafața de 198 mp teren, pe această suprafață fiind edificată o construcție autorizată.

Pârâții P. C. și P. F. au formulat întâmpinare în care au arătat că actul juridic autentificat sub nr. 254/28.11.1995 nu e un act translativ de proprietate, iar plata efectuată a constituit doar un drept de creanță în patrimoniul reclamantei, invocând prescripția dreptului la acțiunea în rezoluțiune formulată de reclamantă, această acțiune, fiind o acțiune personală, prin care se urmărește ocrotirea unui drept de creanță prescriptibil în termenul general de prescripție de 3 ani, care a început să curgă de la 29.11.1995 și care nu a fost niciodată întrerupt sau suspendat.

Pârâții au invocat în continuare prescripția acțiunii, chiar și în cazul reținerii contractului ca fiind contract sub condiție suspensivă. Dacă se va aprecia că este contract sub condiție rezolutorie au solicitat să se dispună rezoluțiunea din vina exclusivă a reclamantei și, pe cale de consecință, repunerea părților în situația anterioară. Cu privire la capătul de cerere privind daunele materiale au solicitat respingerea acestuia.

Referitor la neîndeplinirea obligației constând în obținerea autorizației de construire de către N. I., pârâții au susținut că, din conținutul actului, nu rezultă în sarcina cărei părți ar sta această obligație.

Tot din conținutul actului, arată pârâții, a rezultat că vânzătorul garantează cumpărătorului că, la data cumpărării actului, îi transmite terenul în deplină proprietate, deși în realitate, terenul a rămas în posesia autorului lor până la decesul acestuia.

Prin sentința civilă nr. 4907/05.05.1997 a Judecătoriei Sector 2 București a fost admisă acțiunea în revendicare formulată de I. V. și obligat Consiliul General al Municipiului București să lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 1.000 mp situat în București, .-171, ivindu-se astfel o situație de suprapunere parțială între suprafața de teren deținută de N. I. și cea pentru care a fost pusă în posesie I. V.. Aceasta fiind situația creată, în anul 2010, defunctul N. I., în calitate de proprietar al terenului de 502 mp situat în .. 183 a inițiat toate demersurile necesare în vederea întocmirii cadastrului și intabulării dreptului de proprietate prin deschiderea cărții funciare.

Pârâții au arătat că solicită să se constate că respectivul contract nr. 254 este de fapt un antecontract de vânzare-cumpărare neperfectat în contract și să se constate prescripția dreptului reclamantei de a solicita rezoluțiunea sa. Între părțile contractului, au existat notificări, din care reiese că intenția părților a fost de a condiționa vânzarea de obținerea autorizației de construcție pentru imobilul de 8 etaje.

Prin notificarea nr. 240II/04.07.1996, N. I. a somat reprezentanții reclamantei ca, în termen de 15 zile de la primirea acesteia să ia legătura cu el deoarece actul nu este perfectat definitiv, fiind menționată clauza că vânzarea este condiționată de obținerea autorizației de construcție a unui imobil și că, dacă până la 30.06.1996, nu se perfectează actul, se consideră liber de orice obligație.

Prin notificarea nr. 305/03.11.1996, reclamanta își exprima acordul cu privire la perfectarea contractului, arătând că, potrivit acestui contract sub condiție suspensivă, N. I., în calitate de proprietar al terenului, avea obligația să obțină autorizația de construire.

Din notificarea nr. 729/15.11.2004 din 14.03.2007 a reieșit faptul că reclamanta a avut la cunoștință despre pierderea celor 198 mp și își exprima intenția să încheie un contract doar în ce privește suprafața de 502 mp.

Pârâții au mai indicat că N. I. s-a comportat, ca un adevărat proprietar, intentând acțiune în revendicare pârâtei I. V., a plătit impozitul pe teren, astfel cum reiese din decizia de impunere din anul 2008, a plătit amenzi emise pe numele său, ca urmare a nedeclarării terenului de 700 mp la organul fiscal, intentarea unei acțiuni în constatare împotriva pârâtei M. E., în vederea reconstituirii contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu aceasta, demersuri în vederea intabulării suprafeței de 502 mp, posesie netulburată asupra terenului până la deces. Deoarece actul încheiat nu a dat naștere unei obligații de a da, ci a dat naștere unei obligații de a face, fiind un antecontract de vânzare-cumpărare, acțiunea în rezoluțiune a acestuia este o acțiune personală supusă termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958 care a început să curgă la 29.11.1995.

Dacă se va aprecia că actul încheiat este un contract de vânzare-cumpărare sub condiție suspensivă, întrucât condiția nu s-a împlinit, dreptul la acțiunea în restituirea prețului este prescris.

În ceea ce privește repunerea părților în situația anterioară, atât timp cât condiția nu s-a împlinit, nu se pune această problemă.

Stabilirea momentului, de la care pentru reclamant, a fost sigură imposibilitatea de realizare a condiției se raportează la momentul anului 1998, când s-a emis încheierea notarului public nr. 9998/31.07.1998. De la acel moment, reclamanta a constatat că suprafața din contract s-a diminuat cu 198 mp și că, astfel, nu se mai poate obține autorizația de construire în condițiile din contract, deci, de la acel moment, reclamanta era îndreptățită să pretindă restituirea sumei achitate cu titlu de avans.

În cazul în care contractul se va aprecia ca fiind un contract de vânzare-cumpărare afectat de o condiție rezolutorie, pârâții solicită să se constate îndeplinirea condiției rezolutorii și raportul juridic desființat cu respingerea daunelor materiale. Chiar dacă se solicită să se constate că a operat rezoluțiunea contractului, reclamanta recunoaște că numai proprietarul putea obține autorizația de construire, astfel că nu este culpa lui N. I. în rezoluțiune și nici nu pot fi obligați pârâții la plata daunelor materiale. În ce privește autorizația de demolare, pârâții solicită să se constate că, în conținutul actului încheiat, nu e inserată nicio obligație în acest sens în sarcina lui N. I..

În ce privește garanția pentru evicțiune, dacă se va reține că proprietatea s-a transferat în patrimoniul reclamantului la data încheierii contractului, nu se poate pune în discuție garanția contra evicțiunii, deoarece nu e îndeplinită condiția a treia pentru evicțiune, anume cauza evicțiunii să nu fi fost cunoscută de cumpărător și nici condiția privind anterioritatea cauzei evicțiunii, deoarece momentul în care a apărut cauza evicțiunii este ulterioară încheierii contractului.

Prin urmare arată pârâții, în cazul în care se va califica actul încheiat ca și antecontract sau contract de vânzare-cumpărare sub condiție suspensivă, să se constate că dreptul de proprietate nu a fost transmis niciodată de la vânzător la cumpărător, dreptul la acțiunea în rezoluțiunea contractului fiind prescris. Dacă se va califica ca fiind un contract de vânzare-cumpărare sub condiție rezolutorie, să se dispună rezoluțiunea din vina exclusivă a reclamantei și să se respingă solicitarea de daune materiale.

La data 20.08.2013, reclamanta a precizat capătul de cerere având ca obiect daunele materiale, indicând cuantumul solicitat de_ lei, compus din: cheltuieli în sumă de_ lei în dosarul nr._/3/2012 al TB; cheltuieli în sumă de 8905 lei în dosarul nr._ al C., cheltuieli în sumă de 9391 lei în dosarul nr._ al TB; impozit pe terenul din litigiu plătit de reclamantă la PS2B în sumă totală de 7810 lei pe perioada 1999-2013.

În răspunsul la întâmpinarea pârâților, depus la 20.08.2013, reclamanta a arătat că solicită să se constate că: actul juridic din litigiu este un contract de vânzare-cumpărare cu efect translativ de proprietate în favoarea cumpărătoarei.

Reclamanta a invocat excepția puterii de lucru judecat, deoarece s-a statuat prin decizia civilă nr. 556/22.04.2005 a Curții de Apel București că respectivul contract nu este afectat de o condiție suspensivă, ci este un contract de vânzare-cumpărare cu efect translativ de proprietate. A solicitat respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune pentru rezoluțiunea contractului, restituire preț și despăgubiri și să se constate că acțiunea e formulată în termenul legal, vânzătorul neîndeplinindu-și obligațiile asumate prin contract, de predare a terenului și de obținere a autorizației de construire și, în consecință, să se dispună restabilirea situației anterioare, obligarea pârâților să plătească suma de_ lei daune interese justificate cu înscrisurile doveditoare ale cheltuielilor de judecată.

Reclamanta a mai indicat că a promovat două acțiuni în revendicare, în dosarele nr._ și_/3/2012 la TB, după ce vânzătorului i-a fost respinsă irevocabil acțiunea în revendicare, prin decizia civilă nr. 556/22.04.2005 a Curții de Apel București. A mai indicat că I. N. a reușit înscrierea în proprietate în cartea funciară doar a suprafeței de 345 mp.

La termenul de judecată din 29.10.2013 tribunalul a solicitat pârâților să precizeze dacă prin cele indicate în întâmpinare cu privire la solicitarea lor de a se dispune rezoluțiunea contractului nu din vina autorului lor, ci a reclamantei și restabilirea situației anterioare înțeleg să solicite ca instanța să pronunțe rezoluțiunea în sensul solicitat ori invocă culpa reclamantei, doar în apărare, și în scopul respingerii cererii privind obligația lor de a restituit avansul, cu consecința evident a achitării taxei de timbru aferente.

Pârâții prin avocat au arătat că nu au înțeles să formuleze cerere reconvențională, ci doar să formuleze apărări pe aspectul constatării culpei reclamantei în rezoluțiune, iar dacă se va dispune rezoluțiunea să se dispună restabilirea situației anterioare.

Tribunalul a rămas în pronunțare pe excepția prescripției acțiunii în rezoluțiune formulată, prescripția acțiunii în obligare a pârâților la restituirea avansului achitat și pe fondul acțiunii în rezoluțiune.

Prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, pârâții își schimbă poziția vizavi de apărările formulate privind rezoluțiunea contractului și solicită să se califice cererea lor ca fiind o cerere reconvențională cu darea în debit a taxei de timbru, respectiv să se califice actul drept un contract de vânzare-cumpărare afectat de condiție rezolutorie, având în vedere că reclamanta, în calitate de proprietar, și-a rezervat dreptul de a achita diferența de preț, după ce va obține autorizația de construire și contractul este rezolvit de plin drept prin împlinirea condiției rezolutorii.

Având în vedere că, această din urmă, solicitare a pârâților a fost depusă după închiderea dezbaterilor, tribunalul nu a luat-o în considerare, urmând a se pronunța asupra excepției prescripției invocate, și în caz de respingere a acesteia, asupra capetelor de cerere formulate și apărărilor astfel cum au fost invocate și supuse dezbaterilor contradictorii.

Prin sentința civilă nr. 1984/12.11.2013 Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis excepția prescripției privind capetele 1 și 2 din acțiune, a respins cererea formulată de reclamanta . SRL având ca obiect rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare nr. 254/28.11.1995, precum și cererea privind restituirea sumei de 50.000 USD cu dobânzi legale, ca fiind prescrise și a respins ca neîntemeiat capătul 3 de cerere privind daunele materiale.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că în vederea analizei excepției prescripției capetelor de cerere privind rezoluțiunea și privind restituirea avansului achitat, tribunalul a analizat calificarea juridică a raportului încheiat între părți, natură juridică a actului încheiat precum și obligațiile asumate de părți și a căror nerespectare ar fi putut atrage rezoluțiunea.

Prin decizia civilă nr. 556/22.04.2005 a Curții de Apel București au fost respinse capetele de cerere privind revendicarea și anularea Dispoziției Primarului General din 08.08.1997 formulate de N. I., ca fiind introduse de o persoană fără calitate procesuală activă.

Pentru a emite atare dispoziții, Curtea a analizat în considerentele sale contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 254/28.11.1995 de notar public L. S. prin care recurentul N. I. a înstrăinat "definitiv și irevocabil" terenul în suprafață de 700 mp situat în București, .. 83 în care se include și suprafața de 198 mp care ar fi fost retrocedat prin dispoziția atacată.

Curtea a constatat că "potrivit clauzelor contractuale, transmisiunea proprietății a operat pe deplin la data autentificării, împrejurare în raport de care nu a fost primită susținerea recurentului în sensul că operațiunea juridică menționată reprezintă o promisiune de vânzare, respectiv un antecontract încheiat sub condiție suspensivă. Efectele contractului rezidă în obligațiile pe care actul le creează în sarcina părților contractante. De regulă, dacă înțelesul unui contract este îndoielnic, interpretarea se face în favoarea debitorului (art. 983 C.civ.). În materie de vânzare, art. 1312 C.civ. conține o regulă specială și derogatorie, în sensul că vânzătorul trebuie să explice clar obligațiile sale, iar, dacă înțelesul actului ar fi îndoielnic, clauzele neclare se interpretează în contra sa, respectiv în favoarea cumpărătorului. Aparent, actul în discuție pare a fi o promisiune de vânzare, avându-se în vedere faptul că reclamantul se obligă să vândă, iar modalitatea de plată a prețului trimite la existența unei condiții suspensive care guvernează întocmirea contractului. Dar, în măsura în care beneficiarul se obligă la rându-i la plata unei sume de bani, iar în speță, în act se menționează fără echivoc că, la data semnării sale s-a și achitat parte din preț, promisiunea devine un contract sinalagmatic, iar interpretarea clauzelor actului juridic conduce la concluzia că momentul la care părțile au convenit a opera translația dreptului de proprietate este cel al autentificării contractului. În astfel de împrejurare, cum în contract, nu s-a precizat fără echivoc că transmisiunea proprietății operează la momentul îndeplinirii unei condiții suspensive și în raport de regula de interpretare a actului menționată, Curtea a apreciat că reclamantul nu mai justifică un drept de proprietate asupra terenului încă de la momentul perfectării vânzării și în consecință, nici interesul în promovarea cererii de nulitate a contractului".

Considerentele reținute în decizia Curții de Apel București se referă astfel la calificarea actului juridic din cauza de față, prin urmare aceeași chestiune litigioasă a fost dezlegată cu autoritate de lucru judecat și nu mai poate repusă în discuție într-un alt litigiu ulterior.

Prezumția de autoritate de lucru judecat (căci despre ea este vorba, iar nu excepția de autoritate de lucru judecat) are caracter absolut în cazul de față între părțile care au participat la litigiul în care s-a pronunțat Decizia civilă nr. 556/22.04.2005 și caracter relativ față de terți. Pârâții sunt succesorii testamentari universali ai autorului N. I., prin urmare li se opune cu caracter absolut prezumția de autoritate de judecat. Aceștia nu mai pot supune discuției calificarea juridică a contractului autentificat sub nr. 254/28.11.1995 de BNP L. S., astfel că vor fi respinse, ca neîntemeiate, apărările formulate de aceștia, în sensul că respectivul contract ar fi fost încheiat un antecontract, un contract sub condiție suspensivă ori un contract sub condiție rezolutorie.

Tribunalul a reținut, pe cale de consecință, că actul juridic supus acțiunii în rezoluțiune în cauza de față este un contract de vânzare-cumpărare care a operat translația imediată a proprietății asupra obiectului său – terenul specificat în contract de 700 mp.

Rezoluțiunea solicitată se întemeiază pe neaducerea la îndeplinire a obligației vânzătorului de predare a terenului în suprafață de 700 mp și de obținere a autorizației de construire, precum și pe nerespectarea garanției pentru evicțiune.

În ce privește obținerea autorizației de construire, această din urmă ar reveni, în opinia reclamantei, doar autorului pârâților N. I.. Potrivit reclamantei, din culpa lui N. I., nu a fost posibilă predarea terenului de 700 mp, deoarece acesta a pierdut acțiunea în revendicare a suprafeței de 198 mp, pe care se eliberase Dispoziția nr. 1123/08.08.1997, în beneficiul altei persoane și reușise să își înscrie în cartea funciară doar 345 mp. Garanția pentru evicțiune nu se sancționează prin incidența rezoluțiunii, ci reprezintă o cauză de desființare a contractului ca urmare a evingerii cumpărătorului de bunul cumpărat. Prin urmare aceasta se va analiza în cadrul capătului doi din acțiune privind restituirea avansului achitat.

Reclamanta a promovat în anul 2007 o acțiune în revendicare a suprafeței de 700 mp împotriva acelorași pârâți persoane fizice față de care autorul N. I. pierduse acțiunea în revendicare, iar prin sentința civilă nr. 2077/05.12.2011 a Tribunalului București această acțiune a fost respinsă ca neîntemeiată.

Tribunalul a constatat, în sentința menționată, că N. I. nu putea vinde în mod valabil decât suprafața de 350 mp, pe care i se eliberase certificat de atestare a dreptului de proprietate privată, suprafață situată în . sector 2, iar reclamanta nu putea pretinde suprapunerea dintre terenul de la nr. 173 cu terenurile de la nr. 169-171. Sentința civilă menționată nu a fost depusă cu mențiunea definitivă și irevocabilă.

Notificările dintre părțile contractului prin care acestea făceau referire la: încheierea unui contract sub condiție suspensivă, necesitatea definitivării vânzării-cumpărării terenului, nu mai prezintă relevanță în condițiile statuării cu autoritate de lucru judecat asupra aspectului că respectivul contract nu constituie un contract sub condiție, ci unul prin care părțile au intenționat translația imediată a proprietății asupra unei suprafețe de 700 mp.

Având în vedere că, în pofida demersurilor judiciare pentru a obține recunoașterea valabilă a întinderii dreptului de proprietate a lui N. I. (în condițiile în care pe suprafața de teren de la numărul 171 din . Dispoziția nr. 1123/08.08.1997) acțiunile vânzătorului N. I. au fost respinse, rezultă că obligația asumată de predare efectivă a suprafeței de 700 mp nu a fost adusă la îndeplinire de acesta. De altfel, și pârâții menționează în întâmpinarea formulată că terenul a rămas până la decesul lui în posesia sa.

Având în vedere litigiile purtate de N. I. în contradictoriu cu persoanele beneficiare ale Dispoziției nr. 1123/08.08.1997, nu devine clar, care era suprafața stăpânită efectiv de acesta până la decesul său, cea de 700 mp care a și făcut obiectul acțiunilor în revendicare, cea de 502 mp după pierderea suprafeței de 198 mp ori de numai 350 mp cea cu privire la care N. I. deținea certificat de atestare a dreptului de proprietate.

Indiferent de aspectul întinderii suprafeței de teren asupra căreia N. I. a exercitat efectiv posesia până la deces, se constată că obligația de predare a suprafeței de teren de 700 mp ce a făcut obiectul contractului autentificat sub nr. 254/28.11.1995 de BNP L. S. nu a fost adusă la îndeplinire.

Obținerea autorizației de construire era instituită în contract de către părțile acestuia ca o condiție privind plata în întregime a prețului, constituind astfel o modalitate de achitare a prețului convenită de părți. Nu era instituită însă în contract obligația de obținere a autorizației în sarcina vânzătorului, cu atât mai mult cu cât părțile operaseră translația imediată a proprietății. Nu poate fi astfel reținută în sarcina vânzătorului această obligație, susținerile reclamantei privind aspectul că neaducerea la îndeplinire a acestei obligații determină rezoluțiunea contractului, fiind neîntemeiată.

Tribunalul a apreciat că asumarea de către vânzător a transmiterii valabile a unui drept de proprietate, în condițiile în care nu deținea decât pentru o parte din suprafața menționată certificat de atestare a dreptului de proprietate reprezintă o asumare a obligației acestuia de a obține în mod valabil proprietatea și asupra restului suprafeței, ceea ce în speță N. I. nu a realizat. Pe acest considerent, culpa în neaducerea la îndeplinire a obligației de predare a terenului de 700 mp aparține autorului pârâților, N. I., astfel că o acțiune în rezoluțiune întemeiată pe acest aspect apare ca întemeiată.

În continuare, se pune totuși problema prescripției unei acțiuni în rezoluțiune a unui astfel de contract în contextul lipsei predării bunului ce a făcut obiectul contractului. Acțiunea în rezoluțiune este prescriptibilă în termenul general de 3 ani reglementat de Decretul nr. 167/1958 care curge de la momentul la care trebuia executată obligația de predare.

În speță, este vorba de un contract, prin care s-a operat translația imediată a proprietății, fără a fi prevăzut în contract amânarea predării bunului, astfel că de la momentul încheierii contractului vânzătorul avea obligația de predare. Or, de la acel moment și până la momentul introducerii, s-au scurs mai mult de 3 ani, termenul de prescripție pentru rezoluțiunea din cauza neîndeplinirii obligației de predare fiind împlinit la 28.11.1998.

Tribunalul a reținut astfel, ca fiind prescrisă, acțiunea în rezoluțiunea contractului pentru neîndeplinirea obligației de predare, motiv pentru care va admite excepția prescripției pentru acest capăt de acțiune, excepției invocată de pârâți și îl va respinge ca prescris.

Referitor la al doilea capăt de cerere privind restituirea avansului primit, temeiul juridic al acesteia îl poate constitui fie garanția pentru evicțiune invocată de reclamant, în sensul că urmare a evicțiunii se naște obligația vânzătorului de restituire a prețului, fie obligația de restituire ca urmare a îmbogățirii fără justă cauză, independent de producerea evicțiunii. Și într-un caz și în celălalt însă acțiunea în restituire a prețului achitat este prescriptibilă de asemenea în termenul general de trei ani, de la data nașterii obligației de restituire.

În speță, s-a născut obligația de restituire de la momentul la care reclamanta cumpărătoare a cunoscut că terenul nu mai poate fi predat în suprafața convenită în contract, respectiv din 15.11.2004 - momentul notificării emise de reclamantă către N. I.. Din această notificare reiese că reclamanta luase la cunoștință de sentința civilă nr. 7509/01.10.2002 a Judecătoriei Sector 2 București și decizia civilă nr. 1956/03.11.2003 pronunțată de Tribunalul București în urma cărora, doar pe suprafața de 502 mp N. I. se putea pretinde a fi proprietar. Totuși, nici ulterior, contractul nu a fost modificat prin voința părților în acest sens, aceasta deoarece suprafața de 502 mp nu a fost confirmată ca fiind în proprietatea lui N. I..

Cel mai târziu, din data de 20.03.2007 când societatea a răspuns notificării acestuia din 14.03.2007 a fost cert aspectul că vânzătorul nu își putea aduce la îndeplinire obligația de predare, astfel că pornind chiar și de la acest moment, obligația de restituire a avansului primit este prescrisă.

Tribunalul a admis excepția prescripției invocată și pe al doilea capăt de acțiune și l-a respins în consecință.

Cu referire la daunele materiale pretinse în cuantum de 60.350 lei, tribunalul a reținut că acest capăt a fost formulat ca un capăt subsidiar acțiunii în rezoluțiune declanșată. Este vorba de un capăt de cerere vizând daunele interese ce pot fi solicitate odată cu rezoluțiunea. Daunele interese, ca urmare a rezoluțiunii, au fost apreciate doar în cazul admiterii cererii în rezoluțiune, fiind vorba de o consecință a sancțiunii aplicate. Daunele materiale nu au fost întemeiate în alt mod, astfel că, acțiunea în rezoluțiune fiind prescrisă, cererea privind daunele interese materiale a fost respinsă ca neîntemeiată.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București- Secția a-IX-a Civil, iar, ca urmare a desființării acestei secții, a fost repartizat pe rolul Secției a-IV-a Civile.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel apelanta-reclamantă . SRL.

În motivarea căii de atac, se învederează următoarele:

Tribunalul a reținut că actul juridic supus acțiunii în rezoluțiune, în cauza de față, este un contract de vânzare cumpărare, care a operat translația imediată a proprietății asupra obiectului său-terenul specificat în contract de 700 mp.

Instanța de fond a apreciat că asumarea de către vânzător a transmiterii valabile a unui drept de proprietate, în condițiile în care nu deținea decât pentru o parte din suprafața menționată, în certificatul de atestare a dreptului de proprietate, reprezintă o asumare a obligației acestuia de a obține, în mod valabil, proprietatea și asupra restului suprafeței, ceea ce în speță N. losef nu a realizat.

Pe acest considerent, culpa în neaducerea la îndeplinire a obligației de predare a terenului de 700 mp aparține autorului pârâților N. I., astfel că o acțiune în rezoluțiune întemeiată pe acest aspect apare ca întemeiată.

Apelanta-reclamantă a menționat că este, în totalitate, de acord cu aceste constatări ale instanței arătând că, în încheierea ședinței publice din 29.10.2013 se consemnează concluziile reprezentantei pârâților: "In subsidiar, în cazul în care instanța nu poate trece peste decizia Curții de Apel București, rămasă irevocabilă, arată că sunt de acord cu acțiunea reclamantei, deoarece în caz contrar ar fi în situația de a pierde proprietatea."

Aceste susțineri reprezintă o recunoaștere a dreptului reclamantei de a cere rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare pentru culpa în neaducerea la îndeplinire a obligației de predare a terenului de 700 mp, culpa care aparține autorului pârâților, N. losef și, prin urmare, începe un nou termen de prescripție, astfel că și, în ipoteza reținută de instanța de fond, că acțiunea în rezoluțiune este prescriptibilă, în termenul general de 3 ani, reglementat de Decretul nr.167/1958, acțiunea reclamantei-recurente nu este prescrisă.

Cu încălcarea principiilor disponibilității și a dreptului la apărare a pârâților (pe care o relevă instanței de apel, pentru a aprecia asupra nulității sentinței apelate) instanța de fond, expunându-i pe pârâți exact în situația pierderii proprietății terenului, ca urmare a efectului translativ de proprietate de la momentul autentificării contractului de vânzare, reține ca fiind prescrisă acțiunea în rezoluțiune.

În opinia apelantei-reclamanta, instanța făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor Decretului 167/1958, precizând că, la fond, s-a apărat în sensul că acțiunea în rezoluțiunea vânzării terenului în cauză este o acțiune reală, nu personal patrimonială, aflată sub incidența Codului civil, nu a Decretului 167/1958 și arată că a formulat această apărare și în apel.

Apelanta a mai arătat că, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 254/20.11.1995 autentificat de BNP L. Secleanu, N. I., antecesorul pârâților a vândut reclamantei terenul în suprafață de 700 mp situat în București, .-173, actualmente Bulevardul Pache P. 81-83, Sector 2 (fost Bulevardul C. 183) cu prețul de 210.000 dolari SUA, care se plătește astfel: un avans de 50.000 dolari SUA, la data semnării contractului.

D. fiind că vânzarea era condiționată de faptul obținerii autorizației de construcție pentru un imobil cu destinația de birouri, având regimul de înălțime S+P+8 etaje, cu un grad de ocupare a suprafeței de 50% condițiile fiind cumulative, restul de_ dolari SUA urma a se plăti după obținerea autorizației de construcție.

Se precizează că proprietarul vânzător nu și-a îndeplinit obligațiile asumate: 1.obținerea autorizației de construcție pentru un imobil cu destinația de birouri, având regimul de înălțime S+P+8 etaje, cu un grad de ocupare a suprafeței de 50% ; 2. de garanție contra evicțiunii; 3. de predare a bunului vândut, teren în suprafață de 700 mp.

1. Obligația de obținere a autorizației de construcție pentru imobil cu destinație de birouri, având regimul de înălțime de S+P+8 etaje nu a fost realizată de vânzător.

Formularea din contract "vânzarea este condiționată de obținerea autorizației de construcție pentru imobil cu destinație de birouri, având regimul de înălțime de S+P+8 etaje"constituie condiție rezolutorie, în reglementarea art.1019,1020, 1021 din vechiul Cod civil.

Recurenta reclamantă a mai precizat că vânzătorul N. losef a refuzat orice fel de comunicare și cooperare cu reclamanta cumpărătoare, cu privire la situația juridică a terenului în cauză și demersuri la autoritățile competente pentru obținerea autorizației de construcție, iar rezultatele reale au fost obținute, ca urmare a promovării de către S.C. RO E. TS S.R.L. a acțiunilor în revendicare și anulare, înregistrate în Dosar nr._ și Dosar nr._/3/2012 la Tribunalul București. La data de 30.10.2012 proprietarul N. losef a decedat.

Se susține că, urmare a demersurilor judiciare efectuate, s-a constatat, prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile că vânzătorul N. losef nu a avut în proprietate suprafața de 198 mp (revendicată în acțiunea din acest dosar),deci nu putea înstrăina 700 mp teren, deoarece avea în proprietate doar suprafața de 345 mp. teren, înscris în Cartea funciară nr._,B. ești, Sector 2,cu nr. topografic_.

2. Un al doilea motiv de rezoluțiune a contractului de vânzare-cumpărare nr. 254/20.11.1995 autentificat de BNP L. Secleanu îl constituie

nerespectarea de către vânzător a obligației de garanție contra

evicțiunii(evicțiunea parțială, pentru 198 mp teren),art. 1337,1341,1347,1350 din vechiul Cod civil.

Obligația de garanție a vânzătorului există, în acest caz, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: a. să fie vorba de o tulburare de drept; b. cauza evicțiunii să fie anterioară vânzării; c. cauza evicțiunii să nu fi fost cunoscută de cumpărător.

Dreptul terțului evingător este un drept de proprietate cu privire la 198 mp teren. Cauza evicțiunii nu a fost cunoscută de cumpărător. Cauza evicțiunii a fost anterioară vânzării.

Din motivarea sentinței civile nr. 7509/01.10.2002 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în Dosarul nr. 5818/1999 și din motivarea Deciziei civile nr.1956 A din 03.11.2003 pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr.7321/2002 rezultă că vânzătorul N. losef "... nu a făcut dovada identității dintre imobilul proprietatea acestuia și imobilul proprietatea pârâtului și ca urmare instanța a respins cererea de revendicare a terenului în suprafață de 198 mp situat în București ,..169-171..."

3. Neîndeplinirea de către vânzător a obligației de predare a bunului vândut, teren în suprafață de 700 mp.

"Sancțiunea nerespectării obligației de a preda lucrul, în caz de neexecutare (totală sau parțială datorată culpei vânzătorului) potrivit regulilor generale, cumpărătorul poate invoca excepția de neexecutare (exceptio non adinpleti contractus) sau poate cere fie rezoluțiunea vânzării cu daune interese, fie executarea în natură a contractului (punere în posesie, art. 1320 Cod Civil), iar dacă executarea în natură nu este posibilă, daune interese (art. 1075 Cod Civil), nefiind exclusă nici posibilitatea procurării lucrurilor de gen de la terți, pe seama vânzătorului (art. 1077 Cod Civil).

În cazul executării cu întârziere, a obligației de predare, cumpărătorul are dreptul la daune interese (art. 1321 Cod Civil), dar numai de la data punerii în întârziere a vânzătorului (art. 1081 și 1079 Cod Civil)"- același autor pag. 73, infra. 25).

Obligația de garanție a vânzătorului decurge din principiul că el trebuie să facă tot ce îi stă în putință pentru a-i asigura cumpărătorului stăpânirea - liniștită și utilă - a lucrului vândut, rezultă că obligația de garanție are o dublă înfățișare (art. 1336 Cod Civil): vânzătorul trebuie să îl garanteze pe cumpărător de liniștita folosință a lucrului și de utila folosință a lucrului contra viciilor.

În acest sens, Codul Civil prevede că vânzătorul este de drept obligat să îl garanteze pe cumpărător de evicțiunea totală sau parțială a lucrului vândut și de sarcinile care nu au fost declarate la încheierea contractului(art. 1337 Cod Civil)."

În doctrina juridică și practica judiciară, s-a reținut constant că "în contractele sinalagmatice, condiția rezolutorie fiind întotdeauna subînțeleasă în cazul când una din părți nu-și îndeplinește angajamentul, partea în privința căruia angajamentul nu s-a executat, are posibilitatea alternativă de a alege, fie silirea celeilalte părți să-și execute obligația, când este posibil, fie de a cere desființarea, prin hotărâre judecătorească a convenției, cu daune interese(art. 1020 și 1021 C. Civ.).

Reglementarea legală este neechivocă, dreptul de opțiune al creditorului obligației neexecutate, nefiind subordonat vreunei condiții. Prin urmare, nu se poate susține, că acțiunea pentru rezoluțiunea contractului este inadmisibilă deoarece creditorul are posibilitatea de a obliga pe debitor la respectarea clauzelor contractuale prin executare silită(TS., ./1982, cd. p. 61).

În același sens - TS, ./1970, rep. I, p. 116 - (Convenții. Neexecutarea obligației. Clauză rezolutorie tacită. Modul în care operează) "Una dintre consecințele reciprocității obligațiilor din contractele sinalagmatice o constituie rezoluțiunea pentru neexecutare prevăzută în art. 1020 C. civ.; potrivit căruia, în cazul în care una dintre părți nu-și îndeplinește angajamentul luat, cealaltă parte poate cere, rezoluțiunea contractului, condiția rezolutorie fiind subînțeleasă atunci când părțile nu au prevăzut-o în mod expres în contract.

Rezoluțiunea contractului pentru neexecutarea în întregime sau în parte a obligațiilor luate de către una din părți întemeindu-se pe ideea de culpă, urmează să nu opereze deplin drept, ci se pronunță la cererea părții, de către instanța de judecată, care va aprecia condițiile și importanța neexecutării obligației".

Recurenta reclamantă a susținut că obligația de predare a terenului în suprafață de 700 mp, nu poate fi îndeplinită de către vânzător, din culpa acestuia, iar suprafața de teren de 345 mp, pe care o are în proprietate, înscrisă în Cartea Funciară este insuficientă ca reclamanta să realizeze edificarea imobilului proiectat, pentru care vânzătorul, proprietar tabular asupra terenului și a construcției existente pe acest teren, trebuia să facă demersuri pentru obținerea autorizației de construcție.

Se invocă excepția de neexecutare culpabilă a obligației de predare a terenului în suprafață de 700 mp pentru neplata diferenței de preț.

În final, recurenta reclamantă a solicitat daune interese în sumă de 60.350 lei conform precizării acțiunii civile, respectiv: cheltuieli în sumă de_ lei, în Dosarul nr._/3/2011 Tribunalul București; cheltuieli de 8905 lei în Dosarul nr._ Curtea de Apel București; cheltuieli de 9391 lei în Dosarul nr._ Tribunalul București; impozit pe terenul din litigiu plătit de reclamantă la Primăria Sector 2 București pe perioada 1999-2013.

Intimații au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului declarat, ca nefondat.

În calea de atac a apelului, nu a fost solicitat niciun mijloc de probă.

Analizând apelul declarat, din prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art.295-297 din Codul de Procedură Civilă, Curtea constată că apelul declarat este nefondat, fiind aplicate în interpretate, în mod corect, dispozițiile privind împlinirea termenului de prescripție a dreptului material la acțiune.

Situație de fapt:

Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 254/28.11.1995 autentificat de BNP L. Secleanu, proprietarul N. I. s-a obligat să vândă reclamantei terenul în suprafață de 700 mp situat în București, .-173 actual .. 81-83 sector 2 București.

Prețul stabilit în contract a fost de 210.000 dolari, din care s-a achitat avans de 50.000 dolari la data semnării contractului.

Prin încheierea nr. 9998/31.07.1998 a aceluiași notar public, s-a dispus rectificarea contractului, în sensul că obiectul lui este un teren situat în București, . sector 2 și nu .-173, diminuându-se suprafața terenului cu 198 mp.

În drept,

Potrivit art.1325 din Codul civil din 1864 „vânzătorul are obligația de a preda lucrul care cuprinde accesoriile sale si tot ce a fost destinat la uzul sau perpetuu”, iar, conform art.1326 “Vinzatorul este dator sa predea cuprinsul lucrului vindut in masura determinata prin contract, insa cu modificarile mai jos aratate”.

În ceea ce privește natura juridică a contractului de vânzare-cumpărare nr. 254/28.11.1995 autentificat de BNP L. Secleanu, instanța de apel va confirma susținerile primei instanțe, referitor la împrejurarea că s-a statuat cu putere de lucru judecat, prin decizia civilă nr. 556/22.04.2005 pronunțată de către Curtea de Apel București că actul juridic supus acțiunii în rezoluțiune este un contract de vânzare-cumpărare, care a operat translația imediată a proprietății asupra obiectului său – terenul specificat în contract de 700 mp.

Pe cale de consecință, în prezent, apelanta-reclamantă deține în patrimoniul său dreptul de proprietate asupra terenului, care formează obiectul contractului.

În ceea ce privește acțiunea promovată, se învederează că acțiunea în rezoluțiune reprezintă un mijloc procedural, prin care partea contractantă care și-a executat prestația asumată printr-un contract sinalagmatic cu executare uno ictu se poate adresa justiției pentru a solicita desființarea cu efect retroactiv a contractului respectiv, atunci când cealaltă parte contractantă nu și-a executat culpabil propria sa prestație.

Dreptul subiectiv pretins de reclamanta-apelanta este un drept patrimonial, evaluabil in bani si, prin urmare, actiunea in rezolutiune are un obiect patrimonial, imprejurare fata de care sunt aplicabile regulile generale care reglementeaza prescriptia . Ca actiunea in rezolutiunea unui act juridic fiind o actiune personala prin care sunt ocrotite drepturile de creanta, termenul general de prescriptie este cel stabilit de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, adica termenul de 3 ani, care incepe sa curga de la data cand s-a nascut dreptul la actiune .

Prezenta acțiune promovată de către apelanta-reclamantă se întemeiază pe:

neaducerea la îndeplinire a obligației vânzătorului de predare a terenului în suprafață de 700 mp; neobținere a autorizației de construire și nerespectarea garanției pentru evicțiune.

Curtea învederează că, în mod corect, prima instanță a apreciat că dreptul la acțiune pentru exercitarea acțiunii în rezoluțiune este prescris, având în vedere următoarele aspecte:

Ca urmare a încheieirii contractului de vânzare-cumpărare s-a născut obligația vânzătorului de predarea a bunului și de garantare pentru evicțiune, precum și obligația corelativă a cumpărătorului de plată a prețului.

Instanța de apel constată că ambele părți au recunoscut că apelanta nu a intrat în posesia efectivă a terenului dobândit, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

În această ipoteză, în caz de neîndeplinire a obligației de predare a terenului, care a format obiectul contractului de vânzare-cumpărare, cumpărătorul are posibilitatea de a invoca excepția de neexecutare, dacă i se solicită plata diferenței de preț, sau rezoluțiunea vânzării ori executarea în natură, în conformitate cu art.1320 din Codul Civil din 1864.

Instanța de apel constată că apelanta și-a exprimat opțiunea cu privire la rezoluțiunea vânzării pentru neîndeplinirea obligației de predare. Această acțiune este o acțiune personală, prescriptibilă, și nu o acțiune reală imprescriptibilă, așa cum susține apelanta, prin motivele de apel.

Curtea învederează că numai acțiunea vânzătorului pentru neplata prețului este reală, conform art. 1368 din Codul Civil din 1864, fiind imprescriptibilă.

Ținând cont că acțiunea promovată de către apelantă este prescriptibilă, în termenul general de 3 ani de zile, este necesar să se stabilească momentul de la care a început să curgă termenul de prescripție.

În condițiile în care, în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare nu s-a stipulat un termen de executare a obligației de predare a bunului vândut, instanța constată că obligația devenea exigibilă, de la data încheieirii contractului și, din acel moment curgea termenul de 3 ani, înlăuntru căruia apelanta putea solicita fie îndeplinirea obligației, fie rezoluțiunea contractului.

Pe cale de consecință, Curtea învederează că, în mod corect, a reținut prima instanță că acțiunea în rezoluțiune pentru neîndeplinirea obligației de predare a bunului, putea fi exercitată, cel mai târziu, la data de 28.11.1998.

Argumentele mai sus-menționate sunt valabile pentru acțiunea în rezoluțiune pentru neîndeplinirea obligației de obținere a autorizației de construire.

În ceea ce privește activarea obligației de garanție contra evicțiunii, Curtea constată că se invocă dispozițiile art.1347 din Codul Civil din 1864, în cuprinsul cărora se stipulează că, cumpărătorul poate solicita rezoluțiunea vânzării, dacă a fost evins de o parte a lucrului atât de importantă, încât, în lipsa acesteia, nu ar fi cumpărat bunul respectiv.

Acțiunea promovată este prescriptibilă, în termenul general de prescripție, care începe să curgă de la data producerii evicțiunii sau, cel mai târziu, de la data la care cumpărător a cunoscut producerea evicțiunii.

În cauza de față, instanța de apel constată că apelanta a cunoscut la data de 31.07.1998, data la care a fost rectificat contractul de vânzare cumpărare. Astfel, prin încheierea nr. 9998/31.07.1998 a aceluiași notar public, s-a dispus rectificarea contractului, în sensul că obiectul lui este un teren situat în București, . sector 2 și nu .-173, diminuându-se suprafața terenului cu 198 mp.

De asemenea, din notificarea nr. 729/15.11.2004 a reieșit faptul că reclamanta a avut la cunoștință despre pierderea celor 198 mp și își exprima intenția să încheie un contract doar în ce privește suprafața de 502 mp.

Curtea constată că dreptul material la acțiunea în rezoluțiunea vânzării, întemeietă, pe dispozițiile art.1347 din Codul Civil din 1864, este prescris, indiferent dacă se apreciază că începutul curgerii termenului de prescriție este anul 1998 sau anul 2004.

În ceea ce privește susținerea apelantei că momentul începerii curgerii termenului de prescripție este 04.03.2010, data intabulării a unei suprafețe de 345 mp. din terenul litigios pe numele vânzătorului, Curtea învederează că nu poate fi reținut acest moment ca fiind începutul curgerii termenului de prescripției, deoarece a apelanta a cunoscut, cu mult înainte de momentul menționat, că vânzătorul nu deținea toată suprafața de teren de 700 mp.

Cu privire la acțiunea în restituirea avansului plătit cu titlu de preț, se învederează că obligația de restituire s-a născut de la momentul, la care reclamanta cumpărătoare a cunoscut că terenul nu mai poate fi predat în suprafața convenită în contract, respectiv din 15.11.2004 - momentul notificării emise de reclamantă către N. I.. Din această notificare reiese că reclamanta luase la cunoștință de sentința civilă nr. 7509/01.10.2002 a Judecătoriei Sector 2 București și decizia civilă nr. 1956/03.11.2003 pronunțată de Tribunalul București în urma cărora, doar pe suprafața de 502 mp N. I. se putea pretinde a fi proprietar.

Având în vedere toate considerentele expuse, instanța de apel constată că prima instanță a soluționat, în mod corect, excepția prescripției dreptului material la acțiunea constată în rezoluțiunea vânzării și a acțiunii în restituirea prețului.

În ceea ce privește susținerea apelantei-reclamante în sensul că intimații și-au manifestat voința în sensul rezoluțiunii vânzării, având în vedere că, la termenul de judecată, din data de 29.10.2013, au fost de acord cu acțiunea promovată și, pe cale de consecință, au renunțat la beneficiul invocării prescripției acțiunii promovate, Curtea învederează că această susținere nu corespunde realității.

Din verificarea considerentele încheierii de ședință din data de 29.10.2013, se constată că intimații au solicitat rezoluțiunea vânzării, din culpa apelantei, nefiind de acord cu acțiunea promovată de către apelantă, respectiv rezoluțiunea vânzării, din culpa vânzătorului, autorului lor. De asemenea, intimații-pârâți nu au fost de acord nici cu acțiunea în restituirea prețului.

Astfel, Curtea constată că intimații-pârâți nu au fost de acord cu acțiunea în rezoluțiune promovată, deși rezolvarea amiabilă a cauzei ar fi fost cea mai bună și rezonabilă modalitate de soluționare a cauzei, având în vedere că niciuna dintre părți nu este mulțumită cu situația determinată de menținerea contractului de vânzare-cumpărare.

Apelanta-reclamantă nu dorește menținerea contractului de vânzare-cumpărare, deoarece, deși contractul de vânzare-cumpărare a fost considerat ca fiind un verital act translativ de proprietate, aceasta nu a reușit, până în prezent să își intabuleze dreptul de proprietate asupra terenului.

De asemenea, este evident că apelanta nu mai poate dobândi posesia asupra întregii suprafețe de teren, care a format obiectul contractului de vânzare-cumpărare, deoarece vânzătorul este, în prezent, intabulat numai cu suprafața de 345 mp.

În același timp, intimații-pârâți au pierdut dreptul de proprietate asupra imobilului înstrăinat, însă nu au primit decât o parte din prețul contractului.

Având în vedere situația părților, cea mai bună modalitate de soluționare a cauzei este desființarea pe cale amiabilă a contractului, cu obligația intimaților de a restitui avansul primit.

Pentru toate considerentele expuse, având în vedere că au fost considerate neîntemeiate criticile formulate, în conformitate cu dispozițiile art. 295-297 din Codul de Procedură Civilă, va respinge, ca nefondat, apelul declarat de către apelantul reclamant . SRL, împotriva sentinței civile nr.1984 din 12.11.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a III a Civilă în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți P. C. ȘI P. F..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de către apelantul reclamant . SRL, cu sediul în A. ., J. A. și cu domiciliul, ales la C.. Av. B. P. în A. . M. nr.10, ., împotriva sentinței civile nr.1984 din 12.11.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a III a Civilă în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți P. C. domiciliat în București . G. nr.19 B, ., sector 2 și cu domiciliul ales la SC Av E. .. 62, sector 1, ȘI P. F. cu domiciliul ales la SC Av E. .. 62, sector 1.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13.05.2014.

Președinte, Judecător,

Z. D. M. D. L.

Grefier

Velicia V.

Red. DZ

Tehnored. CG/DZ 2 ex

Jud. fond R. M. C.

← Legea 10/2001. Decizia nr. 468/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI		Acţiune în constatare. Decizia nr. 1326/2014. Curtea de Apel... →

Rezoluţiune contract. Decizia nr. 207/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Rezoluţiune contract. Decizia nr. 207/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI