Grăniţuire. Decizia nr. 367/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2014

Decizia nr. 367/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-02-2014 în dosarul nr. 6104/2/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND

PROPRIETATEA INTELECTUALĂ,

CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 367R

Ședința publică de la 11 februarie 2014

Curtea constituită din:

Președinte - judecător A. P. B.

Judecător - S. G. N.

Judecător - M. D. O.

Grefier - M. L.

Pe rol se află judecarea contestației în anulare formulată de contestatorul – pârât F. A. D. împotriva deciziei civile nr.286R/29.06.2010, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – reclamanți R. A. I., A. S. C. și intimații – pârâți N. N. O., Ș. A., F. M. C..

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns contestatorul – pârât F. A. D. reprezentat de avocat P. C., ce depune în ședință publică delegație de substituire a avocatului titular R. D. A., și intimații – reclamanți R. A. I., A. S. C. reprezentați de avocat I. S., cu împuternicire avocațială nr._/24.10.2013, aflată la fila 63 din dosar, lipsind intimații – pârâți N. N. O., Ș. A., F. M. C..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că cererea de recuzare a completului C5R formulată de contestatorul – pârât F. A. D. a fost respinsă ca nefondată, prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 11.12.2013.

Curtea acordă cuvântul asupra excepției tardivității formulării contestației în anulare.

Apărătorul contestatorului – pârât F. A. D. solicită încuviințarea probei cu înscrisuri pe această excepție, constând într-o hotărâre CEDO, pe care o depune la dosarul cauzei și comunică un exemplar al acesteia apărătorului intimaților – reclamanți R. A. I., A. S. C.. De asemenea, solicită încuviințarea depunerii dosarului de executare, la dosarul cauzei.

Apărătorul intimaților – reclamanți R. A. I., A. S. C. se opune cererii privind depunerea întregului dosar de executare, arătând că a mai fost formulată o astfel de cerere, care a fost respinsă de instanță, având în vedere că la dosar sunt suficiente documente depuse de partea pe care o reprezintă, în susținerea celor expuse prin întâmpinare. Precizează că nu se opune cererii privind depunerea jurisprudenței de către partea adversă.

Apărătorul contestatorului – pârât F. A. D. consideră că partea nu este împiedicată să reitereze cererea privind depunerea întregului dosar de executare. Susține că este necesară depunerea acestui dosar, pentru ca instanța să se poată pronunța pe excepția tardivității și pentru a vedea data la care a fost înființată poprirea, sub aspectul primului termen.

Curtea apreciază că urmează a analiza relevanța în cauză a jurisprudenței CEDO, invocată de contestatorul – pârât, în cadrul deliberării.

În ceea ce privește cererea de solicitare a dosarului de executare, Curtea constată că s-a pronunțat printr-o încheiere interlocutorie la termenul de judecată anterior și apreciază că nu există temeiuri pentru a se reveni asupra măsurilor dispuse la acel termen.

Curtea acordă cuvântul asupra excepției tardivității formulării contestației în anulare, invocată de intimații – reclamanți R. A. I., A. S. C. și pe aceeași excepție, ridicată din oficiu de către Curte, prin prisma dispozițiilor art. 319 alin.2 teza finală Cod procedură civilă.

Apărătorul intimaților – reclamanți R. A. I., A. S. C. arată termenul de formulare al contestației în anulare este de 15 zile de la data primirii comunicării, ori înștiințarea privind comunicarea popririi, fie debitorul care contestă executarea însăși a primit somația, ori de la data când a luat cunoștință de executare. În cauză, primul act de executare comunicat de către Biroul Executorului judecătoresc Dorința G. a fost la data de 26.05.2011, iar contestatorul a formulat contestația în anulare la data de 10.09.2013.

Dovada primirii somației la data de 26.05.2011 este adresa făcută către Biroul Executorului judecătoresc Dorința G., prin care solicita acordarea unui termen de 30 de zile, pentru a aduce la îndeplinire obligațiile transmise prin somație de către executorul judecătoresc. Ulterior, acesta a formulat contestație la executare, care s-a respins de către Judecătoria B..

Față de aceste susțineri, conform art.401 lit.c Cod procedură civilă, arată că este tardivă contestația în anulare și solicită admiterea excepției tardivității contestației în anulare și respingerea contestației ca fiind tardiv introdusă.

Apărătorul contestatorului – pârât F. A. D. solicită respingerea excepției tardivității formulării contestației în anulare, ca fiind neîntemeiată.

Susține că în cauză nu a avut loc o primă reținere legală a veniturilor din contul părții pe care o reprezintă, veniturile nefiind virate de către executorul judecătoresc, astfel încât termenul de contestare prevăzut de dispozițiile art.401 alin.1 lit.b teza a II-a Cod procedură civilă nu a început să curgă.

În raport de cea de-a doua poprire înființată în data de 23.08.2013, contestația în anulare a fost efectuată în termen de 15 zile, prevăzut de art.201 alin.1 teza I Cod procedură civilă.

Față de faptul că legea prevede trei termene alternative de contestare în anulare a hotărârilor judecătorești și contestatorul se încadrează în termenul instituit de disp. art. 319 alin.2 rap. la art. 401 alin.1 lit.d teza II-a Cod procedură civilă, ca termen alternativ de contestare și acordă posibilitatea de formulare a contestației în timpul executării silite, potrivit disp. art.401 Cod procedură civilă, consideră că legea nu trebuie interpretată mai restrictiv.

De asemenea, solicită să fie avută în vedere jurisprudența CEDO, în sensul că termenele nu trebuie interpretate astfel încât să anuleze substanța dreptului de acces la justiție.

Curtea acordă cuvântul asupra excepției tardivității formulării contestației în anulare, invocată din oficiu de către Curte, prin raportare la dispozițiile art. 319 alin.2 teza finală Cod procedură civilă.

Apărătorul contestatorului – pârât F. A. D. solicită respingerea excepției tardivității formulării contestației în anulare, având în vedere împrejurarea că partea pe care o reprezintă și-a întemeiat contestația în anulare pe dispozițiile art. 318 alin.1 teza a II-a Cod procedură civilă. Fără cheltuieli de judecată.

Apărătorul intimaților – reclamanți R. A. I., A. S. C. solicită admiterea excepției tardivității formulării contestației în anulare, invocată din oficiu de Curte și respingerea contestației ca tardiv formulată. Cu cheltuieli de judecată. Depune dovada cheltuielilor de judecată solicitate.

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr.286.R/29.06.2010 a Curții de Apel București – Secția a XI-a, a fost respins ca tardiv formulat recursul recurentului pârât F. M. C., împotriva deciziei civile nr. 153A din 08.02.2010 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IlI-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți R. A. I. și A. S. C. și intimații pârâți N. N. O. și Ș. A.. De asemenea, a fost respins ca nefondat recursul formulat de recurentul pârât F. A. D. împotriva aceleiași hotărâri.

Prin cererea înregistrată la data de 10.09.2013, sub nr._, contestatorul F. A.-D., în contradictoriu cu intimații R. A. I., A. S. C., N. N. O., Ș. A. și F. M. C., a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr.286R/29.06.2010, solicitând anularea deciziei contestate.

În motivarea cererii, a învederat următoarele:

În ce privește motivele contestației întemeiate pe dispozițiile art. 318 C.pr.civ., a învederat că instanța de recurs a omis să cerceteze un motiv de recurs care constituia și un aspect esențial al cauzei, hotărârea astfel pronunțată fiind rezultatul unei greșeli materiale.

Contestatorul - recurent F. A.-D. a invocat în recurs astfel cum rezultă și cele reținute de instanță în decizia contestată în fila 5 - ca motiv de recurs faptul că instanța a reținut în mod greșit faptul că între proprietatea reclamanților si proprietatea pârâților F. M. C. și F. A. D. există o suprapunere de 91,33 mp. dat fiind că terenul identificat prin punectele e-f-g nu este proprietatea reclamanților.

Acest motiv de recurs nu a fost însă deloc analizat de Curtea de Apel, unica susținere a Curții de Apel constând în - faptul că apelanții nu au solicitat refacerea expertizei în apel - nu răspunde exigențelor unui proces echitabil în care se impunea analizarea efectiva a acestui motiv de apel - si stabilirea aspectului dacă terenul se suprapune sau nu - iar dacă acest fapt nu putea fi făcut de instanța de recurs - măcar o verificare minimala și formală se putea face în privința raportului de expertiză și se putea constata cu ușurință - contradicțiile expertului și lipsa oricărei minime explicații privind concluziile formulate și se putea trimite cauza spre rejudecare instanței de apel - în vederea administrării probelor ce se impuneau stabilirii corecte și legale a acestei situații.

Erorile expertului pe care instanța le-a preluat fără nici o minimă verificare/evaluare au avut efect exproprierea indirectă a pârâtului căruia i s-a diminuat suprafața de teren pe care la momentul inițial al procesului o deținea în conformitate cu actele de proprietate și în conformitate cu cadastru și cu gardul edificat întocmai ca în cadastru și actul de proprietate - aspect menționat expres în expertiză - cu 91,33 mp. - aspect deopotrivă menționat în raport fila 3 varianta 1 omologată de instanță - la fila 3 din raport - iar la finalul procesului - terenul său nu a mai fost deținut conform actelor de proprietate fiindu-l expropriată suprafața de 91,33 mp din teren.

Aspectele semnalate prin prezenta contestație au fost constatate și de către expertul tehnic P. E., care investit fiind cu efectuarea unor măsurători și verificări a constatat cele precizare mai sus, astfel cum rezultă din punctul de vedere emis de expert atașat prezentei.

Astfel în cauză s-a pronunțat o hotărâre irevocabilă cu neverificarea faptului că prin modalitatea de grănițuire dispusă imobilul proprietatea contestatorului-recurent-pârât a fost supus exproprierii indirecte privind o parte însemnată din dreptul său tabular de 91.33 mp. astfel cum expertul a menționat expres în varianta 1 omologată de instanță.

Astfel încât dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale - în sensul că instanța nu a soluționat efectiv motivul de recurs prin care s-a invocat lipsa suprapunerii cât și diminuarea suprafeței de teren deținută în proprietate de contestatorul-recurent-pârât F. A.-D., și nu a verificat propunerea efectuată de expert, cauza fiind soluționată cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din CEDO astfel cum a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Instanța de recurs prin sumarele motive reținute în decizie în ultima parte de la fila 6 nu a analizat în nici un fel motivul de recurs invocat de recurent menționat la pagina 5 a recursului astfel cum a fost invocat potrivit celor de mai sus.

Art. 6 implică în special, în sarcina „instanței”, obligația de a proceda la o analiză efectivă a mijloacelor, argumentelor și propunerile de probe ale părților, fără a le stabili relevanța (Perez c. Franței nr. 47.287/99 și V. de Hurk). În plus, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă care nu și-a motivat decât pe scurt hotărârea, prin preluarea motivării instanței inferioare sau altfel, să fi analizat în mod real chestiunile esențiale ce i-au fost supuse judecății și să nu se fi mulțumit cu a aproba pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare. Hot. din_ Boldea c. României Cererea nr. 19.997/02 M.Of. nr. 615 din_ .

Deși nu impune un răspuns detaliat la fiecare argument prezentat de un reclamant, obligația instanței de a-și motiva hotărârile presupune totuși că partea lezată se poate aștepta la un răspuns specific și expres la acele argumente care sunt decisive pentru rezultatul acțiunii în cauză (Ruiz Torija c. Spaniei, 9 dec. 1994 și Hiro B. c. Spaniei, 9 dec. 1994). Curtea a reținut, de asemenea, că omisiunea de a trata un argument serios ori o manieră în mod evident arbitrară de abordare a unui astfel de argument nu este compatibilă cu noțiunea de proces echitabil (Vetrenko c. Moldovei, nr._/02, pct. 55, 18 mai 2010). Dec. nr. 5450/ M.-B. A. c. României. Tradus și revizuit de IER

Pentru aprecierea probelor, Curtea adoptă, în general, criteriul probei „dincolo de orice îndoială rezonabilă”. Cu toate acestea, o asemenea probă poate reieși dintr-o . indicii sau din supoziții necontestate, suficient de grave, precise și concordante. [Salman împ.Turciei, pct. 100; Mansuroglu c. Turciei, nr._/98, pct. 78, 26 feb. 2008]. Hot S. și alții c. România (Cererea nr._/02) din 22 feb. 2011. Tradusă IER.

Dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile și observațiile părților sunt într-adevăr „auzite”, adică examinate conform normelor de procedură de către tribunalul sesizat. Altfel spus, art. 6 impune „tribunalului” obligația de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și a cererilor de probatoriu ale părților, cu excepția aprecierii pertinenței (Cauza V. de Hurk c. Olandei, Hot. din 19 apr. 1994, și Dulaurans c. Franței, Hot. din 21 mart. 2000, Cererea nr. 34.553/1997). Hot. din_ V. I. c. României M. Of. Partea I nr. 396 din_ .

Pe de altă parte trebuie reținut că simplul fapt că, teoretic, o persoană poate să se adreseze unei instanțe de judecată nu este suficient pentru respectarea art. 6, fiind necesar ca această posibilitate să fie una reală. Hot. din 9 oct. 1979Aireyc. Irlanda (nr. 6289/73) CEDO Culegere 1950-2001 R. Chirită Ed. C.H. B..

În ce privește necesitatea și obligația de a se stabili și analiza efectiv aspectele esențiale ale cauzei Curtea a reținut că Art. 6 prevede în sarcina „instanței” obligația de a proceda la o analiză efectivă a motivelor, argumentelor și mijloacelor de probă ale părților. Hot. din_ D. c. României M.Of. nr. 473 din_ și, pe de altă parte

Efectivitatea dreptului de acces la o instanță impune faptul ca orice persoană să poată, într-o modalitate clară și concretă, să conteste orice act care a adus atingere drepturilor sale de natură civilă. Hot. din 30 ian. 2003 Cordova c. Italia (nr.1) CEDO Culegere 2003 R. C. Ed. C.H. B..

În ce privește primirea contestației în anulare în raport de motivele invocate și de jurisprudența CEDO a solicitat să se aibă în vedere și hotărârile CEDO pe care le-a invocat în cele ce urmează, precum și faptul că în cauză se impune corectarea erorilor de fapt și de drept invocate și care rezultă cu evidență din actele dosarului în raport de expertiza efectuată și hotărârile pronunțate, - acestea constituind motive esențiale și imperioase care impune corectarea gravei erori judiciare, luând în considerare faptul că contestatorul s-a adresat deja Curții Europene a Drepturilor Omului potrivit dovezilor pe care le-au depune la dosar în vederea corectării acestor grave erori judiciare, în cazul în care instanțele interne nu le vor remedia până la pronunțarea Curții asupra cererii formulate.

Cu privire la echitabilitatea procedurii, Curtea reamintește faptul că atunci când instanța de recurs are competența de a reanaliza și starea de fapt, - ceea ce era incident în situația reținerii incidenței recursului împotriva unei hotărâri neatacabile cu apel astfel cum a soluționat instanța de recurs - nu numai implicațiile juridice ale acesteia, garanțiile generale ale unui proces echitabil devin aplicabile și procedurii în fața unei astfel de instanțe. Hot. din 15 iulie 2003 Cauza Sigurpor Arnarsson c. Islanda CEDO Culegere 2003 R. C. Ed. CH B..

În virtutea principiului securității raporturilor juridice, instanțele de control nu trebuie să utilizeze puterea lor de supervizare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept și erorile judiciare, și nu pentru a proceda la o nouă judecată. Supervizarea nu trebuie să devină un apel deghizat, și simplul fapt că pot exista două puncte de vedere asupra subiectului nu constituie un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză. Nu se poate deroga de la acest principiu decât atunci când motive substanțiale și imperioase impun aceasta (Cauza Riabykh c. Rusiei, nr. 52.854/99). Hot. din_ Societatea Comercială „Mașinexportimport Industrial Group” - S.A. c. României M. Of. nr. 682 din_ .

Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate de a exista două puncte de vedere asupra unei probleme nu este un temei pentru reexaminare. O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanțe având un caracter substanțial și obligatoriu (Ryabykh c. Rusiei, nr. 52.854/99). Totuși, cerințele principiului securității juridice nu sunt absolute. Curtea însăși recomandă uneori redeschiderea unor proceduri drept cea mai potrivită măsură reparatorie atunci când procedurile interne nu au corespuns cerințelor art. 6 (L. c. României, nr. 62.710/00 26 ian. 2006). În orice caz, puterea de a iniția și de a derula o procedură de revizuire ar trebui exercitată de către autorități în așa fel încât să asigure, în cel mai înalt grad posibil, un echilibru între interesele aflate în joc (Nikitin c. Rusiei, nr. 50.178/99). Hot. din_ M. c. României M.Of.nr. 855 din_ .

Reținând că aspectul nerespectării dispozițiilor legale de ordine publică de către instanța care a soluționat recursul nu poate fi opus părților acestea nefiind răspunzătoare de nerespectarea dispozițiilor legale de către instanțele de judecată, care impuneau o analizare și verificare efectivă a cererilor părților astfel că interpretând drepturile procedurale ale părții în condițiile în care dispozițiile privind drepturile și libertățile persoanelor trebuiesc interpretate și aplicate în concordanță cu Constituția, Declarația Universală a Drepturilor Omului, pactele și celelalte tratate la care România este parte iar dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care legea internă conține dispoziții mai favorabile astfel cum rezultă din dispozițiile art. 20 alin. 1 și 2 din Constituție și art. 148 din Constituție - să le înlăturați, reținând că disp. art. 6 privind dreptul la un proces echitabil astfel cum va fi dezvoltat în continuare conține în acest sens prevederi mai favorabile care trebuie aplicate cu prioritate.

Instrumentele internaționale conținând Drepturi Fundamentale ale Omului au efecte constrângătoare pentru statele contractante, sunt prevăzute cu mecanisme jurisdicționale eficiente de asigurare a angajamentului statelor cu respectarea principiului preeminenței acestora, în sensul respectării drepturilor enunțate în cuprinsul lor, obligație ce se impune atât indivizilor cât și statului și oricăror autorități publice, cu realizarea unui just echilibru între interesele generale ale comunitarii și imperativele asigurării protecției drepturilor fundamentale ale individului în mod efectiv.

Obligația de a respecta drepturile Omului este prevăzută în art. 1 din CEDO prin care se instituie o răspundere internațională a statelor contractante cu privire la obligația de a respecta drepturile conținute în Convenție, răspundere ce poate fi angajată în cazul constatării de Curtea Europeană a Drepturilor Omului a unei încălcări. CEDO. Comentarii pe articole. Ed. 2 C. B. Ed. C.H. B. 2010.

De asemenea în condițiile art. 6 din CEDO orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, public și în termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.

Simplul fapt că, teoretic, o persoană poate să se adreseze unei instanțe de judecată nu este suficient pentru respectarea art. 6, fiind necesar ca această posibilitate să fie una reală. Hot. din 9 oct. 1979 Airey c. Irlanda (nr. 6289/73) CEDO Culegere 1950-2001 R. C. Ed. C.H. B..

Art. 6 § 1 din Convenție garantează oricărei persoane dreptul ca o instanță să se pronunțe asupra oricărei contestații referitoare la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil. Articolul consfințește astfel „dreptul la o instanță”, cu privire la care dreptul de acces, și anume dreptul de a sesiza instanța în materie civilă, nu constituie decât unul dintre aspecte. Curții îi revine obligația de a statua în ultimă instanță cu privire la respectarea cerințelor Convenției; ea trebuie să se convingă că limitările implementate nu restrâng accesul oferit individului într-un asemenea mod sau într-o asemenea măsură încât dreptul să fie încălcat în însăși substanța lui. În plus, o astfel de limitare nu este conformă cu art. 6 § 1 decât dacă urmărește un scop legitim și dacă există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit. Hot. Din_ M. A. și alții c. României M. Of. nr. 778 din_ .

În cauză se impune acordarea efectivității dreptului de acces efectiv la instanță ținând cont de importanța necesității asigurării unui acces efectiv la justiție cât și de faptul că restricționarea accesului la justiție din cauze neprevăzute de lege, fără niciun fel de raport cu fondul acțiunii sau cu șansele sale de succes, trebuie să facă obiect al unui examen extrem de riguros din punct de vedere al intereselor justiției, din partea instanței, în alte condiții se poate reține că autoritățile vor eșua în asigurarea unui just echilibru între, interesul statului, pe de o parte și, pe de altă parte, interesul societății recurente de a-și vedea litigiul judecat efectiv - pe fondul său - principiile fiind enunțate în Hot. din 10 ia. 2006 Tetironic-CATVc. Polonia CEDO Culegere 2006 R. C. Ed. C.H. B..

Prin Hotărârea din 28 oct. 2003 Stone Court Shipping Company. S.A. c. Spania Curtea a statuat că orice limitare a dreptului de acces la justiție trebuie să fie rezonabilă, adică proporțională cu scopul vizat. în speță, această proporționalitate lipsește, din cauza interpretării prea riguroase și formaliste a instanței. De aceea, art. 6 a fost violat.

Pe de altă parte trebuie reținut că simplul fapt că, teoretic, o persoană poate să se adreseze unei instanțe de judecată nu este suficient pentru respectarea art. 6, fiind necesar ca această posibilitate să fie una reală. Hot. din 9 oct. 1979 Airey c. Irlanda (nr. 6289/73) CEDO Culegere 1950-2001 R. C. Ed. C.H. B..

Art. 6 § 1 din Convenție garantează oricărei persoane dreptul ca o instanță să se pronunțe asupra oricărei contestații referitoare la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil. Articolul consfințește astfel „dreptul la o instanță”, cu privire la care dreptul de acces, și anume dreptul de a sesiza instanța în materie civilă, nu constituie decât unul dintre aspecte. Curții îi revine obligația de a statua în ultimă instanță cu privire la respectarea cerințelor Convenției; ea trebuie să se convingă că limitările implementate nu restrâng accesul oferit individului într-un asemenea mod sau într-o asemenea măsură încât dreptul să fie încălcat în însăși substanța lui. în plus, o astfel de limitare nu este conformă cu art. 6 § 1 decât dacă urmărește un scop legitim și dacă există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit. Hot. Din_ María A. și alții c. României M. Of. nr. 778 din_ .

Imperativele unui acces real la justiție presupun plenitudinea de competența a instanței de judecată care trebuie să aibă puterea de a analiza atât aspectele de drept, cât și cele de fapt ale cauzei. Hot. din 4 mart. 2004 Silvester"s Horeca Service c. Belgia CEDO Culegere 2004 R. Chintă Ed. C.H. B..

Curtea nu are competența de a stabili care instanță trebuia să examineze litigiul reclamantei, însă constată că niciuna dintre instanțe nu a analizat fondul problemei. De aceea, accesul la justiție a fost atins în substanța sa, existând o violare a art. 6 Hot. din 13 iulie 2004 Beneficio Cappella Paolini c. San M. CEDO Culegere 2004 R.C. Ed. C.H. B..

Curtea amintește că dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă persoana în cauză nu ar avea acces la instanță decât pentru declararea acțiunii sale ca inadmisibilă prin lege (Yagtzilar și alții c. Greciei, nr._/98). Procedurile prevăzute de dreptul intern țin în primul rând de aprecierea instanțelor și o persoană trebuie să se poată aștepta la aplicarea normelor respective; normele în cauză sau aplicarea care li se atribuie nu trebuie totuși să împiedice justițiabilul să utilizeze o cale de atac disponibilă (Perez de R. Cavanilles c. Spaniei, 28 oct. 1998). Astfel, un formalism excesiv în aplicarea acestora se poate dovedi contrar art. 6 § 1 din Convenție atunci când acesta se face în detrimentul uneia dintre părți (Sovtransavto Holding c. Ucrainei, nr._/99)....DECIZIE cu privire la admisibilitatea cererii nr._/03 prezentată de D. R. GLADKVIST și R. B. c. României Tradusă și revizuită IER.

Orice limitare a dreptului de acces la justiție trebuie să fie rezonabilă, adică proporțională cu scopul vizat. În speță, această proporționalitate lipsește, din cauza interpretării prea riguroase și formaliste a instanței de recurs în condițiile în care recursul fusese formulat în termenul legal. De aceea, art. 6 a fost violat. Hot. din 28 oct. 2003 Stone Court Shipping Company, S.A. c. Spania CEDO Culegere 2003 R. Chirită Ed. C.H. B..

Revine în primul rând instanțelor naționale competența de a interpreta legislația internă, fiind vorba în special de reguli de natură procedurală, rolul său limitându-se la a verifica compatibilitatea cu Convenția a efectelor unei asemenea interpretări (Cauza Tejedor Garciac. Spaniei, Hot. din 16 dec. 1997). Cu toate acestea, având în vedere că reglementarea privind formalitățile și termenele ce trebuie respectate este menită să asigure buna administrare a justiției și respectul principiului securității juridice, cei interesați trebuie să se poată aștepta ca aceste reguli să fie puse în aplicare (Cauza Stone Court Shipping Company S.A. c. Spaniei, Cererea nr. 55.524/2000 oct. 2003). Dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă cererile și observațiile părților sunt într-adevăr „auzite”, adică examinate conform normelor de procedură de către tribunalul sesizat. Hot. din_ V. lonescu c. României M. Of. Partea I nr. 396 din_ .

Contestatorul a formulat și precizări privind termenul de formulare a contestației:

În condițiile art. 319 alin. 2 C.pr.civ contestația în anulare se poate face oricând înainte de începutul executării silite, iar în timpul ei, până la împlinirea termenului stabilit la art. 401 alin. 1 lit. b sau c. b) .... termenul de contestație pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei rețineri din aceste venituri de către terțul poprit în speță o primă reținere nu a avut loc.

Pe de altă parte chiar dacă s-ar reține că acte de executare au mai fost efectuate, și prin care chiar s-a realizat în parte executarea hotărârii, contestatorul-pârât a solicitat să se constate că hotărârea ce constituie titlu executoriu și care face obiectul contestației în anulare de față este susceptibilă de executare pe anumite capete de cerere menționate în dispozitivul său și prin poprire care deși a fost instituită pe contul deținut de contestator nu s-a reținut șl virat către executor nici o sumă de bani, termenul nu a început astfel nici până în prezent să curgă.

Iar din moment ce legea nu distinge între modurile alternative de executare pe calea cărora o hotărâre poate fi executată silit și acordă posibilitatea alternativă de formulare a contestației în timpul executării silite potrivit dispozițiilor art. 401 alin. b sau c C.pr.civ., nici practicienii care aplică si interpretează legea nu o pot face într-un mod mai restrictiv decât legiuitorul, care a prevăzut si a reglementat ca termen de contestare a hotărârii ce constituie titlu executoriu, pe calea contestației în anulare.

Potrivit art. 401 alin. 1 lit. b C.pr.civ. Contestația se poate face în 15 zile de la data când: cel interesat a primit comunicarea ori înștiințarea privind înființarea popririi. Dacă poprirea este înființată asupra unor venituri periodice termenul de contestație pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei rețineri din aceste venituri de către terțul poprit.

Pe de altă parte în data de 22.08.2013 s-a comunicat terțului poprit o adresă de instituire a popririi astfel termenul de 15 zile de formulare a contestației a fost respectat.

În consecință, reținând îndeplinite condițiile prevăzute de disp. art. 401 alin. 1 lit. b C.pr.civ. în sensul că: contestația se poate face în 15 zile de la data când: dacă poprirea este înființată asupra unor venituri periodice termenul de contestație pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei rețineri din aceste venituri de către terțul poprit, iar în acest moment nu este făcuta nici o reținere.

Pe de altă termenele trebuie interpretate în aceleași condiții reținute anterior, astfel cum Curtea Europeană a interpretat dreptul de acces la instanță care se impun a fi aplicate cu prioritate față de reglementarea din dreptul intern și în condițiile art.1 din CEDO, cu verificările ce se impun privind compatibilitatea interpretării cu efectele Convenției.

Instituirea unor termene pentru sesizarea instanțelor este o limitare implicită a accesului la justiție, justificată de principiul securității raporturilor juridice, însă aceste termene nu trebuie interpretate astfel încât să anuleze substanța dreptului de acces la justiție. Hot. din 24 feb. 2004 Vodărenskă Akciovă Spolecnost A.S. c. Rep. Cehă CEDO Culegere 2004 R. C. Ed. C.H. B..

Intimații-reclamanți R. A.-I. și A. S. C. au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția tardivității contestației in anulare, excepția lipsei de interes a contestatorului parat F. A. D. in formularea prezentei contestații in anulare, netemeinicia contestației in anulare; au solicitat obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecata cauzate de prezentul litigiu.

În motivare au arătat următoarele:

1.Excepția tardivității contestației in anulare.

Conform dispozițiilor art. 319 alineat 2 din Codul de procedura Civila contestația se poate face oricând înainte de începutul executării silite, iar în timpul ei, până la împlinirea termenului stabilit de către art.401 alin.(1) litera b) sau c).

Conform dispozițiilor art.401 alin.1 din Codul de Procedura Civila contestația se poate face în termen de 15 zile de la data când: …b) cel interesat a primit, după caz, comunicarea ori înștiințarea privind înființarea popririi; c) debitorul care contesta executarea silită însăși a primit somația ori de la data când a luat la cunoștința de primul act de executare, in cazurile in care nu a primit somația sau executarea se face fără somație.

Din coroborarea acestor prevederi legale incidente în cauza, reiese că, prezenta contestație în anulare este exercitată împotriva unei hotărâri susceptibile de executare silita, iar executarea silita a sentinței civile nr.3764/07.07.2009, a început la data de 26.05.2011 conform somației primite de către contestatorul F. A. D..

Termenul de formulare a acestei căi extraordinare de atac este de 15 zile de la data când fie cel interesat a primit după caz, comunicarea ori înștiințarea privind înființarea popririi, fie debitorul care contesta executarea însăși a primit somația ori de la data când a luat cunoștința de primul act de executare, in cazurile in care nu a primit somația sau executarea se face fără somație.

În speța primul act de executare comunicat de către B. D. Gont, L. Gont & M. P., a fost la data de 26.05.2011, astfel încât contestația în anulare, înregistrată pe rolul instanței la data de 10.09.2013 a fost formulată cu mult peste termenul de 15 zile prevăzut de lege.

O dovada în plus a faptului că contestatorul a primit somația, este și adresa acestuia din data de 02.06.2011, către B. D. Gont, L. Gont & M. P. prin care solicita prelungirea cu 30 de zile a termenului de aplicare a obligațiilor conform somației emise de către executor.

De asemenea, F. Adrina D. la data de 16.06.2011 împreuna cu ceilalți debitori formulează contestație la executare împotriva executării silite ce face obiectul dosarului 910/2011 al B. D. Gont, L. Gont & M. P., întărind încă o data faptul ca acesta avea cunoștința de somația transmisa de către executor.

În ceea ce privește susținerile contestatorului cum ca, legea nu distinge între modurile alternative de executare pe calea cărora o hotărâre poate fi executată silit și acorda posibilitatea alternativa de formulare a contestației in timpul executării silite potrivit art.401 alin b) sau c) cod de Procedura Civila, acestea nu subzista.

În cazul în care, s-ar fi făcut direct adresa de înființare a popririi fără a mai fi transmisă somația conform art. 585 din Codul de procedura Civila, contestatorul s-ar fi aflat în termenul de 15 zile pentru a declara prezenta contestație in anulare, or in prezenta speța sunt incidente dispozițiile art. 401 alin c), față de faptul că acesta a primit atât somația cât și a formulat contestație la executare împotriva executării silite.

2. Excepția lipsei de interes a contestatorului pârât F. A. D. în formularea prezentei contestații în anulare

Conform procesului verbal din data de 23.08.2012 încheiat de către executorul judecătoresc L. Gont în dosarul de executare 910/2011, debitorii F. A. D., F. M. C. si N. N. O., solicită un termen de 10 zile, respectiv până la data de 04.09.2012, pentru a efectua de bunăvoie lucrările de construcții specifice conform titlului executoriu.

Intimații-reclamanți au arătat că au fost de acord cu cererea debitorilor, fapt ce s-a si concretizat aceștia aducând de bunăvoie la îndeplinire hotărârea, în termenul de 10 zile solicitat de către aceștia.

Astfel rezultă faptul că, debitorii printre care si contestatorul F. A. D. achieseaza tacit la hotărârea ce urma a fi pusa în executare de către executorul judecătoresc, prin executarea de bunăvoie a acesteia.

Ca atare, având in vedere aceste aspecte a considerat că, F. A. D. nu mai prezintă interes in susținerea contestației in anulare deoarece nu mai are un beneficiu născut si actual, care trebuie sa existe pe tot parcursul procesului.

Cu alte cuvinte prin aducerea la îndeplinire de bunăvoie a hotărârii la care a fost obligat, contestatorul nu mai justifica expunerea la un prejudiciu, la care s-ar fi expus dacă nu ar fi promovat și susținut calea de atac și dacă nu ar fi executat voluntar hotărârea fondului.

În consecința, a solicitat admiterea excepției lipsei interesului contestatorului in susținerea contestației, ca urmare a achiesării tacite la hotărârea instanței de fond, prin executarea de bunăvoie a sentinței civile nr.3764/07.07.2009, pronunțată de către Judecători B.

3. Netemeinicia contestației in anulare, formulata de către contestatorul parat F. A. D..

Consideră faptul că, apărările contestatorului cum ca, dezlegarea data de către instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale sunt nefondate.

Astfel, în ceea ce privește raportul de expertiza varianta 1 omologat de către instanța de judecată, consideră ca a fost legal întocmit conform legii si a constatărilor din teren, cât și din actele de proprietate, documentații cadastrale, extrase de plan parcelar și schițe de punere în posesie, în prezenta atât a acestora cât și a pârâților printre care și F. A. D..

Dealtfel, din mențiunile cuprinse în raport se desprinde chiar concluzia ca parații printre care si contestatorul F. A. D., au confirmat faptul ca exista o suprapunere intre terenul lor si cel al subsemnaților (fila 2 raport).

Un alt aspect al faptului ca, la acel moment contestatorul a fost de acord cu raportul de expertiza varianta 1, este faptul că nu a formulat nici un fel de obiecțiuni la acesta, și nici nu a depus nici un fel de înscrisuri în dovedirea celor susținute, pentru a putea fi analizate de către instanța de judecată, deși au fost prezenți la fiecare termen de judecată.

Astfel, nu au putut fi comparate titlurile de proprietate ale subsemnaților emise cu respectarea dispozițiilor legale si depuse in fata instanței, cu cele ale paraților dat fiind faptul ca, aceștia au înțeles sa nu le depună, si ca atare instanța in mod corect a omologat raportul de expertiza tehnica judiciara efectuat in cauza nr.5024/12.09.2005.

Dealtfel, nici în fața instanței de apel F. A. D. împreuna cu ceilalți apelanți -parați nu au solicitat o nouă expertiza specialitatea topografica deși ar fi putut face acest lucru având in vedere faptul ca apelul declarat de către aceștia avea efect devolutiv, însă aceștia s-au limitat în a susține doar că, titlurile lor de proprietate sunt mai caracterizate si nu au cunoscut faptul ca terenul proprietatea lui N. I. a fost vândut subsemnaților pentru a le solicita un proces verbal de vecinătate.

Nu se poate transmite de la prima instanță la instanța de apel decât ceea ce a fost supus judecății celei dintâi. Astfel, instanța de apel in mod corect a luat în considerare decât faptele care au făcut obiectul judecății în primă instanță.

Efectul devolutiv nu presupune o reluare a judecății care a avut loc în primă instanță, ci determină repunerea în discuție a cauzei printr-o nouă judecată, cu trăsături proprii, în scopul verificării legalității și temeiniciei hotărârii atacate fără o desființare în prealabil a acesteia.

Ulterior, instanța de recurs pe buna dreptate a respins recursul contestatorului chiar daca acesta a invocat faptul ca, instanța a reținut în mod greșit ca intre proprietatea reclamanților si proprietatea pârâților F. A. D. si F. M. C. exista o suprapunere de 91,33 m.p, dat fiind ca terenul nu este proprietatea reclamanților,

Motivarea instanței a fost data conform dispozițiilor legale menționând totodată și faptul ca, apelanții nu au solicitat refacerea expertizei in fata instanței de apel, deși așa cum am mai spus aveau posibilitatea legala să solicite acest lucru.

De altfel la momentul punerii in executare a hotărârii executorul judecătoresc a considerat necesar împreuna cu pârâții și subsemnații, în vederea stabilire exacte a liniei de hotar și mutarea gardului despărțitor conform limitelor de hotar, la efectuarea demersurilor necesare de către subsemnații in vederea angajării unui expert pentru efectuarea acestor proceduri de trasare cu mijloace specifice (stație totala), pentru a nu considera parații ca îi prejudiciază în vreun fel.

Fapt ce sa și concretizat conform procesului verbal întocmit de către executorul judecătoresc L. Gont la data de 23.08.2012, in prezenta subsemnaților, a pârâților și a domnului expert topografic V. S. C., neexistând nici o obiecțiune din partea pârâților ba mai mult solicitând să mute ei de bunăvoie gardul conform măsurătorilor si trasării liniei de hotar de către expert.

Ca atare, contestatorul F. A. D. cu rea credința a introdus aceasta cerere deși nu a contestat în nici un fel și nici nu a detaliat in amănunt contestația, încercând a se rezuma ca si motiv de contestație doar la faptul ca raportul inițial de expertiza omologat de către instanța a fost întocmit incorect și deși a învederat acest aspect în fața instanței de recurs aceasta nu s-a aplecat acestui aspect, nu are nici un suport legal.

Conform celor arătate anterior, intimații-reclamanți au arătat și dovedit prin înscrisurile pe care le-au atașat întâmpinării, au dovedit că contestatorul pe tot parcursul procesului a avut o atitudine pasivă, nu a depus înscrisuri din care să reiasă cele susținute de către acesta, nu a contestat în nici un fel raportul de expertiză, nu a solicitat în fața instanței de apel refacerea acestuia și mai mult a adus la îndeplinire de bunăvoie hotărârea pronunțată de către instanța de fond.

Intimații N. N. O., Ș. A. și F. M. C. nu au formulat întâmpinare.

Din oficiu, Curtea a ridicat excepția tardivității formulării contestației, prin prisma dispozițiilor art.319 al.2 teza finală C.pr.civ.

Analizând cu prioritate excepția tardivității formulării contestației în anulare, în raport de dispozițiile art.137 al.1 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art.319 al.2 C.pr.civ., „Contestația se poate face oricând înainte de începutul executării silite, iar în timpul ei, până la împlinirea termenului stabilit la art. 401 alin. 1 lit. b) sau c). Împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.”

Așadar, legea distinge în privința termenului de formulare a contestației în anulare, după cum hotărârea atacată pe această cale este sau nu susceptibilă de executare.

În cauză, prin decizia civilă nr.286R/29.06.2010 au fost respinse recursurile cu care instanța fusese învestită, hotărârea neconținând astfel nicio dispoziție susceptibilă de a fi pusă în executare silită.

Prin urmare, respectarea termenului de exercitare a căii extraordinare de atac se analizează doar prin prisma prevederilor art.319 al.2 teza finală C.pr.civ., fiind fără relevanță împrejurările învederate de contestator prin cerere și de intimații R. A.-I. și A. S. C. prin întâmpinare, referitoare la stadiul executării silite a unei alte hotărâri decât cea atacată în prezenta cauză, respectiv a sentinței civile nr.3764/07.07.2009 a Judecătoriei B..

În acest cadru, Curtea constată că decizia atacată pe calea contestației în anulare a fost pronunțată la data de 29.06.2010, iar calea de atac a fost exercitată la data de 05.09.2013, cu depășirea termenului de un an prevăzut de art.319 al.2 teza finală C.pr.civ.

Curtea nu poate reține susținerile contestatorului în sensul că termenul de exercitare a căii de atac îi îngrădește dreptul de acces la justiție. Securitatea circuitului juridic impune instituirea de condiții restrictive pentru exercitarea căilor extraordinare de atac, nu numai în privința condițiilor de admisibilitate, dar și a termenelor în care aceste cereri pot fi formulate. Chiar dacă în raport de dispozițiile art.266 al.3 C.pr.civ., hotărârea irevocabilă nu este comunicată părților, termenul de un an prevăzut de art.319 al.2 teza finală C.pr.civ. reprezintă o durată rezonabilă pentru ca orice parte interesată să poată lua cunoștință de hotărâre, pentru a aprecia asupra exercitării căii extraordinare de atac.

În raport de considerentele expuse, Curtea constată întemeiată excepția tardivității contestației în anulare, ridicată din oficiu, în raport de care urmează a respinge cererea, fără a mai intra în cercetarea altor aspecte ale cauzei.

Reținând culpa procesuală a contestatorului și făcând aplicarea dispozițiilor art.274 C.pr.civ., Curtea îl va obliga la plata către intimații R. A. I. și A. S. C. a sumei de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată ce constau în onorariul achitat apărătorului ales conform facturii fiscale . F nr.34/24.10.2013 și chitanței . C nr.11/24.10.2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția tardivității formulării contestației în anulare.

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul – pârât F. A. D. împotriva deciziei civile nr.286R/29.06.2010, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – reclamanți R. A. I., A. S. C. și intimații – pârâți N. N. O., Ș. A., F. M. C., ca tardiv formulată.

Obligă pe contestator la plata către intimații R. A.-I. și A. S. C. a sumei de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 11.02.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

A. P. S. G. M. D.

B. N. O.

GREFIER

M. L.

Red./Thred. A.P.B.

2 ex./07.07.2014

← Cereri. Decizia nr. 403/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI		Cereri. Decizia nr. 1857/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Grăniţuire. Decizia nr. 367/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Grăniţuire. Decizia nr. 367/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI