Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 28/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 28/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-01-2014 în dosarul nr. 1617/192/2009*
Dosar nr._
(1800/2013)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI
SECTIA A III A CIVILA ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.28 A
Ședința publică de la 29.01.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I. A. H. P.
JUDECĂTOR - E. V.
GREFIER - Ș. P.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelantul-pârât L. Ș., împotriva încheierilor de ședință din data de 06.06.2012, 11.09.2012 și 12.09.2012 pronunțate de Tribunalul G. – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant M. I. și cu intimații-pârâți C. L. și L. R..
P. are ca obiect - hotărâre care să țină loc de act autentic.
Dezbaterile cauzei și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 22.01.2014, fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, când, curtea, pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la 29.01.2014, hotărând următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 24.09.2013 apelantul L. Ș. a formulat apel împotriva încheierilor de ședință din datele de 06.06.2013, 11.09.2012 și 12.09.2012, pronunțate de Tribunalul G. în dosarul nr._ .
La termenul din data de 22.01.2014 instanța a rămas în pronunțare cu privire la excepția lipsei calității de reprezentant a avocatului intimatului – reclamant M. I. și la excepția inadmisibilității apelului.
Excepția lipsei calității de reprezentant a avocatului intimatului – reclamant urmează a fi respinsă, întrucât la dosar a fost depusă împuternicirea avocațială nr._/2012 din care rezultă că av.N. M. face parte din Uniunea Națională a Barourilor din România, Baroul G., fila 9, și are astfel calitatea de avocat și poate să îl reprezinte pe clientul său – intimatul M. I., conform acestei delegații. De asemenea, în același sens este și adresa de la fila 44 dosar recurs Tribunalul G., eliberată de Baroul G..
Excepția inadmisibilității apelului este întemeiată întrucât:
Dreptul procesual civil român consacră regula legalității căilor de atac în sensul că împotriva hotărârilor pot fi exercitate numai căile de atac prevăzute de lege.
În speță, toate cele trei încheieri atacate cu prezentul apel au fost pronunțate într-un dosar prin care s-a soluționat recursul formulat de petentul L. Ș. împotriva sentinței civile nr.2493/16.01.2011 a Judecătoriei B. V..
Prin încheierea din 06.06.2012 s-a admis excepția lipsei calității de reprezentant a avocatului intimatului – reclamant, respectiv a domnului C. V. Demetrius și s-a respins excepția lipsei calității de reprezentant a domnului av.N. M..
S-a repus cauza pe rol în vederea comunicării către recurent a situației ivite.
S-a fixat termen de judecată la data de 27.06.2012, cu citarea părților, recurentul cu mențiunea de a preciza dacă înțelege să-și însușească recursul declarat de domnul C. V. Demetrius și dacă dorește să fie reprezentat de acesta, conform art.68 alin.1 teza I Cod de procedură civilă (fila 87 dosar recurs Tribunalul G.).
Prin încheierea din data de 11.09.2012 s-a respins cererea de recuzare formulată de recurent în ceea ce le privește pe doamnele judecător U. M. Z. și P. C. (fila 92).
De asemenea, prin încheierea din data de 11.09.2012 s-a admis cererea de abținere formulată de d-na judecător U. M. Z. (fila 94).
Prin încheierea din 12.09.2012, s-a amânat pronunțarea în cauză la data de 17.09.2012 pentru ca părțile să depună concluzii scrise.
Toate aceste trei încheieri, ce fac obiectul prezentei cereri sunt încheieri premergătoare ce pot fi atacate cu apel sau recurs numai odată cu fondul (art.282 alin.2 și 3 Cod de procedură civilă, art.34 alin.2 Cod de procedură civilă).
Cum decizia tribunalului, dată în recurs, este irevocabilă, apelul declarat împotriva încheierilor pregătitoare pronunțării acestei decizii este inadmisibil.
Față de cele reținute, Curtea va respinge apelul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată excepția lipsei calității de reprezentant a avocatului intimatului – reclamant M. I..
Respinge ca inadmisibil apelul formulat de apelantul – pârât L. Ș., domiciliat în ., împotriva încheierilor de ședință din data de 06.06.2012, 11.09.2012 și 12.09.2012 pronunțate de Tribunalul G. – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – reclamant M. I., comuna Buturugeni, ., și intimații – pârâți C. L. și L. R., domiciliați în ..
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 29.01.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
I.-A. H.-P. E. V.
GREFIER
Ș. P.
Red.E.V.
Tehdact.R.L.
6 ex./06.03.2014
Trib.G. – G.U.;
- Gh.T.;
- I. C.-M.
← Evacuare. Decizia nr. 1305/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act. Decizia nr. 322/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
---|