Legea 10/2001. Decizia nr. 1212/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1212/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-09-2014 în dosarul nr. 23735/3/2009
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1212 R
Ședința publică de la 02.09.2014
Curtea compusă din :
PREȘEDINTE – DANIELA LAURA MORARU
JUDECĂTOR – D. F. G.
JUDECĂTOR – D. Z.
GREFIER – S. V.
………………….
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta reclamantă B. I. M., împotriva sentinței civile nr. 108/28.01.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât M. București prin Primarul General, având ca obiect „Legea nr. 10/2001”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta reclamantă B. I. M. reprezentată de avocat V. C., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimatul pârât M. București prin Primarul General.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Apărătorul recurentei reclamante B. I. M. arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Apărătorul recurentei reclamante B. I. M. solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că în mod greșit s-a soluționat dosarul prin admiterea excepției prematurității, raportat la dispozițiile art. 4 și 33 din Legea nr. 165/2013, care între timp au fost declarate neconstituționale, de Curtea Constituțională prin decizia pronunțată la data de 27.02.2014.
Să se constate că prezenta cauză se află pe rolul instanței din anul 2009, înainte de . Legii nr. 165/2013 și că pârâta este ținută în continuare de termenul de 60 de zile prevăzut de Legea nr. 10/2001 în ceea ce privește soluționarea notificării nr. 1869/2001, fiind culpabilă pentru neîndeplinirea acestei obligații.
Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Soluționând recursul civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă la data de 02.06.2009, sub nr._, reclamanta B. I. M. a chemat în judecată pe pârâtul M. București prin Primarul General, solicitând soluționarea pe fond, în conformitate cu Legea nr.10/2001, a notificării transmise prin executorul judecătoresc, sub nr.1869, în sensul de a se dispune restituirea în natură a imobilului situat în București, sector 2, ..2 (fostă ..21, fostă .), iar în situația în care restituirea în natură nu este posibilă, să se propună acordarea de măsuri reparatorii.
Invocând dispozițiile deciziei civile nr. XX/2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii privind aplicarea art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001, reclamanta solicită Tribunalului să constate că are calitatea de persoană îndreptățită conform actului normativ și arată că demersul procesual a fost determinat de refuzul nejustificat al pârâtului de a răspunde notificării formulate în temeiul actului normativ.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 25 alin.1 și art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001, art.112 din Codul de procedură civilă, și pe cele ale Deciziei ICCJ nr. XX/2007.
La termenul de judecată din 27.01.2010, în baza art. 244 alin.1 pct.1 din codul de procedură civilă s-a dispus suspendarea judecății până la soluționarea irevocabilă a acțiunii din dosarul nr._, judecata fiind reluată la data de 17.09.2013.
La termenul din 19.11.2013, reclamanta depus la dosar cerere precizatoare, arătând că solicită restituirea în natură a apartamentului nr.3 de la etajul I al imobilului, împreună cu cota indiviză de 4,42% din părțile de folosință comună și 8,27 m.p. teren situat sub construcție și propunerea de măsuri reparatorii pentru apartamentul nr.4 de la etajul I și apartamentul nr.10 (fost 8) de la etajul IV, împreună cu cotele indivize din părțile de folosință comună și din terenul situat sub construcție.
Cerere scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, conform art. 50 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare și nu a trimis reprezentant în instanță pentru a-și preciza poziția față de acțiune și a opune eventuale apărări.
La solicitarea Tribunalului, Primăria Municipiului București a comunicat copia dosarului administrativ, în cauză fiind administrată proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 108 din 28.01.2014, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis excepția prematurității și a respins în consecință, astfel cum a fost precizată, cererea formulată de reclamanta B. I. M.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că la data de 20.05.2013, anterior soluționării cauzei de față, a intrat în vigoare Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
Art. 3 lit. a) din această lege prevede că prin noțiunea de „cereri” se înțeleg (și) notificările formulate în temeiul legii 10/2001 aflate în curs de soluționare la entitățile învestite de lege sau, după caz, la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Art. 4 din actul normativ prevede că dispozițiile sale se aplică tuturor cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a legii, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii pilot din 12.10.2010 pronunțată în cauza M. A. și alții împotriva României.
Potrivit art. 33 alin. 1 din legea 165/2013, entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit legii 10/2001 republicată, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingerea a acestora, c) în termen de 36 de luni, entitățile învestite de lege care au de soluționat un număr de peste 5000 de cereri, acesta fiind cazul Primăriei Municipiului București.
Art.35, dispune: „(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării;
(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.
(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi,” prevederi care au dat eficiență legislativă deciziilor 9/2006 și 20/2007 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Actul normativ, de imediată aplicare, a introdus noi termene în procedura administrativă, astfel că, având de soluționat peste 5000 de notificări, Primăria Municipiului București are la dispoziție un termen de 36 de luni pentru soluționarea notificării, termen care, conform art.33 alin. 2 din Legea nr.165/2013, începe să curgă de la data de 1 ianuarie 2014, astfel că, aflându-se în interiorul termenului legal de soluționare a notificării, nu poate fi reținut, la acest moment, refuzul nejustificat al pârâtului de soluționare a notificării.
Totodată, Tribunalul a reținut că nici o prevedere legală nu a suspendat procedura administrativă în cazul notificărilor nesoluționate până la momentul apariției legii 165/2013 și în privința cărora a fost sesizat tribunalul pentru soluționarea pe fond a notificării (față de considerentele deciziei XX/2007); dimpotrivă, procedura administrativă se desfășoară în continuare, pârâtul având obligația soluționării notificării, dar, aflându-se în interiorul noului termen de 36 luni, secția civilă a tribunalului nu are căderea a se pronunța asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și de a dispune restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii în condițiile Legii nr.10/2001 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 165/2013, termenul fiind unul prohibitiv.
Prin urmare, consecință a intrării în vigoare a Legii 165/2013, reclamanta se află în poziția de a fi îndeplinit un act de procedura care nesocotește termenul prohibitiv instituit de prevederile art. 33 în favoarea pârâtului, conduită care transformă actul într-unul prematur, concluzie ce se desprinde din prevederile art. 4 Legea 165/2013, mai sus citate, potrivit cu care actul normativ se aplică și notificărilor nesoluționate încă în procedura administrativă, dar si cauzelor aflate pe rolul instanțelor de judecata, fără a se face vreo distincție în raport de etapa procesuală în care se găsesc.
În termenul legal prevăzut de art. 301 C.proc.civ., împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta B. I. M..
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că la data de 27 februarie 2014 Curtea Constituțională cu unanimitate de voturi a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii, având în vedere că prezenta cauză se află pe rolul instanței de judecată din anul 2009, înainte de . Legii nr. 165/2013.
Având în vedere că prezenta cauză se afla pe rolul instanței la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, pârâta este ținută în continuare de termenul de 60 de zile prevăzut de Legea nr. 10/2001 în ceea ce privește soluționarea notificării nr. 1869/2001 și culpabilă pentru neîndeplinirea acestei obligații.
Prin urmare dreptul reclamantei de a solicita obligarea pârâtului la emiterea dispoziției de restituire în natură și cu propunere de acordare de măsuri nu este afectat de nici un termen sau condiție suspensivă, iar depășirea de către pârâtă a termenului de 60 de zile este indiscutabilă.
Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul motivelor invocate, Curtea urmează să admită recursul pentru următoarele considerente:
Facta praeterita, adică faptele constitutive, modificatoare sau extinctive de situații juridice, realizate în întregime înainte de . legii noi, cât și efectele produse de acea situație juridică înainte de acest moment. În privința acestora, poate fi aplicată numai legea veche, adică legea în vigoare la data producerii faptei respective ori efectelor ei.
În consecință, o lege ulterioară nu poate să aducă atingere unor situații juridice anterioare, constituite sau stinse sub imperiul vechii legi, indiferent dacă legea nouă ar suprima un mod de formare, modificare sau stingere ori ar schimba condițiile necesare. De asemenea, legea nouă nu poate atribui unui fapt trecut efecte pe care acest fapt nu le putea produce sub imperiul legii în vigoare în momentul realizării faptului, iar dacă legea creează o situație juridică nouă, organul de jurisdicție nu ar putea decide că situația juridică reglementată doar de legea nouă s-a născut din fapte întâmplate în întregime înainte de ..
În speță, la data introducerii cererii de chemare în judecată erau în vigoare dispozițiile art. 23 alin.1 din Legea nr.10/2001, potrivit cărora unitatea deținătoare este obligată ca în termen de 60 zile de la înregistrarea notificării sau, după caz de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art.22 să se pronunțe prin decizie sau după caz prin dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură, formulată de autorul intimaților reclamanți la data de 06.08.2001.
Acest termen era împlinit la data sesizării instanței cu cenzurarea refuzului de restituire a imobilului, sub imperiul legii vechi, motiv pentru care, fiind vorba despre un trecut juridic, Curtea apreciază că scapă acțiunii legii noi, neputându-se refuza persoanei îndreptățite dreptul de a se adresa instanței competente pe motiv ca plângerea este prematura sau inadmisibila, temporizarea solutionarii notificarilor adresate persoanelor detinatoare ale imobilelor conducând la prelungirea nejustificată a procedurii de restituire.
Lipsa răspunsului unitatii detinatoare, respectiv al entitatii investite cu solutionarea notificarii, echivaleaza cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate ramane necenzurat, pentru ca nicio dispozitie legala nu limiteaza dreptul celui care se considera nedreptatit de a se adresa instantei competente, ci, dimpotriva, insasi Constitutia prevede, la art. 21 alin. (2), ca nicio lege nu poate ingradi exercitarea dreptului oricarei persoane de a se adresa justitiei pentru apararea intereselor sale legitime.
Același raționament a fost avut în vedere și de Înalta Curte de Casație și Justiție, care, prin decizia XX din 19 martie 2007, a statuat asupra admisibilității actiunii persoanei indreptatite, in cazul refuzului nejustificat al unitatii detinatoare sau al entitatii investite cu solutionarea, de a raspunde la notificarea persoanei indreptatite, reținând că respingerea actiunii ca inadmisibila sau prematur introdusa ar contraveni si principiului solutionarii cauzei ., consacrat prin art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, la care Romania a devenit parte.
Prin urmare, susținerea caracterului prematur al actiunii pe considerentul ca nu a fost finalizată procedura prealabila si obligatorie a notificarii, reglementată printr-un act normativ intervenit ulterior sesizării instanței de judecată, este gresita, în conditiile în nu i se poate imputa recurentului reclamant neîndeplinirea de catre intimatul pârât, în calitate de persoana juridica notificata, a obligatiei instituite prin art. 23 alin. 1 din lege.
In ce priveste termenele prevazute de art. 33 din Legea nr. 165/ 2013, acestea trebuie considerate ca aplicabile, fata de dispozitiile art. 4 din lege, doar perioadei in care notificarea se afla inca, la data intrarii in vigoare a legii noi, in fata unitatii detinatoare spre solutionare, situație care nu se regăsește în cauza de față.
De altfel, prin decizia nr. 281 din 16.04.2012, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România și a constatat că aceste dispoziții sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii, respectiv 20 mai 2013.
Față de cele reținute, Curtea apreciază că sunt incidente dispozițiile art.304 pct.9 coroborat cu art. 312 alin. (5) teza I din Cod procedură civilă, motiv pentru care va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza pentru rejudecare la Tribunalul București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta reclamantă B. I. M., împotriva sentinței civile nr. 108/28.01.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. București prin Primarul General.
Casează sentința civilă recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.09.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. L. M. D. F. G. D. Z.
GREFIER
S. V.
Red. D.L.M.
Tehnored. T.I.
2 ex./11.09.2014
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 560/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Reintegrare spaţiu locativ. Decizia nr. 1368/2014. Curtea de... → |
|---|
