Legea 10/2001. Decizia nr. 655/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 655/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-04-2014 în dosarul nr. 2212/3/2012
DOSAR NR._
(434/2014)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.655
Ședința publică de la 16.04.2014
Curtea constituită din:
P. - I. A. H. P.
JUDECATOR - E. V.
JUDECĂTOR - A. D. T.
GREFIER - Ș. P.
***** *****
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul – pârât M. BUCUREȘTI PRIN P. G., împotriva sentinței civile nr.1203 din 13.06.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, COMISIA NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR (care a preluat atribuțiile Comisiei Centrale pt. Stabilirea Despăgubirilor), intimații-reclamanți M. M. Ș. și . SA.
P. are ca obiect – Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă consilier juridic I. M., în calitate de reprezentant al recurentului-pârât M. BUCUREȘTI PRIN P. G. și al intimatului-pârât P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, în baza delegației pe care o depune la dosar și avocat Toia P., în calitate de reprezentant al intimatului-reclamant M. M. Ș., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/27.03.2014, emisă de Baroul București - Cabinet Individual, pe care o depune la dosar, lipsind intimata-pârâtă COMISIA NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR și intimata-reclamantă . SA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că intimata-pârâtă Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a depus la dosar, prin registratura instanței, la data de 09.04.2014, întâmpinare.
Părțile prezente și reprezentate, având pe rând cuvântul, declară că nu mai au cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea recursului.
Reprezentantul recurentului-pârât M. BUCUREȘTI PRIN P. G., având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă, modificarea hotărârii atacate, în sensul înlăturării obligației instituției pe care o reprezintă, de a înainta dosarul administrativ direct către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, având în vedere și prevederile OUG nr.81/2007 care au modificat Legea nr.10/2001.
Referitor la cheltuielile de judecată acordate la instanța de fond, solicită a fi cenzurate în raport de dispozițiile art.274 al.3 din Codul de procedură civilă.
Avocatul intimatului-reclamant M. M.-Ș., având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat, menținerea sentinței instanței atacate, ca fiind legală și temeinică, inclusiv asupra cererii de transmitere a dosarului administrativ către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, apreciază că au fost acordate în mod legal și întemeiat de către instanța de fond, reținându-se culpa procesuală a recurentului.
Depune la dosar concluzii scrise și solicită obligarea la plata cheltuielilor de judecată, conform chitanței nr.1088/14.04.2014 și a convenției nr.1136/05.01.2012, pe care le depune la dosar.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civilă la data de 24.01.2012 sub nr._/3/2012, reclamanții M. M. Ș. și S.C. R. G. INVEST S.A., au chemat în judecată pe pârâții M. BUCUREȘTI PRIN P. G. și personal P. G. și S. R. prin COMISIA CENTRALĂ DE STABILIRE A DESPĂGUBIRILOR (CCSD), solicitând pentru ca în contradictoriu cu aceasta și pe baza probelor administrate la dosar, să se pronunțe o hotărâre, prin care:
1. Să se soluționeze pe fond, în conformitate cu Legea nr.10/2001 notificarea transmisă sub nr.5987/08.11.2001 în sensul de a dispune măsuri reparatorii pentru imobilul situat în București, . colț cu .. 5B, sector 3, compus din teren în suprafață de 350 mp și construcție în suprafață construită de 167 mp, din care suprafața utilă reprezintă 96 mp, constatând calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în echivalent stabilite la valoarea de piață a imobilului de la momentul soluționării, pe baza standardelor internaționale de evaluare, precum și imposibilitatea restituirii în natură;
2. Să fie obligat M. București să transmită imediat și direct către CCSD dosarul nr._ aferent notificării nr.5987/08.11.2001 însoțit de hotărârea judecătorească ce se va pronunța în cauză;
3. Să fie obligat S. R. prin COMISIA CENTRALĂ DE STABILIRE A DESPĂGUBIRILOR (CCSD) să înregistreze dosarul transmis de M. București;
4. Să fie obligat pârâtul M. BUCUREȘTI în solidar cu P., la plata unei despăgubiri pentru repararea prejudiciului cert actual creat datorită refuzului nejustificat de a soluționa notificarea prin emiterea unei dispoziții, despăgubire care se va determina prin expertiză tehnică și care se compune din:
a) prejudiciu efectiv reprezentat de diferența între valoarea de piață a imobilului la data la care trebuia soluționată notificarea (01.04.2011) și valoarea de piață actuală la momentul soluționării;
b) câștigul nerealizat reprezentând dobânda legală aplicată la suma menționată la punctul a) calculată de la momentul soluționării prezentei cereri și până la momentul transmiterii dosarului către CCSD;
5. să fie obligat Municipiului București în solidar cu P. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces.
În ședința publică de la data de 31.10.2012 reclamanții au depus o cerere precizatoare a cererii de chemare în judecată, în temeiul dispozițiilor art.132 din codul de procedură civilă de la 1865, arătând că la punctul 2 al petitului cererii inițiale, în subsidiar, în situația în care se va aprecia că, față de soluționarea pe cale judecătorească a notificării, sunt totuși aplicabile dispozițiile art.16 alin.2 ind.1 din Legea nr.247/2005, se solicită obligarea Municipiului București să transmită dosarul aferent notificării către Prefectura Municipiului București, în vederea centralizării și continuării procedurii administrative. Totodată, au precizat că
Restrâng cadrul procesual, în sensul că nu mai stăruie în soluționarea capătului 3 al cererii privind obligarea CCSD la înregistrarea dosarului aferent notificării, acest pârât urmând a fi scos din cauză, iar, în temeiul art.246 Cod procedură civilă, au solicitat să se ia act de renunțarea la soluționarea capătului 4 de cerere privind obligarea pârâtului M. București prin P. G., în solidar cu P. G. la plata unei despăgubiri pentru repararea prejudiciului creat ca urmare a refuzului nejustificat de a soluționa notificarea prin emiterea unei dispoziții. Față de aspectele învederate, reclamantele au precizat că singurul pârât în cauză este M. București prin P. G..
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 132, 146 din codul de procedură civilă de la 1865.
Tribunalul București - Secția V-a Civilă, prin sentința civilă nr.1203/13.06.2013 a admis acțiunea astfel cum a fost modificată, formulată de reclamanții M. M. Ș. și . SA, a constatat că reclamantul M. M. Ș. are calitatea de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii constând în compensare prin puncte, în condițiile art. 24 din legea nr.165/2013, măsuri ce se acordă pentru imobilul situat în București, ., sector 3 compus din teren în suprafață de 206 mp și construcție demolată în suprafață de 90 mp. (suprafață utilă 41 mp.) și pentru imobilul situat în București, . nr.5 B, sector 3 compus din teren în suprafață de 145 mp. și construcție demolată în suprafață de 77 mp. (suprafață utilă 45 mp.), a constatat că reclamantul M. M. Ș. a înstrăinat drepturile ce i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietății în cotă de 27% către reclamanta . SA, conform contractului de cesiune autentificat sub nr.14/05.01.2012 de BNP F. M. și Asociații, și în consecință, a constatat că reclamanta . SA este îndreptățită la măsuri reparatorii constând în compensarea prin puncte în condițiile art. 24 alin. 2 și 4 din legea nr. 165/2013. Prin aceeași sentință, pârâtul M. București a fost obligat să înainteze dosarul administrativ vizând notificarea nr.5987/8.11.2001 privind imobilele anterior menționate către Comisia Națională Pentru Compensarea Imobilelor, precum și la plata dumei de 1400 lei cheltuieli de judecată către reclamantă, reprezentând onorariu de avocat și onorariu de expert, luând act de renunțarea reclamanților la judecata capătului 4 din cererea de chemare în judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că:
Prin Notificarea înregistrată la B. S. și N. sub nr.5987/08.11.2001 (fila 21) și transmisă Primăriei Municipiului București, reclamantul M. M. Ș. a solicitat în temeiul dispozițiilor legii nr.10/2001, restituirea în echivalent a imobilului situat în București, ..12, sector 2, compus din teren în suprafață de 350 m.p. și construcție alcătuită din două corpuri de clădire.
Tribunalul a avut în vedere că potrivit dispozițiilor obligatorii ale Deciziei nr.XX/2007 dată în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța este competentă să soluționeze acțiunea persoanei îndreptățite, în ipoteza refuzului nejustificat al unității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
Așa fiind, față de împrejurarea că notificarea adresată unității deținătoare nu a fost soluționată până la data formulării prezentei acțiuni, notificarea nefiind soluționată nici în prezent, tribunalul a apreciat că această atitudine a pârâtului echivalează cu un refuz al soluționării notificării, iar față de dispozițiile deciziei anterior evocată obligatorie pentru instanțe conform art.330 ind.7 alin.4 cod procedură civilă, a reținut că are competența soluționării acțiunii persoanei îndreptățite.
Prin urmare, în examinarea pe fond a notificării ce vizează restituirea imobilului situat în București, .. 12, sector 2, compus din teren în suprafață de 350 m.p. și construcție alcătuită din două corpuri de clădire, tribunalul a verificat dacă bunul imobil a cărui restituire se solicită se include în domeniul de aplicare al legii nr. 10/2001, dacă notificatorul are calitatea de persoană îndreptățită la restituire precum și dacă bunul imobil poate fi restituit în natură.
Mai înainte de a examina dacă imobilul ce face obiect al notificării și pentru care reclamantul folosește adresa poștală Șoseaua Gării C. nr.12, sector 3, se circumscrie domeniului de aplicare a legii nr.10/2001, tribunalul a considerat că se impun o . precizări.
Așa cum a arătat reclamantul în cuprinsul cererii de chemare în judecată, imobilul ce face obiect al notificării situat în București, Șoseaua Gării C. nr.12, sector 2, vizează în realitate două imobile, respectiv, . și ..
Această susținere este confirmată de concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză și care a evidențiat că imobilul din Șoseaua Gării C. nr.12 avea la nivelul anului 1940, ieșire la două străzi și anume șoseaua C. și . precizând că prin corelarea planurilor cadastrale la nivelul anilor 1960 și 1980 a rezultat că între anii 1940-1960, imobilul a fost împărțit în alte două imobile cu adresele poștale ..5 B și Șoseaua C. nr.12.
În consecință, față de cele ce preced, tribunalul s-a referit în continuare la ambele imobile de compuneau imobilul asupra căruia poartă notificarea formulată de reclamant.
Astfel, tribunalul a reținut din cuprinsul adresei nr.2807/11.08.2008 emisă de ..A. (fila 45) că imobilul situat în București, ..12, sector 3, a trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului de expropriere nr.205/26.07.1977 și Decizia nr.1299/30.08.1977, fiind preluat de la I. I..
În ceea ce privește imobilul situat în București, . nr.5B, sector 3, potrivit aceleiași adrese, tribunalul a reținut că și acesta a făcut obiect al Decretului de expropriere nr.205/1977 și al Deciziei nr.1299/30.08.1977, la data preluării fiind deținut de I. I. și M. N..
Potrivit punctului de vedere exprimat de Primăria Municipiului București – Direcția Patrimoniu – Serviciul cadastru – fila 191, rezultă că amplasamentele celor două imobile sunt în prezent afectate de elemente de sistematizare urbană.
Așa fiind, tribunalul a constatat că imobilele situate în ., sector 3 și ., sector 3, au făcut obiect al Decretului de expropriere nr.205/26.07.1977 și Deciziei nr.1299/30.08.1977, astfel că s-a apreciat că preluarea acestora în proprietatea statului s-a realizat abuziv, conform art.2 alin. 1 litera i) din legea nr. 10/2001 rep.
Sub aspectul calității de persoană îndreptățită tribunalul a reținut din coroborarea procesului verbal nr._/1940 întocmit de Comisiunea Pentru Înființarea Cărților Funciare în București (fila 143) cu copia eliberată de Arhivele Naționale Istorice Centrale (fila 74) din Opisul Alfabetic de inscripții și transcripții litera M U. din anii 1920-1922 de la fostul Tribunal Ilfov –Secția notariat și cu certificatul de moștenitor nr. 26/_ (fila 60), că imobilul situat în București, ..12, compus din teren și două corpuri de clădire, a aparținut numitei N. (Monac) T. R., aceasta fiind înscrisă ca proprietar.
Ca urmare a decesului acesteia (certificat de moștenitor nr.26/1969- fila 60) masa succesorală în care a fost inclus și imobilul situat în Șoseaua C. nr.12, sector 3, a fost culeasă de I. I..
După decesul lui I. I., survenit în anul 1986, au rămas ca moștenitori, soția supraviețuitoare, M. E. și M. N. în calitate de fiu (certificat de moștenitor fila 58).
În urma deceselor succesive ale celor doi moștenitori, calitate de moștenitori ai acestora, au reclamantul M. M. Ș., alături de M. C. N. și M. P., conform mențiunilor înscrise în certificatele de moștenitor nr.19/14.01.2000 (fila 58 și nr.27/23.03.2009 – fila 44).
Tribunalul a mai avut în vedere și reținând sub acest aspect și concluziile raportului de expertiză, că imobilul cu adresa poștală Șoseaua C. nr.12, a fost împărțit între anii 1940-1960 în alte două imobile cu adresele poștale ..5B și Șoseaua C. nr.12. Această concluzie, în sensul existenței în fapt a două imobile ce inițial au făcut parte din același corp de proprietate, este confirmată atât de istoricul de rol fiscal depus la fila 48 cât și de mențiunile existente în actul normativ de preluare, în sensul că aceasta s-a realizat de la numiții I. I. ( Șoseaua C. nr.12) și M. N. (.. 5 B).
Coroborând cele mai sus reținute cu mențiunile rezultate din actul de preluare în proprietatea statului a imobilului în litigiu și cu cele cuprinse în istoricul proprietății și făcând aplicația art.23.1 din normele metodologice de aplicare a legii nr.10/2001 care prevăd că prin acte doveditoare ale dreptului de proprietate au fost avute în vedere orice acte juridice care atestă deținerea proprietății de către persoana îndreptățită sau ascendentul/testatorul acesteia la data preluării abuzive (extras carte funciară, istoric de rol fiscal, proces-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparținea persoanei respective; pentru mediul rural - extras de pe registrul agricol) tribunalul apreciază că notificatorul M. M. Ș. a justificat calitatea de persoană îndreptățită.
Sub aspectul întinderii dreptului de proprietate, tribunalul a avut în vedere suprafața identificată în cuprinsul raportului de expertiză topografică (fila 182-188) ce se coroborează cu mențiunile actului normativ de preluare în proprietatea statului cât și fișele tehnice ale celor două imobile (filele 39-42), respectiv, teren 205 m.p. și construcție (demolată) în suprafață de 90 m.p. (suprafață utilă 41 m.p.), pentru imobilul din șoseaua C. nr.12 și teren145 m.p. și construcție (demolată) în suprafață de 77 mp. (suprafață utilă 45 mp.), pentru imobilul situat .. Nr. 5B.
Totodată, tribunalul a apreciat că notificarea formulată de reclamantul M. M. Ș., a vizat dreptul de proprietate asupra întregului imobil inclusiv cotele cuvenite moștenitoarelor M. C. N. și M. P., pentru care a operat dreptul de acrescământ, în favoarea reclamantului, conform art.4 alin.4 din legea nr.10/2001.
Așa fiind, tribunalul a reținut că prin probatoriul administrat, reclamantul a dovedit calitatea de proprietar a autorilor săi cât și calitatea sa de moștenitor al acestora, ca urmare a transmisiunilor succesorale succesive, de la Monac (N.) R., la I. I. și M. N..
Prin urmare, față de cele ce preced, tribunalul a apreciat că reclamantul, are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, în înțelesul art.4 alin.2 din legea nr.10/2001.
În ceea ce privește modalitatea de restituire, tribunalul a avut în vedere dispozițiile art.1 din legea nr.10/2001 conform cu care imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr.139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condițiile prezentei legi, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, precum și dispozițiile art.7 alin.1 care stabilește că de regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură.
Așa fiind, potrivit punctului de vedere exprimat de Primăria Municipiului București –Direcția Patrimoniu –Serviciul Cadastru – fila 191 confirmat de concluziile raportului de expertiză topografică întocmit în cauză, rezultă că amplasamentele celor două imobile sunt în prezent afectate de elemente de sistematizare urbană.
Față de împrejurarea că terenul ce a aparținut fostelor proprietăți din București, Șoseaua C. nr.12 și . fost supus sistematizării în timp ce construcțiile au fost demolate, tribunalul a apreciat că restituirea în natură nu este posibilă, astfel că în conformitate art.7 alin.2 și art.10 alin.1 din legea nr.10/2001, notificatorul fiind îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent.
Având în vedere însă prevederile legii nr.165/2013, conform cu care, dispozițiile sale se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor,..., ipoteză ce se regăsește în prezenta cauză, tribunalul a făcut aplicarea acestora.
Astfel, pentru toate argumentele expuse și temeiurile de drept invocate, reținând și dispozițiile obligatorii ale Deciziei nr. XX/2007 dată în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, tribunalul a admis acțiunea modificată și a constatat că reclamantul M. M. Ș. are calitatea de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii constând în compensare prin puncte, în condițiile art.24 din legea nr.165/2013, măsuri ce se acordă pentru imobilul situat în București, ., sector 3 compus din teren în suprafață de 206 mp și construcție demolată în suprafață de 90 mp. (suprafață utilă 41 mp.) și pentru imobilul situat în București, . nr. 5 B, sector 3 compus din teren în suprafață de 145 mp. și construcție demolată în suprafață de 77 mp. (suprafață utilă 45 mp.).
Tribunalul a constatat că reclamantul M. M. Ș. a înstrăinat drepturile ce i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietății în cotă de 27% către reclamanta . SA, conform contractului de cesiune autentificat sub nr. 4/05.01.2012 de BNP F. M. și Asociații, și în consecință că reclamanta . SA este îndreptățită la măsuri reparatorii constând în compensarea prin puncte în condițiile art.24 alin.2 și 4 din legea nr.165/2013.
Totodată, constatând că în cauză nu mai subzistă nici un motiv legal care să justifice tergiversarea procedurii administrative, reținând și dispozițiile art.26 din Legea nr.10/2001, în lumina deciziei nr. XX/2007 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție și dispozițiilor art. 6, paragraful l din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, tribunalul a obligat pârâtul M. București să înainteze dosarul administrativ vizând notificarea nr.5987/8.11.2001 privind imobilele anterior menționate către Comisia Națională Pentru Compensarea Imobilelor.
În conformitate cu dispozițiile art. 246 din codul de procedură civilă de la 1865 și văzând și manifestarea de voință expresă a reclamanților, tribunalul a luat act de renunțarea acestora la judecata capătului 4 din cererea de chemare în judecată.
În conformitate cu prevederile art.274 Cod procedură civilă pârâtul M. București a fost obligat la plata sumei de 1400 lei cheltuieli de judecată către reclamanți, reprezentând onorariu de avocat și onorariu de expert.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul M. București prin P. G..
Prin motivele de recurs se arată că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art.304 pct.9 Cod procedură civilă) respectiv a dispozițiilor art.21 -23 din Legea nr.10/2001 potrivit cărora unitatea deținătoare este singura abilitată de legiuitor să emită decizie sau dispozițiile de măsuri prin echivalent sau de restituire în natură.
De asemenea, mai arată recurentul că potrivit prevederilor art.16 alin.21 din O.U.G. nr.81/2007 se modifică Titlul VII din Legea nr.247/2005, „dispozițiile autorităților publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta”
În consecința, recurentul consideră ca nu poate fi obligat la înaintarea directa a dispoziție primarului către Comisia Naționale pentru Compensarea Imobilelor deoarece o astfel de soluție ar priva instituția Prefectului de exercitarea controlului de legalitate, atribuție conferita acestuia și de Legea nr._ - legea administrației publice locale.
Referitor la cheltuielile de judecata stabilite de instant în cuantum de 1.400 lei, în aprecierea cuantumului cheltuielilor de judecata trebuie să se aibă în vedere art.132 din Statutul Profesiei de avocat, în care sunt prevăzute criteriile pentru stabilirea onorariului unui avocat.
Astfel, recurentul apreciază că nu este justificat cuantumul onorariului de avocat față de munca prestata în soluționarea dosarului pe fondul cauzei. În cazul onorariului de avocat nepotrivit de mare sancțiunea este reglementată de art.274 alin.3 Cod procedură civilă și consta în dreptul suveran al instanței de judecata de a micșora onorariul, dacă este nepotrivit de mare în raport de valoarea pricinii sau de munca îndeplinita de avocat.
Recursul este nefondat.
Printr-un prim motiv de recurs se critică sentința pentru că instanța nu era competentă să se pronunțe pe fondul notificării, singura abilitată fiind unitatea deținătoare.
Critica este neîntemeiată întrucât această problemă a fost dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia în interesul legii nr.20/2007, prin care s-a statuat că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
Astfel, deși reclamanți au formulat notificarea în anul 2001 și dosarul aferent notificării este apt de soluționare, entitatea învestită a refuzat să soluționeze notificarea, fapt ce i-a determinat să introducă cererea de chemare în judecată, întemeindu-și cererea pe Decizia nr. XX/2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recursul în interesul legii declarat de Procurorul G., potrivit căreia, instanțele pot proceda la soluționarea pe fond a notificărilor, cererea de chemare în judecată fiind interpretată ca o contestație împotriva refuzului nejustificat de soluționare a notificării.
Pe cale de consecință, recurenții – reclamanți au contestat refuzul nejustificat de a soluționa notificarea depusa în termenul prevăzut de lege.
Contestația nu putea fi amânată sine die, reclamanți exercitându-și acest drept recunoscut de lege, drept născut, legitim și actual în momentul declanșării procedurii judiciare.
Din această perspectivă, instanța supremă a statuat că într-o asemenea situație, sunt aplicabile disp. art. 25 din Legea nr.10/2001, raportat la obligația pe care o au entitățile învestite cu soluționarea notificării în conformitate cu disp. art. 26 din aceeași lege specială de reparație.
Deci, atât reglementările legale sub imperiul cărora s-a născut dreptul reclamanților, cât și noile reglementări pe care le invoca recurentul - pârât prin excepția de prematuritate, prevăd fără putință de tăgadă instituția contestației împotriva refuzului de soluționare a notificării.
Potrivit art.16 alin.21 Titlul VII al Legii nr.247/2005, „Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta”.
Analizând logic aceste dispoziții, Curtea constată că intenția evidentă a legiuitorului a fost aceea de a asigura executarea unui control de legalitate asupra dispozițiilor autorităților administrației publice locale, control care s-a apreciat imperios necesar în procedura administrativă de emitere a acestor decizii.
În cazul sesizării instanței însă, procedură finalizată prin emiterea unei hotărâri judecătorești pe fond, nu entitatea administrativă este cea care verifică temeinicia cererii de restituire și stabilește calitatea de persoană îndreptățită a notificatorului, respectiv natura măsurilor reparatorii la care acesta este îndreptățit, ci o instanță de judecată.
Or, singurul control de legalitate și temeinicie care poate viza o hotărâre judecătorească este cel deschis de căile de atac împotriva hotărârii judecătorești și prevăzute ca atare de lege.
Rezultatul acestei interpretări corespunde rațiunii legii care este accelerarea procedurii administrative și obținerea efectivă a despăgubirilor de către persoanele îndreptățite, Curtea apreciind așadar, că aceluiași scop îi este afectată și omisiunea voluntară a legiuitorului a reglementării trimiterii către prefect, a hotărârilor pe fond ale instanței, însoțite de documentația aferentă.
Nici ultimul motiv de recurs, privind aplicarea dispozițiilor art.274 Cod de procedură civilă nu este întemeiat, întrucât recurentul – pârât, ca parte căzută în pretenții datorează cheltuielile de judecată efectuate de reclamanți în fața instanței de fond, respectiv onorariu de expert și onorariu de avocat. Nu se justifică nici reducerea acestora, onorariile justificând munca avocatului și a expertului.
Nefiind incidente dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat, recursul declarat de M. București prin P. G..
Văzând și dispozițiile art.274 Cod procedură civilă, Curtea va obliga recurentul la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimatul M. M. Ș. în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul – pârât M. BUCUREȘTI PRIN P. G., împotriva sentinței civile nr.1203 din 13.06.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, COMISIA NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR (care a preluat atribuțiile Comisiei Centrale pt. Stabilirea Despăgubirilor), intimații-reclamanți M. M. Ș. și . SA.
Obligă recurentul la 300 lei cheltuieli de judecată către intimat.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.04.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. A. H. P. E. V. A. D. T.
GREFIER
Ș. P.
Red.E.V.
Tehnodact.C.S.
Ex.2/29.05.2014
T.B.Secția a IV-a Civilă – E.P. J.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 256/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 329/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
