Legea 10/2001. Decizia nr. 1850/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2014

Decizia nr. 1850/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-12-2014 în dosarul nr. 20836/3/2012

DOSAR NR._

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.1850

Ședința publică de la 02.12.2014

Curtea constituită din :

PREȘEDINTE – DORINA ZECA

JUDECĂTOR – D. F. G.

JUDECĂTOR – DANIELA LAURA MORARU

GREFIER – S. V.

……………………

Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul pârât M. București prin Primarul General, împotriva sentinței civile nr. 882/13.06.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți P. I. V. M., P. D. A. și T. M., având ca obiect „Legea nr. 10/2001”.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimații reclamanți P. I. V. M., P. D. A. și T. M. personal și asistați de avocat E. A. A., lipsind recurenta pârâtă P. M. București prin Primarul General.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se învederează instanței că s-a depus la dosar de către intimații reclamanți P. I. V. M., P. D. A. și T. M. întâmpinare, o copie de pe aceasta fiind comunicată recurentei.

Curtea pune în discuție solicitarea făcută de recurentă, prin motivele de recurs, în sensul că nu este clarificată situația juridică a terenului restituit în natură, respectiv că nu au fost solicitate relații de la . Electrica SA și ..

Apărătorul intimaților reclamanți P. I. V. M., P. D. A. și T. M. arată că aceste cereri sunt neîntemeiate. Dacă recurenta era în posesia acestor relații trebuia să le depună pe parcursul judecății în fond. Să se constate că recurenta își argumentează această cerere arătând că existența unor astfel de rețele edilitare nu pot fi depistate de către un expert la fața locului, motiv neîntemeiat, deoarece pentru siguranța publică națională rețelele de gaze și electricitate trebuie semnalizate în mod corespunzător, conform legislației în vigoare, prin urmare expertul era în măsură să identifice existența acestor rețele, aspect care a fost confirmat prin rapoartele de expertiză. Arată că primul raport de expertiză se referă la existența unor astfel de rețele.

Pentru a demonstra reaua – credință a recurentei de a tergiversa acest dosar, arată că a depus la întâmpinare adresa de la Distrigaz, pentru ca la instanța de fond, întregul proces a gravitat în jurul acestei idei că ar exista o conductă de gaze, care trece pe terenul lor, posibil a fi retrocedat în natură, identificată în primul raport de expertiză și s-a confirmat că această conductă trece pe trotuarul existent pe . nu prin interiorul terenului.

Depune la dosar dovada demersurilor întreprinse în acest sens, respectiv adresa emisă de Enel care confirmă că pe acest teren nu sunt rețele electrice și adresa de la . care se arată că terenul este traversat de rețeaua publică de apă potabilă, dar această rețea nu împiedică retrocedarea în natură a terenului. Menționează că legea prevede posibilitatea devierii acestor conducte, în cazul în care se dorește a se construi chiar în acea poziție.

Curtea pune în vedere apărătorului intimaților să precizeze care este temeiul de drept cu privire la mutarea conductelor.

Apărătorul intimaților reclamanți P. I. V. M., P. D. A. și T. M. arată că temeiul de drept este indicat în adresa depusă astăzi, unde se prevede că orice lucrare trebuie să respecte legislația în vigoare, respectiv Legea nr. 50/1991 privind distanțele prevăzute – 3 metri față de rețeaua publică de alimentare cu apă potabilă și 2 metri față de rețeaua de canalizare. Această adresă confirmă faptul că în acea zonă unde este conducta nu se poate construi, ori nu că acest teren nu se poate retroceda în natură. precizează că acea conductă de apă traversează doar un colț al terenului și este perpendiculară cu gardul, deci o bună parte din teren este liber de orice astfel de rețea.

Curtea ia act că au fost depuse relațiile de care făcea vorbire recurenta pârâtă P. M. București prin Primarul General prin motivele de recurs.

Apărătorul intimaților reclamanți P. I. V. M., P. D. A. și T. M. arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.

Apărătorul intimaților reclamanți P. I. V. M., P. D. A. și T. M. arată că motivele acestui recurs gravitează pe două aspecte. În primul rând se arată că la prima instanța nu a fost administrat un probatoriu suficient și în al doilea rând se arată inexistența acestor relații.

Cu privire la primul motiv de recurs solicită respingerea acestuia ca neîntemeiat. Să se constate că la instanța de fond s-au administrat două probe cu expertiza și la nici una dintre aceste expertize, recurentul nu s-a prezentat, nu a desemnat participarea unui expert parte, nu a transmis obiecțiuni, prin urmare este tardiv să se prezinte la acest moment aceste nemulțumiri față de aceste două rapoarte de expertiză. arată că ultimul raport de expertiză, care a fost omologat de instanță, a confirmat faptul că o parte acest teren poate fi retrocedată în natură, fiind identificat la fața locului în mod clar.

La solicitarea instanței, precizează că pe acest teren nu sunt bănci și alei. Precizează că la dosar se pot regăsi suficiente argumente care să ducă la concluzia că nu este un spațiu verde potrivit legii. Arată că pe acest teren nu sunt bănci, nu este iluminat public, fiind doar îngrădit și sunt plantați trandafiri și copaci de mărime medie. Au arătat în fața instanței de fond, că această lucrare s-a efectuat în condițiile în care exista pe rolul Primăriei M. București notificarea lor, iar această lucrare s-a făcut la insistențele lor. Există la dosar adrese din care reiese că P. Sector 3 și P. M. București au salubrizat acel spațiu, însă nu a existat autorizație de construcție pentru modificările respective, nu a existat o hotărâre a Primăriei M. București în baza căreia s-a amenajat acel spațiu.

Pentru aceste motive solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală. Precizează că nu există rețele de electricitate, nu există rețele de gaze, ci doar acea conductă de apă. Față de aceasta ar exista doar o interdicție de construire pe acea porțiune. În cazul în care se apreciază că această porțiune nu poate fi restituită în natură se poate dispune restituirea cealaltă parte a terenului și care nu este traversată de nici o conductă.

Arată că prin motivele de recurs se menționează o adresă emisă de Direcția Patrimoniu în care se menționează „conform planului topografic cu rețele edilitare existent în baza de date la nivelul anului 1974, suprafața ar fi afectată de o conductă de gaze. Să se constate că au arătat că nu există acea conductă de gaze și consideră că acea precizare este total neîntemeiată, având în vedere planul întocmit în anul 1986 de P. M. București în acea locație erau sobe încălzite cu lemne, deci nu exista acea conductă de gaze.

Nu se solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA

P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 07.06.2012, sub nr. de dosar_ , reclamanții P. I. V., P. D.-A. și T. M. au solicitat în contradictoriu cu pârâta P. M. BUCUREȘTI, ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța de către instanță aceasta să anuleze Dispoziția nr._/08.05.2012 emisă de PRIMARUL M. BUCUREȘTI și să-l oblige pe acesta la restituirea în natură a imobilului format din terenul în suprafață de 503,70 mp. situat în București, Calea Călărași nr. 49, sector 3.

În motivarea cererii, reclamanții au învederat că prin dispoziția nr._/08.05.2012 Primarul M. București a respins notificările înregistrate sub nr. 2485/2001 și 2484/2001 de către P. D., decedată ulterior formulării notificărilor (la data de 13.08.2005) prin reclamanți în calitate de moștenitori legali.

La data de 12.07.1948 soții A. și D. P. părinții reclamanților, în prezent decedați, au dobândit dreptul de proprietate, conform contractului de vânzare cumpărare nr. 1782/12.07.1948. Aceștia au cumpărat de la R.-M. Liebermann imobilul situat în București, Calea Călărași nr. 49, sector 3 format din teren și două construcții cu destinație de locuință.

Terenul și construcția existentă la acea dată au fost în posesia familiei P. de la data cumpărării și până la data demolării locuinței respectiv până în anul 1989.

În baza sentinței civile a Tribunalului Raionului T. V. nr. 6228/27.07.1962 și a deciziei nr. 1381/29.06.1962, imobilul a fost trecut în patrimoniul statului.

Imobilul situat în București, Calea Călărași nr. 49, sector 3 a fost demolat din considerente de sistematizare urbanistică în temeiul Decretului fostului Consiliu de Stat nr. 103/20.04.1989.

Au învederat că scopul pentru care imobilul a fost naționalizat nu s-a realizat, terenul fiind liber.

Reclamanții au mai arătat că, întrucât defuncții părinți A. și D. P. aveau mai multe proprietăți, pentru acest imobil aceștia nu au deschis rol fiscal la organul administrativ competent la acea dată, pe rol figurând în continuare vânzătoarea R.-M. Liebermann, astfel că impozitele pe teren și clădire nu au fost achitate.

În anul 1990, defuncții părinți au fost în imposibilitatea de a deschide rol fiscal pe motiv că nu existau documente legale de retrocedare a imobilului preluat de Statul Român, fapt pentru care în anul 1999 au solicitat retrocedarea întregului imobil printr-o acțiune introdusă la Judecătoria sectorului 3 București, însă din motive medicale a reclamantei, cauza a fost suspendată și apoi perimată.

Primarul M. București prin dispoziția nr._/08.05.2012 a respins notificările sub nr. 2485/2001 și 2484/2001, prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilului apreciind că nu a fost făcută dovada preluării abuzive.

Au considerat că, în mod greșit, au fost respinse notificările sus-amintite pe motiv că nu a fost făcută dovada preluării abuzive și că, totodată, nu s-a ținut cont de actele depuse la dosar și de împrejurările istorice, în care imobilul a fost trecut în patrimoniul statului.

Dispoziția nr._/08.05.2012 a fost considerată nelegală de către reclamanți având în vedere că, disp.art. 2 din Legea nr. 10/2001, stabilesc, pe categorii imobilele ce au fost trecute abuzive în proprietatea statului la lit. i a articolului menționat, reținându-se „ orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziție ale organelor locale, ale puterii sau administrației de stat”.

P. această reglementare legiuitorul a avut în vedere ipoteza în care imobilele revendicate în prezent erau trecute în proprietatea statului fără a exista un act normativ, care să dea măcar o aparență legală măsurii de preluare și întrucât nu există nici un act normativ, prin care în speță să se poată face dovada apartenenței bunului revendicat la proprietatea statului, s-a apreciat că solicitarea Comisie de aplicare a Legii nr. 10/2001 de a proba o astfel de împrejurare, este nu numai legal, ci și absurdă.

Pentru cele mai sus expuse, reclamanții au solicitat anularea Dispoziției nr._/08.05.2012 emisă de Primarul M. București și obligarea acestuia la restituirea în natură a imobilului.

În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 10/2001 republicată, cu modificările și completările ulterioare și HG nr. 250/2007. În dovedirea acțiunii reclamanții au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și orice altă probă concludentă și pertinentă în soluționarea cauzei.

Au fost depuse de către reclamanți înscrisuri probatorii.

Reclamanții P. I. V. M., P. D.-A. si T. M., au formulat pentru termenul din 09.01.2013 cerere completatoare (f. 353) prin care au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța sa dispună: în principal, anularea Dispoziției nr._/08.05.2012 emisa de Primarul M. București; restituirea in natura a imobilului format din terenul în suprafața de 503,70 mp situat in București, Calea Călărași, nr. 49, sector 3, iar in cazul in care nu este posibila restituirea acestui imobil, acordarea contravalorii imobilului la rata inflației; obligarea la plata cheltuielilor de judecata ocazionate cu acest proces in temeiul art.274 Cod proc. Civ. In subsidiar, a solicitat acordarea contravalorii imobilului actualizat cu rata inflației de la momentul restituirii efective.

In fapt, a arătat că restituirea imobilelor preluate în proprietatea statului în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, se realizează numai prin procedura specială, stabilită de această lege

Cu referire la imobilele preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, este de observat că normele legale în conflict, respectiv Codul civil și Legea nr. 10/2001, vizează situații juridice născute sub imperiul legii vechi, durabile însă în timp prin efectele lor juridice, generate de ineficacitatea actelor de preluare.

Anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, aplicarea operațiunii juridice de restituire integrală (restitutio in integrum), ca efect al ineficacității actelor de preluare, a fost guvernată de prevederile dreptului comun în materia revendicării, reprezentat prin dispozițiile art. 480 și art. 481 din Codul civil.

Deși avantajos prin accesul direct la instanțele judecătorești, dar rigid și conservator prin câmpul său de aplicare (întrucât a fost restrâns la actele de preluare fără titlu ori cu titlu nevalabil), dreptul comun a fost părăsit de Legea nr. 10/2001, fiind înlocuit cu norme speciale de drept substanțial și cu o procedură obligatorie și prealabilă sesizării instanțelor judecătorești.

Legea nouă extinde aplicarea principiului restitutio in integrum și, totodată, diversifică amplu gama măsurilor reparatorii, pe care le supune unor proceduri tehnice, caracteristice dreptului administrativ și, în parte, necunoscute dreptului civil comun.

Legea nr. 10/2001, ca lege nouă, suprimă practic acțiunea dreptului comun în cazul ineficacității actelor de preluare la care se referă și, fără a elimina accesul la justiție, perfecționează sistemul reparator, iar prin norme de procedură speciale îl subordonează controlului judecătoresc.

P. legea nouă sunt reglementate toate cazurile de preluare abuzivă a imobilelor din perioada 6 martie 1945 22 decembrie 1989, ce intră sub incidența acestui act normativ, indiferent dacă preluarea s-a făcut cu titlu valabil sau fără titlu valabil, fiind vizată inclusiv restituirea acelor imobile a căror situație juridică și-ar fi putut găsi dezlegarea, până la data intrării sale în vigoare, în temeiul art. 480 și art. 481 din Codul civil.

Temeiul nașterii dreptului la retrocedare este un izvor complex de raporturi juridice.

Astfel, dacă actul de preluare prin care statul a devenit proprietar constituie, ca entitate autonomă, facta praeterita, situația juridică pe care a generat-o, constând în calitatea de proprietar recunoscută statului, cu întreg complexul de drepturi și obligații pe care le implică, constituie o situație juridică cu persistență în timp -facta pendentia care, detașându-se de momentul constituirii sale, își continuă existența, intrând astfel în domeniul temporal de incidență a noii reglementări care, astfel, devine aplicabilă, fără a retroactiva.

Totodată, fiind vorba de o situație juridică obiectivă, avându-și originea în lege, iar nu de o situație juridică subiectivă, constituită prin manifestarea de voință a unuia sau a unor subiecte de drept, legea nouă o poate reglementa în termenii care îi sunt proprii, aducându-i modificări sau chiar punându-i capăt, în cadrul domeniului său temporal legitim de acțiune.

Astfel, au solicitat reclamanții ca din probele ce vor fi administrate in prezenta cauza sa se constate caracterul abuziv al preluării de către Statul R. a imobilului situat in București, Calea Călărași, nr. 49, sector 3, proprietatea lor.

De asemenea, potrivit art. 1. alin. (1) din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate in mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum si cele preluate de stat in baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor si nerestituite, se restituie, in natura, in condițiile prezentei legi, iar masurile reparatorii prin echivalent, potrivit alin. (2), vor consta in compensare cu alte bunuri sau servicii oferite in echivalent, masuri care, in contextul alin. final din art. 1, pot fi combinate.

P. alin. 1 al art. 22 din Legea nr. 10/2001, s-a instituit un termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii pentru acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de acesta, termen prelungit succesiv prin Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 109/2001 si prin Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 145/2001), stipulându-se în mod expres prin alin. 5 al aceluiași articol că nerespectarea termenului prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita injustiție masuri reparatorii in natura sau prin echivalent.

Astfel, Primarul M. București prin Dispoziția nr._/08.05.2012 în mod greșit a respins notificările, pe motiv că nu a fost făcută dovada preluării abuzive si totodată nu s-a ținut cont de actele depuse la dosar și de împrejurările istorice în care imobilul a trecut în patrimoniul statului.

Dispoziția nr._/08.05.2012 o consideră nelegală, având în vedere că dispozițiile art.2 din Lege 10/2001 stabilesc, pe categorii, imobilele ce au fost trecute abuziv în proprietatea statului la litera (i) a articolului menționat, reținându-se „orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziție ale organelor locale, ale puterii sau administrației de stat".

In drept, au fost invocate prevederile din Legea 10/2001 republicata, cu modificările si completările ulterioare si HG nr. 250/2007.

P. încheierile pronunțate la 06.03.2013 (f. 427) și 03.06.2013 (f. 497) au fost încuviințate probele cu înscrisuri și cu expertiza topografică.

La data de 29.08.2013 a fost depus la dosar raportul de expertiză tehnică topografică întocmit de expert A. M. (f. 508).

P. încheierea din data de 30.09.2013 a fost încuviințată reclamanților efectuarea unei contraexpertize în specialitatea topografie.

La data de 22.11.2013 a fost depus la dosar raportul de expertiză efectuat de expert judiciar I. I. (f. 581).

Reclamanții au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză întocmit de expert I. I. (f. 607).

P. încheierea din data de 03.02.2014 s-a dispus emitere unei adrese către expert I. I. pentru ca acesta să răspundă la obiectivele suplimentare stabilite prin încheierea din 30.09.2013, emiterea unor adrese către Serviciul de cadastru și Fond Funciar din cadrul Primăriei Sectorului 3 București referitor la alte eventuale cereri formulate cu privire la imobil și către Direcția Utilități Publice din cadrul Primăriei Sectorului 3 București pentru a se comunica destinația terenului și dacă acesta poate fi încadrat în categoria „spațiu verde”.

La data de 25.03.2014 s-a depus la dosar de către expert I. I. completare la raportul de expertiză întocmit în cauză (f. 646).

P. încheierea din 31.03.2014 s-a dispus emiterea unei adrese către Prefectura M. București, pentru a se comunica modul de soluționare al cererii formulate de către P. D. cu privire la același imobil în temeiul Legii nr. 18/1991.

P. sentința civilă nr.882/13.06.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă a admis în parte cererea formulată de către reclamanții P. I. V. M., P. D. A., și T. M., în contradictoriu cu pârâta P. M. București prin Primarul General; a anulat Dispoziția nr._/08.05.2012 emisă de pârâta P. M. București prin Primarul General. A dispus restituirea în natură către reclamanți a terenului în suprafață de 270,98 mp situat în București, Calea Călărași nr. 49, sector 3, identificat ca fiind liber conform raportului de expertiză tehnică judiciară completat întocmit în cauză de expert tehnic judiciar I. I.; a obligat pârâta să emită o dispoziție motivată prin care să propună acordarea de măsuri compensatorii constând în compensarea prin puncte stabilită cf. Lg.165/2013 pentru terenul în suprafață de 82,52 mp situat la aceeași adresă, care a fost preluat abuziv și care nu poate fi restituit în natură; a admis cererea expertului A. M. și obligă reclamanții să plătească în contul Biroului de Expertize Tehnice și Contabile Judiciare de pe lângă Tribunalul București suma de 400 lei pentru expert A. M., prin suplimentarea onorariului provizoriu stabilit; a respins ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:

P. cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001 și a normelor sale de aplicare anularea Dispoziției nr._/08.05.2012 emisă de Primarul M. București. P. această dispoziție emisă de P. M. București prin Primar General (f. 9), în raport cu prevederile Legii nr. 10/2001, au fost respinse ca nedovedite notificările formulate de P. D. (decedată ulterior formulării notificării – la 13.08.2005) prin moștenitori: Țin M., P. D.-A. și P. I.-V. –M..

Conform prev. art. 26 alin. 3 din Lege nr. 10/2001 „Decizia sau, după caz, dispoziția motivata de respingere a notificării sau a cererii de restituire in natura poate fi atacata de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civila a tribunalului in a cărui circumscripție se afla sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității investite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusa recursului, care este de competenta curții de apel.”

Tribunalul a constatat că dispoziția contestată a fost emisă la data de 08.05.2012, iar dosarul având ca obiect prezenta contestație a fost înregistrat la data de 07.06.2012. P. urmare, contestația a fost formulată de către reclamanți cu respectarea prev. art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.

Potrivit art. 1 din Legea nr.10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie, de regulă în natură, în condițiile prezentei legi, iar în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.

Așadar, pentru a fi incidente prevederile Legii nr. 10/2001 trebuie verificată condiția premisă – restituirea sau despăgubirile să privească imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.

P. sent. civ. nr. 6228/27.07.1962 a Tribunalului Popular al Raionului T. V. – București (f. 370-371 vol. 2) a fost admisă acțiunea introdusă de Sfatul Popular al Raionului T. V. împotriva pârâtei Libermann Mady R. și s-a dispus, în temeiul art. 1 și 3 din Decretul 111/1951, trecerea în proprietatea statului a întregului imobil și teren construit și neconstruit în suprafață de 420,65 m.p., abandonat de proprietară, imobil situat în București, Calea Călărași nr. 49, raion T. V.. Sentința, după ce a fost învestită cu formulă executorie, a fost înscrisă în Registrul de transcripțiuni și inscripțiuni imobiliare a notariatului de stat al Raionului T. V. București la data de 12.10.1962.

Din adresa nr._/01.04.2011 a Direcției Impozite și Taxe Locale Sector 3 București rezultă că pentru imobilul din Calea Călărașilor nr. 49 figurează ca plătitor de impozit din anul 1942 până în anul 1950 Statul Român prin M. Libermann. Începând cu 1961 apare înscrisă Libermann Mady R. pentru construcție și teren în suprafață de 420,65 m.p (proces-verbal de impunere f. 413 vol. 2). În anul 1962 se regăsește o decizie a autorităților locale din care rezultă că imobilul a fost trecut în proprietatea statului și predat la IAL T. V. la 10.12.1962 (f. 373 vol. 2). Imobilul a fost demolat din considerente de sistematizare urbanistică în temeiul Decretului nr. 103/20.04.1989.

În anul 1995, P. Demetra a solicitat fără succes deschiderea rolului fiscal pe numele său.

Astfel cum a rezultat din cererea aflată la fila 415, vol. 2, părți din imobil au fost închiriate de către Statul Român încă din anul 1956.

Din adresa nr._/05.04.1991 emisă de Comisia locală pentru aplicarea Legii fondului funciar din cadrul Consiliului Local al Sectorului 3 București (f. 374 vol. 2) rezultă că la data de 05.04.1991 P. D. a solicitat restituirea terenului din Calea Călărașilor nr. 49.

Din situația juridică întocmită de P. M. București la data de 15.11.2011 (f. 140) rezultă că imobilul de la adresa Calea Călărași nr. 49 a figurat la nivelul anului 1986 ca proprietate de stat cu suprafața de 344 mp teren din care 260 mp construcții, posesor de parcelă ICRAL V..

Din adresa nr. 1202/3160/116/06.04.2000 a Primăriei M. București – Direcția Evidența Proprietății rezultă că imobilul construcție a fost demolat în baza Decretului nr. 103/20.04.1989, anexa nr. 7, poziția nr. 13 (F. 391 vol. 2).

Din cele de mai sus a rezultat că imobilul a fost preluat în temeiul unei sentințe civile din anul 1962 în temeiul Decretului nr. 111/1951. Art. 2 alin. 1 lit. e din Legea nr. 10/2001 arată că prin imobile preluate abuziv se înțelege și situația imobilelor considerate abandonate, în baza unei dispoziții administrative sau a unei hotărâri judecătorești pronunțate în temeiul Decretului 111/1951.

Așadar, tribunalul a constatat că, în cauză, suntem în prezența unei preluări abuzive, care a avut loc în perioada de referință a Legii nr. 10/2001 (1962), astfel încât sunt incidente prev. Legii nr. 10/2001.

Potrivit art. 21 alin. 1 și 4 din Legea nr. 10/2001 asupra cererii de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor deținute de unitățile administrativ teritoriale se va pronunța prin dispoziție motivată primarul unității administrativ-teritoriale.

Cât privește construcțiile care au existat pe acest teren și care au fost demolate în temeiul Decretului nr. 103/1989, conform prev. Capitolului 2 al Legii nr. 10/2001, măsurile reparatorii pentru construcțiile demolate se stabilesc prin echivalent tot de către unitatea deținătoare.

Întrucât din probele administrate în cauză a rezultat că terenul a cărui restituire se solicită se află în proprietatea privată a M. București (adresă f. 615 vol. 2), iar construcțiile care au existat pe acesta la data preluării abuzive au fost demolate, fără a se solicita despăgubiri pentru acestea prin notificare, rezultă că Municipiul București are calitate de unitate deținătoare, iar notificarea a fost în mod corect soluționată de către Primarul M. București.

Potrivit art. 3, sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora, iar potrivit art. 4 alin. 2 de prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii persoanelor fizice îndreptățite.

Totodată, potrivit art. 22, persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului. În cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil. Termenul de 6 luni a fost prelungit succesiv prin OUG nr. 109/2001 și OUG nr. 145/2001 până la data de 14.02.2002.

Tribunalul a constatat că la data de 04.09.2001 a fost depusă sub nr. 2484 de către Biroul Executorului Judecătoresc P. S. la Prefectura M. București notificarea formulată de către numita P. D., prin care a solicitat retrocedarea suprafeței de 503,70 mp teren situat în Calea Călărașilor nr. 49, sector 3 București și acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilele care au fost demolate. Aceeași notificare a fost adresată și Primăriei M. București, unde a fost înregistrată sub nr._/06.09.2001 (f. 87 verso).

Potrivit certificatului de moștenitor nr. 84/06.10.205 emis de BNP G. D. (f. 43 verso) au rămas ca moștenitori în cote egale de câte 1/3 ai defunctei P. D., decedată la 13.08.2005, reclamanții din prezenta cauză: Țiu M., P. D.-A. și P. I.-V.-M., în calitate de copii ai defunctei.

Tribunalul a constatat astfel că notificarea a fost formulată în termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 de către P. D., iar reclamanții sunt succesorii acesteia.

Conform certificatului de moștenitor nr. 377/30.05.1985 emis de Notariatul de Stat Local Sector 4 București (f. 61 verso) unic moștenitor al defunctului P. A., decedat la data de 21.06.1984, a fost soția supraviețuitoare P. D., fiind străini de succesiune prin neacceptare copiii Țiu M., P. D.-A. și P. I.-V.-M..

A rezultat din cele de mai sus că P. D. l-a moștenit pe soțul său P. A. (A.), iar aceasta a fost moștenită de către copiii celor doi soți – reclamanții din prezenta cauză. Așadar reclamanții au dobândit prin succesiune toate bunurile aflate în patrimoniile părinților lor P. A. și P. D..

În ceea ce privește calitatea de persoana îndreptățita în sensul art. 3 din Legea 10/2000, tribunalul constată că reclamanții au invocate faptul că părinții lor P. D. (persoana care a formulat notificarea) și P. A. au deținut dreptul de proprietate asupra imobilului în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr. 1782/12.07.1948.

Cum P. D. a fost succesorul legal al soțului lui P. D., iar reclamanții sunt succesorii legali ai lui P. D., tribunalul a constatat că reclamanții justifică calitatea de persoane îndreptățite pentru imobilul situat în București, Calea Călărașilor nr. 49, sector 3, în măsura în care este dovedit dreptul de proprietate asupra acestui imobil a părinților lor P. D. și P. A..

Cât privește dovada acestui drept de proprietate, instanța a constatat că la dosar a fost depusă o copie legalizată a actului de vânzare-cumpărare (f. 17 vol. 1) încheiat la București, la 7 iulie 1948, în forma unui înscris sub semnătură privată între R.-M. Libermann, în calitate de vânzătoare și Demetra P. și A. P., în calitate de cumpărători, având ca obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra întregului imobil situat în București, Calea Călărașilor nr. 49, fost nr. 47, care se compune din loc și clădirile care existau pe acel teren, dobândit de vânzătoare de la tatăl său care cumpărase de la de la Sason Farchy la 6 aprilie 1904.

Contractul a dobândit dată certă prin prezentarea lui la Ministerul Afacerilor Externe pentru confruntarea traducerii în limba franceză, fiind înregistrat sub nr. 1782/12.07.1948.

Având în vedere declarațiile de notorietate depuse la dosar (f. 94-96) rezultă că P. D. este una și aceeași persoană cu P. Demetra, astfel cum apare menționată în actul de vânzare-cumpărare, iar P. A. este una și aceeași persoană cu P. A..

Conform relațiilor oferite de autorități (f. 141 vol. 1) la nivelul anului 1925, a intervenit o modificare a numărului poștal, din 47 în 49, iar respectiva porțiune din Calea Călărașilor se numește începând cu anul 1995 .>

La data de 5 iulie 1948 fusese emisă de către R. M. Libermann procură (f. 460 și urm., vol. 2), înregistrată la Tribunalul Ilfov Secția I-a Civilă Comercială sub nr. 9106/1948, prin care aceasta autoriza cu puteri depline pe dl. A. P. ca pentru ea și în numele său să facă „orice acte de administrare și dispoziție asupra imobilului meu din București, Calea Călărași nr. 49, fiind în drept să vândă imobilul pe prețul și în condițiunile ce singur e în drept a stabili, încasând prețul și dând chitanță descărcătoare, în totul opozabilă mie, să facă orice alt act de dispoziție asupra acestui imobil …”

P. actul de vânzare-cumpărare încheiat la 05.06.1931 (f. 21) R. M.-Libermann a dobândit nuda proprietate a aceluiași imobil de la A. Libermann, acesta rezervându-și dreptul de folosință și de locuință pe tot timpul cât va fi în viață și cu interdicția pentru cumpărătoare de a înstrăina fără consimțământul său. Se menționează că imobilul a fost dobândit de la Sason Farchy la 6 aprilie 1904.

Acest din urmă contract a fost transcris la Tribunalul Ilfov Secția Notariat sub nr._/05.06.1931.

Conform lucrărilor Comisiunii pentru Înființarea Cărților Funciare în București din 28.01.1941, pentru imobilul din Calea Călărașilor nr. 49 figura ca proprietar R. Mady Libermann.

Din actul de vânzare-cumpărare transcris sub nr. 1435/1904 la Tribunalul Ilfov Secția Notariat (f. 464 vol. 2) A. Libermann a cumpărat imobilul situat în Calea Călărașilor nr. 47 de la vânzătorul Sason D. Farchy.

La dosar au fost depuse și acte anterioare anului 1904, până la 1850 (f. 469-496), cu privire la transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului, aceste acte aflându-se și în original în posesia reclamanților care le-au prezentat instanței.

Din fișa tehnică a imobilului situat în Calea Călărașilor nr. 49 întocmită de ICRAL V. exista un corp de clădire, construit în anul 1900, compus din parter, etaj și pivniță. La fila 447 vol. 2 se regăsește planul construcției care a existat la adresa Calea Călărașilor nr. 49.

P. contractelor de vânzare-cumpărare mai sus prezentate, tribunalul a apreciat că reclamanții au făcut dovada faptului că, cel târziu la data de 12.07.1948, (când a fost prezentat Ministerului Afacerilor Externe actul de vânzare-cumpărare încheiat la 7 iulie 1948, dobândind dată certă) autorii reclamanților, numiții P. A. și P. D. au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului și construcțiilor existente în București, Calea Călărașilor nr. 49 (fost nr. 47).

Pentru a concluziona în acest sens s-a avut în vedere faptul că la data respectivă transmiterea proprietății asupra terenurilor și construcțiilor se putea realiza în mod valabil prin încheierea contractului sub forma înscrisului sub semnătură privată, nefiind cerută forma autentică, iar formalitatea transcrierii fiind necesară numai în scopul asigurării publicității transmiterii dreptului de proprietate.

Potrivit disp. art. 23 din Legea nr. 10/2001, actele doveditoare ale dreptului de proprietate și în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate, pot fi depuse până la data soluționării notificării, iar potrivit art. 22.1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 prevede că, prin acte doveditoare ale dreptului de proprietate, se înțeleg orice înscrisuri translative de proprietate, acte juridice ce atestă calitatea de moștenitor, orice acte juridice sau susțineri care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă, orice acte juridice care atestă deținerea proprietății.

Ca atare, instanța a reținut că în privința dovedirii dreptului de proprietate și a calității de persoană îndreptățită, textul legii speciale nu impune ca dovada să se facă în condițiile dreptului comun, fiind admisibile orice dovezi care atestă aceste calități, cum ar fi și actele de stare civilă, în această materie având un conținut mai larg decât în dreptul comun, importantă fiind dovedirea dreptului de proprietate sau stabilirea filiației.

Norma de aplicare a art. 23 din lege, conținută la art. 23.1 din H.G. nr. 250/2007, admite ca înscris doveditor al dreptului de proprietate inclusiv acte sub semnătură privată, însă cu condiția ca acestea să fi fost încheiate anterior intrării în vigoare a Decretului nr. 221/1950, situație care se verifică în cazul reclamanților, întrucât înscrisul sub semnătură privată invocat de ei drept dovadă a dreptului de proprietate al autorilor lor datează din 7 iulie 1948.

Potrivit art. 2 din Decretul nr. 221/1950, împărțirile sau înstrăinările intre vii de orice fel a terenurilor cu sau fără construcțiuni, care se afla pe teritoriul Capitalei R.P.R., al comunelor învecinate prevăzute in tabelul anexat care face parte integranta din prezentul decret, al comunelor care au planuri de sistematizare aprobate, precum si al acelor comune care vor avea asemenea planuri aprobate după . decretului de fata, nu se pot face decât prin acte autentice si cu autorizarea prealabila a Sfatului Popular respectiv, iar potrivit art. 4 împărțelile sau transmisiunile intrând în prevederile decretului de fata, făcute prin acte sub semnătură privată sau fără autorizațiunea Sfatului Popular respectiv sunt nule de drept.

Așadar cerința încheierii în formă autentică a actelor de transmitere a dreptului de proprietate asupra terenurilor cu sau fără construcții situate în mun. București a fost introdusă prin Decretul nr. 221/1950, ulterior actului prin care autorii reclamanților au dobândit dreptul de proprietate.

Faptul că actul de vânzare-cumpărare din 7 iulie 1948 nu a fost transcris și nici nu a fost prezentat pentru schimbarea titularului de rol fiscal nu a împiedicat transmiterea dreptului de proprietate.

Raportul întocmit de către Serviciul Evidență, analiză, soluționare și gestiune notificări din cadrul Direcției Juridic a Primăriei M. București în dos. nr._ conexat cu_ (f. 47 verso) reiese ca motiv de respingere a notificării faptul că nu au figurat ca și plătitori la rolul fiscal.

Lipsa transcrierii și înscrierii la rolul fiscal a fost explicată de către reclamanți în contextul istoric de la data dobândirii imobilului (1948) prin aceea că părinții lor mai dețineau o proprietate în București, fiind interzisă deținerea a mai mult de o proprietate, iar publicitatea dobândirii prin transcriere sau schimbarea titularului de rol fiscal nu ar fi condus decât la aplicarea legislației privind trecerea imobilului în proprietatea statului.

Susținerea este credibilă față de prevederile legale adoptate în epoca dobândirii imobilului, de emiterea la 5 iulie 1948, cu două zile înainte de actul de vânzare cumpărare, a unei procuri de către R. Mady Libermann, viitoarea vânzătoare, prin care l-a împuternicit pe A. P., viitorul cumpărător, să facă actele de dispoziție sau de administrare pe care le va considera de cuviință cu privire la imobil. În acest fel, deși în mod public a figurat ca proprietar R. Mady Libermann (ceea ce explică de ce preluarea de către stat prin sent. civ. nr. 6228/1962 s-a realizat de la R. Mady Libermann), practic aceasta acordase puteri depline asupra imobilului lui A. P. și chiar a vândut la scurt timp acestuia imobilul prin actul care nu a fost supus publicității.

Faptul că bunul a fost preluat de stat de la o altă persoană decât autorii reclamanților este lipsit de semnificație sub aspectul dovedirii dreptului de proprietate și față de interpretarea prev. art. 24 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, prezumția în sensul că persoana de la care a fost preluat bunul este și titularul dreptului de proprietate asupra imobilului operând numai în absența unor probe contrare, astfel cum arată expres textul de lege. Or, astfel cum s-a reținut mai sus, în prezenta cauză s-a făcut dovada contrară, respectiv a faptului că bunul se afla în proprietatea soților A. P. și D. P., la data preluării.

Aceeași concluzie se impune și față de faptul neînscrierii la rolul fiscal al dobânditorilor A. și D. P., unde figurat în continuare R. Mady Libermann, apoi Statul Român.

Așadar, reclamanții au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului cu privire la are solicită restituirea/măsuri reparatorii.

Din relațiile oferite de autorități și din declarațiile pe proprie răspundere date de către reclamanți rezultă că nu au fost obținute nici un fel de măsuri reparatorii pentru terenul cu privire la care se solicită restituirea/despăgubiri.

Cât privește întinderea acestui drept de proprietate și regimul juridic al bunului, instanța constată că în actul de vânzare-cumpărare din 7 iulie 1948 nu a fost menționată suprafața terenului dobândit, o astfel de suprafață neputând fi stabilită nici pe baza actelor anterioare de transmitere a proprietății.

P. sent. civ. nr. 6228/27.07.1962 a Tribunalului Popular al Raionului T. V. – București (f. 370-371 vol. 2) s-a dispus trecerea în proprietatea statului a întregului imobil și teren construit și neconstruit în suprafață de 420,65 m.p.

Din adresa nr._/01.04.2011 a Direcției Impozite și Taxe Locale Sector 3 București rezultă că începând cu 1961 apare înscrisă Libermann Mady R. pentru construcție și teren în suprafață de 420,65 m.p (proces-verbal de impunere f. 413 vol. 2).

P. decretul de expropriere 103/1989 a figurat cu suprafața desfășurată de 503,70 mp, proprietate de stat.

P. raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de expertul A. M. (f. 508 vol. 2) s-a reținut că, în anul 1941, conform procesului-verbal întocmit de Comisiunea pentru Înființarea Cărților Funciare în București terenul avea suprafața de 352 m.p., iar potrivit fișei tehnice a imobilului și releveelor, în anul 1986, terenul figura cu suprafața de 360 mp, suprafața construită la sol 283,35 mp și suprafața totală construită desfășurată din cărămidă sau înlocuitori 503,70 mp. Expertul a concluzionat că terenul a avut suprafața de 351 mp, localizându-l exact și concluzionând că există perfectă identitate între terenul identificat în teren, terenul notificat și cel evidențiat în actele de proprietate. Suprafața de 503,70 mp se referă la suprafața totală construită desfășurată și nu la suprafața terenului.

Cât privește posibilitatea de restituire în natură a terenului, expertul A. M. a arătat că pe acesta nu se găsesc construcții ușoare sau demontabile însă a apreciat că acesta nu poate fi restituit în natură, neexistând teren liber, întrucât este afectat de lucrări de utilitate publică și elemente de sistematizare (biserica Sf. M., trotuare de acces betonate și spații verzi, este traversat de la nord-est la sud-vest de o conductă subterană de gaze naturale).

În cauză a fost întocmit un al doilea raport de expertiză tehnică judiciară topografică de către expertul I. I. (f. 581) care a concluzionat că terenul a avut o suprafață totală de 353,51 mp, iar pe aceasta a fost amplasată o construcție cu destinația de locuință. În prezent terenul este compus din: teren ocupat de spațiu verde, posibil de retrocedat în natură, în suprafață de 258,60 mp, alee de acces între spațiul verde și celelalte imobile situate la vest, cu o suprafață de 12,56 mp, posibil a fi retrocedat în natură; trotuar pietonal la Calea Călărași, cu o suprafață de 52,08 mp; cale de circulație auto (pe Calea Călărași) cu o suprafață de 1,17 mp. Pe teren nu se găsesc construcții civile de interes public sau industriale. Terenul posibil de a fi retrocedat în natură este în suprafață de 270,86 mp.

Conform completării raportului întocmite de expert I. I. (f. 646 vol. 2) terenul este împrejmuit cu gard de fier având o înălțime de aprox. 1 m; pe teren sunt plantași copaci de vârstă mică, fără bănci, fără stâlpi pentru iluminat, nefiind permis accesul publicului. Nu sunt marcaje care să indice existența unor lucrări subterane cu utilitate publică sau particulară, nu sunt conducte de gaze, apă sau canalizare. În afara terenului indicat ca posibil a fi retrocedat în natură, pe trotuarul pietonal la Calea Călărași, sunt marcaje privind astfel de lucrări, această porțiune neputând fi restituită în natură ca urmare a lucrărilor de sistematizare.

Expertul a apreciat că față de dimensiunile sale, precum și față de faptul că nu are nici un fel de utilitate publică, spațiul împrejmuit nu se poate încadra în nici una din categoriile definite ca spațiu verde de Legea nr. 24/2007.

Instanța a reținut că suprafața de 270,86 mp este formată din spațiu cultivat cu iarbă, pe acesta fiind plantați și câțiva pomi, fiind îngrădit, precum și o alee de acces față la limita cu proprietatea învecinată (Biserica Sf. M.).

Din adresele emise de P. Sectorului 3 București (f. 615, 627, 640, 653 vol. 2) rezultă că terenul se află în proprietatea privată a M. București și a fost amenajat în forma actuală în anii 2005-2006, ca urmare a unei comenzi din 2005 întrucât pe terenul respectiv erau depozitate de persoane necunoscute deșeuri menajere și provenind din lucrări de construcții. Nu există autorizație de construire pentru alee.

Cât privește posibilitatea restituirii în natură a unei părți a terenului solicitat, instanța se va raporta la dispozițiile Legii nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților, având în vedere că potrivit prev. art. 10 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 nu pot fi restituite în natură terenurile care reprezintă spații verzi în înțelesul Legii nr. 24/2007.

Astfel, prin art. 3 din Legea nr. 24/2007 sunt enumerate tipurile de terenuri din care sunt alcătuite spațiile verzi, art. 4 definește o . termeni utilizați, iar conform art. 16 „Autoritățile administrației publice locale au obligația să țină evidența spațiilor verzi de pe teritoriul unităților administrative, prin constituirea registrelor locale ale spațiilor verzi, pe care le actualizează ori de câte ori intervin modificări”.

Art. 17 prevede că „Obligația organizării și conducerii registrelor spațiilor verzi revine autorităților administrației publice locale.

(2) Registrul local al spațiilor verzi este un sistem informațional care cuprinde datele tehnice ale tuturor spațiilor verzi conform indicilor de calitate și cantitate.

(3) Registrele locale ale spațiilor verzi vor fi făcute publice și vor putea fi consultate la sediile autorităților administrației publice locale.”

Potrivit art. 18 alin. 2 „Înstrăinarea și atribuirea terenurilor cu spații verzi se efectuează în condițiile prevăzute de lege, cu păstrarea destinației de spațiu verde”.

Tribunalul a reținut din cele de mai sus că reprezintă spații verzi în sensul Legii nr. 10/2001 și al Legii nr. 24/2007 numai spațiile calificate de cea din urmă lege în acest sens și înregistrate ca atare în registrul local al spațiilor verzi.

Or, deși s-au solicitat relații atât Primăriei Sectorului 3 București, cât și Primăriei M. București cu privire la statutul juridic și afectațiunea terenului, din relațiile oferite nu rezultă că acesta ar figura ca fiind clasificat ca spațiu verde sau ar fi înregistrat în registrul local al spațiilor verzi.

De asemenea, față de structura concretă și dimensiunea terenului împrejmuit, instanța apreciază că acesta nu poate fi încadrat în nici unul dintre tipurile de terenuri enumerate de art. 3 din Legea nr. 24/2007.

De altfel, această transformare a spațiului respectiv a intervenit în anul 2005, la 4 ani după formularea notificării privind terenul de către autoarea reclamanților.

Aceste aspecte se coroborează cu aprecierea expertului judiciar I. I..

Cât privește porțiunea de teren reprezentând alee acces în suprafață de 12,56 mp, având în vedere concluzia expertului I. I., faptul că nu există autorizație de construire pentru aceasta și față de prev. art. 10 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, instanța apreciază că și această suprafață de teren poate fi restituită în natură.

În ceea ce privește conducta subterană de gaze la care a făcut referire expertul A. M., instanța constată din raportul de expertiză întocmit de expertul I. I., relațiile oferite de autorități și fotografiile efectuate de experți și părți, că respectiva conducă subterană nu traversează spațiul îngrădit și cultivat cu iarbă, ci este situată sub trotuarul pietonal, având doar un cot de legătură spre spațiul îngrădit, un punct de acces. P. urmare, apreciază că spațiul îngrădit nu este traversat sau afectat de această conductă subterană.

În consecință, instanța a omologat raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de expertul I. I. și își va însuși concluziile acestuia.

P. urmare, suprafețele de teren reprezentând trotuar și stradă (în total 82,52 mp) nu pot fi restituite în natură, conform art. 10 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, fiind afectate de elemente de sistematizare, amenajări de utilitate publică, urmând ca pentru acestea să se acorde măsuri reparatorii în echivalent.

Tribunalul a avut în vedere că potrivit relațiilor primite, cererea formulată de către P. D. cu privire la același teren în temeiul Legii 18/1991 nu a fost soluționată, nu există vreun titlu de proprietate emis cu privire la terenul solicitat, iar potrivit declarațiilor pe propria răspundere a reclamanților, aceștia nu au primit vreo despăgubire.

În ce privește măsurile reparatorii, tribunalul a constatat că Legea nr.165/2013 a stabilit o anumită procedură pentru acordarea de măsuri compensatorii în cazurile în care restituirea în natură nu mai este posibilă, procedură distinctă și subsecventă procedurii de soluționare a notificării de către unitatea deținătoare (ori de către instanța civilă, în condițiile deciziei nr.20/2007 a ICCJ).

P. urmare, față de cele reținute, instanța a apreciat ca întemeiată contestația formulată de către reclamanți, care au făcut dovada preluării abuzive, a formulării în termen a notificării și a contestației împotriva deciziei nr._/08.05.2012 emisă de pârâta P. M. București prin Primarul General, a calității de persoane îndreptățite, a calității de unitate deținătoare a M. București, a dreptului de proprietate asupra imobilului, imobil care a fost identificat și care poate fi parțial restituit în natură.

În concluzie, în temeiul prev. Legii nr. 10/2001, instanța a admis în parte cererea formulată de către reclamanții P. I. V. M., P. D. A., și T. M., în contradictoriu cu pârâta P. M. București prin Primarul General.

A anulat dispoziția nr._/08.05.2012 emisă de pârâta P. M. București prin Primarul General și a dispus restituirea în natură către reclamanți a terenului în suprafață de 270,98 mp situat în București, Calea Călărași nr.49, sector 3, identificat ca fiind liber conform raportului de expertiză tehnică judiciară completat întocmit în cauză de expert tehnic judiciar I. I..

A obligat pârâta să emită o dispoziție motivată, prin care să propună acordarea de măsuri compensatorii constând în compensarea prin puncte stabilită cf. Lg.165/2013 pentru terenul în suprafață de 82,52 mp situat la aceeași adresă, care a fost preluat abuziv și care nu poate fi restituit în natură.

De asemenea, având în vedere cererea expertului A. M. (f. 503 vol. 2) de majorare a onorariului provizoriu stabilit de instanță la suma de 500 lei, cu suma de 800 lei, asupra căreia instanța nu s-a pronunțat, față de nota de justificare depusă în susținere și de conținutul raportului de expertiză întocmit, instanța va admite în parte cererea și va obliga reclamanții să plătească în contul Biroului de Expertize Tehnice și Contabile Judiciare de pe lângă Tribunalul București suma de 400 lei pentru expert A. M., prin suplimentarea onorariului provizoriu stabilit.

Cât privește cererea reclamanților de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, față de dispozițiile art. 274 C.proc.civ., instanța a respins, ca neîntemeiată, cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că la dosar există dovezi numai cu privire la onorariile plătite pentru efectuarea rapoartelor de expertiză, însă acestea reprezentau operațiuni necesare pentru identificarea imobilului și a evaluării posibilității de restituire în natură, iar aceste cheltuieli în cadrul soluționării notificărilor întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 trebuie să fie suportate de către notificatori, independent modul de soluționare a cauzei.

Conform art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, hotărârea poate fi atacată cu recurs, care este de competența curții de apel.

Împotriva sentinței civile nr.882/13.06.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă a declarat recurs pârâta Municipiul București prin Primarul General.

În motivarea recursului, recurenta pârâtă critică sentința pentru următoarele motive:

Prima critică se referă la nedovedirea calității de proprietar și a preluării abuzive.

Se învederează că Legea nr.10/200 1, stabilește chiar prin art. 1 si 2 imobile ce fac obiectul acestei legi speciale și anume imobilele preluate în mod abuziv în perioada 6 martie1945-22 decembrie 1989, precum și condițiile în care imobilele la care se refera art.2 pot fi restituite în natură, respectiv condițiile în care vor fi acordate măsuri reparatorii.

Potrivit art. 3 din Legea nr.10/2001 republicată sunt îndreptățite în înțelesul prezentei legi la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau după caz prin echivalent persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora, persoanele fizice, asociați ai persoanei juridice care deține imobilele și alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv și persoanele juridice, proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv, de organizații cooperatiste sau de orice alte persoane juridice după data de 6 martie 1945.

Notificarea formulată de către contestatori a fost respinsă, ca nedovedită de vreme ce nu s-a făcut dovada preluării bunului.

A îmbrățișa opinia instanței de judecată însemna a nesocoti dispozițiile legale în materie și a soluționa cauza în afara legii fără a avea temeiul legal necesar.

În cazul unei astfel de contestații, instanța nu poate acorda mai mult decât ar fi putut-o face entitatea învestită cu soluționarea notificării și nu poate ignora dispozițiile, la fel de obligatorii, ale Legii nr. 10/2001.

A apreciat că nu se poate dispune în sensul restituirii sau acordării măsurilor compensatorii, fără a avea certitudinea preluării bunului de către stat și a existenței dreptului de proprietate în patrimoniul autorilor contestatoarei.

În opinia sa, soluția instanței de judecata nu este fundamentată nici măcar pe un probatoriu administrat în cauza dedusă judecății, în urma căruia să se formeze convingerea instanței de care fac vorbire dispozițiile legale în materie în ceea ce privește calitatea de persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001 precum și posibilitatea acordării de măsuri compensării.

A doua critică se referă la măsura dispusă de către prima instanță constând în restituirea în natură a imobilului.

In ceea ce privește obligarea municipalității la restituirea în natura a terenului în suprafață de 270,98 mp, a considerat greșită soluția instanței de fond, deoarece, în opinia sa, trebuia clarificată situația juridică a acestuia în raport de concluziile raportului de expertiza care identifica efectiv imobilul solicitat.

Motivarea instanței de judecată în sensul restituirii în natură a acestei părți din imobilul în litigiu a considerat neîntemeiată, în condițiile în care aceste aspecte nu rezulta cu claritate dintr-o adresa emisa de Direcția Patrimoniu în raport de concluziile raportului de expertiză care să identifice efectiv imobilul.

De asemenea, la momentul pronunțării în ceea ce privește restituirea în natura a terenului instanța de judecată trebuia să stabilească și afectarea sau nu a bunului de utilității publice aspecte ce urmau a fi lămurite numai în măsura în care acestea rezultă din adrese ce emană de la societățile abilitate în acest sens respectiv ., . .>

Aspectele ce țin de existența unor rețele edilitate subterane, nu pot fi observate prin expertizarea imobilului la fața locului, acestea rezulta doar din date concrete ce emana de la societățile abilitate in acest sens.

De altfel, in raportul de expertiza și prin adresa nr._/28.01.2014 și adresa nr._/25.09.2014, depuse la dosarul cauzei, Direcția Patrimoniu a menționat că imobilul din Calea Călărașilor nr. 49, sector 3 este afectat de spațiu verde, trotuar, alee, rețele edilitare. P. adresa nr._/28.01.2014 se menționa că "conform planului topografic cu rețele edilitare existent în baza sa de date cu ultima actualizare la nivelul anului 1974 - suprafața de 270,86 mp identificata de expert ca posibil de retrocedat este parțial afectată de rețele edilitare subterane-gaze-fapt menționat și de expertul Alnitei M. în raportul anterior".

Instanța de judecată a pronunțat hotărârea în sensul restituirii în natura, fără a avea la dosarul cauzei argumentele care să justifice acest lucru.

Or, în aceste condiții a considerat util că aspectele ce țin de afectarea sau nu a bunului litigios de rețele edilitate să fie reglementată pe baza unor adrese care săa emane de la SA APA N. SA, . .>

Necesitatea unor astfel de relații în opinia sa, rezidă din faptul că, existența de rețele edilitate neidentificate sau nespecificate duce ulterior la imposibilitatea punerii în executare a unor astfel de hotărâri, iar o neidentificarea concretă a bunului poate duce la încălcarea dreptului de proprietate al unor terțe persoane.

Pentru aceste motive, a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

In drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 9) C.proc.civ.

În drept, a fost solicitată proba cu înscrisuri.

Intimații reclamanți P. I. V. M., P. D. A. și T. M. au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În calea de atac a recursului, a fost administrată proba cu înscrisuri constând în adrese depuse de către intimații-reclamanți de la Enel (avizul de amplasament favorabil nr._/14.11.2014), de la Apa N. (adresa nr._/27.11.2014).

Analizând recursul declarat din prisma criticilor formulate care se subsumează motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 9) din Codul de Procedură Civilă, Curtea constată că este fondată numai cea de-a doua critică referitoarea la măsura dispusă de către prima instanță constând în restituirea în natură a imobilului notificat, fiind nefondată critica referitoare la lipsa dovezii de proprietar și a preluării abuzive, pentru următoarele motive:

Prima critică se referă la nedovedirea calității de proprietar și a preluării abuzive este nefondată, pentru următoarele motive:

Dovada acestui drept de proprietate este reprezentată de actului de vânzare-cumpărare depusă în copie legalizată a (f. 17 vol. 1) încheiat la București, la 7 iulie 1948, în forma unui înscris sub semnătură privată între R.-M. Libermann, în calitate de vânzătoare și Demetra P. și A. P., în calitate de cumpărători, având ca obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra întregului imobil situat în București, Calea Călărașilor nr. 49, fost nr. 47, care se compune din loc și clădirile care existau pe acel teren, dobândit de vânzătoare de la tatăl său care cumpărase de la de la Sason Farchy la 6 aprilie 1904.

Contractul a dobândit dată certă prin prezentarea lui la Ministerul Afacerilor Externe pentru confruntarea traducerii în limba franceză, fiind înregistrat sub nr. 1782/12.07.1948.

Curtea constată că, în mod corect, a apreciat tribunalul că reclamanții au făcut dovada faptului că, cel târziu la data de 12.07.1948, (când a fost prezentat Ministerului Afacerilor Externe actul de vânzare-cumpărare încheiat la 7 iulie 1948, dobândind dată certă) .

Norma de aplicare a art. 23 din lege, conținută la art. 23.1 din H.G. nr. 250/2007, admite ca înscris doveditor al dreptului de proprietate inclusiv acte sub semnătură privată, însă cu condiția ca acestea să fi fost încheiate anterior intrării în vigoare a Decretului nr. 221/1950, situație care se verifică în cazul intimaților-reclamanți, întrucât înscrisul sub semnătură privată invocat de ei drept dovadă a dreptului de proprietate al autorilor lor datează din 7 iulie 1948.

Având în vedere aceste aspecte se constată că s-a dovada dreptului de proprietate asupra terenului notificat.

În ceea ce privește caracterul abuziv, se constată că imobilul a fost preluat în temeiul unei sentințe civile din anul 1962 în temeiul Decretului nr. 111/1951.

În cuprinsul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 10/2001 se arată că prin imobile preluate abuziv se înțelege și situația imobilelor considerate abandonate, în baza unei dispoziții administrative sau a unei hotărâri judecătorești pronunțate în temeiul Decretului 111/1951.

Pentru aceste motive, se constată că s-a probat caracterul abuziv al preluării, precum și incidența dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Cea de-a doua critică referitoare la măsura dispusă de către prima instanță constând în restituirea în natură a imobilului, este fondată, având în vedere următoarele:

Potrivit art.1 alin.1 din Legea nr.10/2001 „ (1) Imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condițiile prezentei legi. (2) În cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv”.

Curtea învederează că legiuitorul a instituit ca principiu restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, însă a prevăzut, în cazul imposibilității restituirii în natură, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile legii speciale.

În cauza de față, se constată că intimații-pârâți au solicitat restituirea în natură a imobilului format din terenul în suprafață de 503,70 mp. situat în București, Calea Călărași nr. 49, sector 3, care a fost preluat abuziv.

Prima instanță, în conformitate cu art. 7 și 10 din Legea nr.10/2001 și cu aplicarea art.10 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001, adoptate prin H.G. nr.250/2007 modificate prin H.G. nr.923/2010, a dispus efectuarea unui raport de expertiză topografică, în vederea identificării cu exactitate a terenului pentru a se verifica, dacă există posibilitatea restituirii în natură a acestuia.

P. raportul de expertiză efectuat de către expertul A. M., aflat la filele 508-520 din dosarul primei instanțe, a fost identificată suprafața de teren de 351 mp.

P. concluziile raportului de expertiză, s-a arătat că suprafața de teren de la punctele 1-6-7-8 în suprafață de 0,46 mp se află în incinta bisericii M., făcând parte din curtea acesteia, suprafața de teren de la punctele 9-10-11-12, de 2,37 mp constituie spațiu verde, suprafața de teren de la punctele 8-5-9-10-11-12-4-3-13-14-15 este de 93,14 mp și reprezintă trotuar, iar suprafața de teren de la punctele 2-13-14-15 este de 255 mp și reprezintă spațiu verde.

Având în vedere afectațiunea suprafețelor de teren, existența conductei de gaze evidențiate în anexa 2 a raportului de expertiză, aflată la fila 2, volumul II, din dosarul C., precum și elementele de sistematizare-trotuar, expertul a concluzionat că nu poate fi restituită în natură nicio suprafață de teren.

Din analiza modalității de efectuare a raportului de expertiză, Curtea constată că expertul a realizat măsurătorile în Sistem Stereo 70 și a avut în vedere planurile topografice georeferențiate din anul 1964, din anul 1991 și la zi.

La solicitarea intimaților-reclamanți, prima instanță a dispus efectuarea unui unei contraexpertize pentru reverificarea realității celor menționate în cuprinsul expertizei întocmite de către expertul A. M..

Curtea constată că admiterea probei cu contraexpertiză pentru reverificarea realității consemnate în cuprinsul unui raport de expertiză încalcă în mod flagrant dispozițiile art. 212 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care menționează expres condițiile care determină admiterea unei contraexpertize și anume, împrejurarea că instanța nu este lămurită, având în vedere proba deja administrată.

În cauza de față, admiterea unei contraexpertize fără a evidenția aspectele nelămurite sau încălcarea dispozițiilor legale privitoare la efectuarea și administrarea probei cu expertiză, reprezintă o aplicare greșită a dispozițiilor art. 212 alin. (1) din Codul de Procedură Civilă.

În ceea ce privește cel de-al doilea raport de expertiză întocmit de către expertul I. I..

În primul rând, Curtea constată că cel de-al doilea expert nu a avut în vedere la efectuarea raportului de expertiză planurile topografice georeferențiate din anul 1964, din anul 1991, ci numai planul topografic georeferențiat la zi și a concluzionat că poate fi restituită în natură o suprafață de 270,86 mp (din care 258,60 mp reprezintă teren ocupat de spațiu verde și 12,56 mp alee de acces între spațiul verde și celelalte imobile).

Prima instanță, având în vedere concluziile celui de-al doilea raprot de expertiză a dispus restituirea în natură a suprafeței de 270,86 mp, așa cum a fost identificată de către expertul I. I., chiar dacă acesta a precizat că suprafața de 258,60 mp reprezintă teren ocupat de spațiu verde și 12,56 mp alee de acces între spațiul verde și celelalte imobile.

Curtea constată că, prin soluția pronunțată, prima instanță a aplicat, în mod greșit, dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr.10/2001 coroborat cu art. 3 pct. 2) din Legea nr. 24/2007 privind spațiile verzi, referitoare la imposibilitatea restituirii în natură a suprafețelor de teren este „afectată servituților legale, spațiilor verzi, așa cum au fost stabilite prin art. 3 lit. a) - f) din Legea nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale”.

Astfel, Curtea învederează că pot fi acordate numai măsuri reparatorii pentru suprafețele de teren care sunt afectate de amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, care reprezintă căi de acces, precum și cele care sunt considerate spații verzi în accepțiunea dispozițiilor art. 3 Legea nr. 24/2007.

În primul rând, Curtea constată că prima instanță a dispus cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor legale menționate, restituirea în natură a căii de acces dintre . . menționată de către expertul A. M. în anexa 3 (fila 526) la raportul de expertiză efectuat de către acesta la punctele 8-5-11-14. Astfel, prin restituirea acestei căi de acces se obstrucționa accesul între cele artere de circulație.

De asemenea, Curtea constată că suprafața de 258,60 mp constituie spațiu verde, așa cum s-a menționat în ambele rapoarte de expertiză efectuate în cauză. Această împrejurare rezultă și din adresele aflate la dosarul primei instanțe. Cu toate acestea, prima instanță nu aluat în considerare situația de fapt existentă și nici relațiile comunicate de către instituțiile abilitate și a apreciat, printr-o interpretare greșită și eronată a dispozițiilor Legii nr.24/2007 nu sunt incidente dispozițiile art. 3 cu privire la natura juridică a terenului de spațiu verde.

În acest sens, Curtea învederează că, potrivit art. 3 din Legea nr.24/2007 „Spațiile verzi se compun din următoarele tipuri de terenuri din intravilanul localităților: (…)d) fâșie plantată - plantație cu rol estetic și de ameliorare a climatului și calității aerului, realizată în lungul căilor de circulație sau al cursurilor de apă”, iar conform art. 4 alin. (1) lit. d) „fâșie plantată reprezintă - plantație cu rol estetic și de ameliorare a climatului și calității aerului, realizată în lungul căilor de circulație sau al cursurilor de apă”.

Instanța de recurs învederează că suprafața de teren de 258,60 mp reprezintă o fâșie plantată, fiind un spațiu verde, în accepțiunea dispozițiilor Legii nr.24/2007, motiv pentru care nu se putea dispune restituirea în natură de către prima instanță.

În ceea ce privește considerentele primei instanțe cu privire la faptul că această suprafață de teren nu este menționată în registrele autorităților locale, Curtea va înlătura această susținere, cu motivarea că nu s-au avut în vedere adresele emise de către P. Sectorului 3 București, din care rezultă că salubrizarea și amenajarea spațiului verde s-a efectuat în baza comenzii nr.1716/15.07.2005.

Astfel, Curtea constată că existența spațiului verde este confirmată nu numai de conținutul adreselor aflate la dosarul cauzei, dar și constatările personale ale ambilor experți, motiv pentru care prima instanță a apreciat, în mod greșit, că nu ne aflăm în prezența unui spațiu verde.

În ceea ce privește susținerile primei instanțe referitoare la existența registrelor locale privind spațiile verzi, instanța de recurs învederează că, în conformitate cu dispozițiile art. 16-17 din Legea nr.24/2007, aceste registre au numai un rol informativ, nu și constitutiv, motiv pentru care nemenționarea în cuprinsul registrelor a unui spațiu verde nu echivalează cu inexistența în fapt a acestuia.

Pentru motivele expuse, Curtea constată că suprafața de teren de 258,60 mp reprezintă o fâșie plantată, fiind un spațiu verde, în accepțiunea dispozițiilor Legii nr.24/2007, motiv pentru care nu se putea dispune restituirea în natură de către prima instanță.

Mai mult, Curtea constată că aceeași suprafață de teren este traversată de la nord-est la sud-vest de o conductă de gaze naturale, așa cum a precizat expertul A. M., dar și de rețeaua publică de apă potabilă, așa cum rezultă din adresa nr._/27.11.2014 emisă de către Apa N., motiv pentru care suprafața de teren este afectată în cea mai mare parte de amenajări de utilitate publică, neputând fi restituită în natură.

Susținerea intimaților-reclamanți în sensul că se poate restitui suprafața de teren afectată și că poate fi mutată conducta de apă potabilă vor fi înlăturate de către instanța de recurs cu motivarea că s-ar ajunge la nerespectarea dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr.10/2001.

Având în vedere toate aspectele menționate, constatându-se că prima instanța a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, cu încălcarea dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, Curtea va constată că este întemeiată cea de-a doua critică, fiind incident motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 9) din Codul de Procedură Civilă, motiv pentru care va admite va admite recursul declarat de către recurentul pârât M. București prin Primarul General împotriva sentinței civile nr. 882/13.06.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți P. I. V. M., P. D. A. și T. M., va modifica în parte sentința civilă recurată, astfel: va obliga pe pârâtă să emită dispoziție motivată, prin care să propună acordarea de măsuri compensatorii, constând în compensarea prin puncte stabilite, conform Legii nr. 165/2013 pentru terenul în suprafață de 353,50 mp, situat în București, Calea Călărașilor nr.49, Sector 3, preluat abuziv și care nu poate fi restituit în natură. Va respinge cererea de restituire în natură pentru întreaga suprafață de teren, ca neîntemeiată și va menține celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de către recurentul-pârât M. București prin Primarul General împotriva sentinței civile nr. 882/13.06.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți P. I. V. M., P. D. A. și T. M..

Modifică în parte sentința civilă recurată, astfel:

Obligă pe pârâtă să emită dispoziție motivată, prin care să propună acordarea de măsuri compensatorii, constând în compensarea prin puncte stabilite, conform Legii nr. 165/2013 pentru terenul în suprafață de 353,50 mp, situat în București, Calea Călărașilor nr.49, Sector 3, preluat abuziv și care nu poate fi restituit în natură.

Respinge cererea de restituire în natură pentru întreaga suprafață de teren, ca neîntemeiată.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 02.12.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

D. Z. G. D. FlorelaMoraru D. L.

GREFIER,

S. V.

RED.DZ

Tehnored.MȘ/ 2 ex.

11.11.2014

← Legea 10/2001. Decizia nr. 382/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI		Cereri. Decizia nr. 1710/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Legea 10/2001. Decizia nr. 1850/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Legea 10/2001. Decizia nr. 1850/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI