Legea 10/2001. Decizia nr. 403/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 403/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-03-2014 în dosarul nr. 27822/3/2011
Dosar nr._
(2420/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.403
Ședința publică de la 11.03.2014
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE - I. S.
JUDECĂTOR - C. G.
JUDECĂTOR – GEORGETA SÎRBU
GREFIER - S. R.
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de recurentul – reclamant S. M., de recurentul – pârât M. BUCUREȘTI PRIN P. G. și de recurentul – intervenient V. C., împotriva sentinței civile nr.906 din data de 09.05.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații - pârâți S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
Obiectul pricinii – Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat P. Toia, în calitate de reprezentant al recurentului – reclamant S. M., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2014, emisă de Baroul București (pe care o depune) și consilier juridci M. I., în calitate de reprezentant al recurentului – pârât M. BUCUREȘTI PRIN P. G., în baza delegației pe care o depune, lipsind recurentul – intervenient V. C. și reprezentanții intimaților - pârâți S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Recurentul – reclamant, prin apărător, având cuvântul, depune declarație atentificată de Biroul Individual Notarial “R. C. M.” din partea recurentului – intervenient V. C., prin care acesta înțelege să renunțe la judecarea pezentei căii de atac, solicitând a se lua act de voința părții astfel manifestată.
Curtea, în urma deliberării, față de declarația autentificată depusă la acest termen, constată că recurentul – intervenient V. C. și-a manifestat în fața notarului public voința de a renunța irevocabil la recursul promovat împotriva încheierii de ședință din data de 24.05.2012, motiv pentru care va lua act de această manifestare.
Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, susțin că nu mai au alte probe de solicitat și administrat sau excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat, ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursurilor.
Recurentul – reclamant S. M., prin apărător, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii în totalitate a capătului de cerere prin care s-a solicitat a fi soluționată pe fond notificarea formulată de autoarea reclamantului, S. E., stabilirea calității de persoană îndreptățită a acestuia pentru terenul în suprafață de 295 mp., precum rezultă din raportul de expertiză întocmit în cauză, apreciind că aceasta este suprafața deținută în realitate de S. E. la momentul prelutării abuzive, (1984 momentul la care a intrat în vigoare decretul de expropriere).
Apreciază că s-a făcut aplicarea eronată a dispozițiilor art. 24 alin.1 din Legea nr. 10/2001; din înscrisurile existente la dosarul cauzei rezultă că, terenul în litigiu era în suprafață de 295 mp., în sensul că autoarea reclamantei deținea în totalitate suprafața, iar sora și cumnatul reclamantului dețineau doar o construcție edificată pe o parte din teren, edificare realizată cu acordul proprietarului terenului, astfel cum Judecătoria Sectorului 5 București s-a pronunțat prin sentința civilă nr. 3028/1977, irevocabilă.
Astfel, se impune ca hotărârea să fie modificată, în sensul că, reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri compensatorii conform Legii nr. 165/2013, pentru terenul în suprafață de 295 mp și asupra construcției 185,56, suprafață utilă.
Recurentul – pârât M. BUCUREȘTI PRIN P. G., prin consilier juridic, avâd cuvântul, solicită respingerea recursului promovat de partea adversă, menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate, considerând că au fost în mod corect aplicate dispozițiile art. 24 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.
Solicită admiterea recursului declarat de M. București, astfel cum a fost formulat, modificarea în parte a sentinței instanței de fond, în sensul constatării calității de persoană îndreptățită a reclamantului la măsuri compensatorii prin puncte, potrivit noii legi și înlăturarea obligației de a înaita dosarul administrativ direct Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor.
Recurentul – reclamant S. M., prin apărător, având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de pârâtul M. București, ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond în raport de criticile invocate.
Solicită cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, în cuantum de 100 lei, potrivit chitanței nr. 1038 din data de 07.03.2014, pe care o depune.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civilă sub nr._, reclamantul S. MARIANN, a chemat în judecată pe pârâții M. BUCUREȘTI prin P. G. și S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: constatarea calității reclamantului de persoană îndreptățită, la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, constând în despăgubiri la valoarea de piață, potrivit standardelor internaționale de evaluare, în conformitate cu dispozițiile Legii 10/2001, pentru terenul în suprafață de 295 mp și construcția în suprafață de 108,03 mp (85,56 mp suprafață utilă) situate în București, ., nr. 4, sector 4; obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata despăgubirilor egale cu valoarea de piață a imobilului (teren și construcție), potrivit standardelor internaționale de evaluare; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată
În subsidiar, dacă se va aprecia că trebuie parcursă procedura instituită de Legea nr 247/2005, a solicitat ca, după admiterea primului capăt de cerere, să se dispună: obligarea pârâtului M. București la emiterea dispoziției cu propunerea acordării măsurilor reparatorii prin echivalent; obligarea pârâtului M. București să transmită dosarul de notificare direct la Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor, având în vedere efectuarea controlului de legalitate de către instanță de judecată, prin hotărâre judecătorească;
În motivarea cererii s-a arătat că, prin notificarea nr. 1504/31.07.2001, S. E. (autoarea reclamantului) a solicitat măsuri reparatorii constând în despăgubiri bănești pentru terenul în suprafață de 295 mp și construcția demolată situată în București, . nr.4, sector 4, preluate în mod abuziv de către stat.
Terenul în suprafață de 295,30 mp, a fost dobândit de autoarea notificatoarei, FATHI E. (necăsătorită) în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/09.04.1941 de Tribunalul Ilfov, Secția notariat. Ulterior, autoarea a ridicat pe acest teren o construcție, fără a deține autorizație.
Prin Sentința civilă nr. 3028 din 22.06.1977 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr.3804/1977, s-a constatat că A. M. și A. R. (R.) sunt proprietari pe clădirea compusă din trei camere, bucătărie, WC și magazie de lemne situate pe un teren în suprafață de 19 m.p., imobil ce a fost construit în anul 1952 pe terenul proprietatea doamnei S. E. cu acordul acesteia.
Autoarea S. E. a stăpânit terenul în suprafață de 295,30 mp și construcția edificată de ea până în anul 1984, când, în baza Decretului nr.43 /1984 imobilul a trecut în mod abuziv în proprietatea statului. În anexa nr. 23, la poziția 51 au fost trecuți în mod greșit A. M. și A. R. drept proprietari pentru o suprafață de 150 mp teren, iar S. E. ca proprietară doar cu o suprafață de 150 mp teren, pentru că aceasta din urmă nu a înstrăinat nicio suprafață de teren, potrivit declarației înregistrată cu nr. 629 în data de 27.04.2010 la Societatea civilă de notari publici V. și asociații.
În urma exproprierii, S. E. a primit despăgubiri în valoare de 32.506 lei.
Autoarea S. E. a decedat în anul 2008, iar reclamantul este singurul moștenitor al acesteia.
A susținut reclamantul că a depus actele doveditoare privind dreptul său la măsurile reparatorii solicitate.
Pârâta PMB nu a respectat termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25 alin 1 și 26 din Legea 10 /2001 și a pct. 25 din H.G. 250/2007, potrivit cu care PMB, avea obligația ca înlăuntrul acestui termen să ne fi informat cu privire la situația în care, fundamentarea și emiterea dispoziției cu privire la imobilul în discuție, ar fi fost condiționate de către mine sau în numele meu de depunerea și a altor probe.
Prin urmare, pârâta PMB încalcă dreptul la un proces echitabil, principiu consacrat prin art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a libertăților fundamentale.
Cum unitatea investită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prin art.25 și 26 din Legea 10/2001, se impune ca instanța de judecată să evoce fondul și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură sau de acordare de despăgubiri.
Lipsa răspunsului unității deținătoare echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat.
Același punct de vedere l-a exprimat înalta Curte de Casație și Justiție- Secțiile Unite, prin Decizia XX/19 martie 2007, prin care a fost admis recursul în interesul legii privind aplicarea dispozițiilor art.26 alin 3 din Legea 10/2001.
În drept, au fost invocate: dispozițiile legii 10/2001, art. 1073 – 1075 Cod civ., Decizia 33/2008, a ÎCCJ, Decizia XX a ÎCCJ, art. 1 din Primul Protocol Adițional CEDO, art.6 din Legea 213/1998, art.25, art.6 din CEDO, Hotărârea pilot a CEDO, în cauza A. Contra României, prin care s-a pus în vedere Statului R. să ia masuri rapide de aplicare a legilor proprietății, privind acordarea despăgubirilor.
Reclamantul a depus, la data de 19.04.2012 o cerere precizatoare și completatoare a cererii de chemare în judecată, prin care a arătat că înțelege să cheme în judecată, alături de M. București prin P. G., și pe P. G. personal, iar obiectul acțiunii este reprezentat de următoarele pretenții: Soluționarea pe fond a notificării nr. 1504/31.07.2001 privind imobilul situat în București, ., nr.4, sector A, în sensul de a dispune, fie restituirea acestuia în natura, fie acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, in condițiile legii speciale, al căror cuantum urmează a se stabili prin expertiza efectuată în prezenta cauză la valoarea de piață a Imobilului de la momentul soluționării, obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata despăgubirilor egale cu valoarea de piață a imobilului care face obiectul notificării, potrivit standardelor internaționale de evaluare; obligarea pârâtului M. BUCUREȘTI în solidar cu P., la plata unei despăgubiri pentru repararea prejudiciului cert actual creat datorită refuzului nejustificat de a soluționa notificarea prin emiterea unei dispoziții; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces.
În subsidiar, în situația în care se va aprecia că nu poate fi admis capătul 2 de cerere, s-a solicitat admiterea capetelor de cerere 1, 3 și 4 alături de următorul: obligarea pârâtului M. București prin P. G. să transmită imediat și direct către CCSD dosarul aferent notificării, însoțit de hotărârea judecătorească ce se va pronunța în prezenta cauză (controlul de legalitate efectuat de instanță, fiind superior celui efectuat de prefect);
În subsidiar, în situația în care se va aprecia că sunt totuși aplicabile dispozițiile art. 16 alin 2 ind. 1 din Legea nr. 247/2005, s-a solicitat obligarea pârâtului M. București să transmită dosarul către Prefectura Municipiului București, în vederea centralizării și continuării procedurii administrative.
În cauză a formulat cerere de intervenție în interes propriu și intervenție accesorie intervenientul Varban C., cerere prin care a solicitat instanței admiterea acelorași pretenții deduse judecății de către reclamantul S. M., învederând instanței încheierea contractului de cesiune de drepturi autentificat sub nr. 910/28.07.2011 prin care reclamantul i-a cesionat toate drepturile la măsuri reparatorii decurgând din notificarea formulată, cesiune notificată debitorului.
Prin încheierea de ședință din data de 24.05.2012, Tribunalul a respins ca inadmisibile cererea de intervenție accesorie și cererea de intervenție în interes propriu formulate de Varban C..
Prin încheierea de ședință din data de 21.06.2012, Tribunalul a admis excepția inadmisibilității capătului 2 de cerere vizând obligarea pârâtului S. R. prin MFP la plata despăgubirilor egale cu valoarea de piață a imobilului teren și construcție potrivit standardelor de evaluare.
În ședința publică din data de 25.04.2013, reclamantul a cerere de renunțare la judecata capătului 3 de cerere din cererea completatoare, vizând repararea prejudiciului de către pârâtul M. București și pârâtul primarul G..
Prin sentința civilă nr. 906/09.05.2013, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată completată și precizată formulată de reclamantul S. M..
S-a constatat calitatea de persoană îndreptățită, în sensul art 3 alin 1, art 4 alin 2 ale legii nr 10/2001, la măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile Titlului VII al legii nr 247/2005, a reclamantului S. M. pentru imobilul situat în București, . nr 4, sector 4, format din teren în suprafață de 150 mp și construcție demolată cu suprafața utilă de 85,56 mp.
A fost obligat pârâtul M. București prin Primar G. să transmită Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, de îndată după rămânerea irevocabilă a prezentei sentințe, dosarul_ aferent notificării nr. 1504/31.07.2001, însoțite de prezenta hotărâre.
Au fost respinse pretențiile formulate de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca inadmisibile.
A fost obligat pe pârâtul M. București prin Primar G. la plata către reclamant a sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat și onorariu expertiză topografică.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut în esență că:
Imobilul teren în suprafață de 295,30 mp a fost dobândit de autoarea reclamantului, numita FATHI E. (necăsătorită) în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/09.04.1941 de Tribunalul Ilfov, Secția Notariat. Ulterior, aceasta a ridicat pe teren o construcție, fără a deține autorizație, astfel cum rezultă din declarația dată de aceasta în data de 15.07.2008 la Biroul Notarului Public C. I. A..
În anul 1984, imobilul a fost preluat în proprietatea Statului prin Decretul nr. 43/1984, în anexa nr. 23 la decret la poziția 51 fiind trecută autoarea S. E. ca proprietară pe suprafața de teren de 150 mp și construcție cu suprafața construită de 108,03 mp, din care suprafață utilă de 85,56 mp.
În urma exproprierii S. E. a primit despăgubiri în valoare de 32.506 lei, din care pentru teren (doar pentru suprafața de 150 mp) 375 lei în data de 23.01.1985 de la S.C.A.V.L. Berceni S.A.
Față de cele mai sus reținute, s-a constata că imobilul situat în București, . nr 4, sector 4, format din teren în suprafață de 150 mp și construcție demolată cu suprafața utilă de 85,56 mp intră în domeniul de reglementare al legii nr 10/2001, fiind un imobil preluat abuziv de stat, potrivit art. 2 alin 1 lit. f) din legea nr 10/2001.
Relativ la calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în sensul legii nr 10/2001, tribunalul a reținut, în acord cu prevederile art. 3 alin 1 lit. a) și art. 4 alin 2 din legea nr 10/2001 că reclamantul S. M. are calitatea de persoană îndreptățită, în accepțiunea legii nr 10/2001, fiind moștenitorul proprietarului de la care imobilul a fost preluat abuziv, respectiv de la numita S. E..
Astfel, autoarea S. E. a decedat în anul 2008, iar potrivit Certificatului de calitate de moștenitor nr.31 din data de 23.02.2009 de la Biroul Notarului Public D. M. reclamantul este singurul moștenitor al acesteia, fiind renunțătoare la moștenire fiicele M. M. și A. R..
Prin notificarea nr. 1504/31.07.2001, autoarea S. E. a solicitat măsuri reparatorii constând în despăgubiri bănești pentru terenul în suprafață de 295 mp și construcția demolată situată în București, . nr.4, sector 4.
Notificarea a fost înregistrată la Prefectura Municipiului București în data de 31.07.2001 și apoi a fost transmisă la Primăria Municipiului București unde s-a constituit dosarului nr._.
Relativ la suprafața de teren pretinsă de reclamant, de 295 mp, Tribunalul a avut în vedere faptul că în actul de preluare este indicată doar suprafața de 150 mp pentru autoarea S. E., or potrivit 24 alin 1 din legea nr 10/2001 întinderea dreptului de proprietate este cea din actul de preluare, în lipsa unor probe contrare. Or, reclamantul nu a probat instanței, prin acte din epoca decretului de expropriere, că autoarea sa avea în proprietate la acel moment întreaga suprafață de 295 (300) mp.
În soluționarea prezentei cauze, Tribunalul a avut în vedere dispozițiile obligatorii ale Deciziei nr XX/19.03.2007 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit cu care instanța de judecata este competenta sa soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate. Or, se reține că până la acest moment unitatea notificată PMB nu a soluționat notificările prin emiterea unei Dispoziții motivate de admitere sau de respingere a acestora, ceea ce echivalează cu refuzul nejustificat de soluționare a notificărilor.
Potrivit art 7 alin 1 Legea 10/2001, în principiu, imobilele preluate abuziv se restituie în natură. În speță, restituirea în natura nu mai este posibila, imobilul construcție preluat fiind demolat, iar imobilul teren fiind ocupat de alte construcții, elemente de sistematizare, spații publice.
Prin urmare, văzând prevederile art. 10 alin 1 teza a II a Legea 10/2001, s-a reținut că restituirea imobilului teren și construcție demolată, urmează a se realiza prin echivalent.
Față de admiterea excepției de inadmisibilitate, Tribunalul a dispus respingerea pretențiile reclamantului în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca inadmisibile, reținând decizia nr 27/2011 pronunțată de ÎCCJ în interesul legii.
Pentru rațiuni de celeritate, și în baza art. 16 alin 2 din titlul VII al legii nr 247/2005, tribunalul a stabilit obligația pârâtului de a transmite Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de îndată după rămânerea irevocabilă a prezentei sentințe, dosarul_ aferent notificării nr. 1504/31.07.2001, însoțite de prezenta hotărâre. Pârâtul nu va mai fi obligat să emită Dispoziție motivată cu propunerea de acordare măsuri reparatorii dat fiind faptul că notificarea a fost soluționată prin chiar sentința instanței.
În privința cheltuielilor de judecată solicitate în cauză, s-a reținut culpa procesuală a pârâtului M. București, dispunându-se obligarea acestuia la plata către reclamanți a sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat și onorariu expertiză topografică (onorariul pentru expertiza evaluatorie nu a fost acordat reclamantului, proba încuviințată necontribuind la soluționarea prezentei cauze).
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul M. București, iar reclamantul și intervenientul au declarat recurs atât împotriva sentinței, cât și împotriva încheierii de ședință din data de 24.05.2012, prin care a fost respinsă cererea de admitere în principiu a cererilor de intervenție formulate de intervenientul V. C..
Recurentul – reclamant și recurentul – intervenient au formulat următoarele critici la adresa hotărârilor atacate:
Cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 24 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, si cu interpretarea greșită a înscrisurilor administrate, instanța de fond a constatat că reclamantul S. Mariann are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent doar pentru suprafața de 150 mp teren aferent imobilului notificat de autoarea sa S. E., respectiv pentru suprafața de teren înscrisă în anexa la Decretul nr. 43/03.02.1984 pe numele autoarei sale, deși din celelalte înscrisuri existente în dosar rezultă cu certitudine că respectiva autoare era proprietară exclusiv pe întreaga suprafața de 300 mp, existent la data preluării abuzive la adresa din București, . nr. 4, sectorul 4.
Deși în anexa la decretul de expropriere nr. 43/1984 au fost înscriși ca proprietari ai imobilului menționat, autoarea reclamantului S. E. cu teren in suprafața de 150 mp și construcție în suprafață de 108.03, cât și sora acestuia, A. R. si soțul acesteia A. M., cu teren in suprafața de 150 mp si construcție în suprafața de 84,76 mp, în mod greșit au fost înscriși ca proprietari sora și cumnatul său, pentru terenul în suprafața de 150 mp, întrucât aceștia nu dețineau în proprietate acea suprafață de teren, proprietară a întregului teren fiind mama reclamantului, S. E..
S. reclamantului, A. R., si soțul acesteia dețineau în proprietate, la momentul preluării abuzive a imobilului in litigiu, doar o construcție în suprafață de 84,76 mp, dar nu și terenul în suprafața de 150 mp, fapt pe care acesta l-a probat cu sentința civilă nr. 3028/22 iunie 1977, rectificată prin încheierea din data de 20.10.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, prin care s-a constatat ca reclamanții A. M. si A. R. sunt proprietarii imobilului situat în . nr. 4, sectorul 5, București, compus din construcție formata din 3 camere, bucătărie, WC, magazie de lemne, situată pe un teren în suprafață de 19 mp; in considerentele sentinței s-a reținut că reclamanții au construit în anul 1952, pe terenul proprietatea pârâtei S. E., un imobil pentru care au achitat impozitele, construcția fiind efectuată cu consimțământul proprietarului.
Din această sentință civilă rezultă cu certitudine că proprietară a întregului teren situat în București, sectorul 4, . nr. 4, era in anul 1977 mama reclamantului S. E., în timp ce sora sa A. R. și soțul acesteia A. M. au fost recunoscuți ca proprietari doar pentru construcția edificată de aceștia pe terenul mamei reclamantului.
Mama reclamantului, S. E. (născuta Fathi) a cumpărat prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/1941 de Tribunalul Ilfov - Secția Notariat, necăsătorită fiind, un teren neconstruit în suprafața de 295,30 mp, dintr-un teren mai mare de 1782 mp. situat în fosta comună Dudești- C., de la D. R..
Pe de altă parte, prin adresa nr. C 6220/ 06.08.2009 emisă de Camera Notarilor Publici București s-a comunicat că, verificându-se evidențele fostelor notariate de stat din perioada 1972-1984, s-a constatat ca numita S. E. nu figurează înscrisă cu acte autentice, aceasta adresă având valoarea unei negații privind existența unor eventuale înscrisuri autentice privind eventuale înstrăinări efectuate de autoarea reclamantului referitor Ia terenul situat în . nr. 4, sectorul 4, București.
Mai mult, din fișa tehnică a imobilului, întocmită de Institutul Proiect București în luna mai 1983 (cu doar 1 an anterior preluării abuzive) rezultă ca singurul proprietar al imobilului situat in București, sector 4, . nr. 4, compus din teren în suprafața de 300 mp și construcții era S. E..
De asemenea, din istoricul de rol fiscal, emis de Direcția Generală de Impozite si Taxe Locale Sector 4 București, rezultă că proprietar al terenului aferent imobilului situat în București, . nr. 4, sector 5, a fost, între anii 1952 si 1977, doar S. E., iar sora reclamantului A. R. și soțul acesteia A. M. au fost înregistrați din anul 1977, ca proprietari pentru o construcție din 3 camere si anexe, existenta la aceeași adresa, conform sentinței civile nr. 3028/ 22.06.1977.
Concluzionând, au arătat recurenții că s-au administrat mai multe înscrisuri, din care rezultă calitatea autoarei reclamantului, S. E., de unic proprietar al terenului în suprafață de 295 mp situat în București, sectorul 4, . nr. 4, la momentul preluării abuzive, rezultând ca în mod greșit instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 24 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 si a stabilit că reclamantul, în calitate de moștenitor al fostului proprietar, are calitatea de persoana îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent doar pentru terenul în suprafață de 150 mp. care a fost înscrisă eronat în anexa la decretul de expropriere .
O altă critică formulată prin același recurs este în sensul că în mod neîntemeiat instanța de fond a respins admiterea în principiu a cererii de intervenție în interes propriu, formulată de intervenientul V. C., prin încheierea de ședința din data de 24.05.2012, având în vedere că, în cauză, prezentă sunt îndeplinite condițiile procedurale stabilite de art. 49-52 din vechiul Cod de procedura civilă, pentru a fi admisă o asemenea cerere de intervenție.
Prin cererea de intervenție in interes s-a arătat că intervenientul invocă un drept propriu, care constă în obținerea pentru el a beneficiilor prevăzute de Legea nr. 10/2001, respectiv încasarea despăgubirilor pentru imobilul ce face obiectul notificării formulate de reclamant, ce urmau să fie stabilite pe numele acestuia, dreptul de a încasa despăgubirile fiindu-i cedat de reclamant prin contractul de cesiune încheiat cu acesta sub nr.910/28.07.2011.
Interesul propriu al intervenientului V. C. există și este dovedit în prezenta cauză, acesta, în calitate de cesionar, primind de la reclamant dreptul de a beneficia integral de despăgubirile ce vor fi stabilite pe numele acestuia, pentru imobilul ce face obiectul notificării. Petentul, în calitate de cesionar, s-a subrogat în totalitate în dreptul solicitat de reclamant prin acțiunea introductivă, primind inclusiv dreptul de a continua acțiunile începute de acesta în legătură cu imobilul solicitat prin notificarea formulată de acesta, devenind astfel unicul titular al dreptului la măsurile reparatorii stabilite de Legea nr. 10/2001.
Chiar dacă prin cererea de intervenție în interes propriu intervenientul nu a precizat în mod direct că solicită, ca urmare soluționării pe fond a notificării formulate de reclamant, să fie desemnat de instanță ca unicul titular al dreptului la măsuri reparatorii pentru imobilul solicitat, implicit prin cerere a solicitat exact acest lucru, arătând că cererea de intervenție constă în obținerea de către petent a beneficiilor prevăzute de Legea nr. 10/2001, care i-au fost cesionate prin contractul de cesiune invocat, rezultând că prin aceasta cerere de intervenție a emis o pretenție proprie, derivată din litigiul ce face obiectul prezentei cauze, nefiind astfel întemeiată concluzia instanței de fond, în sensul că nu a fi solicitat nimic pentru intervenient.
Susțin recurenții că nu este întemeiată nici concluzia instanței, în sensul că trimiterea făcută de intervenient la efectele contractului de cesiune încheiat cu reclamantul nu are relevanță în cauza prezentă, față de fondul cererii reclamantului, întrucât prin contractul de cesiune de drepturi, anexat la cererea de intervenție în interes propriu, a stabilit ca reclamantul să-i cedeze, în integralitatea lui, dreptul său la măsurile reparatorii prin echivalent invocate prin notificarea nr. 1504/2001, iar prin efectele acestui contract de cesiune petentul se subrogă în totalitate în dreptul reclamantului, în calitatea sa de persoana îndreptățită la măsurile reparatorii stabilite de art. 3 si 4 din Legea nr. 10/2001, de a încasa despăgubirile pentru imobilul preluat abuziv de stat.
Cererea de intervenție în interes propriu este redactată în forma prevăzută pentru cererea de chemare in judecată, prevăzută de art. 112 Cod proc.civ.. având în vedere că în cuprinsul acesteia se arată ce solicita intervenientul pentru el, și care este interesul acestuia în admiterea cererii, fiind depus și contractul de cesiune de drepturi, pe baza căruia intervenientul își întemeiază dreptul invocat.
Cererea de intervenție în interes propriu a fost depusă la dosarul cauzei la termenul de judecată din data de 17.05.2012, când a și fost discutată de părțile din dosar iar instanța a rămas în pronunțare pe admisibilitatea în principiu a cererii, fără a invoca o eventuală necorespundere a acestei cereri, față de cerințele art. 50 alin. 1 Cod proc. civ., și nici nu i s-a pus în vedere, conform dispozițiilor art. 114 alin. l Cod proc. civ., să-și completeze cererea, prin depunerea unei precizări referitor la pretențiile proprii ale intervenientului, derivate din obiectul cererii principale, astfel că se prezumă ca cererea de intervenție în interes propriu a întrunit toate cerințele legale pentru o cerere de chemare în judecată.
In drept, sunt invocate prevederile art. 299, art. 304 pct. 9, art. 304 indice 1 și art. 312 alin. 3 Cod proc. civ..
Recurentul – pârât M. București prin P. G. critică sentința recurată pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă: „Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii".
Consideră recurentul – pârât că instanța in mod greșit a constatat că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru menționat, ce vor fi acordate in condițiile legii speciale, Titlul VII din Legea nr.247/2005 si a obligat pârâtul M. București prin Primar G. să înainteze dosarul administrativ către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Conform actelor existente la dosar și a planurilor imobilului, imobilul în litigiu nu mai poate fi restituit în natură și urmează să se emită dispoziție cu propunere de acordare de măsuri reparatorii în echivalent în condițiile Legii nr.247/2005.
Potrivit Legii nr.165/2013, nu mai sunt aplicabile dispozițiile Titlului VII din Legea nr.247/2007, deci unitatea deținătoare nu mai poate fi obligată să emită dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii în condițiile acestei legii.
Conform art.1 alin.1 și alin. 2, art.4, art.16 și art.50 din Legea nr.165/2013 M. București urmează să fie obligat să emită dispoziția, în sensul art.1 alin. 2, respectiv compensarea prin puncte pentru imobilul în litigiu.
În al doilea rând, in ceea ce privește transmiterea dosarului către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, înainte de a ajunge la Secretariatului Comisiei Centrale, M. București are obligația să înainteze dosarul către Instituția Prefectului Municipiului București, in vederea întocmirii unui aviz de legalitate. Art.16 din titlul VI prevede in mod expres faptul că, valoarea echivalentă a imobilului solicitat urmează a fi stabilită de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar notificările formulate potrivit Legii nr.10/2001 in sensul acordării de măsuri reparatorii se predau pe baza de proces verbal de predare - primire Secretariatului Comisiei Centrale, numai dacă sunt însoțite de avizul de legalitate al Prefectului.
Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor, in care in mod întemeiat cererea de restituire a fost respinsă, după care, acestea vor fi transmise evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate in vederea întocmirii raportului de evaluare. Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor in limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.
În drept, sunt invocate prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Recursuri scutite de taxa de timbru.
Nu s-au formulat întâmpinări la recursurile astfel susținute.
Nu au fost administrate probe noi în recurs.
În ședința publică din data de 11.03.2014, a fost depusă declarația dată de recurentul intervenient V. C., autentificată sub nr. 608/07.03.2014 la BNP R. C. M., declarație prin care recurentul a renunțat la calea de atac exercitată împotriva sentinței primei instanțe și a încheierii din data de 24.05.2012.
Față de manifestarea de voință astfel exprimată de recurentul intervenient, și de prevederile art. 316 raportat la 298 și art. 267 din C.pr.civ., Curtea urmează a lua act de renunțarea acestui recurent la judecarea căii de atac exercitate.
Analizând recursurile formulate de recurentul reclamant și de recurentul pârât în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și de limitele stabilite prin art. 304 ind. 1 coroborat cu art. 129 alin. ultim din C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Prima critică susținută de recurentul reclamant este aceea că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 24 din Legea 10/2001, și a dat o greșită interpretare probelor administrate, reținând că acesta are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii numai pentru o suprafață de 150 m.p. din terenul aferent imobilului notificat de autoarea S. E..
Sub acest aspect, Curtea reține că prezumția instituită prin art. 24 din Legea 10/2001 este menită a înlesni probațiunea dreptului de proprietate pretins de persoanele care solicită măsuri reparatorii în condițiile acestui act normativ, stabilind că: „În absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.
(2) În aplicarea prevederilor alin. (1) și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar”.
Fiind o dispoziție de favoare pentru persoanele cărora le-au fost preluate imobile în mod abuziv, în perioada de referință a legii, aceasta nu poate fi interpretată ca restrângând posibilitatea foștilor proprietari de a răsturna prezumția legală, probând împrejurarea că mențiunile din actul normativ sau de autoritate (pe temeiul căruia a operat preluarea imobilului) nu sunt corecte.
Această din urmă concluzie se impune prin prisma interpretării teleologice a normei legale, cu atât mai mult cu cât însăși norma menționată face referire la funcționarea prezumției respective „în absența unor probe contrare”.
Din analiza probatoriului administrat în litigiul pendinte, Curtea reține că titlul de proprietate al autoarei reclamantului – defuncta S. E. (fostă Fathi) - respectiv contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr._/1941 relevă dobândirea de către aceasta a unei suprafețe de teren de 295,3 m.p.
Fișa tehnică a imobilului, întocmită de Institutul Proiect București anterior exproprierii imobilului, respectiv în anul 1983 (pg. 17-19 dosar fond) atestă că imobilul situat în . nr. 4 se afla în proprietatea numitei S. E., și că terenul aferent acestui imobil avea suprafața de 300 m.p.
De asemenea, din relațiile comunicate de DITL sector 4 București reiese că ultimul rol fiscal al terenului de la adresa menționată era deschis pe numele S. I. și E., iar suprafața cu care aceștia erau înscriși era de 295 m.p., precum și că la aceeași adresă era deschis rol fiscal pentru numiții A. M. și A. R. numai privind construcția compusă din 3 camere și anexe gospodărești.
O probă relevantă sub aspectul analizat o constituie și sentința civilă nr. 3028/22.06.1977 pronunțată de Judecătoria sector 5 București, prin care s-a constatat că numiții A. M. și A. R. au construit în anul 1952, pe terenul deținut în proprietate de S. E. în . nr. 5, un imobil compus din trei camere și anexe gospodărești.
Din ansamblul acestor probe reiese că numita S. E. a deținut terenul situat în . nr. 5 în aceleași limite în care l-a dobândit prin contractul de vânzare cumpărare_/1941, neexistând nicio probă care să ateste înstrăinarea de către aceasta a vreunei părți din respectivul teren anterior datei la care a intervenit exproprierea.
Împrejurarea că terțe persoane au edificat o construcție/locuință pe o parte a terenului menționat – astfel cum rezultă din sentința civilă nr. 3028/1977 – nu putea avea ca efect transmiterea către acestea a dreptului de proprietate asupra terenului aferent acestui edificiu, ci cel mult transmiterea către constructori a unui drept de folosință.
Menționarea acestora din urmă, în cuprinsul decretului de expropriere, ca fiind titulari ai unei suprafețe ce reprezintă jumătate din terenul aferent imobilului în structura căruia au edificat construcția, concomitent cu menționarea în același act normativ a proprietarului real cu o suprafață de teren diminuată cu aceeași suprafață de teren nu poate constitui un argument îndestulător spre a fundamenta concluzia că, anterior emiterii actului de expropriere, intervenise o transmisiune a dreptului de proprietate în urma căreia în patrimoniul autoarei reclamantului să fi rămas numai suprafața de 150 m.p.
Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că probele administrate dovedesc – contrar mențiunilor din cuprinsul Decretului nr. 43/1984 – împrejurarea că autoarea reclamantului deținea în proprietate o suprafață de teren mai mare decât cea evidențiată în respectivul act normativ, și anume o suprafață de 295 m.p., astfel că se impune ca măsurile reparatorii ce urmează să fie acordate în baza notificării analizate să corespundă acestei din urmă suprafețe.
Prin cel de-al doilea motiv al recursului ce a fost formulat de recurentul reclamat în comun cu recurentul intervenient este criticată soluția primei instanțe, de respingere a solicitării de admitere în principiu a cererilor de intervenție depuse de recurentul V. C..
Față de modalitatea de redactare a acestui din urmă motiv de recurs, dar și de finalitatea urmărită – aceea a admiterii în principiu a cererilor de intervenție, și, în consecință, de analizare pe fond a acestora - Curtea apreciază că el era menit a susține demersul judiciar (recursul) promovat de intervenient.
Or, în condițiile în care recurentul intervenient a renunțat la calea de atac exercitată, iar reclamantul recurent nu justifică interesul susținerii căii de atac sub acest aspect (dreptul de a formula cereri de intervenție accesorii sau în interes propriu aparținând terților, iar nu părților care stau deja în proces), nu mai există premisa necesară analizării criticilor formulate în aceste coordonate.
În ce privește recursul formulat de recurentul pârât, Curtea constată că un prim aspect vizat de acesta se referă la faptul că în mod greșit s-a reținut calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii ce vor fi stabilite conform prevederilor Titlului VIII din Legea 247/2005.
Prima instanță a reținut calitatea reclamantului intimat de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru imobilul în privința căruia autoarea acestuia a formulat notificare în condițiile legii 10/2001, fără însă a da vreo eficiență contractului de cesiune de drepturi, autentificat sub nr. 910/28.07.2011 la BNP M. T., contract prin care reclamantul a cesionat către numitul V. C. drepturile la măsurile reparatorii ce i se cuvin pentru acest imobil (cu adresa . nr. 4, sector 4) preluat de către stat în baza Decretului nr. 43/1984.
În raport de actul juridic translativ de drepturi astfel consimțit de reclamant în timpul procesului, se impunea a se constata, subsecvent stabilirii calității reclamantului de persoană care, potrivit dispozițiilor art. 3 alin. 1 coroborat cu art. 4 alin. 2 din legea 10/2001, este îndreptățită la stabilirea măsurilor reparatorii reglementate de acest act normativ special, și faptul că acesta a cesionat către un terț toate drepturile asupra cărora purta litigiul, și astfel reclamantul nu va mai fi îndreptățit la beneficiul primirii efective a vreunei reparații aferente imobilului ce a fost preluat de la autoarea sa S. E..
În ce privește întinderea și forma pe care o vor îmbrăca aceste măsuri reparatorii, Curtea constată că prin sentința recurată s-a stabilit că acestea vor consta în acordarea de către pârât, în compensare, de bunuri sau servicii, sau formularea de către pârât de propuneri privind acordarea de despăgubiri în condițiile Legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv (Legea 247/2005).
Stabilirea în această modalitate a întinderii și formei reparațiilor prin echivalent ce se cuvin reclamantului intimat era conformă cadrului legal existent la data pronunțării hotărârii supuse controlului judiciar, însă până la momentul judecării cauzei în recurs a survenit modificarea acestui cadru legal, fiind adoptată Legea 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
Prin art. 4 din acest din urmă act normativ s-a stabilit că „Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
Reținând că, prin efectul acestei norme, toate prevederile Legii 165/2007 sunt de imediată aplicare, Curtea constată că – datorită caracterului imperativ al reglementării - se impune reformarea sentinței recurate în sensul că, în îndeplinirea obligațiilor stabilite în sarcina sa de instanța fondului, vor fi avute în vedere de către pârâtul recurent rigorile stabilite prin legea nouă în ce privește întinderea dreptului cesionarului de a beneficia de măsurile reparatorii care pot fi acordate temeiul Legii 10/2001, precum și în ce privește forma în care aceste reparații pot fi stabilite efectiv.
Curtea va constata caracterul nefondat al celei de-a doua critici susținute de recurentul pârât, respectiv cea prin care se susține că s-a dat o soluție greșită capătului de cerere privind obligarea pârâtului de a înainta dosarul constituit în baza notificării direct către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.
În cadrul litigiului soluționat prin prezenta hotărâre judecătorească, instanța a soluționat însuși fondul notificării, ceea ce presupune că au fost analizate toate aspectele care privesc temeinicia și legalitatea măsurii dispuse de acordare a compensațiilor pentru imobilul la care se referă notificarea soluționată.
Principiul legalității căilor de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătorești impune ca astfel de acte jurisdicționale să poată fi atacate numai prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și cu respectarea termenelor stabilite de legiuitor.
Ar fi contrară acestui principiu soluția de trimitere a dosarului administrativ (întocmit pentru soluționarea notificării formulate în condițiile Legii 10/2001) la Instituția Prefectului în scopul efectuării unui control de legalitate, în condițiile în care instanța judecătorească, substituindu-se în atribuțiile entității notificate ca urmare a constatării refuzului nejustificat al acesteia din urmă de a soluționa notificarea, a verificat ea însăși îndeplinirea tuturor condițiilor necesare pentru acordarea măsurilor reparatorii în favoarea notificatorilor, iar hotărârea pronunțată în urma acestei analize este supusă căilor de atac reglementate de lege.
Măsura trimiterii dosarului către instituția Prefectului apare ca fiind utilă în cazul în care autoritatea administrativ teritorială care are calitatea de entitate notificată emite un act de dispoziție, făcând ea însăși constatări în ce privește dreptul notificatorilor de a primi măsuri reparatorii. În cazul în care instanța de judecată – substituindu-se acestei entități – procedează la soluționarea în fond a notificării, o asemenea măsură nu ar reprezenta decât o formalitate cu caracter excesiv și contrar finalității Legii 10/2001 (care a ar trebui să fie aceea a acordării cu celeritate a reparațiilor pentru imobilele preluate abuziv în perioada de referință a legii), pentru că nu ar face decât să întârzie și mai mult finalizarea procedurii de acordare a compensațiilor solicitate în urmă cu peste 12 ani.
Se impune a fi observat și faptul că, prin art. 21alin. 3 din Legea 165/2013, este circumscrisă categoria actelor juridice în privința cărora este instituită obligația de efectuare a controlului de legalitate de către prefect, legiuitorul făcând vorbire de „Dispozițiile autorităților administrației publice locale emise potrivit Legii nr. 10/2001”.
Or, hotărârea judecătorească pronunțată în condițiile analizării fondului notificării de către instanță ca urmare a constatării refuzului entității notificate de a soluționa notificarea, își păstrează caracterul de act jurisdicțional, și nu poate fi inclus în categoria actelor administrative (Dispoziții) la care face referire norma juridică menționată, spre a putea face obiectul controlului de legalitate din partea prefectului. Tot astfel, o dispoziție a entității notificate, care se emite în executarea unei asemenea hotărâri judecătorești nu poate face obiect al controlului de legalitate din partea prefectului, pentru că respectiva dispoziție nu a fost întocmită în baza unei evaluări a autorității administrative notificate (potrivit obligațiilor care îi reveneau în temeiul Legii 10/2001), ci reprezintă numai formalitatea prin care s-a dat eficiență statuărilor făcute de instanța judecătorească cu privire la drepturile ce fac obiect al propunerii de acordare a măsurilor reparatorii.
Având în vedere considerentele expuse și dispozițiile legale menționate, Curtea urmează a dispune, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 1 și 3 din C.pr.civ., admiterea ambelor recursuri și modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul că se va constata calitatea reclamantului S. Mariann de persoană îndreptățită în sensul prevederilor art. 3 alin. 1 coroborat cu art. 4 alin. 1 din Legea 10/2001, transmisă integral către cesionarul V. C. conform contractului de cesiune menționat anterior, la măsuri reparatorii stabilite în condițiile Legii 165/2013, pentru imobilul situat în ., nr. 4, sector 4, compus din teren în suprafață de 295 m.p. și construcție cu suprafața utilă de 85,56 m.p.
În conformitate cu prevederile art. 246 raportat la art. 267 C.pr.civ., se va lua act de renunțarea recurentului V. C. la judecarea căii de atac.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
Constatând că, față de soluția de admitere a recursului declarat de recurentul reclamant, recurentul pârât se află în situația de parte căzută în pretenții, ținând seama și de faptul că a fost admis și recursul pârâtului, urmează a fi admisă în parte cererea recurentului reclamant de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate de acesta în recurs, urmând a dispune obligarea pârâtului recurent la plata cu acest titlu a sumei de 50 lei reprezentând jumătate din onorariul aferent asistenței juridice de care reclamantul recurent a beneficiat în etapa recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de renunțarea recurentului – intervenient V. C. la judecata recursului formulat împotriva sentinței civile nr.906/09.05.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu recurentul – reclamant S. MARIANN, recurentul – pârât M. BUCUREȘTI prin P. G. și intimații – pârâți S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
Admite recursurile declarate de recurentul – pârât M. BUCUREȘTI prin P. G. și de recurentul – reclamant S. MARIANN, împotriva aceleiași sentințe.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:
Constatză calitatea reclamantului de persoană îndreptățită, în sensul art.3 alin.1, art.4 alin.2 ale Legii nr.10/2001, transmisă integral către V. C. prin contractul de cesiune autentificat sub nr.910/28.07.2011 de notar public M. T., la măsuri reparatorii în condițiile Legii nr.165/2013, pentru imobilul situat în București, . nr.4, sector 4, format din teren în suprafață de 295 mp și construcție demolară în suprafață utilă de 85,56 mp.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Obligă intimatul – pârât să plătească recurentului – reclamant suma de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 11.03.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. S. C. G. G. S.
GREFIER
S. R.
Red.G.S.
Tehdact.R.L./G.S.
2 ex./
TB-S.5 – L.I.G.
| ← Cereri. Decizia nr. 1710/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 107/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
