Legea 10/2001. Decizia nr. 562/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 562/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-04-2014 în dosarul nr. 76787/3/2011
Dosar nr._
(2182/2013)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.562
Ședința publică de la 7 aprilie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - IOANA BUZEA
JUDECĂTOR - DOINIȚA M.
JUDECĂTOR - D. A. B.
GREFIER - LUCREȚIA C.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-reclamantă S. F., împotriva deciziei civile nr.1240/14.06.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a V a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL.
Cauza are ca obiect acțiune civilă în temeiul Legii nr.10/2001.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă avocat P.-V. M.-C. în calitate de reprezentant al recurentei-reclamante S. F., în baza împuternicirii avocațiale nr._/03.09.2013 emisă de Baroul București, aflată la dosar fila 10 și consilier juridic M. I., în calitate de reprezentant al intimatului-pârât M. București prin Primar General, în baza delegației aflată la dosar fila 11.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Apărătorul recurentei-reclamante învederează că reclamanta S. F. a decedat la data de 01.01.2014, sens în care depune la dosar certificatul de deces și o cerere prin care solicită introducerea în cauză a succesoarei recurentei - H. T. A..
Reprezentantul intimatului-pârât învederează că este de acord cu introducerea în cauză a succesoarei H. T. A..
Curtea, va lua act de decesul recurentei-reclamante S. F. și va dispune introducerea în cauză a succesoarei acesteia H. T. A., precum și de continuarea mandatului apărătorului ales al recurentei până la retragerea sa de către succesoare.
Părțile, prin reprezentanți, având pe rând cuvântul arată că nu mai au cereri de formulat și probe de solicitat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat și probe de solicitat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de recurs.
Apărătorul recurentei-reclamante solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, casarea deciziei civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere interpretarea eronată dată de Tribunalul București articolelor 4 și 33 din Legea nr.165/2013. care încalcă principii fundamentale ale dreptului civil, cât și dreptul la un proces echitabil.
Reprezentantul intimatului-pârât solicită admiterea recursului, casarea deciziei civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere și modalitatea în care Curtea Constituțională a înțeles să interpreteze dispozițiile art. 4 din Legea nr. 165/2014.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 16.12.2011, pe rolul Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, sub nr._, reclamanta S. F. a chemat în judecată pe pârâtul M. București prin Primarul General, solicitând instanței pronunțarea unei sentințe, prin care să se dispună acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în București, ..8, sector 5, (fost șos.Panduri, ., sector 5), cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că prin notificarea nr.2086/2001, înregistrată în condițiile prevăzute de Legea nr.10/2001, a solicitat restituirea în natură ori prin echivalent a imobilului mai sus menționat, arătând că acesta a fost proprietatea autoarei sale, S. I., și a fost trecut în mod abuziv în patrimoniul statului prin Decretul nr.92/1950. Primăria Municipiului București nu a soluționat această notificare prin decizie/dispoziție motivată, situație în care reclamanta a formulat prezenta acțiune, prin care solicită instanței soluționarea pe fond a notificării.
În drept, a invocat dispozițiile Legii nr.10/2001, Constituția României și C.E.D.O.
La termenul de judecată din 14.06.2013, instanța, din oficiu, a invocat excepția prematurității acțiunii, în raport de dispoz.art.3 raportat la art.33 din Legea nr.165/2013, iar reclamanta, prin apărător, a invocat excepția neconstituționalității dispoz.art.4 alin.1 din această lege.
Prin sentința civilă nr.1240/14.06.2013, instanța de fond a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției invocată de reclamantă prin apărător, a admis excepția invocată din oficiu și, pe cale de consecință, a respins acțiunea ca devenită prematură.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în contextul volumului amplu de cauze aflate, pe de o parte, în curs de soluționare în cadrul procedurii administrative reglementată de Legea nr.10/2001, iar pe de altă parte, pe rolul instanțelor de judecată, dar și pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța europeană a remarcat, în pronunțarea hotărârii pilot în cauza M. A. contra României, că de la . Legilor nr.1/2000 și nr.10/2001, dar mai ales a Legii nr.247/2005, dreptul intern prevede un mecanism care trebuie să conducă fie la restituirea bunului, fie la acordarea unei despăgubiri, dar care trebuie să fie clar exprimat în lege.
Asumându-și obligațiile statuate în sarcina sa de instanța internațională, legiuitorul român a edictat Legea nr.165/2013, privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist în România. În cuprinsul acestei legi au fost implementate noi termene pentru soluționarea notificărilor formulate în temeiul Legii nr.10/2001, iar în art.4 din lege s-a prevăzut expres că noul act normativ se aplică tuturor cererilor formulate și depuse în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare, respectiv 20.05.2013, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul C.E.D.O., suspendate în temeiul hotărârii pilot menționată anterior.
În cauza de față, s-a reținut că reclamanta se află în situația descrisă mai sus, în sensul că notificarea sa înregistrată sub nr.2086/2001, formulată în temeiul Legii nr.10/2001, nu a fost soluționată de entitatea învestită de lege, până la momentul intrării în vigoare a Legii nr.165/2013, situație în care s-a apreciat că în favoarea unității deținătoare curge un nou termen legal, imperativ pentru emiterea dispoziției/deciziei de admitere/respingere a pretențiilor notificatorului.
În aceste condiții, s-a apreciat că cererea de restituire formulată de reclamantă a devenit prematură, iar cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a prevederilor art.4 din Legea nr.165/2013, prin raportare la prevederile art.15 din Constituție, s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art.29 din Legea nr.47/1992 și a fost admisă.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate.
Prin motivele de recurs, s-a susținut că instanța de fond a încălcat principiile contradictorialității și dreptului la apărare, deoarece s-a pronunțat pe excepția prematurității invocată din oficiu, fără încunoștințarea prealabilă a părților și în condițiile respingerii cererii formulată de recurenta reclamantă prin apărător, în sensul amânării cauzei în vederea pregătirii apărării pe această excepție.
Cu privire la soluția dispusă asupra excepției invocată din oficiu, recurenta a susținut că interpretarea dată de prima instanță articolelor din Legea nr.165/2013 este abuzivă, încalcă principii fundamentale ale dreptului civil, cât și dreptul la un proces echitabil, fără să aștepte ca Normele metodologice ale Legii nr.165/2013 să intre în vigoare.
În opinia recurentei, dreptul invocat de aceasta prin acțiune s-a născut la data neîndeplinirii de către pârât a procedurii administrative cu care a fost învestit, situație în care excepția prematurității se impunea a fi respinsă, și nu admisă prin argumente ce fac trimitere la o lege intrată în vigoare la aproximativ 2 ani de la data înregistrării cererii.
Pe parcursul soluționării recursului, respectiv la data de 02.01.2014, recurenta reclamantă a decedat, situație în care locul acesteia în proces a fost luat de fiica sa, H. T. A., în calitate de unic succesor, astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr.19/18.03.2014 emis de B.N.P. Liberalis.
Analizând sentința instanței de fond, în raport de criticile formulate de recurentă, dar și de dispozițiile obligatorii ale deciziei nr. 88/2014 pronunțată de instanța constituțională, Curtea va reține că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 16.12.2011, autoarea recurentei S. F. a învestit prima instanță cu soluționarea pe fond a cererii privind acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în București, ..8, sector 5, (fost șos. Panduri, ., sector 5).
În motivarea acțiunii a invocat dreptul de proprietate al autoarei sale, S. I., asupra imobilului, preluarea abuzivă a imobilului de către stat, în perioada de referință a Legii nr. 10/2001, refuzul nejustificat al pârâtului M. București prin Primarul General de a-i soluționa notificarea și dispozițiile obligatorii ale deciziei nr. XX/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii.
La termenul de judecată din 14.06.2013, instanța, din oficiu, a invocat excepția prematurității acțiunii, în raport de dispoz.art.4 raportat la art.33 din Legea nr.165/2013, deși acțiunea era înregistrată anterior intrării în vigoare a acestei legi, iar la data introducerii acțiunii dreptul reclamantei de a ataca în instanță refuzul pârâtului de a-i soluționa notificarea era născut și actual.
O astfel de soluție încalcă atât principiul neretroactivității legii civile, cât și jurisprudența CEDO în care, deși s-a admis că puterea legiuitoare poate adopta reglementări cu efect retroactiv în materie civilă, a statuat constant faptul că preeminența dreptului și noțiunea de proces echitabil exclud orice ingerință a puterii legiuitoare într-un proces deja existent în vederea influențării soluționării litigiului de către puterea judiciară, cu excepția cazului în care există motive extrem de importante de interes general. (Zielinski, Pradal, Gonzales și alții împotriva Franței, hotărârea din 28.10.1999).
Singurul motiv acceptat până acum de Curte, când intervenția legislativă a corespuns unei „evidente și imperioase justificări a interesului general” a fost „umplerea unui vid juridic”, adică îndreptarea unei situații create printr-o eroare sau lacună a legiuitorului. În aceste cazuri, Curtea a considerat că intervenția a fost previzibilă, era de așteptat și reclamanții nu puteau pretinde că ar fi avut un drept de a beneficia de situația astfel creată (cauza Eeg-Slachthuis Verbis împotriva Belgiei, hotărârea din 10 noiembrie 2005). În același sens, în cauza Gigli Construzioni împotriva Italiei, hotărârea din 1 aprilie 2008), Curtea nu a constatat o încălcare a principiului egalității armelor, reținând că „intervenția legiuitorului avusese ca scop înlăturarea unei erori de tehnică legislativă”.
O asemenea situație excepțională este incidentă în cauză - în contextul în care Fondul „Proprietatea” s-a dovedit a fi nefuncțional - numai în privința abrogării dispozițiilor referitoare la măsurile reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri acordate în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, care au fost înlocuite prin compensarea prin puncte, în condițiile Legii nr. 165/2013, nu însă și în privința celorlalte aspecte reglementate de Legea nr. 10/2001. În acest sens trebuie interpretat, sistematic și rațional, art. 4 din Legea nr. 165/2013.
În plus, termenul stabilit prin Legea nr. 165/2013, începe să curgă de la data de 1 ianuarie 2014, or, sentința recurată a fost pronunțată la data de 14.06.2013.
În al doilea rând, Curtea are în vedere regulile de drept tranzitoriu stabilite de art. 6 noul cod civil și de Legea nr. 71/2011 de punere în aplicarea Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.
Potrivit art. 6 alin. 2 noul Cod civil (art. 3 din Legea de punere în aplicare): „Actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor.”
Textul instituie regula potrivit cu care actele și faptele trecute (facta praeterita) nu pot genera decât efectele juridice prevăzute de legea în vigoare la momentul încheierii, ori, după caz, al săvârșirii sau producerii lor, fie că este vorba despre efectele produse înainte de . legii noi - ceea ce se admitea și în trecut, ca regulă stabilită de practica judiciară și de literatura de specialitate și este impus de principiul constituțional al neretroactivității legii noi - fie că este vorba despre efectele produse după . legii noi, ceea ce constituie un element de noutate și, totodată, o infirmare legislativă a teoriei adoptate anterior, potrivit căreia în baza principiului aplicării imediate a legii noi, legea nouă se aplică, în principiu, și efectelor viitoare ale situațiilor juridice anterior născute sau modificate.
Art. 6 alin. 5 noul Cod civil (art. 5 alin. 1 Legea nr. 71/2011) consacră ideea că legea nouă se aplică doar actelor, faptelor și situațiilor juridice viitoare, încheiate, respectiv produse sau săvârșite în viitor, cu precizarea că noțiunea de „situație juridică” nu semnifică (și) „efectele juridice viitoare ale situațiilor juridice trecute”, astfel cum se admitea în vechea teorie a aplicării imediate a legii civile noi.
Cu alte cuvinte, în privința efectelor viitoare ale situațiilor juridice (acte, fapte) trecute, Codul civil din 2009 a preferat, ca regulă, soluția ultraactivității legii în vigoare la data nașterii situației juridice.
Singurele materii în care legiuitorul s-a îndepărtat de la principiile menționate, care pot fi privite și ca o expresie a „ultraactivității legii vechi”, sunt cele enunțate de art. 6 alin. 6 noul Cod civil (art. 5 alin. 2 Legea nr. 71/2011): „Dispozițiile legii noi sunt de asemenea aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea și capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție și obligația legală de întreținere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, și din raporturile de vecinătate, dacă aceste situații juridice subzistă după . legii noi”. În aceste materii, aplicarea imediată a legii civile noi constituie o exigență impusă de egalitatea dintre cetățeni, ca și de nevoia de previziune și uniformitate a raporturilor juridice în conținutul cărora intră drepturi reale. Este vorba, ca o notă comună, despre situații juridice legale, extracontractuale, în cadrul cărora necesitatea protejării unei previziuni legitime a părților fie nu există, fie are un caracter mai atenuat, ea cedând în orice caz față de exigențele aplicării imediate și unitare a legii civile noi.
Din această perspectivă, se constată că la expirarea termenului prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001, de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23 - ca situație juridică -, s-a născut - ca efect al acesteia - dreptul persoanei care a formulat notificarea de a se solicita instanței examinarea acesteia pe fond. Acest drept câștigat instantaneu de notificatoare - corelativ obligației entității notificate care intră în conținutul răspunderii civile, de a se supune hotărârii instanței fără să mai emită o dispoziție, care are titlu de sancțiune, în contextul celor anterior reliefate - nu a fost înlăturat prin nici o dispoziție legală ulterioară.
În situația contrară ar însemna că Legea nr. 165/2013 ar reglementa, în sensul negării (suprimării) dreptului notificatorului de a se adresa instanței la expirarea termenelor sus menționate, efecte pe care situația juridică (în concret, faptul juridic) constând în nesoluționarea notificării le-a produs înainte de . și deci ar fi retroactivă, ceea ce nu poate fi admis întrucât contravine art. 6 alin. 2 noul Cod civil.
În același sens, Curtea Constituțională a statuat în Decizia nr. 830/2008 în sensul că, atunci când o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de . noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii reglementări, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare.
Mai mult decât atât, art. 33 din Legea nr. 165/2013 - act normativ adoptat în executarea obligațiilor ce decurg din hotărârea pilot pronunțată la 12 octombrie 2010 de Curtea de la Strasbourg în cauza A. împotriva României - interpretat teleologic, nu face decât să reitereze obligația entităților învestite de lege de a soluționa într-un termen rezonabil cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, fixându-le anumite limite în timp maxime, ca măsură adoptată de Statul Român în îndeplinirea obligațiilor asumate prin Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului. Astfel, instanța europeană de contencios al drepturilor omului a arătat că: „232. Statul pârât trebuie, așadar, să garanteze prin măsuri legale și administrative adecvate respectarea dreptului de proprietate al tuturor persoanelor aflate într-o situație similară celei a reclamantelor (…). Aceste obiective ar putea fi atinse, de exemplu, prin modificarea mecanismului de restituire actual, cu privire la care Curtea a constatat anumite lipsuri, și prin implementarea urgentă a unor proceduri simplificate și eficiente, întemeiate pe măsuri legislative și pe o practică judiciară și administrativă coerentă, care să poată menține un just echilibru între diferitele interese în cauză. (…) 234. Curtea ia act cu interes de propunerea avansată de Guvern în planul său de acțiune ce vizează stabilirea unor termene constrângătoare pentru toate etapele administrative. O astfel de măsură, cu condiția să fie realistă și dublată de un control jurisdicțional efectiv, ar putea avea un impact pozitiv asupra eficienței mecanismului de despăgubire”.
Tocmai de aceea, acest text de lege nu poate fi interpretat în defavoarea persoanelor ale căror drepturi Curtea Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului a dispus să fie protejate prin măsuri interne.
În același sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională a României care prin decizia civilă nr. 88/2014, publicată în MO nr. 281 din 16 aprilie 2014, a stabilit că dispozițiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii.
Decizia instanței constituționale este definitivă și obligatorie, conform dispozițiilor art. 31 alin. 1 din Legea nr. 47/1992, motiv pentru care, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 5 cod procedură civilă și față de soluția pronunțată de prima instanță prin hotărârea recurată, în care nu se cercetează fondul cauzei, Curtea va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza pentru rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S. F., împotriva deciziei civile nr.1240/14.06.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 07.04.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. B. DOINIȚA M. D. A. B.
GREFIER
LUCREȚIA C.
Red.I.B.
Tehdact.B.I
2 ex./06.05.2014
----------------------------------------
T.B.-Secția a V-a – C.B.
| ← Anulare act. Decizia nr. 558/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 232/2014. Curtea... → |
|---|
