Uzucapiune. Decizia nr. 240/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 240/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-06-2014 în dosarul nr. 47520/3/2012
Dosar nr._
(978/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ și PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Decizia civilă nr.240 A
Ședința publică din 04.06.2014
Curtea constituită din:
Președinte - Andreea Doris Tomescu
Judecător - M. G. R.
Grefier - I. N. - C.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelantul – pârât M. București prin Primar General, împotriva sentinței civile nr.2238 din data de 20.12.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a III a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă P. B., și intimatul-pârât C. L. Sector 1 București.
Cauza are ca obiect: uzucapiune.
La apelul nominal făcut în ședință publică, pe lista dosarelor solicitate la amânare se prezintă consilier juridic M. I., în calitate de reprezentant al apelantului-pârât M. București prin Primar General, în baza delegației ce o depune la dosar, avocat Marynesku M., în calitate de reprezentant al intimatei-reclamante, în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 26.05.2014 emisă de Baroul București și avocat G. M., în calitate de reprezentant al intimatului-pârât C. L. Sector 1 București.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se referă de către grefierul de ședință faptul că motivele apelului au fost comunicate intimatei-reclamante P. B., potrivit mențiunii existente pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare atașată la dosarul cauzei, iar intimata-reclamantă P. B. a depus întâmpinare, un exemplar fiind comunicat apelantului.
Reprezentantul apelantului-pârât M. București prin Primar General depune O.P. nr.4341 din 03.06.2014 reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4143,50 lei și timbru judiciar în valoare de 5 lei.
Reprezentantul intimatului-pârât C. L. Sector 1 București solicită amânarea cauzei, învederând că nu i-au fost comunicate motivele de apel și nici decizia Tribunalului București.
Curtea dispune scoaterea din cauză a Consiliului L. Sector 1 București, părți fiind: apelant M. București prin Primar General și intimat P. B., având în vedere că hotărârea instanței de fond nu a fost pronunțată în contradictoriu cu acesta, fiind admisă excepția lipsei calității procesuale pasive, prin încheierea din 17.05.2013, precum și faptul că motivele de apel formulate nu vizează soluționarea acestei excepții. Constatând că judecata nu presupune o amânare fără discuții, Curtea dispune lăsarea dosarului la ordine.
La reluarea cauzei se prezintă consilier juridic M. I., în calitate de reprezentant al apelantului-pârât M. București prin Primar General și avocat Marynesku M., în calitate de reprezentant al intimatei-reclamante P. B..
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Apelantul-pârât M. București prin Primar General solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței instanței de fond, în principal în sensul respingerii cererii Parohiei B., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără legitimare procesuală pasivă, iar în subsidiar solicită cenzurarea criticilor de netemeinicie ale soluției pronunțate în ceea ce privește exercitarea unei posesii utile, continue, neîntrerupte, publice, apreciind că nu s-a făcut dovada susținerilor. Consideră totodată că nu s-a făcut dovada incidenței dispozițiilor art.489 C.civ.
Nu susține excepția inadmisibilității, invocată prin motivele de recurs, arătând că legea specială privește procedura administrativă de redobândire a dreptului de proprietate, ori în speță, P. B. dorește să își constituie un drept de proprietate asupra imobilului respectiv, teren și construcție, în contradictoriu cu M. București prin Primar General.
Solicită acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.
Intimata-reclamantă P. B., prin avocat, solicită respingerea apelului, ca nefondat. Cu referire la excepția inadmisibilității acțiunii, solicită a se constata că aceasta este neîntemeiată având în vedere că O.U.G. nr.94/2000 este un act normativ ce se referă în mod exclusiv la retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România. În speță obiectul cererii îl constituie o acțiune de drept comun, pentru constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra terenului reprezentând curtea casei parohiale, în temeiul Legii nr.455/2006.
Cu privire la cel de al doilea motiv invocat respectiv lipsa calității procesuale pasive a M. București prin Primar General, arată că și acesta este neîntemeiat, având în vedere atât dispozițiile art.21 din Legea nr.215/2001 și ale articolului unic pct.2 din Legea nr.455/2006, dar și împrejurarea că terenul se află situat pe teritoriul M. București.
În privința posesiei, arată că P. B. a folosit în mod continuu întregul teren, fără a fi tulburată în vreun fel, timp de peste 38 de ani iar construcția este proprietatea parohiei, dobândită prin act autentic.
Nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în data de 12.09.2011 reclamanta P. B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții M. București prin Primar General, Primăria Sector 1 prin Primar, C. L. Sector 1 (fila 46) ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate dobândirea dreptului de proprietate prin prescripție achizitivă asupra terenului în suprafață de 637,50 mp situat în București, .. 20, sector 1.
Prin sentința civilă nr.2238/20.12.2013, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis acțiunea formulată de reclamantă, a constatat că reclamantul a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 523,07 mp, situat în București, .. 20, sector 1, identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert N. I., în prezentul dosar.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că din istoricul de rol al imobilului din .. 20, sector 1, București, reiese că prin declarația pentru stabilirea impozitului pe clădiri și terenuri din orașe pe anul 1952 cu nr. 8790/12.02.1952, numiții ,,E. și S. T.” au declarat ca deține în ..20 „3 camere de locuit, 2 antree cu o debara, magazie, de scândura și pivnița care este de cărămidă acoperită cu țiglă, sobe de teracotă lumina electrica, apa, teren clădit și neclădit 639 mp.".
Conform procesului verbal pentru impunerea clădirilor și terenurilor din orașe pe anul 1952, a figurat înscrisa numita T. E. cu construcție și teren în suprafața de 639 mp. în ..20.
La matricola suburbiei 11 B, poziția 303, în perioada 1958-1961, a figurat înscrisa E. S. cu clădire și teren în suprafața de 639 mp. în „ ..20".
Conform procesului verbal pentru stabilirea impozitului pe clădiri și terenuri din orașe pe perioada 1966-1970, încheiat, data de 14._, au figurat înscriși numiții „ T. S. și E." cu clădire și teren în suprafața de 639 mp. în ..20.
Conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.6286/3 noiembrie 1976, numita T. E. a înstrăinat Parohiei B. „dreptul de proprietate asupra apartamentului situat în București, .. 20” sector 1, ce se constituie din patru camere, vestibul: holl, sala, baie, bucătărie cămara, pivnița și magazie; Terenul aferent apartamentului în suprafața de 637,50 mp., trece de astăzi data autentificări contractului, în proprietatea statului potrivit dispoz. art. 30 alin.2 din Legea nr.58/1974.
Din decizia civila nr. 182/30.4.1977, emisa de Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Sectorului 1 al Municipiului București reies următoarele :„ Art.l- La data de 3 nov. 1976, se preia în proprietatea statului cota indiviza de teren în suprafața de 637.50 mp, aferenta apartamentului din imobilul situat în București, ..20 ; Art.2- Pe dai de 30 nov. 1976, se transmite în administrarea I.C.R.A.L. Herăstrău cota indiviza de teren în suprafața de 637.50 mp. aferenta apartamentului din imobilul situat în București ..20; Art.3. Pe aceeași data se atribuie: folosința Parohiei Baneasa în calitate de proprietar al apartamentului din imobilul situat București, .. 1 sectorul 1, pe durata existentei construcției, cota indiviza de teren în suprafața de 100 mp. cu plata taxei anuale de 1 leu /mp.
În baza deciziei civile nr. 1417/14 august 1982, Biroul Permanent al Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Sectorului lai Municipiului București, a decis următoarele: „Art.l: Pe data de 3 nov 1976, terenul în suprafața de 637.50 mp., aferent apartamentului din București, ..20, sector 1, se preia în proprietatea statului: plata despăgubirii calculate conform decretului nr.467/1979. Pe aceeași data, terenul sus menționat trece în administrare I.C.R.TA.L. Herăstrău; Art.2 - Cu data de mai sus, din terenul prevăzut la art.l, se atribuie în folosința dobânditorului construcției, pe durata existentei acesteia suprafața de 100 mp, aferenta construcției cu plata taxei anuale de 1 leu /mp Art.3. Terenul în suprafața de 637,50 mp. reprezentând diferența dintre suprafața menționata la art.l și 2, se va închiria proprietarului construcției sau în caz de refuz al acestuia, altor persoane, cu plata tarifului anual stabilit".
Conform procesului verbal încheiat la data de 11.VII. 1984, P. Baneasa a figurat înscrisa cu Constr. Cărămida în .. 20.
În prezent la rol_, matricola_ figurează P. Baneasa cu clădire și teren în folosința, total suprafață neocupata de 100 mp, în .. 20.
Referitor la situația juridică a imobilului din București, .. 20, sector 1, comunicată cu adresa cu nr._/01.11.2013 de Direcția Patrimoniu din P.M.B. se arată că în evidențele cadastrale ale Orașului București din anul 1986 figurează înscris imobilul cu adresa .. 20, sector 1, cu teren în suprafață de 528,00 mp, din care 129,00 mp construcții, proprietate religioasa, categoria de folosință „construcții și curți”, cu posesor de parcelă la data întocmirii evidențelor departamentul cultelor.
Potrivit datelor transmise de Administrația Financiară sector 1, titular de rol în anul 1992 la adresa .. 20, sector 1 era înscrisă P. B., cu teren de "100,00 mp în folosința; pentru date suplimentare referitoare la titularii de rol fiscal și suprafața de teren deținută, în decursul timpului, este necesar să se solicite relații de la Direcția Impozite și Taxe Locale sector 1, cu sediul în .. 13, sector 1.
Menționează ca terenul aferent apartamentului, în suprafața totala de 637,50 mp, aparținând imobilului de la adresa poștala .. 20, sector 1 a fost trecut în proprietatea statului în conformitate cu dispozițiile articolului 30, aliniatul 2 din Legea nr. 58/1974, așa cum este menționat în Contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 6286/03.11.1976, de notariatul de Stat L. al sectorului 1.
Având în vedere ca imobilul de la adresa poștala .. 20, sector 1 a făcut obiectul articolului 30, aliniatul 2 din Legea nr.58/1974, face precizarea ca imobilul în cauza nu figurează ca aparținând domeniului public al Municipiului București.
Potrivit evidentelor informatizate deținute la adresa poștala .. 20, sector 1 sunt înregistrate dosare aflate pe rolul instanțelor de judecata; pentru date suplimentare referitoare la dosarele sus menționate trebuie solicitată Direcția Juridic din cadrul Primăriei Municipiului București.
Din raportul de expertiză întocmit în cauză înainte de declinarea cauzei, de expert N. I. rezultă că terenul are suprafață de 523,07 mp, pe teren aflându-se două construcții - C1- cu destinația de locuință și cancelarie parohială în suprafață de 130,37 mp și o construcție anexă – C2- cu destinația de magazie în suprafață de 36,12 mp, ambele în proprietatea Parohiei B..
În cauză au fost audiați martorii D. Stelică și O. Adrianacare au declarat că de la cumpărare imobilul a fost îngrădit și a fost folosit de reclamantă, ca locuință parohială.
Pe toată această perioadă nu au fost deranjați în folosință și nici nu au venit persoane care să pretindă că sunt proprietari ai imobilului.
La dosar, filele 80-88 dosar judecătorie. există declarații de impunere la organele fiscale pentru imobilul în litigiu.
Ca mod de dobândire a proprietății prev. de art. 645 C.civil, uzucapiunea se întemeiază pe faptul posesiei pe perioada de timp cerută de lege a imobilului. Când posesia unui imobil se prelungește în timp pe o anumită de timp prescrisă, legea o consideră drept izvor al proprietății iar posesorul va fi considerat proprietar. Însă, până la împlinirea termenului, în timpul posesiei exercitate de posesorul neproprietar, există numai o aparență de proprietate, în sensul că, în toată perioada posesorul se află într-o situație incertă, existând permanent posibilitate ca adevăratul proprietar să facă acte prin care să întrerupă prescripția achizitivă. Prin urmare, numai după împlinirea termenului fixat de lege faptul posesiei de până atunci se transformă dintr-o stare de drept și se consolidează dreptul de proprietate, posesorul devenind proprietar.
Conform art. 1847 Cod civil, „Ca să se poată prescrie, se cere o posesiune continua, neîntreruptă, netulburata, publica și sub nume de proprietar (…), iar potrivit art. 1854 cod civil „Posesorul este presupus ca posedă pentru sine, sub nume de proprietar, dacă nu este probat ca a început a poseda pentru altul”.
Pentru ca posesia îndelungată a unui imobil să își producă efectul achizitiv prevăzut de lege, este necesar ca această posesie să îndeplinească toate cerințele prevăzute de art. 1847 Cod civil, respectiv să fie continua, neîntreruptă, netulburata, publica și sub nume de proprietar, iar exercitarea sub nume de proprietar a posesie trebuie să fie neechivocă.
Fără îndoială că, posesia exercitată de cel ce pretinde dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune trebuie să fie utilă, să îndeplinească așadar toate condițiile prevăzute de art. 1847 C.civ.. În acest context, stăpânirea bunului pentru sine și comportarea posesorului ca un titular al dreptului de proprietate cu privire la lucrul pe care îl posedă – sau, potrivit dispozițiilor legale menționate, exercitarea posesiei “sub nume de proprietar” – este un element definitoriu al posesiei, întrucât simpla deținere a unui bun nu este aptă să ducă la dobândirea dreptului de proprietate
Din momentul intrării în posesia terenului, în baza art.1850 C.civ., operează prezumția de continuitate și neîntrerupere a posesiei în favoarea reclamantei, prezumție întărita de depozițiile martorilor audiați în cauza, declarații care atesta, alături de evidențele fiscale și cadastrale că posesia a fost netulburata, publica și sub nume de proprietar.
Termenul de 30 de ani este prevăzut de art. 1890 C.civ. care dispune în partea finala ca cel ce invoca aceasta prescripție nu e obligat sa producă vreun titlu și nu și se poate opune reaua-credința. Astfel, simplul fapt al împlinirii termenului legal de 30 de ani atrage dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, altfel spus starea de fapt se transforma . drept și se consolidează într-un drept de proprietate.
Justificarea actiunii reclamantei rezida în principiul garantarii stabilitatii raporturilor civile ce impune clarificarea unor situatii juridice, cum este și situatia posesorului unui imobil, care nu poate fi lasat la nesfarsit în starea de incertitudine în ce priveste dreptul sau asupra imobilului.
În conformitate cu art. 1890 C.civ. pentru ca posesia exercitata de reclamanta sa poata duce la dobandirea dreptului de proprietate asupra terenului aceasta trebuie sa indeplineasca doua conditii cumulative: sa dureze 30 ani și sa fie o posesie utila, neafectata de vicii.
În ceea ce priveste prima conditie, instanta apreciaza ca aceasta este indeplinita în spetă, posesia reclamantei incepand în anul 1976.
Posesia exercitata este o posesie utila, nefiind afectata de vicii, fiind o posesie continua și neintrerupta, asa cum a rezultat din adresele prezentand situatia juridica a terenului,
- este o posesie pasnica și netulburata, fiind conservata în acelesi conditii, atata timp cat nimeni nu a pretins vreun drept asupra terenului .
- posesia este publica, așa cum reiese din adresele privind situația juridică și istoricul de rol fiscal.
- posesia a fost exercitata de reclamantă sub nume de proprietar
Imobilul – teren, în suprafață de 523,07 mp, situat în București, .. 20, sector 1, a fost identificat prin raportul de expertizp întocmită de expert tehnic N. I. cu limite și vecinătăți.
Legile nr. 58/1974 și nr. 59/1974 nu au întrerupt natural cursul prescripției achizitive, în perioada în care au fost în vigoare.
Art. 1864 pct. 2 din Codul civil, potrivit căruia prescripția este întreruptă natural când lucrul este declarat neprescriptibil, în urma unei transformări legale a naturii sau destinației sale, nu poate fi invocat în sprijinul tezei menționate, întrucât cele două legi nu au determinat o transformare a naturii sau destinației terenurilor proprietate personală sau individuală, acestea rămânând neschimbate, constituind în continuare obiect al dreptului de proprietate personală sau individuală, așa cum prevedeau art. 36, art. 9 alin. 3 și art. 11 din Constituția din 1965.
Așadar, nu poate fi vorba de declararea terenurilor ca neprescriptibile în urma transformării legale a naturii sau destinației lor, legile nr. 58/1974 și nr. 59/1974 instituind numai o . restricții cu privire la circulația terenurilor.
Art. 30 din Legea nr. 58/1974 și art. 44 din Legea nr. 59/1974 reprezintă norme derogatorii de la regimul de drept comun privind dobândirea și transmiterea dreptului de proprietate, regim reglementat de dispozițiile cuprinse în Cartea a III-a din Cod civil. Conform art. 644 din Codul civil, proprietatea se dobândește și se transmite prin succesiune legală și testamentară, prin convenție și prin tradițiune, iar în temeiul art. 645 din Codul civil, proprietatea se dobândește prin accesiune sau incorporațiune, prin prescripție, prin lege sau prin ocupațiune.
Derogând de la regulă, cele două legi au exclus, în ceea ce privește terenurile, modalitățile de transmitere sau dobândire ce constituie acte juridice. Cu referire la dobândirea dreptului de proprietate prin fapte juridice, legile respective nu prevedeau nimic.
Avand în vedere efectul retroactiv al constatarii dobandirii dreptului de proprietate asupra terenului prin uzucapiune, precum și faptul ca reclamanta a posedat neîntrerupt terenul, dobândit din 1976, instanta va constata ca reclamanta a dobandit dreptul de proprietate asupra acestui imobil în suprafață de 523,07 mp, situat în București, .. 20, sector 1, identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert N. I., în prezentul dosar, prin efectul uzucapiunii de 30 de ani.
Împotriva sentinței primei instanțe a declarat apel pârâtul M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate pentru următoarele motive:
1.Excepția inadmisibilității acțiunii
Consideră apelantul - pârât că acest capăt de cerere este inadmisibil față de principiul de drept „specialia derogant generalia" și Ordonanței de Urgenta a Guvernului nr.94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.
În toate cazurile cererile de retrocedare a imobilelor prevăzute la alin. (1) se pot depune la Comisia speciala de retrocedare, prevăzuta de prezenta ordonanța de urgenta, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a acesteia. După acest termen nu se mai pot formula cereri de restituire sau de retrocedare.
Chiar dacă textul menționat este controversat sub aspectul interpretării, instanțele consideră că acest act normativ este aplicabil cauzelor aflate în curs de judecată pe rolul instanțelor judecătorești, inclusiv sub aspectul normelor de fond, de drept substanțial, deoarece în caz contrar, ar însemna să coexiste în paralel mai multe reglementari ale acestor categorii de litigii, respectiv dreptul comun, incluzând Legea nr.213/1998 precum și Ordonanța de urgenta a_ Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, ceea ce nu este posibil, deoarece ar conduce la o practică judiciară neuniformă și la soluționarea diferită a unor cazuri similare.
Deși procedura are caracter administrativ, principiul liberului acces la justiție consacrat de art. 21 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului și art. 1 din primul Protocol Adițional al Convenției, este respectat, orice persoana interesată putând ataca în justiție dispoziția de restituire și refuzul de a soluționa cererea de restituire în
2. În raport de probatoriul administrat, situația juridică comunicată de către Direcția Patrimoniu prin adresa nr._/01.11.2013 și dispozițiile legale în materie, apelantul – pârât consideră că nu se justifica calitatea procesuală pasivă a municipalității.
Astfel, uzucapiunea este o sancțiune ce operează împotriva proprietarului nediligent. Așadar, pentru ca reclamanta să poată solicita constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune, în contradictoriu cu instituția apelantă, trebuia să facă mai întâi dovada că municipalitatea este proprietarul nediligent al imobilului în litigiu. Sarcina probei, atât a calității procesuale active cât și a celei pasive incumba reclamantei. Or, prin actele depuse la dosarul cauzei nu s-a făcut dovada apartenenței la domeniul privat al municipalității a imobilului în litigiu, bunul fiind proprietate religioasa, posesor de ..
Pe de altă parte, recurentul – pârât arătă că, în astfel de spețe în care prin eludarea dispozițiilor legale se încearcă . obținerea unei autorizații de construcție, singura autoritate care ar putea opune vreun drept reclamantei în privința dobândirii dreptului de proprietate asupra construcției edificate este Primăria de sector care, potrivit O.G. nr.5/2002 este autoritatea publica competenta în eliberarea autorizațiilor de construire, iar nu instituția recurentă.
3. Pentru a constata dreptul de proprietate al reclamantei trebuiesc îndeplinite cumulativ condițiile impuse de disp. art.1846 și urm C.civ. și art.1890 C.civ., fiind necesar ca reclamanta sa dovedească existența unei posesii utile, a bunei credințe și a termenului cerut de lege.
Conform art.1847 C.civ., este considerată utilă posesia continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar exercitată cu buna credința, iar termenul cerut de lege pentru a prescrie este de 30 de ani.
În cazul de față, deși s-a folosit terenul timp de 30 de ani, reclamanta nu a exercitat, o posesie în sensul legii, fiind doar detentor precar. Pentru a exista posesia, persoana care o invoca trebuie să dovedească ca întrunește ambele elemente ale posesiei, respectiv animus și corpus. Reclamanta a dovedit doar faptul că a exercitat elementul corpus, dar nu a reieșit din probatoriul administrat și faptul ca folosința exercitata asupra bunului litigios s-a făcut sub nume de proprietar.
Așadar, apelantul – pârât consideră că folosința exercitată asupra bunului nu s-a făcut sub nume de proprietar, iar pe parcursul timpului nu s-a intervertit precaritatea în posesie conform art.1857 C.civ. și, ca atare, posesia exercitata de către reclamantă nu a fost una utilă pentru a prescrie achizitiv bunul.
4. În ceea ce privește constatarea dreptului de proprietate al reclamantei, asupra construcției, apelantul – pârât consideră că, argumentul instanței de judecată în sensul că, realizarea construcției a avut loc anterior intrării în vigoare a Legii nr. 50/1991 nu are niciun suport legal câtă vreme și anterior acestei legii existau acte normative ce reglementau problematica construcțiilor, respectiv Decretul nr.144/1958, iar temeiul de drept invocat de către reclamanta este art. 488 C.Civ. .
Prin definiție, accesiunea reprezintă incorporarea materială a unui lucru mai puțin important în un lucru mai important, adică în sensul mai larg dat de art. 482 C.civ.:
"Proprietatea unui lucru mobil sau imobil dă drept asupra tot ce produce lucrul și asupra tot ce se unește, ca accesoriu, cu lucrul, într-un mod natural sau artificial. Acest drept se numește drept de accesiune. "
Întrucât în cazul în care cele două lucruri aparțin unor proprietari diferiți, titularul dreptului asupra lucrului mai "important devine și titularul dreptului asupra lucrului mai puțin important, accesiunea apare și ca un mod de dobândire a proprietății.
În speță, apelantul - pârât consideră că nu s-a făcut dovada incidenței dispozițiilor art. 489 C.pr.civ., în sensul că, materialele folosite la construcție ar aparține municipalității, că aceasta ar pretinde vreun un drept asupra lor sau ca ar pretinde un astfel de drept.
Examinând apelul prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Prima critică privind excepția inadmisibilității prezentei acțiuni, în constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 523,07 mp prin uzucapiune, prin raportare la dispozițiile OUG nr.94/2000 nu este întemeiată.
Astfel, OUG nr.94/2000 are ca obiect de reglementare retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, stabilind, la art.1, că „imobilele ce au aparținut cultelor religioase și au fost preluate abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 06.03.1945 – 22.12.1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice prevăzute la art.2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.
Curtea constată că, din probatoriul administrat în cauză, rezultă că imobilul în litigiu nu intră sub incidența actului normativ arătat anterior, întrucât imobilul în discuție format din teren în suprafață de 523, 07 mp situat în București, ..20 s-a aflat permanent în folosința intimatei – pârâte, care l-a stăpânit în mod continuu și sub nume de proprietar încă din data de 06.11.1976.
Nici cea de-a doua critică vizând excepția lipsei calității procesuale pasive a apelantei nu este întemeiată.
Astfel, conform contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.6286/03.11.1976, intimata – reclamantă a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului situat la adresa de mai sus, terenul aferent intrând în proprietatea statului, conform art.30 alin.2 din Legea nr.58/1974, pe data autentificării contractului.
Prin decizia civilă nr.182/30.04.1977, la data de 03.11.1976 s-a preluat în proprietatea statului cota indiviză de teren aferentă apartamentului din ..20, iar în baza deciziei civile nr.1417/14.08.1982 Biroul Permanent al Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Municipiului București a dispus în același sens.
În condițiile în care, imobilul teren a intrat în proprietatea statului și nu face parte din domeniul public al Municipiului București, ci din cel privat este evident că are calitate procesuală pasivă chiar apelanta.
Aceasta deoarece, uzucapiunea este sancțiunea aplicată adevăratului proprietar al imobilului, care lasă bunul său în posesia unei terțe persoane, ori, în cazul de față, adevăratul proprietar este tocmai M. București.
În ceea ce privește cea de-a treia critică formulată vizând neîndeplinirea condițiilor art.1846 și următoarele Cod civil, Curtea reține că ea este formulată la modul general, fără a se arăta în concret, în ce sens nu ar fi îndeplinite cerințele legale.
Singura susținere se referă la faptul că intimata – reclamantă ar fi stăpânit imobilul ca și detentor precar și nu sub nume de proprietar, susținere contrazisă de probatoriul administrat în cauză, din care rezultă că, de la momentul dobândirii dreptului de proprietate prin încheierea contractului de vânzare – cumpărare asupra apartamentului, aceasta s-a comportat ca un adevărat proprietar și în ceea ce privește terenul aferent construcției.
Cea de-a patra critică formulată privind constatarea dreptului de proprietate asupra construcției prin accesiune, nu are legătură cu prezenta cauză, tribunalul nici nu a fost învestit în acest sens și nici nu a dispus nimic cu privire la construcție.
De altfel, este evident că o asemenea susținere nu are suport în actele și lucrările dosarului, intimata – reclamantă fiind proprietara construcției în baza contractului de vânzare – cumpărare încheiat în 1976 cu fosta proprietară T. E., nefiind nici un moment formulată vreo cerere cu privire la construcție, acțiunea introductivă vizând exclusiv terenul.
Pentru aceste considerente, în baza art.292 Cod de procedură civilă, Curtea respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul – pârât M. BUCUREȘTI prin PRIMAR GENERAL, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.291 – 293, sector 6, împotriva sentinței civile nr.2238 din data de 20.12.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă P. B., cu sediul în București, ..20, sector 1 și intimatul-pârât C. L. SECTOR 1 BUCUREȘTI, cu sediul în București, ..9-13, sector 1.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 04.06.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
A. D. T. M. G. R.
GREFIER
N. C. I.
Red.A.D.T.
Tehdact.R.L.
5 ex./10.07.2014
TB-S.3 – I.N.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 449/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Acţiune în constatare. Decizia nr. 246/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
