Uzucapiune. Decizia nr. 228/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 228/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-02-2014 în dosarul nr. 6283/2/2013
Dosar nr._
(1746/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 228
Ședința publică de la 17.02.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - C. M. T.
JUDECĂTOR - D. A.
JUDECĂTOR - F. P.
GREFIER - RĂDIȚA I.
*************************
Pe rol se află soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorii C. F. și C. D., împotriva deciziei civile nr. 1246 din 04.09.2013, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL.
P. are ca obiect - contestație în anulare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat T. G. în calitate de reprezentant al contestatorilor C. F. și C. D., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013 emisă de Baroul București de la dosar, consilier juridic M. I. în calitate de reprezentant al intimatului M. București prin Primarul General, lipsește intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea pune în discuția părților, excepția de tardivitate a formulării contestației în anulare.
Consilierul juridic al intimatului, M. București, prin Primarul General, având cuvântul, solicită admiterea excepției de tardivitate, având în vedere data la care a fost promovată contestația în anulare.
Avocatul contestatorilor, având cuvântul, cu privire la excepția de tardivitate invocată de partea adversă, solicită respingerea acesteia, considerând că sunt în termenul de formulare a contestației, față de data 27.11.2013, când au luat cunoștință de decizia atacată din recurs.
Curtea, în urma deliberării, va respinge ca neîntemeiată excepția de tardivitate a formulării contestației în anulare și acordă cuvântul în susținerea și combaterea acesteia.
Apărătorul contestatorilor solicită admiterea contestației, întemeiată pe dispozițiile art. 317 și 318 C.p.civ.; modificarea hotărârii atacate, urmând ca pe fondul cauzei să fie admisă acțiunea în contradictoriu cei doi pârâți; să se constate dreptul de proprietate și accesiune imobiliară al contestatorilor, pentru imobilul în litigiu, în baza tuturor înscrisurilor care au fost administrate, cât și pentru faptul că aceștia au folosit neîntrerupt imobilul timp de 40 de ani.
Fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatului M. București prin Primarul General solicită respingerea ca nefondată a contestației în anulare, considerând că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 317 și 318 C.p.civ.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Asupra contestației în anulare,
Prin decizia civilă nr. 1246 din 04.09.2013 Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat recursul formulat de recurenții - reclamanți C. F. și C. D., împotriva deciziei civile nr.138 A/11.02.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații - pârâți S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL.
Pentru a pronunța această decizie Curtea a reținut că:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 14.09.2007 sub nr._, reclamanții C. F. și C. D. au chemat în judecată pe pârâta B. S., solicitând instanței să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare cu privire la imobilul situat în București, ., sector 5, compus din teren în suprafață de 800 m.p. și să se constate ca au dobândit prin accesiune dreptul de proprietate asupra construcției edificată pe teren, compusă din trei camere, bucătărie, baie, verandă și doua holuri, având o suprafață utilă de 68 m.p.
In motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că în cursul anul 1969 au cumpărat de la pârâta B. S. un teren viran în suprafață de 800 m.p. cu prețul de 8000 lei printr-un înscris sub semnătură privată. Au mai arătat că în timp au construit pe acest teren, locuința descrisă anterior, locuind la această adresă în mod continuu si neîntrerupt, achitând taxele și impozitele către stat.
In drept, au fost invocate prevederile art. 111 C.pr.civ. rap. la 969, 481, 482, 483, 486, 487, 492, 494, 1898 - 1899 și 1077 C.civ., coroborat cu art. 26 ind. 2 din Legea nr. 50/1991 și art.5 alin. 2 din Legea nr. 247/2005, precum și disp. art. 242 C.pr.civ.
La data de 19.02.2008, reclamanții au depus o cerere precizatoare, prin care au chemat în judecată pârâții S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice și M. București reprezentat prin Primarul General, solicitând să se constate că au dobândit dreptul de proprietate prin efectul uzucapiunii asupra terenului în suprafața de 800 m.p. și asupra construcțiilor edificate pe acesta, situat în București, ., sector 5. De asemenea, au solicitat să se constate în temeiul disp. art. 680 și 700 C.civ. lipsa moștenitorilor legali/testamentari ai defunctei B. S., cunoscută și sub numele de B. S., să se constate că bunurile rămase de pe urma defunctei trec în proprietatea statului, să se constate intervenită prescripția dreptului de opțiune succesorală și să se constate intervenită vacanța succesorală.
La data de 13.06.2008, pârâtul S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive.
Prin sentința civilă nr. 1743/26.02.2009, Judecătoria Sectorului 5 București a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul M. București, ca neîntemeiată, a respins capătul de cerere având ca obiect constatarea vacanței succesorale ca neîntemeiat, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul S. R. reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamanți împotriva acestui pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă, a respins acțiunea formulată împotriva pârâtului M. București reprezentat prin Primarul General ca neîntemeiată.
Sub aspectul inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect constatarea vacantei succesorale, invocată de pârâtul S. R. reprezentat de Ministerul Finantelor Publice, instanța a apreciat că nu poate fi privită ca o veritabilă excepție, însă a analizat acest aspect, reținând că nu se poate considera că o cerere prin care se solicită constatarea vacanței succesorale este inadmisibilă, întrucât inadmisibilitatea presupune ca printr-o dispoziție legală să se prevadă că o astfel de cerere nu poate fi formulată, or atât timp cât nici un text legal nu interzice formularea sa, susținerile pârâtului nu pot fi reținute.
Cât privește cea de-a doua excepție, s-a apreciat că în ce privește uzucapiunea, pe lângă faptul că reprezintă o modalitate de dobândire a dreptului de proprietate sau a altui drept real, ea este privită în același timp și ca o sancțiune îndreptată împotriva adevăratului proprietar care, prin pasivitatea lui, a făcut ca timp îndelungat bunul să se afle în posesia altei persoane, care s-a comportat ca proprietar sau titular al unui alt drept real.
Așa fiind, instanța apreciază că în cererile având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii, legitimarea procesuală pasivă aparține adevăratului proprietar.
Apelul declarat împotriva acestei sentințe a fost respins prin decizia pronunțată în cadrul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă la data de 02.11.2010 iar prin decizia nr. 940/08.09.2011 a Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie admițându-se în opinie majoritară recursul declarat de către reclamanți, s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel în vederea efectuării unui supliment de expertiză și a completării probatoriului cu înscrisuri, pentru a se determina dacă suprafața de teren delimitată ca fiind curți construcții face parte din domeniul privat al autorității administrative sau a trecut în domeniul public al statului.
În rejudecare s-a efectuat supliment la raportul de expertiză și s-au comunicat relații de către Direcția de Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului București.
Prin decizia civilă nr.138 A/11.02.2013, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins apelul formulat de apelanții - reclamanți C. F. și C. D., împotriva sentinței civile nr.1743/26.02.2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București ca nefondat.
Împotriva deciziei pronunțate în apel, au declarat recurs reclamanții C. F. și C. D., prin care au solicitat admiterea recursului în sensul admiterii pe fond a acțiunii modificate la termenul din data de 27.02.2008.
În motivare, recurenții au arătat că sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art.304 pct. 8 și pct.9 Cod de procedură civilă, hotărârea fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art.482, 488, 489 și 492 Cod civil, art. 1890, art. 1859, art. 1860, art. 186, art. 1846 ți art. 1837 C.Civ.
Examinând actele dosarului, în raport de criticile formulate, Curtea a constatat că recursul nu este fondat, pentru motivele ce arătate în continuare:
Sub un prim aspect, trebuie observat că prin cererea de recurs sunt reluate în totalitate criticile pe care recurenții le-au formulat cu privire la decizia pronunțată de Tribunalul București cu ocazia primei judecăți a apelului ce a vizat sentința civilă nr. 1743/26.02.2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București.
Or, prin decizia civilă nr. 940/08.09.2011, Curtea de Apel București a analizat criticile de legalitate pe care recurenții le-au adus soluției instanțelor de fond sub aspectul aplicării dispozițiilor legale incidente în materia vacanței succesorale, inclusiv din perspectiva calității procesuale pasive a unității administrativ teritoriale, instanța de recurs considerând că se impune casarea deciziei numai justificat de împrejurarea că nu a fost pe depline stabilită situația de fapt. S-a apreciat că pentru lămurirea aspectului legat de aplicabilitatea prevederilor art. 4 din Legea nr. 213/1998 cu privire și la suprafața de teren încadrată în categoria de folosință curți construcții este necesar să se administreze probe suplimentare cu scopul de a se verifica dacă terenul face parte din domeniul privat al unității administrativ teritoriale sau a operat trecerea în domeniul public.
Așa fiind, reluarea judecății asupra aspectelor pe care instanța de recurs le-a analizat și cu privire la care a constatat, cu putere de lucru judecat, legalitatea soluției instanțelor de fond, nu este de admis. Corect așadar, a considerat și instanța de apel că rejudecarea, în faza procesuală a apelului, nu mai putea să vizeze decât situația juridică de fapt (în sensul individualizării și delimitării) a suprafeței de teren de 542 mp.
Ca atare, Curtea a constatat că din cuprinsul criticilor formulate în recurs se impun a fi analizate, dată fiind limitarea de învestire la care s-a făcut referire anterior, numai acelea care privesc modul în care instanțele de fond au dat eficiență prevederilor legale ce reglementează uzucapiunea, apreciat ca nelegal, recurenții considerând că au dovedit îndeplinirea cerințelor legale pentru ca acest mod de dobândire a proprietății să opereze.
Cât privește concluzia la care instanța de apel a ajuns pe baza probelor administrate în cauză, inclusiv a informațiilor transmise de autorități administrative sub aspectul situației juridice a terenului ori a evidenței plății impozitelor, Curtea a constatat că s-a apreciat corect în sensul că posesia exercitată de recurenți asupra terenului nu este una utilă, de natură a conduce la nașterea efectului prevăzut de lege în această situație, respectiv dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului. Această împrejurare este suficientă pentru a analiza legalitatea soluției adoptate, chiar și în situația în care nu a rezultat din probele administrate în etapa rejudecării apelului că suprafața de teren în discuție ar fi fost trecută în domeniul public al unității administrativ teritoriale.
Astfel, trebuie observat că recurenții nu au dovedit unul dintre caracterele esențiale ale posesiei, cerut de lege pentru ca aceasta să poată conduce la dobândirea proprietății, anume exercitarea acesteia în mod public. Ascunderea împrejurării că cel care posedă imobilul o face în nume de proprietar, altfel spus clandestinitatea posesiei în raport de cel care este adevăratul proprietar și care ar putea să își apere dreptul, afectează în mod esențial utilitatea posesiei, lipsind-o de aptitudinea de a putea conduce la dobândirea proprietății.
În cauză, câtă vreme s-a reținut că proprietarul adevărat al bunului, în raport de care poate să opereze uzucapiunea, este unitatea administrativ teritorială (pârâtul M. București) este fără nicio îndoială că modalitatea prin care se asigură publicitatea posesiei asupra imobilului este plata impozitului și este dovedită prin existența în evidențele autorităților a posesorului în calitate de plătitor de impozit.
Este de observat, legat de acest din urmă aspect, că anterior reglementărilor fiscale ce sunt în prezent în vigoare, plata impozitului era posibilă prin simpla declarație a contribuabilului însoțită de încheierea unui proces verbal de impunere, perioada de timp relevantă (sub aspectul posibilității deschiderii rolului fiscal pe baza unei declarații de impunere) pentru uzucapiunea de 30 de ani fiind anterioară actualelor prevederi fiscale.
Or, din înscrisurile de la dosar nu rezultă că recurenții au plătit impozit pentru suprafața de teren cu privire la care solicită să se constate că au devenit proprietari și care pot face obiect al prescripției achizitive (542 mp), ci doar pentru suprafața de teren învecinată celei ce face obiectul prezentei cauze.
Astfel din concluziile raportului de expertiză efectuat în apel, în urma rejudecării acestuia, a rezultat că au fost identificate două suprafețe de teren la adresa din București ., în posesia recurenților, de 799,98 mp, respectiv de 370,99 mp (fila 30 dosar de apel). Cum prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat constatarea uzucapiunii pe o suprafață de 800 mp, fiind depusă și chitanța încheiată cu B. S. pentru această suprafață, în lipsa unor precizări din partea recurenților, rezultă că pretențiile acestora au vizat terenul în suprafață de 799,98 mp, identificat de expert ca fiind . porțiune de 370,99 mp, recurenții încheind, de asemenea, un act sub semnătură privată cu B. S., astfel cum rezultă din informațiile furnizate de Primăria Sectorului 5 București - D.I.T.L., suprafața menționată în acestea fiind de 300 de mp (fila 112 dosar judecătorie, fila 18 dosar tribunal).
Împrejurarea că în recurs s-a depus la dosar de către recurenți adresa nr. 496/_/28.05.2013 emisă de D.I.T.L. - Primăria Sectorului 5 București nu poate conduce la o altă concluzie sub aspectul caracterului public al posesiei exercitate de recurenți asupra terenului.
Astfel, este de observat că adeverința are un cuprins identic cu cele aflate deja la dosar în diferite etape procesuale, depuse pe parcursul judecății de către recurenți ori transmise ca urmare a solicitării instanțelor de judecată, cu excepția a două aspecte.
În primul rând, referitor la documentele din fondul arhivistic al instituției, cât privește actul sub semnătură privată de la 27.10.1972, la care se face referire în adresa eliberată de D.I.T.L. Sector 2 la data de 28.05.2013, nu mai este menționată suprafața pentru care acesta a fost încheiat, în timp ce în adresele eliberate de aceeași instituție anterior, la data de 29.05.2009 (fila 18 dosar tribunal, nr._ ), respectiv la 04.06.2008 (fila 112 dosar judecătorie) se precizează că suprafața din acest act este de 300 mp.
De asemenea, în această din urmă adresă (comunicată la solicitarea Judecătoriei Sectorului 5 București) se menționează că în evidența electronică figurează ca titular de rol fiscal C. F. cu clădire, având valoare de impunere 50.093 lei și teren în suprafață de 400 mp. Mențiunile corespund cu cele din adresa emisă în 2009 (cu excepția valorii de impunere) și cu cea din 01.07.2011 (fila 46 dosar recurs_ ), însă nu și cu cele din adresa depusă de recurenți în calea de atac a recursului, emisă la solicitarea recurenților, în care se arată că în evidența electronică la data emiterii adresei, figurează ca titular de rol fiscal, la adresa din ., C. F. cu construcție având valoare de impunere 59.262 de lei și teren în proprietate în suprafață de 800 mp.
Cu privire la această din urmă mențiune, referitoare la suprafața de teren pentru care recurentul C. F. are deschis rol fiscal (în anii 2008 și 2009 - 400 mp, iar în anul 2013 - 800 mp), Curtea a constatat că neconcordanța evidențiată se poate datora fie unei erori material în cuprinsul ultimei adrese emise, fie unei modificări a rolului fiscal pentru diferența de teren până la 800 mp., intervenită ulterior anului 2011.
Însă, chiar și acceptând această din urmă ipoteză, concluzia privind neîndeplinirea cerințelor legale pentru a uzucapa privitoare la posesia exercitată pentru a de recurenți nu poate fi alta decât cea arătată anterior, în condițiile în care publicitatea posesiei în raport cu adevăratul proprietar ar avea ca moment de început o dată ulterioară anului 2011, insuficientă ca întindere în raport cu durat cerută de lege, de 30 de ani.
În consecință, ținând seama de cele arătate, Curtea a constatat că recursul nu este fondat, motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ., îl va respinge.
Împotriva aceste decizii au formulat contestație în anulare C. F. și C. D..
Au susținut în esență că au exercitat în termenul și condițiile prevăzute de lege o posesie utilă, exercitată în nume de proprietar și greșit le-a fost respins recursul prin lipsa motivării motivului de recurs, respectiv examinarea efectivă a problemelor esențiale (bunurile lui B. S. - B. S.) trec în proprietatea statului, și trebuie constatată prescripția dreptului de opțiune succesorală intervenită în cazul defunctei B. S. (B. S.) și să fie constatate că succesiunea vacantă a bunurilor rămase de pe urma defunctei B. S. (B. S.).
Contestația în anulare este nefondată.
Față de prevederile art. 317 și 318 c.pr.civ. de motivele contestației în anulare coroborate cu motivele scrise de contestatori, se reține că aceste chestiuni (față de prevederile textelor de lege invocate, art. 317 și 318 c.pr.civ.), nu se susțin.
În cazul contestației în anulare (cale extraordinară de atac de retractare) ca și a recursului (cale extraordinară de atac de reformare în care se verifică numai legalitatea deciziei pronunțate), nu se fac aprecieri asupra materialului probator, situație care ar conduce la o nouă rejudecare a cauzei așa cum de fapt cer contestatorii.
În recurs, s-au avut în vedere toate motivele invocate și instanța de recurs a analizat corect aceste motive, în limitele recursului, discutând numai de legalitate.
Ca atare, motivele invocate în contestația în anulare, nu se susțin.
Ca atare, față de art. 321C.pr.civ., urmează să fie respinsă contestația în anulare, ca nefondată.
Văzând și art. 321 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorii C. F. și C. D., împotriva deciziei civile nr. 1246 din 04.09.2013, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.02.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. M. T. D. A. F. P.
GREFIER
Rădița I.
Red. TCM
Tehored. GIA
2 ex./15.05.2014
C. – S. a III-a civ. - A.-D. T., M. G. R., E. V.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Legea 10/2001. Decizia nr. 1488/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
