Legea 10/2001. Decizia nr. 1003/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1003/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-06-2014 în dosarul nr. 21388/3/2009
Dosar nr._
(184/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1003
Ședința publică de la 12.06.2014.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - IONELIA DRĂGAN
JUDECĂTOR - M. I.
JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurenții reclamanți C. I. și C. A. E. și cu recurentul pârât M. BUCUREȘTI, PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva deciziei civile nr. 1622 A din 23.09.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă.
P. are ca obiect – acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr._.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc la termenul de judecată din data de 22.05.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat consecutiv pronunțarea cauzei la data de 29.05.2014, la data de 05.06.2014, apoi la data de 12.06.2014, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 20.05.2009, pe rolul Tribunalului București, sub nr._ , reclamanții C. I. și C. A. E. au chemat în judecată pe pârâtul M. București, prin Primarul General, solicitând restituirea în natură a suprafeței de 62.000 mp. din terenurile situate în București, fostele „vii de la Mărcuța”, actualmente în zona . Morarilor, ., ., . cazul în care nu va fi posibilă restituirea în natură, să se propună acordarea de măsuri reparatorii.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că terenurile în suprafață de 116 pogoane, au aparținut autorului lor colonel C.Vispescu, fiind dobândite prin actul autentificat sub nr. 528/10.11.1865 și fiind menționate în actul de partaj autentificat sub nr. 8823/05.11.1903, încheiat între moștenitoarele colonel C.Vispescu, F. M. P. și M. C. Vispescu, autoarele reclamanților.
Au arătat că, de pe urma defunctei F. P. au rămas ca moștenitori P. G. și S. F., în calitate de fii, conform certificatului de moștenitor nr. 42/08.07.2008 emis de B.N.P. Silvana B. T., aceștia fiind și moștenitorii de pe urma defunctei M. C. Vispescu, în calitate de nepoți de soră, conform certificatului de calitate de moștenitor nr. 35/14.11.2007 emis de B.N.P. I. L. M..
De pe urma defunctului P. G. a rămas ca moștenitoare sora sa S. F., conform certificatului de moștenitor S/174/29.07.1959, emis de notariatul de Stat al raionului „T. V.”, iar de pe urma acesteia a rămas ca moștenitoare Torand C. conform certificatului de moștenitor nr. 108/20.03.1969 emis de Notariatul de Stat Sector 4 București.
De pe urma defunctei Torand C. au rămas ca legatari cu titlu particular reclamanții și ca moștenitori legali A. P., conform certificatului suplimentar de moștenitor nr. 81/07.11.2002 emis de B.N.P. T. G. B., de pe urma căruia a rămas ca moștenitoare Pienanu P., conform certificatului de moștenitor nr. 225/ 19.07.1966 emis de B.N.P. A. Ș., care a concesionat către reclamantul C. I. toate drepturile succesorale dobândite în baza certificatului suplimentar de moștenitor nr. 81/07.11.2002 și a certificatului de moștenitor nr. 225/ 19.07.1966.
Au mai arătat că imobilul a fost preluat abuziv de către Stat, iar notificarea nr. 3723/07.11.2001 formulată de reclamanți, în baza Legii nr. 10/2001, nu a fost soluționată nici până în prezent, cu încălcarea art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 25 alin. 1 și art. 26 din Legea nr. 10/2001 și Decizia nr. Decizia XX/19.03.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite.
Prin cererea precizatoare formulată la 23.09.2013, reclamanții au solicitat obligarea Municipiului București, prin Primarul General, să emită o dispoziție privind propunerea de acordare de măsuri reparatorii conform Capitolului III din Legea nr. 165/2013, pentru imobilul teren în suprafață de 44.316 m.p., din terenurile situate în București, fostele „vii de la Mărcuța”, actualmente în zona străzilor . P., . și evaluate la 8.287.092 euro, prin raportul de expertiză întocmit de expert Ț. R..
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și a fost întocmit un raport de expertiză topo de expert Ț. R., precum și un raport de expertiză evaluare construcții întocmit de expert D. M..
Prin sentința civilă nr.1622/23.09.2013 Tribunalul București - Secția V-a Civilă a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta C. A. E., a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamantul C. I. și, pe cale de consecință, a obligat pârâtul M. București, prin Primarul General, să emită în favoarea reclamantului C. I. dispoziție de acordare de măsuri compensatorii în limita sumei de 1.243.063,8 Euro, în condițiile Legii nr. 163/2013, pentru terenul în suprafață de 44.316 mp identificat conform raportului de expertiză efectuat de expert Ț. R. precum și la plata sumei de 17.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantul C. I..
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin notificarea nr.3723/07.11.2001 prin B.E.J. „T. G.”, reclamanții Comănbescu I. și C. A. E. au solicitat restituirea în natură a suprafeței de 62.000 m.p. din terenurile situate în București, fostele „vii de la Mărcuța”, actualmente în zona . Morarilor, ., ., .. Socului ( fila 39 vol. I).
Notificarea nu a fost soluționată până în prezent, ceea ce deschide reclamanților calea acțiunii în justiție pentru soluționarea pe fond a notificării conform Deciziei XX/19.03.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite.
Analizând pe fond notificarea, Tribunalul a constatat că prin actul de vânzare cumpărare din 10.11.1865 colonelul C. Vispescu a dobândit de la vânzătoarea A. Orgidan teren în suprafață de 114 pogoane cu destinația de vii situate în loc. Mărcuța, distr. Ilfov plasa Dâmbovița (fila 6 dosar).
Potrivit actului de partaj autentificat sub nr._/1899 și a actului de partaj autentificat sub nr.8823/05.11.1903, moștenitoarele defunctului colonel C. Vispescu, numitele F. M. P. și M. C. Vispescu, au rămas în indiviziune, în cote egale fiecare (filele 7-8 vol. I și 282-284 vol. III)
De pe urma defunctei F. P. decedată la data de 20.08.1947 au rămas ca moștenitori P. G. și S. F., în calitate de fii, conform certificatului de moștenitor nr. 42/08.07.2008 emis de B.N.P. Silvana B. T. ( fila 12 vol. I).
De pe urma defunctei M. C. Vispescu decedată la data de 20.01.1949 au rămas ca moștenitori P. G. și S. F., în calitate de nepoți de soră, conform certificatului de calitate de moștenitor nr. 35/14.11.2007 emis de B.N.P. I. L. M.( fila 13 vol. I).
De pe urma defunctului P. G. decedat la data de 29.07.1959 a rămas ca moștenitoare sora sa S. F., conform certificatului de moștenitor S/174/29.07.1959, emis de Notariatul de Stat al raionului „T. V.” ( fila 14 vol. I).
De pe urma defunctei S. F. decedată la data de 20.03.1969 a rămas ca moștenitoare Torand C. conform certificatului de moștenitor nr. 108/20.03.1969 emis de Notariatul de Stat Sector 4 București ( fila 15 vol. I).
De pe urma defunctei Torand C. decedată la data de 16.02.1996 au rămas mai mulți legatari cu titlu particular printre care și reclamanții C. I. și C. A. E. conform certificatului de moștenitor nr. 2/23.12.1996 eliberat de BNP B. G. ( filele 48-51 vol. I) și ca moștenitor legal A. P., conform certificatului suplimentar de moștenitor nr. 81/07.11.2002 emis de B.N.P. T. G. B. (filele 16-17 vol. I).
Potrivit testamentului întocmit de Torand C. autentificat sub nr._/09.06.1993 de Notariatul de Stat Sector 3 București, reclamanții C. I. și C. A. E. au dobândit cu titlu de legat particular . ., sector 3, o casă cu teren și bunurile agricole din . Argeș, mai multe terenuri și două locuri de veci (filele 286-287 vol. III).
De pe urma defunctului A. P. decedat la data de 04.05.1996 a rămas ca moștenitoare Pienanu P., conform certificatului de moștenitor din 19.07.1996 emis de BNP A. Ș. și a certificatului de moștenitor suplimentar nr. 81/07.11.2002 emis de BNP Liberta ( filele 54 și 18 vol. I).
Prin contractul de cesiune de drepturi succesorale autentificat sub nr. 2332/15.11.2002 de BNP C. N. D., Pienanu P. a cesionat reclamantului C. I. drepturile succesorale rezultate din certificatul suplimentar de moștenitor nr.81/07.11.2002 și din certificatul de moștenitor nr.225/19.07.1966 emis de B.N.P. A. Ș..
În raport de aceste acte, Tribunalul a constatat că reclamanta C. A. E. nu justifică în cauză calitatea de persoană îndreptățită, întrucât în calitate de legatar cu titlu particular nu are vocația de a dobândi alte bunuri ce au aparținut defunctei Torand C. decât cele ce fac obiectul legatului.
Împrejurarea că aceasta ar avea și calitatea de nepoată de a defunctei, aspect care rezultă din formularea din testament, este nerelevantă, întrucât în condițiile în care moștenitorul legal care este și legatar alege să păstreze legatul acesta dobândește doar calitatea de legatar nu și calitatea de moștenitor legal.
Prin urmare, în condițiile în care reclamanta C. A. E. nu are vocația de a dobândi în patrimoniu dreptul pe care urmărește să îl valorifice prin notificarea formulată, prezenta acțiune formulată de aceasta apare ca fiind neîntemeiată .
În privința reclamantului C. I., Tribunalul a constatat că acesta își dovedește calitatea de persoană îndreptățită în sensul Legii nr.10/2001, în temeiul contractului de cesiune de drepturi succesorale autentificat sub nr. 2332/15.11.2002 de BNP C. N. D. încheiat cu Pienanu P..
În ceea ce privește situația juridică a imobilului, Tribunalul a reținut că la dosarul cauzei nu au fost depuse relații din care să rezulte modul de preluare de către stat, însă din raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de expert B. S. (filele 70-77 vol. I) și din adresa nr._/4713/14.06.2010 eliberată de PMB Direcția Evidență proprietăți, rezultă că terenul este afectat intersecției . Muncii, B-dului Basarabia, B-dului 1 decembrie 1918, . din acesta formând obiectul unor certificate de atestare a dreptului de proprietate emis în favoarea unor persoane fizice și juridice( filele 95-97 vol. I ).
Și din raportul de expertiză topo întocmit de expert T. R., rezultă că terenul este afectat în proporție de 90%de investiții de interes public constând în căi de circulație, trotuare, alei de acces auto și pietonal, zone verzi, blocuri, clădiri de locuit, terenuri ocupate de Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Textile și Pielărie și de Liceul N. S. ( filele 120-134 vol. I).
Din același raport rezultă că valoarea terenului în suprafață de 44.316 mp este de 8.287.092 Euro, respectiv 35.694.162, 66 lei.
Tribunalul a constatat că preluarea terenului a fost abuzivă în sensul art.2 alin.1 lit. i din Legea nr.10/2001 și că în prezent acesta nu poate fi restituit în natură.
În ceea ce privește acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, Tribunalul a constatat că regimul juridic al acordării acestora a fost modificat prin adoptarea Legii nr.165/2013.
Astfel, potrivit art.1 alin.1 și 2 din lege „Imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist se restituie în natură. (2) În situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte, prevăzută în cap. III”.
De asemenea potrivit art. 24 alin. 2 și 4 din lege „(2) În dosarele în care se acordă măsuri compensatorii altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moștenitorii legali ori testamentari ai acestuia, se acordă un număr de puncte egal cu suma dintre prețul plătit fostului proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacționarea dreptului de proprietate și un procent de 15% din diferența până la valoarea imobilului stabilită conform art. 21 alin. (6). (4) În cazul în care din documentele depuse la dosarul de restituire nu rezultă prețul plătit fostului proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacționarea dreptului de proprietate, punctele vor reprezenta echivalentul a 15% din valoarea stabilită conform art. 21 alin. (6)”.c
Față de aceste dispoziții legale, Tribunalul a constatat că reclamantul C. I. este îndreptățit să primească despăgubiri conform legii speciale în procent de 15% din valoarea terenurilor imposibil de restituit stabilită prin raportul de expertiză întocmit de expert T. R. la 8.287.092 euro.
Împotriva acestei sentințe, la data de 19.11.2013, a declarat recurs pârâtul M. București, prin Primarul General, iar la data de 25.11.2013, reclamanții C. I. și C. A. E., recursuri care au fost înregistrate pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 27.01.2014.
În motivarea recursului lor, recurenții-reclamanți au arătat că, prin acțiunea civila ce face obiectul dosarului nr._ înregistrata pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civila la data de 20.05.2009 și precizata la termenul de judecata din data de 14.05.2012, a solicitat instanței sa soluționeze notificarea nr._ formulată în baza Legii nr.10/2001, pentru fostele "vii de la Marcuta".
Terenurile situate în București, fostele "vii de la Marcuta", actualmente în zona . Patrascanu, . sector 3, București, în suprafață totala de 114 pogoane, conform actelor de proprietate și de 44.316 mp, conform expertizei topografice efectuata în cauza de expert Tircanu R., au fost dobândite de autorul lor, Colonelul C. Vispescu, de la A. O. prin Actul încheiat între aceștia la 10 noiembrie 1865 și autentificat sub nr.528 de Tribunalul Civil Ilfov - Secția a III-a.
Terenul mai sus menționat a rămas în indiviziune, în urma decesului Colonelului C.Vispescu, în proprietatea surorilor F. M. P. și M. C. Vispescu, fiicele și ostenitoarele Colonelului C. Vispescu, așa cum rezulta din Actul de partaj autentificat de Tribunalul Ilfov - Secția Notariat sub nr.8823 din 5 noiembrie 1903 (în ultimul paragraf, teza finala a actului).
Imobilul menționat a fost înscris în cartea funciara în anul 1937, pe numele proprietarelor din acea vreme, F. P. (născuta Vispescu) și M. Vispescu, în indiviziune, potrivit Procesului-verbal nr. 942 din 2 decembrie 1937 emis de Comisiunea pentru Înființarea Cărților Funciare.
P. F. a decedat la data de 20.08.1947, rămânând moștenitori P. G. (în calitate de fiu) și Slaniceanu (nascuta P.) F. (în calitate de fiica), așa cum rezulta din Certificatul de calitate de moștenitor nr.42 din 08.07.2008, emis de BNP Silvana B. T..
Vispescu M. a decedat la 29.01.1949, rămânând moștenitori P. G. (în calitate de nepot de sora) și Slaniceanu (născută P.) F. (în calitate de nepoata de sora), așa cum rezulta din Certificatul de calitate de moștenitor nr.35 din 14.11.2007, emis de B NP I. L. M..
P. G. a decedat la data de 14.12.1958, de pe urma sa rămânând unica moștenitoare Slaniceanu F., în calitate de sora, conform Certificatului de moștenitor nr. S/174 din 29.07.1959 emis de Notariatul de Stat al Raionului T. V., București.
Slaniceanu F. decedează la data de 04.11.1968, rămânând unica moștenitoare testamentara Torand Constanta, potrivit Certificatului de moștenitor nr.108 din 20.03.1969, emis de Notariatul de Stat Local al Sectorului 4 București.
Torand Constanta decedează la data de 16.02.1996, lăsând ca legatari printre alții, pe subsemnații C. I. și C. A. E., potrivit Certificatului de moștenitor nr.2 din data de 23.12.1996 emis de BNP T. G. B. și, ca moștenior legal, pe A. P., conform Certificatului suplimentar de moștenitor nr. 81 din 07.11.2002, emis de notarul public T. G. B..
La rândul sau, A. P., decedat la 04.05.1996, lasă ca unica moștenitoare pe fiica sa, P. P., conform Certificatului de moștenitor nr.225 din 19.07.1996, emis de BNP A. Surubaru.
La data de 15.11.2002, prin actul autentificat sub nr. 2332 de către BNPA S. M. Ș. și C. N. D., P. P. cesionează către C. I., căsătorit cu C. A. E., toate drepturile succesorale rezultate în baza Certificatului suplimentar de moștenitor_, Certificatului de moștenitor nr. 2/1996 și a Certificatului de moștenitor nr._.
Prin sentința civila nr. 1622/23.09.2013 pronunțata de Tribunalul București Secția a V-a Civila în dosarul nr._, instanța de fond în mod greșit a reținut faptul ca reclamanta C. A. E. "nu justifica în cauza calitatea de persoana îndreptățită, iar reclamantul C. I. - care justifica calitatea de persoana îndreptățita prin prisma cesiunii încheiate cu P. P. - "este îndreptățit sa primească despăgubiri conform legii speciale în procent de 15% din valoarea terenurilor. "
Testatoarea Tonrad Constanta a dispus prin testament ca reclamanții, în calitate de
nepoți, sa primească bunurile imobile pe care le deține, cu excepția câtorva anume individualizate, pentru a căror distribuire reclamantul C. I. a fost numit executor testamentar. De asemenea, reclamanții C. A. E. și C. I. sunt și cei care s-au ocupat efectiv de înmormântarea testatoarei Tonrad Constanta, așa cum rezultă din Certificatul de moștenitor nr.225 din 19.07.1996, emis de BNP A. Surubaru
Rezulta astfel din conținutul acestui testament ca reclamanții nu sunt în fapt legatari cu titlu particular, ci cu titlu universal. Faptul care a determinat formularea din cuprinsul testamentului lăsat de Tonrad Constanta, fără referire la bunurile ce fac obiectul Legii nr.10/2001, este acela potrivit căruia Tonrad Constanta - deși legatar cu titlu universal al defunctei Slaniceanu F. - nu a moștenit concret la momentul redactării testamentului, de la aceasta și bunuri imobile întrucât ele nu se aflau în patrimoniul defunctei Slaniceanu F. fiind anterior preluate abuziv de Statul R. comuniste de la autorii ei.
Definiția legatului cu titlu universal este cuprinsa în art.894 Cod civil, conform căruia legatul cu titlu universal, spre deosebire de legatul universal, nu are un drept eventual la totalitatea moștenirii, ci numai la o fracțiune a acesteia, determinata de testator.
În cauza de față consideră ca s-a realizat o astfel de determinare de către testatoarea Tonrad Constanta, care a înțeles să lase reclamanților C. A. E. și C. I. totalitatea bunurilor sale imobile. Apare astfel ca evident faptul ca legatul dat reclamanților nu poate avea doar titlu particular, caci averea imobilă nu este limitată la numărul de bunuri enumerate în testament, ci consta într-o fracțiune din totalitatea bunurilor moștenirii, limitată numai de indicarea caracterului lor, acela de bunuri mobile, iar nu de numărul lor.
Pe de alta parte, reclamanții sunt singurele persoane care au formulat notificare în temeiul Legii nr.10/2001 pentru fostele "vii de la Marcuta" în suprafața de 44.316 m.p., ceea ce înlătura o eventuala prezumție ca aceste bunuri imobile ar fi făcut obiectul unui legat cu titlu particular care le-ar fi scos din masa succesorala în favoarea legatarului cu titlu particular, deoarece acesta avea preferința în raport cu legatarul cu titlu universal.
Prin urmare, nu exista niciun impediment în raport de care să se poată presupune că reclamanții nu sunt îndreptățiți să solicite restituirea bunurilor imobile ale moștenirii, altele decât cele enumerate în testamentul defunctei Tonrad Constanta, deci și a terenului în suprafața de 44.316 mp aferent fostelor "vii de la Marcuta", în calitate de persoane îndreptățite, astfel cum aceasta noțiune este definita de art. 4 alin.(2) al Legii nr.10/2001, text care nu face distincție între categoriile de moștenitori testamentari.
De altfel, în speță o astfel de distincție consideră ca nu era necesară, deoarece erau incidente regulile devoluțiunii succesorale, care s-ar fi aplicat numai în ipoteza în care alți moștenitori ai defunctei Tonrad Constanta ar fi formulat notificare pentru acest bun imobil, fiind astfel repuși într-un eventual termen de acceptare a succesiunii.
Este important de reținut, în acest sens, faptul ca prin actul notarial denumit contract de cesiune de drepturi succesorale și autentificat sub nr.2332 de către BNP A S. M. Ș. și C. N. D., încheiat între P. P. (moștenitoare care nu a înțeles să formuleze notificare în baza Legii nr.10/2001) și C. I., căsătorit cu C. A. E. (legatari și notificatori în baza Legii nr.10/2001), nu face altceva decât să confirme faptul că reclamanții sunt legatari cu titlu universal asupra bunurilor imobile din patrimoniul defunctei Tonrad Constanta.
Mai mult, din simpla lecturare a așa-zisului contract de cesiune de drepturi succesorale reiese faptul ca acesta - fiind făcut cu titlu gratuit - a avut ca singur scop confirmarea reclamanților ca unici moștenitori, persoane îndreptățite să obțină despăgubiri pentru imobilul notificat.
Astfel, prin calitatea de succesibil se înțelege vocația generală a unei persoane de a moșteni pe cineva, de a fi chemata de lege la moștenire, noțiunea de succesibil derivând din termenul de succesiune, ereditate sau moștenire, desemnând transmisiunea patrimoniului unei persoane fizice decedate la una sau mai multe persoane în viața.
. înțeles, derivat din primul, succesiunea, ereditatea sau moștenirea, desemnează patrimoniul transmis mortis causa, cu alte cuvinte, succesiunea înseamnă atât transmisiunea mortis causa, cat și obiectul acesteia, iar moștenirea poate fi legala sau testamentara.
În același timp, persoanele care dobândesc în tot sau în parte patrimoniul de cujus-ului, sunt denumite moștenitori, succesori sau erezi, dacă moștenirea este legala sau legatari în cazul moștenirii testamentare.
Aceste considerente de ordin teoretic, raportate la datele spetei, converg cu claritate asupra ideii ca, dispozițiile Legii nr.10/2001 (art.3 și art.4), au fost interpretate în mod greșit de către instanța de fond, legiuitorul prevăzând în mod expres faptul ca au calitatea de persoane îndreptățite în sensul acestei legi cu caracter reparatoriu, numai moștenitorii legali sau testamentari ai foștilor proprietari abuziv deposedați.
Prin urmare, la momentul apariției Legii nr.10/2001 și formulării notificării reclamanții C. A. E. și C. I. întruneau atât calitatea de legatari ai defunctei Tonrad Constanta, cât și pe aceea de singuri succesibili legali, în calitate de nepoți, conform art.4 alin.(3) din Legea nr.10/2001 care au formulat notificare pentru terenul în suprafața de 44.316 mp aferent fostelor "vii de la Marcuta", fiind astfel de drept repuși în termenul de acceptare a succesiunii pentru acest imobil.
Astfel, se invocă dispoz. art.4 alin. 2 și 3 din Legea nr.10/2001, arătându-se că cererea de restituire are deci valoarea de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicita în temeiul acestui act normativ, atât practica judiciara, cât și doctrina statuând constant ca vocația la restituire este restrânsă doar cu privire la persoanele ce au renunțat expres la moștenire, legea acoperind ipoteza celor care nu au făcut acte de acceptare a moștenirii.
În aceasta ordine de idei, rezulta fără dubiu faptul ca singurii moștenitori ai defunctei Tonrad Constanta, atât legatari cu titlu universal, cat și cu vocație succesorală legala, și care pot beneficia de prevederile Legii nr.10/2001 pentru terenul în suprafața de 44.316 mp aferent fostelor "vii de la Marcuta" sunt reclamanții.
Solicitarea principala a recurenților de casare a sentinței recurate și de trimitere a cauzei spre rejudecare instanței de fond vizează faptul ca în cadrul dezbaterilor pe fond, instanța nu a pus în discuția contradictorie a părților calitatea reclamanților de persoane îndreptățite în sensul Legii nr.10/2001 raportat la testamentul defunctei Tonrad Constanta și la contractul de cesiune, pe de o parte, iar pe de alta parte aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr.165/2013 de reducere a cuantumului despăgubirilor acordate cesionarilor de drepturi.
În ceea ce privește inaplicabilitatea în speța de față a dispozițiilor art.24 alin.1 și alin.2 din Legea nr.165/2013, recurenții-reclamanți susțin că C. I. este persoana cu vocație succesorala după defuncta Tonrad Constanta și legatar în baza testamentului lăsat de acesta, nefiind astfel un cesionar de drepturi succesorale străin de moștenire în sensul dispozițiilor Legii nr. 165/2013; contractul de cesiune a fost încheiat între un moștenitor legal care nu a formulat notificare în baza Legii nr.10/2001 și moștenitorii testamentari care au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001; așa-zisa cesiune este făcuta cu titlu gratuit, tocmai în considerarea calității părților de moștenitori ai defunctei Tonrad Constanta.
În ceea ce privește capătul de cerere reprezentat de solicitarea reclamanților de a le fi acordate cheltuielile de judecata reprezentate de onorariu de avocat și de onorariu de expert, solicită să se observe faptul ca instanța nu a acordat și cheltuielile de judecata reprezentate de onorariul de avocat în suma de 6.200 lei, conform facturii fiscale . nr._/21.10.2011 și a chitanței . nr._/21.10.2011, depuse la dosarul cauzei la termenul de judecata din data de 27.05.2013.
Astfel, deși instanța a admis petitul al doilea de cerere, a dispus obligarea pârâtului doar la plata sumei de 17.000 lei cheltuieli de judecata, care reprezintă contravaloarea onorariilor de expert aferente expertizelor topografice, construcții și evaluare, și nu la plata tuturor cheltuielilor de judecata în cuantum total de 23.200 lei (compus din 6.200 lei onorariu avocat și 17.000 onorariu expertize).
Consideră ca instanța de fond în mod greșit nu a încuviințat solicitarea lor de acordare a tuturor cheltuielilor de judecată inclusiv a celor reprezentate de onorariu de avocat care a fost demonstrat în cauza ca fiind o cheltuiala efectuată de reclamanți (conform facturii și chitanței originale depuse la dosarul cauzei), cu toate ca a considerat în mod corect ca pârâtul M. București este partea căzută în pretenții, din culpa căreia a fost necesara introducerea prezentei acțiuni de instanța.
Față de toate aceste aspecte, se solicită - în principal - admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimitere cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar - în subsidiar - admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost precizata astfel: obligarea pârâtului Municipiului București, prin reprezentant legal Primarul General, să emită pe numele ambilor reclamanți o dispoziție privind propunerea de acordarea de masuri reparatorii în compensare prin puncte, pentru imobilul teren în suprafața de 44.316 mp, din terenurile situate în București, fostele "vii de la Marcuta", actualmente în zona . Patrascanu, . sectorul 3, București, în valoare de 8.287.092,00 Euro, așa cum a fost identificat și evaluat prin raportul de expertiza efectuat în cauza de expert Tircanu R., obligarea pârâtului Municipiului București, prin reprezentant legal Primarul General, la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamanți în prezentul dosar, constând în onorariu de avocat în cuantum de 6.200 lei și onorariu de expert în cuantum de 17.000 lei.
În motivarea recursului său, recurentul-pârât M. București, prin Primarul General, a arătat că hotărârea astfel pronunțata este dată cu încălcarea flagranta a legii, instanța de judecata ignorând dispozițiile Legii nr.10/2001.
În ceea ce privește fondul cererii, având in vedere actele si materialul probator existent la dosarul cauzei, se reține ca prin notificarea nr.3723/07.11.2001 reclamanții au solicitat restituirea in natura a terenului mai sus menționat.
Constată că, potrivit art.1 alin 2 din legea nr.10/2001, in cazurile in care restituirea nu este posibila se vor stabili masuri reparatorii prin echivalent.
Potrivit art.1 din legea nr.165/2013 privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate in mod abuziv in perioada regimului comunist in Romania, in situația in care restituirea in natura a imobilelor preluate abuziv in perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie in echivalent care se acorda este compensarea prin puncte, prevăzuta in capitolul III.
Totodată potrivit art. 50, la data intrării in vigoare a prezentei legi
a) sintagma despăgubiri acordate in condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii si plații despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, cuprinsă in legea 10/2001,republicata cu modificările si completările ulterioare, se înlocuiește cu sintagma masuri compensatorii in condițiile legii privind unele masuri pentru finalizarea procesului de restituire, in natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv, în perioada regimului comunist.
b) orice dispoziție referitoare la evaluarea imobilelor potrivit standardelor internaționale de evaluare și la măsura reparatorie a compensării cu alte bunuri sau servicii oferite in echivalent prevăzute de legea nr.10/2001, republicata cu modificările si completările ulterioare se abroga.
In consecința, in raport de considerentele arătate in cele ce preced, având in vedere ca reclamanții nu au putut restitui în natura imobilul, terenul fiind afectat in proporție de 90% de "investii de interes public constând in căi de circulație, trotuare, alei de acces auto și pietonal, zone verzi si blocuri, clădiri de locuit, terenuri ocupate de Institutul N. de Cercetare Dezvoltare pentru Textile si Pielărie și de Liceul N. S. - filele 120-130, vol.I, limita sumei de 1.243.063,8 euro trebuie sa fie stabilita de către Comisia Naționala pentru compensarea imobilelor.
In ceea ce privește obligarea recurentului-pârât la plata către reclamantă a sumei de 17.000 lei cheltuieli de judecata, solicită aplicarea dispozițiilor art.274 alin.3 Cod procedură civilă în suma de 17.000 lei, întrucât prezentul litigiu nu comporta un grad de dificultate sporit ori cheltuieli de judecata sunt prea mari față de contribuția apărătorului ales.
Onorariul avocatului este disproporțional și tendențios și solicită să se aibă în vedere art.274 alin.3 Cod procedură civilă în conformitate cu care judecătorii au însă dreptul sa mărească sau sa micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat ca sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinita de avocat.
Or, față de valoarea de 17.000 lei onorariu cât și față de munca depusa de avocat se constată că instanța poate face aplicarea prevederilor art.274 alin.3 Cod procedură civilă în legătura cu care practica instanțelor, precum si doctrina juridică consideră că ori de câte ori onorariul de avocat este excesiv de mare, acesta se poate reduce.
Solicita aplicarea dispozițiilor art. 274 alin.3, întrucât prezentul litigiu nu comporta un grad de dificultate sporit și cheltuielile de judecata sunt prea mari față de contribuția apărătorului ales.
Nu s-au formulat întâmpinări.
Nu s-au depus înscrisuri noi, conform art. 305 C.proc.civ.
Recurenții-reclamanți au invocat excepția de neconstituționalitate a art. 1 alin.3, art. 4 și art. 24 alin.2, 3 și 4 din Legea nr. 165/2013 prin rap. la art. 44 alin.1,2,3, 4 și 8, art. 15, art. 16 alin.1 și 2, art. 20 și art. 53 din Constituția României, prin încheierea din 22.05.2014 Curtea admițând cererea de sesizare a Curții Constituționale pentru soluționarea excepției.
Examinând sentința recurată și actele dosarului în raport de criticile de recurs formulate în cauză și de prevederile legale incidente, având în vedere dispozițiile art. 3041 C.proc.civ., Curtea constată următoarele:
Recursul formulat de reclamanți este nefondat.
Curtea constată astfel că în mod corect prima instanță a stabilit că reclamanta C. A. E. nu și-a dovedit în cauză calitatea de persoană îndreptățită la restituire conform legii speciale de reparație în materia imobilelor preluate abuziv de stat în perioada regimului politic comunist.
Persoanele îndreptățite la restituire sunt expres prevăzute de art.3 și art.4 alin 2 din Legea nr.10/2001, din redactarea acestor texte rezultând că acestea sunt: persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora; persoanele fizice, asociați ai persoanei juridice care deținea imobilele și alte active în proprietatea la data preluării acestora în mod abuziv; persoanele juridice, proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat; moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.
Cum s-a reținut în speță, avându-se în vedere lista autorilor invocați și devoluțiunile succesorale probate prin certificatele de la moștenitor depuse la doasr, de pe urma defunctei Torand C. decedată la data de 16.02.1996 – moștenitoare legală a defunctei S. F., conform certificatului de moștenitor nr. 108/20.03.1969 emis de Notariatul de Stat Sector 4 București – au rămas un moștenitor legal, A. P., conform certificatului suplimentar de moștenitor nr. 81/07.11.2002 emis de B.N.P. T. G. B., și mai mulți legatari cu titlu particular între care și recurenții-reclamanții C. I. și C. A. E., conform certificatului de moștenitor nr. 2/23.12.1996 eliberat de BNP B. G..
Se reține în acest sens că, în temeiul testamentului întocmit de Torand C. autentificat sub nr._/09.06.1993 de Notariatul de Stat Sector 3 București, reclamanții C. I. și C. A. E. au dobândit cu titlu de legat particular . ., sector 3, o casă cu teren și bunurile agricole din .. Argeș, mai multe terenuri și două locuri de veci.
De asemenea, corect s-a reținut că prin contractul de cesiune de drepturi succesorale autentificat sub nr. 2332/15.11.2002 de BNP C. N. D., Pienanu P. a cesionat reclamantului C. I. drepturile succesorale rezultate din certificatul suplimentar de moștenitor nr.81/07.11.2002 și din certificatul de moștenitor nr.225/19.07.1966 emis de B.N.P. A. Ș..
Este, deci, vădit neîntemeiată prin raportare la înscrisurile doveditoare depuse la dosar afirmația recurenților referitoare la faptul că testatoarea ar fi dispus prin testament ca reclamanții, în calitate de nepoți, sa primească bunurile imobile pe care le deține, cu excepția câtorva anume individualizate
Nu are nicio relevanță asupra stabilirii întinderii vocației succesorale a recurenților împrejurarea că reclamantul C. I. a fost numit executor testamentar, calitatea de nepoți ai legatarilor sau faptul că recurenții-reclamanți C. A. E. și C. I. sunt și cei care s-au ocupat efectiv de înmormântarea testatoarei Tonrad C..
In ceea ce privește drepturile și acțiunile patrimoniale, legatarul este un succesor în drepturile autorului său, în limitele legatului transmis.
Or, un legat cu titlu particular conferă vocație la unul sau mai multe bunuri succesorale singulare privite ca bunuri izolate. In speță, aceste bunuri sunt limitativ arătate în testamentul sus-menționat și în certificatul de moștenitor întocmit pe baza acestuia.
Prin urmare, Curtea nu poate primi susținerile recurenților referitoare la faptul că ar fi fost singurii moștenitori ai defunctei Tonrad Constanta, atât legatari cu titlu universal, cât și cu vocație succesorală legală, respectiv, că finalitatea actului notarial denumit contract de cesiune de drepturi succesorale și autentificat sub nr.2332/2002 de BNP A S. M. Ș. și C. N. D., încheiat între P. P., moștenitoarea legală și C. I., căsătorit cu C. A. E., ar fi fost aceea de a confirma că recurenții-reclamanți sunt legatari cu titlu universal asupra bunurilor imobile din patrimoniul defunctei Tonrad Constanta.
Faptul că actul de cesiune invocat este un act cu titlu gratuit nu poate determina o atare concluzie, fiind evident că cesiunea analizată este un act juridic translativ având natura unei liberalități, iar nu un simplu act declarativ pin care să se consolideze vreun drept subiectiv preexistent în patrimoniul recurenților.
Deși tribunalul a reținut că reclamantul C. I. și-a probat îndreptățirea sa la acordarea de reparații conform aceluiași act normativ, în temeiul contractului de cesiune de drepturi succesorale încheiat după . legii, Curtea constată că respectivul contract a fost încheiat la data de 15.11.2002, în condițiile în care, anterior perfectării acestui contract, cedenta Pienanu P., în calitate de moștenitor legal al persoanelor îndreptățite la restituire, nu a înțeles să formuleze în termenul legal, de decădere, notificarea impusă de Legea nr. 10/2001 pentru acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de acest act normativ (aspect recunoscut și de recurenți) – o notificare fiind formulată doar de reclamanți la data de 8.11.2001, moment la care aceștia nu puteau justifica vreun drept la restituire în sensul pretențiilor deduse judecății în prezenta cauză.
Această împrejurare deosebit de relevantă sub aspectul stabilirii calității de persoane îndreptățite la restituire a reclamanților reținută de instanța control judiciar nu mai poate fi valorificată în această fază procesuală, întrucât s-ar încălca principiul neagravării situației recurenților în propria cale de atac, consacrat de art. 315 alin. 4 C.proc.civ. în ref. la art. 296 teza a II-a C.proc.civ., în condițiile în care criticile formulate în cauză de recurentul-pârât M. București, prin Primarul General, nu vizează și acest aspect, al stabilirii în cauză de către tribunal a calității de persoană îndreptățită la restituire a reclamantului C. I..
Este neîntemeiată și critica recurenților vizând faptul că în cadrul dezbaterilor pe fond, instanța nu a pus în discuția contradictorie a părților calitatea reclamanților de persoane îndreptățite în sensul Legii nr.10/2001 raportat la testamentul defunctei Tonrad Constanta și la contractul de cesiune, având în vedere că acest aspect nu reprezintă vreo excepție procesuală sau vreo altă chestiune procedurală prealabilă care, conform legii, ar trebui examinată și discutată cu prioritate, în contradictoriu, înainte de a se cerceta fondul cauzei, ci unul dintre elementele care trebuie analizate de instanță, prin raportare la dovezile produse de reclamanți, în legătură cu temeinicia pretențiilor deduse judecății pe calea unei contestații formulate în temeiul Legii nr. 10/2001.
In ceea ce privește incidența Legii nr. 165/2013 în cauza de față, act normativ intrat în vigoare în cursul judecății, Curtea nu reține nici în acest caz în ce constă vătămarea pretinsă de recurenți prin faptul că tribunalul nu ar fi pus în discuția părților aplicarea acestui nou act normativ (evident, a tuturor aspectelor ce fac obiectul acestei reglementări) și în raportul juridic dedus judecății, în condițiile în care din concluziile puse de părți rezultă că reclamanții, prin avocat, au susținut că această lege de modificarea Legii nr. 10/2001 se aplică în cauză, solicitând tribunalului să le acorde măsurile reparatorii instituite prin noua reglementare.
Or, această aplicare nu ar fi putut fi făcută de instanță cu omiterea normelor speciale vizând reducerea cuantumului despăgubirilor (reparațiilor) acordate cesionarilor de drepturi.
Prin urmare, având în vedere situația de fapt reținută de prima instanță, tribunalul nu putea ignora incidența art.24 alin.1 și alin.2 din Legea nr.165/2013, ținând seama că prin aceste norme s-au plafonat măsurile reparatorii ce pot fi acordate cesionarului, în ipoteza în care persoanele care se considerau îndreptățite și au depus notificări în temeiul Legii nr. 10/2001 au cesionat dreptul invocat asupra statului român (având natura unui drept de creanță constând în vocația obținerii unor măsuri reparatorii acordate prin lege) în favoarea unor terțe persoane, prin contracte de concesiune.
În ceea ce privește critica referitoare la capătul de cerere reprezentat de solicitarea reclamanților de a le fi acordate și cheltuielile de judecata reprezentate de onorariu de avocat în suma de 6.200 lei, conform facturii fiscale . nr._/21.10.2011 și a chitanței . nr._/21.10.2011, depuse la dosarul cauzei la termenul de judecata din data de 27.05.2013, Curtea constată că această critică este rămasă fără obiect, având în vedere că prin încheierea din 25.11.2013 pronunțată de tribunal în același dosar s-a admis cererea de îndreptare a erorii materiale strecurată în sentința recurată, stabilindu-se că cuantumul cheltuielilor de judecată datorat de pârât reclamatului este de 23.200 lei, prin includerea onorariului de avocat în cuantum de 6200 lei care fusese omis inițial din calcul.
Recursul formulat de recurentul-pârât este fondat, în limitele și pentru considerentele expuse în continuare.
Adoptarea Legii nr. 247/2005 nu a fost lipsită de semnificație pentru competenta instanței civile, atrase în contextul promovării unei contestații, fie în condițiile art. 26 din Legea 10/2001 (atunci când s-a emis o dispoziție motivată), fie pentru sancționarea refuzului nejustificat de soluționare a notificării (ca în speță), în aplicarea efectelor Deciziei XX/2007 date în interesul legii, întrucât adoptarea acestui act normativ a scindat procedura stabilirii măsurilor reparatorii prin echivalent (cu referire la despăgubiri) în două etape distincte, egal obligatorii.
Or, prin art.16 alin.1 și 3 din Legea nr. 247/2005 (Titlul VII) privind regimul stabilirii plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, legiuitorul făcea distincție între notificările deja soluționate la data intrării în vigoare a legii prin consemnarea unor sume de bani ce urmează a se acorda ca despăgubire, ipoteză a alin. 1 al textului, și celece nu au fost soluționate până la data intrării în vigoare a legii despre care se arată că vor fi predate Secretariatului Comisiei Centrale însoțitede dispozițiile entităților învestite cu soluționarea notificărilor, conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, ipoteză a alin. 2 al textului art. 16.
In acest sens a fost și interpretarea dată legii prin Decizia nr. LII din 4.06.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a admis recursul în interesul legii și s-a statuat, obligatoriu pentru instanțe conform art. 3307 C.proc.civ., că „prevederile cuprinse în art. 16 și următoarele din Legea nr. 247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005”.
Curtea constată că în Monitorul Oficial nr. 278 din 17 mai 2013 a fost publicata Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România.
Referitor la incidența acestui act normativ în cauza dedusă judecății, examinată exclusiv în limitele criticilor de recurs formulate, Curtea va avea în vedere normele imperative cuprinse în art. 4 din această lege, conform cărora „dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
Raportându-se la aceste norme legale (în varianta de la momentul pronunțării sentinței recurate), Curtea reține că, în conformitate cu art. 1 alin.2 din Legea nr. 165/2013 „În situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte, prevăzută în cap. III” din lege.
De asemenea, potrivit art. 50 din aceeași lege, „orice dispoziție referitoare la evaluarea imobilelor potrivit standardelor internaționale de evaluare și la măsura reparatorie a compensării cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzute în Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă” (lit.b), fiind abrogate totodată „articolele 13, 14, 141, 142, 15 literele a) - d) și f), articolele 16, 17, 18, 181, 182, 183, 184, 185, 186, 187, 188, 189 și articolul 22 din titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv“ al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice dispoziție contrară prezentei legi” (lit.c).
În vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, potrivit art. 17 alin.1 din noua lege, se constituie Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, care „funcționează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru și are, în principal, următoarele atribuții: a) validează/invalidează în tot sau în parte deciziile emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii; b) dispune emiterea deciziilor de compensare a imobilelor;…”.
Potrivit art. 21, „în vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entitățile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naționale deciziile care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentație care a stat la baza emiterii acestora și documentele care atestă situația juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcții demolate (alin.1). In ceea ce privește dispozițiile autorităților administrației publice locale emise potrivit Legii nr. 10/2001, acestea „se transmit Secretariatului Comisiei Naționale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect”.
Față de împrejurarea că imobilul în litigiu nu mai putea fi restituit în natură, împrejurare reținută de instanța de fond pe baza actelor și expertizei tehnice din dosar, necontestată de părți, precum și de incidența art. 1 alin.2 și a dispozițiilor art. 24 din același act normativ – stabilită de tribunal – pârâtului îi revine obligația de restituire prin echivalent a imobilului notificat, cu respectarea însă a reglementărilor speciale incidente în această privință.
Astfel, contrar celor dispuse de tribunal, Curtea constată din prevederile legale mai sus menționate că instanța care soluționează contestația formulată conform Legii nr. 10/2001 nu este îndreptățită în acest cadru procesual să stabilească și cuantumul valoric al măsurilor compensatorii stabilite conform Legii nr.165/2013, fiind deci fondată critica recurentului-pârât referitoare la acest aspect ce ține de competența Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor.
Referitor însă la critica vizând obligarea recurentului-pârât la plata către reclamant a sumei de 17.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, în legătură cu care recurentul solicită aplicarea dispozițiilor art.274 alin.3 Cod procedură civilă, afirmând că onorariul avocatului este disproporțional și tendențios față de valoarea pricinii și munca îndeplinită de avocat, Curtea reține că – așa cum rezultă fără echivoc din încheierea pronunțată de tribunal la data de 22.11.2013, conform dispozițiilor art. 281 C.proc.civ., încheiere pe care pârâtul nu a înțeles să o atace distinct în prezenta cauză – suma de 17.000 lei stabilită inițial în sarcina pârâtului, prin aplicarea art. 274 alin.1 C.proc.civ., ca urmare a faptului că a căzut în pretențiuni, nu reprezintă decât onorariul de expert achitat de reclamant în dosar.
Or, această sumă din cadrul cheltuielilor de judecată nu poate face obiectul unei reduceri în condițiile art. 274 alin.3 C.proc.civ., text care are în vedere exclusiv onorariul de avocat – stabilit în speță, pe baza chitanțelor doveditoare depuse la dosar, la 6200 lei și acordat cu titlu de cheltuieli de judecată ulterior, prin încheierea arătată prin care s-a constata că această sumă fusese inițial omisă la calculul cheltuielilor solicitate de reclamant.
Pe de altă parte, Curtea apreciază că este întemeiată susținerea recurentului referitoare la cuantumul excesiv de mare a cheltuielilor de judecată acordate reprezentând onorariul de expert din perspectiva pretențiilor admise reclamantului și a legăturii probei efectuate ale cărei costuri au fost suportate de reclamanți cu respectivele pretenții, în condițiile stabilite în recurs, reținându-se că s-au solicitat (conform cererii precizatoare din 23.09.2013) și s-au admis în cauză doar măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață de 44.316 mp identificat conform raportului de expertiză efectuat de expert Ț. R. – onorariul definitiv achitat pentru această lucrare de către reclamanți fiind de numai 1000 lei (conform chitanței și devizului aflate la filele106 și 119 din dosarul de fond, vol.I).
Pentru aceste considerente, Curtea, în baza art. 312 alin.1 C.proc.civ., va respinge recursul reclamanților și va admite recursul formulat de pârât, modificând sentința tribunalului în sensul înlăturării mențiunii privind cuantumul valoric al măsurilor compensatorii stabilite conform Legii nr.165/2013.
Va fi obligat pârâtul doar la 7200 lei cheltuieli de judecată în fond, reprezentând onorariul expertizei topografice omologate de instanță - 1000 lei și onorariul de avocat - 6200 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenții-reclamanți C. I. și C. A. E. împotriva deciziei civile nr.1622 A din 23.09.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă.
Admite recursul formulat de recurentul-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL împotriva aceleiași decizii.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că înlătură mențiunea privind cuantumul valoric al măsurilor compensatorii stabilite conform Legii nr.165/2013.
Obligă pârâtul la 7200 lei cheltuieli de judecată în fond, reprezentând onorariul expertizei topografică - 1000 lei și onorariul de avocat - 6200 lei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.06.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
I. D. M. I. M.-A. N.-G.
GREFIER,
M. C.
Red.M.A.N.G.
Tehnored.C.S.
Ex.2/3.09.2014
T.B.Secția a V-a Civilă – E.F.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1783/2014. Curtea de Apel... | Pretenţii. Decizia nr. 336/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
