Pretenţii. Decizia nr. 336/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 336/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-09-2014 în dosarul nr. 11519/3/2010*
Dosar nr._
(187/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr. 336 A
Ședința publică de la 09.09.2014
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE - I. S.
JUDECĂTOR - C. G.
GREFIER - S. R.
Pe rol se află soluționarea apelului (după casare) formulat de apelanta reclamantă P. D. împotriva sentinței civile nr.1532 din data de 23.11.2010, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice.
P. are ca obiect pretenții - despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa apelantei reclamante P. D. și a reprezentantului intimatul pârât S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că instanța a dispus suspendarea cauzei la 14.03.2013, în temeiul prevederilor art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, dată de la care cauza a rămas în nelucrare din vina părților, iar termenul de astăzi a fost stabilit, potrivit rezoluției administrative (fila 5 verso), în vederea discutării excepției de perimare.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare asupra excepției perimării, invocate din oficiu.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 04.03.2010 pe rolul Tribunalului București - Secția V-a Civilă sub nr._, reclamanta P. D. a chemat în judecată pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 250.000 Euro, echivalent în lei la cursul B.N.R. din data efectuării plății, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurilor administrative abuzive, cu caracter politic luate împotriva tatălui său prin dislocarea din zona frontierei de vest și stabilirea domiciliului obligatoriu, în perioada 18.06.1951 – 27.07.1955, măsură luată prin decizia M.A.I. nr. 200/1951 și ridicată prin decizia M.A.I. nr. 6100/1955, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces.
La termenul de judecată din data de 17.05.2010, pârâtul a invocat excepția inadmisibilității acțiunii.
Prin cererea înregistrată la data de 12.04.2010 pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă sub nr._/3/2010, reclamanta P. D. a chemat în judecată pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: obligarea pârâtului la plata sumei de 250.000 Euro, echivalent în lei la cursul B.N.R. din data efectuării plății, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurilor administrative abuzive, cu caracter politic, luate împotrivea bunicului său prin dislocarea din zona frontierei de vest și stabilirea domiciliului obligatoriu, în perioada 18.06._55, măsură luată prin decizia M.A.I. nr. 200/1951 și ridicată prin decizia M.A.I. nr. 6100/1955, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces.
La termenul de judecată din data de 28.09.2010, tribunalul a dispus conexarea dosarului nr._/3/2010 la dosarul nr._ .
Prin sentința civilă nr. 1532/23.11.2010, Tribunalul București - Secția V-a Civilă a respins cererea principală, precum și cererea conexă, ca inadmisibile.
Împotriva acestei sentințe, la data de 11.01.2011 a declarat apel reclamanta P. D., care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 11.03.2011.
Prin decizia civilă nr. 498A/12.05.2011, Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul, a desființat sentința civilă apelată și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul București.
Împotriva acestei decizii, la data de 26.07.2011 a declarat recurs pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 02.08.2011.
Prin decizia nr. 4102/05.06.2012 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul pârâtului, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță.
Cauza a fost reînregistrată la data de 30.01.2013 pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie sub nr._ .
Prin încheierea din 14.03.2013, Curtea a suspendat judecata apelului, în temeiul art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, având în vedere lipsa părților.
La data de 23.06.2014, cauza a fost din oficiu repusă pe rol conform art. 252 alin. 1 Cod procedură civilă și art. 99 alin. 5 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, pentru a se discuta excepția de perimare.
Asupra excepției de perimare, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Perimarea este deci acea sancțiune procedurală care intervine în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură, constând în stingerea procesului în faza în care se găsește.
Termenul de perimare a început să curgă la data de 14.03.2013, când instanța a dispus suspendarea judecării apelului în temeiul art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă. De la acest moment și până la 23.06.2014, când s-a acordat din oficiu termen pentru discutarea excepției de perimare, părțile nu au îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei care să întrerupă cursul perimării în condițiile art. 249 Cod procedură civilă.
Curtea constată astfel că judecata cererii a fost împiedicată de părți, că nu au existat acte de procedură care se impuneau a fi efectuate din oficiu, astfel încât rămânerea în nelucrare a cauzei s-a datorat lipsei de stăruință a acestora.
Față de aceste considerente, reținând întrunite condițiile prevăzute de art. 248 Cod procedură civilă, Curtea urmează să admită excepția de perimare și să constate perimat apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimat apelul declarat de apelanta reclamantă P. D., cu domiciliul ales la Cabinetul de Avocatură „P. S.”, în București, .. 89, ., ., sector 2, împotriva sentinței civile nr. 1532/23.11.2010 pronunțată de Tribunalul București - Secția V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, cu sediul în București, . Gerota nr. 13, sector 2.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.09.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
I. S. C. G.
GREFIER
S. R.
Red. C.G.
Tehnored. C.S./CG
Ex. 4/09.10.2014
T.B. Secția a V-a Civilă - E. O.
← Legea 10/2001. Decizia nr. 1003/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Rezoluţiune contract. Decizia nr. 382/2014. Curtea de Apel... → |
---|