Legea 10/2001. Decizia nr. 116/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 116/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-01-2014 în dosarul nr. 9491/3/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ, CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
…..
DECIZIA CIVILĂ NR. 116R
Ședința publică de la data de 16 Ianuarie 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE – I. C.
JUDECĂTOR – A. B. S.
JUDECĂTOR – C. B. T.
GREFIER - I. P.
Pe rol se află judecarea cererilor de recurs formulate de recurenta – reclamantă S.C. „R. G. Invest” SA și recurentul-pârât M. București prin Primarul General împotriva Sentinței civile nr.725/01.04.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – reclamant A. R. D..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul – reclamant A. R. - D., prin avocat Toia P., cu împuternicire avocațială . nr._/2013, lipsind recurenta – reclamantă S.C. „R. G. Invest” SA și recurentul-pârât M. București prin Primarul General.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Intimatul – reclamant A. R. - D., prin avocat, învederează că nu mai are cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea acordă cuvântul asupra cererii de recurs.
Intimatul – reclamant A. R. - D., prin avocat, solicită admiterea recursului formulat de recurenta-reclamantă S.C. „R. G. Invest” SA și precizează cu privire la respingerea capătului de cerere prin care s-a solicitat soluționarea notificării pe cale judecătorească, dosarul aferent notificării, care se află la Primăria Municipiului București – Comisia pentru Aplicarea Legii nr.10/2001 trebuie să fie înaintat Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, fiind în vigoare dispozițiile Legii nr. 165/2013.
Apărătorul intimatului-reclamant apreciază că argumentele pentru care s-a solicitat prin acțiunea introductivă și prin motivele de recurs înaintarea dosarului direct Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, atunci Comisiei Centrală, datorită faptului că nu se impune control de legalitate din partea prefectului, deoarece notificarea a fost soluționată pe cale judecătorească, instanța analizând și pronunțându-se pe toate aspectele care privesc calitatea de persoană îndreptățită, dreptul de proprietate, preluarea abuzivă, drept urmare, nu mai sunt alte aspecte care să facă obiectul controlului de legalitate din partea prefectului. Ceea ce a precizat instanța de fond, în considerente, că ar trebui analizate alte aspecte ce privesc Titlu VII, acestea sunt ulterioare soluționării notificării în contradictoriu cu M. București, acestea privesc etapa stabilirii măsurilor compensatorii, așa cum prevede Legea 165/2013, care privesc Comisia Națională, iar aceasta nu a făcut obiectul acțiunii, astfel că, aceste argumente exced cauzei și obiectului cererii.
Intimatul – reclamant A. R. - D., prin avocat, solicită respingerea recursului formulat de recurentul-pârât M. București prin Primarul General, ca nefondat. Totodată solicită respingerea excepției prematurității cererii de chemare în judecată, pentru că această excepție este invocată în recurs, după ce instanța de fond a soluționat notificarea, deci s-a pronunțat, a stabilit calitatea de persoană îndreptățită, măsurile dispuse de instanța de fond nu au fost contestate,în ce privește fondul cauzei, ci doar se invocă că sunt stabilite prin Legea nr.165/2013 noi termene de soluționare. Ori, soluționarea nu o face unitatea deținătoare, care se află în culpă, pentru că într-un termen legal sau într-un termen rezonabil nu a soluționat notificarea. Totodată apreciază că motivele de eventuală prematuritate ar trebui analizate în funcție de condițiile și de dispozițiile legale de la data investirii instanței, deci nu la acest moment, când deja este soluționată pe fond notificarea.
De asemenea, solicită respingerea motivului de recurs privind cheltuielile de judecată, apreciind că soluționând cauza în contradictoriu cu acest recurent-pârât, acesta a căzut în pretenții și în mod legal a fost obligat la cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatului-reclamant învederează că nu solicită cheltuieli de judecată și depune la dosar concluzii scrise.
Curtea reține cauza în pronunțare asupra recursurilor declarate de părți.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor de față constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr._, la data de 27.03.2012, reclamanții A. R. - D. și S.C. „R. G. Invest” S.A. au solicitat în contradictoriu cu pârâții M. București prin Primarul General și Statul Român prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor (CCSD), ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: soluționarea pe fond a notificării nr.1295/12.07.2001 privind imobilul situat în București, . nr.12, sectorul 5, format din teren în suprafață de 226 m.p. și construcție demolată în suprafață construită desfășurată de 130,76 m.p. din care suprafața utilă reprezintă 106,15 mp, în conformitate cu Legea nr.10/2001, în sensul că dispune restituirea acestuia în natură sau în echivalent la valorarea de piață de la momentul soluționării stabilită prin expertiza, pe baza standardelor internaționale de evaluare; obligarea pârâtului M. București să transmită imediat și direct către CCSD dosarul nr._, aferent notificării nr. 1295/12.07.2001 însoțit de hotărârea judecătorească ce se va pronunța în cauză; în subsidiar, în situația în care se va aprecia că, față de soluționarea pe cale judecătorească a notificării, sunt totuși aplicabile dispozițiile art.16 alin.2 ind.1 din Legea 247/2005, cu modificările si completările ulterioare solicită obligarea pârâtului M. București să transmită dosarul către Prefectura Municipiului București, în vederea centralizam și continuam procedurii administrative; în situația admiterii petitului principal al capătului 2 de cerere, să se dispună obligarea pârâtului STATUL ROMÂN prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor (CCSD) să înregistreze dosarul transmis de M. București; obligarea Municipiului București în solidar cu Primarul la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, s-a arătat că prin notificarea nr.1295/12.07.2001 a solicitat acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul situat în București, . nr.12, sectorul 5.
În baza actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/ 23.12.1941 la Tribunalul Ilfov Secția notariat, părinții reclamantului A. S. (numit și S. conform declarației autentificate sub nr.32/18.01.2012 la BNP M. C.) și A. M. au dobândit terenul în suprafață de 226 mp și construcția aflată pe acesta, situat în București, . nr.12, sectorul 5.
În data de 29.08.1976, a intervenit decesul tatălui A. S., în urma căruia au fost întocmite certificatele de moștenitor nr.989/1976 și nr. 445/1982 la Notariatul de Stat, masa succesorală fiind culeasă de A. M. în calitate de soție supraviețuitoare și de A. R. D., în calitate de fiu.
Ulterior, în anul 1981 a decedat și mama sa A. M., singurul moștenitor al acesteia fiind reclamantul A. R. D., conform certificatului de moștenitor nr.476/27.04.1982 întocmit la Notariatul de Stat al Sectorului 5 București.
În anul 1986, prin Decretul nr.230/28.06.1986 s-a trecut în proprietatea statului suprafața teren de 212 mp, 14 mp de teren fiind preluați fără titlu, și construcția în suprafață construită desfășurată de 130,76 mp din care suprafața utilă reprezenta 106,15 mp.
Reclamantul a menționat că A. M. a fost trecută în mod eronat în anexa Decretului nr.230/28.06.1986, aceasta fiind decedată la data emiterii decretului de preluare.
Conform declarației autentificate sub nr.31/18.01.2012 la BNP M. C., au fost încasate despăgubiri în sumă de 52.430 lei doar pentru construcție, pentru suprafața de teren de 226 m.p. din care 212 m.p. au fost preluați în baza Decretului nr.230/1986, restul de 12 mp fiind preluați fără titlu, nu a fost încasate despăgubiri.
Impozitele și taxele aferente terenului și construcției au fost achitate până la data preluării.
În privința suprafeței de teren de 12 mp preluate fără titlu, art.24 alin.1 din Legea nr.10/2001, cu modificările și completările ulterioare prevede că în absenta unor probe contrare, existenta si, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezuma a fi cea recunoscuta in actul normativ sau de autoritate prin care sa dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus in executare măsura preluării abuzive. În speța de față nu se aplică prezumția legală din textul legal mai sus menționat întrucât potrivit actului de proprietate, și anume actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/ 23.12.1941 la Tribunalul Ilfov - Secția Notariat, autorii subsemnatului au dobândit o suprafață de teren de 226 mp.
În conformitate cu dispozițiile Legii 10/2001, la data de 24.01.2012 a depus la dosar toate documentele pe care le-a anexat în original sau, după caz, în copie legalizată, prin care a făcut dovada: calității de proprietar al imobilului la momentul preluării abuzive, preluarea abuzivă, continuitatea dreptului de proprietate până la momentul preluării abuzive, situația juridică a imobilului, situația juridică a despăgubirilor, solicitând expres pârâtului emiterea Dispoziției în sensul art.25 alin.1 din Legea nr.10/ 2001.
Pârâtul M. București a refuzat să respecte termenul imperativ de 60 de zile de la data solicitării emiterii dispoziției prevăzut de art.25 alin.1 și 26 din Legea 10 /2001 și a pct.25 din H.G. 250/2007, și nu a emis dispoziția în termenul de 60 de zile de la data depunerii adresei noastre de solicitare și a declarației noastre că nu mai am avem alte acte de depus, respectiv până la data de 26.03.2012. Pârâtul avea obligația înlăuntrul acestui termen să ne fi informat cu privire la situația în care fundamentarea si emiterea dispoziției cu privire la imobilul în discuție, ar fi fost condiționate de depunerea și a altor probe, iar lipsa unei asemenea solicitări, reprezintă o confirmare a faptului că dosarul este complet, iar în termenul de 60 de zile pârâta era obligată să emită decizia/ dispoziția motivată.
În conformitate cu dispozițiile art.10 din legea specială, restituirea în natura este o măsură reparatorie prevalentă față de măsurile reparatorii prin echivalent. Atunci când este imposibil ca imobilul să fie restituit în natură, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent, astfel cum este stipulat de art.1 alin.2 din Legea 10/2001, constând fie în compensare cu alte bunuri sau servicii, fie în despăgubiri cu acordul persoanei îndreptățite. Cuantumul măsurilor reparatorii se va stabili în funcție de valoarea de piață a imobilului la momentul soluționării notificării, potrivit standardelor de internaționale de evaluare, conform art.10 și 11 din Legea 10/2001, și a H.G. nr.250/2007 privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Obligația de transmitere a dosarului este prevăzută de dispozițiile art.16 alin.1, 2, 21 și 22 cap. V, titlul VII din Legea 247/2005.
Din formularea respectivelor norme rezultă că dispozițiile autorităților publice locale „se centralizează la nivelul Prefecturilor”, acest lucru implicând obligația respectivelor autorități de a transmite respectivele dispoziții, însoțite de actele doveditoare, către Prefectură^ In absență unui termen care să fie prevăzut de legea specială, se aplică termenul general de 30 de zile prevăzut de art.2 lit. h din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ.
Argumente cu privire la necesitatea transmiterii dosarului direct către CCSD,evitarea procedurii de transmitere a dosarului către Prefectură: controlul de legalitate exercitat de un judecător este superior celui ce ar putea fi exercitat de către prefect deoarece are loc cu respectarea tuturor garanțiilor prevăzute de lege pentru ocrotirea dreptului la un proces corect și echitabil: accesul liber la justiție, imparțialitatea magistratului, contradictorialitatea, egalitatea de tratament, dreptul la apărare, dreptul la un recurs efectiv.
Art.16 alin.21 din cap. V Titlul VII al Legii nr.247/2005 instituie obligația centralizării la nivel de prefectură a dispozițiilor emise de autorităților administrației publice locale, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul CCSD, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta, ori speța de față, notificarea fiind soluționată de instanță și nu de o autoritate publică, lipsind astfel de efecte controlul de legalitate, nu se încadrează în norma legală mai sus arătată, nefiind astfel aplicabilă. Ba mai mult, în lipsa controlului de legalitate, procedura de constituire și transmitere de la Prefectură către CCSD ar fi inaplicabilă și ar duce la o tergiversare a soluționării dreptului reclamantului, întârziere care l-a determinat să mă adresez instanțelor de judecată și în prezent, și m-ar lipsi de o protecție efectivă a dreptului.
Impunerea parcurgerii unei proceduri prevăzută exclusiv pentru actele autorităților publice, și nu pentru hotărârile pronunțate de instanțele de judecată nu este în sensul art.1 din Protocolul 1 al Convenției Europene pentru apărarea drepturilor omului care susține soluționare în termene rezonabile și într-o manieră care să ducă la o finalizare a dreptului, și nu respectă nici principiile trasate de Curtea de la Strasbourg care ne solicită să găsim soluții pentru o rezolvare rapidă.
Reclamantul are interesul legitim de a obține o hotărâre opozabilă autorității care devine competentă în faza administrativă superioară deoarece, conform art.16 cap. V, Titlul, VII din Legea nr.247/2005, CCSD va analiza dispoziția cu privire la legalitatea respingerii cererii de restituire în natură. Or, în cauza o asemenea analiză nu este posibilă întrucât notificarea va fi soluționată în fond de instanță ,iar pârâta ne-ar putea opune lipsa opozabilității hotărârii judecătorești care constată existența dreptului nostru. De asemenea, pârâta, tot din cauză de lipsă dispozițiilor Legii nr.247/2005 obligația de a transmite dosarul către CCSD aparține Prefectura, nu primăriei, aspect ce este necesar, măcar preventiv, pentru a obține o hotărâre care să aibă efecte obligatorii și pentru CCSD.
Aceleași argumente referitoare la încălcarea ordinii și securității juridice sunt valabile și pentru CCSD în situația în care acesta, invocând inopozabilitatea hotărârii ce se va pronunța, va aprecia asupra legalității respingerii cererii de restituire în natură, tinzând în această manieră să lipsească de efecte o hotărâre judecătorească căzută în puterea lucrului judecat, în condițiile în care reclamantul este deja victimă a tergiversărilor produse de autoritățile statului român și deja dreptul acestuia este afectat de durata nerezonabilă a procedurilor administrative de restituire.
În ceea ce privește calitatea procesuală a reclamantei S.C. „R. G. Invest” S.A., s-a solicitat a se constata că aceasta este dovedită prin contractul de cesiune nr.743/ 20.03.2012, prin care A. R. D. a cesionat cotă-parte din drepturile sale la măsuri reparatorii prin echivalent ce i se vor acorda pentru imobilul din București, . nr.12, sectorul 5, obiect al notificării nr.1295/12.07.2001. În calitate de cesionari, are interes în soluționarea pe fond a notificării și stabilirea drepturilor notificatorilor privind stabilirea și acordarea măsurilor reparatorii cu privire la imobilul sus menționat, hotărârea fiind pronunțată și în contradictoriu cu reclamanții.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii 10/2001, Decizia XX a ÎCCJ, art.1 din Primul Protocol Adițional CEDO, art.25, art.6 din CEDO, art.16 cap. V, Titlul VII din Legea nr.247/2005, și celelalte acte normative menționate în cuprinsul cererii, iar în conformitate cu dispozițiile art.242 C.pr.civ., s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului București privind solicitarea reclamanților din cuprinsul capătului 3 de cerere; excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la capetele de cerere 1, 2 și 4; excepția prematurității capătului 3 de cerere; excepția inadmisibilității stabilirii valorii de circulație a terenului.
Reclamanții A. R. - D. și S.C. „R. G. Invest” S.A., au depus la dosarcerere de renunțare și precizare a cererii de chemare în judecată, în temeiul dispozițiilor art.132 și art.246 C.pr.civ., în sensul că nu mai stăruie la soluționarea capătului al treilea al cererii de chemare în judecată privitor la obligarea pârâtului CCSD la înregistrarea dosarului, renunțând la judecarea acestui capăt de cerere.
Prin încheierea de ședință din data de 22.10.2012, tribunalul a luat act că reclamanții nu stăruie în soluționarea capătului 3 de cerere.
Prin încheierea de ședință din data de 26.11.2012, tribunalul a încuviințat reclamanților proba cu înscrisuri și expertiză tehnică în specialitatea topografie.
Prin Sentința civilă nr.725/01.04.2013 pronunțată în dosarul nr._ Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată precizată, a obligat pârâtul M. București să emită dispoziție cu propunere de măsuri reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor bănești în favoarea reclamanților A. R.-D. și . SA cu privire la imobilul situat în București, . nr.12, sector 5, compus din teren în suprafață de 226 mp și construcție în suprafață construită de 130,76 mp, în prezent demolată; a respins cererea reclamanților de obligare a pârâtului M. București la înaintarea dosarului administrativ către CCSD, ca neîntemeiată; a obligat pârâtul să transmită dosarul administrativ aferent notificării nr. 1295/ 12.07.2001 către Prefectul Municipiului București și a obligat pârâtul să plătească reclamantei . SA suma de 1.300 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în fapt, că la 12.07.2001 reclamantul A. R. D. a formulat notificare în temeiul legii nr.10/2001, înregistrată sub nr.1295/2001 la Primăria Municipiului București, solicitând despăgubiri pentru imobilul compus din construcție și teren - 226 mp situat în București, ..12, sector 5 (fila 36).
S-a constatat că deși reclamantul a depus la dosarul întocmit pe baza notificării formulate în temeiul legii nr.10/2001 toate actele necesare pentru soluționarea notificării, nici până în prezent aceasta nu a fost soluționată. În aceste condiții, tribunalul a apreciat, în conformitate cu interpretarea dată art.26 din legea nr.10/2001 prin Decizia XX/2007 a ÎCCJ, că reclamantul este îndreptățit să solicite tribunalului soluționarea pe fond a notificării, tribunalul urmând să analizeze notificarea formulată sub toate aspectele.
S-a mai reținut că imobilul ce formează obiectul notificării a fost dobândit de A. S. și M. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/1941 (fila 23).
A. S. a decedat la 29.08.1976, iar A. M. la 28.11.1981, unicul moștenitor al acestora fiind reclamantul, în conformitate cu certificatele de moștenitor nr.989/1976, nr.445/1982 și nr._ (filele 31, 32, 40).
Imobilul teren a trecut în proprietatea statului prin expropriere în baza decretului de expropriere nr.230/1986, în anexa decretului la poziția 31 fiind menționați A. R. D. și A. M., cu imobilul în cauză. Pentru teren s-a menționat suprafața de 212 mp, iar pentru construcție s-a precizat că a avut o suprafață construită de 130,76 mp și o suprafață utilă de 106,15 mp. (filele 27-28).
Din cele expuse, tribunalul a constatat că reclamantul a făcut atât dovada formulării în termen a notificării cât si dovada calității de persoană îndreptățită la restituire, în conformitate cu dispozițiile art.3 și 4 din legea nr.10/2001, iar imobilul a fost preluat abuziv potrivit dispozițiilor art.2 din legea nr.10/2001.
Pentru identificarea imobilului ce face obiectul notificării s-au avut în vedere concluziile expertizei judiciare în specialitatea topografie, administrată în cauză.
Din probele astfel administrate a rezultat că terenul cu privire la care se solicită măsuri reparatorii a avut suprafața de 226 mp și, în prezent, este ocupat în întregime de blocul de locuințe P2C, spațiu verde, trotuare ce poartă adresa ..4, sector 5.
Construcția edificată pe acest teren, ce a avut suprafața construită de 130,76 mp și suprafață utilă de 106,15 mp, a fost demolată.
În cauză s-au reținut ca a fi aplicabile dispozițiile art.10 și art.11 din legea nr.10/2001 potrivit cu care se restituie în natură terenul rămas liber și construcțiile nedemolate.
Față de situația de fapt menționată, tribunalul a apreciat că terenul nu poate fi restituit în natură, acesta fiind afectat în întregime.
Cât privește suprafața terenului pentru care reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii, tribunalul a reținut că suprafața este cea menționată în actul de proprietate al autorilor săi, de 226 mp. În acest sens are în vedere faptul că expertul a concluzionat în cuprinsul expertizei faptul că suprafața reală a terenului a fost de 226 mp. Împrejurarea că în actul de preluare este menționată numai suprafața de 212 mp conduce la concluzia că pentru diferența de 14 mp a avut loc o preluare fără titlu, care, în condițiile art.2 din legea nr.10/2001, fiind apreciată tot o preluare abuzivă, reclamantul fiind astfel îndreptățit la măsuri reparatorii și pentru acest teren.
Cât privește construcția ce s-a aflat pe acest teren, în temeiul acelorași dispoziții legale, tribunalul a constatat că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor bănești.
Cât privește faptul că prin declarația autentificată sub nr.31/18.01.2012 reclamantul a declarat că pentru construcția demolată s-au încasat despăgubiri de 52.430 lei, coroborat cu faptul că din înscrisul depus la fila 21 a rezultat că imobilul supus exproprierii a fost evaluat la suma 52.430 lei, tribunalul a reținut că acestea prezintă relevanță numai în cadrul procedurii derulate în fața CCSD, la momentul stabilirii măsurilor reparatorii ce se cuvin reclamantului, urmând a se face aplicarea dispozițiilor art.11 alin.7 din legea nr.10/2001.
S-a reținut totodată că, ulterior depunerii notificării, prin contractul de cesiune autentificat sub nr.743/20.03.2012 reclamantul A. R. D. a cedat către . SA 30 % din drepturile la măsuri reparatorii prin echivalent sau, după caz, dreptul la restituirea în natură asupra imobilului.
Întrucât prin menționatul contract reclamantul a cedat 30 % din drepturile pe care le va dobândi în temeiul legii nr.10/2001 și al legii nr.247/ 2005 către . SA, s-a stabilit ca în dispoziția ce se va emite de pârât să menționeze că măsurile reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor bănești se vor acorda, în proporție de 30 % către reclamanta . SA.
A fost respinsă cererea de obligare a pârâtului M. București la înaintarea dosarului administrativ direct Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor fiind avute în vedere dispozițiile art.16 alin.2 din Titlul VII al legii nr.247/2005 potrivit cu care „notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr.10/2001 care nu au fost soluționate în sensul arătat la alin.1 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administrației publice centrale conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și de întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/ dispozițiilor sau după caz, a ordinelor.
Totodată dispozițiile art.16 alin.2 ind.1 din aceeași lege prevăd că „dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta.”
Prin urmare, întrucât dosarul administrativ trebuie însoțit de avizul de legalitate al instituției prefectului, s-a apreciat ca a fi necesar ca înainte de a ajunge la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, dosarul administrativ însoțit de toate înscrisurile menționate la art.16 alin.2, anterior precitat, să fie înaintat instituției prefectului.
Tribunalul a arătat că în situația în care decizia de propunere a măsurilor reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor bănești a fost emisă în baza unei hotărâri judecătorești, cum este cazul și în speța de față, controlul de legalitate al instituției prefectului nu va putea viza legalitatea acestei decizii, opunându-se în acest sens puterea de lucru judecat a hotărârii judecătorești în baza căreia s-a emis respectiva decizie. Tribunalul a mai arătat că, controlul de legalitate poate viza numai respectarea restului dispozițiilor art.16 alin.2 din titlul VII al legii nr.247/2005, iar nu modul de soluționare în fond al notificării.
Pentru aceleași motive, pe cale de consecință, a fost admisă cererea de obligarea a pârâtului M. București la înaintarea dosarului administrativ către Prefectul Municipiului București.
În temeiul dispozițiilor art.274 C.pr.civ., a fost obligat pârâtul M. București să plătească reclamantei . suma de 1300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentate de onorariu de expert.
Împotriva acestei soluții, în termenul legal, la datele de 14 noiembrie 2013 și 26 noiembrie 2013 au declarat recurs pârâtul M. București prin Primarul General și reclamanta S.C. „R. G. Invest” SRL, cererile de recurs fiind înregistrate pe rolul Curții de Apel București – Secția a IX-a Civilă și pentru cauze privind Proprietatea Intelectuală, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, la data de 02 decembrie 2013.
Prin recursul declarat, recurentul – pârât M. București prin Primarul General invocă excepția prematurității cererii față de . Legii nr.165/ 2013.
Se invocă dispozițiile art.33 alin.1 din Lege anr.165/2013 și se arată că pentru soluționarea notificării s-a instituit un nou termen în sarcina unității deținătoare, altul decât cel stabilit prin art.25 alin.1 din Legea nr.10/2001.
În consecință afirmă recurentul – pârât, câtă vreme analiza notificărilor întemeiate pe legea nr.10/2001 se face din perspectiva unui nou act normativ privind măsurile reparatorii pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, dreptul persoanelor care se consideră îndreptățite la măsuri reparatorii în soluționarea notificărilor nu s-a născut.
Recurentul – pârât mai solicită să se constate că potrivit Legii nr.165/2013 nu mai sunt aplicabile dispozițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005, deci unitatea deținătoare nu mai poate fi obligată să emită dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii sau de acordare de bunuri și servicii în compensare. Se mai adaugă că potrivit art.4 din lege, dispozițiile legii noi se aplică și proceselor în curs, iar potrivit art.1 alin.1 și alin.2, art.4, art.16 și art.50 lit. b din Legea nr.165/2013 M. București urmează să fie obligat să emită dispoziția, în sensul art.1 alin.2, respectiv compensarea prin puncte pentru imobilul în litigiu.
O altă critică vizează cheltuielile de judecată acordate de tribunalul arătându-se că în mod greșit prima instanță a admis acest capăt de cerere atât timp cât nu se poate reține culpa instituției, reclamanții având obligația de a depune la Serviciul de analiză a notificărilor toate actele prevăzute de art.22 din Legea nr.10/2001 pentru soluționarea notificării.
În cazul în care se va respinge motivarea de mai sus, se solicită aplicarea dispozițiilor art.274 alin.3 C.pr.civ.
În drept au fost invocate dispozițiile art.304 pct.9 și art.242 alin.2 C.pr.civ.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, conform dispozițiilor Legii nr.10/2001.
Prin recursul declarat, recurenta – reclamantă S.C. „R. G. Invest” SRL a criticat soluția primei instanței cu privire la respingerea cererii de obligare a pârâtului la înaintarea dosarului administrativ către fosta CCSD, actuala Comisie Națională pentru Compensarea Imobilelor.
Se arată că deși art.16 alin.21 din Titlul VII al legii nr.247/2005, astfel cum a fost modificat și completat, stabilește circuitul dosarelor aferente dispozițiilor emise de primarii unităților administrativ teritoriale deținătoare ale imobilelor preluate abuziv, care nu pot fi restituite în natură, iar aceste prevederi au fost preluate și de noua lege nr.165/2013, totuși, în cauza de față, controlul de legalitate cu privire la calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în echivalent cât și dreptul de proprietate asupra imobilului și faptul că acesta nu poate fi restituit în natură s-a realizat de către instanța judecătorească competentă, astfel că nu se mai impune ca Prefectul Municipiului București să efectueze un asemenea control de legalitate.
Susține recurenta – reclamantă că dispozițiile art.16 alin.21 din Titlul VII al Legii nr.247/2005 (respectiv ale art.21 alin.3 din Legea nr.165/2013) sunt aplicabile doar dosarelor aferente notificărilor soluționate pe cale administrativă de către primarii localităților unde sunt situate imobilele preluate abuziv, or, în speța de față, atât timp cât notificarea nu a fost soluționată de primar, iar instanța judecătorească sesizată cu soluționarea pe fond a notificării, a analizat dosarul sub toate aspectele, nu se mai impune ca dosarul să fie înaintat prefectului, pentru ca acesta să realizeze o activitate pur formală, constând în înaintarea dosarului la Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.
Mai adaugă recurenta – reclamantă că măsura invocată de prima instanță ar fi excesivă și ar conduce la prelungirea inutilă a termenului de soluționare definitivă a notificării, prin emiterea titlului de compensare prin puncte, cu încălcarea dispozițiilor art.6din CEDO, privind dreptul la soluționarea cererilor adresate autorităților într-un termen rezonabil.
Deoarece la data formulării recursului a intrat în vigoare Legea nr.165/2013 și prin Decizia nr.229/30.05.2013 s-a stabilit componența Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor recurenta solicită ca dosarul aferent notificării nr.1295/ 12.07.2001 însoțit de hotărârea judecătorească să fie transmis direct către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.
În drept au fost invocate dispozițiile art.299, art.3041, art.304 pct.8 și 9 și art.312 alin.3 C.pr.civ.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, conform dispozițiilor Legii nr.10/2001.
Intimatul – reclamant A. R. – D., deși legal citat, nu a formulat întâmpinare, însă a depus concluzii scrise și a fost reprezentat în fața instanței de recurs.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând recursul în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și cu observarea prevederilor art.3041 și art.304 pct.9 C.pr.civ., Curtea, constată următoarele:
Asupra recursului declarat de recurenta – reclamantă S.C. „R. grup Invest” S.A.:
1. Critica referitoare la greșita soluționare a cererii de obligare a pârâtului M. București prin Primarul General la a trimite dosarul aferent notificării, direct Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ce poate fi încadrată în motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.9 C.pr.civ. nu este fondată.
Sub acest aspect, Curtea reține că la data pronunțării hotărârii recurate era în vigoare Titlul VII al Legii nr.247/2005 care reglementa o procedură ulterioară etapei administrative derulată conform Legii nr.10/2001 ce se finaliza prin emiterea dispoziției ori deciziei motivate.
Litigiului de față îi sunt aplicabile prevederile Legii nr.165/2013, care a abrogat în mod expres Titlul VII din Legea nr.247/2005, și care, la rândul său prevede o procedură ulterioară emiterii dispoziției administrative.
Potrivit art.17 din Legea nr.165/2013 în vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, iar procedura de urmat în vederea acordării măsurilor compensatorii pentru imobilele imposibil de restituit în natură este reglementată în capitolul III al legii.
În cauza de față, tribunalul a fost investit cu o cerere prin care s-a urmărit soluționarea pe fond a notificării nr.1295/12.07.2001, iar într-un asemenea litigiu instanța de judecată, nu putea dispune altceva ori mai mult decât ar fi dispus unitatea deținătoare însăși, dacă ar fi respectat legea.
Tribunalul a soluționat în fond notificarea formulată, și nici potrivit legii în vigoare la data pronunțării și nici potrivit legii noi nu se poate anticipa ori sancționa preventiv eventuale încălcări ale legii, ulterioare emiterii dispoziției de restituire prin echivalent.
Curtea mai constată că potrivit dispozițiilor art.21 alin.3 din Legea nr.165/2013 „Dispozițiile autorităților administrației publice locale emise potrivit Legii nr.10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naționale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect”, situație în care controlul de legalitate efectuat de prefect prevăzut de vechea reglementare este menținut și prin noua lege.
Nu se poate primi susținerea recurentei – reclamante în sensul că prefectul ar efectua un control de legalitate asupra hotărârii judecătorești, deoarece, potrivit legii prefectul va verifica legalitatea dispoziției ce se va emite de primar în baza hotărârii judecătorești și nu însăși soluția instanței.
În lumina acestor considerente soluția tribunalului de respingere a solicitării reclamanților A. și S.C. „R. G. Invest” SRL de înaintare a dosarului către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor este corectă.
Asupra recursului declarat de recurentul – pârât M. București prin Primar:
1. Motivul de recurs vizând prematuritatea cererii de chemare în judecată ce poate fi încadrat în motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.9 C.pr.civ., nu este fondată.
Asupra prematurității cererii, față de dispozițiile art.109 C.pr.civ., Curtea reține că oricine pretinde un drept împotriva altei persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanței competente, iar pentru a putea fi exercitat un drept acesta trebuie să îndeplinească anumite condiții, și anume: să fie recunoscut și ocrotit de lege, să fie exercitat potrivit scopului economic și social pentru care a fost recunoscut de lege, să fie exercitat cu bună – credință și să fie actual.
În ceea ce privește ultima condiție – drept actual – se constată că în măsura în care dreptul dedus judecății este supus unui termen sau unei condiții suspensive, adică nu este corespunzător unei obligații exigibile, cererea va fi respinsă ca prematură.
Cerința ca dreptul să fie actual, fiind o condiție de exercițiu a acțiunii civile, se analizează la data sesizării instanței, iar odată ce s-a constatat că dreptul este actual (născut) nu se poate admite ca ulterior acțiunea să devină prematură.
În atare condiții, aplicând cele arătate mai sus la situația din dosarul de față se constată că prin . legii nr.165/2013 cererea reclamanților nu poate deveni prematură, atât timp cât dreptul reclamanților, la data sesizării instanței era născut și actual.
Termenele instituite prin art.33 alin.1 din Legea nr.165/2013 sunt termene acordate unităților administrativ teritoriale pentru soluționarea notificărilor înregistrate potrivit legii nr.10/2001 și nu exclud posibilitatea instanțelor de judecată de a soluționa acțiunile cu care au fost investite anterior datei de 20 mai 2013.
Pe cale de consecință, apreciind că o cerere de chemare în judecată nu poate deveni prematură după mai bine de un an de la data sesizării instanței, și mai mult după pronunțarea unei hotărâre definitive, Curtea urmează să înlăture prima critică formulată de recurentul – pârât.
2. Critica referitoare la aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr.165/2013, ce poate fi, de asemenea, încadrată în motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.9 C.pr.civ., este fondată.
Sub acest aspect Curtea reține că ulterior pronunțării hotărârii instanței de fond, însă anterior expirării termenului de declarare a căii de atac de față, la data de 20.05.2013, a intrat în vigoare Legea nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
Potrivit art.4 din Legea nr.165/2013 „Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor (…)”, iar potrivit art.50 lit. c din același act normativ „La data intrării în vigoare a prezentei legi (…) articolele 16, 17, 18, 181, 182, 183, 184, 185, 186, 187, 188, 189 și articolul 22 din titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” al Legii nr.247/2005, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice dispoziție contrară prezentei legi se abrogă”.
Odată ce notificarea reclamantului A. nu era soluționată irevocabil la data de 20 mai 2013, dispozițiile legii nr.165/2013 invocate de recurentul – pârât M. București prin Primarul General sunt aplicabile litigiului de față, urmând ca măsurile compensatorii ce se cuvin reclamanților să fie acordate în concordanță prevederile noii legi.
Având în vedere că soluția pronunțată de Tribunalul București asupra calității reclamantului A. de persoană îndreptățită în sensul legii nr.10/2001 la măsuri compensatorii pentru imobilul situat în București, . nr.12, sector 5, compus din teren în suprafață de 226 mp. și construcție în suprafață de 130,76 mp., în prezent demolată, nu a fost atacată, aceasta a intrat în puterea de lucru judecat.
În atare condiții Curtea reține că reclamantul A. și recurenta – reclamantă S.C. „R. G. Invest” SRL, în calitate de cesionar, sunt persoane îndreptățite la măsuri compensatorii pentru imobilul preluat abuziv și care nu mai poate fi restituit în natură, fiindu-le aplicabile dispozițiile art.1 alin.2 din Legea nr.165/ 2013 potrivit cărora „În situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte” precum și prevederile capitolului III din lege care reglementează procedura de acordare a măsurilor compensatorii.
Pe cale de consecință, se constată că motivul de nelegalitate invocat de recurentul – pârât M. București prin Primarul General, ce vizează modul în care au fost acordate de către prima instanță măsuri reparatorii prin echivalent conform Titlului VII din Legea nr.247/2005, este fondat.
3. Critica referitoare la greșita obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ce poate fi încadrată în motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.9 C.pr.civ. nu este fondată.
Referitor la obligarea recurentului – pârât la plata sumei de 1.300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, se reține că potrivit dispozițiilor art.274 alin.1 C.pr.civ. „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată”. Cheltuielile de judecată pot fi solicitate atât în cauza în care sunt efectuate, cât și pe cale separată, alegerea aparținând părții care câștigă procesul.
Din textul de lege menționat rezultă că la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată se află culpa procesuală, pârâtul putând să nu fie obligat la plata cheltuielilor de judecată în cazul în care recunoaște pretențiile reclamantului la prima zi de înfățișare.
În aceste condiții, dat fiind că soluția pronunțată de instanța de fond a fost favorabilă reclamanților, conform celor arătate mai sus, Curtea apreciază că aceștia sunt îndreptățiți să recupereze de la recurentul - pârât suma de 1.300 lei achitată cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de expert.
Curtea notează că, în dosarul de față, atitudinea recurentului – pârât a determinat reclamanții să se adreseze instanței pentru soluționarea, pe fond, a notificării, iar odată ce soluția tribunalului a fost favorabilă reclamanților nu se poate susține lipsa culpei recurentului – pârât de natură să conducă la înlăturarea obligației de a suporta cheltuielile de judecată.
Totodată Curtea constată că la dosarul de fond (fila 136) se regăsește dovada achitării onorariului de expert, precum și incidența dispozițiilor art.274 alin.2 C.pr.civ.
Pe cale de consecință nu se poate da eficiență nici prevederilor art.274 alin.3 C.pr.civ. invocate de recurentul – pârât, posibilitatea reducerii cheltuitelor de judecată vizând numai onorariul de avocat nu și onorariul expertului.
Având în vedere considerentele arătate mai sus în analiza celor două recursuri declarate în cauza de față, Curtea, cu observarea dispozițiilor art.312 alin.2 și alin.3 C.pr.civ., urmează să respingă recursul declarat de recurenta – reclamantă S.C. „R. G. Invest” SRL ca nefondat, să admită recursul declarat de recurentul – pârât M. București prin Primarul General și să modifice în parte sentința recurată, în sensul că măsurile compensatorii vor fi acordate conform Legii nr.165/2013. Totodată vor fi mențiune celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta – reclamantă S.C. „R. G. Invest” S.A., cu sediul în București, sector 5, .-138, corp B, parter, împotriva Sentinței civile nr.725/01.04.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă în dosarul nr._, ca nefondat.
Admite recursul declarat de recurentul – pârât M. București prin Primarul General, cu sediul în București, sector 6, Splaiul Independenței nr.291-296, în contradictoriu cu recurenta – reclamantă S.C. „R. G. Invest” S.A., cu sediul în București, sector 5, .-138, corp B, parter și cu intimatul – reclamant A. R. – D., cu domiciliul ales în București, .-138, corp B, parter, sectorul 5, la sediul S.C. „R. G. Invest” SA, împotriva Sentinței civile nr.725/01.04.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă în dosarul nr._ .
Modificată în parte sentința recurată în sensul că:
Măsurile compensatorii vor fi acordate conform Legii nr.165/2013.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 Ianuarie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. C. A. B. S. C. B. T.
GREFIER
I. P.
Red. Jud. I.C./ Tehnored. I.P./
2 ex./
Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă
Judecător fond – A. P.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 329/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Cereri. Decizia nr. 84/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
