Legea 10/2001. Decizia nr. 329/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 329/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-02-2014 în dosarul nr. 2374/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 329R
Ședința publică de la 17 februarie 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - ION POPA
JUDECĂTOR - D. F. B.
JUDECĂTOR - C. M. S.
GREFIER - V. Ș.
Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurentul reclamant . SA și recurentul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL împotriva sentinței civile nr. 1459/03.07.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant F. L. N. și intimata pârâtă C. C. PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, având ca obiect: Legea nr. 10/2001, pretenții, obligația de a face, alte cereri.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile în proces.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că, prin motivele de recurs, recurenții au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în raport de dispozițiile art. 242 pct.2 Cod pr. Civilă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra cererilor de recurs de față:
Deliberând asupra cauzei civile de față, Tribunalul constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a Civilă la data de 25.01.2012, sub nr. de dosar, reclamantul F. L. N. a chemat în judecată pârâții M. București prin Primarul General și personal Primarul General și Statul Român prin C. C. de Stabilire a Despăgubirilor (CCSD) solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța: să se soluționeze pe fond notificarea transmisă prin executor judecătoresc sub nr. 1311/06.08.2001 privind Imobilul-teren situat în București, nr. Teiul Doamnei nr. 34 sector 2, în suprafață de 566 mp și construcție având suprafața construită de 277 mp din care suprafața utilă de 214 mp, în sensul de a constata calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în echivalent stabilite potrivit valorii de piață de la momentul soluționării, precum și imposibilitatea restituirii in natură; să fie obligat pârâtul M. București să transmită imediat și direct către CCSD dosarul aferent notificării nr. 1311/06.08.2001 însoțit de hotărârea judecătorească ce se va pronunța în prezenta cauză; să fie obligat pârâtul STATUL ROMÂN prin C. C. de Stabilire a Despăgubirilor(CCSD) să înregistreze dosarul transmis de M. București; să fie obligat pârâtul M. BUCUREȘTI în solidar cu Primarul, la plata unei despăgubiri pentru repararea prejudiciului cert actual creat datorită refuzului de a soluționa notificarea prin emiterea unei dispoziții, despăgubire care se va determina prin expertiză tehnică și care se compune din: prejudiciu efectiv reprezentat de diferența între valoarea de piață a imobilului la data la care trebuia soluționată notificarea nr. 1311, respectiv 24.01.2010 și valoarea de piață actuală care reprezintă momentul soluționării, pentru imobilele imposibil de restituit în natură; câștigul nerealizat reprezentând dobânda legală aplicată la suma menționată la pct. a) calculată de la momentul soluționării prezentei cereri și până la momentul transmiterii - dosarului către CCSD; obligarea Municipiului București în solidar cu Primarul la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces.
În fapt, a motivat că prin notificarea nr. 1311/06.08.2001 transmisă prin executor judecătoresc și înregistrată la Primăria Municipiului București, ce face obiectul dosarului nr._, reclamantului a solicitat acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul din București, .. 34 sector 2, preluat în mod abuziv de către stat.
Imobilul compus din teren în suprafață de 566 mp și construcție din București, .. 26, fost nr. 10, a fost dobândit de autorii reclamantului, F. M. și F. M. prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 91/02.01.1937 la Tribunalul Ilfov Secția notariat. Conform adresei emise de Serviciul Nomenclatură Urbană sub nr._/_/15.09.2009 numărul poștal al imobilului din . suferit modificări de la nr. 26 în momentul dobândirii imobilului la nr. 34, la momentul preluării abuzive.
Conform documentelor atașate adrese: nr._/24.12.2008 emisă de Direcția Venituri Buget Local a Sectorului 2 ce constituie rolul fiscal al imobilului din București, .. 34, sector 2, autorii reclamantului au fost impuși la rol de la data dobândirii imobilului și până la data preluării abuzive.
B. sa, F. M., a decedat la data de 22.04.1965, bunicul său F. M., împreună cu tatăl său, F. N. fiind moștenitori acesteia conform certificatului de moștenitor nr. 356/11.08.1965 întocmit la Notariatul de Stat al Raionului "1 Mai", București.
În data de 21.05.1969 a decedat bunicul său, F. M., tatăl său F. N. fiind singurul moștenitor al acestuia conform certificatului ie moștenitor nr. 629/03.11.1969 întocmit la Notariatul de Stat al Sectorului 2, București.
Acesta a stăpânit imobilul până la data preluării abuzive, când în proprietatea statului, conform Decretului Consiliului de Stat nr. 33/1982, a trecut imobil compus din teren în suprafață de 527 mp și construcție în suprafață de 277 mp.
În urma exproprierii s-au primit despăgubiri în valoare de 80.000 lei (ROL) prin fostul I.C.R.A.L., actualul S.C. APOLODOR S.A. la data de 20.01.1983, din care suma de 1317,50 lei (ROL) pentru terenul în suprafață de 527 mp și suma de 78.682,50 lei (ROL) pentru construcție, conform adresei nr. A 823/14.01.2009 emisă de S.C. APOLODOR S.A. Pentru suprafața de 39 mp teren ce a fost preluată fără titlu de către stat la aceeași dată, nu s-au încasat despăgubiri.
Ulterior a decedat și tatăl său, F. N., la data de 16.06.1999, reclamantul F. L. N. fiind singurul moștenitor al acestuia conform certificatului de moștenitor nr. 59/28.12.1999 la Biroul Notarului Public - M. P..
În ceea ce privește calitatea procesuală a reclamantei S.C. R. G. INVEST S.A., solicită să se constate că aceasta este dovedită prin Contractul de cesiune autentificat sub nr. 130/16.01.2012 la Biroul Notarului Public F. M. și Asociații, prin care F. L.-N. a cesionat 25% din drepturile sale la măsuri reparatorii prin echivalent privind imobilul din București, .. 34 sector 2, obiect al Notificării nr. 1311/06.08.2001.
Pârâta C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare împotriva cererii de chemare în judecată formulate de către reclamanții F. L.-N. și S.C. R. G. Invest S.A., prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului București privind solicitarea reclamanților din cuprinsul capătului 3 de cerere; excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la capetele de cerere 1, 2 și 4; excepția prematurității capătului 3 de cerere;excepția inadmisibilității stabilirii valorii de circulație a terenului, iar pe fondul cauzei a solicitata respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
La data de 26.09.2012, reclamanții au depus la dosar cerere precizatoare, competatoare și modificatoare prin care a arătata că la punctul 1 al petitului, solicită soluționarea pe fond a notificării, în sensul de a dispune acordarea de măsuri reparatorii, constând în restituire în natură și/sau în echivalent, stabilite la valoarea de piață a imobilului de la momentul soluțonării, pe baza standardelor internaționale de evaluare; la punctul doi al petitului, solicită în subsidiar să fie obligat M. București să transmită dosarul nr._ către Prefectura Municipiului București, în vederea centralizării și continuării procedurii administrative, precizând că singurul pârât în cauză este M. București prin Primar General, iar la data de 24.10.2012, reclamanții au depus la dosar cerere prin care au arătat că solicită a se lua act că renunță la judecarea capătului 4 al cererii de chemare în judecată privind obligarea Municipiului București la plata despăgubirilor pentru prejudiciu material creat datorită refuzului nejustificat de a soluționa notificarea.
Prin sentința civilă nr. 1459/03.07.2013 Tribunalul București Secția a -a Civilă, a admis în parte cererea, a obligat pârâtul M. București prin Primar General să emită o dispoziție privind propunerea de acordare de măsuri compensatorii prin puncte pentru imobilul în discuție în favoarea reclamantului pentru cota de 75%, și în favoarea S.C. R. G. Invest S.A pentru cota de 25%, scăzându-se valoarea reactualizată a despăgubirilor deja acordate. A fost respinsă cererea reclamantului de transmitere directă a dosarului administrativ către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor fără exercitarea controlului de legalitate, ca neîntemeiată și a fost obligat pârâtul să transmită Prefecturii Municipiului București în vederea centralizării și continuării procedurii administrative.
S-a reținut în esență că din adresa nr. 8294/3.08.2010 emisă de Primăria Municipiului București– Direcția Generală de Dezvoltare Urbană – Direcția Patrimoniu, Serviciul cadastru (fila 119) rezultă că terenul în suprafață de cca. 527 mp este în prezent afectat integral de elemente de sistematizare. Tribunalul a retinut ca aceleasi au fost si concluziile expertului judiciar desemnat in cauza pentru efectuarea expertizei topografice.
Prin urmare, terenul ce face obiectul notificării nu poate fi restituit în natură exproprierea ocupând funcțional întregul teren.
Pentru considerentele menționate anterior, tribunalul a admis în parte cererea si a obligat pârâtul M. București la emiterea unei dispoziții motivate privind propunerea de acordare de măsuri compensatorii sub formă de puncte pentru imobilul situat în București, .. 34, sector 2, compus din construcție în suprafață de 277 mp (din care suprafață utilă de 214 mp) și teren în suprafață de 527mp, în favoarea reclamantului persoană fizică pentru cota de 75%, măsuri compensatorii care se vor determina conform art. 21 alin. 6 din Legea nr. 165/2013 și în favoarea S.C. R. G. Invest S.A pentru cota de 25%, măsuri compensatorii ce se vor stabili conform art. 24 alin. 2 din legea nr. 165/2013, scăzându-se valoarea actualizată a despăgubirilor deja acordate.
Potrivit disp. art. 21 alin. 3 din legea 165/2013, Tribunalul a reținut că: dispozițiile autorităților administrației publice locale emise potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naționale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect. Dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rămân aplicabile.
Ca atare, tribunalul a respins cererea de transmitere directă si de înregistrare a dosarului administrativ către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor fără exercitarea controlului de legalitate, ca neîntemeiată, și a obligat pârâtul M. București să transmită dosarul nr._ către Prefectura Municipiului București in vederea centralizării si continuării procedurii administrative.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești au formulat recurs în termen legal reclamanta . SA și pârâtul M. București.
Reclamanta . SA a criticat hotărârea judecătorească în ceea ce privește soluționarea capătului de cerere privind obligarea pârâtului de a transmite direct și imediat către C. Națională pentru Compensarea Imobilelor dosarul aferent notificării, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, cât și dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă.
Se susține că, controlul de legalitate cu privire la calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul preluat abuziv, cât și la dreptul de proprietate asupra imobilului și faptul că acesta nu poate fi restituit în natură, s-a realizat de instanța judecătorească competentă, care a soluționat pe fond notificarea formulată, în urma acestui control de legalitate stabilindu-se calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru imobilul notificat, astfel că nu se impune ca Prefectul Municipiului București să efectueze control de legalitate cu privire la aceste aspecte.
Oricum, instanța de judecată are plenitudine de competență în ceea ce privește controlul de legalitate asupra tuturor măsurilor dispuse atât de Primarul General al Municipiului București cât și de Prefectul Municipiului București, astfel că un nou control de legalitate din partea Instituției Prefectului ar fi excesiv și ar prelungi în mod inutil termenul final de soluționare a notificării. Mai mult, instanța de recurs, în calitate de instanță de control judiciar, va analiza încă odată toate aspectele privind drepturile solicitate prin notificarea formulată, inclusiv măsurile dispuse de instanța de fond, pe aspectele ce privesc fondul cauzei, astfel că măsura luată de această instanță, de a nu trimite dosarul administrativ aferent notificării direct către C. Națională pentru Compensarea Imobilelor se apreciază ca fiind greșită.
Pârâtul M. București a susținut, în considerarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă că hotărârea judecătorească a fost pronunțată cu încălcarea legii, respectiv a dispozițiilor art. 33 alin. 1 din Legea nr. 165/2013.
În acest sens, invocă excepția de prematuritate a cererii față de . legii nr. 165/2013, arătându-se că potrivit art. 33 alin. 1 din Legea nr. 165/2013 pentru soluționarea notificării - s-a instituit un nou termen în sarcina unității deținătoare, altul decât cel stabilit prin art. 25. 1 din legea nr. 10/2001 mai mult prin art. 32.1 din Legea nr. 165/2013 se instituie un termen de decădere în procedura administrativă de 90 de zile în care persoanele care se consideră îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile investite de lege.
Analiza notificărilor întemeiate pe Legea nr. 10/2001 se face din perspectiva unui nou act normativ privind măsurile reparatorii pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România respectiv Legea nr. 165/2013 începând cu data de 1 ianuarie 2014.
Mai mult, prin dispozițiile art. 4 din Legea nr. 165/2013, legea se aplică cererilor formulate și depuse în termen legal, la entitățile investite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul hotărârii pilot din 12 octombrie 2010 pronunțată în cauza M. A. împotriva României la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Pârâtul apreciază că dreptul persoanelor care se consideră îndreptățite la măsuri reparatorii în soluționarea notificărilor nu s-a născut.
A doua critică vizează obligarea pârâtului M. București la plata cheltuielilor de judecată.
Se susține că, în mod greșit, prima instanță a admis acest capăt de cerere întrucât pârâtul nu se află în culpă procesuală.
De asemenea, se arată că se impunea în cauză a se face aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă .
Analizând actele și lucrările de la dosarul cauzei, în raport de criticile formulate cât și de dispozițiile legale incidente în materie, Curtea reține că recursurile sunt nefondate:
În ceea ce privește critica formulată de reclamanta . SA, Curtea reține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, neafectată de motivul de modificare prevăzută de dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Curtea constată că, potrivit art. 21 alin. 3 din Legea nr. 165/2013, dispozițiile autorităților administrației publice locale emise potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naționale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect.
Astfel, Legea nr. 165/2013 stabilește o procedură unitară în vederea acordării măsurilor reparatorii aferente imobilelor preluate abuziv care se aplică și în cazul în care persoana îndreptățită obține o hotărâre judecătorească, în acest caz însă avizul de legalitate al prefectului nemaifiind necesar în privința aspectelor soluționate de instanță, calitatea de persoană îndreptățită și felul măsurilor reparatorii reprezentând aspecte stabilite cu putere de lucru judecat de către instanța de judecată.
În acest context, pârâtul M. București nu poate fi obligat la înaintarea documentației direct către C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, competența unității deținătoare sub acest aspect fiind limitată în raport de dispozițiile art. 21 din Legea nr. 165/2013.
Așadar, această etapă a procedurii administrative presupune pe lângă înaintarea întregii documentații Instituției Prefectului pentru exercitarea controlului de legalitate și alte proceduri de centralizare a dosarelor, aceste dispoziții legale reglementând o procedură unitară pentru toți beneficiarii de măsuri reparatorii în echivalent. O soluție contrară ar conduce la crearea de inechități în cadrul sistemului de despăgubire stabilit de legiuitor
În ceea ce privește critica formulată de pârâtul M. București vizând excepția prematurității cererii de chemare în judecată, Curtea reține că și această critică este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Astfel, potrivit art. 25 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data formulării acțiunii, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.
În consecință, termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de restituire, poate avea două date de referință: fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare.
În cazul în care unitatea învestită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prin art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data formulării acțiunii, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului.
Astfel, în conformitate cu decizia nr. XX din 19 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Secții unite, asupra recursului în interesul legii, dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, trebuie interpretate în sensul că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al unității deținătoare sau al entității învestite cu soluționarea de a răspunde la notificarea persoanei îndreptățite.
Curtea constată că, în recursul în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a avut în vedere cazul în care unitatea învestită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prin art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare. Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede, la art. 21 alin. (2), că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.
Având în vedere și faptul că, de la data depunerii notificării de către reclamant au trecut 11 ani, fără ca pârâtul să se fi pronunțat asupra acestei notificări, Curtea constată că în mod corect a apreciat tribunalul că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația legală de a soluționa notificarea.
În aceste condiții, nu se poate susține că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 33 alin. 1 din Legea nr. 165/2013 întrucât aceste dispoziții legale se referă la notificările pentru care la data intrării în vigoare a legii nr. 165/2013 nu s-a formulat acțiune în justiție, or la data intrării în vigoare a legii nr. 165/2013, acțiunea formulată de reclamant era pe rolul instanței de judecată.
A accepta teza contrarie ar echivala cu o încălcare a dispozițiilor art. 6 CEDO, fiind evidentă încălcarea dreptului la un proces echitabil.
În ceea ce privește modul de soluționare a cererii de obligare la acordarea cheltuielilor de judecată, Curtea reține că pârâtul - recurent se află în culpă procesuală întrucât așa cum s-a reținut, acesta nu a soluționat notificarea formulată de reclamant la data de 18.10.2001 și ca urmare, litigiul de față a fost declanșat datorită conduitei pârâtului care a refuzat timp de 11 ani să soluționeze notificarea în condițiile în care termenul de recomandare conform art. 25 din Legea nr. 10/2001 de 60 de zile.
Așa fiind, reținerea culpei procesuale a pârâtului este în acord cu jurisprudența CEDO, cheltuielile efectuate de reclamant și intervenient fiind necesare și rezonabile.
Cât privește incidența dispozițiilor art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, Curtea reține că munca depusă de avocat și complexitatea cauzei este o chestiune subiectivă ce nu poate fi cenzurată în căile de atac, normele prevăzute prin art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, nefiind imperative.
În ceea ce privește modul de soluționare a cererii de obligare la acordarea cheltuielilor de judecată, Curtea reține că pârâtul - recurent se află în culpă procesuală întrucât așa cum s-a reținut, acesta nu a soluționat notificarea formulată de reclamant la data de 6.08.2001 și ca urmare, litigiul de față a fost declanșat datorită conduitei pârâtului care a refuzat timp de 11 ani să soluționeze notificarea în condițiile în care termenul de recomandare conform art. 25 din Legea nr. 10/2001 de 60 de zile.
Așa fiind, reținerea culpei procesuale a pârâtului este în acord cu jurisprudența CEDO invocată de acesta, cheltuielile efectuate de reclamant și intervenient fiind necesare și rezonabile.
Cât privește incidența dispozițiilor art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, Curtea reține că munca depusă de avocat și complexitatea cauzei este o chestiune subiectivă ce nu poate fi cenzurată în căile de atac, normele prevăzute prin art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, nefiind imperative.
Față de aceste considerente, Curtea în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă urmează a respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurentul reclamant . SA și recurentul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL împotriva sentinței civile nr. 1459/03.07.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant F. L. N. și intimata pârâtă C. C. PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.02.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. P. D. F. B. C. M. S.
GREFIER
V. Ș.
Red. C.M.S.
Tehnored. T.I.
2 ex.28.02.2014Jud. fond:
E. A.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 118/2014. Curtea de Apel... | Legea 10/2001. Decizia nr. 116/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
