Pretenţii. Decizia nr. 357/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 357/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-10-2014 în dosarul nr. 22426/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 357A
Ședința publică de la 6 octombrie 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - C. M. S.
JUDECĂTOR - B. A. S.
GREFIER - V. Ș.
Pe rol soluționarea cererii de apel formulată de apelanta reclamantă G. C. A. domiciliată în Comuna Cătunele, .. 47, Jud. Gorj împotriva sentinței civile nr. 150/31.01.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât G. M. S. domiciliat în București, . nr.20, ., . și cu domiciliul la B. și Asociații, în București, . nr. 70, sector 2 și intimata chemată în garanție . REASIGURARE SA, cu sediul în București, . nr.15, sector 1, având ca obiect: acțiune în răspundere delictuală, pretenții, alte cereri.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelanta reclamantă reprezentată de avocat D. C. cu împuternicire avocațială la dosar și intimatul pârât reprezentat de avocat M. N. cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimata chemată în garanție.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Reprezentantul apelantei reclamante depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 lei achitată cu chitanța nr._/2014, originalul adeverinței medicale nr. 404/22.01.2014 și solicită admiterea probei cu înscrisuri, respectiv înscrisurile depuse la instanța de fond și la instanța de apel.
Reprezentantul intimatului pârât arată că se opune la admiterea probei cu înscrisuri solicitată de către apelantă întrucât înscrisurile au fost depuse după încheierea dezbaterilor, la instanța de fond.
Arată că nu solicită admiterea probei cu înscrisuri întrucât nu mai are alte înscrisuri de depus la dosar.
Curtea, în urma deliberării, admite proba cu înscrisuri solicitată de către apelanta reclamantă întrucât aceasta este utilă și pertinentă cauzei.
Curtea ia act că reprezentantul apelantei reclamante a depus la dosar originalul adeverinței medicale nr. 404/22.01.2014.
Curtea acordă cuvântul pe excepția tardivității invocată de către intimatul pârât, prin întâmpinarea formulată.
Reprezentantul intimatului pârât având cuvântul în susținerea excepției arată că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a înțeles să se raporteze ca moment al producerii prejudiciului la data de 20.07.2003, iar prin motivele de apel a precizat că înțelege să se raporteze la momentul întocmirii raportului de expertiză medico-legală, respectiv 10.11.2008, astfel că această precizare este tardiv formulată.
Precizează că acest raport de expertiză nu a fost avut în vedere la soluționarea cauzei, astfel că solicită admiterea excepției tardivității.
Reprezentantul apelantei reclamante solicită respingerea excepției având în vedere că starea de sănătate a apelantei s-a agravat ulterior producerii accidentului.
Curtea acordă cuvântul și pe fondul apelului.
Reprezentantul apelantei reclamante având cuvântul în susținerea apelului arată că apelantei i-a fost încălcat dreptul la apărare având în vedere că la termenul din data de 24.01.2014 instanța a respins cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul apelantei, din motive medicale, și a amânat pronunțarea. Arată că, în mod greșit, instanța nu a luat în considerare înscrisurile depuse de către apelantă după încheierea dezbaterilor, și a aplicat dispozițiile art. 394 alin.3 Cod pr. Civilă, încălcând astfel principiul contradictorialității.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de apel arată că, în mod nelegal și netemeinic, instanța a admis excepția prescrierii dreptului material la acțiune având în vedere că termenul de prescripție începe să curgă de la data apariției noului prejudiciu, respectiv 2008, având în vedere că starea de sănătate a apelantei s-a agravat în mod progresiv. Precizează că prescripția a fost întreruptă chiar prin actele procedurale efectuate de către intimatul pârât.
În susținerea motivelor de recurs arată că instanța de fond a reținut că nu se pot acorda despăgubiri, în raport de declarația dată de către reclamantă, în fața organului de urmărire penală, la data de 19.04.2004, în sensul că nu mai are nici un fel de pretenții materiale sau morale, însă această declarație a fost dată față de prejudiciul cunoscut și existent la acea dată.
Arată că a solicitat ca instanța să aibă în vedere prejudiciul suferit de reclamantă în perioada 20.06._13, însă instanța nu s-a pronunțat pe acest aspect.
Dezvoltă oral motivele de apel și solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și motivat, în scris,, anularea sentinței apelate,în subsidiar respingerea excepției prescripției și rejudecând cauza, admiterea acțiunii.
Reprezentanta intimatului pârât având cuvântul în combaterea apelului arată că la data de 15.11.2013, instanța de fond a amânat cauza pentru ca reclamanta să depună înscrisuri, iar la termenul din 24.01.2014, apărătorul acesteia nu a depus înscrisurile de care înțelegea să se folosească, ci a depus o adeverință medicală, din care nu rezultă că nu se putea deplasa, și, nici nu și-a asigurat substituirea.
Instanța a amânat pronunțarea pentru a da posibilitate reclamantei să depună concluzii scrise, astfel că nu se poate reține susținerea apelantei că i-a fost încălcat dreptul la apărare.
Cu privire la raportul de expertiză medico-legală efectuat în anul 2008, arată că acțiunea este prescrisă întrucât raportul a fost întocmit la data de 10.11.2008, iar acțiunea a fost formulată în iulie 2013, după expirarea termenului de 3 ani.
Precizează că procesul-verbal de conciliere încheiat în luna mai 2012 reprezintă o încercare de soluționare a litigiului pe cale amiabilă, și nu a încercare de mediere.
Dezvoltă oral motivele întâmpinării formulată și solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței apelate, fără obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra apelului civil de față.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a III – a Civilă, sub nr._, reclamanta G. C. A. a chemat în judecată pe pârâtul G. M. S., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea paratului G. M. S. la plata către reclamantă a sumei de 500.000 lei, reprezentând contravaloarea daunelor materiale si morale; Obligarea paratului G. M. S. la plata către reclamantă a sumei de 1.000 lei/luna, reprezentând renta viagera constând in contribuție la cheltuielile medicale si de întreținere ale reclamantei; obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata.
În motivarea cererii s-a arătat că, la data de 20.07.2003, reclamanta a suferit un grav accident de mașina in timp ce se afla in autoturismul marca Daewoo Cielo cu numărul de înmatriculare_, condus de parat, fratele tatălui reclamantei, accident auto datorat culpei paratului.
Starea de sănătate a reclamantei a fost grav afectata in urma accidentului rutier mai sus menționat, in sensul ca in prezent, reclamanta este paralizată, fiind în imposibilitate de a-și folosi atât mâinile, cât și picioarele.
Cu toate ca a trecut o perioada considerabila de la data producerii accidentului rutier, reclamanta nu și-a putut recupera starea de sănătate si nici măcar nu a putut-o ameliora, fiind afectata grav pentru tot restul vieții.
Având în vedere starea in care se află, este dependenta de însoțitor în permanenta, pentru a putea supraviețui.
Având în vedere legătura de rudenie dintre reclamantă si paratul G. M. S., imediat după producerea accidentului rutier a fost de acord, la insistentele paratului, sa își retragă plângerea penala îndreptată împotriva paratului, întrucât acesta s-a arătat dispus să o ajute financiar pentru a putea face fata tuturor intervențiilor medicale necesare in vederea ameliorării stării de sănătate.
Cu toate acestea, ulterior retragerii plângerii penale, paratul nu a înțeles sa o sprijine financiar, si pe cale de consecința a fost nevoita sa formuleze o acțiune civila ce a făcut inițial obiectul dosarului nr. l_, aflat pe rolul Judecătoriei Motru.
În urma strămutării cauzei mai sus menționate, aceasta a format obiectul dosarului nr._/3/2011, aflat pe rolul Tribunalului București, Secția a VI - a Civilă.
La data de 22.05.2012 Tribunalul București, Secția a VI - a Civilă a respins cererea, admițând excepția prematuritatii introducerii cererii de chemare in judecata, apreciind ca natura juridica de act comercial a asigurarii de răspundere civila in ceea ce îl privește pe asigurător, atrage aplicabilitatea legii comerciale, iar prin raportare la dispozițiile art.7201 C.proc.civ., reclamanta nu a îndeplinit procedura prealabila.
In timpul desfășurării litigiului mai sus menționat, în fața Tribunalului București, Secția a VI - a Civilă, reclamanta, reprezentata de tatăl său, G. R., a fost de acord sa soluționeze pe cale amiabila litigiul, in sensul ca a fost dispusa sa negocieze o suma de bani cu care paratul sa fie de acord sa o plătească, astfel încât sa contribuie la cheltuielile ocazionate de îngrijirile medicale si de întreținere ale reclamantei si sa achite măcar o parte din contravaloarea cheltuielilor medicale pe care reclamanta a fost nevoita sa le suporte de la data producerii accidentului si pana in prezent.
Pe cale de consecința, tatăl său, în calitate de reprezentant al reclamantei, s-a întalnit cu paratul G. M. S. in data de 11.05.2012 la sediul Cabinetului de avocat B. D., întâlnire in cursul căreia nu s-a ajuns la nici un acord cu privire la o anumita suma de bani, cu toate ca reclamanta a acceptat sa reducă la 1/2 cuantumul pretențiilor, solicitând paratului sa achite suma de 250.000 lei precum si o renta lunara. Consideră ca oferta paratului a fost sfidătoare, neputând sa acopere nici măcar o parte din cheltuielile efectuate pana in prezent si cu atat mai puțin sa acopere o parte rezonabila din cheltuielile pe care este nevoita sa le efectueze lunar pentru a putea supraviețui.
Pârâtul s-a arătat dispus sa achite doar o suma de bani derizorie, respectiv suma de 10.000 lei, precum si o renta viagera intre 600 si 800 lei/lunar.
In temeiul art. 16 din Decretul nr. 167/1958, "prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcuta de cel in folosul căruia curge prescripția. Astfel, recunoașterea datoriei de către parat in cursul judecării dosarului nr._/3/2011 aflat pe rolul Tribunalului București a operat întreruperea cursului prescripției.
Față de situația de fapt expusa anterior, a considerat că sunt întrunite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale reglementate de dispozițiile art. 998 si 999 C.civ. ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea paratului G. M. S. la plata către reclamantă a sumei de 500.000 lei, reprezentând contravaloarea daunelor materiale si morale; obligarea paratului G. M. S. la plata către reclamantă a sumei de 1.000 lei/luna, reprezentând renta viagera constând în contribuție la cheltuielile medicale si de întreținere ale reclamantei; obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata.
În drept, s-au invocat disp. art. 998, 999 C.civ..
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat administrarea probelor ce înscrisuri, interogatoriu, martori, precum si orice alte probe se vor dovedi pertinente si utile soluționării prezentei cauze.
La data de 18.07.2013, prin Serviciul Registratură, reclamanta G. C. A., a depus cerere precizatoare la cererea de chemare în judecată, in sensul ca: in ceea ce privește primul capăt de cerere, a înțeles sa solicite obligarea paratului G. M. S. la plata către reclamantă a sumei de 500.000 lei reprezentând contravaloarea daunelor materiale si morale, din care 200.000 lei reprezentând daune materiale si 300.000 lei reprezentând daune morale:
În ceea ce privește al doilea capăt de cerere, a înțeles sa solicite obligarea paratului G. M. S. la plata către reclamantă a sumei de 1,000 lei/luna, reprezentând renta viagera constând în contribuția la cheltuielile medicale si de întreținere ale reclamantei, începând cu data producerii accidentului rutier, respectiv cudatade20.07.2003, în cuantum de 124.000 lei calculat pentru perioada 20.07._13.
La data de 19.07.2013, prin Serviciul Registratură, reclamanta G. C. A., ca urmare a primirii comunicării adresei emisa de Tribunalul București si primita in 10.07.2013 - data poștei, a formulat aceleași precizări privind cuantumul daunelor materiale si morale, respectiv ale rentei viagere, solicitând daune materiale in suma de 200.000 lei, daune morale in suma de 300.000 lei, renta lunara de 1000 lei de la data accidentului 20.07.2003 si pe întreaga durata de existenta a acesteia.
Pârâtul G. M. S. a formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție la acțiunea formulata de G. C. A. solicitând respingerea cererii de chemare în judecată în considerarea următoarelor aspecte:
In prealabil, pârâtul a înțeles să invoce neîndeplinirea procedurii prealabile precum și excepția prescripției dreptului material la acțiune având în vedere faptul ca acțiunea în răspundere civila delictuala, întemeiata pe dispozițiile art. 998-999 Cod civil, este prescriptibila in termenul de prescripție de 3 ani reglementat de art. 3, alin. 1, teza 1 din Decretul nr. 167/1958, coroborat cu art. 8, alin. 1 din același act normativ.
Fiind întemeiata din punct de vedere juridic pe răspunderea civila delictuala, reglementata de art. 998-999 Cod civil, acțiunea trebuia formulata in termenul de prescripție prevăzut de art. 8, alin. 1, raportat la art. 3, alin. 1, teza I.
Prin urmare, reclamanta trebuia sa promoveze acțiunea pentru daune morale si materiale, întemeiata pe art. 998-999 Cod civil, in termen de 3 ani. Or, cererea introductiva a fost promovata de reclamant la data de 20.06.2013, cu depășirea termenului de prescripție.
In subsidiar, pârâtul a formulat cerere de chemare in garanție a . Reasigurare (fosta . situația în care ar fi obligat la plata sumelor solicitate de către reclamanta, societatea de asigurare menționata fiind societatea la care pârâtul era asigurat in caz de răspundere civila pentru accidente auto la momentul producerii evenimentului rutier menționat de reclamanta.
Conform art. 72 Cod procedura civila „partea interesata poate sa cheme in garanție o terța persoana, împotriva căreia ar putea sa se îndrepte cu o cerere separata in garanție sau in despăgubire ".
De asemenea, potrivit art. 73, alin. 3 Cod procedura civila „cererea făcuta de parat se va depune în termenul prevăzut pentru depunerea întâmpinării înaintea primei instanțe, iar daca întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecata".
În cauza de față, pârâtul a solicitat sa se observe ca sunt îndeplinite toate condițiile stingerii acțiunii civile prin împăcarea partilor. Având in vedere caracterele împăcării de a fi totala si necondiționata, împăcarea partilor înlătura si răspunderea civila pentru prejudiciu cauzat prin infracțiune. Totodată, efectele împăcării partilor cu privire la aspectul penal si civil al procesului se produc din momentul realizării împacarii. In ceea ce privește caracterul total al împacarii, pârâtul a precizat ca stingerea raportului de conflict, prin împăcarea partilor reclama ca aceasta împăcare sa nu fie parțiala cu privire la aspectul penal ori civil al procesului, fiind totala atunci când are in vedere stingerea conflictului dintre parti atât in aspectul sau penal, cat si civil.
Totodată, împăcarea partilor trebuie sa fie definitiva, adică sa nu mai existe o cale de revenire asupra ei, asupra împăcării nu se poate reveni. De asemenea, împăcarea partilor este necondiționata, respectiv nu se poate impune repararea prejudiciului cauzat.
De altfel, chiar motivarea Rezoluției Parchetului de pe langa Judecătoria Urziceni pronunțata în dosar nr. 1292/P/2004 in data de 27.05.2004 este in sensul aplicării dispozițiilor art. 10 lit. h) Cod procedura civila, respectiv încetarea urmăririi penale ca urmare a împacarii părtilor.
Prin sentința civilă nr.150/31.01.2014 Tribunalul București Secția a III a Civilă a respins acțiunea ca fiind prescrisă. S-au reținut următoarele:
Tribunalul a considerat că cel mai târziu la data întocmirii raportului de nouă expertiză medico-legală – 10.11.2008 erau îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 8 din Decretul nr. 167/1958 și că reclamanta cunoștea atât paguba, cât și pe cel care răspundea de ea, iar față de modalitatea de solicitare a pretențiilor, respectiv daune materiale în sumă de 200.000 lei (potrivit memoriului justificativ depus de reclamantă odată cu răspunsul la întâmpinare în care sunt expuse cheltuielile efectuate în perioada iulie 2003 – septembrie 2013), daune morale în sumă de 300.000 lei și 1.000 lei lunar, reprezentând rentă viageră începând cu data de 20.07.2003, tribunalul a considerat că se confirmă împrejurarea că reclamanta putea să cunoască paguba din momentul efectuării noului raport de expertiză medico-legală.
De altfel, se poate observa că așa cum reclamanta a solicitat prin cererea introductivă obligarea pârâtului G. M. S. la plata către reclamantă a sumei de 500.000 lei, reprezentând contravaloarea daunelor materiale si morale; obligarea paratului G. M. S. la plata către reclamantă a sumei de 1.000 lei/luna, reprezentând renta viagera constând in contribuție la cheltuielile medicale si de întreținere ale reclamantei, la fel și prin cererea înregistrată sub nr._ reclamanta a solicitat de la pârâtul G. M. S. exact aceleași pretenții, respectiv suma de 500.000 lei, reprezentând contravaloarea daunelor materiale si morale, suma de 1.000 lei/luna, reprezentând renta viagera constând în contribuția la cheltuielile medicale si de întreținere ale reclamantei, invocând ca motive de fapt tot accidentul rutier din data de 20.07.2003, starea precară a sănătății sale de la acel moment și nevoia de venituri pentru tratament și pentru recuperare.
Tribunalul a considerat că indiferent de apărările subsidiare făcute de pârât în căile de atac parcurse de dosarul format ca urmare a cererii înregistrate sub nr._, în privința cuantumului sumelor la care prin hotărârile ulterior desființate a fost obligat, în cauză nu se poate reține o recunoaștere a dreptului reclamantei de a beneficia de despăgubiri, atâta timp cât principala apărare și solicitare a acestuia în acel dosar, dar și în cauza de față, a fost aceea de respingere a acțiunii în raport de declarația dată de reclamantă la 19.04.2004.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești a formulat apel în termen legal reclamanta G. C. A., criticând-o pentru nelegalitate.
Se susține că prin sentinta pronuntata de instanta de fond s-a încalcat dreptul la aparare precum si principiul contradictorialitatii.
Astfel, prin Incheierea din data de 24.01.2014 pronuntata în dosarul cauzei, instanta de fond a respins cererea de amanare formulata de aparator, cerere întemeiata pe motive medicale, încheind dezbaterile asupra cauzei deduse judecatii si amanand pronuntarea pana la data de 31.01.2014.
Ulterior, la momentul pronuntarii, instanta a constatat că înscrisurile depuse dupa încheierea dezbaterilor, nu mai pot fi luate în seama, aplicand sanctiunea prevazuta de dispozitiile art. 394 alin.3 Cod proc. Civ.
Cererea de amanare formulata de aparatorul reclamanții a fost întemeiata pe motive medicale si sustinuta cu înscrisuri eliberate de medic.
Sustinerea instantei de fond, în sensul ca aparatorul ales putea asigura substituirea este una formala, întrucat asa cum rezulta din cuprinsul delegatiei de asistenta juridica depusa la dosarul de fond, aparatorul reclamanți îsi desfasoara activitatea în cadrul Baroului GOIj, deplasandu-se la Tribunalul Bucuresti la fiecare termen de judecata, astfel încat o eventuala substituire, data fiind si complexitatea cauzei, ar fi fost foarte greu de realizat.
Se arată că vatamarea suferita este evidenta, de vreme ce instanta de fond nu a mai luat în considerare actele depuse acte imperios necesare in sustinerea respingerii excepriei prescriptiei dreptului material la actiune al reclamanții.
Cu privire la exceptia prescriptiei dreptului material la actiune se susține
ca instanta de fond a admis aceasta exceptie în mod nelegal si netemeinic, motiv pentru care, în situatia retinerii cauzei spre rejudecare de catre instanta de apel, a solicitat respingerea acestei exceptii ca nefondata, pentru urmatoarele considerente:
Agravarea starii de sanatate, cu consecinta sporirii prejudiciului, este echivalenta cu aparitia unui nou prejudiciu, cu caracter de certitudine, care se cere a fi reparat, potrivit principiului reparatiei intergale a prejudiciului invocat anterior.
Termenul de prescriptie începe să curgă, pe cale de consecinta, de la data aparitiei Noului Prejudiciu.
Cu privire la acest moment, respectiv datei de la care începe sa curga termenul de prescriptie de 3 ani, a invocat Raportul de noua expertiza medico-legala întocmit de IML C. nr. 1510/10.11.2008.
Initial,prin raportul de expertiza medico-legala nr. 1351/2003/25.03.2004 întocmit de SML din cadrul Spitalului de Urgenta Slobozia, au fost acordate reclamanții un numar de 50 - 55 zile de îngrijiri medico-legale de la data producerii traumatismului.
Prin Raportul de Noua Expertiza Medico-Legala întocmit de IML C. nr.1510/10.11.2008, raport avizat de Comisia de Control si Avizare din cadrul IML C. prin Avizul nr. 157/Ag/16.11.2008, se stabilesc un numar de 90-120 zile de îngrijiri medico-Iegale, de la data producerii leziunilor traumatice.
Pe cale de consecinta, noul prejudiciu, neavut in vedere la momentul primirii acelei sume modice cu titlul de despagubiri, are ca si data de referinta momentul intocmirii raportului de expertiza medico-legala, respectiv data de 10.11.2008. Acest raport constata ca starea de sanatate s-a agravat în mod progresiv, costul tratamentului neputand fi evaluat la acea data. Practic, la data efectuarii raportului de expertiza, se naste dreptul reclamanții de a solicita reputația noului prejudiciu.
Se susține că, în raport de momentul introducerii actiunii ce face obiectul prezentei cauze, respectiv data de 20.06.2013, se pune de asemenea problema prescriptiei dreptului material la actiune. Recunosterea de către parat a obligatiei, respectiv a dreptului invocat de a beneficia de despagubiri pentru evenimentul rutier produs din culpa exclusiva a paratului, in cursul judecătilor ce au avut loc intre parti de la momentul accidentului, a condus la intreruperea succesiva a cursului prescripției, dupa cum urmeaza:
1. Prin cererea de recurs formulata de paratul G. M. S. in dosarul nr, 19._, impotriva Sentintei civile nr. 119/21.01.2009 a Judecatoriei Motru, acesta, prin aparatorul ales, arata ca solicita "admiterea in parte a actiunii formulate de reclamanta G. C. A., doar in ceea ce priveste renta viagera, al carei cuantum solicitam a fi reconsiderat, in sensul diminuarii acestuia";
2. Prin cererea de apel formulata de acelasi parat în dosarul nr._ împotriva Sentintei civile nr. 2343/27.10.2009 a Judecatoriei Motru, în pagina 2, paragraful 4, se precizeaza faptul ca "apelantul a declarat si declara ca doreste sa atenueze, în conditii rezonabile, suferintele si celelalte pierderi pe care le reclama nepoata sa" ;
3. Prin Concluziile scrise depuse de acelasi parat G. M. S. in dosarul nr._, concluzii formulate la data de 15.04.2010, in ultima pagina, aliniatul 2, se afirma: "nu am spus niciodata ca nu suntem de acord cu continuarea sprijinului moral si in special material al reclamantei [ ... I".
4. Nu în ultimul rand, si poate cel mai relevant sub aspectul celor invocate, aici procesul verbal din data de 11.05.2012 încheiat la sediul Cabinet de avocat B. D. si semnat de catre parat, in-prezenta - aparatorului ales, proces verbal in cuprinsul caruia se face mentiunea ca "dl. G. S. poate plati suma de 10.000 lei, la care s-ar putea adauga o renta lunara cuprinsa între 600 si 800 lei".
Apelanta reclamantă mai susține că prin concluziile scrise depuse la instanța de fond a solicitat ca în condițiile în care se va trece peste apărările invocate, să se aibă în vedere prejudiciul suferit de reclamantă pe perioada 20.06.2010 – 20.06.2013, respectiv pentru trei ani anteriori promovării acțiunii iar instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acestei cereri.
În cauză, s-au formulat întâmpinări de către intimații pârâți G. M. S. și intimatul chemat în garanție . Reasigurare, prin care s-a solicitat respingerea apelului ca nefondat întrucât reclamanta și-a valorificat drepturile pe cale judiciară iar dreptul la acțiune este prescris în raport de data introducerii cererii de chemare în judecată.
Analizând actele și lucrările de la dosarul cauzei în raport de criticile formulate prin motivele de apel, apărările intimaților cât și în raport de dispozițiile legale incidente în materie, Curtea reține că apelul este nefondat.
În ceea ce privește prima critică formulată de apelanta reclamantă referitoare la încălcarea dreptului la apărare și a principiului contradictorialității, Curtea reține că la termenul de judecată de la 24.01.2014, instanța de fond a respins cererea de amânare formulată de apărătorul reclamantei pentru imposibilitate medicală de prezentare, reținând în mod temeinic că din actul medical depus nu rezultă afecțiunea de care suferă și nici imposibilitatea deplasării la instanța de judecată.
De asemenea, Curtea reține că anterior, la termenul de judecată de la 15.11.2013 s-a pus în vedere reclamantei, prin avocat, să depună la dosar actele procedurale efectuate de pârât, în dosarul nr._/3/2011, înscrisuri ce nu au fost depuse de aceasta până la termenul de judecată de la 24.01.2014.
Curtea apreciază că deși reclamantul nu și-a îndeplinit această obligație procesuală invocă nerespectarea principiului contradictorialității, înscrisurile respective fiind depuse după închiderea dezbaterilor și amânarea pronunțării în cauză, așa încât instanța nu putea pune în discuția părților conținutul înscrisurilor depuse conform dispozițiilor art.14 alin.5 din NCPC.
Ca urmare, prima instanță a făcut aplicațiunea dispozițiilor art.394 alin.3 NCPC în mod corect, reclamanta neputând invoca propria ei culpă în susținerea încălcării principiului contradictorialității în procesul civil.
În ceea ce privește dreptul la apărare consacrat de dispozițiile art.13 din NCPC, Curtea reține că prin dispoziția instanței de a se amâna pronunțarea în cauză, pentru a se da posibilitatea părților de a depune concluzii scrise, dreptul la apărare al reclamantei a fost pe deplin respectat, aceasta prin apărător depunând concluzii scrise la dosarul cauzei.
În ceea ce privește modul de soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune, Curtea reține că prima instanță a făcut o dezlegare corectă a acestei chestiuni de drept.
Se susține de către apelanta reclamantă că noul prejudiciu are ca și dată de referință, momentul întocmirii raportului de expertiză medico – legală, respectiv data de 10.11.2008 și se arată că recunoașterea obligației făcută de către pârât în cursul judecăților ce au avut loc între părți a condus la întreruperea succesivă a cursului prescripției.
Curtea reține însă că, așa cum a constatat și instanța de fond că apărările pârâtului făcute în cursul desfășurării litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Motru, nr._ al Judecătoriei Motru cât și consemnările din procesul verbal de mediere încheiat la data de 11.05.2013 între părți nu au caracterul juridic al recunoașterii creanței pretinse pentru a putea conduce la întreruperea cursului prescripției.
Promovarea căilor de atac împotriva hotărârii judecătorești prin care pârâtul a fost obligat către reclamantă la diverse sume de bani reprezentând prejudiciul inițial produs ca urmare a accidentului de circulație și împrejurarea că acesta a fost de acord numai cu plata unei rente lunare nu pot avea semnificația recunoașterii unui nou prejudiciu suferit de reclamantă iar procesul verbal de mediere cuprinde mențiuni făcute de părți în vederea stingerii litigiului inițial existent între părți, fără a avea nici un fel de legătură cu poziția pârâtului în raport de producerea unui nou prejudiciu.
Aceste înscrisuri sunt cele depuse de reclamantă la instanța de fond după închiderea dezbaterilor, înscrisuri care chiar și în aceste condiții au fost analizate atât de instanța de fond cât și în apel, o eventuală vătămare a reclamantei neputând a fi susținută.
În ceea ce privește tardivitatea formulării acestui motiv de apel, invocată de apărătorul intimatului pârât, Curtea va reține că această susținere este neîntemeiată, dat fiind faptul că prima instanță a analizat excepția prescripției dreptului material la acțiune raportat la momentul întocmirii noului raport medico – legal, respectiv data de 10.11.2008.
Așadar, în mod legal, având în vedere dispozițiile art.998 – 999 cod civil rap.la dispozițiile art.8 alin.1 și art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958, instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului material la acțiunea formulată de reclamantă la data de 26.06.2013.
Susținerea apelantei – reclamante în sensul investirii instanței de fond cu cererea privind acordarea prejudiciului pe perioada 20.06.2010 – 20.06.2013 nu va putea fi reținută, așa cum arată chiar apelanta această solicitare fiind formulată după închiderea dezbaterilor, prin concluziile scrise depuse la data de 30.01.2014.
Față de aceste considerente, Curtea în baza dispozițiilor art.480 alin.1 NCPC urmează a respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta reclamantă G. C. A. domiciliată în Comuna Cătunele, .. 47, Jud. Gorj împotriva sentinței civile nr. 150/31.01.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât G. M. S. domiciliat în București, . nr.20, ., . și cu domiciliul la B. și Asociații, în București, . nr. 70, sector 2 și intimata chemată în garanție . REASIGURARE SA, cu sediul în București, . nr.15, sector 1.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 6 octombrie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
C. M. S. B. A. S.
GREFIER
V. Ș.
RED.CMS
Terhnored.MȘ/ 5 ex.
23.10.2014
| ← Cereri. Decizia nr. 84/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 547/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
