Legea 10/2001. Decizia nr. 243/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 243/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-02-2014 în dosarul nr. 45381/3/2012
Dosar nr._
(2260/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.243
Ședința publică de la 18.02.2014
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE - CRISTINA GUȚĂ
JUDECĂTOR – GEORGETA SÎRBU
JUDECĂTOR - I. S.
GREFIER - S. R.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenții – reclamanți P. C. și P. P. - C., împotriva sentinței civile nr.1649 din data de 26.09.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL.
Obiectul pricinii – Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat A. – C. R., în calitate de reprezentant al recurenților – reclamanți P. C. și P. P. – C., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2014, emisă de Baroul București (pe care o depune) și consilier juridic M. I., în calitate de reprezentant al intimatului – pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, în baza delegației pe care o depune.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, susțin că nu mai au cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurenții – reclamanți P. C. și P. P. – C., prin apărător, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a hotărârii atacate.
În opinia sa, pe fond, contestația este pe deplin întemeiată, în raport de dispozitivul hotărârii de fond. La art.2 din dispoziția contestată se menționează că se propune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, fără a se avea în vedere modalitatea stabilită de către instanță în soluționarea refuzului nejustificat în dosarul prin care s-a pronunțat sentința civilă nr.1483, cu privire la acordarea măsurilor reparatorii prin despăgubiri bănești.
În opinia sa, dispoziția Primăria Municipiului București este incompletă și nelegal efectuată și prin prisma dispozițiilor Legii nr. 165/2013.
Solicită amânarea pronunțării pentru a formula concluzii scrise.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Intimatul – pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, prin consilier juridic, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței civile pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă ca legală și temeinică.
Arată că, dispoziția contestată a fost emisă în anul 2012 în baza unei hotărâri judecătorești pronunțate în anul 2009, prin care a fost stabilită calitatea de persoane îndreptățite a reclamanților la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent. Acordarea efectivă de măsuri reparatorii / compensatorii prin echivalent se realizează de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților – Comisia Centrală pentru Compensarea Imobilelor.
Curtea reține cauza spre soluționare, urmând a aprecia asupra necesității amânării pronunțării.
CURTEA ,
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă la data de 26.11.2012, sub nr._, reclamanții P. C. și P. P. C. au formulat contestație împotriva Dispoziției nr._/03.10.2012, emisă de Primarul general al Primăriei Municipiului București.
În motivarea, reclamanții au arătat că prin decizia atacată a fost soluționat dosarul administrativ constituit ca urmare a notificării depuse de autorul comun P. P., pentru obținerea de despăgubiri bănești pentru imobilul situat in ., sector 1, București.
Pentru emiterea respectivei dispoziții, Primarul General a avut in vedere sentința civilă nr.1483/18.12.2009 pronunțata de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, prin care s-a acordat domnilor P. C. si P. P. C. măsuri reparatorii prin echivalent sub forma de despăgubiri bănești pentru imobilul sus menționat.
De această sentință s-a luat act chiar in primul articol al dispoziției atacate, însă in articolul 2 al dispoziției atacate s-a omis a se trece si forma de despăgubire acordată, și anume „despăgubiri bănești", astfel cum reiese din dispozitivul sentinței civile de care s-a luat act la începutul dispoziției.
In drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr.10/2001.
Prin sentința civilă nr.1649/26.09.2013, a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația astfel formulată.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut în esență că:
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr.1483/18.12.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, a fost admisă cererea reclamanților P. C. si P. P. C., fiind obligată Primăria Municipiului București să acorde reclamanților măsuri reparatorii prin echivalent sub forma de despăgubiri bănești pentru imobilul situat in ., sector 1, București.
Prin dispoziția nr._/3.10.2012 emisă de Primarul General al Municipiului București, luandu-se act de sentința civilă nr. 1483/18.12.2009, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii in echivalent pentru terenul in suprafața de 374,88 mp situat in București, ., ..
În ceea ce privește stabilirea despăgubirilor, Tribunalul a reținut că adoptarea Legii nr.247/2005 a scindat procedura stabilirii măsurilor reparatorii prin echivalent (cu referire la despăgubiri) în două etape distincte, egal obligatorii:
1. cea prevăzută de Legea nr. 10/2001 al cărei punct final (în cazul în care s-a stabilit calitatea de persoană îndreptățită și au fost excluse celelalte măsuri reparatorii prevăzute de lege – regula restituirii în natură și celelalte subsidiare și alternative, prin echivalent – compensare cu alte bunuri sau servicii), îl reprezintă decizia sau dispoziția motivată cu propunerea de acordare a despăgubirilor, emisă în procedura administrativă ori în cea judiciară și
2. procedura derulată sub imperiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005 de stabilire și plată, în condițiile acestui act normativ, a despăgubirilor.
Prin urmare, unitatea administrativă sau, după caz, instanța civilă - care sancționează refuzul nejustificat de emitere a dispoziției, soluționând direct pretențiile formulate prin notificare -, verifică și stabilește calitatea de persoană îndreptățită și identifică tipul de măsuri reparatorii incidente situației reținute, adică in natura sau in echivalent, insa nu poate stabili cuantumul despăgubirilor, acesta fiind in temeiul legii amintite atributul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
In prezent, măsurile reparatorii se acorda potrivit Legii nr.165/2013. Art. 1 din aceasta lege prevede ca singura măsura reparatorie in echivalent care se acorda este compensarea prin puncte.
La emiterea dispoziției s-au avut in vedere dispozițiile legale aplicabile procedurii administrative, chiar in sentința civilă nr. 1483/2009 menționându-se că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, ce urmau a fi efectiv stabilite in etapa ulterioară.
Dispoziția atacată propune acordarea măsurilor reparatorii in echivalent, fără a preciza că este vorba de despăgubiri bănești, întrucât despăgubirile bănești se acordau efectiv potrivit titlului VII din Legea nr.247/2005, legea specială prevăzând si alte tipuri de măsuri reparatorii in echivalent.
Tribunalul a apreciat că pârâtul nu putea dispune decât in limitele propriei competențe in procedura administrativă, Legea nr.247/2005 fiind aplicabilă despăgubirilor propuse prin dispoziții pentru imobilele ce nu pot fi restituite in natură. D. urmare, nu se poate dispune completarea dispoziției cu mențiunea de acordare a despăgubirilor bănești, întrucât această chestiune excede fazei administrative.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții.
În motivarea recursului se arată în esență că:
Sentința recurată cuprinde motive străine de natura pricinii:
Instanța de fond a analizat procedura stabilirii măsurilor reparatorii prin echivalent, deși nu fusese investită cu soluționarea pe fond a unei notificări.
Refuzul nejustificat de soluționare a notificării nr. 3088/02.11.2001 adresată Primăriei Municipiului București a fost sancționat anterior de către Tribunalul București - Secția a V-a Civilă care, prin sentința nr. 1483/18.12.2009 pronunțată în dosarul_/3/2007, a constatat calitatea reclamanților de persoane îndreptățite și a obligat pârâta Primăria Municipiului București prin Primar General „să emită dispoziție prin care să acorde reclamanților măsuri reparatorii prin echivalent sub forma de despăgubiri bănești pentru imobilul situat in ., sector 1, București, . teren in suprafața de 374,88 m.p.".
Instanța de fond a reținut o situație de fapt străină de prezenta cauză:, respectiv ‚ că pârâtul nu putea dispune decât în limitele propriei competențe în procedura administrativă, Legea nr.247/2005 fiind aplicabilă despăgubirilor propuse prin dispoziții pentru imobilele ce nu pot fi restituite în natură.
Consideră recurenții că este de neînțeles la ce posibilitate a pârâtului, de a dispune în limitele competenței în procedura administrativă face referire instanța de fond, câtă vreme o instanță a decis în mod irevocabil stabilind obligația pârâtului de a emite dispoziție prin care să acorde reclamanților măsuri reparatorii prin echivalent sub forma de despăgubiri bănești.
Se mai arată că sentința recurată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, soluția greșită pornind de la o vădită schimbare a naturii și înțelesul lămurit al actului dedus judecății.
În acest sens, susțin recurenții că Instanța de fond, cu încălcarea autorității de lucru judecat a sentinței nr.1649/26.09.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosar nr._, a apreciat că acordarea despăgubirilor bănești excede fazei administrative, deși nu fusese investită cu analiza temeiniciei unei cereri de acordare a unor despăgubiri bănești, și nici cu o cerere privind stabilirea cuantumului unor despăgubiri bănești, întrucât problema acordării de despăgubiri bănești fusese anterior soluționată. Dispoziția contestată nu respectă o sentință irevocabilă prin care se stabilea în sarcina pârâtului tocmai obligația de a emite dispoziție prin care să acorde reclamanților măsuri reparatorii prin echivalent sub forma de despăgubiri bănești pentru imobilul situat in ., sector 1, București, . teren in suprafața de 374,88 m.p.
În drept, sunt invocate prevederile art. 304 punctele 7, 8, 9 Cod de Procedură Civilă, Legea nr.10/2001.
Recurs scutit de taxa de timbru.
Nu a fost formulată întâmpinare în cauză.
Nu au fost administrate probe noi în recurs.
Analizând recursul în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și de limitele stabilite prin art. 304, 304 ind. 1 coroborat cu art. 129 alin. ultim din C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Fără temei susțin recurenții că sentința atacată cuprinde motive străine de natura pricinii, în condițiile în care, astfel cum reiese din expunerea făcută în precedent, cererea reclamanților a fost analizată în coordonatele procedurale ale contestației îndreptate împotriva Dispoziției emise de pârâtul intimat în condițiile Legii 10/2001.
Analizând în aceste coordonate contestația promovată de reclamanții recurenți, instanța fondului a apreciat că nu poate reține nelegalitatea Dispoziției contestate, respectiv că aceasta este conformă prevederilor care guvernează procedura de soluționare a cererilor/notificărilor formulate și celor care stabilesc limite ale competențelor entităților cărora le revin atribuții privind acordarea măsurilor reparatorii reglementate de acest act normativ special.
Din considerentele sentinței recurate reiese cu evidență faptul că prima instanță a avut în vedere hotărârea judecătorească anterioară, prin care a fost analizat refuzul nejustificat al entității notificate de a soluționa notificarea, și a analizat întinderea efectelor acestei hotărâri judecătorești prin prisma atribuțiilor care ar fi revenit respectivei entități în situația în care nu ar fi manifestat un astfel de refuz.
Un atare demers al instanței ce s-a pronunțat, în speță, asupra fondului cauzei nu poate fi privit ca o analiză străină de natura cauzei, pentru că în mod evident analiza efectuată este una circumscrisă procedurii contestației ce poate fi exercitată împotriva actelor de dispoziție emise, în condițiile Legii 10/2001, de entitățile notificate.
Din perspectiva celui de-al doilea motiv de recurs – prin care se susține că instanța de fond a reținut o situație străină de prezenta cauză – Curtea reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1483/18.12.2009 pronunțată de Tribunalul București secția a IV-a civilă – devenită irevocabilă prin respingerea căilor de atac – s-a stabilit obligația Primăriei Municipiului București de a emite o dispoziție prin care să acorde reclamanților măsuri reparatorii prin echivalent.
A stabilit instanța, prin aceeași sentință, și forma pe care o vor avea aceste măsuri reparatorii, respectiv aceea de despăgubiri bănești.
Astfel, reiese fără echivoc faptul că prin această din urmă sentință nu a fost epuizată etapa administrativă primară de acordare a măsurilor reparatorii, pentru că instanța nu a pronunțat o hotărâre care să aibă efect echivalent deciziei/dispoziției emise de entitatea notificată, ci a stabilit obligația acesteia din urmă de a emite respectivul act de dispoziție spre a se finaliza această primă etapă a procedurii administrative.
În aceste condiții, entitatea notificată a rămas investită a emite dispoziția referitoare la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent.
Este real faptul că, în exercitarea acestor atribuții, intimata pârâtă ar fi trebuit să dea eficiență tuturor dispozițiilor sentinței civile nr. 1483/2009.
Însă, în intervalul de timp scurs între data la care respectiva hotărâre a intrat în puterea lucrului judecat și data la care a fost analizată – în litigiul pendinte – legalitatea Dispoziției ce a fost emisă de intimată în ce privește propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, a intervenit o modificare legislativă relevantă pentru soluționarea contestației exercitate de recurenții reclamanți, și anume Legea 165/2013.
Prin voința legiuitorului, acest act normativ este de imediată aplicare, prin art. 4 din lege stabilindu-se că „Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
Făcând o corectă aplicare a acestei norme, prima instanță a reținut că forma despăgubirilor bănești stabilită – prin sentința civilă nr. 1483/2009 pronunțată de Tribunalul București secția a V-a – nu mai poate primi eficiență.
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea 165/2013 „În situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, precum și măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap. III”.
Or, conform art. 16 și art. 21 alin. 1-7 din Legea 165/2013 (care se regăsesc în cap. III intitulat Acordarea de măsuri reparatorii) „Cererile de restituire care nu pot fi soluționate prin restituire în natură la nivelul entităților învestite de lege se soluționează prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, care se determină potrivit art. 21 alin. (6) și (7)”, și respectiv „(1) În vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entitățile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naționale deciziile care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentație care a stat la baza emiterii acestora și documentele care atestă situația juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcții demolate.
(2) Deciziile entităților învestite de lege vor fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii în compensare totală sau parțială a unor alte imobile/bunuri/servicii disponibile deținute de entitatea învestită de lege.
(3) Dispozițiile autorităților administrației publice locale emise potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naționale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect. Dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rămân aplicabile.
(4) Comisiile județene de fond funciar și Comisia de Fond Funciar a Municipiului București pot propune Comisiei Naționale soluționarea cererilor de retrocedare prin acordare de măsuri compensatorii potrivit prezentei legi numai după epuizarea suprafețelor de teren agricol afectate restituirii în natură, identificate la nivel local.
(5) Secretariatul Comisiei Naționale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naționale poate solicita documente în completare entităților învestite de lege, titularilor dosarelor și oricăror altor instituții care ar putea deține documente relevante.
(6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.
(6^1) În cazul în care, prin documentele existente în dosarul de despăgubire, nu se pot stabili amplasamentul sau caracteristicile tehnice ale imobilului pentru care se stabilesc despăgubiri, evaluarea se face prin aplicarea valorii minime pentru zona sau categoria de imobil prevăzută de grila notarială pentru localitatea respectivă, potrivit prevederilor alin. (6).
(7) Numărul de puncte se stabilește după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat conform alin. (6).
Curtea notează că, potrivit art. 50 lit. c) din Legea nr 165/2013, au fost abrogate articolele 16, 17, 18, 18^1, 18^2, 18^3, 18^4, 18^5, 18^6, 18^7, 18^8, 18^9 și articolul 22 din titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, astfel că referirile făcute de prima instanță la aceste reglementări – în măsura în care privesc atribuția Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor – urmează a fi înlăturate.
Această din urmă măsură nu conduce însă la o constatare în sensul nelegalității soluției adoptate prin sentința recurată pentru că dispozițiile legale (imperative) enunțate în precedent susțin această soluție.
Având în vedere considerentele expuse și dispozițiile legale menționate, Curtea constată că prima instanță a stabilit în mod corect că, în contextul legislativ existent la data pronunțării sentinței recurate, nu exista temei spre a se modifica Dispoziția contestată – care nu devenise definitivă, formând obiect al contestației pendinte – în sensul de a se reține dreptul reclamanților la o formă de despăgubiri ce nu mai era permisă de lege.
Autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 1483/2013 a fost respectată pentru că, astfel cum s-a reținut în precedent, respectiva hotărâre stabilea o formă de despăgubiri care era permisă de legislația în vigoare la data pronunțării ei.
Însă, în măsura în care această hotărâre nu reprezenta însuși titlul de creanță apt a asigura obținerea de către reclamanții recurenți a măsurilor reparatorii prin echivalent, ci era necesară parcurgerea etapelor specifice procedurii administrative de soluționare a notificărilor (aspect care rezidă din dispoziția privind obligarea PMB de a emite Dispoziția de soluționare a notificării) pentru a se realiza o astfel de finalitate, modificarea cadrului legislativ în sensul arătat în precedent impune soluția de a se da eficiență deplină legii în vigoare în prezent.
Având în vedere considerentele expuse și dispozițiile legale menționate, Curtea constată caracterul nefondat al criticilor aduse de recurenți sentinței atacate, urmând a dispune respingerea ca atare a recursului astfel susținut.
Se va lua act de faptul că recurenții reclamanți nu au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenții – reclamanți P. C. și P. P. C., împotriva sentinței civile nr.1649/26.09.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul – pârât M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL.
Ia act că recurenții – reclamanți nu au cerut cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.02.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. G. G. S. I. S.
GREFIER
S. R.
Red.G.S.
Tehdact.R.L./G.S.
2 ex./
TB-S.5 – T.S.
| ← Cereri. Decizia nr. 973/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 870/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
