Legea 10/2001. Decizia nr. 1112/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1112/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-06-2014 în dosarul nr. 34763/3/2012
Dosar nr._
(799/2014)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1112
Ședința publică de la 30 iunie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - DANIELA ADRIANA BÎNĂ
JUDECĂTOR - I. B.
JUDECĂTOR - DOINIȚA M.
GREFIER - LUCREȚIA C.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr. 117 din 27.01.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți M. I. și . SA.
Cauza are ca obiect – Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă consilier juridic I. M., în calitate de reprezentant al recurentului-pârât M. București prin Primarul General, în baza delegației pe care o depune la dosar și avocat Toia P., în calitate de reprezentant al intimatei-reclamante M. I., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 26.06.2014, emisă de Baroul București, pe care o depune la dosar, lipsind intimata –reclamantă . SA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Părțile, prin reprezentanți având pe rând cuvântul arată că nu mai au cereri de formulat și probe de solicitat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat și probe de solicitat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de recurs.
Reprezentantul recurentului-pârât solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței civile atacate în sensul obligării instituției la emiterea unei dispoziții cu propuneri de acordare de măsuri compensatorii sub formă de puncte pentru imobilul din litigiu, conform Legii nr.165/2013.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată în cuantum de 6500 lei, solicită a fi reduse în raport de dispozițiile art.274 din Codul de procedură civilă, întrucât, deși instituția pe care o reprezintă a căzut în pretenții, cuantumul cheltuielilor de judecată nu este, conform actelor depuse la dosar, cel stabilit de instanță.
Apărătorul intimatei-reclamante arată că în ceea ce privește primul motiv de recurs se impune schimbarea în parte a sentinței civile atacate, întrucât trebuia precizat că se acordă măsuri compensatorii și nu măsuri reparatorii, iar referitor la cheltuielile de judecată, apreciază că nu reprezintă o greșeală de judecată, ci o eroare materială asupra cuantumului cheltuielilor de judecată, având în vedere dovezile aflate la dosar.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 03.09.2012 la Tribunalul București, reclamanta M. I. a chemat în judecată pe pârâtul M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL și a solicitat să se soluționeze pe fond notificarea nr. 3595/22.11.2001, întocmită în baza Legii nr.10/2001, referitor la imobilul situat în București, . Holuț nr.76, sector 4, compus din teren în suprafață de 468,975 mp. (cota de 37/40 din suprafața totală de teren de 507 mp.) și construcție în suprafață utilă de 78,89 mp, în sensul de a dispune restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, stabilite la valoarea de piață de la momentul soluționării, pe baza standardelor internaționale de evaluare.
S-a mai solicitat obligarea pârâtului să transmită imediat și direct către CCSD dosarul aferent notificării, însoțit de hotărârea judecătorească, iar în subsidiar, să fie obligat pârâtul M. BUCUREȘTI să transmită dosarul către PREFECTURA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în vederea centralizării și continuării procedurii administrative.
În motivarea cererii, s-a arătat că prin notificarea nr.3595/2001, ce formează obiectul dosarului nr._, s-a solicitat de către reclamantă acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în București, . Holuț nr. 76, sector 4, compus din cota de 37/40 din terenul în suprafață totală de 507 mp. și construcția existentă pe teren, imobil ce a fost preluat în mod abuziv de stat, în regimul anterior, în temeiul Decretului Consiliului de Stat nr. 437/1982, acordându-se despăgubiri doar pentru construcție, nu și pentru terenul aferent.
S-a susținut că reclamanta împreună cu soțul său, M. D., în prezent decedat au cumpărat cota indiviză de 37/40 din terenul în suprafață totală de 507 mp., precum și construcția existentă pe teren, imobilul fiind situat în București, . Holuț nr. 76, sector 4, după care cumpărătorii au plătit taxele și impozitele aferente către organele fiscale până în anul 1982, când imobilul a fost demolat, iar terenul a trecut în proprietatea statului.
În urma decesului lui M. D. a fost eliberat certificatul de moștenitor nr. 1499/1995 de către notariatul de Stat sector 4, astfel că întreaga masă succesorală a revenit reclamantei în calitate de soție supraviețuitoare, descendenții defunctului renunțând la succesiunea tatălui lor.
La data de 27.06.2012 reclamanta a depus la Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 din cadrul PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI BUCUREȘTI toate documentele necesare în original, solicitând expres emiterea dispoziției motivate, însă unitatea deținătoare a refuzat să respecte termenul imperativ de 60 de zile, stabilit de Legea nr.10/2001, așa încât refuzul nejustificat al pârâtului poate fi cenzurat de instanța de judecată.
Prin cererea completatoare depusă la dosar la data de 15.04.2013, reclamanta a solicitat ca pârâtul să fie obligat și la plata de daune morale pentru prejudiciul moral cauzat prin refuzul nejustificat de a soluționa notificarea.
În cauză s-a formulat de către . SA cerere de intervenție în interes propriu, care a fost admisă în principiu la termenul de judecată din data de 09.09.2013, față de existența contractului de cesiune atașat acestei cereri.
Instanța a administrat probatorii cu înscrisuri, sens în care a fost atașat dosarul administrativ constituit în baza notificării expediată de reclamantă, precum și expertiza topometrică pentru identificarea terenului în litigiu.
Prin raportul întocmit de expert P. M. s-a concluzionat în sensul că imobilul expropriat și demolat conform Decretului nr. 437/1982 avea o suprafață de 490 mp. și că nu există teren liber, acesta fiind ocupat de spațiu verde și domeniu public ( trotuar, alee acces auto, parcare amenajată) și ca atare terenul nu poate fi restituit în natură.
Prin sentința civilă nr.117/27.01.2014, instanța de fond a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă, a obligat pârâtul să emită dispoziție motivată cu propunere de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în București, . Holuț nr.76, sector 4, compus din teren în suprafață de 468,975 m.p., identificat și având vecinătățile menționate în raportul de expertiză topometrică întocmit de expert P. M. și construcția, în suprafață utilă de 78,89 m.p. ce a existat pe acest teren; a obligat pârâtul să transmită dosarul către Prefectura Municipiului București în vederea centralizării și continuării procedurii administrative, a respins cererea privind acordarea de daune morale, ca neîntemeiată, și a obligat pârâtul la 6.500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, în temeiul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.5992/1972 de Notariatul de Stat sector 5, soții M. I. ȘI M. D. au cumpărat cota indiviză de 37/40 din terenul în suprafață de 507 mp., precum și construcția existentă pe teren, terenul fiind situat în București, . Holuț nr.76, sector 4, însă prin Decretul Consiliului de Stat nr. 437/1982 acest imobil a fost preluat abuziv de stat prin expropriere, figurând în decret în anexa 5, poziția 49. Ulterior construcția aflată pe teren a fost demolată, iar proprietarilor li s-au acordat despăgubiri doar pentru construcțiile ce fuseseră demolate, având o suprafață de 78,89 mp., nu și pentru teren.
Reclamanta este unica succesoare legală a defunctului M. D., după cum atestă certificatul de moștenitor nr. 1499/1995 emis de Notariatul de Stat sector 4, descendenții defunctului renunțând la moștenire.
Prin notificarea nr. 3595/2001, formulată în baza Legii nr. 10/2001, s-a solicitat de către reclamantă acordarea de măsuri reparatorii în privința imobilului în litigiu preluat de stat în mod abuziv în regimul anterior, însă unitatea deținătoare nu a dat curs acestei solicitări.
Legea nr.10/2001, care constituie o lege specială cu caracter reparatoriu, prevede la art. 1 că imobilele care au fost preluate în mod abuziv în regimul anterior se restituie în natură persoanelor îndreptățite, iar dacă acest lucru nu este posibil se acordă măsuri reparatorii în echivalent.
În speță, unitatea deținătoare nu a respectat termenul imperativ de 60 de zile stabilit de lege pentru soluționarea notificării expediată de reclamantă, notificare la care au fost anexate înscrisurile doveditoare conform legii, așa încât instanța a apreciat că este în măsură că cenzureze acest refuz nejustificat.
Reclamanta are, potrivit dovezilor existente la dosarul cauzei, calitatea de persoană îndreptățită în sensul celor arătate la art. 3 din Legea nr. 10/2001 modificată și, ca atare, este îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, referitor la imobilul în litigiu, care nu poate fi retrocedat în natură, după cum se concluzionează în expertiza topometrică aflată la dosar.
Date fiind considerentele expuse, instanța a admis acțiunea și cererea de intervenție în interes propriu și a obligat pârâtul să emită dispoziție motivată cu propunere de acordare de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în București, . Holuț nr. 76, sector 4, compus din teren în suprafață de 468,975 mp.( 37/40 din totalul de 507 mp.) identificat și având vecinătățile menționate în expertiza topo și pentru construcția în suprafață utilă de 78,89 mp. ce a existat pe acest teren.
Instanța a obligat pârâtul ca, în temeiul art. 16 alin. 2 din Legea nr. 247/2005 de modificare a Legii nr. 10/2001, să trimită dosarul către PREFECTURA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în vederea centralizării și continuării procedurii administrative, urmând astfel ca PREFECTURA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI să efectueze controlul de legalitate în privința actului administrativ emis.
Instanța a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei privind acordarea de daune morale pentru prejudiciul moral ce i-a fost creat de pârât ca urmare a nesoluționării notificării, sub acest aspect avându-se în vedere faptul că reclamanta nu a demonstrat suferințele de natură psihică pe care le-a îndurat datorită acestei situații la care face referire și nici dimensiunea acestor suferințe de natură sufletească, generate de nesoluționarea la timp a notificării, așa încât să poată fi în măsură să pretindă o reparație pecuniară pentru prejudiciul de ordin moral încercat, cu atât mai mult cu cât dosarul aferent notificării a devenit complet la data de 27.06.2012 așa cum se precizează în acțiune.
În baza dispoz.art.274 C.proc.civ., instanța a apreciat că se impune obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 6.500 lei.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs pârâtul M. București prin Primarul General, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de recurs, a susținut că unitatea deținătoare este singura abilitată de lege să emită decizie sau dispoziție de măsuri reparatorii prin echivalent sau de restituire în natură, iar dispozițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005 nu mai erau aplicabile în materie, față de art.4 din Legea nr.165/2013.
Referitor la obligarea Municipiului București la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 6.500 lei, recurentul a susținut că este o dispoziție nelegală a instanței de fond, deoarece la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată efectuate de partea adversă nu poate sta decât culpa procesuală a părții obligate, or, în cazul de față, nu se poate reține culpa recurentului pârât în condițiile în care reclamanții aveau obligația de a depune la Serviciul de analiză a notificărilor toate actele prevăzute de art.22 din Legea nr.10/2001.
În continuare, recurentul a invocat jurisprudența C.E.D.O., care prevede că partea ce câștigă procesul nu poate obține rambursarea unor cheltuieli, decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil, dar și dispozițiile art.274 alin.3 C.proc.civ., care reglementează dreptul instanței de judecată de a micșora onorariul de avocat ori de câte ori apreciază că este mare în raport de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită de avocat.
Cu ocazia dezbaterilor, recurentul pârât a invocat în susținerea motivului de recurs privind cheltuielile de judecată și faptul că acestea au fost acordate de prima instanță într-un cuantum greșit, față de cuantumul real al cheltuielilor de judecată suportate de partea adversă ce rezulta din actele depuse la dosar.
Având cuvântul asupra acestei noi critici invocate de recurentul pârât, apărătorul intimatei reclamante a solicitat respingerea ca neîntemeiată, arătând că menționarea unui cuantum greșit a cheltuielilor de judecată de către prima instanță reprezintă o greșeală materială și nu o greșeală de judecată și poate fi soluționată legal doar de instanța de fond, în condițiile art.281 C.proc.civ.
Analizând sentința instanței de fond, în raport de dispozițiile legale aplicabile în cauză și de criticile formulate de recurentul pârât, Curtea va reține că recursul este fondat, în parte, pentru următoarele considerente:
Recurenta reclamantă a învestit instanța de fond, la data de 03.09.2012, cu soluționarea unei cereri de restituire a imobilului situat în București, . Holuț nr. 76, sector 4, format din teren și construcție, invocând dispozițiile Legii nr. 10/2001, refuzul intimatului de a-i soluționa cererea de restituire și dispozițiile obligatorii ale deciziei nr. XX/2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.
Din probele administrate, instanța de fond a reținut că imobilul, teren în suprafață de aproximativ 467 mp și construcție, situat în București, . Holuț nr. 76, sector 4 a fost proprietatea autorului reclamantei, a fost trecut în mod abuziv în proprietatea statului, prin expropriere, iar în prezent nu poate fi restituit în natură.
Această situație de fapt și de drept, precum și dreptul reclamantei la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul imposibil de restituit în natură, nu au fost contestate în recurs de către recurentul pârât M. București prin Primarul General, criticile formulate de acesta vizând doar competența exclusivă a unității deținătoare de a soluționa notificarea reclamantei, aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor Legii nr. 165/2013, privind acordarea de măsuri reparatorii sub forma punctelor compensatorii și aplicarea greșită de către prima instanță a dispozițiilor art. 274 cod procedură civilă privind cheltuielile de judecată.
Prima critică, este în mod evident nefondată, în raport de dispozițiile deciziei nr. XX/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii, prin care s-a stabilit, cu putere obligatorie pentru celelalte instanțe, că, în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite împotriva refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificare. Instanța Supremă a considerat că, în acest caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede, la art. 21 alin. 2, că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime .
Nefondată este și critica prin care se susține că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 274 cod procedură civilă, atunci când a dispus obligarea recurentului pârât la plata sumei de 6500 lei, către reclamantă, reprezentând cheltuieli de judecată.
Există, în cauză, culpa procesuală a pârâtului, iar aceasta constă în refuzul nejustificat de a soluționa notificarea în termenul prevăzut de lege.
Și în ipoteza, nedovedită, în care reclamanta nu ar fi anexat la notificare toate actele necesare fundamentării deciziei de restituire, pârâtul avea posibilitatea legală de a solicita acestuia, în scris, completarea actelor sau de a soluționa negativ cererea de restituire, dar, în nici un caz, nu putea refuza soluționarea notificării prin decizie/dispoziție motivată.
Critica prin care recurentul susține că instanța de fond ar fi greșit atunci când a stabilit cuantumul cheltuielilor de judecată efectuate în cauză de către reclamantă, față de actele depuse de aceasta la dosar, susținută cu ocazia dezbaterilor asupra recursului, deși reală, nu poate fi primită de instanța de recurs, în raport de dispozițiile art. 281 indice 2a cod procedură civilă.
Stabilirea greșită de către prima instanță a cuantumului cheltuielilor de judecată efectuate în proces de către reclamantă nu poate reprezenta motiv de nelegalitate a sentinței recurate, fiind, în mod evident, o simplă greșeală materială a instanței, ce poate fi rectificată de aceasta, la cerere sau din oficiu, în condițiile art. 281 cod procedură civilă și care nu poate fi invocată în recurs.
Este, însă, întemeiată critica prin care recurentul invocă aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor Legii nr. 165/2013, cu referire la măsurile reparatorii la care este îndreptățită reclamanta pentru imobilul preluat abuziv de stat.
Legea nr. 165 din 16 mai 2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România a intrat în vigoare la data de 21.05.2013, iar prin art. 16 a înlocuit, practic, măsurile reparatorii prin echivalent de care puteau beneficia persoanele îndreptățite la restituire, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, care se determină potrivit art. 21alin. (6) și (7) din lege.
Potrivit dispozițiilor art. 4 din lege reglementările noi cuprinse în această lege specială erau aplicabile și proceselor aflate pe rolul instanțelor judecătorești, astfel cum susține recurentul pârât.
Din considerentele și dispozitivul sentinței recurate rezultă, însă, că instanța de fond a avut în vedere la soluționarea cauzei dispozițiile Legii nr. 247/2005, motiv pentru care, în baza dispozițiilor art. 312 cod procedură civilă, Curtea va admite recursul și va modifica în parte sentința instanței de fond, în sensul că obligă pârâtul să acorde reclamantei măsuri compensatorii în condițiile Legii nr. 165/2013, propunerea urmând a fi făcută în acest sens.
Restul dispozițiilor sentinței vor fi menținute ca legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr.117 din 27.01.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți M. I. și . SA.
Modifică în parte sentința în sensul că obligă pârâtul să acorde reclamantei măsuri reparatorii în condițiile Legii nr.165/2013, propunerea urmând a fi făcută în acest sens.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30.06.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. A. B. I. B. DOINIȚA M.
GREFIER
LUCREȚIA C.
Red.I.B.
Tehdact.B.I
2 ex./ 11.07.2014
----------------------------------------
T.B.-Secția a III-a – C.T.
| ← Anulare act. Decizia nr. 1064/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Cereri. Decizia nr. 1126/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
