Legea 10/2001. Decizia nr. 257/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 257/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-02-2014 în dosarul nr. 10732/3/2012
DOSAR NR._
(518/2013)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI
SECTIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.257
Ședința publică de la 19.02.2014
Curtea constituită din:
P. - I. A. H. P.
JUDECATOR - E. V.
JUDECĂTOR - A. D. T.
GREFIER - Ș. P.
***** *****
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurenții-pârâți M. BUCUREȘTI, PRIN PRIMARUL GENERAL și, respectiv C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, împotriva sentinței civile nr.92 din 17.01.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți P. M. și S.C. R. G. INVEST S.A.
Cauza are ca obiect acțiune formulată în temeiul Legii nr.10/2001.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic I. M., în calitate de reprezentant al recurentului-pârât M. București, prin Primarul General, în baza delegației aflată la fila 26 dosar și avocat Toia P. în calitate de reprezentant al intimatului-reclamant P. M., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/28.05.2013, eliberată de Baroul București – Cabinet de avocat, aflată la fila 25 dosar, lipsind reprezentantul recurentei C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR și intimata-reclamantă S.C. R. G. INVEST S.A.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că s-au depus la dosar de către recurenta-pârâtă C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, prin serviciul registratură al instanței, la data de 12.02.2014, note de ședință cu privire la relațiile solicitate în sensul că își însușește apărările depuse la termenul anterior.
Părțile prezente și reprezentate, având pe rând cuvântul, declară că nu mai au cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Reprezentantul recurentului-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, recurs care vizează critica de nelegalitate referitor la aplicarea dispozițiilor art.16 al.21 din OUG nr.81/2007 care au modificat Titlul VII din Legea nr.247/2005.
De asemenea, solicită a se cenzura și criticile privind incidența în cauză a dispozițiilor art.274 din codul de procedură civilă referitor la cheltuielile de judecată.
În ceea ce privește recursul promovat de recurenta-pârâtă C. Națională pentru Compensarea Imobilelor solicită admiterea acestuia.
Avocatul intimatului-reclamant P. M., având cuvântul, solicită respingerea recursului promovat de pârâtul M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, ca nefondat, menținerea hotărârii pronunțate anterior ca fiind legală și temeinică și respingerea recursului declarat de recurenta-pârâtă C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, ca lipsit de interes, întrucât nu au fost obligați la nicio măsură, având în vedere că toate dispozițiile acestei sentinței privesc M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL.
Curtea acordă cuvântul asupra excepției lipsei de interes în promovarea recursului de către C. Națională pentru Compensarea Imobilelor.
Reprezentantul recurentului-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, având cuvântul, solicită admiterea excepției invocate întrucât nu au nici un interes să formuleze recurs și în subsidiar, admiterea recursului.
Avocatul intimatului-reclamant P. M., având cuvântul,de asemenea solicită respingerea capătului de cerere privind cheltuielile de judecată.
Apreciază faptul că în ceea ce privește necompetența materială a instanței este neîntemeiată întrucât capătul trei de cerere are ca obiect obligația de a face și nu contestarea unui act administrativ.
Depune la dosar și concluzii scrise.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 03.04.2012, reclamanții P. M., P. E. și . SA au chemat în judecată pe pârâții M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL și STATUL ROMÂN PRIN C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să soluționeze pe fond notificarea nr. 442/16.07.2001 conform Legii nr.10/2001 în sensul de a dispune acordarea de măsuri reparatorii în echivalent stabilite la valoarea de piață a imobilului, de la momentul soluționării, pentru terenul în suprafață de 415 mp. situat în București, .. 14, sector 4 și să oblige M. București să transmită imediat și direct către CCSD dosarul aferent notificării însoțit de hotărârea ce se va pronunța în cauză.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că deși au formulat respectiva notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 încă din anul 2001, nici până în prezent M. București nu a înțeles să emită o decizie în sensul soluționării acesteia, deși la dosar au fost depuse toate actele necesare, atitudinea pârâtei încălcând art. 25 și art. 26 din Legea nr. 10/2001, fapt ce face posibilă soluționarea respectivei notificări de către instanță astfel cum s-a stabilit și prin Decizia nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care a fost admis recursul în interesul legii, privind aplicarea disp. art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.
Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, prin sentința civilă nr.92/17.01.2013 a admis acțiunea, a obligat pârâtul M. București prin Primarul General să acorde reclamantului măsuri reparatoriii în echivalent pentru imobilul – teren în suprafață de 415 mp situat în București, ..14, sector 4.
A obligat pârâtul să transmită imediat și direct dosarul aferent notificării către CCSD însoțit de hotărârea pronunțată în cauză.
În temeiul dispozițiilor art.274 Cod de procedură civilă a fost obligat pârâtul la 700 lei cheltuieli de judecată.
Prin încheierea pronunțată în ședința camerei de consiliu din data de 11.04.2013, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a dispus îndreptarea și lămurirea dispozitivului sentinței civile nr.92/17.01.2013, în sensul că reclamanți în prezenta cauză sunt P. M. și . SA.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că:
În cauză s-a făcut dovada că terenul în suprafață de 415 mp. a aparținut autorilor reclamantului P. M. al căror unic moștenitor este, imobilul fiind preluat abuziv de stat ca efect al aplicării Decretului de expropriere nr. 148/09.04.1982.
De menționat că potrivit adresei emise de SCAVL Berceni sector 4 pentru imobil au fost încasate despăgubiri în valoare de 55.834 lei la data de 16.03.1983, al căror cuantum actualizat urmează a fi avut în vedere la calcularea măsurilor reparatorii în echivalent.
Tribunalul a mai reținut că potrivit notei de reconstituire aflată în dosarul administrativ format ca urmare a depunerii notificării rezultă că în prezent suprafața de teren de 415 mp. este afectată de elemente de sistematizare, împrejurare în raport de care având în vedere refuzul pârâtei M. București de a soluționa până în prezent notificarea nr. 442/16.07.2001 tribunalul conform art. 10 și 11 din Legea nr. 10/2001, a admis prezenta acțiune, dispunând obligarea acestei pârâte la acordarea către reclamanți de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul expropriat.
Apreciind că în cauză sunt incidente disp. art. 16 alin. 1, 2, 21 și 22 C.pr.civ. Titlul VII din Legea nr. 247/2005, tribunalul a dispus obligarea aceleiași pârâte de a transmite imediat și direct către CCSD dosarul aferent notificării însoțit de hotărârea ce se va pronunța în prezenta cauză.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și M. București prin Primarul General.
Recurenta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin motivele de recurs arată că hotărârea este nelegală întrucât a fost pronunțată cu încălcarea competenței altei instanțe. Mai arată recurenta că în mod greșit a fost obligată la înregistrarea dosarului trimis de M. București, întrucât procedura administrativă prevăzută de Legea nr.10/2001 nu a fost finalizată.
Se critică, de asemenea, sentința și cu privire la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.
Recurentul M. București prin Primarul General, la rândul său, arată că hotărârea este nelegală.
În ceea ce privește obligația stabilită in sarcina sa de a înainta dispoziția către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor in vederea evaluării si acordării titlurilor de despăgubire, recurentul solicită a se avea in vedere dispozițiile art.16 alin.2 ind.1 din OUG nr.81/2007 ce modifică Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Potrivit prevederilor invocate mai sus "dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținuți avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta”.
În consecință, instanța de judecată nu poate obliga instituția recurentă la înaintarea directă a dispoziției primarului către C. Centrală de Stabilire a Despăgubirilor deoarece o astfel de soluție ar priva Instituția Prefectului de exercitarea controlului de legalitate.
Prin cel de al doilea motiv de recurs se arată că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art.274 alin.3 Cod de procedură civilă, onorariul avocațial nefiind justificat de activitatea depusă.
Intimații – reclamanți au invocat prin întâmpinare excepția lipsei de interes a recursului formulat de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Excepția este întemeiată întrucât prin dispozitivul sentinței recurenta – pârâtă C.C.S.D. (C.N.C.I.) nu a fost obligată la nicio măsură, astfel încât recursul acestei părți urmează a fi respins ca lipsit de interes.
În ceea ce privește recursul formulat de M. București prin Primarul General, se reține că:
Art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, astfel cum a fost modificat și completat prin OUG nr. 81/2007, stabilește circuitul dosarelor aferente dispozițiilor emise de primarii unităților administrative deținătoare ale imobilelor preluate abuziv, care nu pot să fie restituite în natură, în sensul că după trecerea termenului de contestație stabilit de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, dispozițiile/deciziile împreună cu dosarul aferent se înaintează Instituției Prefectului, în vederea realizării controlului de legalitate, cât și faptul că prefectul, după ce verifică din punct de vedere legal dispozițiile, emite un ordin cu propuneri de acordare de despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv, pe care îl înaintează pe bază de proces-verbal către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în vederea evaluării imobilelor și emiterii titlului de despăgubire.
In speța prezentă însă, controlul de legalitate cu privire la calitatea intimatului-reclamant de persoana îndreptățită la măsuri reparatorii în echivalent, pentru imobilul preluat abuziv, cât și la dreptul de proprietate asupra imobilului și faptul că acesta nu poate să fie restituit în natură, s-a realizat de instanța judecătorească competentă, în urma controlului de legalitate stabilindu-se că intimații - reclamanți au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, astfel că nu se mai impune ca Prefectul Municipiului București să efectueze un asemenea control de legalitate.
De asemenea, Curtea reține că măsura dispusă de instanța de fond, de a obliga M. București să înainteze dosarul aferent notificării direct Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, este o măsură luata în spiritul legii, întrucât dacă dosarul respectiv ar fi înaintat Prefecturii Municipiului București, în vederea continuării procedurii administrative, reclamanții ar fi prejudiciați, prelungindu-se și mai mult termenul de soluționare definitivă a notificării, soluționare care include în mod obligatoriu și procedura de stabilire efectivă a despăgubirilor pentru un imobil care nu poate să fie restituit în natură, procedură care se află în prezent in competența Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, conform dispozițiilor noii Legi nr. 165/2013.
Neîntemeiat este și cel de al doilea motiv de recurs formulat de pârât întrucât, ca parte căzută în pretenții, datorează cheltuielile de judecată ocazionate de acest proces, iar onorariul de avocat acordat reflectă munca desfășurată de acesta în fața instanței de fond.
Față de cele reținute, în temeiul dispozițiilor art.296 Cod de procedură civilă, se va respinge ca nefondat acest recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca lipsit de interes recursul declarat de recurenta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, împotriva sentinței civile nr.92/17.01.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu recurentul – pârât M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL și intimații – reclamanți P. M. și . SA.
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul – pârât M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL, împotriva aceleiași sentințe.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 19.02.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I.-A. H.-P. E. V. A.-D. T.
GREFIER
Ș. P.
Red.E.V.
Tehdact.R.L.
2 ex./15.04.2014
TB-S.3 – M.P.
| ← Expropriere. Decizia nr. 58/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... → |
|---|
