Legea 10/2001. Decizia nr. 468/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 468/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-03-2014 în dosarul nr. 8316/2/2013
DOSAR NR._
(2481/2013)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.468
Ședința publică de la 19.03.2014
Curtea constituită din:
P. - E. V.
JUDECATOR - A. D. T.
JUDECATOR - M.-G. R.
GREFIER - S. P.
***** *****
Pe rol se află soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoarea I. C., împotriva deciziei civile nr.2025 din 9.12.2013, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în dosarul nr._/3/2011**, în contradictoriu cu intimații M. FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI și M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL.
P. are ca obiect - Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat M. A., în calitate de reprezentant al contestatoarei I. C., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/19.12.2013, eliberată de Baroul București - Cabinet Individual, aflată la fila 2 dosar, consilier juridic A. C., în calitate de reprezentant al intimatului M. FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în baza delegației pe care o depune la dosar și consilier juridic I. M., în calitate de reprezentant al intimatului M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, în baza delegației pe care o depune la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că s-a atașat dosarul de fond.
Părțile prezente și reprezentate, având pe rând cuvântul, declară că nu mai au cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea contestației în anulare, urmând a formula concluzii în ceea ce privește eroarea materială constatată și care din motivele de recurs nu au fost analizate de instanță.
Avocatul contestatoarei, având cuvântul, solicită amânarea pronunțării pentru a depune și concluzii scrise.
Solicită admiterea contestației în anulare astfel cum a fost formulată și motivată, urmând a se reține că reclamanta a invocat în motivele de recurs faptul că au fost respectate dispozițiile Legii nr.112/1995 și a legislației în materie la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, în baza Legii nr.112/1994 pentru apartamentul nr.13 în litigiu, motive care în opinia sa, nu au fost analizate de către instanța de recurs.
Au dovedit faptul că la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare 29.01.1997 nu figura nici un litigiu pe rolul instanțelor de judecată, în sensul revendicării de către fostul proprietar sau moștenitorii acestuia; nu figura notificare pentru interdicție de vânzare, iar aplicarea Legii nr.112/1995 se realiza în baza HG nr.20/1996, respectiv normele metodologice de aplicare a Legii nr.112/1995 publicate la 23.01.1996.
Mai mult, prin art.1 al.2 din normele metodologice legiuitorul a realizat o interpretare legală cu privire la noțiunea de imobil care a fost preluat cu titlu; au dovedit și faptul că imobilul, apartamentul înstrăinat nu era exceptat de la vânzare, că vânzarea s-a realizat cu buna credință în sensul art.1898 al.1 din Codul civil.
De asemenea, au demonstrat faptul că se aplicau dispozițiile art.46 pct.3 din normele metodologice de aplicarea unitară a Legii nr.10/2001.
Totodată, au învederat faptul că motivul pentru care s-a admis acțiunea în revendicare a fost preferabilitatea titlului reclamantei în acel proces de revendicare față de titlul său, respectiv contractul de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr.10/2001, fără a se reține reaua credință a cumpărătoarei, caz în care în mod corect trebuie să fie apreciate condițiile privind acordarea prețului de piață a imobilului în litigiu. În mod corect, instanța de fond a verificat îndeplinirea condițiilor impuse de lege reținând că în speță există un contract de vânzare-cumpărare încheiat cu respectarea Legii nr.12/1995; sentința civilă care a fost pronunțată în procesul de revendicare se bucură de putere de lucru judecat și faptul că în această hotărâre judecătorească s-a consemnat în mod expres că titlul pârâtei reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat în baza Legii nr.112/1995, nefiind lovit de nici o cază de nulitate.
Al doilea motiv al contestației în anulare vizează eroarea materială în sensul că, în mod greșit instanța de recurs s-a referit numai la buna/reaua credință a părților contractante fără a se analiza incidența respectării dispozițiilor Legii nr.112/1995. De asemenea, nu s-a dat relevanță nici practicii judiciare, prin care au dovedit că, există pronunțate 3 hotărâri judecătorești definitive și irevocabile (depuse la dosar), din care rezultă că pentru imobilele învecinate, acțiunile au fost soluționate favorabil fiind acordat prețul de piață.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatului M. FINANȚELOR PUBLICE, având cuvântul, solicită respingerea contestației în anulare, ca nefondată, având în vedere împrejurarea că nu ne aflăm în ipoteza reglementată de art.318 din Codul de procedură civilă, instanța analizând toate motivele de casare invocate de către contestatoare.
Mai mult decât atât, în cauză nu este vorba nici de rezultatul unei greșeli materiale în decizia atacată, instanța în mod corect statuând faptul că, contestatoarea din prezenta acțiune nu poate beneficia de prețul de piață.
De asemenea, urmează a se avea în vedere că toate motivele invocate pe calea contestației în anulare sunt apărări de fond. Or, în calea extraordinară de atac a contestației în anulare nu se pot avea în vedere decât motive arătate expres în art.317, respectiv art.318 din Codul de procedură civilă.
Prin urmare, apreciază că această contestație este neîntemeiată și solicită să fie respinsă ca atare.
Reprezentantul intimatului M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, având cuvântul, solicită respingerea contestației în anulare, ca neîntemeiată și menținerea hotărârii instanței de recurs ca fiind legală și temeinică.
În opinia sa, nu ne aflăm în niciuna din ipotezele art.317 sau art.318 din Codul de procedură civilă.
CURTEA,
Deliberând asupra contestației în anulare de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 19.12.2013 petenta I. C. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr.2025/09.12.2013 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, arătând că în cauză sunt incidente dispozițiile art.318 Cod de procedură civilă, dezlegarea dată fiind rezultatul unei erori materiale și a faptului că instanța, respingând recursul, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
În dezvoltarea acestor motive, contestatoarea arată că:
Prevederile art. 501 din Legea nr. 10/2001 care instituie dreptul la restituirea prețului de piață al imobilului pentru proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive si irevocabile au fost incluse in conținutul Legii nr. 10/2001 prin Legea nr.1/2009 astfel încât reclamanta are dreptul la plata integrală a acestui preț.
Acest contract de vânzare-cumpărare a devenit ineficient in urma comparării titlurilor de proprietate si a admiterii acțiunii in revendicare prin acordarea de preferabilitate titlului fostului proprietar.
Instanța de apel nu este abilitată să analizeze nici buna credință a reclamantei, nici incidența Legii nr. 112/1995 atâta timp cât reclamantei nu i-a fost anulat contractul de vânzare-cumpărare printr-o hotărâre judecătorească definitivă si irevocabilă, astfel încât instanța de apel s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut. M. Finanțelor neformulând la instanța de fond cerere reconvențională având, ca obiect nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 si reaua credință la perfectarea contractului de vânzare cumpărare cu privire la imobilul în litigiu.
A depus la dosarul de recurs adresa nr. 828/21.11.2013 a . din care rezultă că reclamanta I. C. a fost cumpărătoare de buna credință a apartamentului 13 si au fost respectate dispozițiile Legii nr. 112/1995 si ale legislației in materie la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1957/_/29.01.1997, pentru apartamentul nr. 13.
A invocat în motivele de recurs faptul că au fost respectate dispozițiile Legii nr. 112/1995 si ale legislației in materie la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1957/_/29.01.1997 pentru apartamentul nr. 13 pe care instanța de recurs a omis din greșeală să le cerceteze, aceste motive dovedind faptul că:
La data perfectării contractului de vânzare-cumpărare nr.1957/_/29.01.1997 pentru apartamentul nr. 13 situat la etajul 3 al imobilului din Calea Victoriei nr. 124, sectorul 1, București încheiat in baza Legii nr. 112/1995, in evidența . nu figura litigiu pe rolul instanței de judecată in sensul revendicării de către fostul proprietar sau moștenitorii acestuia, nu figura notificare pentru interdicție de vânzare.
La acea dată aplicarea Legii nr.112/1995 se realiza in baza H.G. nr.20 - Norme Metodologice publicate in M.O. din 23.01.1996 privind aplicarea Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe trecute in proprietatea statului.
Conform art. 1, alin. 2 din aceste Norme Metodologice „imobilele cu destinația de locuințe trecute ca atare în proprietatea statului, cu titlu, sunt acele imobile care au fost preluate ca locuințe in proprietatea statului în baza unei prevederi legale in vigoare la data respectivă, cum ar fi: Decretul 92/1950, etc..., precum si alte asemenea acte normative, inclusiv hotărâri ale fostului Consiliu de Miniștri sau ale Guvernului.
Apartamentul înstrăinat nu era exceptat de la vânzare, fiind preluat cu titlu potrivit legislației in vigoare la acel moment (H.G. nr.20/1996), vânzarea s-a făcut cu bună credință in sensul prevăzut de art. 1898 alin. 1 Cod Civil.
Astfel că vânzarea s-a făcut cu respectarea deplină a dispozițiilor Legii speciale nr. 112/1995, neexistând nici un impediment legal la înstrăinare, statul fiind proprietar al bunului, neputând fi restituit in natură fostului proprietar, întrucât acesta nu locuia, nu era liber, iar pe calea administrativă nu se puteau acorda decât despăgubiri.
Legea specială nr. 112/1995 derogatorie de la dreptul comun, permitea cumpărarea de către chiriași a apartamentelor închiriate si nerevendicate, in condițiile reglementate de art. 9, condiții ce au fost respectate de ambele părți, contractul de vânzare-cumpărare fiind un contract cu titlu oneros.
Potrivit art. 46.3 din Normele Metodologice de aplicare unitara a Legii nr.10/2001 (republicată si modificată) aprobate prin HG nr. 498/18.04.2002, publicate in M.O. nr. 324/14.05.2003 „Acele înstrăinări efectuate in temeiul Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare si cu deplina respectare a condițiilor Legii până la apariția Legii nr. 213/24.11.1998 au beneficiul deplin al protecției Legii nr. 10/2001, in sensul că sunt recunoscute si conservate efectele acestor acte.
Contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu respectarea Legii 112/1995, operand principiul bunei credințe atât pentru cumpărător cât si pentru vânzător.
Deci respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 se analizează la momentul încheierii contractului in speță 29.01.1997 aplicându-se principiul tempus regit actum, iar aceste dispoziții au fost pe deplin respectate astfel cum s-a arătat detaliat mai sus.
Prin pierderea bunului s-a născut dreptul la daune interese si au devenit incidente dispozițiile care reglementează condițiile de acordare a despăgubirilor, respectiv prețul de piață care reprezintă o justă si echitabilă despăgubire pentru privarea de proprietate suferită de reclamantă, astfel cum in mod legal a statuat instanța de fond.
Din dispoziția nr.812/11.02.2003 emisă de Primarul General al Primăriei Municipiului București art. 1, rezultă că (...) „nu fac obiectul restituirii (...) apartamentul 13. . baza Legii nr. 112/1995 cu contractul de vânzare-cumpărare nr. 1957/_/29.01.1997 (...)".
In speță sunt aplicabile dispozițiile art. 20 din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 8 din Legea nr. 1/2009 care dispun: In cazul in care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995, cu modificările ulterioare, chiriașii care au cumpărat cu buna-credință imobilele in care locuiau si ale căror contracte de vânzare - cumpărare au fost desființate, fie ca urmare a unei acțiuni in anulare, fie ca urmare a unei acțiuni in revendicare, prin hotărâri judecătorești definitive si irevocabile, au dreptul la asigurarea cu prioritate a unei locuințe din fondurile de locuințe gestionate de consiliile locale și/sau de M. Dezvoltării Lucrărilor Publice si Locuințelor.
Acest text de lege se referă deci si la situația in care cumpărătorul dintr-un contract încheiat in baza Legii nr. 112/1995 a fost evins într-o acțiune in revendicare.
Rezultă deci că dreptul chiriașului-cumpărător in cadrul unui contract încheiat in baza Legii nr. 112/1995, desființat într-o acțiune in revendicare de a primi o despăgubire este reglementat de dispozițiile art. 50 si urm. din Legea nr. 10/2001.
In cauză referitor la întinderea despăgubirii sunt incidente dispozițiile art. 50 ind.1 din Legea nr. 10/2001 care se referă la restituirea prețului de piața al imobilului.
Conform art. 50 ind. l din Legea nr. 10/2001 proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive si irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilului stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.
In cauză motivul pentru care s-a admis acțiunea in revendicare a fost preferabilitatea titlului reclamantei din acel proces fără a se reține reaua credință a cumpărătoarei in baza Legii nr. 112/1995, caz in care in mod corect au fost apreciate condițiile acordării prețului de piață de instanța de fond.
Referitor Ia cuantumul acestei pretenții in speță a fost efectuată si o expertiză judiciară care a calculat contravaloarea prețului de piața al apartamentului nr. 13 . fond omologând in mod corect raportul de expertiză.
Susține contestatoarea că a anexat in acest sens ca practica judiciară.
Contestația în anulare este nefondată, pentru următoarele motive:
Prin decizia civilă nr.2015/09.12.2013, Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a respins ca nefondate recursurile declarate de recurenta – reclamantă I. C. și de către recurentul – pârât Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut că:
Prin motivele de recurs reclamanta I. C. a criticat hotărârea întrucât:
Instanța de apel nu a ținut seama de faptul că dreptul de proprietate asupra apartamentului nr.13, situat în București, Calea Victoriei nr.124, sector 1, etaj 3, a fost pierdut ca urmare a unei acțiuni în revendicare pornită de fostul proprietar, R. V. C..
Prin sentința civilă nr.2565/19.02.2007 a Judecătoriei Sectorului 1 București, instanța a admis acțiunea în revendicare, obligând pârâta să lase în deplină proprietate și posesie imobilul în litigiu, hotărârea rămânând irevocabilă în căile de atac.
A fost, pe de o parte, cumpărător de bună-credință și a încheiat contractul de vânzare-cumpărare în temeiul Legii nr.112/1995, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, acesta bucurându-se de prezumția de legalitate.
Este titulara unui bun în sensul art.1 din Primul Protocol la C.E.D.O., în cauză fiind incidente dispoz.art.1334 C.civ., deoarece a intervenit evicțiunea totală.
Față de această împrejurare, în cauză sunt incidente dispoz.art.50 ind.1 din Legea nr.10/2001, care conferă reclamantei dreptul la plata integrală a prețului de piață al imobilului.
Se mai arată că instanța de apel nu era abilitată să analizeze buna-credință a reclamantei, atât timp cât acesteia nu i s-a anulat contractul de vânzare-cumpărare printr-o hotărâre judecătorească.
Pierderea bunului a născut dreptul la daune interese, reprezentând o despăgubire justă și echitabilă pentru privarea de proprietate, deoarece atât cumpărătorul, cât și vânzătorul au fost de bună-credință la încheierea actului.
Recursul reclamantei a fost găsit nefondat de instanța de recurs, aceasta reținând că:
Prin hotărârile judecătorești pronunțate anterior, referitoare la imobilul în litigiu, respectiv sentința civilă nr.2565/2007 și nr.8671/2007 ale Judecătoriei sectorului 1 București s-a stabilit că imobilul a fost preluat de stat abuziv și fără titlu, astfel încât aceste constatări au intrat în puterea lucrului judecat.
Întrucât preluarea imobilului s-a făcut fără titlu, acesta nu făcea obiectul Legii nr.112/1995, motiv pentru care încheierea contractului de vânzare-cumpărare în temeiul acestei legi s-a făcut cu nerespectarea prevederilor Legii nr.112/1995, care permitea vânzarea acelor imobile trecute cu titlu în proprietatea statului.
Instanța de apel nu a făcut nicio referire la buna credință a părților contractante, astfel încât susținerile recurentei sub acest aspect sunt lipsite de suport probator. Ceea ce a atras admiterea apelului și schimbarea soluției pronunțate de instanța de fond au fost constatările referitoare la nerespectarea Legii nr.112/1995.
Într-o asemenea situație, în cauză nu sunt incidente dispoz.art.50 ind.1 din Legea nr.10/2001, reclamanta putând beneficia doar de prețul reactualizat, nu și de prețul de piață al imobilului.
Din această perspectivă, nu s-au încălcat dispoz.art.1 din Primul Protocol adițional la C.E.D.O., deoarece, astfel cum s-a reținut și în hotărârile judecătorești anterioare, pronunțate în contradictoriu cu fostul proprietar al imobilului, s-a apreciat că un bun în sensul C.E.D.O. îl are fostul proprietar și nu recurenta, care a dobândit acest bun cu încălcarea prevederilor Legii nr.112/1995.
Rezultă din lecturarea acestor considerente că instanța de recurs a răspuns motivelor de recurs formulate, inclusiv asupra motivului de recurs privind pronunțarea instanței de apel asupra unor lucruri care nu s-au cerut, cum a fi buna-credință (a reținut instanța că instanța de apel nu a făcut nici o referire la buna credință a părților contractante, ci numai la nerespectarea Legii nr.112/1995 motivat că imobilului în litigiu nu i se aplica această lege, fiind preluat fără titlu).
Faptul că a apreciat că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art.501 din Legea nr.10/2001, contrar susținerilor recurentei – contestatoare, nu constituie un motiv de contestație în anulare care să poată fi încadrat în dispozițiile art.317, 318 Cod de procedură civilă.
Potrivit dispozițiilor art.317 Cod de procedură civilă:
„1) Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:
1. când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii;
2. când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.
(2) Cu toate acestea, contestația poate fi primită pentru motivele mai sus arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.
Potrivit art.318 Cod de procedură civilă, „(1)Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.
Din examinarea acestor dispoziții legale, rezultă că, această cale extraordinară de atac de retractare – contestația în anulare este deschisă exclusiv pentru situațiile de excepție prevăzute de art.317 Cod de procedură civilă (necompetență sau vicii vizând procedura citării) și art.318 (greșeală materială sau nepronunațrea asupra unui motiv de recurs) iar nu pentru greșita apreciere a probelor sau aplicare a legii, (cum ar fi aplicarea art.501 din Legea nr.10/2001), care sunt motive de reformare a hotărârii, posibilă doar în recurs și nu în contestația în anulare.
Față de cele reținute, Curtea va respinge ca nefondată contestația în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarea I. C., împotriva deciziei civile nr.2025/09.12.2013, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în contradictoriu cu intimații M. FINANȚELOR PUBLICE și M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19.03.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
E. V. A.-D. T. M. G. R.
GREFIER
Ș. P.
Red.E.V.
Tehdact.R.L.
2 ex./08.05.2014
C.-S.3 – I.B.; D.M.; D.A.B.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 68/2014. Curtea de Apel... | Rezoluţiune contract. Decizia nr. 207/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
