Legea 10/2001. Decizia nr. 572/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 572/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-03-2014 în dosarul nr. 39852/3/2010
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IV A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 572 R
Ședința publică de la 19.03.2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: ANTONELA CĂTĂLINA BRĂTUIANU
JUDECĂTOR - M. STELUȚA C.
JUDECĂTOR - F. P.
GREFIER: - F. J.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul M. BUCUREȘTI PRIN P. G. împotriva Sentinței civile nr. 1594/20.09.2013 pronunțată în dosar nr._ de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și intimatul-reclamant D. V., având ca obiect, Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns intimatul-reclamant D. Vlahe prin apărător, avocat B. V., cu împuternicire avocațială nr._ – fila 17 dosar, lipsă fiind recurentul M. București prin P. G. și intimatul-pârât P. G. al Municipiului București.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apărătorul intimatului-reclamant D. V., declară că nu mai are cereri noi de formulat și nici probe de administrat, motiv pentru care Curtea, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în combaterea motivelor de recurs.
Intimatul-reclamant D. V. prin apărător, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, apreciind că instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt dedusă judecății, în sensul că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru întregul spațiu comercial situat la parterul imobilului naționalizat de către stat.
Menționează că imobilul în litigiu a fost preluat în mod abuziv de către stat, neexistând un titlu valabil al deposedării fostului proprietar, fiind încălcate astfel dispozițiile decretului de naționalizare, cum în mod corect a reținut și prima instanță, cu precizarea că, în cazul de față, nu există nici un impediment la restituirea în natură și nici un factor sau altă împrejurare, care să obstrucționeze în vreun fel redarea posesiei bunului imobil către persoana îndreptățită.
Cheltuielile de judecată le va solicita pe cale separată.
CURTEA
Princererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a III – a Civilă, reclamantul D. V. a chemat în judecată pe pârâtul P. G. al Municipiului București pentru ca in contradictoriu cu acesta si in baza probatoriului ce se va administra sa se dispună restituirea in natura, in baza Legii nr. 10/2001 a spațiului comercial cu terenul aferent, aflat la parterul imobilului din București, . nr. 14, Sector 3.
În motivarea acțiunii s-a arătat că imobilul din București, . nr. 14, sector3, format din parter (spațiu comercial) si doua etaje, a aparținut autorului reclamantului Docuzian Lohuojar, tatălui reclamantului, Sahnazar Ohanes Doquzian, si fratelui acestuia (unchiului reclamantului), Eprem Ohanes Docuzian, ce l-au dobândit prin cumpărare.
Întregul imobil a fost naționalizat in baza Decretului nr. 92/1950, fiind trecut la poziția 2126 pe numele Docuzian Lohuojar, din anexa la Decret. Ulterior, atât etajul I cat si II au fost înstrăinate chiriașilor, prin contractele nr.834/01.07.1997 si respectiv 888/01.07.1997. Spațiul comercial, aflat la parterul imobilului se afla in continuare in posesia Municipiului București.
In baza Legii nr. 10/200, reclamantul a formulat notificarea cu nr. 449/18.06.2001, prin care a solicitat acordarea de masuri reparatorii (restituirea imobilului), potrivit acestei legi speciale reparatorii, iar in susținerea solicitării, reclamantul a susținut că a depus toate dovezile cerute de lege, respectiv: titlul de proprietate al autorului, dovada calității de moștenitori fata de acesta, precum si alte acte impuse de lege si pretinse de parata.
Reclamantul a precizat ca, in ceea ce îi privește pe ceilalți moștenitori ai foștilor proprietari, respectiv sora sa, E. Minasian, cat si verii M. D., Takui Fesdian si Lusaper Eprem Docuzian, aceștia nu au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 și, in mod expres, au declarat ca renunța la dreptul ce li se cuvenea in favoarea reclamantului, singurul care, de altfel, a formulat notificarea, astfel cum rezulta din declarațiile depuse la dosarul administrativ, atașate și prezentei cereri.
Deși dosarul administrativ este complet, fiind depuse toate înscrisurile solicitate si in ciuda diligentelor efectuate, pana in prezent - de 9 ani, pârâtul a amânat restituirea acestui imobil, fără nici o justificare.
In aceste circumstanțe particulare, reclamantul înțelege sa solicite soluționarea pe fond in baza probelor deja existente, cererea adresata in baza Legii nr. 10/2001, privind restituirea spațiului comercial ce se afla in posesia Municipiului București.
Potrivit articolului 1 din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate in mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice in natura si numai în echivalent, când restituirea in natură numai este posibilă.
În cauză, spațiul comercial a fost trecut in proprietatea statului, anterior anului 1989, nefiind pana in prezent restituit, astfel ca, acest imobil, aflându-se in posesia Municipiului București, se impune a fi restituit in natura reclamantului, fiind incidentă regula consacrata de textul legal precizat.
In ceea ce privește calitatea de persoana îndreptățită a reclamantului de a primi restituirea, se impune a fi avute in vedere dispozițiile art.4 alin. (2) al aceluiași act normativ, care prevăd ca de prevederile acestei legi beneficiază si moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice indreptatite.
Relativ la cota ce li se cuvenea celorlalți moștenitori, reclamantul a arătat ca, pe de o parte, aceștia au renunțat in mod expres in favoarea
acestuia la dreptul la măsurile reparatorii ce li s-ar fi cuvenit, iar pe de alta parte, cota de proprietate ce le revenea este asimilat in puterea dreptului de acrescământ de către reclamant, fapt stipulat expres de lege.
Prin Decizia nr. XX din 19 martie 2007 Publicat in Monitorul Oficial, partea I, nr., 764 din 12/II/2007 pronunțata in recursul în interesul legii, de către Înalta Curte de Casație si Justiție, cu valoare obligatorie - potrivit art. 329.alin. 3 C.pr.civ. - s-a statuat ca "Instanța de judecata este competenta sa soluționeze pe fond nu numai contestația formulata împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituire in natura a imobilelor preluate abuziv, ci si acțiunea persoanei îndreptățite in cazul amânării nejustificate al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
Or, față de nesoluționarea cererii mai bine de 9 ani, în condițiile în care dosarul este complet, este cert că lipsa răspunsului unității deținătoare, echivalează cu amânarea restituirii imobilului, iar o asemenea poziție nu poate rămâne necenzurata, pentru ca nici o dispoziție legala nu limitează dreptul celui care se considera nedreptățit, de a se adresa instanței competente, ci dimpotrivă, însăși Constituția prevede, la art. 21 alin. (2), că nici o lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.
În drept s-au invocat dispozițiile Legii nr. 10 /2001.
Reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri. Anexat cererii, au fost depuse la dosar adresa nr. 1446/27.05.1998 emisă de ., declarații de renunțare definitivă și irevocabilă la dreptul de succesiune și moștenire emise de M. D. și Takui Fesdian.
Pârâta, legal citată, nu a depus la dosar întâmpinare.
Prin adresa nr. RF/1339/13.02.2012 Primăria Municipiului București a comunicat stadiul de soluționare al notificării nr. 449/2001 formulat de reclamant și dosarul administrativ constituit ca urmare a acestei notificări, arătând că acesta mai trebuie completat cu o . înscrisuri, pentru emiterea și fundamentarea dispoziției de soluționare a notificării.
În ședința publică de la 2.03.2013, tribunalul a pus în vedere reclamantului să depună la dosar toate înscrisurile solicitate de Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, prin adresa arătată mai sus.
Reclamantul a depus la dosar în copie, următoarele înscrisuri: pașaportul românesc al acestuia valabil până în septembrie 2015, certificat de calitate de moștenitor nr. 156/20.11.2000 emis de pe urma defunctului D. Șahnazar, certificate de deces ale fraților defunctului, acte de stare civilă și altele.
Prin adresa nr._/3.07.2012, emisă de Administrația Fondului Imobiliar s-a comunicat situația juridică a imobilului situat în . nr. 14, sector 3, București.
La termenul din 19.10.2012, reclamantul a depus la dosar și declarația prevăzută de art. 5 din Legea nr. 10/2001.
În aceeași ședință publică, ca urmare a faptului că reclamantul a depus la dosar toate înscrisurile solicitate de Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, tribunalul a încuviințat cererea acestuia de administrare a probei cu înscrisuri și cu expertiză specialitatea construcții, cu obiectivele menționate în încheierea din data de 19.10.2012.
Raportul de expertiză întocmit de expertul V. V. a fost depus la dosar la data de 27.03.2013, împotriva acestuia nici una dintre părțile neformulând obiecțiuni.
Însă, în raport de concluziile raportului de expertiză construcții, reclamantul a solicitat efectuarea și a unei expertize specialitatea topografie pentru identificarea terenului aferent construcției, proba fiind încuviințată la termenul din 26.04.2013, cu obiectivele stabilite prin încheierea de ședință de la acea dată.
Raportul de expertiză specialitatea topografie a fost întocmit de expertul C. F. și depus la dosar la data de 20.06.2013. Nici împotriva acestui raport de expertiză părțile nu au formulat obiecțiuni.
Prinsentința civilă nr. 1594/20.09.2013 Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis cererea formulată de reclamantul D. V. în contradictoriu cu pârâtul P. G. al Municipiului București, a obligat pârâtul la restituirea în natură a imobilului - spațiu comercial - situat în București, . nr. 14, sector 3, compus din construcție în suprafață utilă de 19,30 mp și teren aferent în suprafață de 57,52 mp, situat sub construcție, către reclamantul D. V., în calitate de persoană îndreptățită și la emiterea unei dispoziții în acest sens și a lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin notificarea nr. 449/18.06.2001, reclamantul a solicitat măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, pentru imobilul compus din construcție și teren – spațiu comercial de 20 m.p., situat în București, ., sector 3, cerere nesoluționată nici până la finalizarea judecății prezentei cauze.
Tribunalul a constatat că prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 38/2.01.1926, Docuzian Ohanez Eprem și Docuzian Ohanez Șahnazar au dobândit imobilul situat în București, ., cu tot terenul și clădirile existente formate din parter și etaj.
Conform certificatului de urbanism nr._/1996 emis de Consiliul Local al Municipiului București, imobilul situat pe . nr. 14, în trecut a purtat succesiv următoarele adrese poștale: ., până în anul 1943; ., până în anul 1948; .. 14, până în anul 1991.
În anexa Decretului nr. 92/1950, la poziția nr. 2126 figurează numitul Docuzianu Lohnojar cu 9 apartamente în București pe . C.. Griviței nr. 161-171.
Potrivit adresei nr. 1446/27.05.1998 emisă de ., imobilul din . nr. 14 (fost 1848 nr. 14) este proprietate de stat în baza Decretului nr. 92/1950, poziția 2126 fost proprietar Docuzianu Lohuojar, la parter aflându-se un spațiu cu altă destinație în suprafață de 20,34 m.p., ocupat cu contract de închiriere de către ..
Aceeași situație a fost comunicată la dosar și prin adresa nr._/3.07.2012 emisă de Administrația Fondului Imobiliar, la data emiterii acesteia cota de 22,08% din imobil aflându-se în administrarea AFI și ocupată ca spațiu cu altă destinație decât cea de locuință, de către . SA, conform fișei de calcul nr. 2363/23.06.2007, pentru suprafața de 20,34 mp.
Așa cum rezultă din înscrisurile depuse de reclamant la dosar, tribunalul reține că prin Hotărârea nr. 2427/17.05.1999 emisă de CGMB – Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, i s-au acordat reclamantului D. V. despăgubiri pentru cota de ½ din imobilul situat în București, . nr. 14, sector 3, trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, despăgubiri care au vizat spațiile cu destinația de locuință situate în același imobil, deținute cu contracte de închiriere, iar ulterior vândute în baza Legii nr. 112/1995, așa cum rezultă din adresele privind situația juridică a întregului imobil situat la această adresă, cererea de față vizând doar spațiul comercial existent la parterul imobilului, care încă se află în proprietatea statului.
Astfel, potrivit notei de reconstituire nr._/31.10.2006, imobilul situat în . nr. 14, sector 3, are o suprafață măsurată grafic de aproximativ 62 m.p., fiind compus din construcții de tip B (P+2), având spații comerciale la parter, prin notificare solicitându-se măsuri reparatorii pentru spațiul comercial de 20 m.p.
Este adevărat că imobilul a fost dobândit de doi coproprietari, iar reclamantul, potrivit mențiunilor din notificare și din cererile precizatoare depuse ulterior a solicitat măsuri reparatorii doar pentru cota de ½ din acest spațiu, însă, D. Eprem a decedat la data de 10.04.1971, iar moștenitorii acestuia Lusaper Eprem Sarafian, D. și Takui Fesdian au donat către reclamant drepturile succesorale ale defunctului Eprem D. care a deținut împreună cu fratele lui, Docuzian Ohanez Șahnazar, imobilul în litigiu, așa cum rezultă din actul de acceptare a donației autentificat sub nr. 1521/23.05.2008.
Astfel, reclamantul a devenit unicul moștenitor și titular al drepturilor succesorale rămase de pe urma defuncților Eprem D. și Docuzian Ohanez Șahnazar, iar în lipsa unor notificări din partea celorlalți moștenitori, acesta este îndreptățit la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, pentru întregul spațiu comercial situat la parterul imobilului naționalizat de către stat.
Tribunalul a constatat că în anexa Decretului nr. 92/1950, numele fostului proprietar a fost trecut în mod eronat și totodată nu s-a avut în vedere și existența celuilalt coproprietar, astfel că, imobilul a fost preluat abuziv și fără un titlu valabil de către stat, fiind încălcate chiar dispozițiile Decretului de naționalizare.
Prin declarația legalizată de Ambasada României sub nr. 40/28.08.2012, reclamantul, cetățean român și brazilian, a declarat pe proprie răspundere că în conformitate cu art. 5 din Legea nr. 10/2001 este o persoană îndreptățită pentru restituirea în natură a construcției spațiu comercial de 20,34 m.p., situat în București, . nr. 14, sector 3, arătând că nici autorii lui și nici el nu au primit restituirea acestui spațiu potrivit acordurilor internaționale încheiate de România, privind reglementarea problemelor financiare în suspensie, enumerate în Anexa nr. 1, care face parte integrantă din Legea nr. 10/2001 și că nici el și nici autorii lui nu au avut averi dobândite ilicit, în conformitate cu hotărârile instanțelor judecătorești pronunțate până la 6 martie 1945.
Prin raportul de expertiză specialitatea construcții, a fost identificat spațiul comercial notificat, în prezent, în baza verificărilor actelor din dosar și a măsurătorilor efectuate la fața locului, acesta având o suprafață utilă de 19,30 m.p, cu destinația actuală de anticariat, în schița de plan din Anexa 1 a raportului de expertiză, fiind identificat cu exactitate spațiul care se poate restitui în natură.
Totodată, prin expertiza specialitatea topografie, s-a identificat și terenul aferent construcției din . nr. 14, în suprafață de 57,52 m.p., care se află în întregime sub construcția de la această adresă, neexistând un teren liber de construcție care să poată fi restituit în natură.
Tribunalul a reținut că atât prin Legea nr. 10/2001, cât și prin Legea nr. 165/2013, adoptată pe parcursul judecării prezentei cauze, în procesul de soluționare a notificărilor depuse de persoanele îndreptățite, are prevalență principiul restituirii în natură și numai în cazul în care această măsură nu este posibilă sau este expres înlăturată de la aplicare, se va proceda la acordarea celorlalte măsuri reparatorii prevăzute de lege.
Așa fiind, tribunalul constatând că se poate dispune restituirea în natură a imobilului notificat, compus din construcție – spațiu comercial - și teren situat sub construcție, identic cu cel ce a făcut obiectul actului de vânzare-cumpărare nr.38 din 29.12.1926, așa încât a constatat întemeiată cererea formulată de reclamant prin care s-a solicitat restituirea în natură a acestui spațiu comercial cu terenul aferent, în raport și de principiul prevalenței restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv de către stat.
Totodată, tribunalul a reținut că pe parcursul soluționării cauzei (și a notificării) a intrat în vigoare Legea nr. 165/2013, care la art. 4 prevede că dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României.
Așa fiind, față de considerentele expuse și având în vedere dispozițiile art. 26 alin. 3 coroborat cu art. 2 alin.1 lit. c și art. 25 din Legea nr. 10/2001, precum și dispozițiile Deciziei nr. XX din 19.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recurs în interesul legii prin care s-a stabilit că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate, dar și dispozițiile art. 4 și art. 1 din Legea nr. 165/2013, tribunalul a admis cererea și a obligat pârâtul la restituirea în natură a imobilului - spațiu comercial - situat în București, . nr. 14, sector 3, compus din construcție în suprafață utilă de 19,30 mp și teren aferent în suprafață de 57,52 mp, situat sub construcție, către reclamantul D. V., în calitate de persoană îndreptățită și la emiterea unei dispoziții în acest sens.
Împotriva sentinței tribunalului, a declarat recurs pârâtul M. București prin P. G..
În motivarea recursului, se arată că legiuitorul a stabilit prin art. 22 din Legea nr. 10/2001 că unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau după caz, dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură sau de acordare de măsuri reparatorii, astfel cum a fost sesizată prin notificarea formulată în condițiile Legii nr. 10/2001.
Recurentul a apreciat că pronunțarea instanței de judecată și asupra întregului imobil nu poate fi primită, nefiind solicitată în termenul și condițiile impuse de Legea nr. 10/2001.
În opinia recurentului, motivarea instanței de judecată în sensul restituirii în natură a spațiului comercial în litigiul compus din construcții în suprafață utilă de 19,30 mp și teren aferent în suprafață de 57,52 mp nu poate fi interpretată decât ca superficială, în condițiile în care aceste aspecte nu rezultă cu claritate dintr-o adresă emisă de Administrația Fondului Imobiliar sau . ce au atribuții în administrarea bunurilor municipalității, în raport de concluziile raportului de expertiză care identifică imobilul.
Se precizează că necesitarea existenței unor astfel de relații, rezidă din faptul că existența unor eventuale vânzări sau o neidentificare corectă a imobilului duce la imposibilitatea punerii în executare a unei astfel de hotărâri și încălcarea dreptului de proprietate al unor terțe persoane.
Recurentul a apreciat că lămurirea situației juridice a imobilului și suplimentarea raportului de expertiză se impune, deoarece așa cum se arată și de către expertul V. V. în conținutul raportului, nu s-a putut stabili așa cum s-a cerut în obiectivul 2 al expertizei o identitate între spațiul comercial notificat și cel indicat în actul de proprietate.
În ceea ce privește stabilirea terenului aferent spațiului comercial, recurentul a menționat că este necesară cunoașterea suprafețelor utile menționate în contractele de vânzare-cumpărare ale celor două locuințe de la etaj, pentru a se stabili suprafața utilă totală a clădirii (locuință+spațiu comercial) și ponderea procentuală a suprafeței utile a spațiului comercial de la parter în suprafață utilă totală a clădirii.
În baza acestei ponderi se va stabili cota parte indiviză de teren aferent spațiului comercial din suprafața totală de teren construit și neconstruit care urmează a fi stabilită prin expertiza topo –cadastrală a cărei necesitate expertul o menționează în mod expres.
Recurentul a mai arătat că există o neconcordanță în privința construcțiilor imobilului și că în prezent există o singură construcție respectiv o clădire cu regim de înălțime S+P+2E la parterul căreia se afla spațiul comercial ce constituie obiectul revendicării, iar în contractul de vânzare-cumpărare nr. 38/02.01.1926 se menționează „terenul și clădirile existente” (deci cel puțin două clădiri) formate din parter și etaj.
Se precizează că expertul a arătat că este posibil ca pe parcursul a 87 de ani din 1926 până în prezent, să se fi intervenit asupra construcțiilor existente pe teren. Una sau mai multe clădiri să fi fost demolate, iar la singura clădire rămasă să se fi executat al doilea etaj. Reprezentantul reclamantului prezent la momentul efectuării expertizei nu a putut da nicio explicație în privința clădirilor existente pe teren la data cumpărării imobilului în anul 1926 și nici nu a înțeles să depună la dosarul cauzei acte doveditoare în acest sens.
În opinia recurentului, instanța s-a grăbit să pronunțe o hotărâre, însă pentru justa soluționare a cauzei apreciază că toate aceste aspecte trebuiau clarificate prin depunerea de înscrisuri și efectuarea unor expertize lămuritoare în ceea ce privește atât construcția, cât și terenul aferent pentru a nu risca restituirea unui imobil care poate nu a aparținut fostului proprietar sau care are un alt actual proprietar,
În final, recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Intimatul reclamant Dohuzian V. a depus concluzii scrise și a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de P. G. al Municipiului București.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor invocate și în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază recursul ca fiind întemeiat, urmând a fi admis, prin casarea sentinței civile recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, pentru următoarele considerente:
Cererea pendinte vizează restituirea în natură în baza Legii 10/2001 a spațiului comercial cu terenul aferent aflat la parterul imobilului situat . nr. 14, sector 3 București, aflat în posesia recurentului-pârât M. București.
Prin Hotărârea nr.2427/17.05,1998 emisa de CGMB - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 reclamantului i-au fost acordate despăgubiri, în cota de 1/2 pentru imobilul de la adresa sus-menționata, preluat abuziv in baza Decretului nr. 92/1950, despăgubiri care au vizat spatiile cu destinația de locuința, ulterior înstrăinate chiriașilor in baza legii speciale.
Ceea ce se contestă în recurs de către pârât, nu este calitatea reclamantului de persoană îndreptățită, derivând din calitatea de moștenitor a foștilor proprietari – aspect care în acest fel, intră în puterea lucrului judecat (fiind recunoscută de altfel și prin hotărârea emisă în baza Legii nr. 112/1995), ci întinderea dreptului de proprietate asupra terenului și construcției, precum și dispoziția primei instanțe de restituire în natură, față de solicitarea din notificare, de acordare a măsurilor reparatorii sub forma despăgubirilor bănești.
Recurentul pârât susține întemeiat că imobilul în discuție nu a fost suficient identificat prin probatoriu.
Pe de o parte, expertiza în specialitatea construcții (fila 166 și urm. dosar fond), deși identifică generic imobilul ca amplasament, precizează că titlul de proprietate reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare nr. 38/02.01.1926, în lipsa anexării unui plan al imobilului și în condițiile unei descrieri generale a alcătuirii acestuia, nu conține suficiente elemente de identificare completă cu imobilul construcție notificat.
De asemenea, se menționează că există o neconcordanță în privința clădirilor existente pe teren la data cumpărării imobilului și singura construcție actuală cu regim de înălțime S+P+2E, fiind posibil a fi fost efectuată în timp, o modificare pe orizontală și/sau verticală.
Curtea consideră că din aceste motive, se impune suplimentarea probatoriului cu înscrisuri și expertiză, sub aspectul identificării construcțiilor inițiale aflate pe terenul imobilului și a modificărilor în timp a acestora, inclusiv pentru verificarea ipotezei conținute de art. 19 din Legea nr. 10/2001, care distinge natura măsurilor reparatorii după procentajul din aria desfășurată a construcțiilor noi.
În sensul acestor verificări, se impun a fi avute în vedere eventualele investiții efectuate de administratorii spațiului, după trecerea în proprietatea statului în baza Decretului 92/1950, prin solicitarea relațiilor de la Administrația Fondului Imobiliar sau . ce au atribuții în administrarea bunurilor municipalității, astfel cum susține recurentul.
În raport de aceste constatări, instanța va aprecia și măsura în care este posibilă restituirea în natură a imobilului, conform regulii consacrate de art. 1 alin. 1 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent/ a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
Pe de altă parte, Curtea constată că deși au fost efectuate în primă instanță expertizele în specialitatea construcții, respectiv topografie, concluziile acestora în privința măsurătorilor, nu au fost coroborate cu alte probatorii, pentru a se determina ponderea procentuală a suprafeței utile a spațiului comercial solicitat la restituire, din suprafața utilă totală a clădirii și pentru a se stabili în acest fel, suprafața de teren aferentă spațiului comercial solicitat.
Conform constatărilor expertizei în specialitatea construcții, clădirea la parterul căreia se situează spațiul în discuție, include și două locuințe de la etajele acesteia, ce au fost înstrăinate. Instanța de fond nu a verificat suprafețele utile menționate în contractele de vânzare-cumpărare ale acestor locuințe, dispunând restituirea în natură către reclamant a întregii suprafețe de teren de 57,52 mp aferent imobilului construit și aflată sub acesta, astfel cum a fost identificată de expertiza în specialitatea topografie (fila 195 și urm. dosar fond).
Ca atare, după identificarea suprafețelor aferente locuințelor vândute, se impune și suplimentarea raportului de expertiză în specialitatea topografie cu obiectivul menționat.
Având în vedere faptul că administrarea acestor probe nu este posibilă direct în recurs, față de limitele date de art. 305 Cod procedură civilă și făcând aplicarea art. 312 al. 3 si 5 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul și va casa sentința recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, Tribunalul București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-pârât M. București prin P. G. împotriva sentinței civile nr. 1594/20.09.2013 pronunțată în dosar nr._ de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât P. G. al Municipiului București și intimatul-reclamant D. V..
Casează sentința civilă recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Tribunalul București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.03.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR A. C. B. M. Steluța C. F. P.
GREFIER
F. J.
Red. ACB
Tehnored. GC / ACB– 2 ex
Jud. fond I. L. M.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 130/2014. Curtea de Apel... | Pretenţii. Decizia nr. 534/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
