Pretenţii. Decizia nr. 1281/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1281/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-09-2014 în dosarul nr. 9327/4/2008
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.1281R
Ședința publică de la 12 septembrie 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - LIVIU-EUGEN FĂGET
JUDECĂTOR - R. P.
JUDECĂTOR - A. V.
GREFIER - G.-M. V.
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenții-reclamanți P. M. și P. Miluța, împotriva deciziei civile nr.180A/ 26.02.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât N. S., cauza având ca obiect „pretenții, acțiune în constatare, drept de retenție, alte cereri”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenții-reclamanți, reprezentați de avocat H. M., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimatul-pârât.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care;
Apărătorul recurenților-reclamanți invederează că nu are cereri prealabile judecății.
Curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Apărătorul recurenților-reclamanți solicită admiterea recursului conform motivelor depuse în scris la dosar, pe care le susține oral, casarea deciziei recurate și a sentinței civile pronunțată în cauză, cu consecința admiterii acțiunii, respectiv obligarea intimatului-pârât la plata sumei de 27.400 lei, conform raportului de expertiză efectuat în cauză, reprezentând valoarea lucrărilor de construcții și îmbunătățiri aduse imobilului în litigiu. Solicită obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București sub nr._ la data de 17.10.2008, astfel cum a fost precizată prin cererea din 15.06.2009 (fila 37 din dosar), reclamanții P. Miluță și P. M. l-au chemat în judecată pe pârâtul N. S., solicitând:
-obligarea acestuia la plata sumei de 50.000,00 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor de întreținere și a îmbunătățirilor aduse imobilului situat în București, .. 7A, sector 4, începând din luna aprilie 2006 și până în prezent;
- să se constate că imobilul a dobândit un plus de valoare și să se stabilească cuantumul acestuia, actualizat cu indicele de inflație de la momentul executării, indicând valoarea celui de-al doilea capăt al cererii, ca fiind de 80.000 lei RON;
- să se constituie în favoarea lor un drept de retenție asupra întregului imobil (teren + construcție) până la achitarea de către pârât a sumelor solicitate prin cerere;
- pârâtul să fie obligat la cheltuieli de judecată.
In motivarea cererii, reclamanții au arătat că în anul 2001 au cumpărat de la pârât imobilul situat în București, .. 7A, sector 4, în baza unei chitanțe de mână, după care, prin Sentința civilă nr.1836/22.03.2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, s-a dispus evacuarea reclamanților din imobil, constatându-se că aceștia au un drept de retenție asupra imobilului până la data la care pârâtul urma să achite contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului până la data la care a fost efectuată expertiza în dosarul respectiv.
Întrucât pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de plată, în baza dreptului de retenție reclamanții susțin că au continuat să locuiască în imobil și, de asemenea, au continuat să efectueze lucrări de întreținere și să aducă îmbunătățiri imobilului.
Au susținut că, fiind vorba despre un imobil igrasios, anual au trebuit să refacă: tencuieli, zugrăveli, tocărie, turnări de șape, construind și un gard pentru a putea locui în condiții de minimă siguranță.
Prin întâmpinarea sa (f. 53), pârâtul N. S. a solicitat respingerea cererii reclamanților ca neîntemeiată, arătând în esență că prin Sentința civilă nr. 1836/22.03.2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._ (filele 9-12 din dosar), s-a dispus evacuarea reclamanților din imobil, a fost obligat pârâtul din prezenta cauză la plata unei sume de bani reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor efectuate până în acel moment și s-a instituit un drept de retenție în favoarea reclamanților până la plata acelor sume.
A susținut că în condițiile în care reclamanții au continuat să locuiască în imobil fără niciun drept, iar pretinsele îmbunătățiri au fost efectuate fără acordul său, pretențiile formulate de reclamanți nu sunt întemeiate.
În perioada anterioară de 7-8 ani, nu au susținut că imobilul este igrasios și nu au efectuat astfel de lucrări ca cele pretinse în prezent.
De asemenea, pârâtul a susținut că proprietatea sa a avut gard împrejmuitor, apreciind că este nejustificată pretenția reclamanților de a solicita contravaloarea acestei lucrări pe care nu au efectuat-o și nu era necesară, cu atât mai mult cu cât reclamanții, după evacuarea anterioară, au reintrat abuziv în imobil.
A menționat că dreptul de retenție nu conferă prerogativa culegerii fructelor, deci de a beneficia de folosința bunului, iar prin Sentința civilă nr. 2135/10.04.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._/4/2006 (filele 13-14 din dosar), reclamanții P. au fost obligați să-i plătească contravaloarea lipsei de folosință a imobilului situat în București, .. 7A, sector 4, pentru perioada 1 august 2004 – 1 decembrie 2006, în valoare de 10.435 lei și cheltuieli de judecată de 2.675 lei.
Conform Procesului-verbal de executare silită din 9 octombrie 2008 întocmit de către executorul judecătoresc R. I. în prezența sa și a reclamanților de azi, au fost compensate sumele datorate reciproc, conform celor două titluri executorii, până la concurența celei mai mici, astfel că pârâtul este cel care trebuie să mai primească suma de 5.617,14 lei și nu reclamanții P..
Așa cum rezultă din expertiza efectuată în dosarul nr. 9554/2004 al Judecătoriei Sectorului 4 București, starea imobilului său era bună și nu necesita investiții, fiind greu de înțeles și acceptat că reclamanții, deși evacuați oficial din imobil, l-au reocupat abuziv și au efectuat investiții de 80.000 lei.
Mai arată că după compensarea sumelor datorate de el și evacuarea oficială a reclamanților de către executorul judecătoresc, reclamanții nu mai aveau nici-un drept de retenție asupra imobilului și oricum, acest drept nu le conferea atributul folosinței imobilului, fiind doar detentori precari. În realitate, pretinde că reclamanții i-au ocupat din nou proprietatea fără nici-un drept, căutând tot felul de tertipuri ca să mențină posesia acestui imobil.
Pârâtul a formulat totodată cerere reconvențională prin care a solicitat evacuarea reclamanților-pârâți din imobilul situat în .. 7A, sector 4, arătând că după ce titlul executoriu anterior prin care s-a dispus evacuarea reclamanților a fost pus în executare de executorul judecătoresc, la data de 24.10.2008, reclamanții au intrat din nou în mod ilicit în imobil și locuiesc acolo fără nici un drept, aducând atingere dreptului său de proprietate.
Arată că la cererea sa, prin Somația nr. 339/2008 din 9 octombrie 2008 transmisă prin executorul judecătoresc R. I., în temeiul Sentinței civile nr. 1836/22.03.2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._ (filele 9-12 din dosar), prin care s-a dispus evacuarea reclamanților din imobil și care constituia titlu executoriu, au fost obligați reclamanții să-i predea imobilul situat în București, .. 7A, sector 4, în termen de 5 zile, în condițiile în care nu mai aveau de primit nici-o sumă de bani de la el, iar dreptul de retenție instituit anterior încetase.
Cum reclamanții nu au îndeplinit această obligație de bunăvoie, conform Procesului-verbal de executare silită din 24 octombrie 2008 întocmit de către executorul judecătoresc R. I. (filele 63/64 din dosar), reclamanții au fost evacuați efectiv din imobil, care i-a fost predat lui, în calitate de proprietar.
După plecarea sa și a executorului judecătoresc de la fața locului, reclamanții au spart încuietorile imobilului și l-au reocupat în mod abuziv.
Pârâtul arată că s-a adresat imediat organelor de Poliție, care au întocmit un proces-verbal de constatare la fața locului, însă reclamanții au refuzat să mai părăsească imobilul, formulând contestație la executarea silită și ulterior, prezenta acțiune în pretenții.
Prin întâmpinarea la cererea reconvențională (filele 84-85 din dosar),reclamanții P. Miluță și P. M. au solicitat respingerea cererii reconvenționale.
În esență, aceștia arată că prin Sentința civilă nr. 1836/22.03.2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._, pârâtul N. S. a fost obligat să le plătească valoarea îmbunătățirilor aduse imobilului situat în București, .. 7A, sector 4, în perioada septembrie 2001 – octombrie 2004, în sumă de 3.864,3 lei, instituindu-se și un drept de retenție asupra imobilului, în favoarea lor, până la plata sumei.
În loc să le plătească valoarea îmbunătățirilor, reclamanții susțin că pârâtul i-a acționat în judecată, iar prin Sentința civilă nr. 2135/10.04.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._/4/2006 (filele 13-14 din dosar), au fost obligați să-i plătească pârâtului contravaloarea lipsei de folosință a imobilului situat în București, .. 7A, sector 4, pentru perioada august 2004 – decembrie 2006, în valoare de 10.435 lei și cheltuieli de judecată de 2.675 lei.
Susțin că în temeiul dreptului de retenție asupra imobilului, în condițiile în care pârâtul nu și-a îndeplinit propria obligație de plată a despăgubirilor stabilite anterior, precum și a faptului că în perioada 2006 – 2008, pârâtul a acceptat tacit ca ei să locuiască în continuare în imobil, determinați și de faptul că construcția fără o fundație corespunzătoare avea infiltrații și igrasie, în această perioadă au fost nevoiți să execute lucrări de zidărie, tencuieli, au turnat șape din beton, au înlocuit tâmplăria la uși și ferestre și au construit gardul împrejmuitor, întrucât cel existent se deteriorase în timp, apreciind astfel că au adus un plus de valoare imobilului proprietatea pârâtului.
Reiterează aspectul că în anul 2001, printr-un act sub semnătură privată semnat doar o singură dată de către mama pârâtului, au cumpărat imobilul în cauză, achitându-i acesteia prețul de 1.300 dolari SUA.
După decesul acesteia în 2002, pârâtul nu a mai recunoscut vânzarea, i-a amenințat cu evacuarea dacă nu plătesc un preț dublu, după care au urmat procesele amintite mai sus.
Consideră că pârâtul nu se poate prevala de propria culpă, pentru a câștiga un drept, solicitând admiterea acțiunii acestora și respingerea cererii reconvenționale.
Prin sentința civilă nr. 2945/09.04.2010 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Sectorului 4 București a respins ca neîntemeiată acțiunea principală formulată de reclamanții P. Miluță și P. M., în contradictoriu cu pârâtul N. S..
A admis cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant N. S. în contradictoriu cu reclamanții-pârâți P. Miluță și P. M., a dispus evacuarea reclamanților-pârâți din imobilul situat în București, .. 7A, sector 4 și i-a obligat pe reclamanți la plata sumei de 1.000,00 lei cheltuieli de judecată către pârât.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin Sent.civ. nr. 1836/22.03.2006 pron. de Judecătoria sectorului 4 București, irevocabilă prin dec.civ. nr. 1146/4.06.2007 pron. de CA. București, secția a IV-a civilă, a fost admisă acțiunea principală formulată de N. S. în contradictoriu cu P. Miluță și P. M. și a dispus evacuarea acestora din imobilul situat în București, .. 7A, sector 4.
A fost admisă în parte cererea reconvențională formulată de pârâții P. și a fost obligat reclamantul N. S. la plata sumei de 1.300 USD plată nedatorată și 3.864, 30 lei, reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor, fiind instituit un drept de retenție al pârâților asupra imobilului, până la plata acestei sume.
Instanța a reținut în esență că pârâtul din prezenta cauză este proprietarul imobilului, iar reclamanții locuiesc în imobil fără nici un drept; totodată, a fost stabilită contravaloarea îmbunătățirilor efectuate și a fost obligat pârâtul la plata acestei sume, cu instituirea unui drept de retenție până la data plății efective.
Această hotărâre judecătorească, intrată în puterea lucrului judecat (art. 1201 C.civ.) și care, în raporturile dintre părți, se prezumă în mod absolut că exprimă adevărul (art. 1200 pct.4 C.civ.), constată că pârâtul N. S. este proprietarul imobilului și obligă pe reclamanții P. să predea pârâtului imobilul, de îndată ce obligațiile stabilite în sarcina pârâtului (și numai acestea, iar nu altele), vor fi executate; până la data executării obligațiilor stabilite prin titlul executoriu, s-a instituit în favoarea pârâților un drept de retenție.
S-a reținut că dreptul de retenție este un drept real imperfect, care conferă debitorului obligației de predare a unui bun o detenție precară, eminamente temporară, asupra bunului respectiv, pentru garantarea obligației de plată a contravalorii cheltuielilor cu bunul, ce incumbă creditorului obligației de predare.
După cum s-a subliniat în doctrină și jurisprudență, dreptul de retenție nu conferă retentorului dreptul de a folosi bunul. In cazul unui imobil, retentorul nu are dreptul să locuiască în imobil, ci poate doar să păstreze detenția până la plata sumelor garantate prin dreptul de retenție; cu alte cuvinte, el poate doar să refuze predarea pentru a obține realizarea creanței sale, dar nicidecum nu poate invoca acea creanță pentru a-și procura, în chip necuvenit, folosința gratuită a bunului respectiv.
După cum rezultă din susținerile necontestate ale părților, precum și din actele dosarului, s-a reținut că după pronunțarea hotărârii de evacuare, dar și după ce hotărârea a devenit irevocabilă, reclamanții din prezenta cauză au continuat să locuiască, fără nici un drept, în imobilul situat în București, .. 7A, sector 4, despre care s-a stabilit cu puterea lucrului judecat că este proprietatea pârâtului.
Prin sent.civ. nr.2135/10.04.2008 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București, irevocabilă prin nerecurare la 29.07.2008, P. Miluță și P. M. au fost obligați să-i plătească lui N. S. suma de 10.435 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului ce formează obiectul cauzei, pentru perioada 1.08.2004 - 1.12.2006.
Prin considerentele care explică și justifică dispozitivul și au intrat împreună cu acesta în puterea lucrului judecat, instanța a statuat că pârâții sunt simpli detentori precari și nu au dreptul de a folosi gratuit bunul, ori de a-i culege fructele.
În aceste condiții, au fost înlăturate în totalitate apărările reclamanților, potrivit cărora au continuat să locuiască în imobil, întrucât pârâtul nu le-ar fi plătit datoriile stabilite prin hotărârea din 22.03.2006.
S-a reținut că, chiar dacă ar fi fost așa, reclamanții nu aveau dreptul de a mai locui în imobil și cu atât mai puțin de a face modificări (îmbunătățiri sau nu) în acest imobil, fără acordul pârâtului, întrucât asemenea acte constituie acte de dispoziție materială, care intră în conținutul dreptului de proprietate, drept exclusiv, care îi exclude pe terți de la exercitarea unor acte neautorizate de folosință, ori chiar de dispoziție, asupra imobilului (art. 480 C.civ.).
Prima instanță a apreciat că este neîntemeiată susținerea reclamanților, în sensul că pârâtul le-ar mai datora o sumă de bani decurgând din prima hotărâre judecătorească.
După cum rezultă din Sent.civ. nr. 104/9.01.2009 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București, instanța a reținut că potrivit procesului-verbal de compensare întocmit de B. R. I.-C. la data de 9.10.2008, creanțele reciproce ale părților (decurgând din cele 2 hotărâri menționate) au fost compensate, de unde rezultă că reclamanții datorează pârâților suma de 5.617, 14 lei.
S-a reținut că la data de 23.10.2008, executorul judecătoresc i-a evacuat pe reclamanți din imobil, în executarea hotărârii de evacuare din 22.03.2006. După cum rezultă din susținerile concordante ale părților, îndeosebi din recunoașterile reclamantului P. Miluță la interogatoriu, acesta și reclamanta P. M. au pătruns din nou în imobil și au început din nou să locuiască acolo, fără a avea nici un drept, cu încălcarea manifestă a dreptului de proprietate al pârâtului.
Contrar susținerilor reclamanților, care au afirmat fără nici un temei că instanța le-ar fi dat dreptul să locuiască în imobil, din Sent.civ. nr. 104/9.01.2009 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București rezultă contrariul, respectiv caracterul legal al executării silite, în condițiile în care dreptul de retenție al reclamanților s-a stins, prin stingerea creanței garantate (creanță care, la rândul ei, s-a stins prin compensație).
La rândul ei, această hotărâre judecătorească, cu privire la care nu s-a dovedit că ar fi fost desființată printr-o cale legală de atac, a intrat în puterea lucrului judecat, iar prezumția de adevăr atașată lucrului judecat, prezumție cu caracter absolut între părțile litigante, care sunt aceleași, trebuie avută în vedere ca premisă majoră la soluționarea prezentei cauze.
S-a reținut astfel, că reclamanții locuiesc fără nici un drept în imobilul situat în .. 7A, sector 4, ceea ce constituie, laolaltă cu eventualele modificări materiale aduse bunului imobil și pe care se întemeiază pretențiile deduse judecății, o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, prin care se încalcă grav dreptul de proprietate al pârâtului N. S. (art. 480 C.civ.).
Este însă de principiu că nimeni nu-și poate constitui un drept împotriva altei persoane printr-o conduită ilicită, care lezează un drept absolut, precum dreptul de proprietate; ca atare, instanța a apreciat că reclamanții nu au nici un drept să solicite obligarea pârâtului la plata contravalorii eventualelor îmbunătățiri necesare și utile aduse imobilului după ce s-a dispus evacuarea lor din imobil, chiar dacă acestea ar fi reale.
Până la data la care a fost respinsă acțiunea având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare, reclamanții au avut reprezentarea ori cel puțin o speranță plauzibilă că vor deveni proprietarii imobilului, iar indemnizarea lor potrivit principiilor generale aplicabile în materia îmbogățirii fără justă cauză se impunea.
Pretențiile cu acest titlu au fost însă determinate cu caracter definitiv prin sent.civ. nr. 1836/22.03.2006 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București, irevocabilă prin dec.civ. nr. 1146/4.06.2007 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a IV a Civilă ,nefiind admisibil ca după pronunțarea unei hotărâri care a reglementat în mod definitiv raporturile dintre părți referitoare la folosința imobilului, reclamanții să nesocotească flagrant respectiva hotărâre, continuând cu intenție folosirea ilicită a imobilului și să aducă noi îmbunătățiri, pentru a tergiversa pe durată nedeterminată restituirea imobilului.
Prima instanță a reținut că pentru îmbunătățirile aduse după pronunțarea hotărârii judecătorești de evacuare din imobil, reclamanții nu pot formula nici o pretenție împotriva pârâtului, întrucât actele de dispoziție materială asupra imobilului constituie, împreună cu actele de simplă folosință, fapte ilicite cauzatoare de prejudicii proprietarului imobilului, care este pârâtul (art. 480 C.civ.).
Fiind vorba despre un raport de răspundere delictuală, nu sunt aplicabile principiile îmbogățirii fără justă cauză, instituție cu incidență subsidiară, în lipsa altor raporturi juridice reglementate de lege.
A fortiori (cu atât mai mult), s-a apreciat că aceste considerente se impun pentru perioada ulterioară datei de 23.10.2008, când reclamanții au pătruns fără drept în imobil, după ce au fost evacuați în mod legal. De această dată, caracterul manifest ilicit al folosinței lor este în afara oricărei controverse, iar a pronunța o hotărâre care să creeze obligații în sarcina proprietarului, decurgând din folosința ilicită a reclamanților, ar fi o soluție manifest contrară dreptului și care ar pune probleme serioase pe tărâmul Convenției Europene a Drepturilor Omului, sub două aspecte: a) în primul rând, s-ar contrazice hotărârile deja pronunțate, ceea ce ar încălca principiul stabilității raporturilor juridice, care presupune ca ceea ce a fost definitiv judecat să nu fie contrazis printr-o hotărâre ulterioară (art. 6 par. 1 din Convenția EDO, referitor la dreptul la un proces echitabil); b) în al doilea rând, s-ar aduce atingere dreptului de proprietate al pârâtului, care s-ar vedea lipsit fără echivalent și pe durată nedeterminată de bunul său, până la plata unor noi sume de bani, pentru cheltuieli cu care nu a fost de acord (art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție).
Pentru aceste motive s-a apreciat că probele testimonială și cu expertiză tehnică de specialitate în construcții, propuse de reclamanți, pentru dovedirea îmbunătățirilor aduse imobilului, sunt neconcludente pentru soluționarea cauzei, întrucât chiar dacă situația de fapt expusă de reclamanți ar fi reală, ea nu justifică admiterea acțiunii principale, iar potrivit art. 167 C.pr.civ., instanța este datoare să administreze numai probele care pot duce la dezlegarea pricinii.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 480 C.civ., art. 998 - 999 C.civ., prima instanță a respins cererea principală ca neîntemeiată, a admis cererea reconvențională și a dispus evacuarea reclamanților din imobil, apreciind că această hotărâre este necesară, întrucât cu privire la hotărârea anterioară de evacuare, executarea silită a fost deja realizată.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții P. Miluță și P. M., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând respingerea cererii reconventionale a pârâtului ca nefondata, pentru a evita imogatirea fara justa cauza a acestuia si admiterea acțiunii reclamanților ca temeinica si legală.
În faza de apel, deși li s-a încuviințat apelanților proba cu înscrisuri apreciată ca fiind relevantă privind dovedirea pretinselor lucrări de construcții și îmbunătățiri aduse imobilului aflat în litigiu, aceștia nu au fost în măsură să depună nici un înscris.
S-a apreciat că probele testimonială cu doi martori și cu interogatoriul pârâtului-intimat, solicitată de către apelanți, nu sunt concludente, astfel că au fost respinse.
Prin Încheierea de ședință din 25 octombrie 2011 (fila nr. 38 din dosar), tribunalul le-a încuviințat apelanților-reclamanți administrarea probei cu expertiză tehnică de specialitate în construcții prin care să se identifice dacă la imobilul situat în București Sector 4, .. 7A, aflat în litigiu, s-au efectuat lucrări de construcții de îmbunătățiri, iar în caz afirmativ, să se stabilească data probabilă a efectuării acestor lucrări, urmând să se stabilească, într-o variantă, valoarea îmbunătățirilor aduse imobilului, respectiv, sporul de valoare adus imobilului, iar într-o altă variantă, să se stabilească valoarea materialelor de construcție încorporate și valoarea manoperei de edificare a acestor lucrări.
Prin Raportul de expertiză tehnică de specialitate în construcții întocmit în cauză de către expertul ing. G. C. (filele 63-69 din dosar), acesta a identificat imobilul situat în București Sector 4, .. 7A, consemnând aspectul că apelanții P. nu i-au pus la dispoziție nici un document referitor la lucrările pretins realizate sau la materialele folosite, respectiv, la prețul acestor materiale.
Conform susținerilor apelantului P. Miluță, expertul a consemnat că reclamanții au edificat în regie proprie, fără autorizație de construire, în anul 1994, o clădire cu 2 camere, hol și bucătărie, cu fundație din beton, zidărie portantă din bolțari de beton, pereți din BCA, planșeu din lemn, șarpantă din lemn cu învelitoare din tablă.
S-a constatat că: în camere, peste pardoselile din pământ bătut, au fost turnate pardoseli din beton acoperite cu foi de P.; a fost realizată instalație electrică în cele 2 camere și hol; tâmplăria exterioară de la ferestre, este din profile metalice la fațadă și termopan în partea din spate a construcției.
Expertul a constatat că locuința nu are instalații de alimentare cu apă și canalizare și nici obiecte sanitare, lucrările sunt de calitate inferioară, iar tâmplăria este realizată din recuperări.
Din susținerile acelorași reclamanți, expertul a consemnat că aceștia ar mai fi refăcut gardul de la stradă, cu fundație din beton și stâlpi din profile metalice, au montat o poartă metalică și au efectuat lucrări de consolidare a construcției, constând în săpături perimetrale de 50 cm adâncime, urmate de săpături alternate sub zidurile exterioare ale clădirii, de cofrarea și betonarea golurilor astfel realizate.
Deși apelanții au susținut că au realizat aceste lucrări în anul 2007, expertul a constatat că nu prezintă nici un document justificativ, iar pretinsele lucrări de consolidare a construcției, dacă s-ar fi efectuat în modalitatea expusă de către apelanți, ar fi pus în pericol rezistența și stabilitatea construcției, întrucât astfel de lucrări se realizează pe baza unei expertize tehnice de specialitate, a unui proiect de execuție și supraveghere tehnică autorizată și nu prin forțe și mijloace proprii de către persoane necalificate.
Expertul a constatat: lucrările efectuate de reclamanți în anul 2001, care nu fac obiectul cauzei de față; a stabilit valoarea acestora la suma de 4.258 lei și valoarea ipotetică a materialelor încorporate și a manoperei, la aceeași sumă de 4.258 lei.
La dosar a fost atașat și Raportul de expertiză întocmit de către expertul ing. M. D. A. în dosarul nr. 9554/2004, privind lucrările efectuate în anul 2001.
La dosar (filele 82-84), au fost depuse planșe fotografice înfățișând o clădire cu parter, cu structură din beton și ziduri realizate din BCA, precum și obiecțiuni la expertiza inițială, pe care instanța le-a încuviințat, dispunând ca expertul să răspundă la acestea.
Prin Răspunsul la obiecțiuni (filele 98 -100 din dosar), expertul ing. G. C. și-a menținut în totalitate punctul de vedere exprimat prin Raportul inițial, menționând că nu s-a efectuat nici-o lucrare autorizată, nu s-au prezentat documente justificative, precum: contracte de execuție sau de livrări de materiale, facturi ori chitanțe.
Prin Încheierea de ședință din 9 octombrie 2012 (fila nr. 102 din dosar), tribunalul a dispus refacerea expertizei tehnice de specialitate în construcții de către același expert ing. G. C., conform obiectivelor stabilite prin Încheierea de ședință din 25 octombrie 2011 și ținând cont de obiecțiunile încuviințate prin Încheierea de ședință din 12 iunie 2012, prin identificarea tuturor construcțiilor realizate la imobilul situat în București Sector 4, .. 7A, urmând ca administrarea probei să se facă cu convocarea prealabilă a tuturor părților la fața locului, precum și în prezența expertului observator al apelanților, D. P., căreia urma ca reclamanții-apelanți să-i asigure participarea la lucrările de pe teren.
Prin noul Raport de expertiză tehnică de specialitate în construcții întocmit în cauză de către expertul ing. G. C. (filele 115-123 din dosar), acesta a identificat imobilul situat în București Sector 4, .. 7A, consemnând același aspect, că apelanții P. nu i-au pus la dispoziție nici un document referitor la lucrările pretins realizate sau la materialele folosite, respectiv, la prețul acestor materiale.
Conform susținerilor apelantului P. Miluță, expertul a consemnat că reclamanții au edificat în regie proprie, fără autorizație de construire, în anul 1994, o clădire cu 2 camere, hol și bucătărie, cu fundație din beton, zidărie portantă din bolțari de beton, pereți din BCA, planșeu din lemn, șarpantă din lemn cu învelitoare din tablă.
Existența acestui imobil a fost consemnată și în expertiza întocmită de către expertul V. V. la 25 decembrie 2001, în dosarul nr._/2001 al Judecătoriei Sectorului 4.
La data efectuării lucrărilor la fața locului, s-a consemnat susținerea apelanților, în sensul că în anul 2001au realizat: pardoseli din beton; a fost realizată instalație electrică în cele 2 camere și hol; tencuieli și zugrăveli la pereți și tavane; o fereastră din lemn, iar în anul 2007, o fereastră din termopan realizată din materiale recuperate.
Din aceleași susțineri ale apelanților, expertul a consemnat că aceștia au efectuat în anul 2004, următoarele lucrări: au montat 3 ferestre metalice la fațada construcției, din materiale recuperabile; au montat o ușă metalică, 3 uși interioare din lemn, jgheaburi din tablă, expertul constatând ca și prin lucrarea anterioară, că lucrările sunt de calitate inferioară, realizate din recuperări.
Tot din susținerile apelanților, expertul a consemnat că aceștia ar mai fi refăcut gardul de la stradă, cu fundație din beton și stâlpi din profile metalice, au montat o poartă metalică, au edificat gardul despărțitor de proprietatea vecină de la nr. 7B, din tablă ondulată (2009) și au efectuat lucrări de consolidare a construcției, constând în săpături perimetrale de 50 cm adâncime, urmate de săpături alternate sub zidurile exterioare ale clădirii, de cofrarea și betonarea golurilor astfel realizate.
Deși apelanții au susținut că au realizat aceste lucrări în anii 2007-2009, expertul a constatat că nu prezintă nici un document justificativ, că pretinsele lucrări de consolidare a construcției, dacă ar fi fost efectuate în modalitatea expusă de către apelanți, ar fi pus în pericol rezistența și stabilitatea construcției, întrucât astfel de lucrări se realizează pe baza unei expertize tehnice de specialitate, a unui proiect de execuție și supraveghere tehnică autorizată și nu prin forțe și mijloace proprii de către persoane necalificate, cum sunt apelanții.
Expertul a constatat că în curtea imobilului se găsește o construcție nouă, adiacentă construcției existente cu destinația de locuință, care a fost edificată fără autorizație în perioada 2001-2004, conform susținerilor apelanților. Această construcție se găsește în faza de „roșu”, netencuită, fără finisaje și instalații.
Expertul a constatat: lucrările efectuate de reclamanți în anul 2001, care nu au fost autorizate, au o valoare de 4.732 lei, iar construcția nouă realizată în aceleași condiții, are o valoare de 15.567 lei.
Valoarea actualizată a pretinselor lucrări (spor de valoare), a fost stabilită la suma de 4197 lei, valoarea gardului stradal la suma de 535 lei, iar valoarea ipotetică a materialelor încorporate și a manoperei, la suma de 4.732 lei.
Concluzii similare referitor la realizarea lucrărilor fără autorizație și la anii de edificare, a depus la dosar și expertul tehnic observator, ing. D. P. (filele 130 – 134 din dosar), cu diferența că aceasta a stabilit că pretinsele lucrări, respectiv, sporul de valoare, ar fi de 27.400 lei, iar valoarea ipotetică rămasă a materialelor încorporate și a manoperei de realizare a lucrărilor, s-ar ridica la suma de 27.400 lei.
Prin decizia civilă nr. 180A din 26.02.2013, Tribunalul București – Secția a V-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanții-reclamanți P. Miluță și P. M., împotriva sentinței civile nr. 2945/09.04.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, în contradictoriu cu intimatul-pârât N. S. și i-a obligat pe apelanți, în solidar, la 1300 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Pentru a decide astfel, analizând cererile și apărările părților, probele administrate în cauză atât la prima instanță, cât și în faza de apel, sentința primei instanțe și motivele concrete de apel invocate de către reclamanți, tribunalul apreciază că apelul este nefondat și va fi respins conform art. 296 C. pr. Civilă, prima instanță pronunțând o hotărâre legală și temeinică, întrucât reclamanții nu au dovedit că au efectuat îmbunătățiri necesare și utile la imobilul proprietatea pârâtului care să poată fi păstrate și nu i-au adus un spor de valoare, așa cum pretind.
În primul rând, se reține că prin acțiunea înregistrată la data de 17.10.2008, precizată prin cererea din 15.06.2009 (fila 37 din dosar), reclamanții P. Miluță și P. M. l-au chemat în judecată pe pârâtul N. S., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 50.000,00 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor de întreținere și a îmbunătățirilor aduse imobilului situat în București, .. 7A, sector 4, începând din luna aprilie 2006 și până în prezent, fără să arate în concret care sunt aceste îmbunătățiri, data efectuării lucrărilor, dacă au fost realizate în baza unei autorizații de construire și care a fost motivul concret ce a determinat necesitatea efectuării de urgență a acestor lucrări, fără să aibă acordul proprietarului.
Cu o motivare succintă și neconvingătoare, reclamanții au susținut că, fiind vorba despre un imobil igrasios, anual au trebuit să refacă: tencuieli, zugrăveli, tocărie, turnări de șape, construind și un gard, pentru a putea locui în condiții de minimă siguranță.
Reclamanții au mai solicitat să se constate că imobilul a dobândit un plus de valoare și să se stabilească cuantumul acestuia, actualizat cu indicele de inflație de la momentul executării, indicând valoarea acestei cereri ca fiind de 80.000 lei, însă, la fel ca și în cazul primei cereri, nu au indicat concret, care sunt acele îmbunătățiri ce determină sporul de valoare pretins, data și condițiile în care au fost realizate.
Indicarea perioadei „aprilie 2006 până în prezent”, este evazivă și nu este susținută de nici-un alt mijloc de probă, acestea fiind doar susținerile reclamanților, deși, din natura lucrărilor pretins realizate, rezultă că în general, ar fi vorba despre lucrări de construcție pentru care era necesară o autorizație de construire ce trebuia eliberată în condițiile Legii nr. 50/1991.
Privind starea de fapt, tribunalul reține că în anul 2001, reclamanții au încheiat o convenție sub semnătură privată cu autoarea pârâtului, prin care au intenționat să cumpere imobilul situat în București, .. 7A, sector 4, în baza unei chitanțe de mână, convenție care nu s-a realizat în formă autentică, astfel că s-a impus restituirea prestațiilor părților.
În aceste condiții, prin Sentința civilă nr.1836/22.03.2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._ (filele 9-12 din dosar), s-a dispus evacuarea reclamanților din imobil, iar pârâtul N. S. a fost obligat la restituirea prețului primit de către autoarea sa de 1.300 USD plată nedatorată și la 3.864, 30 lei, reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor efectuate de către reclamanții P. până în acel moment.
Prin aceeași hotărâre s-a instituit și un drept de retenție asupra imobilului, în favoarea reclamanților, până la plata acelor sume.
Conform acestei hotărâri judecătorești definitivă și irevocabilă, se constată că pârâtul N. S. este proprietarul imobilului, că acesta trebuia să le plătească sumele menționate și că reclamanții P. aveau obligația să-i predea imobilul, de îndată ce obligațiile stabilite în sarcina pârâtului erau executate.
Până la data executării obligațiilor de plată stabilite prin titlul executoriu în sarcina pârâtului N., s-a instituit în favoarea pârâților un drept de retenție asupra imobilului.
Dreptul de retenție este un drept real imperfect, care conferă debitorului obligației de predare a unui bun o detenție precară temporară asupra bunului respectiv, pentru garantarea obligației de plată a contravalorii cheltuielilor efectuate cu bunul și care incumbă creditorilor-reclamanți P., obligația de predare, de îndată ce obligația de plată a fost îndeplinită ori stinsă în vreun alt mod.
Dreptul de retenție de care au beneficiat reclamanții, nu le conferă acestora dreptul de a folosi imobilul pentru locuință, având doar posibilitatea să refuze predarea pentru a obține realizarea creanței acestora, astfel că nu pot invoca acea creanță pentru a-și procura folosința gratuită a locuinței proprietatea pârâtului, așa cum în mod legal și temeinic a reținut și prima instanță.
Se constată că după pronunțarea hotărârii irevocabile de evacuare, reclamanții P. au continuat să locuiască, fără nici un drept, în imobilul situat în București, .. 7A, sector 4, proprietatea pârâtului.
În aceste condiții, prin Sentința civilă nr.2135/10.04.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._/4/2006 (filele 13-14 din dosar), reclamanții P. au fost obligați să-i plătească pârâtului N. contravaloarea lipsei de folosință a imobilului situat în București, .. 7A, sector 4, pentru perioada 1 august 2004 – 1 decembrie 2006, în valoare de 10.435 lei și cheltuieli de judecată de 2.675 lei.
Conform Procesului-verbal de executare silită din 9 octombrie 2008 întocmit de către executorul judecătoresc R. I. au fost compensate sumele datorate reciproc în baza celor două titluri executorii, până la concurența celei mai mici, astfel că pârâtul este cel care trebuie să mai primească de la reclamanți suma de 5.617,14 lei și nu reclamanții P..
Din momentul compensării datoriilor reciproce, creanța reclamanților P. s-a stins, reclamanții nu mai aveau nici-un drept de retenție asupra imobilului care, oricum, nu le conferea atributul folosinței imobilului, fiind doar detentori precari, astfel că aveau obligația predării de îndată a imobilului către pârât, obligație pe care nu au îndeplinit-o de bunăvoie.
Prin Somația nr. 339/2008 din 9 octombrie 2008 transmisă prin executorul judecătoresc R. I., în temeiul Sentinței civile nr. 1836/22.03.2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._ (filele 9-12 din dosar), prin care s-a dispus evacuarea reclamanților din imobil și care constituia titlu executoriu, reclamanții au fost obligați să-i predea pârâtului imobilul situat în București, .. 7A, sector 4, în termen de 5 zile, în condițiile în care nu mai aveau de primit nici-o sumă de bani de la el, iar dreptul de retenție instituit anterior încetase.
Reclamanții nu au îndeplinit această obligație de bunăvoie, astfel că, conform Procesului-verbal de executare silită din 24 octombrie 2008 întocmit de către executorul judecătoresc R. I. (filele 63/64 din dosar), reclamanții au fost evacuați efectiv din imobil, care i-a fost predat lui, în calitate de proprietar.
Se constată însă, că după evacuarea silită prin intermediul executorului judecătoresc, reclamanții au spart încuietorile imobilului și l-au reocupat în mod abuziv, au refuzat să mai părăsească imobilul din 24 octombrie 2008 și până în prezent, perioadă în care susțin că au realizat majoritatea îmbunătățirilor necesare și utile pentru care solicită în prezent despăgubiri.
Așa cum a rezultat din expertiza efectuată în dosarul nr. 9554/2004 al Judecătoriei Sectorului 4 București, starea imobilului pârâtului nu necesita investiții de urgență și în nici un caz, reclamanții evacuați oficial din imobil, care l-au reocupat abuziv, nu erau îndreptățiți să efectueze nici un fel de investiții și cu atât mai puțin, fără acordul proprietarului.
Astfel, în mod legal și temeinic a reținut prima instanță că reclamanții locuiesc fără nici un drept în imobilul situat în .. 7A, sector 4, fapt ce constituie, ca și eventualele modificări materiale aduse imobilului, acțiuni abuzive pe care își întemeiază pretențiile deduse judecății, fapte ilicite cauzatoare de prejudicii prin care încalcă grav dreptul de proprietate al pârâtului N. S. asupra imobilului, acesta din urmă bucurându-se de protecția dreptului său, conform art. 480 C. civil.
Având în vedere conduita ilicită, care lezează dreptul de proprietate al pârâtului, în mod legal și temeinic a apreciat prima instanță că reclamanții nu au dreptul să solicite obligarea pârâtului la plata contravalorii eventualelor îmbunătățiri necesare și utile aduse imobilului după ce s-a dispus evacuarea lor, chiar dacă acestea ar fi reale.
Cu expertizele administrate în faza de apel, s-a dovedit că pretinsele lucrări de construcții sunt de fapt, lucrări necorespunzătoare din punct de vedere tehnic și calitativ, neautorizate, susținute doar de către reclamanți pentru care nu au prelevat nici-un mijloc de probă.
Tribunalul a constatat că reclamanții nu au efectuat lucrări autorizate de consolidare a imobilului, nici nu au avut acordul proprietarului pentru a efectua astfel de lucrări, lucrările de tocărie și tâmplărie au fost realizate fără autorizație și din materiale recuperabile rezultate din demolări, la fel și gardul din tablă ondulată despărțitor de proprietatea vecină, iar în privința gardului de la stradă, nu s-a dovedit concret, nici starea de degradare a gardului anterior, nici necesitatea refacerii acestuia și nici realizarea efectivă a acestui edificiu, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege privind autorizațiile necesare.
Pentru materialele folosite, reclamanții nu au depus nici-un document justificativ, iar expertizele din faza de apel au fost efectuate numai pe baza afirmațiilor reclamanților, valorile stabilite de către experți, inclusiv de către expertul observator al reclamanților, așa cum au fost arătate mai sus, fiind stabilite doar ipotetic, fără o bază faptică, reală, astfel că nu pot fi luate în considerare de către instanță.
Din aceleași expertize, se relevă lucrări necorespunzătoare din punct de vedere tehnic și calitativ, astfel că, chiar dacă ar fi utile, pârâtul proprietar nu ar putea fi obligat să le păstreze pe principiul îmbogățirii fără justă cauză.
Lucrările neautorizate, edificate fără drept pe terenul pârâtului, pot fi supuse demolării în condițiile legii, nici nu au fost invocate de către reclamanți prin cererea de chemare în judecată, astfel că nu poate fi obligat pârâtul să le plătească reclamanților despăgubiri pentru construcții neautorizate și necorespunzătoare din punct de vedere tehnic și calitativ, care nu pot determina un spor de valoare real imobilului.
După reocuparea abuzivă a imobilului, reclamanții sunt în mod evident, constructori de rea-credință, iar în condițiile în care pârâtul nu dorește să păstreze lucrările necorespunzătoare și neautorizate potrivit legii, acesta nu poate fi obligat să le plătească reclamanților valoarea materialelor și a manoperei în temeiul art. 494 C. civil de la 1864 și nici o sumă de bani egală cu valoarea creșterii fondului, întrucât, așa cum s-a reținut mai sus, lucrările realizate în concret, nu aduc un astfel de spor de valoare.
În consecință, în mod legal și temeinic a fost respinsă acțiunea reclamanților având ca obiect plata despăgubirilor.
Cum pârâtul nu este obligat să le plătească reclamanților vreo sumă de bani, în mod legal și temeinic a respins prima instanță și cererea de instituire a unui drept de retenție asupra imobilului.
Instituirea unui astfel de drept nu este posibilă, cu atât mai mult cu cât, reclamanții exercită o posesie abuzivă începând cu data de 24 octombrie 2008, când au fost evacuați pe cale silită din imobilul proprietatea pârâtului.
Neavând nici-un drept care să le confere folosința imobilului, tribunalul constată că în mod legal și temeinic, prima instanță a admis cererea reconvențională a pârâtului și a dispus evacuarea reclamanților din imobil, astfel că nici sub acest aspect apelul nu este întemeiat.
În consecință, apelul reclamanților va fi respins ca nefondat, iar în temeiul art. 274 C.pr.civ., vor fi obligați reclamanții, în solidar, la plata sumei de 1.300 lei cheltuieli de judecată către intimat, reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva deciziei tribunalului au declarat recurs reclamanții P. M. și P. Miluța, care, în cererea lor descriu maniera presupus necorespunzătoare în care s-ar fi desfășurat constatările expertizei în construcții, ceea ce a și dus la dispoziția instanței de apel de a se reface raportul de expertiză, constatări obiective regăsindu-se la punctul de vedere la expertul parte D. P..
Recurenții critică cele reținute în raportul de expertiză și situația de fapt reținută de instanța de apel cu privire la inexistența îmbunătățirilor, critică argumentele instanței de apel în sensul că nu ar fi probat pretențiile, că nu și-ar fi argumentat susținerile și că nu și-ar fi detaliat îmbunătățirile aduse.
Recurenții combat argumentația instanțelor de fond în sensul că ar fi avut obligația de a preda imobilul pârâtului în ciuda dreptului de retenție și critică modul în care a fost înțeles de instanțe acest drept de retenție, arată că procesul verbal de evacuare a încetat a mai produce efecte în urma executării silite, lucrările lor nu pot fi supuse demolării la 2 ani după executarea lor fără autorizație și, în fine recurenții nu sunt constructorii de rea credință întrucât nu au ocupat abuziv imobilul iar prin lucrările lor, în ciuda celor statuate de instanțele de fond, s-a adus un spor de valoare imobilului.
Recursul nu este fondat.
Curtea, observă că, în raport de reglementarea dată recursului în codul de procedură civilă, acesta este o cale extraordinară de atac ce nu devoluează decât în drept pe situația de fapt stabilită în mod suveran de instanțele de fond; în recurs nu se reanalizează situația de fapt definitiv stabilită de instanța de apel (cel mult se pot invoca nulități ale actelor de procedură referitoare la modul în care s-au încuviințat sau administrat probele ce au dus la stabilirea situației de fapt, în condițiile art.304 pct.5 Cod procedură civilă, ceea ce nu s-a întâmplat, în prezentul recurs).
Prin urmare, în raport de aceste considerente, ținând cont de faptul că dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă vizează doar modul de interpretare și aplicare a legii la situația de fapt definitiv stabilită, vor fi înlăturate criticile referitoare la modul în care instanța de apel a interpretat probele, inclusiv cea cu expertiză tehnică și a stabilit că nu s-a dovedit efectuarea unor îmbunătățiri necesare și utile care să poată fi păstrate și care să fi adus un spor de valoare imobilului.
Pe de altă parte, criticile referitoare la modul în care instanțele de fond au înțeles dreptul de retenție recunoscut inițial recurenților prin sentința civilă nr.1836/2006 și au stabilit reaua credință a lor în efectuarea îmbunătățirilor, vor fi înlăturare întrucât împrejurarea că dreptul de retenție nu le conferea recurenților dreptul de a locui în imobil, astfel încât datorau despăgubiri pentru utilizarea bunului nu numai că este judicioasă, dar reprezintă și un lucru irevocabil judecat prin sentința nr.2135/2008, astfel încât nu mai poate fi pusă în discuție.
În aceste condiții, îmbunătățirile pretins aduse imobilului ulterior sentinței de evacuare și cu atât mai mult cele pretins făcute după evacuarea făcută de executor la 23.10.2008 și după reintrarea ilegitimă în spațiu nu pot fi considerate decât cu rea credință, ceea ce lipsește pe recurenți de dreptul de a pretinde contravaloarea lor, în mod corect statuându-se în fond că actele de dispoziție materială asupra unui bun din care s-a dispus irevocabil evacuarea părții constituie delict civil și nu pot întemeia drepturi.
În aceste condiții, în baza art.312 Cod procedură civilă va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenții-reclamanți P. M. și P. Miluța împotriva deciziei civile nr. 180A din 26.02.2013 pronunțată Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât N. S..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.09.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
L. E. F. R. P. A. V.
GREFIER,
G.-M. V.
Red. LEF
Tehnored. PS/ MȘ/2 ex.
23.09.2014
Jud. apel: V. S.
N. S. G.
| ← Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... | Revendicare mobiliară. Decizia nr. 1721/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
