Legea 10/2001. Decizia nr. 139/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 139/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-01-2014 în dosarul nr. 36829/3/2012
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 139R
Ședința publică din data de 24.01.2014
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE - Z. D.
JUDECĂTOR - P. R.
JUDECĂTOR - C. F.
GREFIER - D. L.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul – pârât M. București prin Primarul General, împotriva sentinței civile nr. 1055/15.05.2013 pronunțată de Tribunalul București – secția a IV-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – reclamantă P. I. I., cauza având ca obiect” Legea nr.10/2001, obligația de a face și pretenții”.
Dosarul a fost strigat la ordinea listei de recursuri.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, recurentul – pârât a solicitat în scris, prin motivele de recurs, în temeiul art.242 pct.2 Cod procedură civilă, judecarea în lipsă.
Curtea ia act de modificarea completului de judecată în conformitate cu art. 98 alin.6 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, având în vedere că doamna judecător C. Steluța este în concediu de odihnă, iar doamna judecător V. A., este în concediu medical, compunerea completului pentru termenul de astăzi se realizează prin participarea judecătorilor de permanență desemnați conform planificării pentru această dată, respectiv doamnele judecători R. P. și C. F..
De asemenea, având în vedere că s-a solicitat de către recurenmtul – pârât, în scris, prin motivele de recurs judecarea cauzei în lipsă și că nu s-a formulat întâmpinare de către intimata – reclamantă, reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr._ , la data de 19.09.2012, reclamanta P. I. I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primarul General ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că este persoana îndreptățită a primi măsuri reparatorii prin echivalent bănesc pentru imobilul compus din apartament in suprafața utila de 87,40 m.p. situat la parterul Vilei V (vila D) și teren în cotă indiviză 303:2 = 151,5 mp, din București Calea Rahovei 99-101, sectorul 5; obligarea pârâtului că înainteze dosarul către Comisia Centrala in vederea stabilirii valorii despăgubirilor, conform anexei 7 din Legea 247/2005.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 12.07.2001, in calitate de proprietar, în baza actului de donație nr._/18.12.1971, prin mandatar C. E., a formulat notificarea nr. 1471, prin care a solicitat acordarea de despăgubiri materiale pentru imobilul compus din apartament in suprafața utila de 87,40 mp situat la parterul Vilei V (vila D) și teren în cota indiviza de 303:2 = 151,5 mp, din București Calea Rahovei 99-101, sectorul 5, imobil ce a fost expropriat in vederea demolării prin Decretul 133/09.05.2985.
Față de împrejurarea că funcționarii primăriei au rătăcit aceasta notificare, a fost nevoită să formuleze o altă notificare înregistrată sub nr.5869/2001, având același obiect ca si prima notificare.
Până în prezent nu a primit nici un răspuns din partea Primăriei Municipiului București.
Procedura soluționării notificării formulate în baza Legii 10/2001 este subsumata exercitării unui drept subiectiv civil, având caracter necontencios dar obligatoriu, iar atunci când nu este soluționata in mod corespunzător deschide accesul la jurisdicția civila spre a fi finalizata. În situația in care entitatea investita cu soluționarea notificărilor, nu înțelege să răspundă la notificare, trebuiesc protejate interesele persoanei îndreptățite de a solicita despăgubiri prin echivalent bănesc, astfel câtă vreme contestația nu este o cale de atac in cadrul unei proceduri administrativ jurisdicționale, ci este un proces pur civil, instanța are obligația sa stabilească calitatea de persoana îndreptățită.
Nu se poate susține că numai unitatea administrative are atribuția de a soluționa notificarea. În situația in care notificarea nu este soluționata in mod corespunzător, persoana îndreptățită are acest la instanța civilă, iar instanța are obligația de a se pronunța cu privire la toate pretențiile pretinse prin cererea de chemare in judecată.
Pentru a întării susținerile sale, reclamanta a invocat decizia civila nr.7515/07.11.2007, a Înaltei Curți de Justiție si Casație, publicata în jurisprudența pe anul 2007, fila 477.
Față de situația de fapt prezentata cat si fata de art.44 alin. 3 din Constituția României, care prevede ca „nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauza de utilitate publica, cu dreapta si prealabila despăgubire”, de art. 1 din Protocolul I Adițional la Convenția Europeana a Drepturilor Omului, precum și față de dispozițiile art.21, 22, 26 din Legea nr. 10/2001 si art. 33 din Legea nr. 247/2005, s-a solicitat admiterea cererii astfel cum a fost formulata.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 44 Constituția României, art. 1 din Protocolul I Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor, art. 21, art. 22, art. 26 din Legea 10/2001, art. 33 Legea 247/2005.
În dovedirea cererii,au fost depuse la dosar notificarea nr. 1471/12.07.2001; notificarea nr.5869/2001;procura nr.7/03.01.1992;actul de donație nr._/18.12.1971.
S-a atașat dosarul administrativ nr.5078 ce a făcut obiect al notificărilor nr.1471/2001 și nr.5869/2001.
Prin sentința civilă nr.1055/15.05.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV a Civilă s-a admis cererea formulată de reclamanta P. I. I.,în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primarul General; s-a constatat că reclamanta este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent, sub forma despăgubirilor, pentru imobilul situat în București,Calea Rahovei nr.99-101,sector 5, compus din apartament în suprafață utilă de 87,40 m.p. situat la parterul Vilei VI (vilei D) și teren în suprafață de 151,5 m.p.; a obligat pârâtul să înainteze către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor dosarul aferent notificărilor înregistrate sub nr.1471/1.07.2001 la B.E.J. E. & P. și sub nr.5869/2001 la B.E.J. S. și N., însoțit de prezenta hotărâre judecătorească.
Analizând cererea formulată de reclamantă în raport de motivele invocate și de probele administrate,tribunalul a reținut următoarele:
La data de 12.07.2001 reclamanta a formulat notificările înregistrate sub nr.1471/2001 și nr.5869/2001 la B.E.J. S. și N., prin mandatar C. E. (filele 6,7,8 și 11), solicitând despăgubiri pentru imobilul situat în București, Calea Rahovei nr.99-101,Vila VI (Vila D), parter, compus din apartament în suprafață utilă de 87,46 m.p. și teren în cotă indiviză de 151,5 m.p.
Se constată că deși reclamanta P. Inotești I. a depus la dosarul întocmit pe baza notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 toate actele necesare pentru soluționarea notificării, nici până în prezent aceasta nu a fost soluționată. În aceste condiții, tribunalul a apreciat, în conformitate cu interpretarea dată art. 26 din Legea nr. 10 /2001și Deciziei nr. XX /2007 ÎCCJ în recursul în interesul legii, că reclamanta este îndreptățită să solicite tribunalului soluționarea pe fond a notificării, tribunalul urmând să analizeze notificarea formulată sub toate aspectele.
Imobilul ce formează obiectul notificării( teren și construcție ) a fost dobândit de reclamantă prin actul de donație autentificat sub nr._/18.12.1971 de notariatul de Stat Local al Sectorului 5 București (filele 67,68) ,fiind vândut numitei Tințu L. S., căsătorită cu Tințu N. G. P. D. prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3685/24.06.1982, aceștia din urmă revânzând imobilul către reclamantă prin contractul de vânzare-cumpărarea autentificat sub nr.3988 din 22 iunie 1983 (filele 77,78).
Imobilul în litigiu a fost preluat de Stat prin Decretul de expropriere nr.133/1986, reclamanții figurând la poziția nr.133/1985, reclamanta figurând la poziția nr.15 din Decret ( filele 81-84 ).
Aceste aspecte rezultă și din adresa nr.216/12.03.2003 emisă de S.C.A.V.L. Berceni S.A., adresă din care rezultă și faptul că imobilul avea teren în suprafață de 151 m.p. din care construit 133,20 m.p,fiind expropriat și demolat
Din cele expuse, instanța a constatat că reclamanta a făcut atât dovada formulării în termen a notificării cât și dovada calității de persoane îndreptățite la restituire, în condițiile art.3 din Legea nr.10/2001.
Din adresa nr.9007/20.06.2006 emisă de Primăria Municipiului București, Direcția Evidență Imobiliară și Cadastrală – Notă de reconstituire (filele42-45) rezultă că fostul imobil notificat din Calea Rahovei nr.99 -101, Vila VI (Vila D),., identificat în Calea Rahovei nr.99,corp F,. este afectat în totalitate de elemente de sistematizare: . verde aferent acestuia,carosabil .
Cum prin notificarea formulată s-a solicitat acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor, și ținând seama că imobilul construcție a fost demolat, în baza art.26 din Legea nr.10/2001, tribunalul a constatat că reclamanta este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent, sub forma despăgubirilor, pentru imobilul situat în București, Calea Rahovei nr. 99-101, sector 5, compus din apartament în suprafață utilă de 87,40 m.p. situat la parterul Vilei VI (vilei D) și teren în suprafață de 151,5 m.p.
Cuantumul despăgubirilor ce se cuvin reclamantei se vor stabili pe baza criteriilor și a procedurilor reglementate de dispozițiile cuprinse în Titlul VII din Legea nr.247/2005, pârâtul M. București prin Primar General urmând a înainta către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor dosarul aferent notificării, însoțit de prezenta hotărâre judecătorească.
Se vor avea în vedere dispozițiile art. 16 alin.2 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005,potrivit cărora dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta.
Împotriva sentinței civile nr.1055/15.05.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV a Civilă a declarat recurs pârâtul M. București prin Primarul General.
În motivarea recursului, recurentul pârât critică sentința pentru următoarele motive:
S-a considerat că, în mod greșit, instanța a admis acțiunea reclamantei sus-menționate și a constatat că are calitatea de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în București, Calea Rahovei, nr.99-101, sector 5, obligă M. București să emită dispoziție cu propunere de acordare de despăgubiri ce vor fi stabilite în condițiile Titlului VII al Legii nr.247/2005, pentru următoarele argumente:
În motivarea cererii, s-a arătat de reclamanta sus-menționată că a formulat notificarea nr.1471/2001 și transmisă instituției prin intermediul executorului judecătoresc și înregistrată la M. București prin care au solicitat măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu.
Potrivit actelor depuse la dosarul de notificare rezultă că imobilul situat în București, Calea Rahovei, nr.99-101, sector 5, a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr.133 /1986 .
Conform actelor existente la dosar și a planurilor imobilului a rezultat că imobilul în litigiu nu mai poate fi restituit în natură și urmează să se emită dispoziție cu propunere de acordare de măsuri reparatorii în echivalent în condițiile Legii nr.247/2005.
Prima critică se referă la împrejurarea că potrivit Legii nr.165/2013 nu mai sunt aplicabile dispozițiile Titlului VII din Legea nr.247/2007, deci unitatea deținătoare nu mai poate fi obligată să emită dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii în condițiile acestei legii.
Conform art.1 al.1 și a1.2, art.4, art.16 și art.50 din Legea nr.165/2013 M. București urmează să fie obligat să emită dispoziția, în sensul art.1 al.2, respectiv compensarea prin puncte pentru imobilul în litigiu.
A doua critică privește obligarea M. București să transmită dosarul de notificare direct Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor s-a învederat următoarele:
Instituția nu poate să înainteze direct dosarul de notificare către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor deoarece, potrivit art.24 din Titlul VII al Legii nr.247/2005, se prevede că procesele-verbale încheiate de prefect prin care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubiri vor fi reanalizate și în situația în care potrivit Legii nr.10/2001 dosarul întocmit va fi înaintat Secretariatului Comisiei Centrale, însoțit de situația juridică actuală a imobilului și de Ordinul Prefectului, acesta conținând propunerea motivată a prefectului de acordare de despăgubiri.
În consecință, rezultă că, instituția după emiterea dispoziției prin care a soluționat notificarea formulată în baza Legii nr.10/2001, înaintează întreg dosarul către Instituția Prefectului Municipiului București, în vederea întocmiri ordinului, astfel cum prevăd dispozițiile art.16 al.21 din OUG nr.81/2007.
Având în vedere cele de mai sus, se va solicita să se constate, imposibilitatea instituției sale de a înainta direct dosarul către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,
Având în vedere cele de mai sus, se va solicita admiterea recursului, modificarea sentinței civile recurate, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În drept, aau fost invocate dispozițiile art.304 pct.9 C.pr.civ.
În dovedirea susținerilor, s-a solicitat încuviințarea probei cu acte.
Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare, pentru a combate susținerile din cuprinsul motivelor de recurs.
În calea de atac a recursului, nu a fost administrat niciun mijloc de probă.
Analizând recursul declarat din prisma criticilor formulate care se subsumează motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art.304 pct.9 din Codul de Procedură Civilă, Curtea constată că recursul declarat de către M. București prin Primarul General este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prima critică referitoare la inaplicabilitatea de către prima instanță a dispozițiilor Legii nr.165/2013, este nefondată, având în vedere următoarele:
În ceea ce privește natura măsurilor reparatorii, se constată că, la data pronunțării sentinței civile recurate erau în vigoare dispozițiile art.16 din Titlul VII din Legea nr.247/2005.
Legea nr.165/2013 a fost publicată în Monitorul Oficial, la data de 17.05.2013, astfel încât instanța de recurs constată că a intrat în vigoare Legea nr.165/2013, care a abrogat dispozițiile art. art.16 din Titlul VII din Legea nr.247/2005, fiind instituită o nouă procedură execuțională prin dispozițiile art.21 din Legea nr.165/2013.
În prezent, având în vedere normele tranzitorii reglementate în art.4 din Legea nr.165/2013 (care consacră principiul aplicării imediate a legii noi în cauzele aflate în procedura execuțională), precum și dispozițiile art.50 lit.c din Legea nr.165/2013 (care abrogă dispozițiile art.16 din Titlul VII din Legea nr.247/2005), Curtea învederează că procedura execuțională va fi guvernată de dispozițiile Legii nr.165/2013.
Acest aspect nu are relevanță asupra temeiniciei și legalității hotărârii pronunțate de către prima instanță, deoarece Tribunalul București a statuat, prin sentința pronunțată, asupra calității de persoană îndreptățită și asupra drepturilor intimaților-reclamanți de a obține măsuri compensatorii pentru imobilul notificat, ținând cont de dispozițiile art.1 și 3 din Legea nr.10/2001, în vigoare și aplicabile în cauza de față.
Numai valorificarea acestor drepturi se vor realiza, prin procedura instituită de Legea nr.165/2013, urmând ca noțiunea de măsuri reparatorii să fie înțeleasă ca fiind măsuri compensatorii, având în vedere dispozițiile art. 50 din Legea nr.165/2013.
Cea de-a doua critică referitoare la obligarea pârâtului M. București prin Primarul General să înainteze direct la Secretariatul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor dosarul administrativ aferent notificării, este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Prin art. 21 alin Legea nr.165/201., în vigoare, la data soluționării prezentului recurs, se reglementează că „în vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entitățile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naționale deciziile care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentație care a stat la baza emiterii acestora și documentele care atestă situația juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcții demolate. (2) Deciziile entităților învestite de lege vor fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii în compensare totală sau parțială a unor alte imobile/bunuri/servicii disponibile deținute de entitatea învestită de lege.
(3) Dispozițiile autorităților administrației publice locale emise potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naționale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect. Dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rămân aplicabile”.
Din dispozițiile legale menționate se constată căM. București prin Primarul General are obligația de a înainta dosarul către Secretariatul Comisiei Naționale, după ce se finalizează întreaga procedură administrativă, respectiv după ce se emite dispoziția, prin care să se propună acordarea de măsuri compensatorii și după ce se va emite avizul de legalitate emis de către Instituția Prefectului, în condițiile alineatului 2.
Astfel, legiuitorul a stabilit o obligație legală în sarcina instituției publice, obligație care trebuie respectată.
Scopul acestei modificări legislative a fost urgentarea soluționării notificărilor, în faza administrativă.
Bineînțeles această obligație se naște după ce M. București prin Primar General va emite dispoziția privind propunerea de acordarea a măsurilor reparatorii, în cazul în care soluționarea notificărilor se realizează, exclusiv, în faza administrativă.
Împrejurarea că se instituie obligația obținerii unui aviz de legalitate de la instituția prefectului, ca urmare a exercitării controlului de legalitate de către acesta, vizează îndeplinirea unei proceduri administrative între instituțiile statului, pentru soluționarea notificării.
O astfel de obligație nu înlătură și obligația de comunicare directă a dosarului către Secretariatul Comisiei Naționale.
Mai mult, Curtea învederează că necesitatea obținerii avizului de legalitate al prefectului se referă numai la dispozițiile autorităților administrației publice locale, care nu au fost emise în temeiul unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
În caz contrar, ar însemna ca instituția prefectului să exercite un control asupra unei dispoziții emise pe baza unei hotărâri judecătorești și să intervină în realizarea actului de justiție, aspect care ar determina încălcarea dreptului la un proces echitabil, care cuprinde și dreptul de a beneficia de punerea în executare a unei hotărâri judecătorești, statuat în dispozițiile art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În situația de față, Curtea constată că dispoziția Primarului trebuie emisă în temeiul unei sentințe rămase definitive și irevocabile, și că o astfel de dispoziție emisă, în urma unei proceduri judiciare, nu ar putea fi supusă controlului de legalitate al prefectului decât din punct de vedere formal, nu și pe aspectul fondului.
În consecință, instanța de judecată are plenitudinea de a se pronunța pe fondul notificării în situația lipsei răspunsului entității deținătoare, ceea ce instanța de fond a și făcut, verificând îndeplinirea de către reclamanți a condițiilor prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent.
O nouă analizare a condițiilor prevăzute de art.3-4 și 7 din Legea nr.10/2001, de către prefect, în calitate de organ al administrației publice, în condițiile în care instanța de judecată a statuat în mod definitiv și irevocabil asupra calității de persoană îndreptățită și asupra posibilității de restituire în natură sau de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent reprezintă o încălcare a principiului securității raporturilor juridice, consacrat de dispozițiile art.6 din Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În concluzie, Curtea învederează că controlul de legalitate al prefectului se poate realiza numai asupra dispozițiilor autorităților administrației publice locale, deci asupra dispozițiilor entităților investite cu soluționarea notificărilor emise în faza administrativă, iar nu și asupra hotărârilor judecătorești prin care instanța de judecată a soluționat pe fond notificarea persoanelor îndreptățite, în conformitate cu dispozițiile art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 republicată, așa cum au fost interpretate prin decizia în interesul legii nr. XX/2007 pronunțată de ICCJ în dosarul nr. 37/2006.
Pentru aceste motive, se constată că nu este întemeiată critica motiv pentru care instanța de judecată a dispus, în mod corect, obligarea pârâtului M. București să înainteze direct dosarul aferent notificării la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor devenită, în conformitate cu art. 17 și 18 din Legea nr.165/2013 Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, fiind nefondată critica formulată.
Având în vedere considerentele expuse, în conformitate cu art.312 din codul de procedură civilă va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul – pârât M. București prin Primarul General împotriva sentinței civile nr. 1055/15.05.2013 pronunțată de Tribunalul București – secția a IV-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – reclamantă P. I. I..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul – pârât M. București prin Primarul General împotriva sentinței civile nr. 1055/15.05.2013 pronunțată de Tribunalul București – secția a IV-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – reclamantă P. I. I..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 24.01.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
Z. D. P. R. C. F.
Grefier,
D. L.
RED.DZ
Tehnored.MȘ/ 2 ex.
15.02.2014
| ← Pretenţii. Decizia nr. 44/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Grăniţuire. Decizia nr. 1493/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
