Legea 10/2001. Decizia nr. 279/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 279/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-06-2014 în dosarul nr. 1656/2/2014
DOSAR NR._
(575/2014)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR. 279 A
Ședința publică de la 25.06.2014
Curtea constituită din:
P. - E. V.
JUDECATOR - I. A. H. P.
GREFIER - Ș. P.
***** *****
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-reclamantă G. M. E., împotriva încheierii de ședință din 05.12.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._/3/2004, în contradictoriu cu intimații-pârâți R. A. ADMINISTRAȚIA PATRIMONIULUI PROTOCOLULUI DE STAT R.A. și cu S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
P. are ca obiect – Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă procurator G. A., în calitate de reprezentant al recurentei-reclamante G. M. E., asistat de avocat Zorcă V., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2013, aflată la fila 15 dosar și consilier juridic A. M., în calitate de reprezentant al intimatei-pârâte R. A. ADMINISTRAȚIA PATRIMONIULUI PROTOCOLULUI DE S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE R.A., în baza delegației aflată la fila 15 dosar, lipsind intimatul-pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, constată că din eroare a fost înregistrat dosarul în calea de atac a recursului, deși în cauză s-a declarat corect apel, astfel că pune în discuție recalificarea prezentei căii de atac și acordă cuvântul părților sub acest aspect.
Avocatul recurentei-reclamante, având cuvântul, arată că, în opinia sa, prezenta cale de atac este apel, având în vedere că și pe fond s-a mers pe trei grade de jurisdicție, astfel că cererea de lămurire trebuie să urmeze aceleași căi.
Reprezentantul intimatei-pârâte, având cuvântul, arată că prezenta cale de atac este apelul, fiind vorba de o cerere de lămurire care trebuie să urmeze cele trei grade de jurisdicție.
Curtea, în urma deliberării, va califica prezenta cale de atac ca și apel, în loc de recurs și va dispune efectuarea cuvenitelor modificări în programul Ecris, având în vedere că încheierea prin care s-a respins cererea de lămurire a fost pronunțată față de o hotărâre care a fost atacată cu apel și nu cu recurs, astfel că și încheierea de lămurire va urma căile de atac ale hotărârii. Urmează a se constitui în complet legal investit de doi judecători: Președinte – E. V. și Judecător – I. A. H. P..
Avocatul apelantei-reclamante, arată că la termenul anterior a depus concluzii scrise și că în cadrul acestora se face referire la o . anexe, dar nu se regăsesc la dosar, astfel că înțelege să le depună astăzi. Comunică și reprezentantului intimatei-pârâte aceste anexe.
Părțile prezente și reprezentate, având pe rând cuvântul, declară că nu mai au cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea apelului.
Avocatul apelantei-reclamante, având cuvântul, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat.
Arată că prin încheierea de la termenul anterior s-a reținut în mod eronat pe un anume aspecte, în sensul că nu au făcut referire cu privire la faptul că prin dispozitivul a cărei lămurire solicită a fi recunoscut de către instanță ar fi fost vorba de chestiunea legată de valoare. Consideră că instanța nu s-a referit la valoare datorită faptului că legislația la acel moment nu permitea să se pronunțe pe valoare, doar pe identificare, urmând ca valoarea să se stabilească potrivit Legii nr.247/2005 de către Comisia Centrală de Stabilirea Despăgubirilor, conform art.16 și următoarele din Titlul VII.
De asemenea, urmează să se aibă în vedere că ceea ce solicită nu este o rejudecare, ci doar instanța să lămurească dacă în dispozitiv când s-a menționat faptul să se acorde despăgubiri, instanța a apreciat să se facă o validare a expertizei care s-a efectuat în cadrul dosarului pe aspectul valorii sau pe aspectul identificării locului. În opinia sa, consideră că prin acordarea de despăgubiri instanța a ținut cont de expertiză doar pe aspectul identificării, urmând ca, ulterior pe aspectul valorii Comisia Centrală de Stabilirea Despăgubirilor să facă o astfel de expertiză.
Reprezentantul intimatei-pârâte R.A. A.P.P.S., având cuvântul, formulează aceleași concluzii ca la termenul din 28.05.2014 considerând că în principiu, nu este vorba de o cerere de lămurire, întrucât se lămuresc toate aspectele prin hotărârea judecătorească.
Procuratorul apelantei-reclamante, având cuvântul arată că nu s-a pus niciodată problema valorii imobilului în litigiu (locuiește în acest imobil de 16 ani), această problemă de valoare a fost invocată de către R.A. A.P.P.S. (într-o paranteză, conform expertizei).
CURTEA,
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.442/04.04.2006, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis în parte contestația formulată de contestatoarea G. M. E., în contradictoriu cu intimații Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și R. A. – Administrația Patrimoniului Protocolului de stat, a anulat Decizia nr.373/20.10.2004 emisă de RA – A.P.P.S., a obligat intimata să facă propunere de acordare a despăgubirilor pentru întreg imobilul teren în suprafață de 208 mp, situat în București, ..47, sector 1 și a respins cererea completatoare ca prematur introdusă.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că în mod nelegal a fost emisă Decizia nr. 373/20.10.2004, de acordare de măsuri reparatorii în echivalent bănesc pentru cota de 1/2 din imobilul teren în suprafață totală de 208 m.p., atâta vreme cât prin înscrisurile depuse la dosar contestatoarea a demonstrat calitatea de persoană îndreptățită pentru întreaga suprafață de teren, situată în București, .. 47, sectorul 1.
Astfel, prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 2993/09.02.1942 autorii petentei au dobândit în proprietate un teren în suprafață de circa 350 m.p., din care suprafața de 208,30 m.p. se află în administrarea intimatei în baza H.G. nr. 533/ 2002 - anexa 4, poziția 382, așadar în privința acestei suprafețe R.A. - A.P.P.S. are calitatea de unitate deținătoare.
Având în vedere că petenta a depus în dovedirea calității sale de persoană îndreptățită certificatul de moștenitor nr. 1017/1987 de pe urma autoarei G. F., certificatul de moștenitor nr. 34/21.05.2001 de pe urma defunctei G. loan, copii de pe actele de stare civilă și că aceasta este singura care a urmat procedura prevăzută de Capitolul III din Legea nr. 247/2005, aceasta este îndreptățită la măsuri reparatorii pentru întreg imobilul în baza art. 4 alin. 4 din aceeași lege.
Față de cele reținute, instanța, în baza art. 24 alin. 31 din Legea nr. 247/2005 a admis în parte contestația, a anulat Decizia nr. 373/20.10.2004 și în baza art. 24 alin. 1 din aceeași lege, a obligat intimata să facă propunere de acordare a despăgubirilor pentru întreg imobilul teren în suprafață de 208 m.p..
Instanța a respins cererea completatoare formulată în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca prematur introdusă, având în vedere că pentru diferența de teren de 147 m.p. persoana îndreptățită avea obligația de a se adresa în prealabil Primăriei Municipiului București în vederea identificării părții de imobil al cărui deținător nu îl cunoaște, în speță fiind incidente disp. art. 26 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.
Astfel, calea acțiunii în justiție este deschisă persoanei îndreptățite numai după parcurgerea procedurii prealabile, prevăzute de lege, cererea completatoare a fost respinsă ca prematur introdusă.
Prin decizia civilă nr.39 A/19.02.2007 Curtea de Apel București – Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflictele de Muncă și Asigurări Sociale a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă G. M. E., împotriva sentinței civile nr.442 din data de 04.04.2006 pronunțată de Tribunalul București-Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._/3/2004 (2868/2004), în contradictoriu cu apelanta-intimată R. A.- Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat R.A. și cu intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a obligat intimata să facă propunere de acordare despăgubiri pentru suprafața de 342,75 mp, conform expertizei, a respins excepția de prematuritate a cererii completatoare, ca neîntemeiată, a respins cererea completatoare ca neîntemeiată, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței și a respins ca nefondat apelul declarat împotriva aceleiași sentințe de apelanta-pârâtă R. A. - Administrația Patrimoniului
Protocolului de Stat R.A.-A.P.P.S..
Pentru a pronunța această decizie, instanța a reținut că apelul declarat de apelanta G. M. E. este fondat pentru considerentele următoare:
Suprafața de teren pe care o solicită reclamanta rezultă în primul rând din actul de proprietate al autorilor reclamantei, aflat la fila 55 din dosarul de fond și este de 350 mp, confirmat de mențiunile din registrul de transcripțiuni (fila 58).
Este deci neîndoielnic faptul că aceeași suprafață a fost preluată de stat, din adresa emisă de Primăria Municipiului București - Direcția Patrimoniu Evidența Proprietății-Cadastru rezultând că posesor al terenului de 336 m.p. din ., sector 1, este ICRAL Herăstrău Nord-SA, la nivelul anului 1986, proprietar fiind statul.
Totodată, din conținutul raportului de expertiză rezultă că terenul este bine individualizat și delimitat și are o suprafață de 342,75 mp., numai construcția ocupând o suprafață de 220,75 m.p. iar accesul în clădire făcându-se pe o rampă de 35,20 mp.
Din coroborarea tuturor acestor probe rezultă clar nu doar suprafața de teren ce se cere a fi restituită, dar și deținătorul acesteia, în persoana pârâtei.
Chiar dacă aceasta se prevalează de o hotărâre de guvern, avută în vedere și de Tribunal, Curtea a constatat că deținător, în sensul art.23 din Legea nr.10/2001 este pârâta, asupra întregii suprafețe de teren.
Sub acest aspect deci, Curtea a schimbat în parte sentința civilă în sensul că, propunerile de acordare a despăgubirilor vor privi întreaga suprafață de teren.
Cu privire la cererea completatoare, care de fapt are caracter subsidiar, a fost respinsă ca neîntemeiată ca și excepția de prematuritate invocată, față de împrejurarea că cererea principală a fost admisă cu privire la întreaga suprafață de teren, dreptul reclamantei fiind recunoscut.
În ceea ce privește motivul de apel privind despăgubirile, temeiul de drept invocat și anume art.10 pct.9 din Legea nr.10/2001, în vigoare la momentul formulării cererii, avea în vedere imobilele care aveau numai altă destinație decât aceea de locuință și care au fost demolate sau a cărei restituire nu este posibilă, etc., „restituirea prin echivalent se face prin acordarea de titluri de valoare nominală ...".
În primul rând, textul de lege se referă nu la plata efectivă a sumelor de bani ce reprezintă contravaloarea imobilului, ci la titluri de valoare folosite exclusiv în procesul de privatizare.
În al doilea rând, deși la momentul cererii textul de lege mai sus amintit era în vigoare, acordarea măsurilor era un prerogativ al unității emitente, cum de altfel a înțeles și apelanta-reclamantă în cererea sa introductivă, când a solicitat modificarea deciziei numai în ceea ce privește suprafața terenului și cota cuvenită, suma cerută prin cererea completatoare nefiind motivată în drept decât generic.
Legea nr. 10/2001 nu prevede în conținutul ei modalitatea cerută de apelantă și anume despăgubirea efectivă (în echivalent bănesc), astfel că sub acest aspect critica a fost găsită nefondată.
În ceea ce privește apelul declarat de RA-APPS, Curtea a constatat că este nefondat.
În primul rând, procura criticată trebuie interpretată în sensul în care părțile au vrut să producă efecte juridice iar „procurarea actelor" necesare vânzării reprezintă tocmai demersurile pe care reclamanta le-a făcut.
Însă, făcând abstracție de acest element, la art.4 al.4 din Legea nr.10/2001 republicată, fiind prevăzut expres că, de cotele moștenitorilor care nu au urmat procedura, profită ceilalți moștenitori.
Indiferent deci de interpretarea pe care apelanta dorește să o dea, decizia trebuia emisă pentru întreaga cotă iar nu doar pentru 1/2.
Prin decizia civilă nr.174/16.01.2008, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Civilă a respins ca nefondate recursurile declarate împotriva deciziei nr.39/2007 a Curții de Apel București – Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, reținând că dispozitivul hotărârii pronunțate în apel și care, potrivit art.261 Cod procedură civilă cu referire la art.372 Cod procedură civilă, este supus executării, consemnează dreptul reclamantei la despăgubiri pentru bunul preluat de stat, drept ce urmează a fi determinat și cuantificat în procedura specială reglementată de Titlul VII al Legii nr.247/2005 de modificare și completare a Legii nr.10/2001, dispoziții imperative și de imediată aplicare.
Potrivit acestor prevederi legale, în conformitate cu dispozițiile art. 16 din lege, în procedura administrativă de acordare a despăgubirilor, căreia urmează să fie supus și bunul solicitat în prezenta cauză, se va proceda la evaluarea, respectiv reevaluarea bunului în vederea determinării cuantumului despăgubirilor in limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire, în acest scop se va efectua o lucrare de evaluare, care va respecta exigențele legii de reparații privind metodologia de stabilire a valorii echivalente a despăgubirilor cuvenite raportat la valoarea de piață a bunului în conformitate cu dispozițiile art. 10 alin.9 din Legea nr. 10/2001 și pct. 10.8 din Normele Metodologice de aplicare a acestei legi, aflate prin H.G. nr.250/2007.
Prin urmare, prevederile actului normativ indicat respectă exigențele proporționalității despăgubirii cuvenite pentru lipsa de proprietate invocată și impusă de prevederile art. 1 din Primul Protocol adițional la CEDO și care va fi concretizat în modalitățile strict determinate de legea de reparație.
Despăgubirea considerată a fi suficientă și conformă principiului reparării integrale a prejudiciului și materializată potrivit pretențiilor reclamantei în despăgubiri bănești, se plasează în afara cadrului legal amintit și reglementat de legea de reparație, motiv pentru care, din motivele expuse, nu a fost primită.
S-a reținut, de asemenea că, ultima reformă în materia imobilelor preluate abuziv, anume Legea nr.247/2005, respectă atât principiul acordării de despăgubiri echitabile și neplafonate de natură a respecta criteriul proporționalității sus amintit dar și, în urma accelerării procedurii de stabilire a despăgubirilor, determinat de recentele măsuri luate de stat în funcționarea Fondului Proprietatea, efectivitatea despăgubirii cuvenite.
Nefondate au fost găsite și criticile pârâtei, întrucât textul art.27 din Legea nr. 10/2001, invocat în susținerea motivului de recurs întemeiat pe prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă statuează obligația persoanei juridice notificate și care deține bunul solicitat de a se conforma cerințelor art.25 din lege, text care vizează obligația legală menționată în sarcina acelei persoane din cele enumerate la art.21 din lege care dețin imobilul, elementul determinat fiind deținerea bunului și nu eventualele înregistrări scriptice din evidențele persoanei juridice arătate de dispozițiile legale enunțate.
Ca urmare, fiind dovedită, potrivit lucrării de specialitate efectuate în cauză, ale cărei constatări și concluzii nu au fost contestate de parte, deținerea de către pârâtă a terenului solicitat de reclamantă, înscris în actul de proprietate exhibat, precis determinat și individualizat, se constată ca legală dispoziția instanței de apel de recunoaștere a îndreptățirii reclamantei la beneficiul măsurilor reparatorii solicitate potrivit actului de reparație pentru întreg bunul pentru care s-a formulat notificare.
Au fost găsite nefondate și criticile axate pe greșita aplicare a prevederilor art.4 alin.4 din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost introduse prin Legea nr.247/2005, întrucât și în forma inițială a legii, era recunoscută în favoarea succesorului care a formulat notificare, vocația la restituirea întregului bun, prin efectul dreptului de acrescământ indiferent de cotele succesorale cuvenite potrivit dreptului comun.
Critica recurentei în sensul încălcării principiului neretroactivității legii civile, întrucât la momentul emiterii dispoziției contestate, nu erau în vigoare aceste prevederi legale, este lipsită de relevanță juridică.
Aceasta pentru că, la acel moment nu putea fi acceptată o altă interpretare decât aceea a inaplicabilității principiului unanimității în materia supusă dezbaterii judiciare, dar și pentru că principiul neretroactivității legii civile se află în relație de complementaritate cu principiul aplicării imediate a legii civile noi.
Or, la data pronunțării hotărârii supusă controlului judiciar, etapă ce se înscrie în faza judiciară a procedurii reglementate de Cap. III al Legii nr.10/2001 republicată, erau în vigoare dispozițiile textului legal invocat și care este de imediată aplicare în conformitate cu principiul evocat, asemeni tuturor celorlalte modificări aduse legii prin Legea nr.247/2005.
La data de 06.06.2013 contestatoarea – reclamantă G. M. E., prin mandatar G. A., a formulat o cerere de lămurire cu privire la înțelesul, întinderea și aplicarea dispozitivului sentinței civile nr.442/04.04.2006, solicitând ca instanța de fond, respectiv Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, să precizeze dacă dispozitivul sentinței civile nr.442/2006 se aplică și în sensul omologării valorii imobilului în litigiu la suma de 263.000,18 lei (sumă stabilită prin expertiza întocmită în fața instanței de fond de către un expert topo) sau dispozitivul sentinței are în vedere doar identificarea în spațiu a terenului fără să impună intimatei valoarea indicată prin expertiza topo. Se impune această lămurire a dispozitivului sentinței civile nr.442/2006 întrucât RA A.P.P.S. a emis decizia nr.872/02.09.2008 acordând reclamantului despăgubiri conform expertizei judiciare.
Prin întâmpinarea formulată de pârâta RA A.P.P.S. la data de 23.09.2013 s-au invocat excepțiile tardivității și inadmisibilității cererii de lămurire dispozitiv.
Prin încheierea pronunțată la data de 05.12.2013, în camera de consiliu, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins excepțiile tardivității și inadmisibilității, ca neîntemeiate și a respins cererea de lămurire dispozitiv formulată de reclamanta G. M. E. prin mandatar G. A., în contradictoriu cu pârâții Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat R.A., Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această încheiere, tribunalul a reținut, analizând excepția tardivității, că aceasta este neîntemeiată, față de dispozițiile art.281 indice 1 Cod de procedură civilă, care nu prevăd un termen în interiorul căruia să fie formulată această cerere, termen care să fi fost depășit în cauză.
Analizând excepția inadmisibilității cererii de lămurire dispozitiv, instanța a găsit-o neîntemeiată, căci aspectul a cărui lămurire s-a solicitat poate fi invocat pe calea prevăzută de art.281 indice1 Cod de procedură civilă.
Pe fondul cererii, instanța a reținut că Decizia RA APPS nr.872/02.09.2008 a fost emisă pe baza deciziei civile nr.39A/19.02.2007 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._/3/2004 rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.174/16.01.2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală în dosarul nr._/3/2004, în decizia Curții de Apel menționându-se că ’’obligă intimata să facă propunere de acordare de despăgubiri pentru suprafața de 342,75 mp, conform expertizei’’.
Așa fiind, Curtea de Apel este instanța care ar putea lămuri, eventual, dispozitivul deciziei civile nr.39 A/19.02.2007, deoarece sintagma sus menționată cuprinsă în dispozitivul acestei decizii formează obiectul nelămuririi petentului.
Împotriva încheierii din Camera de Consiliu din data de 05.12.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul de fond, prin care s-a respins cererea de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr.442/04.04.2006, reclamanta contestatoare G. M. E. prin mandatar G. A. a formulat apel, criticând-o ca nelegală și netemeinică, susținând că:
- instanța de judecată a validat expertiza pe aspectul valoric, deși expertul nu avea competențe decât de a localiza in spațiu terenurile solicitate a fi identificate.
- expertul a făcut afirmația că nu are atestat ANEVAR si nu a avut in considerare elementele raportului cerere/ofertă. In aceste condiții, recurenta susține că trebuie să se știe dacă resorturile interne ale instanței, atunci când au obligat pârâta să facă propunere de acordare a despăgubirilor a fost in sensul de a-i impune să facă propunerea conform cuprinsă in expertiza domnului D. N. M. ori de a face o propunere ulterioară pronunțării hotărârilor judecătorești într-un cadru neprocesual.
- expertizarea a avut in considerare hotărârea CGMB nr. 218/1997 care-și încetase aplicabilitatea la data de 29.09.2005 conform art. 4 din hotărârea CGMB nr. 207 din 29.09.2005, adică înaintea întocmirii raportului ce a fost prezentat instanței ia data de 08.02-2006.
- consideră recurenta că Tribunalul București era abilitat să lămurească înțelesul dispozitivului sau întrucât R.A.-APPS prin decizia nr. 872/02.09.2008 a înțeles că sintagma folosită si de prima instanță înseamnă o validare a expertizei realizate de către domnul D. N. M. la data de 09.02.2006 pe aspectul valoric.
Potrivit dispozițiilor art.296 Cod de procedură civilă, Curtea va găsi nefondat apelul pentru următoarele considerente:
Verificând considerentele sentinței apelate, Curtea constată că argumentul juridic al respingerii pe fond a cererii de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr.442/2006 a Tribunalului București - Secția a V-a Civilă reținut de instanța de fond a fost acela că cererea de lămurire trebuia îndreptată împotriva deciziei civile nr.39 A/19.02.2007 a Curții de Apel București – Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, decizie prin care a fost obligată intimata să facă propuneri de acordare de despăgubiri pentru suprafața de 342,75 mp „conform expertizei”.
Instanța de fond nu a analizat motivele invocate de contestatoarea reclamantă prin cererea de lămurire a dispozitivului sentinței nr.442/2006 a Tribunalului București - Secția a V-a Civilă, motive reiterate de către contestatoare în motivele de apel îndreptate împotriva încheierii din data de 05.12.2013.
Ca atare, Curtea, ca instanță de apel, constată că motivele de apel invocate nu au legătură cu încheierea apelată, nefiind criticate argumentele juridice reținute de instanța de fond în pronunțarea încheierii din 05.12.2013, astfel încât chestiunile de drept invocate prin aceste motive de apel nu pot fi analizate pentru prima dată de instanța de control judiciar.
Analizând însă încheierea apelată prin prisma considerentelor invocate în aceasta, Curtea constată legalitatea acesteia având în vedere că sentința civilă nr.442/2006 a Tribunalului București - Secția a V-a Civilă a fost schimbată prin decizia nr.39 A/2007 a Curții de Apel București – Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în sensul acordării de despăgubiri pentru întreaga suprafață de teren de 342,75 mp solicitată de contestatoare prin notificarea formulată în baza Legii nr.10/2001, conform expertizei administrate ca probă în fața instanței de fond.
Având în vedere că în dispozitivul acestei decizii este invocată expertiza în litigiu și că acest dispozitiv a intrat în puterea lucrului judecat prin respingerea recursului îndreptat împotriva deciziei nr.39/2007 a Curții de Apel București – Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, nu prezintă relevanță juridică lămurirea dispozitivului sentinței civile nr.442/2006 a Tribunalului București - Secția a V-a Civilă.
Contestatoarea apelată a și formulat cerere de lămurire a dispozitivului deciziei nr.39/2007 a Curții de Apel București – Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale invocând aceleași motive formulate în cererea de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr.442/2006 a Tribunalului București - Secția a V-a Civilă.
Prin încheierea din data de 28.03.2014 Curtea de Apel București – Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins ca nefondată cererea de lămurire a dispozitivului deciziei nr.39/2007 a Curții de Apel București – Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, aceasta fiind încheierea ce ar fi trebuit să fit atacată de către contestatoare cu criticile invocate în prezentul apel.
În consecință, față de aceste considerente, Curtea va respinge ca nefondat apelul îndreptat împotriva încheierii din 05.12.2013 a Tribunalului București - Secția a V-a Civilă, considerând-o legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta – reclamantă G. M. E., cu domiciliul ales la G. A. în București, ..105, ..E, ., împotriva încheierii de ședință din data de 05.12.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._/3/2004, în contradictoriu cu intimații – pârâți R. A. ADMINISTRAȚIA PATRIMONIULUI PROTOCOLULUI DE STAT RA, cu sediul în București, .-4, sector 1 și S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi 25.06.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
E. V. I.-A. H.-P.
GREFIER
Ș. P.
Red.I.A.H.P.
Tehdact.R.L.
5 ex./03.09.2014
TB-S.5 – S.O.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1127/2014. Curtea de Apel... | Legea 10/2001. Decizia nr. 1376/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
