Marcă. Decizia nr. 1046/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2014

Decizia nr. 1046/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-06-2014 în dosarul nr. 67756/3/2011**

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECTIA A IV A CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 1046 R

Ședința publică de la 11.06.2014

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE - O. M. D.

JUDECĂTOR - D. I. R.

JUDECĂTOR - S. M.

GREFIER - F. V.

************

Pe rol soluționarea cererii de recurs formulate de recurenta-reclamantă ., împotriva deciziei civile nr. 523 A din 23.05.2013, pronunțată de Tribunalul București Secția a V a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă O. DE S. PENTRU INVENȚII ȘI MĂRCI, având ca obiect”marcă”.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă de recurentul reclamant ., prin avocat M. A. A. cu împuternicire avocațială la fila 8 din dosarul C. Secția a IX a Civilă și pentru cauze privind Proprietatea Intelectuală, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale nr._, lipsind intimata pârâtă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că la data de 10.06.2014 intimata pârâtă a depus prin serviciul registratură întâmpinare în 2 exemplare necomunicată. Nu au fost comunicate motivele de recurs intimatei pârâte. S-a depus copie de pe motivele de recurs aflată la filele 16-21 din dosarul nr._ al dosarul C. Secția a IX a Civilă și pentru cauze privind Proprietatea Intelectuală, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.

Curtea constată că s-a timbrat cererea de recurs conform dispozițiilor instanței.

Avocatul recurentei reclamante învederează instanței că nu mai are cereri de formulat.

Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul pe cererea de recurs.

Avocatul recurentei reclamante pune concluzii de admitere a recursului astfel cum a fost formulat, casarea hotărârii atacate, reținerea cauzei spre rejudecare și rejudecând în fond admiterea cererii, cu toate capetele de cerere. Arată că se referă la zona comercială, la zona relațiilor de afaceri, în care formalismul trebuie să fie mai puțin intens. OSIM înregistrează o marcă și marca există ca atare creată de persoana juridică sau fizică care o dorește. OSIM nu face decât să o înregistreze și astfel marca are protecție juridică. Înregistrarea ei și reînnoirea ei ulterior nu este constitutivă de drepturi. Este făcută pentru protecție. Înregistrarea unei mărci, reînnoirea ei este o procedură, nu este o problemă constitutivă de drepturi. Principala problemă este faptul că întradevăr societatea pe care o reprezintă nu a depus cererea de reînnoire a mărcii în termenul prevăzut de lege. La scurt timp după ce s-a împlinit termenul fixat de lege pentru reînnoirea mărcii a intrat în vigoare o modificare a Legii nr. 84/1998 care spune că protecția juridică a unei mărci înregistrată anterior este de încă 2 ani de zile. După ce se împlinesc acești 2 ani de zile o nouă marcă de același fel poate fi înregistrată, este vorba de art.6 alin.4 lit. f din Legea nr.84/1998 așa cum a fost modificată prin Legea nr.66/2010. Legiuitorul a pronunțat această lege pentru a proteja pe cel care a deținut o marcă timp de 10 ani, a depus eforturi specifice pentru a obține notorietatea ei și după aceea dintr-un motiv nu și face cererea de reînnoire timp de 2 ani, deci după ce a expirat acel drept de a folosi marca timp de încă 2 ani nimeni altcineva nu mai are dreptul să o folosească, să obțină o marcă identică cu a sa. Arată că este adevărat că această prevedere a intrat în vigoare după ce a expirat termenul pentru reînnoirea mărcii. Consideră că se află în fața aplicării succesive a legilor în timp. Legea cea nouă, legea nr. 66/2010 nu a conținut dispoziții care să spună cum se aplică această prevedere specifică, a considerat că se aplică inclusiv mărcilor la care a expirat termenul pentru care se înregistraseră și la care nu se făcuse încă reînnoirea. Problema este dacă o marcă pe care nu a reînnoit-o la termen, dar a făcut cererea de reînnoire în termen de 2 ani poate sau nu să beneficieze în continuare de ea. O marcă este obținută și menținută prin eforturile pe care le face societatea comercială. A făcut eforturi pentru a avea notorietatea mărcii. Faptul că nu a făcut reînnoirea în termen de 3 luni de zile nu înseamnă că trebuie ignorate eforturile pe care le-a făcut o societate pentru ca marca să fie notorie. Întradevăr nu a făcut cererea de reînnoire în termenul respectiv. Întrucât a apărut legea nouă care este mai favorabilă, ce se poate aplica pentru că este încă în interiorul termenul de 2 ani de zile, consideră că se extinde termenul de posibilitate de reînnoire a mărcii și pe acest interval de timp chiar dacă legea nu prevede expres. Arată că la momentul la care s-a adoptat Legea nr.66/2010 legea mărcilor era extrem de formalistă. Legea nr.66/2010 a atenuat caracterul formalist. O marcă este notorie. Dacă este notorie dorește să i se dea posibilitatea mărcii să fie reînnoită în interiorul celor 2 ani de zile chiar dacă legea nu prevede expres aceasta. Are prevederea ce se referă expres la notorietate. Dacă are marca 10 ani de zile, 2 ani de zile poate să nu mai facă nimic, după aceea, nimeni nu mai poate veni și a face o marcă la fel, chiar dacă nu o reînnoiește. Protecția se mai extinde pe încă 2 ani de zile. Aceasta este prevederea introdusă prin Legea nr.66/2010, pentru a i da posibilitatea celui care a deținut marca timp de 10 ani de zile să și-o reînnoiască ulterior, chiar dacă a uitat să modifice termenul respectiv. Pune concluzii de admitere a recursului, casarea hotărârii, implementarea viziunii creatoare și interpretarea creatoare a legii în sensul de a da semnalul că protecția de 2 ani de zile pe care a prevăzut-o legiuitorul este și reală, nu este doar o formă fără fond. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Curtea, reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr._ 0.16.2011, reclamanta . a chemat în judecată pârâta OSIM pentru ca în contradictoriu cu aceasta să se dispună anularea hotărârii nr. 119/17.02.2011 emisă de Comisia de Contestație Mărci din cadrul OSIM, comunicată reclamantei la data de 30.09.2011, ca nelegală și netemeinică; anularea actelor care au stat la baza emiterii hotărârii de mai sus; obligarea pârâtei la înregistrarea/recunoașterea mărcii „Monitorul de V.".

În motivarea acțiunii s-a arătat că nu s-au analizat corect de către Comisie actele depuse de către reclamantă, interpretând eronat unele acte, schimbându-le înțelesul sau ignorându-le. Comisia nu a respectat normele de procedură în citarea și comunicarea actelor procedurale și a interpretat eronat sau nu a aplicat dispozițiile Legii nr. 84/1998, privind mărcile și indicațiile geografice. De asemenea, Comisia nu a aplicat regulile privitoare la aplicarea și succesiunea legilor în timp și nu a aplicat corect normele legale privitoare la notorietatea mărcii.

Prin sentința civilă nr. 119 din 19.01.2012, Tribunalul București – Secția a V-a Civilă a admis excepția tardivității formulării contestației invocată de OSIM și a respins contestația formulată de ., ca tardiv formulată, reținând că hotărârea contestată a fost comunicată mandatarului . sediul în București ., sector 4, la data de 30.09.2011, așa cum rezultă din confirmarea de primire anexată și cum de altfel a susținut și contestatorul în motivarea contestației. Potrivit dispozițiilor art. 88 alin. 1 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, republicată, hotărârea comisiei de contestații poate fi contestată la Tribunalul București în termen de 15 zile de la comunicare.

Contestația a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 20.10.2011.

În raport de această situație, instanța a reține că termenul de 15 zile prevăzut de lege pentru contestarea hotărârii comisiei de contestații a fost depășit și a admis excepția tardivității promovării contestației.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta S.C. E. I. S.R.L., solicitând instanței sa dispună desființarea hotărârii judecătorești apelate ca nelegală și netemeinică, cu trimiterea dosarului înapoi la instanța de fond în vederea rejudecării, în condițiile în care aceasta s-a pronunțat asupra unei excepții de tardivitate, pe care a admis-o, fără a analiza fondul speței.

S-a arătat că excepția tardivității a fost admisă în mod eronat de către instanța de fond, care nu a observat pe plicul aflat la dosarul cauzei ștampila poștei din data de 17.10.2011, aceasta fiind data depunerii la postă a cererii introductive de instanță.

S-a arătat că data de 17.10.2011 era ultima zi a termenului în care putea fi depusă cererea introductivă de instanță, ceea ce înseamnă că, în temeiul art. 101 raportat la art. 104 Cod procedură civilă, cererea introductivă de instanță a fost depusă în termen.

În ședința publică de la 13.09.2012, Curtea a procedat la calificarea căii de atac formulată împotriva sentinței civile nr. 119/19.01.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, ca fiind recursul, în temeiul art. 88 alin. 2 din Legea nr. 84/1998.

Având în vedere solicitarea recurentei-reclamante de judecare a cauzei în lipsă, Curtea a reținut cauza în vederea soluționării cererii de recurs și a excepției nelegalei compuneri a primei instanțe.

Asupra excepției invocate, Curtea s-a pronunțat cu prioritate, conform dispozițiilor art. 137 Cod procedură civilă, reținând următoarele:

Conform dispozițiilor art. 88 din Legea nr. 84/1998, astfel cum erau în vigoare la momentul pronunțării sentinței recurate:

„(1) Hotărârea comisiei de contestații, motivată, se comunică părților și poate fi contestată la Tribunalul București în termen de 15 zile de la comunicare.

(2) Deciziile Tribunalului București pot fi atacate cu recurs la Curtea de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare.

(3) Sentințele Tribunalului București pronunțate în cazurile prevăzute la art. 36, 46, 47, 53, 54, 60 și 85 pot fi atacate cu apel la Curtea de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare."

Cum în cauză nu este incidentă una dintre ipotezele prevăzute la art. 36, 46, 47, 53, 54, 60 și 85 din lege, rezultă că hotărârea pronunțată de instanța de fond în situația contestației împotriva hotărârii Comisiei de Contestații este o decizie, conform dispozițiilor alin. 2 al textului de lege mai sus menționat.

Prin urmare, raportat la prevederile art. 54 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, conform cărora: „Apelurile se judecă în complet format din 2 judecători, iar recursurile, în complet format din 3 judecători, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel”, raportat la art. 255 Cod procedură civilă, pricina trebuia soluționată de către un complet colegial, format din 2 judecători, calea de atac împotriva deciziei pronunțate fiind recursul, conform prevederilor alin. 2.

Pentru aceste considerente, apreciind că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 1 Cod procedură civilă, Curtea a admis excepția nelegalei compuneri a primei instanțe și în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, a admis recursul, a casat sentința pronunțată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru a soluționa pricina în complet legal constituit.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 28.11.2012 sub nr._/3/ 2011*.

La termenul din 24 ianuarie 2013, OSIM a depus Note scrise cu privire la apelul formulat de S.C. E. I. S.R.L prin care a solicitat anularea Hotărârii nr. 119/17.02.2011 pronunțată de Comisia de Contestații Mărci.

S-a susținut că cererea în baza căreia a fost înregistrată marca Monitorul de V. nr._ a fost depusă la OSIM la data de 27.02.1998 de către . – lași, pentru produse/servicii din clasa 16, 35, 36, 38, 39, 40, 41 și 42.

Drepturile asupra mărcii Monitorul de V., au făcut obiectul unor contracte de cesiune succesive, în urma cărora acestea au fost transmise – ultimul titular al mărcii devenind S.C. E. I. SA București – apelanta din prezenta cauză (anexă Decizia OSIM nr._).

Marca Monitorul de V. nr._ a beneficiat de protecție în perioada 27.02.1998 – 27.02.2008.

După 11 luni de la data la care protecția mărcii a expirat, respectiv la data de 20.01.2009, titularul . a depus la OSIM cerere de reînnoire a înregistrării mărcii Monitorul de V. nr._.

Constatând că cererea depusă nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru reînnoire, OSIM prin notificarea nr._ din 09.02.2009, a comunicat titularului faptul că cererea de reînnoire este tardiv formulată.

Față de Notificarea OSIM, titularul nu a transmis nici un răspuns.

Prin adresa înregistrată la OSIM sub nr._/20.09.2010, titularul solicită „aprobarea" cererii de reînnoire nr._/20.01.2009, invocând în sprijinul acesteia prevederi din legea mărcilor modificată „în sensul că o marcă protejată, după ce a expirat perioada de protecție, nu poate fi atribuită altei persoane fizice/juridice pe o perioadă de doi ani".

Ca răspuns, prin adresa nr._/13.10.2010 OSIM a comunicat mandatarului în detaliu dispozițiile legale aplicabile, condițiile și procedura privind reînnoirea înregistrării unei mărcii precum și consecințele nedepunerii cererii de reînnoire în termen, astfel cum acestea sunt reglementate de legea mărcilor.

Împotriva acestui răspuns – considerat de mandatar decizie, s-a formulat contestație, prin care s-a solicitat Comisiei de Contestații aprobarea cererii de reînnoire depusă cu nr._ din 20.01.2009.

Apelul formulat de . este neîntemeiat.

Criticile aduse Hotărârii nr. 119/17.02.2011 sunt neîntemeiate, apelanta limitându-se doar la simple afirmații nemotivate în fapt și nedovedite.

În fapt, ceea ce s-a solicitat prin apel este „aprobarea" cererii de reînnoire a înregistrării mărcii Monitorul de V. nr._ formulată cu o întârziere de 11 luni după data expirării protecției mărcii, respectiv la data de 20.01.2009, aspect cunoscut de mandatar și recunoscut în corespondența purtată cu OSIM chiar anterior formulării contestației.

În cadrul motivelor depuse, apelanta nu a arătat care sunt actele pe care Comisia nu le-a analizat corect, le-a ignorat, sau le-a interpretat eronat.

De asemenea, apelanta nu a indicat dispozițiile din Legea mărcilor interpretate și aplicate eronat de Comisia de Contestații și nici nu a arătat în ce constă încălcarea normelor de procedură „în citarea și comunicările procedurale" efectuate față de contestator.

Afirmațiile apelantei potrivit cărora „Comisia nu a ținut cont, a aplicat greșit și eronat normele legale specifice domeniului privitoare la notorietatea mărcii, consecințele acesteia, drepturile dobândite de titularul unei mărci din utilizarea publică pe un timp îndelungată unei mărci" sunt neîntemeiate și nu pot justifica reînnoirea înregistrării mărcii care a expirat de drept.

Reînnoirea înregistrării mărcii se putea face numai, în condițiile dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 84/1998 în forma nemodificată în vigoare la aceea dată (februarie 2008). Potrivit acestor dispoziții înregistrarea mărcii putea fi reînnoită la cererea titularului la împlinirea unui termen de 10 ani de la data constituirii depozitului, cu plata taxei prevăzută de lege. În speță, termenul de 10 ani se împlinea la data de 27.02.2008. Prin urmare, până la această dată titularul putea solicita reînnoirea înregistrării mărcii.

Cum cererea de reînnoire a fost depusă abia la data de 20.01.2009, deci, după data expirării protecției mărcii, prin Notificarea nr._ din 09.02.2009, OSIM a comunicat titularului faptul că cererea de reînnoire este tardiv formulată.

Față de această notificare/răspuns comunicată de OSIM, titularul nu a răspuns în nici un mod. În aceste condiții, soluția pronunțată de Comisia de Contestații este temeinică și legală. Față de data de 27.02.2008 dată la care protecția mărcii Monitorul de V. nr._ a expirat, în mod corect, Comisia a constatat că cererea de reînnoire a fost tardiv formulată (20.01.2009).

În cazul neîndeplinirii condițiilor pentru reînnoire, sancțiunea prevăzută de lege este decăderea titularului din drepturi, protecția mărcii fiind expirată de drept.

Dispozițiile Legii nr. 84/1998 modificată, invocate în contestația formulată și anterior în corespondența cu OSIM nu sunt aplicabile în speță. La data 27.02.2008 când protecția mărcii Monitorul de V. nr._ a expirat, Legea nr. 84/1998 nu fusese modificată, astfel că nu poate fi vorba de aplicare în cauză a dispozițiilor din legea modificată astfel cum în mod greșit consideră apelanta.

S-a solicitat respingerea ca nefondat a apelului declarat împotriva Hotărârii nr. 119/17.02.2011.

S-a solicitat proba cu înscrisuri.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 29-31 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice nemodificată.

La termenul din 21.02.2013, S.C. E. I. S.R.L., prin avocat M. A. A., în temeiul art. 132 alin. 1 Cod procedură civilă, a formulat cerere de modificare și completare a cererii de chemare în judecată, solicitând:

1. Anularea Hotărârii nr. 119/17.02.2011, comunicată la data de 30.09.2011, hotărâre emisă de Comisia de Contestație Mărci din cadrul pârâtei, ca nelegală și netemeinică;

2. Anularea Adresei OSIM nr._/13.10.2010 prin care a fost respinsă cererea sa de reînnoire a mărcii „Monitorul de V.";

3. Obligarea OSIM la reînnoirea mărcii „Monitorul de V.".

Motivele invocate în susținerea cererii introductive, așa cum au fost acestea precizate prin prezenta, sunt următoarele:

A. Ignorarea de către Comisia Contestații Mărci și de către OSIM, în general, a principiului care stă la baza dispozițiilor privitoare la mărci din cadrul Legii nr. 84/2008.

În fapt, Comisia de Contestații Mărci și OSIM, în general, au avut tendința de a interpreta, în speța de față, cât mai restrictiv dispozițiile legale în vigoare, creând impresia că se „acordă" marca.

În realitate, marca nu este acordată de Comisia de Contestații Mărci și nici de către OSIM.

O marcă este dobândită prin creare de cel pentru care a fost creată, respectiv, în speța de față, pentru titularul său și, ulterior, cesionarii săi, ajungându-se la apelantă.

OSIM acordă numai protecția legală asupra unei mărci, semnificând ca, în caz că o marcă creată pentru o persoană este folosită, fără acordul acesteia, de către o altă persoană sau o altă persoană folosește o marcă similară sau asemănătoare, atunci, titularul mărcii să poată cere, pe cale judiciară, încetarea folosinței fără drept sau a folosinței mărcii similare sau asemănătoare, precum și daune.

Prin urmare, procedura înregistrării mărci la OSIM și parcurgerea etapelor descrise amănunțit în acest sens în Legea nr. 84/1998 este necesară pentru ca titularul mărcii să se bucure de protecție legală pentru marca sa.

Dar înregistrarea nu este constitutivă de drepturi – în sensul dreptului de proprietate, desigur – ci declarativă – în sensul recunoașterii dreptului său de către o instituție a Statului Român în vederea acordării protecției legale.

De altfel, există dispoziții legale exprese care demonstrează că protecția nu este absolută, ci titularul mărcii trebuie să „muncească" pentru aceasta, respectiv să își desfășoare activitățile specifice și să folosească efectiv marca pentru care a primit protecție. Dacă nu procedează în acest fel, protecția dispare și nu mai beneficiază de aceasta, fie că îi este retrasă în mod direct prin intermediul unei hotărâri judecătorești, fie pe cale pasivă, în sensul că, dacă o altă persoană îi folosește marca sau o marcă similară sau apropiată, titularul mărcii nu va mai primi protecție judiciară pentru marca sa.

B. Ignorarea de către Comisia de Contestații Mărci și OSIM a efectelor notorietății unei mărci.

Cel puțin la fel de important ca și crearea/deținerea unei mărci este notorietatea sa.

Cu cât marca sa are o notorietate mai mare, cu atât vor creste mai mult vânzările sale și, implicit, veniturile sale, existând o relație de directă de proporționalitate între notorietate și vânzări, implicit venituri/profit.

Pe de altă parte, o marcă care nu este notorie nu interesează aproape pe nimeni. O marcă care nu este notorie nu va fi susceptibilă de copiere, contrafacere, încercări de confuzionare a consumatorilor și așa mai departe.

Pe cale de consecință, orice titular al unei mărci va încerca, prin toate mijloacele legale (de regulă) să sporească notorietatea mărcii sale.

Acest aspect a fost, inițial, în forma de început a Legii nr. 84/1994, mai puțin important, accentul cazând, mai ales, pe aspectele mai degrabă formale ale domeniului.

Apoi, dată fiind dezvoltarea comerțului, . multinaționalelor, pe piața românească – acestea venind cu mărcile lor având o mare notorietate și dorind și protecția legală corespunzătoare – a apărut necesitatea modificării legii în sensul luării în considerare mai puternic a aspectului notorietății.

Astfel, a apărut modificarea Legii nr. 84/1998, care a inclus și prevederi speciale privitoare la protecția notorietății.

Una din aceste dispoziții legale exprese a fost cea cuprinsă în art. 6 alin. 4 lit. f din noua formă a Legii nr. 84/1998 care dispune:

„(4) O marcă este, de asemenea, refuzată la înregistrare sau, în cazul în care a fost înregistrată, este susceptibilă a fi anulată dacă:

f) marca este identică sau similară cu o marcă anterioară înregistrată pentru produse ori servicii identice sau similare, conferind un drept care a expirat din motiv de nereînnoire cu cel mult 2 ani înainte de data de depozit, cu condiția ca titularul mărcii anterioare să nu își fi dat acordul la înregistrarea mărcii ulterioare ori să nu fi utilizat marca;[....].

Aparent, această prevedere nu are sens, căci care ar fi logica juridică ca o marcă să nu poată fi înregistrată decât după ce au trecut doi ani de la momentul la care o marcă identică sau asemănătoare nu a fost reînnoită?

Nu există nici o explicație logică – desigur, logica juridică – pentru o asemenea prevedere.

Este adevărat că titularul unei mărci care și-a câștigat notorietatea să nu vrea ca de aceasta să beneficieze titularul unei alte mărci, dar, în acest caz, nu avea decât să își reînnoiască înregistrarea.

Există o singură explicație logică, anume că termenul de doi ani este un termen de grație în care să se facă reînnoirea mărcii prin derogare de la prevederile cu privire la termenul în care trebuie să se facă reînnoirea. Deci, legiuitorul a vrut să îi ofere titularului unei mărci care, dintr-un motiv dependent sau independent de el, nu a respectat termenul defipt de lege pentru reînnoirea mărcii, un nou termen, un termen de grație, în care să o poată face totuși. Or, aceasta a fost și problema din speța de față: titularul, din motive care nu au relevanță la acest moment, nu a făcut cererea de reînnoire în termenul dispus de legea în vigoare la data expirării.

Totuși, anterior împlinirii unui termen de 2 (doi) ani de la data expirării termenului stabilit, apelanta a depus cerere de reînnoire care, însă, i-a fost refuzată nelegal.

C. OSIM nu a respectat regulile aplicabile succesiunii legilor în timp.

Referitor la regulile aplicabile succesiunii legilor în timp, există un consens general în sensul că legile/dispozițiile legale de procedură sunt de „imediată aplicare", din chiar momentul intrării lor în vigoare la toate situațiile și spetele existente sau apărute după ., cu condiția să nu existe dispoziții contrare în chiar corpul legii.

Or, o situație de acest fel a fost și cazul dispoziției conținute de art. 6 alin. 4 lit. f din Legea nr. 84/1998 citată mai sus.

Este evident că aceasta este o dispoziție de natură procedurală și a fost de deplină și imediată aplicare imediat ce a fost edictată.

S-a mai arătat că, din această perspectivă, rezultă că interpretarea Comisiei de Contestații Mărci și a OSIM este eronată, ignorând că, potrivit regulilor privind succesiunea legilor în timp, apelanta era în drept să facă cererea câtă vreme dispoziția legală favorabilă a apărut înainte de expirarea termenului de doi ani, în care i-a fost prelungită protecția asupra mărcii.

Având în vedere cele de mai sus, s-a solicitat admiterea acțiunii, anularea Hotărârii nr. 119/17.02.2011 emisă de Comisia Contestații Mărci și Adresa OSIM nr._/13.10.2010 și obligarea pârâtei la reînnoirea înregistrării mărcii apelantei.

În drept, s-au invocat dispozițiile Legii nr. 84/1998.

La data de 21.03.2012, OSIM a formulat completare la întâmpinarea privind apelul formulat de S.C. E. I. S.R.L astfel cum acesta a fost modificat și completat.

Prin apelul formulat, astfel cum a fost modificat și completat, s-a solicitat anularea Hotărârii nr. 119/17.02.2011 și admiterea cererii de reînnoire a înregistrării mărcii Monitorul de V. nr._ a cărei protecție a expirat la 27.02.2008.

În sprijinul cererii sale, apelanta a invocat dispozițiile art. 6 alin. 4 lit. f) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, republicată, potrivit cărora o marcă este refuzată la înregistrare, sau în cazul în care a fost înregistrată, este susceptibilă a fi anulată dacă marca este identică sau similară cu o marcă anterioară înregistrată pentru produse ori servicii identice sau similare, conferind un drept care a expirat din motiv de reînnoire cu cel mult 2 ani înainte de data de depozit, cu condiția ca titularul mărcii anterioare să nu își fi dat acordul la înregistrarea mărcii ulterioare ori să nu fi utilizat marca.

O dispoziție similară este prevăzută la lit. e) a aceluiași alin. 4 din articolul 6 și vizează refuzul la înregistrare a unei mărci de certificare identică sau similară cu o marcă anterioară care a expirat cu cel mult 10 ani înainte de data de depozit.

S-a susținut că aceste dispoziții se regăsesc în Capitolul II din lege intitulat – Protecția mărcilor și constituie motive relative pentru care o marcă este refuzată la înregistrare sau, după caz este susceptibilă a fi anulată.

În nici un caz, aceste dispoziții nu constituie o „derogare de la prevederile cu privire la termenul în care trebuie să se facă reînnoirea", astfel cum susține apelanta. Interpretarea dată de apelantă acestor dispoziții este total greșită, întrucât acestea au destinații diferite.

Scopul pentru care legiuitorul a introdus dispozițiile arătate a fost acela de a trece o perioadă de timp suficientă în care imaginea mărcii a cărei protecție a expirat să se șteargă din memoria consumatorului astfel încât să fie evitat orice risc de confuzie sau asociere cu această marcă. Pe de altă parte, aceste dispoziții au fost introduse pentru a împiedica aproprierea unei mărci a cărei înregistrare nu a mai fost reînnoită, de către persoane care urmăresc să beneficieze pe nedrept de cunoașterea, distinctivitatea, renumele dobândit.

Protecția mărcii Monitorul de V. nr._ a expirat la 27.02.2008.

În ceea ce privește reînnoirea, legiuitorul a prevăzut un termen de grație de 6 luni, însă numai pentru achitarea taxei de reînnoire, în situația în care aceasta nu a fost achitată/depusă odată cu cererea de reînnoire.

Cum cererea de reînnoire a fost depusă abia la data de 20.01.2009, deci, după data expirării protecției mărcii, dar și a termenului de gratie de 6 luni, OSIM prin Notificarea nr._ din 09.02.2009, a comunicat titularului faptul că cererea de reînnoire este tardiv formulată. În cazul neîndeplinirii condițiilor pentru reînnoire, sancțiunea prevăzută de lege este decăderea titularului din drepturi, protecția mărcii fiind expirată de drept.

Soluția pronunțată de Comisia de Contestații este temeinică și legală. Față de data de 27.02.2008 dată la care protecția mărcii Monitorul de V. nr._ a expirat, Comisia în mod corect, a constatat că cererea de reînnoire a fost tardiv formulată (20.01.2009).

Față de aceste considerente, a solicitat respingerea ca nefondat a apelului declarat împotriva Hotărârii nr. 119/17.02.2011, astfel cum a fost modificat și completat.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 29-31 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, nemodificată.

Prin decizia civilă nr. 523 A din 23.05.2013, Tribunalul București – Secția a V-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de ., în contradictoriu cu O. de S. pentru Invenții și Mărci (OSIM).

Pentru a decide astfel, examinând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul a reținut că la data de 27.02.1998 . a depus cerere de înregistrare pe cale națională a mărcii „Monitorul de V.” pentru produse și servicii din clasele 16, 35, 36, 38, 39, 40, 41, 42.

La data de 02.12.1999 în urma examenului de fond a fost emisă decizia nr._ de admitere a înregistrării mărcii Monitorul de V., figurativă pentru produse și servicii din clasele 16, 35, 36, 38, 39, 40, 41, 42 cu numărul_. Ulterior, marca a format obiectul mai multor contracte de cesiune. La 27.06.2006 s-a emis Decizia nr._ comunicată cu nr._ de înscriere în Registrul Național al Mărcilor a cesiunii totale a mărcii Monitorul de V. nr._ de la . către ., apelanta din prezenta cauză.

Legea nr. 84/1998, în forma nemodificată, în vigoare la momentul înregistrării mărcii prin art. 29 reglementează durata înregistrării mărcii.

Înregistrarea mărcii produce efecte cu începere de la data depozitului național reglementar al mărcii pentru o perioadă de 10 ani. Deci termenul de 10 ani începe să curgă de la data la care conform art. 10 alin. 1 din lege, cererea de înregistrare a mărcii a fost depusă la OSIM. În speță, termenul de 10 ani s-a împlinit la 27.02.2008. Înregistrarea poate fi reînnoită la împlinirea fiecărui termen de 10 ani, cu plata taxei prevăzută de lege. Cererea de reînnoire a mărcii poate fi făcută înainte de expirarea duratei de protecție în curs, dar nu mai devreme de 3 luni înainte de expirarea acestei durate. Pe cale de consecință, în situația în care cererea este promovată după expirarea duratei de protecție, va fi considerată tardivă și, pe cale de consecință, va fi respinsă. Legiuitorul nu a reglementat nicio excepție cu privire la termenul de reînnoire a mărcii ci doar a stipulat un termen anume pentru înregistrarea din nou a aceluiași semn ca marcă, în condițiile expirării duratei inițiale de protecție. A interpreta altfel, ar însemna să se adauge la lege. În speță, cererea de reînnoire a mărcii a fost depusă la 20.01.2009, achitându-se taxa legală, în condițiile în care termenul de 10 ani s-a împlinit la 27.02.2008.

Prin motivele de apel formulate, apelanta a invocat caracterul declarativ al înregistrării mărcii ignorând că în speță obiect al litigiului constituie o cerere de reînnoire a protecției și nu o cerere de înregistrare marcă.

Cu alte cuvinte, s-a ignorat caracterul restrictiv al cererii de reînnoire marcă reglementat expres prin dispozițiile Legii nr. 84/1998.

S-a invocat nerespectarea regulilor aplicabile succesiunii legilor în timp. Fiind vorba de o cerere de reînnoire și nu de înregistrare propriu zisă a unei mărci, este firesc să se aibă în vedere regimul juridic sub care marca a cărei reînnoire a fost solicitată, a fost înregistrată. Așadar, în mod corect, Comisia de Reexaminare Mărci din cadrul OSIM a avut în vedere dispozițiile Legii nr. 84/1998 în forma existentă la momentul înregistrării mărcii. Legea nr. 84/1998 în raport de codul de procedură civilă este o lege specială și, prin urmare, dispozițiile acesteia sunt de strictă interpretare.

În condițiile în care Legea nr. 84/1998, cât și Regulamentul de aplicare a Legii nr. 84/1998 stabilesc imperativ condițiile de promovare a unei cereri de reînnoire a mărcii este de prisos să se mai invoce notorietatea mărcii, notorietatea neavând efecte asupra termenului de reînnoire.

Prin cel de al doilea motiv de apel s-a făcut referire la art. 6 alin. 4 lit. j din Legea nr. 84/1998 modificată, care vizează refuzul la înregistrare și nu la reînnoirea mărcii. Este evident în această situație că apelanta creează o confuzie între regimul juridic al cererii de reînnoire care se face strict într-un anumit termen, calculat de la data depunerii cererii de înregistrare a mărcii și cererea de înregistrare care poate fi reiterată de apelantă, însă numai după trecerea unui termen de 2 ani calculat de la expirarea duratei de protecție obținută pe baza primei înregistrări.

În raport de aceste considerente, tribunalul a respins apelul ca nefondat.

Împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs reclamanta ., solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat și casarea deciziei recurate, rejudecarea cauzei în fond și admiterea cererii introductive de instanță, așa acum a fost completată, cu toate capetele de cerere arătate și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului formulat, recurenta-reclamantă arată că, în fapt, prin cererea introductivă de instanță, așa cum a fost completată, a solicitat instanței anularea Hotărârii nr. 119/17.02.2011, comunicată la data de 30.09.2011, emisă de Comisia de Contestații Mărci din cadrul pârâtei, ca nelegală și netemeinică; anularea Adresei OSIM nr._/13.10.2010 prin care a fost respinsă cererea sa de reînnoire a mărcii ”Monitorul de V.” și obligarea OSIM la reînnoirea acestei mărci.

Argumentele cu care a înțeles să-și susțină capetele de cerere arătate mai sus au fost:

Ignorarea de către Comisia Contestații Mărci și de către OSIM, în general, a principiului care stă la baza dispozițiilor privitoare la mărci din cadrul Legii nr. 84/2008, și anume că o marcă este dobândită prin creare de cel pentru care a fost creată, nefiind acordată nici de Comisia de Contestații Mărci și nici de OSIM, în general.

De fapt, OSIM acorda numai protecția legală asupra unei mărci, semnificând că, în caz că o marcă creată pentru o persoană este folosită, fără acordul acesteia, de către o altă persoană sau o altă persoană folosește o marcă similară sau asemănătoare, atunci, titularul mărcii să poată cere, pe cale judiciară, încetarea folosinței fără drept sau a folosinței mărcii similare sau asemănătoare, precum și daune.

Pe cale de consecință, înregistrarea unei mărci nu este constitutivă de drepturi – în sensul dreptului de proprietate, desigur – ci declarativă – în sensul recunoașterii dreptului său de către o instituție a Statului Român în vederea acordării protecției legale.

În acest sens, recurenta-reclamantă subliniază că există dispoziții legale exprese care demonstrează că protecția nu este absolută, ci titularul mărcii trebuie să "muncească" pentru aceasta, respectiv să își desfășoare activitățile specifice și să folosească efectiv marca pentru care a primit protecție.

Iar dacă nu procedează în acest fel, protecția dispare și nu mai beneficiază de aceasta, fie că îi este retrasă în mod direct prin intermediul unei hotărâri judecătorești, fie pe cale pasivă, în sensul că, dacă o altă persoană îi folosește marca sau o marcă similară sau apropiată, titularul mărcii nu va mai primi protecție judiciară pentru marca sa.

Concluzionând, a susținut recurenta-reclamantă, că dreptul de proprietate asupra unei mărci se dobândește prin crearea sa de către cel în folosul căreia aceasta a fost creată, iar OSIM acordă numai protecție legală asupra ei, iar nu și proprietatea.

Ignorarea de către Comisia de Contestații Mărci și OSIM a efectelor notorietății unei mărci și a protecției acordate prin prevederea conținută de art. 6 alin. 4 lit. f, introdusă în Legea nr. 84/1998 prin Legea nr. 66/2010.

În acest sens, a arătat că este foarte importantă pentru titularul unei mărci notorietatea sa. Astfel, orice titular al unei mărci va dori să își creeze și să își sporească notorietatea mărcii sale. Cu cât marca sa are o notorietate mai mare, cu atât vor crește mai mult vânzările sale și, implicit, veniturile sale, existând o relație de directă proporționalitate între notorietate și vânzări, implicit venituri/profit.

Pe cale de consecință, orice titular al unei mărci va încerca, prin toate mijloacele legale să sporească notorietatea mărcii sale.

În continuare, a arătat că acest aspect a fost, inițial, în forma de început a Legii nr. 84/1994, mai puțin important, accentul cazând, mai ales, pe aspectele mai degrabă formale ale domeniului. Apoi, dată fiind dezvoltarea comerțului, . multinaționalelor, pe piața românească – acestea venind cu mărcile lor având o mare notorietate și dorind și protecția legală corespunzătoare – a apărut necesitatea modificării legii în sensul luării în considerare mai puternic a aspectului notorietății.

În consecința, a apărut modificarea Legii nr. 84/1998, care a inclus și prevederi speciale privitoare la protecția notorietății. Una din aceste dispoziții legale exprese a fost cea cuprinsă în art. 6 alin. 4 lit. f din noua formă a Legii nr. 84/1998 care dispune:

"(4) O marcă este, de asemenea, refuzată la înregistrare sau, în cazul în care a fost înregistrată, este susceptibilă a fi anulată dacă:

În continuarea raționamentului expus mai sus, recurenta-reclamantă a susținut că, aparent, aceasta prevedere nu are sens, căci nu există o logică juridică minim acceptabilă ca o marcă să nu poată fi înregistrată decât după ce au trecut doi ani de la momentul la care o marcă identică sau asemănătoare nu a fost reînnoită, decât dacă acceptăm că există o singură explicație logică: termenul de 2 (doi) ani este un termen de gratie în care să se facă reînnoirea mărcii prin derogare de la prevederile cu privire la termenul în care trebuie să se facă reînnoirea.

Concluzionând, rezultă că legiuitorul a vrut să îi ofere titularului unei mărci care, dintr-un motiv dependent sau independent de el, nu a respectat termenul defipt de lege pentru reînnoirea mărcii cu un nou termen, un termen de grație, în care să o poată face, totuși.

OSIM nu a respectat regulile aplicabile succesiunii legilor în timp.

În fapt, în ceea ce privește regulile aplicabile succesiunii legilor în timp, există un consens general în sensul că legile/dispozițiile legale de procedură sunt de ”imediată aplicare”, din chiar momentul intrării lor în vigoare la toate situațiile și spete existente sau apărute după ., cu condiția să nu existe dispoziții contrare în chiar corpul legii.

Or, o situație de acest fel a fost și cazul dispoziției conținute de art. 6 alin. 4 lit. f din Legea nr. 84/1998 citată mai sus.

Este evident că aceasta este o dispoziție de natură procedurală și a fost de deplină și imediată aplicare imediat ce a fost edictată.

Recurenta-reclamantă a invocat prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, arătând că, în opinia sa, hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșita a legii, pentru că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit litera și spiritul dispozițiilor legale conținute de Legea nr. 84/1998, după cum urmează:

În mod eronat, instanța susține că "reînnoirea" mărcii este altceva decât "înregistrarea" mărcii și că, pe cale de consecință, argumentele sale sunt potrivite pentru ”înregistrare”, iar nu pentru ”înnoire”.

În fapt, diferența este pur formală, căci, sub aspectul efectelor practice, rezultatul este același: titularul mărcii beneficiază de protecția legală pentru perioada de timp prevăzută de lege și în cazul ”înregistrării” și în cazul ”reînnoirii”.

Recurenta-reclamantă învederează că instanța de apel face, sub acest aspect, o analiză pur formală, ignorând că prevederile respective sunt edictate în vederea aplicării sale într-o economie de piață, iar nu pentru a ”da de lucru” unei instituții a Statului Român, respectiv OSIM.

Or, din această perspectivă, este important, esențial chiar, care este scopul și finalitatea urmărita prin dispozițiile respective, adică asigurarea ”protecției legale” pentru titularul mărcii (iar această "protecție legală" se extinde cu mult dincolo de prevederile strict ale Legii nr. 84/1998, fiind prevăzute inclusiv mijloace de protecție de natură administrativ-contravențională și chiar penală).

Concluzionând, arată recurenta-reclamantă, în mod eronat, instanța de apel a respins argumentele sale ca fiind aplicabile numai pentru ”înregistrarea” unei mărci, câtă vreme ea urmarea să demonstreze, prin intermediul lor, că are dreptul la ”reînnoirea” mărcii, fiind vorba despre o marcă care este deja „creată” și pentru care a depus eforturi susținute pentru a-i obține "notorietatea”.

În mod nelegal și netemeinic, instanța de apel susține că "cererea de reînnoire a mărcii” ar avea un caracter "restrictiv”, fără a aduce nici un argument sau motivație în acest sens.

În fapt, acest așa-zis "caracter restrictiv” nu se întemeiază pe nici o dispoziție legală expresă conținută de Legea nr. 84/1998.

Mai mult, întreaga "filozofie” care stă la baza Legii nr. 84/1998 s-a modificat în urma adoptării modificărilor aduse prin Legea nr. 66/2010, când, mai mult decât anterior, s-a pus accentul pe „notorietatea” mărcii.

Concluzionând, numai ignorând în mod nelegal și netemeinic efectele „notorietății” mărcii, așa cum au fost acestea dezvoltate prin modificările aduse Legii nr. 84/1998, a putut instanța de apel să susțină și să își motiveze hotărârea pronunțată prin existența unui așa-zis "caracter restrictiv” prevăzut de Legea nr. 84/1994.

Cea mai gravă eroare de interpretare și aplicare a legii este susținerea și motivarea instanței de apel potrivit căreia l”principiul succesiunii legii în timp” și, implicit, regulile privitoare la "aplicarea legii în timp” sunt specifice și aplicabile "numai” Codului de procedură civilă, iar nu și Legii nr. 84/1998 care, fiind o „lege specială", derogă de la Cod.

În realitate, succesiunii legii în timp și, implicit, regulile privitoare la „aplicarea legii în timp" sunt specifice și aplicabile tuturor legilor și normelor juridice edictate în România și de către organele competente ale Statului Român.

Pe cale de consecință, sunt pe deplin aplicabile speței acest principiu al ”succesiunii legii în timp” și implicit, regulile privitoare la "aplicarea legii în timp" cu consecințele de rigoare ce trebuie a fi trase/aplicate față de prevederile art. 6 alin. 4 lit. f, precitat.

Din această perspectivă, susține recurenta-reclamantă, rezultă că interpretarea Comisiei de Contestații Mărci și a OSIM, dar și a instanței de apel este eronată, ignorând că, potrivit regulilor privind succesiunea legilor în timp, ea era în drept să facă cererea câtă vreme dispoziția legală favorabilă a apărut înainte de expirarea termenului de doi ani, în care i-a fost prelungită protecția asupra mărcii.

Având în vedere toate argumentele arătate, recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și, rejudecând cauza în fond, să se admită cererea sa, așa cum a fost completată ulterior, cu toate capetele de cerere arătate.

În drept, a invocat dispozițiile art. 299 și urm., art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Legea nr. 84/1998 și Legea nr. 66/2010.

Analizînd decizia apelată prin prisma motivelor de recurs, Curtea reține următoarele:

Este nefondată critica vizînd distincția, greșită în opinia recurentei, care le consideră echivalente, între m noțiunile de ” înregistrare” și ”reinnoire ” a mărcii. Curtea reține că cele două noțiuni, reglementate în capitole diferite ale legii 84/1996, ( capitolul 3, respectiv capitolul 5 9, sunt distincte, înregistrarea constituind mod de dobîndire a drepturilor asupra unei mărci, în timp ce reîînoirea permite păstrarea acestor drepturi, după perioada de expirare a protecției, în condițiile în care înregistrarea mărcii produce efecte cu începere de la depozitul reglementare, pe o perioada de 10 ani ( art. 30 alin. 1 din legea 84/1992). Din moment ce protecția asupra mărcii este limitată în timp, titularul are posibilitatea oferită de a rt.3 0 alin. 3 din legea 84/1996, de a prelungi, a continua această protecție, prin intermediul cererii de reînnoire.

Utilizînd termenul ” restrictiv”, tribunalul a înțeles să arate că, în cadrul soluționării apelului împotriva hotararii OSIM de respingere a reînnoirii mărcii, se analizează criticile solicitantului care trebuie să se raporteze la motivele de respingere. Ori, din moment ce comisia de contestații din cadrul OSIM a respins cererea de reinnoire cu motivarea că nu a fost respectat termenul de introducere a acesteia, neanalizarea aspectelor privind notorietatea nu poate fi imputată instanței de fond, în condițiile invocării de către apelant a unor texte ce reglementează condiții de înregistrare a mărcii și nu de reinnoire. Prin urmare, cel de -al doilea motiv de recurs este constata ca nefondat de către instanța de recurs .

Privitor la aplicarea legii în timp, în mod corect tribunalul a dat eficiență normelor în vigoare la momentul înregistrării mărcii, în mod concret recurentul criticînd neaplicarea articolului 6 alin. 4 litera f din legea 84/1998 . Tribunalul a răspuns acestei critici, reținînd că textul menționat vizează condiții de înregistrare a mărcii, ce nu sunt aplicabile în speță, solicitarea adresată OSIM neavînd un asemenea obiect. Curtea reține că 6 alin. 4 litera f din legea 84/1998 are în vedere solicitarea de înregistrare a unei mărci ce nu se mai află în perioada de protecție, de către un terț, și nu de către titularul mărcii, prin urmare nu poate fi reținută o interpretare a acestui text în sensul dorit de recurent: prelungirea termenului de protecție cu 2 ani.

Față de considerentele expuse, avînd în vedere caracterul nefondat al criticilor încadrate de recurent în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C., reținînd și art. 312 alin.1 C., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta-reclamantă ., împotriva deciziei civile nr. 523 A din 23.05.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă O. de S. Pentru Invenții și Mărci.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 11.06.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

O. M. D. D. I. R. S. M.

GREFIER,

F. V.

Red. OMD

Tehnored. OMD/PS 2 ex.

Jud. apel: S. M.

F. E.

← Conflict de competenţă. Sentința nr. 141/2014. Curtea de Apel...		Drept de autor şi drepturi conexe. Decizia nr. 1045/2014.... →

Marcă. Decizia nr. 1046/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Marcă. Decizia nr. 1046/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI