Obligaţie de a face. Decizia nr. 1132/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1132/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-07-2014 în dosarul nr. 47931/3/2011*
Dosar nr._
(628/2014)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1132
Ședința publică de la 7 iulie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - IOANA BUZEA
JUDECĂTOR - DOINIȚA M.
JUDECĂTOR - D. A. B.
GREFIER - LUCREȚIA C.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea recursului formulat de recurenta-reclamantă B. M., împotriva sentinței civile nr. 212 din 18.02.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți P. M. BUCUREȘTI prin P. G., P. G. AL M. BUCUREȘTI și cu intimatul-intervenient D. GH. C..
Cauza are ca obiect – Legea nr.10/2001.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 16 iunie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la această dată, care face parte integrantă din prezenta decizie; pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării, Curtea a amânat pronunțarea cauzei la data de 23 iunie 2014, la 30 iunie 2014 și apoi la 7 iulie 2014, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă, la data de 15.06.2011 sub nr._, reclamanta B. M. a formulat, în contradictoriu cu pârâții P. M. București prin P. G. și P. G. al M. București, contestație împotriva dispoziției nr._ din 23.05.2011, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, sa se dispună anularea acestei dispoziții, să se constate ca reclamanta are calitatea de persoana îndreptățită de a solicita restituirea în natura sau masuri reparatorii în echivalent pentru imobilul din București, .. 76, sector 2 (fost sector 3) și sa fie obligați parații sa emită o dispoziție prin care sa restituie în natura sau sa acorde masuri reparatorii în echivalent pentru imobilul din București, .. 76, sector 2, (fost sector 3), cu cheltuieli de judecata.
În motivarea contestației reclamanta a arătat că a depus în termenul legal notificarea nr. 257/2001 prin care a solicitat restituirea imobilului din București, ..76 sector 2, notificare trimisa prin executor judecătoresc, fiind depuse în termenul legal și acte în susținerea cererii.
Constatând ca nu s-a răspuns la notificare, reclamanta a formulat cerere de chemare în judecată, ce a fost admisă prin sentința civila pronunțată în dosarul_ al Tribunalului București, Secția a III-a civila, hotărâre definitiva și irevocabilă, prin care parații au fost obligați sa emită o dispoziție motivata, ca răspuns la notificarea reclamantei.
La data de 06.06.2011 reclamantei i s-a comunicat dispoziția nr._ din 23.05.2011, prin care s-a respins cererea formulata de către aceasta ca nedovedita, fără a fi motivata în nici un fel aceasta decizie.
Simpla menționare că se respinge cererea ca nedovedita reprezintă, din punctul de vedere al reclamantei, o încălcare atât a dispozițiilor Legii nr.10/2001, cat și a obligațiilor impuse de instanța de judecata.
În aceste condiții nu se poate stabili dacă "nedovedita" se refera la faptul ca reclamanta nu ar fi dovedit ca autorii săi au deținut în proprietate imobilul solicitat sau la faptul ca aceasta nu și-a dovedit calitatea de persoana îndreptățită.
Oricum, fata de ambele aspecte, reclamanta considera ca dispoziția atacata este nelegala și netemeinica și se cuvine a fi anulata.
În primul rând reclamanta a făcut dovada ca imobilul solicitat a fi restituit a aparținut autorilor săi, O. M. și O. V..
Astfel, reclamanta a depus acte din care rezulta acest fapt și anume titlu de proprietate, adresa Primăriei M. București, Direcția Patrimoniu evidenta proprietății-cadastru nr._/_/14.12.2001, din care rezulta ca imobilul din București, .. 76 sector 2 (fost 3) a fost proprietatea lui O. V., O. M. și D. C., fiind expropriata o suprafața de 492 mp, extras anexa la Decretul 139/24.07.1974 aflat la Arhivele Naționale din care rezulta ca deținătorii imobilului din București, .. 76 sector 2 (fost sector 3) sunt O. V. și O. M. și ca se expropriata suprafața de 492 mp.
Față de aceste documente reclamanta considera ca a făcut în mod deplin dovada faptului ca autorii săi, O. M. și O. V., părinții reclamantei, erau proprietarii imobilului sus menționat, fiind dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului din București, .. 76 sector 2 (fost 3).
Reclamanta considera ca și-a dovedit și calitatea de moștenitoare a autorilor săi, depunând o . acte în acest sens, acte de stare civila, certificat de moștenitor nr. 24/08.11.1996 ca urmare a decesului lui O. M., certificat de legatar nr. 26 din 14.03.2007 ca urmare a decesului autoarei O. V..
În consecința, fata de cele menționate mai sus, reclamanta solicită să se constate ca are calitatea de persoana îndreptățita de a solicita restituirea în natura sau masuri reparatorii în echivalent pentru imobilul din București, .. 76 sector 2 (fost 3); sa se dispună anularea Dispoziției atacate și sa fie obligați parații sa emită o dispoziție prin care sa restituie în natura sau sa acorde masuri reparatorii în echivalent pentru imobilul din București, .. 76 sector 2, cu cheltuieli de judecata.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii 10/2001 mod. și rep. și pe dispozițiile art. 112 și urm C.pr.civ..
În susținerea contestației reclamanta a depus la dosar înscrisuri.
A fost atașat dosarul administrativ format ca urmare a înregistrării notificării nr. 257/21.06.2001 la B.E.J. M. D..
Prin Sentința civilă nr. 1017/23.05.2012, instanța a admis contestația formulată de reclamanta B. M., în contradictoriu cu pârâții P. M. București prin P. G. al M. București și P. G. al M. București, a anulat în parte dispoziția nr._/23.05.2011 emisă de P. G. al M. București numai în privința calității de persoană îndreptățită și a constată că are calitatea de persoană îndreptățită, alături de D. C., și contestatoarea.
Împotriva aceste hotărâri a declarat recurs pârâta P. M. București prin Primar G. care a fost soluționat prin Decizia civilă nr. 346/R/18.02.2013 în sensul admiterii, casării sentinței recurate și trimiterii cauzei spre rejudecare.
În fond, după casarea cu trimitere, cauza a fost reînregistrată la data de 12.04.2013 sub nr._ .
În această etapă procesuală, față de dispozițiile deciziei de casare, Tribunalul a dispus citarea în calitate intervenient forțat a numitului D. C. și a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri și proba cu expertiză topo având ca obiective identificarea întregului imobil ce face obiectul dispoziției, solicitat prin notificare conform înscrisurilor depuse la dosar; să se stabilească dacă cele două suprafețe de teren sunt alăturate și să se întocmească schițe . 1:2000.
Expertiza a fost efectuată de expert M. C., raportul de expertiză fiind depus la dosar f. 52 - 60.
La termenul din data de 11.02.2014 instanța a luat act că nu au fost formulate obiecțiuni cu privire la raportul de expertiză.
Prin sentința civilă nr.212/18.02.2014, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins contestația ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, prin notificarea înregistrată sub nr. 257/21.06.2001 la B.E.J. M. D., reclamanta a solicitat, alături de intervenientul D. C., restituirea imobilului compus din teren în suprafață de 492 mp. situat în București, .. 76, sector 2 ( fost sector 3) (fila 82 dosar).
Prin Dispoziția nr._/23.05.2011, P. M. București prin P. G. a fost propusă acordarea de măsuri reparatorii în echivalent constând în diferența dintre despăgubirile încasate și valoarea de piață, pentru terenul în suprafață de 120 mp situat în București .. 76 sector 2, imposibil de restituit în natură persoanei îndreptățite D. C. și a fost respinsă cererea formulată de d-na B. M. privind restituirea în natură a terenului în suprafață de 372 mp situat în București .. 76 sector 2 ca nedovedită.
La emiterea acestei dispoziții s-au avut în vedere actele depuse de petenți la dosar, precum și faptul că terenul pentru care se solicită restituirea este afectat în totalitate de elemente de sistematizare, iar conform adresei nr. 5791/2004 emisă de . fost încasate despăgubiri în valoare de 23.530 lei la data de 21.04.1976.
Dispoziția atacată a avut în vedere, de asemenea, și raportul întocmit la data de 22.06.2009 în care se menționează că d-na B. M. avea, la data formulării cererii, calitatea de moștenitor doar a tatălui său, O. M. care al cărui titlu este reprezentat de o tranzacție neconstuituită printr-o hotărâre judecătorească; că suprafața de teren de 150 mp a fost deținută printr-un înscris sub semnătură privată denumit tranzacție iar suprafața de 200 mp a fost deținută de O. V. (¼ cotă moștenire de pe urma primului soț D. G. decedat în în 1944 și ½ deținută în calitate de coproprietar), care nu a formulat notificare.
Analizând actele de la dosarul de notificare, precum și cele depuse direct în fața instanței, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt:
Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr._/21.10.1940, soții V. Gh. D. și G. I. M. D. au cumpărat de la F. G. I. o suprafață de teren de 320 mp situată în București, . nr. 116, fost . fost 27 fost 17, precum și o construcție veche.
D. G. decedează la data de 18.09.1944 rămânând ca moștenitori, astfel cum rezultă din Certificatul de calitate de moștenitor nr. 20/10.02.2003, D. C. în calitate de fiu, d-na O., fostă D., nascută C. V. – soția supraviețuitoare renunțând la moștenire.
La data de 11.12.1958 s-a încheiat un act sub semnătură privată denumit ”tranzacție” prin care E. M. și I. M. au vândut d-lor V. D. și O. M. un teren viran în suprafață de 150 mp situat în București .. 2 raionul 23 August, fost . fost . nr. 31.
La data de 21.08.1996 O. M. decedează, rămânând ca moștenitori conform certificatului de moștenitor nr. 24/08.11.1996, O. V. în calitate de soție supraviețuitoare și B. M. în calitate de fiică.
La data de 23.10.2006 O. V. decedează rămânând ca moștenitor testamentar B., născută O. M., D. C., fiul defunctei fiind de acord cu testamentul, aspecte ce rezultă din Certificatul de legatar nr. 26/14.03.2007.
Prin Decretul 139/1974 imobilul din .. 76 în suprafață de 492 mp și construcția în suprafață de 181 mp a fost expropriat de la O. V. O. M., din adresa emisă de . că au fost încasate despăgubiri în valoare de 23.530 lei, la data de 21.04.1976.
Rezultă deci ca la data apariției Lg. 10/2001, aveau calitatea de persoane îndreptățite să formuleze cerere de restituire, pentru imobilul în suprafață de 320 mp, O. V. în calitate de coproprietar al cotei de ½ și D. C. în calitate de unic moștenitor al tatălui său G. D., iar pentru imobilul ce a făcut obiectul tranzacției în suprafață de 150 mp aveau această calitate O. V. în calitate de coproprietar al unei cote de ½ din imobil și de moștenitor al unei cote de ¼ din 1/2, iar reclamanta B. M. în calitate de moștenitor al tatălui său O. M..
Sub acest aspect, tribunalul reține că potrivit dispozițiilor art. 3 alin 1 lit. a) din Legea nr.10/2001, sunt îndreptățite în sensul acestei legi la masuri reparatorii constand în restituire în natura sau, dupa caz prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluarii în mod abuziv a acestora. De asemenea, potrivit art. 4 alin 2 din acelasi act normativ, de prevederile legii beneficiaza și mostenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice indreptatite. Alineatul al patrulea al aceluiasi articol dispune în sensul ca de cotele mostenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevazuta de lege, profita ceilalti mostenitori ai persoanei indreptatite care au depus în termen cererea de restituire.
Prin urmare, se pune problema incidenței art. 4 alin. 4 din Lg. 10/2001 doar în ceea ce privește cotele de moștenire, în speță doar în ceea ce privește cota de 1/4 din 1/2 ce a revenit mamei reclamantei, respectiv d-nei O. V. în calitate de moștenitor al soțului său alături de reclamanta B. M..
Având în vedere ca la data apariției legii 10/2001 unul dintre coproprietari era în viață putând dispune în mod liber de drepturile sale, acesta era îndreptățit să formuleze notificare, iar art. 4 alin. 4 din Lg. 10/2001, fiind o derogare permisă de lege, este de strictă interpretare și se aplică exclusiv situației în care fostul proprietar nu mai este în viață iar moștenitorii acestuia nu au formulat cu toții notificare, doar în acest caz de cotele de moștenire ale moștenitorilor pasivi beneficiază cei care au înțeles să formuleze notificare.
În baza acestui raționament, reclamanta B. M. nu are calitate de persoană îndreptățită la restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului în suprafață de 320 mp ce a fost cumpărat prin contractul de vânzare cumpărare nr._/21.10.1940, ci doar intervenientul D. C. pentru cota primită de la tatăl său de ½ din imobil.
În ceea ce privește terenul în suprafață de 150 mp ce a făcut obiectul tranzacției, tribunalul a apreciat ca nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate în sensul dispozițiilor Legii nr. 10/2001.
Astfel, potrivit disp. art. 23 din legea nr. 10/2001, actele doveditoare ale dreptului de proprietate și în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate, pot fi depuse până la data soluționării notificării iar potrivit art. 22.1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 prevede că prin acte doveditoare ale dreptului de proprietate se înțeleg orice înscrisuri translative de proprietate, acte juridice ce atestă calitatea de moștenitor, orice acte juridice sau susțineri care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă, orice acte juridice care atestă deținerea proprietății.
Ca atare, instanța a reținut că în privința dovedirii dreptului de proprietate și a calității de persoană îndreptățită, textul legii speciale nu impune ca dovada să se facă în condițiile dreptului comun, fiind admisibile orice dovezi care atestă aceste calități, cum ar fi și actele de stare civilă, în această materie având un conținut mai larg decât în dreptul comun, importantă fiind dovedirea dreptului de proprietate sau stabilirea filiației.
Față de aceste dispoziții, tribunalul a reținut că, deși această prezumție operează numai în absența unor probe contrare, reclamanta nu a făcut dovada întinderii dreptului de proprietate conform actelor de proprietate, astfel ca sunt incidente disp. art. 24 alin.1 din Legea 10/2001.
Astfel, tribunalul a retinut ca ”tranzacția” incheiată la data de 11.12.1958 nu reprezintă un act translativ de proprietate care sa faca dovada dobandirii dreptului de proprietate asupra terenului, nefiind incheiat în forma autentica, astfel cum prevedeau dispozitiile legale la momentul incheieirii sale.
Norma de aplicare a art.23 din lege, continută la art.23.1 din H.G. nr.250/2007, admite ca înscris doveditor al dreptului de proprietate inclusiv acte sub semnătură privată, însă cu conditia ca acestea să fi fost încheiate anterior intrării în vigoare a Decretului nr.221/1950, situatie care nu se verifică în cazul reclamantei, întrucât înscrisul sub semnătură privată invocat de dânsa drept dovadă datează din 11.12.1958.
Potrivit art. 2 din Decretul nr.221/1950, impartirile sau instrainarile intre vii de orice fel a terenurilor cu sau fara constructiuni, care se afla pe teritoriul Capitalei R.P.R., al comunelor invecinate prevazute în tabelul anexat care face parte integranta din prezentul decret, al comunelor care au planuri de sistematizare aprobate, precum și al acelor comune care vor avea asemenea planuri aprobate dupa . decretului de fata, nu se pot face decat prin acte autentice și cu autorizarea prealabila a Sfatului Popular respectiv iar potrivit art. 4 împărțelile sau transmisiunile intrand în prevederile decretului de fata, facute prin acte sub semnatura privata sau fara autorizatiunea Sfatului Popular respectiv sunt nule de drept.
Tribunalul a retinut ca s-a acceptat de legiuitor, în considerarea conditiilor socio-istorice în care s-au petrecut faptele, ca și a trecerii unui timp îndelungat de la acele evenimente, ca dovada dreptului de proprietate să se facă în conditii mult mai flexibile decât cele stricte ale dreptului comun (și care presupun, în mod necesar, înfătișarea titlului legal de constituire/dobândire a dreptului de proprietate), fiind permise inclusiv mijloace de dovadă indirecte ale dreptului de proprietate dar care să ateste faptul deținerii cu acest titlu de către solicitant a bunului vizat de el prin notificare. Această concepție a legiuitorului, prezentă în toate actele normative cu caracter reparator adoptate în materia restituirii proprietătilor, mobiliare și imobiliare, menită să vină în sprijinul persoanelor îndreptătite pentru a le ușura sarcina probatiunii drepturilor pretinse, a fost concretizată în cazul Legii nr.10/2001 prin prevederile art.23 și 24, astfel cum au fost ele detaliate și explicate prin Normele de aplicare a legii, cuprinse în H.G.nr.250/2007.
Aceste conditii mai lesnicioase de probatiune însă nu pot fi interpretate și aplicate atât de larg, încât să se ajungă pe baza lor la recunoașterea calitătii de persoană îndreptătită în acceptiunea Legii nr.10/2001 unor persoane în privinta cărora există dovezi certe ale nedetinerii cu titlu de proprietar a imobilului solicitat. Tribunalul a retinut ca în condițiile în care, pentru dovedirea dreptului de proprietate asupra terenului reclamanta se prevalează de un înscris sub semnătură privată datând din 11.12.1958, adică de o conventie constatată printr-un înscris olograf, încheiată sub regimul de aplicare al Decretului nr.221/1954 care instituia obligativitatea formei autentice a actelor de înstrăinare sau împărteală între vii, a terenurilor cu sau fără constructii, proprietate particulară, de pe teritoriul orașelor și comunelor, ca și a detinerii prealabile a autorizatiei emisă de comitetele executive ale sfaturilor populare. Aceste două conditii de formă erau impuse prin amintitul decret sub sanctiunea nulitătii absolute. Prin urmare, înțelegerea părtilor care nu respecta aceste conditii nu putea produce efectele translative ale dreptului de proprietate intentionate de ele, iar înscrisul sub semnătură privată nu are valoarea unui titlu de proprietate și nu putea produce efecte translative ale dreptului de proprietate asupra terenului din patrimoniul celui intitulat vânzător în patrimoniul autorului recurentei. În plus, a reținut tribunalul că din partea finala a înscrisului denumit ”tranzacție”, acesta era adresat unei autorități și se solicita pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare cumpărare, hotărâre care însă nu a fost prezentată de reclamantă.
Este adevărat că norma de aplicare a art.23 din H.G. nr.250/2007 explică întelesul dat, potrivit acestei legi, notiunii de "acte doveditoare" ale dreptului de proprietate, întelegându-se prin aceasta potrivit art.23.1. lit.a), orice acte juridice translative de proprietate, care atestă detinerea proprietătii de către o persoană fizică sau juridică.
Însă, cum s-a arătat, înscrisul prezentat de reclamantă nu se înscrie în ipoteza acestei norme tocmai întrucât el nu a avut aptitudinea transferului de proprietate în patrimoniul autorului reclamantei.
Norma art.23.1 lit.a din H.G. nr.250/2007 exemplifică tipurile de "orice acte juridice translative de proprietate, care atestă detinerea proprietătii de către o persoană fizică sau juridică", mentionând: act de vânzare-cumpărare, tranzactie, donatie, extras de carte funciară, act sub semnătură privată încheiat înainte de . Decretului nr.221/1950, privitor la împărteala sau înstrăinarea terenurilor cu sau fără constructiuni și la interzicerea construirii fără autorizare și în măsura în care acesta se coroborează cu alte înscrisuri și altele asemenea.
Așadar, norma de aplicare a art.23 din lege, continută la art.23.1 din H.G. nr.250/2007, admite ca înscris doveditor al dreptului de proprietate inclusiv acte sub semnătură privată, însă cu condiția ca acestea să fi fost încheiate anterior intrării în vigoare a Decretului nr.221/1950.
Prin urmare, tribunalul a reținut că în mod corect a fost soluționată notificarea reclamantei de către unitatea deținătoare prin dispoziția nr._/23.05.2011, astfel că a respins contestația formulată de reclamantă împotriva acesteia, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanta B. M..
În ceea ce privește calitatea de persoană îndreptățită a recurentei, se arată că aceasta rezultă din actele depuse la dosar și că, deși până la momentul soluționării notificării, a trecut o perioadă îndestulătoare de timp, Municipiul București prin P. G. nu i-a comunicat necesitatea depunerii unei procuri speciale din partea mamei sale.
În acest sens, se arată că, deși a fost în mai multe audiențe la primărie, pentru a se interesa de soarta soluționării notificării, nimeni nu i-a comunicat necesitatea existenței acestui act, sens în care apreciază că au fost nerespectate dispoz.art.25 din Legea nr.10/2001.
În ceea ce privește dreptul de proprietate asupra imobilului, apreciază că s-a dovedit prin actele depuse dreptul de proprietate.
Deși instanța a înlăturat tranzacția părților, întrucât nu a fost încheiată în formă autentică, acest act nu a fost în considerare de Statul român atât la stabilirea impozitului, cât și la data emiterii decretului de expropriere, astfel încât acest act denumit „tranzacție” și-a produs pe deplin efectele.
În acest sens, se menționează adresa nr._/9.05.2006 a Direcției Venituri, Buget Local Sector 2, din care rezultă că imobilul din ..76 a fost înregistrat pe numele V. D. (ulterior O.) și că ulterior au fost înregistrate și alte acte pe numele O. V. și O. M..
Prin decretul de expropriere nr.139/1974 și a deciziei Primăriei M. București nr.1009/1974, rezultă că terenul expropriat de la proprietarii O. V. și O. M. era în suprafață de 492 m.p., precum și o construcție în suprafață de 181 m.p.
Și din adresa nr.9071/15.12.2006, referitoare la situația juridică a imobilului, rezultă aceeași situație de fapt.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea va admite recursul având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 25 din Legea nr.10/2001: „(1) În termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23 unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.
(2) Persoana îndreptățită are dreptul să susțină în fața organelor de conducere ale unității deținătoare cererea de restituire în natură. În acest scop ea va fi invitată în scris, în timp util, să ia parte la lucrările organului de conducere al unității deținătoare”.
În H.G. nr.250/2007, la art.25.1 se arată că „Termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de restituire poate avea două date de referință: fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare.
În cazul în care persoana îndreptățită a depus odată cu notificarea toate actele de care aceasta înțelege să se prevaleze pentru dovedirea cererii de restituire, termenul de 60 de zile curge de la data depunerii notificării. Însă, în cazul în care odată cu notificarea nu s-au depus acte doveditoare, termenul respectiv va curge de la data depunerii acestora.
În cazul în care persoana îndreptățită a depus toate actele doveditoare pe care le posedă și totodată a făcut precizarea că nu mai deține alte probe, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe numai pe baza acestora, în termen de 60 de zile.
Termenul pentru îndeplinirea obligației respective se poate proroga cu acordul expres sau tacit al persoanei îndreptățite, dacă unitatea deținătoare, în urma analizei actelor doveditoare deja depuse, comunică celeilalte părți, în intervalul de 60 de zile, faptul că documentația depusă este insuficientă pentru fundamentarea deciziei de restituire. Pentru a avea beneficiul acestei prorogări este necesar însă ca unitatea deținătoare să comunice în scris persoanei îndreptățite faptul că fundamentarea și emiterea deciziei de restituire sunt condiționate de depunerea probelor solicitate. Depunerea actelor solicitate sau comunicarea faptului că persoana îndreptățită nu posedă actele respective are semnificația acceptării prorogării termenului respectiv (în această ipoteză termenul curge de la depunerea actelor solicitate sau, după caz, de la data comunicării răspunsului).
25.2. În cazul în care, după comunicarea unității deținătoare, persoana îndreptățită este pasivă (deci nu comunică niciun răspuns), pasivitatea acesteia poate fi apreciată ca acceptare tacită.
Acceptarea unei prorogări tacite se poate obține și cu ocazia îndeplinirii procedurii prevăzute la art. 25 alin. (2) din lege (invitarea persoanei îndreptățite cu ocazia dezbaterii cererii respective), fiind necesar ca în procesul-verbal întocmit cu acest prilej să se facă mențiune despre necesitatea completării materialului probator (procesul-verbal se va semna și de persoana invitată). În cazul în care însă persoana îndreptățită căreia i s-a solicitat completarea materialului probator comunică în mod expres sau pretinde în cadrul procedurii prevăzute la alin. (2) al art. 25 din lege că nu posedă sau că îi este imposibil să procure respectivele acte doveditoare, termenul de 60 de zile curge de la data acestei ultime comunicări sau, după caz, de la data consemnării situației respective în procesul-verbal. Dacă persoana îndreptățită, deși invitată, nu se prezintă la dezbaterea cererii de restituire, este necesar a se face comunicarea respectivă în scris.
În raport de aceste dispoziții, precum și de situația de fapt reținută în cauză, intimatul avea obligația să-i pună în vedere recurentei completarea actelor necesare soluționării notificării cu o procură specială dată de mama acesteia, care se afla în viață.
Curtea reține că nu există nicio culpă a recurentei în condițiile în care a formulat notificarea fără nicio asistență juridică, care să-i asigure o apărare corectă a drepturilor sale.
Recursul este fondat și în ceea ce privește întinderea dreptului de proprietate, întrucât, potrivit art.24 din Legea nr.10/2001, „(1) În absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.
(2) În aplicarea prevederilor alin. (1) și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar”. Aceste dispoziții se completează și cu art.24.1 și art.24.2 din Normele metodologice de interpretare a Legii nr.10/2001, din H.G. nr.250/2007, care arată că „Înscrisurile menționate la art. 24 alin. (1) din lege sunt considerate acte doveditoare ale dreptului de proprietate. 24.2. Aplicarea prevederilor art. 24 din lege operează numai în absența unor probe contrare, fapt ce implică, pe de o parte, condiția obținerii de către solicitant a negațiilor referitoare la actele de proprietate, obținute ca urmare a cererilor adresate Arhivelor Naționale și primăriei în a cărei rază este situat imobilul revendicat, dublate de depunerea unei declarații olografe, prin care solicitantul declară pe propria răspundere că nu mai deține alte înscrisuri, și, pe de altă parte, coroborarea informațiilor furnizate de actele normative sau de autoritate, prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în aplicare măsura preluării abuzive, cu celelalte informații aflate la dosarul de restituire”.
Din actele administrate în cauză, rezultă indubitabil că de la autoarea reclamantei, precum și de la O. M. și D. C. s-a expropriat o suprafață de teren de 492 m.p. (fila 7 din dosarul de fond), iar din extrasul tabelului cuprinzând deținătorii imobilelor ce se expropriază în temeiul Decretului prezidențial nr.139/1974, rezultă că suprafața expropriată a fost de 492 m.p.
De asemenea, din adresa aflată la fila 87 a dosarului de fond, nr._/9.05.2006 eliberată de Direcția Venituri, Buget Local Sector 2, rezultă că imobilul în litigiu a fost înregistrat în evidențele fiscale pe numele V. G.D., în baza Declarației de impunere din anul 1952.
Dosarul conținând și o . procese verbale de impunere pe același nume, precum și o adresă internă a Circumscripției financiare din 29.08.1974, care atestă că imobilul proprietatea numiților O. V. și M. a fost expropriat și trecut în proprietatea statului în baza Decretului prezidențial nr.139/1974 și a Deciziei primăriei M. București nr.1009/1974. Toate aceste înscrisuri fiind anexate adresei, la filele 88 și 89 din dosarul de fond.
Curtea mai reține și adresa nr.5791/7.12.2004 eliberată de .. din care rezultă că s-a expropriat o suprafață de 492 m.p. teren pentru care s-au și încasat despăgubiri în valoare de 23.530 lei la data de 21.04.1976.
În speță, sunt întrunite cerințele art.24 din Legea nr.10/2001, în sensul că înscrisului denumit „Tranzacție” și aflat la fila 85 din dosarul de fond, prin care se atestă dobândirea în proprietate și a suprafeței de 150 m.p. teren, i s-a dat eficiență juridică și a intrat în circuitul civil atât în ceea ce privește obligațiile fiscale care le-au revenit proprietarilor, dar și în ceea ce privește faptul că au fost despăgubiți pentru întreaga suprafață de teren de 492 m.p. expropriată în 1974.
Curtea apreciază că în cauză sunt incidente dispoz.art.24 alin.2 din Legea nr.10/2001, niciuna din probele administrate în cauză nefiind în contradicție cu susținerile reclamante vis-a-vis de întinderea dreptului său de proprietate.
Astfel fiind în temeiul art.312 alin.1 C.proc.civ., Curtea va admite recursul, va modifica în tot sentința, în sensul că va admite contestația, va anula în parte dispoziția nr._/23.05.2011 și va dispune obligarea pârâtului să emită dispoziție motivată constând în măsuri reparatorii prin puncte, conform Legii nr.165/2013, aplicabilă inclusiv cauzelor aflate în curs de judecată, în favoarea reclamantei B. M., pentru suprafața de 372 m.p. situată în București, ..76, sector 2, imposibil de restituit în natură, urmând a se menține celelalte dispoziții ale dispoziției nr._/23.05.2011 referitoare la D. C..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă B. M., împotriva sentinței civile nr. 212 din 18.02.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți P. M. BUCUREȘTI prin P. G., P. G. AL M. BUCUREȘTI și cu intimatul-intervenient D. GH. C..
Modifică în tot sentința, în sensul că:
Admite contestația formulată de reclamanta B. M..
Anulează în parte dispoziția nr._/23.05.2011.
Dispune obligarea pârâtului să emită dispoziție motivată, constând în măsuri reparatorii prin puncte în favoarea reclamantei B. M., pentru suprafața de 372 m.p. situat în București, ..76, sector 1, imposibil de restituit în natură.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 7.07.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. B. DOINIȚA M. D. A. B.
GREFIER
LUCREȚIA C.
Red.D.A.B.
Tehnored.B.I
2 ex/08.07.2014
-----------------------------------------
T.B-Secția a III-a – E.M.S.
| ← Anulare act. Decizia nr. 1104/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Acţiune în constatare. Decizia nr. 154/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
