Succesiune. Decizia nr. 1479/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1479/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-10-2014 în dosarul nr. 33315/4/2011
Dosar nr._
(1572/2014)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.1479
Ședința publică de la 14.10.2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: M. H.
JUDECĂTOR: G. S.
JUDECĂTOR: C. G.
GREFIER: S. R.
Pe rol soluționarea recursului promovat de recurenta-reclamantă-pârâtă B. LUCREȚIA împotriva deciziei civile nr.1239 A din data de 05.12.2013, pronunțate de către Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât-reclamant B. C. și cu intimata-pârâtă C. S..
Obiectul pricinii – succesiune.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta-reclamantă- pârâtă B. LUCREȚIA, personal și asistată de avocat E. C. Javrete, în baza împuternicirii avocațiale nr._/2014, emise de Baroul București (fila 18) și intimatul- pârât-reclamant B. C., personal și asistat de avocat M. Ș., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2014, emise de Baroul Teleorman (pe care o depune), lipsind intimata-pârâtă C. S..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin serviciul registratură s-a depus, la data de 07.10.2014, întâmpinare, ce a fost comunicată recurentei, având în vedere mențiunea existentă pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare.
Curtea procedează la legitimarea părților, astfel: recurenta-reclamantă-pârâtă prezintă carte de identitate . nr._ – CNP_; intimatul-pârât- reclamant prezintă carte de identitate . nr._ – CNP_.
Recurenta-reclamantă-pârâtă, prin apărător, depune dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantum de 518 lei, potrivit chitanței nr. SW_ din 10.10.2014, aferente căii de atac exercitate, precum s-a stabilit prin rezoluția administrativă și, având cuvântul, solicită instanței a lua act că partea pe care o reprezintă înțelege să nu mai susțină motivele referitoare la petițiunea de ereditate și la simulație.
Recurenta-reclamantă-pârâtă, personal, arată că nu mai insistă în primul și al doilea motiv de recurs.
Curtea ia act de cererea de renunțare la judecata primelor două motive de recurs.
Reprezentanții părților și al Ministerului Public, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurenta-reclamantă-pârâtă B. LUCREȚIA, prin apărător, solicită admiterea recursului și modificarea hotărârilor anterioare în sensul ca din activul succesoral de pe urma lui B. N. să facă parte doar cota de ½ din imobilul construcție situat în ..
Consideră că tribunalul nu a avut în vedere dispozițiile art. 30 din Codul familiei - bunurile dobândite în timpul căsătoriei sunt bunuri comune. Susține că, într-adevăr, defunctul a dobândit un teren în anul 1983. Construcția a fost edificată în timpul căsătoriei de către B. N. și soția acestuia, B. Lucreția, prin contribuție comună. Dacă totuși se consideră că imobilul ar fi bun propriu al lui B. N., dobândit anterior căsătoriei, este evident că trebuie avute în vedere îmbunătățirile aduse imobilului de către soți în timpul căsătoriei. Nu este vorba de simple îmbunătățiri, ci de continuare și de extindere. Ca urmare, din masa succesorală ar trebui să facă parte imobilul în starea actuală, mai puțin ½ din valoarea îmbunătățirilor aduse prin contribuția comună a soților.
Având în vedere întregul material probator administrat în cauză, solicită admiterea recursului prin includerea în masa succesorală a bunului imobil în cota de ½ și să se aibă în vedere și îmbunătățirile aduse imobilului în timpul căsătoriei, îmbunătățiri de o valoare mult mai mare în raport de valoarea imobilului.
Depune concluzii scrise.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Intimatul-pârât-reclamant B. C., prin apărător, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciind că soluția instanței de apel este legală, fiind pronunțată în baza unui probatoriu temeinic administrat.
Solicită, de asemenea, a se constata nulitatea motivelor de recurs referitoare la imobilul situat în . expuse nu se regăsesc în cele trei motive din cererea de recurs.
Solicită cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, în cuantum de 1.000 lei, potrivit chitanței nr. 709 din data de 06.09.2014 (pe care o depune).
Curtea acordă cuvântul recurentei-reclamante-pârâte asupra excepției invocate de intimatul-pârât-reclamant.
La interpelarea instanței, recurenta-reclamantă-pârâtă, prin apărător, precizează oral că în cadrul motivului trei de recurs a înțeles să invoce susținerile referitoare la cota de ½ din imobilul construcție situat în ..
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 21.09.2006 pe rolul Judecătoriei A. sub nr._, reclamanta B. LUCREȚIA a chemat în judecată pe pârâții B. C. și B. F., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați să-i lase liberul acces în imobilul situat în ..
La data de 13.11.2006 pârâții au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acțiunii, invocând excepția prematurității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului B. C..
La data de 14.11.2006, reclamanta a precizat acțiunea sa, arătând că aceasta constituie o petiție în ereditate, arătând că înțelege să solicite să se constate că este unica moștenitoare a defunctului său soț, B. N., decedat la data de 29.05.2006 și să fie obligați pârâții să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilul.
La data de 12.12.2006, pârâții au invocat excepția necompetenței teritoriale și excepția inadmisibilității.
Prin sentința civilă nr. 189/06.02.2007, Judecătoria A. a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.
Cauza a fost reînregistrată la data de 29.03.2007 pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București sub nr._ .
Prin cererea înregistrată la data de 04.12.2006 pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București sub nr._/4/2006, reclamanții B. F. și B. F., în contradictoriu cu pârâta B. LUCREȚIA, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea testamentului autentificat sub nr. 1273/02.05.2005 prin care pârâta a fost instituită legatar universal de către defunct și reducțiunea liberalității excesive în ipoteza în care testamentul va fi menținut în vigoare, în limitele cotității disponibile de ½ din masa succesorală, cu cheltuieli de judecată.
La data de 22.01.2007, pârâta a depus întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a solicitat respingerea acțiunii având ca obiect anularea testamentului și să se constate deschisă succesiunea defunctului B. N., decedat la data de 29.05.2006, cu ultimul domiciliu în București, ., sector 4, să se constate că masa succesorală se compune din activ, constând în imobilul din . construcție și teren de 713 m.p. și bunurile mobile indicate și aflate în acest imobil, precum și din pasiv, constând în suma de 10.000 lei, reprezentând creditul contractat de defunct la data de 28.03.2006 de la B.R.D. – Agenția Polivalentă, suma de 20.000 lei, împrumut pentru achiziționarea materialelor de construcții pentru casă, obligarea reclamanților la predarea legatului universal rămas de pe urma defunctului (să-i predea posesia bunurilor succesorale), obligarea reclamanților la plata sumei de 4.000 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a acestor bunuri, obligarea reclamanților la plata daunelor moratorii în valoare de 10.000 lei, cu cheltuieli de judecată. În situația în care se constată că reclamanții au vocație succesorală, a solicitat obligarea acestora să accepte atât activul, cât și pasivul succesiuni.
Prin întâmpinare la cererea reconvențională, depusă la 14.03.2007, reclamanții au arătat că imobilul din . terenul de 713 m.p.) este bunul propriu al defunctului.
Prin încheierea din data de 21.05.2007, s-a dispus conexarea dosarului nr._ la dosarul nr._/4/2006.
La termenul din data de 17.09.2007, ca urmare a decesului reclamantului-pârât B. F., intervenit la data de 18.06.2007, a fost introdus în cauză în calitate de reclamant-pârât B. C..
Prin sentința civilă nr. 1782/24.03.2008 pronunțată în dosarul nr._/4/2006, Judecătoria Sectorului 4 a respins capătul de cerere având a obiect anularea testamentului autentificat sub nr. 1273/02.05.2005 ca neîntemeiat și a disjuns celelalte capete de cerere, cererile conexe și cererea reconvențională, fiind format un nou dosar, cu nr._ .
Între timp, la data de 20.10.2008, reclamanta B. Lucreția a înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 o altă cerere, cu nr._, prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. F. și B. C., să se constate dreptul său de proprietate exclusivă asupra imobilului garsonieră situat în București, ., ., ., sector 4.
La data de 02.03.2009, reclamanta a depus precizări, prin care a arătat că solicită constatarea simulației prin interpunere de persoană a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 4295/06.03.1995 și a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâtă a vânzătoarei C. S..
La termenul din data de 13.04.2009, dosarul nr._ a fost conexat la dosarul nr. 2908/_.
Prin precizările de la termenul din 30.11.2009, pârâta-reclamantă B. Lucreția a arătat că obiectul acțiunii sale principale este petiție în ereditate și nu revendicare imobiliară.
Prin sentința civilă nr. 7326/15.12.2009, instanța a respins excepțiile invocate de pârâții-reclamanți B. C. și B. F., ca neîntemeiate; a admis în parte cererea reclamantei-pârâte B. Lucreția având ca obiect petiție în ereditate și acțiune în constatare; a admis în parte cererea pârâților-reclamanți privind reducțiunea liberalității excesive; a respins cererea reclamantei-pârâte B. Lucreția având ca obiect constatarea simulației; a constatat deschisă succesiunea defunctului B. N., decedat la data de 29.05.2006, calitatea de moștenitori a soției supraviețuitoare și a părinților defunctului, compunerea masei succesorale; a respins cererea pârâților de includere în masa succesorală a unor bunuri mobile aflate în imobilul din București, constatând că acestea revin soției supraviețuitoare B. Lucreția în proprietate în temeiul art. 5 din Legea nr. 319/1944, ca bunuri și obiecte aparținând gospodăriei casnice, a respins cererea pârâților-reclamanți B. C. și B. F. de includere în masa succesorală a autoturismului cu nr._ și a ½ din suma de_ ROL ca neîntemeiată; a respinsă cererea reclamantei-pârâte B. Lucreția de includere în masa succesorală a sumei de 20.000 lei, contravaloare împrumut pentru achiziționarea materialelor de construcții pentru casa din . și a respins cererea de obligare a pârâților-reclamanți la predarea către reclamanta-pârâtă a imobilului din .> Împotriva acestei sentințe, la data de 20.05.2010 a declarat apel reclamanta B. Lucreția, care a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București – Secția a III-a Civilă la 08.06.2010.
Prin decizia civilă nr. 454A/17.05.2011 pronunțată de Tribunalul București a fost respins ca nefondat apelul.
Împotriva acestei decizii, la data de 17.06.2011 a declarat recurs reclamanta, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a IV-a Civilă la 28.06.2011.
Prin decizia civilă nr.1293R/26.10.2011, Curtea de Apel București a admis recursul, a casat decizia recurată, a admis apelul, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond – Judecătoria Sectorului 4 București.
S-a reținut în considerentele deciziei menționate că sentința primei instanțe a fost pronunțată în contradictoriu cu o persoană lipsită de capacitate de folosință, fiind lovită de nulitate, întrucât la data de 13.11.2009, înainte de pronunțarea sentinței, a decedat reclamanta B. F..
Cauza a fost reînregistrată la data de 30.12.2011 pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București sub nr._ .
Prin sentința civilă nr. 9479/13.11.2012, Judecătoria Sectorului 4 București a respins ca neîntemeiate excepțiile de prematuritate, inadmisibilitate și lipsei calității procesuale pasive a pârâtului B. C., invocate de pârâți; a respins cererea reclamantei-pârâte având ca obiect petiție în ereditate; a admis cererea având ca obiect reducțiunea liberalității excesive; a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă B. Lucreția; a respins cererea reclamantei-pârâte având ca obiect constatarea simulației; a constatat deschisă succesiunea defunctului B. N., decedat la data de 29.05.2006, cu ultimul domiciliu în București, ., sector 4; a dispus reducțiunea testamentului autentificat sub nr. 1273/02.05.2006 de B.N.P.A. G. E. S. și S. D. T. până la cotitatea disponibilă de ½; a constatat că au calitatea de moștenitori ai defunctului B. N. reclamanta-pârâtă B. Lucreția, în calitate de legatar universal, cu o cotă de ½ parte din masa succesorală și pârâții B. F. și B. F., ambii decedați în cursul procesului, în calitate de moștenitori legali rezervatari – părinți ai defunctului – cu o cotă de 1/4 fiecare din masa succesorală; a constatat că masa succesorală rămasă în urma defunctului B. N. se compune din activ succesoral: - imobilul construcție situat în ., în suprafață de 112 m.p.; - cota de ½ parte din imobilul garsonieră situată în București, ., ., ., sector 4; - cota de ½ parte din bunurile mobile aflate în casa din . ½ parte din bunurile aflate în garsoniera din București, ., ., . și pasiv succesoral: suma de 10.000 lei reprezentând credit restant la B.R.D. Société Générale; a constatat că cota de ½ parte din bunurile aflate în garsoniera din București, ., ., ., sector 4, revin reclamantei-pârâte B. Lucreția în proprietate exclusivă; a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei-pârâte de includere în masa succesorală a sumei de 20.000 lei contravaloare, împrumut pentru achiziționare materiale de construcție; a luat act de renunțarea pârâților reclamanți la includerea în masa succesorală a autoturismului Volvo cu nr._ și a compensat în întregime cheltuielile de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în cursul procesului, la data de 13.11.2009, a decedat reclamanta B. F., fiind eliberat certificatul de calitate nr. 37/06.05.2010 de B.N.P. E. I., având calitatea de moștenitor al acestei defuncte fiul său, B. C., care la termenul din 05.05.2012 a arătat că înțelege să continue procesul început de autorii săi, defuncții B. F. și B. F., împotriva pârâtei B. Lucreția. În consecință, urmare a transmiterii calității procesuale active prin decesul autorilor săi, B. C. a dobândit calitatea de reclamant-pârât în cauză.
În ceea ce privește excepția prematurității cererii în petiție de ereditate, prima instanță a reținut că pârâții-reclamanți au invocat în argumentarea excepției faptul că nu s-a realizat dezbaterea succesiunii defunctului B. N. și nu s-a procedat la inventarierea bunurilor acestuia, potrivit art. 897 cod civil raportat la art. 70 din Legea nr. 36/1995, arătând că, înainte de a formula acțiunea în justiție, legatarul universal are obligația ca după ce a intervenit deschiderea succesiunii să se adreseze notarului public de la ultimul domiciliu al defunctului pentru a efectua inventarul bunurilor succesorale. Prin excepția prematurității cererii se invocă neîndeplinirea unei condiții procedurale constând în lipsa caracterului actual al dreptului sau pretenției supuse judecății. Excepția prematurității cererii este o excepție de procedură absolută, prin intermediul căreia se invocă lipsa parcurgerii unei etape obligatorii, procedurale, cum ar fi introducerea unei cereri anterior momentului de la care curge termenul pentru a putea fi introdusă ori înainte de a finaliza o procedură începută. În speță nu devin incidente cele arătate pentru a reține prematuritatea cererii, legatarul universal având posibilitatea introducerii unei cereri având ca obiect petiție în ereditate direct în fața instanței.
Referitor la excepția de inadmisibilitate a cererii în petiție de ereditate, instanța a constatat că pentru introducerea unei asemenea cereri nu constituie o condiție necunoașterea de către reclamantul-moștenitor a decesului lui decujus și a faptului că era moștenitor. Obiectul unei petiții în ereditate îl constituie recunoașterea calității de moștenitor și predarea/restituirea bunurilor succesorale deținute de persoane care se pretind moștenitori la rândul lor. În speță, reclamanta pretinde că, fiind legatar universal, pârâții sunt obligați la predarea bunului succesoral constând în imobilul din .> În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului B. C., cu privire la petiția de ereditate, instanța a reținut că reclamanta a pretins faptul că acesta și tatăl său au intrat în stăpânirea imobilului din . este singura moștenitoare, fiind instituită legatar universal prin testamentul autentic nr. 1273/02.05.2005. Fiind vorba de o constatare pentru analiza căreia se impune cercetarea probelor administrate pe fondul cauzei, instanța a analizat-o odată cu fondul cererii privind petiția de ereditate.
Referitor la fondul cererii în petiție de ereditate, instanța a reținut că prin sentința civilă nr. 1782/24.03.2008, definitivă și irevocabilă, a fost respinsă cererea de anulare a testamentului autentic nr. 1273/02.05.2005 lăsat de defunctul B. N., decedat la data de 29.05.2006, prin care acesta instituia legatar universal pe soția sa, B. Lucreția. Potrivit actelor de stare civilă depuse la dosar, a reținut că defunctul B. N. este fiul pârâților-reclamanți inițiali, B. F. și B. F., decedați în cursul procesului, așadar ulterior decesului fiului lor, B. N.. Prin urmare, pârâții-reclamanți B. F. și B. F., fiind părinții defunctului, beneficiază de rezervă succesorală în cuantum de 1/2, defunctul lăsând ambii părinți în viață, conform dispozițiilor art. 843 Cod civil. Pentru a se reține că aceștia au calitatea de moștenitori rezervatari, trebuie să se constate că au calitatea de moștenitori acceptanți ai succesiunii defunctului.
Din recunoașterile la interogatoriile administrate pârâților, coroborate cu propriile susțineri ale reclamantei din cererea în petiție de ereditate, instanța a reținut că părinții defunctului au luat în stăpânire imobilul compus din casă și teren situat în . ambele părți au invocat faptul că face parte din masa succesorală, reclamanții ca bun propriu al defunctului, iar pârâta ca bun comun. Prin urmare, s-a reținut că aceștia au efectuat un act de acceptare tacită a moștenirii defunctului, printr-un act material de luare în stăpânire a imobilului despre care se pretinde că face parte din masa succesorală, din care rezultă intenția lor neechivocă de acceptare a moștenirii, aceștia însușindu-și calitatea de erezi ai defunctului.
În ceea ce privește petiția de ereditate în capătul său de cerere privind predarea imobilului teren și construcție din . reținut că este neîntemeiată, condiția privind lipsa calității de moștenitori a pârâților părinți ai defunctului nefiind îndeplinită. Urmare a respingerii cererii de predare a bunului imobil teren de 713 m.p. și construcție situate în . constatat implicit că cererile privind obligarea pârâților la plata sumei de 40.000 lei cu titlu de lipsă de folosință a acestui bun și de obligare a lor la plata unei sume de 10.000 lei daune moratorii sunt neîntemeiate.
Instanța a constatat a fi îndeplinite condițiile pentru a opera reducțiunea legatului universal dispus de defunct, cererea în reducțiune fiind introdusă în termenul de prescripție de trei ani de la data deschiderii succesiunii (04.12.2006).
Pârâtul B. C., fratele defunctului, conform actelor civile depuse la dosar, este exheredat indirect prin testamentul lăsat de defunct, astfel că, nefiind moștenitor rezervatar, este înlăturat de la moștenirea acestuia.
Prin urmare, în temeiul art. 651 Cod civil, instanța a constatat deschisă succesiunea defunctului B. N., decedat la data de 29.05.2006, iar în temeiul art. 650, 654, 847, 888 și 843 Cod civil a constatat că au calitatea de moștenitori ai defunctului reclamanta B. Lucreția, în calitate de legatar universal, în baza testamentului autentificat sub nr. 1273/02.05.2006, cu o cotă de ½ parte din masa succesorală și pârâții inițiali B. F. și B. F., în calitate de moștenitori legali, părinți ai defunctului, ambii cu o cotă de ½ parte din masa succesorală.
Referitor la cererile având ca obiect constatarea masei succesorale, pentru a se identifica bunurile ce compun masa succesorală, instanța a analizat temeinicia cererii privind acțiunea în simulație a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4295/06.03.1995.
Reclamanta B. Lucreția a invocat faptul că imobilul garsonieră din București, ., ., ., sector 4, care a făcut obiectul contractului anterior menționat, este bun propriu. A arătat că locuia în garsonieră atunci când l-a cunoscut pe defunct în anul 1988, când acesta tocmai venise din Irak și nu realiza venituri. A arătat că a încheiat cu fosta proprietară, pârâta C. S., o chitanță de vânzare cumpărare în anul 1994, prin care a achiziționat garsoniera, iar ulterior, în anul 1995, a fost încheiat un contract prin interpunere de persoană, în sensul că ea, fiind mandatar al fostei proprietare, nu a putut cumpăra garsoniera, astfel că a fost încheiat un contract autentic în care figura formal drept cumpărător soțul său, B. N.. În susținerea celor invocate, reclamanta pretinde că avea venituri mai mari decât ale soțului său, iar acesta investea toți banii în casa din . martorilor E. N. și S. I., audiați în cauză, instanța a reținut că prețul acestei garsoniere a fost achitat de către ambii soți, anterior încheierii căsătoriei lor, aceștia împrumutând banii chiar de la acești martori, în scopul de a cumpăra imobilul ca bun comun. Pe de altă parte, la dosar a fost depus doar contractul de muncă al defunctului, din care reiese că acesta a lucrat în perioada anterioară anului 1988 și începând apoi din anul 1992, în timp ce reclamanta nu a făcut în niciun fel dovada cuantumului și provenienței sumei de bani cu care ar justifica achitarea doar de către ea a prețului unui apartament în anul 1994.
În ceea ce privește susținerea reclamantei în sensul că având calitatea de mandatar al vânzătoarei C. S. nu putea fi în același timp și cumpărătoare, instanța a apreciat că este neîntemeiată, legea neinterzicând această dublă calitate, câtă vreme mandatul este dus la îndeplinire și prețul obținut din vânzare este remis mandantului.
Simulația prin interpunere de persoane presupune îndeplinirea a două condiții: existența concomitentă a două contracte între aceleași părți, unul public, aparent, denumit și contract simulat, prin care se creează o anumită aparență juridică ce nu corespunde realității și un altul secret, denumit contraînscris, care corespunde voinței reale a părților și prin care acestea anihilează, în tot sau în parte, aparența juridică ce a luat naștere prin actul public, simulat. În chitanța din anul 1994 figurează în calitate de cumpărător reclamanta B. (fostă L.) Lucreția, iar în contractul autentic din anul 1995, aceasta figurează în calitate de mandatar al vânzătoarei C. S.. Reclamanta invocă crearea unei aparențe juridice prin cel de-al doilea contract autentic din anul 1995.
În cazul simulației prin interpunere de persoane, ambele părți din contractul aparent urmăresc, în mod conștient, ca efectele să se producă față de o terță persoană, căreia i se asigură anonimatul tocmai prin simularea persoanei, ceea ce în cauză nu s-a demonstrat. Nu s-a dovedit că adevărata intenție a părților din contractul invocat ca fiind un contract simulat a fost aceea ca reclamanta să fie cumpărător, iar această împrejurare să nu fie cunoscută de terți. Poziția acesteia din contractul public, aceea de mandatar al vânzătoarei, nu dovedește caracterul simulat al actului. Nu s-a dovedit în ce mod se asigura anonimatul cumpărătoarei reale și scopul simulației astfel pretinse, câtă vreme prețul deja fusese achitat în anul 1994, iar transferul dreptului de proprietate ar fi operat valabil prin încheierea unui act sub semnătură privată.
Analizând chitanța întocmită în anul 1994, invocată de către reclamantă ca fiind actul secret, s-a constatat că acesta constituie un formular de contract autentic, fără însă a fi înregistrat la un notariat, instanța apreciind că acesta nu dovedește caracterul simulat al actului autentificat ulterior în anul 1995. Mai mult, instanța a reținut că acest act, datat 1994, nu are valoarea unui înscris sub semnătură privată, neavând dată certă pentru a căpăta această valoare, conform dispozițiilor art. 1182 Cod civil. Mai mult, înscrisul invocat nu poartă semnătura părților, observându-se că numele părților au fost trecute cu aceeași caligrafie, fără ca acestea să poată fi considerate ca semnături ale părților actului. Acest înscris are cel mult valoarea unei chitanțe ce constituie un început de dovadă în ce privește faptul material al plății prețului pentru garsonieră în anul 1994 de reclamantă. Acest început de dovadă trebuie completat cu prezumții și martori. Or, reclamanta nu a produs dovezi din care să se prezume că ar fi avut venituri pentru a achita singură prețul imobilului.
Cu privire la chestiunea regimului sub incidența căruia intră garsoniera din București, sector 4, ., ., . s-a reținut că a fost achiziționat cu sume împrumutate ambilor soți, instanța a reținut că actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4295/06.03.1995 a fost încheiat în luna martie 1995, căsătoria părților fiind încheiată în luna iunie 1995. Având în vedere susținerile martorilor menționați privind achiziționarea imobilului de către ambii soți pentru a fi locuință comună, s-a constatat că acest imobil constituie bun comun al soților dobândit în timpul căsătoriei, cu atât mai mult cu cât martorii E. N. și S. I. au arătat că restituirea împrumuturilor de către soți s-a făcut în rate după încheierea căsătoriei. Instanța a reținut, prin urmare, că scopul pentru care a fost cumpărată garsoniera din București a fost acela de a le servi drept locuință comună. În consecință, deși acestui bun nu i se aplică prezumția instituită de art. 30 Cod familiei, instanța a constatat calitatea sa de bun comun al soților.
Referitor la imobilul din . B. F. și B. F. au susținut că acesta este bun propriu al defunctului, în timp ce pârâta B. Lucreția a susținut că este bun comun. Din adeverința nr. 2114/07.05.2007 emisă de Consiliul Local al comunei B., s-a reținut că în registrul agricol figurează înscriși B. N. și B. Lucreția cu casă de locuit în suprafață de 112 m.p., executată în anul 1983. Cu toate acestea, instanța a reținut că pârâta B. Lucreția nu a făcut dovada contribuției sale la edificarea acestei construcții, din declarațiile martorilor audiați în cauză coroborate cu conținutul adresei anterior menționate reținându-se că această construcție a fost edificată în anul 1983, când pârâta și defunctul nu erau căsătoriți, fiind ridicată în mare parte cu sumele de bani trimise de defunct din Irak, prin grija părinților săi. După venirea din Irak, defunctul a beneficiat de materiale de construcții și de sume de bani de la martorul E. N.. Acest martor a mai arătat că după ce a venit din Irak defunctul s-a ocupat personal de construcția casei, în anii 2002 – 2003 s-a pus acoperișul, tâmplărie, casa a fost racordată la energie electrică.
În ceea ce privește terenul în suprafață de 713 m.p. pe care este situată această construcție, deși părțile nu au contestat existența acestuia în patrimoniul defunctului, instanța a reținut că în cauză nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate al defunctului asupra acestui teren printr-un act de proprietate, astfel încât acest imobil nu a fost inclus în masa sa succesorală.
Referitor la bunurile mobile existente în casa din . pârâta B. Lucreția, instanța a reținut că ambele părți au recunoscut existența acestora, nefiind dovedit contrariul prezumției achiziției acestor bunuri în mod egal de soți, astfel că s-a reținut în masa succesorală lăsată de defunct cota de ½ din aceste bunuri.
În ceea ce privește bunurile mobile enumerate de pârâții B. F. și B. F., existente în garsoniera achiziționată de soți în timpul căsătoriei, care a constituit și locuința comună a soților, instanța a constatat incidența în speță a dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 319/1994.
În ceea ce privește pasivul succesoral, din adresa emisă de societatea de asigurare S.C. Asiban S.A. rezultă că firma asiguratoare nu a aprobat acoperirea riscului produs prin decesul lui B. N. care contractase un credit la B.R.D. în sumă de 10.000 lei, astfel cum rezultă din graficul de rambursare depus la dosar. Contractul a fost încheiat la data de 03.04.2006, prima rată trebuind a fi achitată la 03.05.2006. B. N. a decedat la data de 29.05.2006, astfel că instanța a reținut ca făcând parte din pasivul succesoral creditul despre care niciuna dintre părți nu a făcut dovada achitării la data decesului lui B. N..
În ceea ce privește cererea reclamantei B. Lucreția de includere în pasivul succesoral a sumei de 20.000 lei reprezentând împrumut pentru achiziționarea materialelor de construcție, instanța a respins-o ca neîntemeiată, întrucât reclamanta nu a dovedit existența acestui împrumut.
Împotriva acestei sentințe, la data de 23.11.2012 reclamanta-pârâtă B. Lucreția a declarat apel, care a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția V-a Civilă la data de 07.12.2012.
Prin decizia civilă nr. 1239A/05.12.2013 Tribunalul București - Secția V-a Civilă a respins ca nefondat apelul, a obligat apelanta la plata sumei de 503 lei, reprezentând diferență de taxă de timbru datorată pentru apel și la plata cheltuielilor de judecată către intimatul B. C., mai precis a sumei de 500 lei, reprezentând onorariu avocațial.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că disputa dintre părțile cu interese contrare în cazul unei acțiuni având ca obiect o petiție în ereditate se referă la calitatea de moștenitor a acestora, vocația succesorală a părților litigante, predarea bunurilor din masa succesorală reprezentând doar consecința acesteia.
Mai precis, pentru a fi întemeiată o astfel de acțiune, este necesar ca reclamantul să susțină și să dovedească faptul că, spre deosebire de partea adversă, deține calitatea de moștenitor a defunctului în patrimoniul căreia se afla unul sau mai multe bunuri.
Or, în speță, astfel cum a reținut în mod judicios prima instanță, pârâții reclamanți B. F. și B. F. sunt părinții decujusului B. N., fiind postdecedați acestuia. Totodată, reclamanta-pârâtă B. Lucreția este soția supraviețuitoare a acestuia, legatară universală a defunctului B. N..
Ca atare, întrucât pârâții-reclamanți B. F. și B. F., în calitate de ascendenți privilegiați, beneficiază de rezervă succesorală în cuantum de ½ din masă, dețin calitatea de moștenitori rezervatari. Aceștia culeg moștenirea alături de reclamanta-pârâtă B. Lucreția, la rândul său moștenitoare testamentară.
Se poate conchide astfel fără echivoc faptul că nu sunt întrunite condițiile pentru admiterea petiției de ereditate, ambele părți având vocație succesorală concretă pentru culegerea moștenirii provenite de la defunctul B. N..
Relativ la constatarea simulației prin interpunere de persoane a contractului de vânzare-cumpărare nr. 4295/06.03.1995, având ca obiect imobilul garsonieră din București, ., ., ., petit formulat în contradictoriu cu pârâta C. S., s-a observat că instanța de fond a efectuat o analiză corectă a situației de fapt calificată juridic.
În combaterea susținerii reclamantei cu privire la caracterul de bun propriu al imobilului, instanța a coroborat în mod judicios probele existente la dosar. Astfel, s-a conchis întemeiat că apelanta reclamantă nu a făcut dovada achitării din fonduri proprii a imobilului, în timp ce partea adversă a dovedit obținerea de venituri de către decujus în perioada de referință, precum și faptul că martorii E. N. și S. I. i-ar fi împrumutat acestuia bani pentru a plăti prețul garsonierei.
Totodată, astfel cum a observat și instanța de fond, este lipsită de temeinicie susținerea apelantei reclamante privind motivul simulației prin interpunere de persoane, adică imposibilitatea de a încheia un contract cu sine însăși, în calitate dublă de mandatar al vânzătorului și de cumpărător. Aceasta deoarece actul cu sine însuși nu este în sine ilicit, nevalabilitatea sa poate fi susținută de partea interesată numai dacă se dovedește neglijarea intereselor mandantului. Or, pericolul nevalabilității contractului de vânzare-cumpărare încheiat în atare condiții poate fi înlăturat, exempli gratia, prin simpla inserare în cuprinsul procurii a acordului mandantului privind încheierea contractului cu însuși mandatarul, în calitate de cumpărător.
În aceste condiții, antecontractul de vânzare-cumpărare din 1994, la care face referire apelanta-reclamantă și care reprezintă numai un început de dovadă scrisă, neavând dată certă și nefiind semnat de părți, nu poate dovedi per se o situație juridică diferită de cea reținută în contractul autentic nr. 4295/06.03.1995.
Împotriva acestei decizii, la data de 30.06.2014 a declarat recurs reclamanta-pârâtă B. Lucreția, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 07.07.2014.
1. În motivarea cererii sale, recurenta-reclamantă-pârâtă a arătat că în mod greșit a fost respinsă cererea sa având ca obiect petițiune în ereditare, întrucât potrivit art. 1131 alin. 1 din noul Cod civil recunoașterea calității sale de moștenitor obligă pe deținătorul fără titlu, și anume intimatul-pârât-reclamant B. C., la restituirea bunurilor culese din masa succesorală.
Astfel, sunt îndeplinite cele două condiții stabilite pentru a putea fi introdusă cererea în petiție de ereditate: să se pretindă calitatea de moștenitor a reclamantului și să se solicite predarea bunurilor succesorale aflate în posesia altor moștenitori.
2. Referitor la cererea de constatare a simulației contractului de vânzare-cumpărare al garsonierei cu nr. 4295/06.03.1995 prin interpunere de persoane, a arătat că în speță este îndeplinită condiția existenței actului secret, acesta fiind înscrisul sub semnătură privată întocmit între recurentă și pârâta C. S. la data de 14.03.1992, denumit „declarație".
Totodată, a arătat că din eroare s-a menționat în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare nr. 4295/06.03.1995 faptul că defunctul B. N., cel care era menționat ca fiind aparent cumpărătorul garsonierei, era căsătorit, întrucât căsătoria a avut loc ulterior, la data de 23.06.1995, potrivit certificatului de căsătorie ..A. nr._ eliberat de Consiliul Local al Sectorului 4 București.
Astfel, această garsonieră este bunul său propriu, fiind dobândit de ea înainte de căsătoria cu decujus și chiar de concubinajul său cu acesta. De altfel, rațiunea pentru care defunctul său soț i-a lăsat prin testament întreaga sa avere, instituindu-o legatară universală, este aceea că el știa că ea achitase dinainte întreg prețul garsonierei (conform înscrisului sub semnătură privată).
Instanța de fond în mod greșit a pus la îndoială faptul că recurenta a achitat întreg prețul garsonierei și totodată procura autentică pe care fosta proprietară a acesteia, C. S., i-a dat-o pentru vânzare, dar și posibilitatea sa de a achita prețul unei garsoniere în anul 1994, și de asemenea a ignorat declarațiile martorilor săi, din care rezulta că, în acea perioada, venitul său era considerabil (ea având economii și dinainte), lucrând la fosta fabrică „Avicola-Crevedia", de unde primea multe prime și bonificații.
De altfel, recurenta nici nu trebuia să justifice proveniența banilor, din moment ce a dovedit un lucru cert, și anume faptul că a achitat prețul garsonierei în întregime, aspect ce rezultă atât din înscrisul sub semnătură privată întocmit cu fosta proprietară, C. S., cât și din procura autentică de vânzare dată de către aceasta pentru ea, ambele coroborându-se cu declarațiile martorilor săi, în speță neinteresând cuantumul sumei plătite ca preț, ci numai aspectul achitării acesteia de către recurentă, în exclusivitate, anterior relației sale de concubinaj pe care a avut-o cu defunctul, ce a precedat perioada lor de căsnicie.
Instanța de fond a reținut, fără niciun temei, că înscrisul sub semnătură privată încheiat între recurentă și fosta proprietară a garsonierei, C. S., denumit „chitanță", „nu are valoarea unui înscris sub semnătură privată, nefiind înregistrat pentru a căpăta această valoare".
De asemenea, instanța de apel ar fi trebuit să insiste în a fi audiată numita C. S. sau să-i pună în vedere suplimentar să aducă dovezi din care să rezulte veniturile sale din acea perioadă, pentru lămurirea cauzei sub toate aspecte și pronunțarea unei decizii temeinice și legale.
În al doilea rând, se observă că instanța de apel s-a limitat la critica unor aspecte, fără a proceda la identificarea exactă a situației locative a recurentei, ceea ce indică a lipsă de manifestare a rolului activ al acestei instanțe.
Pe cale de consecință, recurenta-reclamantă-pârâtă a solicitat instanței să admită recursul astfel cum a fost formulat și să dispună în baza probatoriului administrat următoarele: - constatarea componenței masei succesorale rămase de pe urma defunctului B. N.: activul: cota de 1/2 din imobilul compus din casa de locuit compusă din 5 camere, baie, 2 holuri, pivniță, construită din cărămidă și B.C.A. și teren aferent în suprafața de 713 m.p., situat în .; pasivul: creditul în valoare de 10.000 RON contractat de defunct la data de 28.03.2006 de la B.R.D. - Agenția Polivalenta și suma de 20.000 RON reprezentând contravaloare împrumut pentru achiziționarea materialelor de construcții pentru casă; - constatarea faptului ca bunurile și obiectele aparținând gospodăriei casnice revin recurentei în proprietate în temeiul dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 319/1944; - obligarea intimatului-pârât-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă, art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
La data de 07.10.2014 intimatul-pârât-reclamant B. C. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
1. În motivare, a arătat, cu privire la primul motiv de recurs, că pârâții-reclamanți B. F. și B. F. au vocație succesorală concretă pentru culegerea moștenirii alături de reclamanta-pârâtă.
2. Cu privire la al doilea motiv de recurs, a arătat că instanța de apel a analizat și interpretat corect probatoriul administrat în cauza supusa judecății, a făcut o aplicare corecta a legii în materia simulației și comunității de bunuri, stabilind astfel o situație de fapt corectă.
De asemenea, recurenta nu a explicat instanței motivul pentru care aceasta nu a încheiat ea în calitate de cumpărătoare contractul nr. 4295/06.03. 1995, mai ales că prețul a fost achitat exclusiv de ea, așa cum a pretins, iar încrederea pe care ar fi avut-o în defunct i-ar fi dat acestuia din urmă posibilitatea de a fi mandatar al vânzătoarei, cu atât mai mult cu cât la nivelul anului 1994 pentru achiziționarea unui apartament nu exista vreo reglementare care să impună încheierea actului în formă autentică, simplul act sub semnătură privată realizând transferul dreptului de proprietate.
Referitor la motivele de recurs privind nelegalitatea deciziei atacate, intimatul-pârât-reclamant consideră ca acestea sunt nefondate, pentru că recurenta-reclamantă-pârâtă nu arată care sunt normele de drept nesocotite de către Tribunalul București în pronunțarea deciziei.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 308 alin. 2 Cod procedură civilă.
La termenul din 14.10.2014, recurenta-reclamantă-pârâtă a renunțat la judecata primelor două motive de recurs, referitoare la petiția de ereditate și la simulație, iar instanța a luat act de această manifestare de voință a părții, în temeiul art. 246 Cod procedură civilă.
La același termen de judecată, recurenta-reclamantă-pârâtă a formulat un motiv nou de recurs, prin care a criticat soluția instanței sub aspectul includerii în activul succesoral de pe urma lui B. N. a întregului imobil construcție situat în ., deși ar fi trebuit inclusă doar cota de ½ din acesta, astfel cum rezultă din probele administrate sau care ar mai trebui administrate.
Intimatul-pârât-reclamant a invocat nulitatea acestui motiv de recurs.
Asupra excepției invocate, Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 3021 lit. c Cod procedură civilă, cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
În același sens, art. 303 alin. 1 Cod procedură civilă prevede că recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs. Potrivit art. 303 alin. 2 Cod procedură civilă: „Termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la data comunicării hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte”.
Termenul de recurs este potrivit art. 301 Cod procedură civilă de 15 zile de la comunicarea hotărârii și, față de dispozițiile legale citate anterior, în acest caz același termen este stabilit și pentru motivarea recursului.
În cauză, hotărârea a fost comunicată recurentei-reclamante-pârâte la data de 13.06.2014, așa cum rezultă din dovada de comunicare a hotărârii atacate, iar noul motiv de recurs nu a fost invocat până la 30.06.2014, când termenul prevăzut de lege s-a împlinit, potrivit regulilor de calcul prevăzute de art. 101 alin. 1 și 5 Cod procedură civilă.
Pe cale de consecință, constatând ca motivul de recurs invocat oral la termenul din 14.10.2014 nu a fost formulat în termenul legal, Curtea urmează să admită excepția și să constate nulitatea acestuia.
Examinând decizia civilă recurată prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Prin cererea de recurs depusă în termenul legal, la data de 30.06.2014, recurenta-reclamantă-pârâtă a solicitat și ca în masa succesorală să fie incluse, la activ, doar o cotă de ½ din imobilul situat în ., precum și terenul în suprafață de 713 m.p., iar la pasiv, și suma de 20.000 lei reprezentând contravaloarea împrumutului pentru achiziționarea materialelor de construcții pentru casă.
În condițiile date, s-ar putea reține cel multă că recurenta a făcut o simplă afirmație generală în sensul că instanța în mod greșit a inclus sau a omis anumite bunuri din patrimoniul succesoral, fără a justifica această afirmație printr-un raționament logico-juridic, iar instanța de control judiciar nu a identificat asemenea deficiențe care să constituie motive de nelegalitate.
Este de menționat în acest sens faptul că recursul prezintă câteva atribute importante, care sunt de natură să îi confere întreaga sa fizionomie, astfel cum a fost ea concepută de către legiuitor.
În mod incontestabil, primul și cel mai important atribut al recursului este acela de a constitui o cale extraordinară de atac. Această calificare a recursului este oferită chiar de Codul de procedură civilă, prin situarea sa topografică în Capitolul I din Titlul V, consacrat căilor extraordinare de atac, al Cărții II. Corespunzând exigențelor firești ale unei căi extraordinare de atac, recursul a fost pus la dispoziția părților numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege, enumerate în cuprinsul art. 304 Cod procedură civilă și care, în principiu, vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate, controlul judiciar putându-se exercita astfel doar asupra problemelor de drept discutate în speță. Legiuitorul a avut în vedere împrejurarea că părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului, atât în fapt, cât și în drept, în apel.
Un alt atribut important al recursului care interesează din perspectiva prezentei cauze este acela de a constitui o cale de atac nedevolutivă. Dacă specific etapei apelului este devoluțiunea care, în limitele fixate de apelant prin motivele de apel, înseamnă o analiză a sentinței atât sub aspectul nelegalității, cât și al netemeiniciei, putându-se stabili, pe baza probatoriului administrat, o altă situație de fapt decât cea reținută de prima instanță, și la care să se aplice dispozițiile legale incidente, în recurs se realizează un control asupra hotărârii atacate, fără posibilitatea de a se administra, ca regulă, probe noi și fără a fi antrenată o rejudecare în fond a pricinii, în ansamblul ei.
Având în vedere aceste elemente caracteristice ale căii de atac în discuție, instanța învestită cu soluționarea recursului nu poate analiza legalitatea hotărârii atacate decât exclusiv prin prisma motivelor prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, fără a putea verifica alte aspecte în afara celor enumerate de textul de lege respectiv.
De asemenea, simpla nemulțumire a părții de hotărârea pronunțată nu este suficientă, recurentul fiind obligat să își sprijine recursul pe cel puțin unul din motivele prevăzute de lege.
Pe cale de consecință, instanța de recurs trebuie să analizeze în prealabil încadrarea criticilor formulate de parte împotriva hotărârii pronunțate în apel într-unul din cazurile expres și limitativ enunțate de lege, în speță fiind în discuție cele prevăzute de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Cel de-al nouălea motiv de recurs se referă la pronunțarea unei hotărâri lipsite de temei legal sau date cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Ipoteza a doua - încălcarea sau aplicarea greșită a legii - are în vedere situațiile în care instanța recurge la textele de lege aplicabile speței, dar fie le încalcă, în litera sau spiritul lor, fie le aplică greșit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă, ori cu totul eronată. Întrucât textul de lege nu face nicio distincție, motivul de recurs vizează atât încălcarea legii de drept substanțial, cât și a celei de drept procesual, însă pentru acele situații care nu pot fi încadrate în celelalte motive de recurs.
Prin concept, motivul de recurs nu include deci și cazurile în care greșeala de raționament a instanței ar fi săvârșită în legătură cu premisa minoră a silogismului judiciar, și anume reținerea situației de fapt, ca urmare a aprecierii probelor administrate în cauză. Textul de lege are în vedere numai cea de-a doua etapă a activității jurisdicționale care conduce la pronunțarea soluției, respectiv confruntarea faptelor la condițiile de aplicare a regulii de drept.
Față de aceste considerente, nereținând nici critica formulată prin recursul inițial, Curtea urmează ca, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, să respingă recursul ca nefondat.
De asemenea, în temeiul art. 316, 298 și 274 Cod procedură civilă, Curtea va obliga recurenta, care se află în culpă procesuală, la plata către intimat a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nul motivul de recurs invocat oral, în ședința publică din 14.10.2014.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă-pârâtă B. LUCREȚIA împotriva deciziei civile nr. 1239/A/05.12.2013 pronunțate de Tribunalul București - Secția V-a Civilă, în dosarul nr._ /2012 în contradictoriu cu intimatul- pârât-reclamant B. C. și cu intimata-pârâtă C. S..
Obligă recurenta la plata către intimat a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.10.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. H. G. S. C. G.
GREFIER
S. R.
Red. C.G.
Tehnored. C.S./C.G.
Ex.2/21.11.2014
T.B. Secția a V-a Civilă - S. O.
- A. R. B.
Jud. sector 4 București - D. P.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 316/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 1814/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
