Obligaţie de a face. Decizia nr. 1317/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1317/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-09-2014 în dosarul nr. 20327/300/2009*
Dosar nr._
(208/2014)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1317
Ședința publică de la 22.09.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - D. A.
JUDECĂTOR - F. P.
JUDECĂTOR - C. M. T.
GREFIER - RĂDIȚA I.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentele reclamante I. L. și I. A., împotriva deciziei civile nr.1034 A din 23.10.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți Ministerul Finanțelor Publice, S. Român, prin Banca Națională a României și M. Afacerilor Interne (M. Administrației și Internelor).
Cauza are ca obiect acțiune civilă pentru obligația de a face (restituire metale prețioase).
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă recurentele reclamantă I. L., I. A., personal și consilierul juridic I. M. în calitate de reprezentant al intimatului pârât S. Român, prin Banca Națională a României; lipsesc intimații pârâți Ministerul Finanțelor Publice și M. Administrației și Internelor.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că recurenta-reclamantă, I. A. a procedat la semnarea recursului, precum și faptul că recurenta-reclamantă, I. A. a depus o . înscrisuri la dosar în data de 23.06.2014.
Se procedează la identificarea recurentei reclamante, I. A., care prezintă C.I. . nr._/28.12.1995.
Părțile prezente, având pe rând cuvântul declară că nu mai au cereri de formulat și probe de administrat.
Curtea având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat și probe de administrat constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurenta reclamantă, I. A., având cuvântul solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea hotărârii atacate, în sensul obligării intimatei, Banca Națională a României la restituirea unui inel proprietatea lor, care a fost confiscat cu ocazia percheziției efectuate în baza Legii nr. 18/1968 și care nu a mai fost restituit, fără cheltuieli de judecată.
Recurenta-reclamantă, I. L. pune aceleași concluzii de admitere a recursului.
Consilierul juridic al intimatului-pârât, S. Român prin Banca Națională a României, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a deciziei civile recurate.
Consideră că motivele de recurs, așa cum au fost formulate, sunt o expunere a situației de fapt, neputând fi calificate drept critici de nelegalitate aduse hotărârii atacate, fapt care ar urma să fie sancționat cu nulitatea recursului,potrivit art. 306 C.p.civ.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1283/18.11.2010, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București – Secția Civilă în dosarul nr._, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. Administrației și Internelor, invocată de acest pârât; s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, invocată de acest pârât, ca neîntemeiată; totodată s-a respins acțiunea formulată de reclamantele I. L. și I. A., în contradictoriu cu pârâtul M. Administrației și Internelor, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; s-a respins acțiunea formulată de reclamantele I. L. și I. A. în contradictoriu cu pârâții S. Român prin Banca Națională a României, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut, în ceea ce privește inelul de aur, că reclamantele nu au făcut dovada confiscării acestui bun în temeiul hotărârilor judecătorești menționate, după cum nu au făcut nici dovada confiscării ilegale a acestuia și nici a desființării acestui titlu, care să le îndreptățească pretenția de restituire după cum au susținut, așa încât a fost găsită neîntemeiată pretenția privind restituirea acestui bun.
Având în vedere că nu s-a făcut dovada desființării titlului statului cu privire la aceste bunuri, instanța a reținut că nu există obligația restituirii acestora, neexistând nici dreptul corelativ invocat de către reclamante de a pretinde îndeplinirea obligației de restituire conform art. 1073 Cod civil.
Ținând seama de toate considerentele expuse mai sus, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. Administrației și Internelor și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamantele I. L. și I. A., în contradictoriu cu pârâtul M. Administrației și Internelor, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată și a respins acțiunea formulată de reclamantele I. L. și I. A. în contradictoriu cu pârâții S. Român prin Banca Națională a României și Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată.
Prin decizia civilă nr. 906 A/10.10.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, a fost respins ca nefondat apelul formulat de apelantele reclamante I. A. și I. L..
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut că apelantele reclamante nu au făcut dovada că decizia care a stat la baza preluării a fost desființată, astfel că Tribunalul a constatat că în mod corect instanța de fond a reținut faptul că nu există obligația restituirii acestor bunuri, neexistând nici dreptul corelativ invocat de către acestea de a pretinde îndeplinirea obligației de restituire conform art. 1073 Cod civil.
În ceea ce privește inelul de aur, în cauză, Tribunalul a reținut că s-a făcut dovada că acesta a fost confiscat și depus în bancă în anul 1979, însă nu s-a făcut dovada ca această confiscare s-a făcut în baza hotărârilor judecătorești de mai sus, așa cum susțin reclamantele și nici că această confiscare s-ar fi făcut nelegal.
Având în vedere aceste considerente, Tribunalul a apreciat că soluția instanței de fond este legală și temeinică și, pe cale de consecință, în temeiul art. 296 Cod de procedură civilă, a respins apelul formulat împotriva sentinței civile nr._/18.11.2010, pronunțată de Judecătoria Sector 2 București – Secția Civilă, ca nefondat.
Prin decizia civilă nr. 977/30.05.2013, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și Familie în dosarul nr._ (315/2013), s-a admis recursul formulat de recurentele-reclamante I. L. și I. A. împotriva deciziei civile nr. 906/A din 10 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr._/300/2009, în contradictoriu cu intimații-pârâți Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, S. Român, prin Banca Națională a României și M. Administrației și Internelor. Curtea a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță – Tribunalul București.
Referitor la criticile vizând nerestituirea inelului de aur, Curtea a constatat însă că instanța de fond și instanța de apel au reținut doar împrejurarea că reclamantele nu au făcut dovada confiscării acestui bun în temeiul hotărârilor judecătorești menționate, după cum nu au făcut nici dovada confiscării ilegale a acestuia și nici a desființării acestui titlu, neexistând dreptul invocat de către reclamante de a pretinde îndeplinirea obligației de restituire conform art. 1073 Cod civil.
Cu privire la inelul revendicat, Banca Națională a României a susținut în mod constant prin întâmpinările formulate în cauză, inclusiv, în faza procesuală a recursului că acest obiect ar fi fost confiscat în baza Legii nr. 18/1968 privind controlul provenienței unor bunuri ale persoanelor fizice, care nu au fost dobândite în mod licit și că în prezent se regăsește în tezaurul B.N.R.-S.M.B., putând fi restituit în natură, în condițiile legii.
Prin urmare, O.U.G. nr. 190/2000 privind regimul metalelor prețioase și pietrelor prețioase în România, republicată, cu modificările ulterioare, cuprinde norme speciale incidente în raportul juridic dedus judecății, norme derogatorii de dreptul comun, situație în care pretențiile reclamantelor la restituirea inelului de aur nu puteau fi cercetate decât prin prisma acestui act normativ.
Prin decizia civilă nr.1034 A/23.10.2013, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins ca nefondat apelul formulat de apelantele reclamante I. A. și I. L., împotriva sentinței civile nr._/18.11.2010, pronunțată de Judecătoria Sector 2 București – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice, S. Român prin Banca Naționala a României și M. Administrației și Internelor.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că reclamantele au promovat în termen legal acțiunea, în raport de dispozițiile legale invocate mai sus, respectiv la 22.10.2009.
Tribunalul a constatat că obiectul revendicat de apelantele reclamante nu poate fi considerat preluat abuziv de stat în condițiile acestui act normativ.
Cu ocazia rejudecării cauzei în fond după casare, reclamantele apelante nu au administrat nicio probă din care să rezulte în vreun alt mod și pe baza vreunui alt temei juridic preluarea abuzivă a inelului revendicat, nu au făcut dovada desființării unui eventual titlu care să atragă restituirea, astfel că apelul a fost respins ca nefondat.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs recurentele I. L. și I. A., criticând-o pe motive de nelegalitate, respectiv reținerea instanței este greșită, deoarece bijuteriile au fost ridicate cu ocazia percheziției efectuate pentru Legea nr.18/1968, dar s-au restituit mai puțin această bijuterie.
Prin întâmpinarea depusă la 14.04.2014 intimata Banca Națională a României a solicitat respingerea recursului ca nefondat, deoarece instanța de apel a respectat prevederile din decizia de casare și recurentele recunosc prin recurs că inelul a fost preluat în baza Legii nr.18/1968, dar nu sunt de acord cu împrejurarea că acesta nu le-a fost restituit în temeiul OUG nr.190/2000.
Intimatul M. Afacerilor Interne a depus întâmpinare la 22.04.2014, apreciind că, dat fiind faptul că recurentele nu critică hotărârea sub aspectul respingerii cererii de chemare în judecată în contradictoriu cu MAI, astfel că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică privitor la acest intimat.
Verificând legalitatea deciziei recurate, Curtea a constatat că recursul este nefondat și în baza art.312 alin.1 Cod de procedură civilă l-a respins, pentru următoarele considerente:
Recurentele au depus la dosar în fața instanței fondului deciziile judecătorești prin care au fost confiscate de la soții I. A. și I. D., în temeiul Legii nr.18/1968, bunurile dobândite în baza unor venituri ilicite.
Astfel, prin decizia civilă nr. 2778/26.12.1973, pronunțată de Tribunalul Județean Prahova, conform considerentelor deciziei nr. 693/10.04.1980 (fila 54), s-a constatat că soții I. D. și I. A. nu au justificat proveniența licită a sumei de 115.103 lei și s-a dispus trecerea în proprietatea statului a unui garaj valorând 12.021 lei și a unui autoturism Ford, în valoare de 60.000 lei, aceștia fiind obligați să plătească statului diferența în sumă de 43.082 lei.
Prin sentința civilă nr. 30/15.01.1980, pronunțată de Judecătoria Vălenii de M. în dosarul nr. 2589/1979 (fila 7), s-a dispus trecerea în proprietatea statului a sumei totale de 687.775 lei, aparținând soților I. D. și I. A., sumă depusă pe libretele C.E.C. menționate în procesul - verbal încheiat la data de 08.05.1979 de Inspectoratul de Miliție al Județului Prahova.
Prin decizia nr. 693/10.04.1980, pronunțată de Tribunalul Județean Prahova, conform considerentelor deciziei nr. 1189/13.08.1981 (fila 56), a fost modificată sentința civilă nr. 30/15.01.1980, în sensul că s-a majorat suma reținută ca având caracter nelicit de la 687.775 lei la 763.465 lei.
Prin decizia nr. 1189/13.08.1981, pronunțată de Tribunalul Suprem (fila 56), s-a admis recursul extraordinar și s-au modificat sentința civilă nr. 30/15.01.1980 și decizia nr. 693/10.04.1980, în sensul că au fost obligați soții I. D. și I. A. să depună pe seama statului suma de 451.018 lei.
La fila 22 din dosarul de fond a fost depus inventarul întocmit de Miliția Județului C. la 18.05.1979, prin care a fost ridicat inelul solicitat de recurente, această percheziție fiind menționată în toate deciziile judecătorești mai sus menționate.
Intimata Banca Națională a României a depus în fața instanței fondului inventarul de predare nr._/18.05.1979 și expertiza tehnică nr.112, precizând că bunurile celor doi soți au trecut în proprietatea statului, fiind menționat în dispozitivul sentinței civile nr.30/15.01.1980, pronunțată de Judecătoria Vălenii de M. în dosarul nr.2589/1979.
Toate bunurile au fost confiscate de la soții I. în urma derulării a două proceduri în baza Legii nr.18/1968.
Curtea constată că tribunalul a respectat cerințele art.315 Cod de procedură civilă, având obligația să verifice situația de fapt și să aplice legea raportat la probatoriul administrat de părți, având obligația totodată să verifice condițiile de admisibilitate a cererii raportat la prevederile OUG nr.190/2000.
Față de indicațiile exprese ale instanței de casare, în mod corect tribunalul a analizat admisibilitatea cererii, având în vedere împrejurare că Legea nr.18/1968 nu este enumerată în cuprinsul OUG nr.190/2000, astfel că nu se poate considerat că inelul, obiect al prezentului recurs, a fost preluat abuziv de stat în condițiile legii speciale.
Având în vedere aceste considerente, Curtea a respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentele - reclamante I. L. și I. A., împotriva deciziei civile nr.1034 A din 23.10.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți M. FINANȚELOR PUBLICE, S. ROMÂN, prin BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI și M. AFACERILOR INTERNE (M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR).
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 22.09.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. A. F. P. C. M. T.
GREFIER
RĂDIȚA I.
Red.D.A.
Tehdact.R.L.
2 ex./01.10.2014
TB-S.5 – C.L.B.; M.S.
Jud.S.2 – M.D. D.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 201/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 343/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
