Pretenţii. Decizia nr. 201/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 201/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-02-2014 în dosarul nr. 2296/1748/2011
Dosar nr._
(1664/2013)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.201
Ședința publică din 12.02.2014
Curtea constituită din:
Președinte - Andreea Doris Tomescu
Judecător - M. G. R.
Judecător - E. V.
Grefier - E. C.
- XX -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recursului formulat de recurentul pârât Z. D., împotriva deciziei civile nr.113 A din 03.06.2013, precum și a încheierii din 10.05.2013, pronunțate de Tribunalul Ilfov - Secția Civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant P.-M. M..
Cauza are ca obiect acțiune civilă pentru pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocații C. M. în calitate de reprezentant al recurentului pârât Z. D., în baza împuternicirii avocațiale eliberate de Baroul G., pe care o depune la dosar și Popîrtac A. în calitate de reprezentant al intimatului reclamant P.-M. M., în baza delegației de substituire eliberate de Baroul București – S.C.A. F., S. & Asociații.
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, după care avocatul recurentului depune la dosar chitanța în cuantum de 1868 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru pentru motivul de recurs ce vizează fondul litigiului și timbre judiciare de 4,50 lei.
Instanța anulează dovezile privind taxele de timbru achitate de recurent și pune în discuție neîndeplinirea obligației de a timbra separat pentru motivul de recurs ce vizează cererea reconvențională.
Avocatul recurentului solicită lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței de judecată pentru a achita taxa judiciară de timbru datorată pentru motivul de recurs privind cererea reconvențională.
Avocatul intimatului solicită respingerea cererii părții adverse, arătând că nu mai poate rămâne în sala de judecată, întrucât are de susținut cauze și la alte instanțe; solicită a se reține că pricina este la ordine.
După deliberare, Curtea respinge cererea recurentului, prin avocat, ținând seama de faptul că partea a fost citată la două termene consecutiv cu mențiunea de a achita taxele de timbru stabilite în sarcina sa și îi pune în vedere să facă dovada plății sumei stabilite cu titlu de taxă judiciară de timbru pentru motivul de recurs privind cererea reconvențională până la sfârșitul ședinței de judecată, în caz contrar urmând a se invocat excepția netimbrării acestui capăt de cerere
Părțile arată că nu au alte cereri de formulat și nu solicită administrarea unor noi probe, împrejurare față de care, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocatul recurentului pârât Z. D. susține că instanța de fond a stabilit în sarcina sa taxa de timbru datorată pentru cererea reconvențională pentru termenul din 03.09.2012; instanța nu s-a pronunțat asupra cererii acestuia de amânare a judecății, prin care se arăta și faptul că urma să se facă dovada timbrării la termenul ce se va acorda, întrucât cererea și dovada imposibilității de a se prezenta nu fuseseră depuse la dosar la ora când a fost dezbătută cauza. Aceste înscrisuri au fost transmise prin fax, așa cum se dovedește prin înscrisurile depuse în dosarul de apel.
Deși s-a solicitat oral în ședința publică să se facă o compensare a obligațiilor de plată, instanța a respins această solicitare având în vedere modul în care a fost formulată, nu pe fondul cererii, astfel cum reiese din cuprinsul încheierii din 10.05.2012.
Solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și întemeiat pe dispozițiile art.304 alin.1 pct. 8 și 9 C. proc. civ., modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca nefondată.
Susține, în esență, că probele administrate în cauză demonstrează faptul că neperfectarea antecontractului de vânzare cumpărare s-a datorat imposibilității asigurării resurselor materiale. Pârâtul a dovedit că și-a îndeplinit obligațiile contractuale, făcând și întabularea dreptului de proprietate la data de 13.02.2008, pentru opozabilitate față de terți.
Susține că declarația comună, emisă de notar, este lipsită de eficacitate juridică și critică mai ales sentința pronunțată de judecătorie prin care s-a reținut că antecontractul fost revocat. Însă, așa cum se știe, revocarea intervine când este vorba de culpa părților, în schimb nulitatea actului poate fi constatată de o instanță jurisdicțională.
Cât privește aspectul vizând anularea cererii reconvenționale ca netimbrate, susține că acesta se încadrează în primul motiv de recurs.
Solicită, așadar, admiterea recursului și arată că urmează să solicite cheltuielile de judecată pe cale separată.
Avocatul intimatului reclamant P.-M. M. solicită respingerea cererii de recurs, ca nefondate și menținerea hotărârii atacate, ca fiind temeinică și legală.
Susține că primul motiv de recurs nu se încadrează în niciunul dintre cazurile prevăzute de art.304 C. proc. civ., întrucât nu se indică prevederile legale greșit aplicate de instanță.
În altă ordine de idei, solicită a se observa că instanța, chiar dacă prin considerente a invocat și alte temeiuri de drept, poate face acest lucru în virtutea rolului activ.
Părțile cu dat declarația notarială de comun acord și au revocat promisiunea de vânzare; este vorba despre un act autentic, nu de o constatare a nulității pe cale judecătorească, iar acesta exprimă voința părților și presupune repunerea acestora în situația anterioară, inclusiv restituirea sumei de 25.000 euro.
Arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu, la data de 04.04.2011, sub nr._, reclamantul P. M. M. a chemat în judecată pe pârâtul Z. D., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 25.000 Euro, reprezentând plata nedatorată, precum și la plata dobânzii legale aferente datorate.
A arătat, în motivare, că la data de 24.01.2008, între părți s-a încheiat un antecontract pentru terenul de 4,459 mp, pârâtul primind suma de 25.000 euro cu titlu de avans. Ulterior a fost revocat antecontractul nr.84/2008, cu consecința repunerii părților în situația anterioară, deci restituirea sumei ce reprezenta avansul. Pârâtul nu a restituit banii, astfel că există situația îmbogățirii fără justă cauză.
Deși reclamantul l-a notificat pe pârât, acesta refuză predarea banilor și orice dialog.
Reclamantul a depus taxa de timbru, înscrisuri în susținerea acțiunii.
Pârâtul, prin întâmpinare și cerere reconvențională, a solicitat respingerea acțiunii și să se constate nulitatea absolută a declarației autentificate sub numărul 478/2008 pentru eroare asupra obiectului actului. Se arată ca la data stabilită părțile s-au prezentat la notariat pentru autentificarea actului dar reclamantul nu a avut toți banii, și părțile au convenit să nu mai încheie actul, doar că această înțelegere a îmbrăcat forma declarației dată în fața notarului, înscris care nu materializează înțelegerea exactă a părților.
A fost încuviințata pentru părți proba cu înscrisuri testimonială și cu interogatoriu.
Prin sentința civilă nr.4215/17.09.2012, Judecătoria Cornetu a admis cererea, a obligat pârâtul la restituirea sumei de 25.000 euro, echivalentul în lei; la plata dobânzii legale de la data punerii în întârziere și până la data plății efective; la cheltuielile judiciare, reprezentând taxa de timbru și timbrul judiciar; a anulat ca netimbrată cererea reconvențională.
Instanța a reținut că din actele depuse reiese că între părți a intervenit un antecontract de vânzare cumpărare a unui teren, pentru care pârâtul a primit o sumă de bani cu titlu de avans. Ulterior acest antecontract a fost revocat, prin voința părților, cu consecința repunerii părților în situația anterioară.
Această situație de fapt reiese din actele aflate la dosar și din probele administrate. Astfel din declarația martorilor ambelor părți reiese că între părți a intervenit atât antecontractul cât și ulterior declarația de revocare a acestuia. De asemenea, din declarațiile acestora reiese că reclamantul nu ar fi avut toți banii, respectiv din declarația martorului pârâtului, că acesta nu putea vinde terenul existând un impediment la vânzare.
S-a mai reținut că, deși pârâtul susține că reclamantul nu a avut restul de bani din cauza neacordării creditului, acestea sunt simple susțineri, nedovedite cu înscrisuri.
În ceea ce privește neîndeplinirea obligației de către pârât, reclamatul susține că terenul pârâtului nu putea fi vândut datorită unei interdicții de vânzare prevăzută de Legea nr.18/1991.
Or, așa cum se poate observa, prin titlul de proprietate al pârâtului, nr._/2004, i s-a constituit acestuia dreptul de proprietate, pentru 0,500 mp, iar prin art. 32 din Legea nr.18/1991, s-a prevăzut o interdicție de înstrăinare a terenurilor care au format obiectul dreptului de reconstituire a dreptului de proprietate.
În consecința, în opinia instanței, nu s-a putut reține vreo culpă a reclamantului, pentru neîncheierea contractului autentic.
Mai mult decât atât, la data încheierii declarației, ambele părți s-au prezentat la notariat și au semnat declarația, exprimându-și liber și neviciat consimțământul la perfectarea actului.
Deși pârâtul susține că a fost în eroare, nu precizează în ce a constat eroarea, și nici nu face nici o dovada în acest sens. Deci pârâtul deține o sumă reprezentând avansul, ce nu i se cuvine.
Îmbogățirea fără just temei este un fapt juridic ilicit prin care patrimoniul unei persoane se mărește pe seama patrimoniului altei persoane, fără ca pentru aceasta să existe un temei juridic.
Astfel, instanța de fond a observat că, deși a fost notificat și pus în întârziere, pârâtul nu a înapoiat suma de bani ce trebuia restituită ca urmare a revocării antecontractului, astfel că refuzul său este un fapt juridic ilicit, ce are ca efect mărirea patrimoniului său fără ca pentru aceasta să existe o justă cauză.
Instanța a anulat ca netimbrată cererea reconvențională, având în vedere că pârâtul reclamant nu a îndeplinit obligația de timbrare conform art. 10 din Legea nr.146/97.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâtul Z. D..
În motivarea cererii de apel s-a arătat că pentru termenul din data de 03.09.2012 pârâtul a formulat cerere de amânare motivată legal, dar și în fapt iar instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii.
Se mai susține că în mod greșit instanța de fond în lipsa probatoriului administrat în cauză, dat fiind respingerea cererii de amânare, a admis cererea de chemare în judecată.
Cauza neperfectării contractului de vânzare cumpărare ce trebuia să aibă ca obiect transferul dreptului de proprietate asupra imobilului teren arabil extravilan în suprafața de 4.459 mp situate în Oraș Popești Leordeni, trebuie considerată ca ca fiind lipsa surselor financiare ale intimatului. Prețul vânzării fusese stabilit de către părți la valoarea de 330.000 euro din care se achitase suma de 25.000 euro, iar prin acest antecontract s-a stabilit că se achită suma de 25.000 euro cu titlul de avans, finalizarea vânzării urmând să se realizeze la data de 24.04.2008.
Se mai arată că din cauza imposibilității achitării sumei de bani, părțile au convenit să nu mai încheie contractul de vânzare cumpărare cu consecința pierderii avansului, însă această înțelegere a îmbrăcat forma declarației comune date în fața notarului public, declarație autentificată sub nr. 478 din data de 24.04.2011 înscris ce nu materializează înțelegerea exactă a părților.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 292 Cod de procedură civilă.
La data de 29.04.2013, intimatul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat. Intimatul arată că apreciază în mod corect instanța de fond a fost în sensul că nu se poate reține vreo culpă a acestuia pentru neîncheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică. Mai mult decât atât, deși apelantul susține că a fost într-o eroare, în mod corect instanța de fond a constatat că apelantul nu a precizat în ce a constat eroarea și nici nu a făcut o dovada în acest sens, apelantul deținând o sumă reprezentând avansul ce nu i se cuvine.
Prin decizia civilă nr.113 A/03.06.2013, Tribunalul Ilfov – Secția Civilă a respins apelul ca nefondat.
A reținut instanța de apel că între apelantul-pârât și intimatul-reclamant s-a încheiat antecontractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 84 din data de 24.01.2008 la BNP M. C., prin care apelantul pârât s-a obligat să vândă intimatului-reclamant dreptul de proprietate asupra unui teren arabil în suprafața de 4459 mp, situat în extravilanul orașului Popești Leordeni.
La data de 24.04.2008 părțile s-au prezentat la BNP M. C. și au dat o declarație autentică în sensul că înțeleg să revoce în întregime antecontractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 84 din data de 24.01.2008 la acest birou notarial având ca obiect promisiune de vânzare cumpărare, pe care părțile au considerat-o nulă fără efecte juridice, înțelegând să fie repuse în situația anterioară autentificării acestei promisiuni de vânzare-cumpărare.
Terenul ce a făcut obiectul antecontractului a fost dobândit de apelantul pârât în baza titlului de proprietate nr._/22.06.2004 prin constituirea dreptului de proprietate.
La momentul încheierii antecontractului de vânzare cumpărare și la momentul declarației notariale prin care s-a anulat antecontractul de vânzare-cumpărare era în vigoare art. 32 din Legea nr.18/1991, potrivit căruia, terenurile pentru care s-a constituit dreptul de proprietate nu poate fi înstrăinat prin acte între vii timp de 10 ani socotiți de la începutul anului următor celui în care s-a făcut înscrierea proprietății, sub sancțiunea nulității absolute a actului de înstrăinare.
Așa cum a reținut și instanța de fond motivul pentru care nu s-a încheiat actul de vânzare cumpărare la termenul stabilit în antecontract este acela ca terenul nu putea fi înstrăinat conform art. 32 din Legea nr.18/1991.
Pe de altă parte declarația notarială autentificată sub nr. 478/24.04.2008 la BNP M. C. reprezintă acordul de voință al părților, este un înscris autentic, care nu a fost desființat și prin urmare părțile au înțeles să lipsească de efecte juridice antecontractului de vânzare cumpărare.
În consecință, ca urmare a desființării antecontractului de vânzare cumpărare, suma de 25.000 euro plătită de intimatul-reclamant apelantului - pârât nu mai are temei juridic și reprezintă o îmbogățire fără justă cauză a apelantului pârât.
Susținerile apelantului pârât în sensul că intimatul-reclamant nu ar fi dispus de sumă de bani necesară în vederea încheierii actului de vânzare cumpărare sunt lipsite de suport probator, având în vedere declarația de desființare a antecontractului pe de o parte, iar pe de alta parte, având în vedere interdicția de înstrăinare prevăzută de dispozițiile art.32 din Legea nr.18/1991 în vigoare la data de încheierii antecontractului.
Referitor la susținerile apelantului pârât în sensul că instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de amânare, tribunalul a constatat că la termenul de judecată din data de 20.06.2011, apelantul a solicitat amânarea cauzei pentru angajare apărător, iar cauza a fost amânată pentru nelegala compunere a completului de judecată. La data de 4.11.2011, apelantul a depus întâmpinare și cerere reconvențională semnată de apărătorul acestuia fără să depună taxa de timbru și timbru judiciar. La termenul de judecată din 07.11.2011, cauza s-a amânat, apelantul pârât având posibilitatea și obligația să timbreze cererea reconvențională, chiar dacă nu i s-a pus în vedere de către instanță, acesta fiind asistat de avocat. La termenul din data de 12.12.2011, apărătorul apelantului a solicitat amânarea cauzei cererea fiind respinsă de către instanță, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 156 Cod de procedură civilă întrucât anterior se acordaseră mai multe termene de amânare la solicitarea apelantului-pârât. La termenul de judecată din data de 20.02.2012, apărătorul apelantului-pârât a formulat o altă cerere de amânare încuviințată de către instanță. La termenul din data de 07.05.2012, instanța a pus în vedere apelantului-pârât să timbreze cererea reconvențională cu taxa de timbru de 3.736 lei și timbru judiciar de 5 lei sub sancțiunea anularii. La termenul din data de 03.09.2012 apelantul pârât nu a depus dovada taxei de timbru și timbru judiciar așa cum i s-a pus în vedere la termenul anterior, iar apărătorul acestuia a solicitat din nou amânarea cauzei.
Tribunalul a constatat că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.20 din Legea nr. 146/1997 anulând cererea reconvențională.
Pe de altă parte după cum se observă din starea de fapt mai sus prezentată, apărătorul apelantului pârât în mod abuziv a solicitat amânarea judecății la mai multe termene de judecată invocând art. 156 Cod de procedură civilă, iar la ultimul termen chiar dacă instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de amânare, apelantul pârât nu a fost prejudiciat întrucât cererea de amânare nu putea fi încuviințata de către instanță.
Așa fiind, instanța de fond a respectat drepturile procesuale ale apelantului-pârât, respectând dispozițiile legale aplicabile atât în ceea ce privește plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, cât și în ceea ce privește dreptul la apărare.
Împotriva deciziei civile nr.113 A/03.06.2013 și a încheierii din 10.05.2013 pronunțate de Tribunalul Ilfov a formulat recurs pârâtul Z. D., prin care a solicitat casarea hotărârii recurate, în principal în temeiul art. 316 alin. 6 indice 1 Cod de procedură civilă, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond sau după caz la instanța de apel; în subsidiar, solicită modificarea deciziei și respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată.
În motivare, recurentul susține că se impune a se prezenta situația dedusă judecății. Astfel, la data de 24.01.2008 intimatul-reclamant (promitentul cumpărător) și recurentul pârât (promitentul vânzător) au încheiat Antecontractul de vânzare cumpărare nr.84 la BNP M. C., având ca obiect promisiunea de vânzare, respectiv de cumpărare dreptului de proprietate asupra imobilului teren arabil extravilan, în suprafața de 4.459 mp situat în Oraș Popești Leordeni, Tarlaua 20/3, .. Prețul vânzării fusese stabilit de către părți la valoarea de 330.000 Euro din care se achitase suma de 25.000 Euro. Prin acest înscris s-a stabilit că se achită suma de 25.000 Euro cu titlu de avans, iar perfectarea vânzării urma să se realizeze la data de 24.04.2008. De asemenea, s-a statuat că în eventualitatea în care perfectarea nu se va realiza din vina promitentului cumpărător, acesta va pierde avansul achitat în suma de 25.000 Euro. Conform înțelegerii părților, vânzarea trebuia să se realizeze la data de 24.04.2008.
Promitentul vânzător și-a onorat obligațiile asumate în antecontract și s-a prezentat laBNP M. C. în vederea perfectării Contractului. Intimatul-reclamant, promitentul cumpărător, a fost și el prezent, dar nu era în posesia sumei ce reprezenta diferența de preț. Dată fiind imposibilitatea achitării sumei de bani, părțile au convenit să nu mai încheie contractul de vânzare cumpărare cu consecința pierderii avansului.
Numai că această înțelegere a îmbrăcat forma declarației comune date în fața notarului public, declarație autentificată sub nr. 478 din data de 24.04.2011, înscris care nu materializează înțelegerea exactă a părților.
Se observă că din cuprinsul declarației părțile înțeleg să revoce antecontractul ca urmare a nulității acestuia. Altfel spus, părțile au constatat, de fapt notarul a redactat un înscris la solicitarea intimatului – reclamant, că nu sunt îndeplinite condițiile de fond și formă la încheierea actului în conformitate cu dispozițiile art.948 Cod civil.
Acest lucru nu corespunde realității, dat fiind că nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 948 C.civ.
Recurentul – pârât apreciază că instituția nulității nu era incidentă în prezenta cauză, iar voința reclamantului-pârât a fost aceea de a desființa actul ca efect al neexecutării obligației promitentului cumpărător de a plăti prețul.
Arată că a formulat în fond și cerere reconvențională prin care a arătat că aceasta are ca obiect constatarea nulității absolute a Declarației autentificate sub nr. 478/24.04.2008 având în vederea eroarea asupra obiectului actului.
Referitor la criticile pe care le aduce hotărârii pronunțate în apel, se arat de către recurent că pentru termenul din data de 03.09.2012 a formulat cerere de amânare, motivată, anexând dovada imposibilității de prezentare. Cererea de amânare a fost comunicată prin fax, existând dovada de comunicare.
D. fiind că instanța de judecată nici nu s-a pronunțat asupra cererii de amânare formulate, prin care arăta că la termenul viitor urma să depună taxa de timbru, timbrul judiciar și să administreze probatoriul în cauză, apreciază că se impune a se admiterea recursului casarea decizie recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la fond sau la instanța de apel.
Cât privește fondul apelului formulat, recurentul solicită admiterea lui, schimbarea sentinței apelate și pe fond, respingerea cererii ca nefondată.
Din aceastăperspectivă critica recurentului adusă sentinței apelate, vizează nelegalitatea și netemeinicia acesteia.
Apreciază că în mod greșit instanța de judecată, în lipsa probatoriului administrat în cauză, dat fiind respingerea cererii de amânare, a admis cererea de chemare în judecată.
Mai mult instanța de apel, în motivarea cererii sale recunoaște că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii de amânare, dar apreciază că s-ar fi impus respingerea cererii de amânare.
Sub un al doilea spect, recurentul arată instanța de apel respinge cererea de amânare formulată pentru termenul din data de 03.06.2013, cerere dovedită prin înscrisuri.
Mai mult, încă de la termenul din data de 10.05.2013 instanța de apel a fost încunoștințată despre imposibilitatea de prezentare la termenul din data de 03.06.2013, atunci când apărătorul susținut oral că nu se poate prezenta.
Inițial, instanța de judecată a propus acordarea unui termen de judecată în luna septembrie, dar la solicitarea părții adverse instanța de judecată a revenit și a acordat termen la data de 03.06.2013.
Recurentul arată că în zadar a susținut imposibilitatea de prezentare pentru termenul din data de 03.06.2013 încă de la termenul din data de 10.05.2013.
Se pune firesc întrebarea în ce modalitatea se putea face dovada pretențiilor dacă cele două instanțe de judecată resping cereri de amânare formulate la termenul de probe (în fond 03.09.2012 și în apel la termenul de judecată din data de 03.06.2013).
Față de această situație se impune a se admite recursul și casa decizia recurată cu consecința trimiterii cauzei la instanța de fond sau de apel după caz.
O altă critică se referă la împrejurarea că la termenul din data de 10.05.2013 recurentul a invocat în cauză dispozițiile art. 294 alin 2 teza finală Cod de procedură civilă, arătând că în cauză operează compensația legală.
Instanța a respins această cerere prin încheierea din data de 10.05.2013, susținând că a fost formulată oral. Or, procesul civil, în vechea reglementarea era guvernat de principiul oralității. În acest sens au fost edictate, ca și excepție dispozițiile art. 294 alin. 2 teza finala v Cod de procedură civilă.
Cât privește cauza neperfectării contractului de vânzare cumpărare, apreciază recurentul că instanța trebuia să constate că a fost reprezentată de lipsa surselor financiare ale inrtimatului reclamant. În cauză sunt incidente dispozițiile art. 977 și următoarele din vechiul Cod Civil, iar instanța de judecată, chiar și în lipsa apelantului, trebuia să se aplece, să verifice, din probele administrate, dacă în cauză sunt incidente susținerile sale.
Ceea ce are relevanta în prezenta cauza este temeiul invocat de către reclamant prin acțiune. Astfel prin acțiune se arată că părțile, la data de 24.04.2008 au hotărât "revocarea antecontractului cu repunerea părților în situația anterioară" (fila 2 alin.penultiim din acțiune). Se arată prin cererea de chemare în judecată că temeiulacțiunii este îmbogățirea fără just temei (fila 3 alin penultim) pentru ca în motivarea în drept a acțiunii să se indice ca temei juridic dispozițiile art. 969 C.civ. (adică o acțiune în răspundere contractuală, deși inițial temeiul era în răspundere delictuală/cvasidelictuală).
Mai mult, reluând susținerile intimatului și ale instanței de a fond, se motivează în drept, în cadrul cercetării judecătorești în apel, că imposibilitatea încheierii contractului de vânzare cumpărare s-ar fi datorat aplicării în cauză a dispozițiilor art. 32 din Legea nr. 18/1991, așa cum rezulta din întâmpinarea depusă în cauză. Aceste susțineri sunt lipsite de fundament.
În primul rând, recurentul – pârât apreciază că ne aflam în prezenta cauză, chiar și dacă ar fi adevărat, în prezența unei nulități, care poate fi invocată de către primărie, prefectură, procuror sau orice altă persoană interesată. Constatarea nulității se face în instanță.Conform textului invocate, interdicția de înstrăinare a terenului opera pentru o perioada de 10 ani, de la data înscrierii proprietății și nu pentru totdeauna.Mai mult, în vederea edificării shoowroomului (așa cum se susține de către intimatul reclamant) suntem în prezența unei afaceri, care se prezumă că nu se înstrăinează.
De asemenea, arată recurentul că pentru titlu de proprietate eliberat în fapt de 10.07.2003 a fost emisă Adeverința nr.2081 din 17.07.1992 din care rezultă că pârâtul, conform Hotărârii nr. 26 a Comisiei Municipiului București nr.26/25.11.1991, are drept de proprietate pentru suprafața de 0,50 ha.
Așadar, adeverința în cauză constituie dovada dreptului de proprietate.
Această suprafață de 0,50 ha se regăsește în Titlul de proprietate nr._ din data de 22.06.2004 emis de către Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor. Pe cale de consecință, dreptul de proprietate asupra suprafeței de 0,50 ha există în patrimoniul recurentului-pârât, prin constituire, încă de la 17.07.1992, astfel că eventual termenul de 10 ani curge de la data de 17.07.1992. și nu de la data de 10.07.2003.
Mai mult, din această suprafață pârâtul a înstrăinat către o terță persoană suprafața de 541 mp, prin încheierea Contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 696 din 08.06.2006 de către BNP M. C..
În concluzie, interdicția de înstrăinare a suprafeței de 0,50 hectare opera conform art.32 din Legea nr. 18/1991 până la data 01.01.2002, dat fiind că înscrierea proprietății s-a făcut conform Hotărârii nr. 26 a Comisiei Municipiului București nr.26/25.11.1991, așa cum rezultă din Adeverința nr.1482 din 17.07.1992.
Asupra acestei situații juridice și asupra acestor înscrisuri care dovedesc această situație juridică, depuse la termenul din data de 10.05.2013, instanța de judecată omite a se pronunța, în motivarea hotărârii, situație care, în opinia recurentului, se circumscrie dispozițiilor art.261alin.1 pct. 5 Cod de procedură civilă.
Dacă motivul de nulitate reprezentat de data constituirii dreptului de proprietate, ar fi existat la data de 24.04.2008, atunci cum se explică că același notar, încheie anterior, în cursul anului 2006 o vânzare ce are ca obiect imobil teren în suprafață de 514 mp din suprafață de 0,50 ha din același titlu de proprietate, înscris la care recurentul a făcut referire și pe care l-a depus la termenul din data de 10.05.2013. Dacă motivul de nulitate ar fi existat, la nivelul anului 2008 se presupune că ar fi existat până în anul 2015, așa cum susține reclamantul având în vedere data emiterii titlului 22.06.2004, cum se explică încheierea la data 15.05.2009 a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.790 de către BNP R. I. D., act ce are ca obiect vânzarea aceleiași suprafețe de teren din suprafața totală de 0,50 ha ce face obiectul Titlului de proprietate invocat.
Explicația este una singură și anume aceea, așa cum se recunoaște și prin întâmpinarea depusă la fond când se arată că reclamantul nu a mai avut resursele pentru perfectarea vânzării și nu a mai reușit accesarea creditului bancar, ca efect al declanșării crizei financiare.
Pentru a nu pierde dublul avansului, reclamantul a propus revocarea actului, sub forma Declarației nulității antecontractului, pârâtul a acceptat desființarea antecontractului, dar fără restituirea avansului.
Beneficiind de vârsta pârâtului și de starea sa de sănătate, de susținerea notarului, înscrisul denumit Declarație, face trimitere la cauzele de nulitate, cauze care din fericire pentru recurent sunt constatate doar de către instanța de judecată și nu sunt incidente în speță, dat fiind că acțiunea este una delictuală și nu contractuală.
Mai mult, în cazul acceptării revocării, nu rezultă expres că pârâtul a acceptat să plătească suma primită cu titlul de avans. Dacă se menționa expres acest lucru, pârâtul nu ar fi acceptat încheierea Declarației.
Clar voința părților a fost de exonerare a uneia față de cealaltă a obligațiilor asumate, respective de plata a dublului avansului convenit sau de restituire a avansului achitat.
Formula nulității este o creație a notarului public în înțelegere cu intimatul-reclamant pentru a nu da expresie a voinței reale a părților la semnarea contractului.
Se mai arată de către recurent că la data de 15.05.2009 se încheie Contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.790 de către BNP R. I. D. act ce are ca obiect aceeași suprafață de teren din suprafața de 50 hectare ce face obiectul titlului de proprietate invocat, dar pentru prețul de 801.268,92 lei (aproximativ 200.000 euro)
Prin neachitarea prețului și neperfectarea vânzării la data de 24.04.2008 ca efect al încheierii Antecontractului și executarea obligației de plată până Ia concurența sumei de 305.000 Euro, recurentul a înregistrat o pierdere, prejudiciu din vina intimatului-reclamant, în valoare de 105.000 Euro sumă cu care înțelege, în măsura în care va fi obligat, să compenseze suma pretinsă de către reclamant, dacă va cădea în pretenții, compensarea putând fi invocată oricând în cursul procesului chiar și pe calea apelului, așa cum rezultă din dispozițiile art.294 alin.2 Cod de procedură civilă.
În concluzie, în raport și de temeiul invocat, recurentul - pârât apreciază că prezenta acțiune este neîntemeiată, sau după caz nefondată, sens în care solicită admiterea recursului și modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii recursului și respingerii acțiunii ca nefondate.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct 7 în referire la art. 261 pct. 5 C.pr.civ., rap la art. 304 alin.1 pct. 8, rap la art. 304 alin. 1 pct. 9 C.pr.civ.
Examinând actele dosarului, în raport de criticile formulate, Curtea constată următoarele:
Criticile aduse de recurentul pârât reclamant hotărârii pronunțate de instanța de apel vizează atât soluția pronunțată asupra fondului pretențiilor din cererea principală, cât și pe cea referitoare la cererea reconvențională. Sub acest din urmă aspect, recurentul a criticat în apel soluția primei instanțe de anulare ca netimbrată a cererii reconvenționale, tribunalul constatând că apelul promovat de pârâtul reclamant este nefondat inclusiv din perspectiva criticilor vizând anularea cererii reconvenționale.
Cât privește obligația de a timbra recursul vizând această din urmă soluție pronunțată prin decizia din apel, Curtea constată că recurentul nu și-a îndeplinit-o, deși a fost citat în acest sens atât pentru termenul de la 27.11.2013, cât și pentru cel de la 12.02.2014. Ca atare, în raport de dispozițiile art.20 alin.3 din Legea 146/1997, potrivit cu care neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii, Curtea va dispune anularea recursului ca netimbrat.
Referitor la fondul pretențiilor deduse judecății prin cererea principală, Curtea constată criticile nefondate. Astfel, s-a susținut de către recurent că instanța de apel a apreciat greșit asupra culpei în neperfectarea vânzării, contractul de vânzare cumpărare nefiind încheiat din vina promitentului cumpărător care nu a mai dispus de suma necesară achitării prețului, iar nu recurentului, ca urmare a interdicției legale de înstrăinare prevăzute de Legea nr. 18/1991. În plus, s-a mai susținut că nu poate produce niciun efect declarația dată de părți în fața notarului la data de 24.04.2008, câtă vreme nulitatea la care se face referire în cuprinsul acestei declarații reprezintă o sancțiune ce trebuie constatată de instanța de judecată, neputând fi declarată de părți.
Constată Curtea că cele două aspecte invocate de recurent nu trebuie analizate distinct, cu atât mai mult cu cât asupra voinței juridice a părților cât privește încheierea contractului de vânzare cumpărare trebuie apreciat inclusiv pe baza declarației de revocare.
Astfel, trebuie observat că la data pe care promitentul cumpărător și cel vânzător o stabiliseră în cuprinsul antecontractului de vânzare-cumpărare ca fiind momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, ambele părți s-au prezentat la notar și au declarat în fața acestuia că înțeleg să revoce în întregime antecontractul menționat, că ambele părți consideră promisiunea de vânzare-cumpărare nulă și fără efecte juridice și că sunt repuse în situația anterioară încheierii acestei promisiuni.
Curtea constată corectă aprecierea instanței de apel potrivit cu care declarația dată în fața notarului public face dovada acordului părților de a lipsi de efecte juridice a antecontractul de vânzare cumpărare. Astfel, trebuie observat că actul autentic încheiat la data de 24.08.2008 constată declarația comună a părților de a desființa, prin rezoluțiune, antecontractul de vânzare cumpărare, voința părților sub acest aspect fiind lipsită de orice dubiu, rezultând cu claritate din modul în care a fost redactat actul, de altfel nici în fața instanțelor de judecată susținerile părților nefiind contradictorii sub acest aspect. Ca urmare, a desființării contractului prin rezoluțiune, principalul efect juridic ce se produce este cel al repunerii părților în situația anterioară încheierii convenției, restituindu-si una alteia tot ce și-au prestat în temeiul acesteia. Or, câtă vreme avansul este singura prestație executată în baza antecontractului, solicitarea promitentului dobânditor vizând restituirea avansului este întemeiată, cu atât mai mult cu cât, așa cum se va arăta în continuare, clauza privind păstrarea avansului în situația în care vânzarea nu se încheie din vina promitentului cumpărător nu poate fi considerată ca producând efecte, de asemenea, ca urmare a voinței părților.
Astfel, având în vedere că, rezultat al rezoluțiunii, un alt efect ce se produce se referă la nașterea unui drept la despăgubiri pentru partea care și-a executat sau s-a declarat gata să-i execute obligațiile, clauza din antecontract vizând avansul are natura unei clauze prin care părțile au evaluat anticipat prejudiciul pe care fiecare dintre le îl va suferi prin neîncheierea contractului de vânzare – cumpărare, deci o clauză penală. Este de observat, pe baza susținerilor din cuprinsul întâmpinării, că refuzul pârâtului de a restitui avansul primit a fost justificat tocmai de împrejurarea că s-a susținut culpa promitentului dobânditor în neîncheierea contractului de vânzare ca urmare a imposibilității de plată a prețului, precum și lipsa culpei pârâtului.
Însă, Curtea, constată că valorificarea avansului plătit de reclamant, în calitate de promitent cumpărător, nu se poate realiza de către pârât potrivit clauzei stabilite în antecontract și cu titlu de despăgubiri pentru neexecutarea de către reclamant a obligației de a cumpăra, voința părților de se renunța la această clauză rezultând din chiar cuprinsul declarației de rezoluțiune.
Astfel, chiar în condițiile în care sancțiunea nulității are natura unei cauze de ineficacitate a actului juridic civil ce presupune, în principiu, intervenția unui organ de jurisdicție, neputând fi rezultatul constatării părților contractante, Curtea consideră că referirea la nulitate, pe care cei doi promitenți au înțeles să o facă în cuprinsul declarației de rezoluțiune, chiar dacă nu este producătoare în sine de efecte juridice, face dovada voinței părților la momentul autentificării declarației în sensul că înțeleg să nu mai dea valoare clauzei din antecontract privind restituirea avansului. Aceasta este semnificația pe care trebuie să o primească exprimarea, alături de declarația privind rezoluțiunea, potrivit cu care părțile consideră „promisiunea de vânzare nulă și fără efecte juridice”.
Ca atare, pe baza unei astfel de concluzii, Curtea constată că soluția instanței de apel prin care a fost menținută sentința pronunțată de judecătorie, de obligare a pârâtului să restituie avansul primit la încheierea antecontractului, nu a fost pronunțată cu încălcarea legii, astfel cum apreciază recurentul, ci respectă prevederile legale ale art. 969 și 970 alin. 1 C.civil.
De asemenea, trebuie observat că, date fiind motivele ce au fundamentat concluzia privind efectele declarației autentificate încheiate la data de 24.04.2008, o analiză a culpei pentru neîncheierea contractului de vânzare –cumpărare nu se mai impune, fiind fără nicio relevanță.
Cât privește celelalte susțineri din cuprinsul cererii de recurs, referitoare pe de o parte la respingerea ori omisiunea de a analiza cererile de amânare formulate în fața instanțelor de fond, iar pe de altă parte omisiunea instanței de apel să soluționeze cererea de compensare pe care a formulat-o oral în ședința din 10.05.2013, Curtea constată că nu sunt de natură a atrage modificarea ori casarea deciziei pronunțate în apel. Astfel, nu rezultă din cuprinsul încheierii de ședință de la termenul din 10.05.2013 că recurentul a formulat o cerere de natura celei la care face referire, iar soluțiile instanțelor privind cererile de amânare formulate ca urmare a imposibilității de prezentare a apărătorului recurentului nu au produs acestuia nicio vătămare în raport de considerentele pentru care constatat în recurs că soluțiile pronunțate de instanțele de fond sunt corecte, în plus cererea reconvențională fiind anulată ca netimbrată.
În consecință, ținând seama de cele arătate, Curtea constată că recursul vizând soluția pronunțată în apel cât privește cererea principală nu este fondat, motiv pentru care, în temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 C.pr.civ. îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul ce vizează cererea principală formulat de recurentul – pârât Z. D., împotriva deciziei civile nr.113 A/03.06.2013, precum și a încheierii din 10.05.2013, pronunțate de Tribunalul Ilfov – Secția Civilă, în contradictoriu cu intimatul – reclamant P. M. M. și anulează ca netimbrat recursul ce vizează cererea reconvențională.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 12.02.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A.-D. T. M. G. R. E. V.
GREFIER
E. C.
Red.M.G.R.
Tehdact.R.L./M.G.R.
2 ex./03.03.2014
Trib.Ilfov – A.M.C.; Gh.N.
Jud.Cornetu - A.L.F.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 321/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 1317/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
