Pretenţii. Decizia nr. 321/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2014

Decizia nr. 321/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-02-2014 în dosarul nr. 2569/1748/2009

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 321R

Ședința publică de la data de 14.02.2014

CURTEA COMPUSĂ DIN:

PREȘEDINTE - Z. D.

JUDECĂTOR - S. C. M.

JUDECĂTOR - M. D. L.

GREFIER - D. L.

Pe rol pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurenții – pârâți C. C. și C. Ș. împotriva deciziei civile nr. 1084A/29.11.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – reclamanți D. Ș. M. și G. O. C., cauza având ca obiect „acțiune în constatare, pretenții”.

Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 24.01.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când pentru a oferi posibilitate părților posibilitatea depunerii concluziilor scrise, având nevoie de timp pentru a delibera și imposibilitatea constituirii completului de judecată, Curtea a amânat pronunțarea la data de 31.01.2014 și 07.02.2014 și ulterior la data de 14.02.2014, când a decis următoarele:

CURTEA

Prin cererea înregistrată la data de 15.06.2009 sub nr._ pe rolul Judecătoriei Cornetu, reclamanții D. Ș. M. și G. O. C. au chemat în judecată pe pârâții C. Ș. și C. C., solicitând instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să se constate faptul că imobilul având destinația de locuință, format din P+1E+M, reprezentând un apartament din duplexul edificat de către pârâți, situat în comuna Dobroești, ., jud. Ilfov, prezintă atât vicii ascunse, cât și vicii privitoare la structura de rezistență a acestuia; să se stabilească procentual cu cât se diminuează valoarea de achiziție a imobilului, ca urmare a viciilor ascunse și de rezistență a construcției constatate; să se dispună obligarea pârâților în solidar la restituirea către reclamanți a acelei părți din prețul achitat acestora, corespunzător procentului de diminuare a valorii de achiziție a construcției astfel determinat, valoare estimată provizoriu, exclusiv în vederea timbrării, la suma de 10.000 euro, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că au achiziționat de la pârâți imobilul menționat anterior, prin perfectarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 726/10.06.2008 de B.N.P.A. Consensus, pentru care au achitat integral suma de 225.000 euro. În continuare, reclamanții au specificat că imobilul a fost preluat "la gri", fără finisaje interioare (gresie, faianță, parchet, instalații sanitare și electrice), cu excepția pereților de rigips interiori ce îmbrăcau toți pereții, fiind totodată zugrăvit și tencuit pe exterior, prezentând gard zugrăvit și tencuit, fosă septică, geamuri termopane și acoperiș. În continuare, reclamanții au precizat că, ulterior achiziției imobilului, au procedat la amenajarea acestuia pentru locuit, ocazie cu care lucrătorii au semnalat vicii ale construcției, dintre care cu titlu exemplificativ, reclamanții au enumerat următoarele: densitatea șapei nu permite montarea parchetului în condiții de siguranță, crăparea unei porțiuni din terasa imobilului, inexistența unei grosimi suficiente la rampa de scară de natură să permită prinderea șuruburilor, neizolarea fundației clădirii cu membrană bituminoasă pentru a împiedica infiltrațiile, edificarea din lemn a unor stâlpi de susținere aflați la mansardă și îmbrăcați în rigips, cu fisurări de natură să producă cedarea șarpantei, neizolarea fosei septice și nerespectarea prescripțiilor tehnice de construire a acesteia.

În drept, reclamanții au invocat disp. art. 1313, 1336, 1352, 1354, 1355, 1356 C. civ., Legii nr. 10/1995.

Pârâții C. Ș. și C. C. au formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată, prin care au invocat excepția netimbrării capetelor 2 și 3 din acțiune, iar, pe fondul cauzei, au solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, având în vedere că situația de fapt prezentată de reclamanți nu corespunde adevărului. Astfel, pârâții au susținut că atât anterior datei de 08.04.2008, data încheierii antecontractului, dar și până la data de 10.06.2008, data încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, reclamanții au vizionat de nenumărate ori imobilul pentru a constata stadiul lucrărilor și conformitatea acestora cu proiectul de execuție. În continuare, pârâții au arătat că proiectul de execuție le-a fost pus la dispoziție reclamanților însoțit de orice acte solicitate de către aceștia și aflate în posesia pârâților, că unele vizionări au fost făcute de reclamanți împreună cu terțe persoane, pe care reclamanții i-au prezentat ca fiind experți în specialitatea construcții, precum și că anterior vizionărilor, în ianuarie 2008 a fost realizată recepția construcției cumpărată de reclamanți. De asemenea, pârâții au specificat faptul că la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare reclamanților le-au fost predate toate documentele referitoare la proiectarea și execuția construcției în cauză, precum și că viciile reclamate nu se încadrează în categoria celor ascunse sau privind structura de rezistență a clădirii.

Prin sentința civilă nr. 2366/04.10.2010 pronunțată de Judecătoria Cornetu a admis cererea, a constatat existența viciilor ascunse ale imobilului situat în comuna Dobroești, ., așa cum a fost identificat în raportul de expertiză întocmit în cauză, a obligat pârâții să restituie reclamanților suma de 36.300 euro, sumă ce reprezintă prețul estimat de reducere a valorii imobilului așa cum a fost stabilit prin raportul de expertiză întocmit în cauză, pârâții fiind obligați și la plata sumei de 3089 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată – taxă judiciară de timbru și onorariu de expertiză.

Pentru a pronunța soluția menționată anterior, prima instanță a reținut în esență că bunul imobil achiziționat de reclamanți prezintă vicii, aspect ce rezultă din raportul de expertiză.

Reclamanții au formulat cerere de completare a dispozitivului hotărârii judecătorești menționate în precedent, solicitând ca instanța să constate și existența viciilor structurii de rezistență a imobilului, cerere ce a fost admisă de către aceeași instanță prin sentința civilă nr. 1494/18.04.2011.

Împotriva sentințelor civile menționate anterior au declarat apel pârâții C. Ș. și C. C., cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a IV-a civilă, sub nr._ , la data de 05.08.2011.

De asemenea, reclamanții D. Ș. M. și G. O. C. au declarat apel împotriva sentinței civile nr. 2366/04.10.2010, pronunțată de Judecătoria Cornetu.

Apelanții-reclamanți au criticat sentința civilă nr. 2366/04.10.2010, pronunțată de prima instanță, sub aspectul omisiunii de a insera în încheierea de ședință din data de 27.09.2010 solicitarea reclamanților de majorare a cuantumului pretențiilor.

Apelanții-reclamanți au formulat întâmpinare la apelul declarat de pârâți, solicitând respingerea acestuia ca nefondat, arătând în esență că neregularitățile procedurale vizând timbrarea și reprezentarea judiciară, dacă ar fi constatate, nu sunt de natură a impieta asupra soluției pronunțate în cauză, existând posibilitatea remedierii lor în fața instanței de apel; reclamanții și-au precizat cererea în sensul majorării cuantumului pretențiilor la suma indicată în raportul de expertiză, la termenul de judecată din data de 27.09.2010, în încheiere nefiind consemnate toate susținerile reclamanților, iar încheierea de amânare a pronunțării nefiindu-le comunicată; neplata taxei de timbru suplimentare nu conduce decât la darea reclamanților în debit de către instanța de apel; chiar și în ipoteza în care reclamanții nu ar fi formulat cererea precizatoare, din modul de redactare a acțiunii rezultă cu evidență faptul că s-a specificat numai un cuantum provizoriu al pretențiilor; proba testimonială nu era utilă soluționării cauzei în contextul existenței unui raport de expertiză tehnică; amânarea cauzei pentru studierea obiectivelor expertizei nu se impunea, tinzând la tergiversarea cauzei; umplerea cu pământ a curții s-a dovedit a fi o necesitate obiectivă, nivelul casei fiind mai jos decât nivelul străzii, ceea ce favorizează acumulările de ape; nu au fost prezentate expertului procesele-verbale de lucrări ascunse, pentru faze determinante, obligatorii pentru lucrările de armare și betonare; pârâții nu au pus la dispoziția reclamanților proiectul casei pentru se putea observa caracteristicile tehnice și constructive; șapa nu a fost realizată corespunzător sub aspectul materialului de turnare, nefiind prezentate nici certificate de calitate ale acesteia; grosimea termosistemului exterior este prevăzută în memoriul de arhitectură; gardul s-a crăpat ulterior edificării; prima instanță omisese să cuprinsă în dispozitiv o parte dintr-un capăt de cerere principal, fiind ca atare corectă soluția de admitere a cererii de completare a dispozitivului.

În ceea ce privește probele administrate în apel, tribunalul a încuviințat ambelor părți litigante proba cu înscrisuri și proba testimonială, în temeiul art. 167 alin. 1 C. proc. civ., respingând proba cu expertiză tehnică imobiliară în specialitatea construcții, solicitată de pârâți, ca inutilă soluționării cauzei, fiind dispusă însă comunicarea obiecțiunilor pârâților către expertul ce a efectuat expertiza în primă instanță pentru a răspunde acestora.

Prin decizia civilă nr. 1084 A/29.11.2012 pronunțată de către Tribunalul București- Secția a IV-a Civilă în opinie majoritară, au fost respinse ca nefondate, apelul formulat de apelanții-reclamanți D. Ș. M. și G. O. C. și apelul formulat de apelanții-pârâți C. Ș. și C. C., a fost respinsă ca inadmisibilă, cererea apelanților-reclamanți de acordare a cheltuielilor de judecată constând în diferența de taxă judiciară de timbru aferentă cererii de chemare în judecată achitată în apel și a respins ca neîntemeiate cererile părților de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în apel.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că între apelanții-pârâți C. Ș. și C. C., în calitate de vânzători și apelanții-reclamanți G. O. C. și D. Ș. M., în calitate de cumpărători, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 726/10.06.2008 de B.N.P.A. Consensus.

Obiectul acestui act juridic a constat în transmiterea de către vânzători a dreptului de proprietate, în indiviziune și în cote părți egale de ½ pentru fiecare cumpărător, asupra imobilului situat în comuna Dobroești, ., județul Ilfov, compus din teren intravilan în suprafață de 307 m.p. și construcție, cu destinația de locuință, formată din P+1E+M, reprezentând un apartament, precum și a cotei indivize de 3,99% din dreptul de proprietate asupra terenului având destinația de drum pietonal și auto de utilitate privată, prețul imobilului în cuantum de 225.000 euro fiind achitat integral de către cumpărători.

În cuprinsul acestui contract civil, părțile au inserat mențiunea potrivit căreia vânzătorii, în calitate de constructori ai imobilului, acordă cumpărătorilor garanția pentru viciile ascunse ale construcției, cât și cea privitoare la structura de rezistență a acesteia, în condițiile prevăzute de Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, motiv pentru care tribunalul constată că părțile nu au derogat prin acordul lor de la obligația vânzătorului de garanție pentru viciile bunului vândut.

În ceea ce privește apelul declarat de apelanții-reclamanți împotriva sentinței civile nr. 2366/04.10.2010, pronunțată de Judecătoria Cornetu, tribunalul a constatat că aceasta este criticată prin prisma omisiunii inserării în încheierea din data de 27.09.2010 a susținerilor verbale ale reclamanților privitoare la precizarea cererii introductive, potrivit art. 132 alin. 2 pct. 2 C. proc. civ., în sensul majorării pretențiilor de la suma de 10.000 euro la cea de 36.300 euro, sumă rezultată din concluziile raportului de expertiză efectuat de expertul judiciar M. A. S..

De la debutul demersului său, tribunalul a reținut că dispozițiile art. 2812a C. proc. civ., potrivit cărora îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor potrivnice sau completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 281-2812, au fost introduse prin art. I pct. 25 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor.

În conformitate cu art. XXII alin. 2 din acest act normativ, dispozițiile (...) art. 2812a (...) C. proc. civ. se aplică numai proceselor începute după . prezentei legi (publicată în Monitorul Oficial nr. 714 din 26 octombrie 2010 și intrată în vigoare la 30 de zile de la data publicării, potrivit art. XXVIII din lege).

D. fiind faptul că prezentul proces a început prin înregistrarea cererii de chemare în judecată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 15.06.2009, în raport de dispozițiile legale menționate în precedent, tribunalul reține că prevederile art. 2812a C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză, astfel încât apelul declarat de reclamanți pentru considerentul specificat anterior nu este inadmisibil.

Procedând la analizarea fondului apelului declarat, tribunalul a reținut faptul că în încheierea din data de 27.09.2010, încheiere de amânare a pronunțării asupra cauzei, ce face parte integrantă din sentința civilă nr. 2366/04.10.2010, pronunțată de Judecătoria Cornetu, nu este consemnat de către grefierul de ședință faptul că reclamanții și-ar fi precizat cererea în sensul majorării cuantumului pretențiilor. De asemenea, în cuprinsul însemnărilor din caietul grefierului de ședință nu este evidențiată o asemenea susținere a reclamanților, fiind consemnate în mod foarte sumar și neinteligibil anumite frânturi de fraze.

Concluziile scrise pretins a fi formulate și depuse la dosarul primei instanțe, atașate în dosarul de apel, nu pot fi reținute de către tribunal ca probă în dovedirea precizării acțiunii, întrucât, în primul rând, nu au fost administrate în condiții de contradictorialitate, fiind depuse după reținerea apelurilor în pronunțare, în al doilea rând, dovada expedierii unor concluzii scrise către Judecătoria Cornetu nu face dovada deplină cu privire la faptul că acesta a fost conținutul concluziilor într-adevăr trimise, precum și, în al treilea rând, acceptând că aceste concluzii au fost expediate primei instanțe, nu rezultă oricum concluzia fermă că reclamanții și-au precizat acțiunea în data de 27.09.2010.

În condițiile în care cererea precizatoare nu a fost formulată în scris (o atare obligație de altfel nici nu exista în sarcina reclamanților prin raportare la art. 132 alin. 2 C. proc. civ.), în baza probelor menționate mai sus care susțin contrariul celor învederate de reclamanți, tribunalul nu a procedat la admiterea apelului și la completarea încheierii de ședință în sensul dorit de către aceștia, neputând aplica nici prezumții simple, întrucât acestea dobândesc valoare probatorie numai prin coroborarea cu alte probe directe, ce nu au fost administrate în cauză în dovedirea acestui aspect, motiv pentru care a respins calea de atac ca nefondată.

Dată fiind soluția pronunțată asupra apelului declarat de reclamanți, s-a impus respingerea cererii lor vizând acordarea cheltuielilor de judecată constând în plata taxelor judiciare de timbru aferente apelului, ca neîntemeiată, reclamanții neputându-se prevala în folosul lor de art. 274 alin. 1 C. proc. civ.

În ceea ce privește cererea apelanților-reclamanți de acordare a cheltuielilor de judecată constând în diferența de taxă judiciară de timbru aferentă cererii de chemare în judecată achitată în apel, tribunalul a respins ca inadmisibilă, prin raportare la art. 294 alin. 1 C. proc. civ., aceasta fiind o cerere nouă formulată direct în apel, ce nu ar putea conduce la schimbarea hotărârii primei instanțe, în condițiile în care în fața acesteia nu a fost formulată o cerere având ca obiect un atare supliment de taxă de timbru, ce a fost achitat în etapa procesuală a apelului.

În privința apelului declarat de apelanții-pârâți, tribunalul l-a considerat a fi nefondat, pentru următoarele considerente punctuale raportate la cele invocate:

Lipsa stabilirii de către prima instanță a taxei judiciare de timbru corespunzătoare pretențiilor admise reclamanților.

Această susținere a apelanților-pârâți are caracter întemeiat, însă nu este de natură să conducă la admiterea căii de atac exercitate în cauză, întrucât, potrivit art. 20 alin. 5 teza I din Legea nr. 146/1997, în situația în care instanța judecătorească învestită cu soluționarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, tribunalul a dispus obligarea părții la plata taxelor judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu.

Astfel, dacă instanțele de control judiciar constată neplata taxelor de timbru în fazele procesuale anterioare, acestea nu pot anula cererea de chemare în judecată, ca insuficient timbrată, ci pot dispune obligarea părții la plata taxei de timbru restante, prin hotărâre ce constituie titlu executoriu ("dare în debit"). Rațiunea instituirii textului legal rezidă în faptul că taxele de timbru reprezintă contravaloarea serviciului prestat, iar, din moment ce prima instanță a procedat deja la judecată și a pronunțat o hotărâre, acțiunea parcurgând o etapă procesuală, cu influență directă asupra patrimoniilor părților, este just ca acest serviciu să fie taxat, neexistând niciun motiv pentru care acțiunea să fie anulată.

Având în vedere că în etapa procesuală a apelului, reclamanții au achitat diferența de taxă judiciară de timbru, tribunalul nu a mai procedat la aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. 5 din legea specială pentru darea acestora în debit.

Plata taxei de timbru a fost făcută de către Cabinetul Individual de Avocatură D. Ș. M., în condițiile în care ambii reclamanți sunt persoane fizice, precum și prin ordin de plată.

Tribunalul a constatat că taxa judiciară de timbru achitată în primă instanță a fost plătită într-adevăr de către Cabinetul Individual de Avocatură D. Ș. M., prin ordin de plată, fiind consemnat în cuprinsul acestuia în mod expres faptul că suma respectivă constituie taxă judiciară de timbru în dosarul nr._ .

În lipsă de dispoziții contrare în legea specială, urmând regulile generale în materie de executare a obligațiilor statuate în dispozițiile art. 1093 C. civ. din 1864, potrivit cărora plata poate să fie făcută de orice persoană, chiar dacă este un terț în raport cu acea obligație, plata taxelor judiciare de timbru poate fi făcută de orice persoană interesată și chiar de o persoană neinteresată.

Din moment ce obligația de plată a taxelor de timbru nu este strict personală, achitarea acestora poate fi făcută atât de către parte, personal sau prin reprezentant legal ori convențional, dar și de către o persoană interesată sau de un terț neinteresat. Nu există vreo dispoziție legală care să stabilească aspectul că plata taxei de timbru este un fapt personal, astfel încât nimic nu îl împiedică pe reclamant să mandateze o altă persoană fizică sau juridică, pentru plata unei taxe de timbru, ce va fi ulterior folosită în procesul în care este parte.

În ceea ce privește plata efectuată prin ordin de plată, tribunalul a constatat că aceasta este legală, prin raportare la art. 19 din Legea nr. 146/1997, în varianta în vigoare la data plății, potrivit căruia taxele judiciare de timbru, precum și sumele provenite din impozitele încasate din onorariile avocaților, ale notarilor publici și ale executorilor judecătorești se plătesc în numerar, prin virament sau în sistem on-line, în contul bugetului local al unității administrativ-teritoriale în a cărei rază își are domiciliul sau, după caz, sediul fiscal debitorul; taxele judiciare de timbru, precum și sumele provenite din impozitele încasate din onorariile avocaților, ale notarilor publici și ale executorilor judecătorești pot fi plătite și prin unități bancare în contul bugetului local al unității administrativ-teritoriale, costurile operațiunilor de transfer fiind în sarcina debitorului taxei.

Ca atare, tribunalul a considerat că taxa judiciară de timbru a fost corect achitată de către cabinetul de avocatură în numele ambilor reclamanți, prin ordin de plată. De altfel, și în ipoteza nereală în care taxa nu ar fi fost corect achitată, nu s-ar fi impus admiterea căii de atac, ci ar fi devenit incidente dispozițiile art. 20 alin. 5 din Legea nr. 146/1997 specificate la punctul anterior.

Nerespectarea art. 161 C. proc. civ., decurgând din faptul că prima instanță nu a observat că pentru reclamanta G. O. C. nu s-a depus împuternicire avocațială de către celălalt reclamant.

Potrivit art. 161 alin. 1 C. proc. civ., când (...) reprezentantul părții nu face dovada calității sale, se poate da termen pentru îndeplinirea acestor lipsuri. În conformitate cu alin. 2 al aceluiași articol, dacă lipsurile nu se împlinesc, instanța va anula cererea.

Susținerea apelanților-pârâți în sensul că la dosarul primei instanțe nu se regăsește împuternicirea avocațială a avocatului D. Ș. M. pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată și de reprezentare în judecată a reclamantei G. O. C. este corectă, însă nici aceasta nu este de natură să conducă la admiterea căii de atac.

Astfel, prima instanță nu a pus în vedere reclamanților complinirea acestei carențe și, în consecință, nici nu a aplicat sancțiunea corespunzătoare prevăzută de art. 161 alin. 2 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată promovată de reclamantă nefiind anulată, pentru lipsa dovezii calității de reprezentant a avocatului semnatar al cererii.

În etapa procesuală a apelului, apelantul-reclamant a anexat la dosar împuternicirea avocațială acordată de reclamantă avocatului D. Ș. M. pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată și pentru reprezentarea sa în etapa judecării cauzei în primă instanță, data împuternicirii coincizând cu data introducerii cererii de chemare în judecată (15.06.2009).

Depunerea împuternicirii avocațiale direct în apel ar fi rămas fără efecte juridice numai în ipoteza în care prima instanță în mod legal ar fi procedat la anularea cererii de chemare în judecată promovată de reclamantă, pentru lipsa dovezii calității de reprezentant a avocatului semnatar al cererii, ipoteză în care instanța de apel ar fi constatat că prima instanță în mod corect a făcut aplicarea art. 161 C. proc. civ., hotărârea pronunțată fiind una legală.

În măsura în care însă prima instanță nu a procedat astfel, omițând a pune în vedere reclamanților să atașeze la dosar dovada calității de reprezentant și eventual, dacă această obligație nu era îndeplinită, să aplice sancțiunea corespunzătoare, depunerea împuternicirii avocațiale în apel este de natură să conducă la imposibilitatea aplicării sancțiunii nulității, întrucât dovada calității de reprezentant a fost făcută prin înscrisul doveditor atașat la dosar.

Încălcarea principiului disponibilității prin prisma acordării de către prima instanță a mai mult decât s-a cerut de către reclamanți (plus petita).

Capătul al treilea a cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulat are obiectul exprimat astfel de către reclamanți: "obligarea pârâților în solidar la restituirea către reclamanți a acelei părți din prețul achitat pârâților, corespunzător procentului de diminuare a valorii de achiziție a construcției astfel determinat, valoare estimată provizoriu, exclusiv în vederea timbrării, la suma de 10.000 euro, și pe care își rezervă dreptul de a o modifica, în condițiile prevederilor art. 137 C. proc. civ., în conformitate cu rezultatul expertizei ce va fi administrată în cauză".

Din modul de redactare a acestui capăt de cerere a rezultat cu evidență că obiectul său constă în obligarea pârâților la restituirea părții din preț corespunzătoare scăderii valorii acestuia determinată de existența viciilor, suma de 10.000 euro fiind menționată exclusiv în mod provizoriu pentru stabilirea timbrării, aspect inserat de către reclamanți întocmai.

Ca atare, obiectul capătului de cerere trebuie stabilit prin raportare la pretenția concretă dedusă judecății, restituirea părții din preț corespunzătoare scăderii valorii acestuia determinată de existența viciilor, iar nu în funcție de evaluarea provizorie a pretențiilor în vederea fixării taxei de timbru.

În acest context, tribunalul a apreciat că nici nu mai prezintă relevanță juridică dacă reclamanții și-au precizat sau nu cererea de chemare în judecată în sensul majorării pretențiilor inițiale, întrucât o atare cerere nici nu s-ar fi mai impus din moment ce obiectul cererii a vizat de la început valoarea ce urmează a fi stabilită prin raportul de expertiză ce va fi efectuat în cauză. Numai în situația în care reclamanții ar fi solicitat suma de 10.000 euro, cu titlu de parte din preț corespunzătoare diminuării acestuia, fără a face vreo referire la evaluarea provizorie sau la valoarea rezultată în urma expertizei, s-ar fi impus formularea unei cereri precizatoare, în condițiile art. 132 alin. 2 pct. 2 C. proc. civ.

Astfel, tribunalul a considerat că reclamanții, de la momentul formulării acțiunii, au redactat capătul de cerere într-o astfel de modalitate încât să cuprindă toată suma reprezentând partea din preț corespunzătoare scăderii valorii acestuia determinată de existența viciilor, motiv pentru care în mod corect prima instanță a procedat la admiterea cererii, iar nu la admiterea acesteia astfel cum a fost precizată. Presupunând prin absurd că un atare capăt de cerere nu ar fi fost supus timbrării, iar reclamanții nu ar fi avut obligația evaluării acestuia în mod provizoriu, din terminologia folosită la redactarea acțiunii, s-ar fi impus acordarea valorii rezultate din expertiză, fără a fi necesară nicio precizare suplimentară, motiv pentru care o evaluare provizorie nu trebuie să conducă la un rezultat distinct.

Ca atare, tribunalul a considerat că principiul disponibilității părților în procesul civil a fost respectat, instanța neacordând mai mult decât ceea ce reclamanții au solicitat prin acțiune, în forma sa inițială.

Faptul că prima instanță nu a pus în vedere reclamanților să achite o taxă judiciară de timbru aferentă sumelor rezultate din expertiză nu este de natură să conducă la concluzia nelegalității hotărârii pronunțate în cauză, fiind aplicabile considerentele instanței de apel specificate la punctul 1.

Lipsa pronunțării primei instanțe asupra excepției insuficientei timbrări sau a netimbrării cererii, invocată de pârâți prin întâmpinare.

Susținerea apelanților-pârâți în acest sens este corectă, însă tot fără efect asupra legalității hotărârii primei instanțe, întrucât aceasta a procedat la judecarea cauzei, neanulând cererea de chemare în judecată ca insuficient timbrată, caz în care devin aplicabile disp. art. 20 alin. 5 din Legea nr. 146/1997, în calea de atac neputându-se proceda la schimbarea hotărârii în sensul anulării cererii ca insuficient timbrată, ci numai la darea reclamanților în debit (care nu se impune din moment ce apelanții-reclamanți au achitat în etapa procesuală a apelului întreaga taxă de timbru).

Lipsa pronunțării primei instanțe asupra probei testimoniale, solicitată de către pârâți.

Și această susținere a apelanților-pârâți este corectă, însă nu determină admiterea căii de atac exercitată în cauză, proba testimonială fiind administrată în etapa procesuală a apelului, în condițiile art. 295 alin. 2 C. proc. civ., pârâții nefăcând dovada unei vătămări decurgând din încălcarea dreptului lor la administrarea de probatorii, ce nu ar fi putut fi înlăturată în apel. Dacă hotărârea primei instanțe ar fi fost susceptibilă exclusiv de recurs, ar fi existat posibilitatea admiterii acestei căi de atac, pentru faptul că proba testimonială nu poate fi administrată în această etapă procesuală, prin raportare la art. 305 C. proc. civ., însă o atare dispoziție restrictivă nu există și pentru judecata în apel.

Lipsa pronunțării primei instanțe asupra cererii pârâților de amânare a cauzei pentru a lua cunoștință de obiectivele expertizei tehnice imobiliare în specialitatea construcții, formulate de către reclamanți. Lipsa motivării primei instanțe cu privire la respingerea obiectivelor propuse de pârâți în apărare.

Obiectivele unei probe cu expertiză nu constituie un act de procedură sau un înscris probator (chiar dacă sunt formulate în scris) pentru a fi incident art. 96 C. proc. civ., ce le-ar fi conferit pârâților dreptul de a solicita amânarea cauzei în mod legal. Aceste obiective constituie însăși teza probatorie a expertizei și puteau fi formulate în mod legal și verbal, ceea ce evident nu ar fi putut atrage amânarea judecării cauzei pentru a da posibilitatea pârâților să reflecteze asupra concludenței lor.

Tribunalul a observat la prin cererea expediată prin fax de către pârâți în data de 15.01.2010, aceștia au solicitat numai ca obiectivele propuse de reclamanți să se rezume la identificarea viciilor structurii de rezistență sau a unor vicii ascunse ale construcții, nefiind propuse obiective proprii, în condițiile în care de altfel proba fusese propusă de către reclamanți, nefiind comună părților litigante. Prima instanță nici nu avea obligația să se pronunțe asupra acestui aspect, nefiind formulată o cerere propriu-zisă, fiind exprimată numai o opinie procesuală în ceea ce privește obiectivele expertizei.

Lipsa motivării primei instanțe cu privire la soluția de respingere a obiecțiunilor formulate de pârâți la raportul de expertiză.

Similar celor indicate la punctul 6, tribunalul a apreciat că pârâții nu au făcut dovada existenței unei vătămări decurgând din însăși lipsa motivării acestei soluții de respingere a obiecțiunilor.

Pentru a înlătura orice posibilă vătămare procesuală a pârâților, instanța de apel a procedat la comunicarea către expert a obiecțiunilor formulate de pârâți la raportul de expertiză în specialitatea construcții pentru a formula un răspuns la acestea.

Critica apelanților-pârâți formulată în fața instanței de apel cu privire la modul în care aceasta le-a pus în discuție răspunsul expertului la obiecțiuni, reluată și în cadrul concluziilor orale, cu motivarea că nu există instituția procesuală a "obiecțiunilor la răspunsul la obiecțiuni" nu este una întemeiată, instanța de apel dând eficiență în acest mod principiului contradictorialității și al dreptului la apărare, prin punerea oricărui aspect al procesului în discuția părților, inclusiv a răspunsului expertului la obiecțiuni, existând, de pildă, posibilitatea ca acesta să nu răspundă unei obiecțiuni și să fie necesară revenirea cu adresă către expert pentru a se conforma dispozițiilor instanței de a da un răspuns complet.

Luarea în calcul de către prima instanță și a unor vicii cu caracter aparent.

În vederea angajării răspunderii vânzătorului pentru garanția contra viciilor bunului vândut, este necesar, în conformitate cu art. 1352 și 1353 C. civ. din 1864, ca viciile să aibă caracter ascuns, iar nu aparent, astfel încât un cumpărător diligent să nu fi putut cunoaște existența lor la data achiziționării bunului, după o atentă verificare.

În răspunsul expertului la obiecțiunile formulate de pârâți la raportul de expertiză, acesta arată că mare parte din lucrări nu puteau fi observate la momentul achiziționării imobilului decât prin spargerea sau distrugerea placărilor cu gipscarton, defectele constructive reclamate nefiind la vedere,fiind date ca exemplu lipsa ignifugării, grosimea plăcii de beton armat de la parter și etaj, precum și de la rampa scării, deficiențe ale acoperișului.

Din declarația martorului P. I. C. a rezultat că, la momentul la care a vizionat imobilul odată cu reclamantul, anterior cumpărării acestuia, nu a putut remarca eventualele neconformități ale construcției, întrucât, pe de-o parte nu poseda pregătirea necesară, iar, pe de altă parte, stadiul edificării construcției nu permitea acest lucru. De asemenea, martorul a specificat faptul că apelantul-reclamant nu se pricepe în mod deosebit la construcții, fiind cam la același nivel cu el de cunoaștere.

De altfel, și martorul G. P., propus de apelanții-pârâți, a susținut că, deși l-a văzut pe apelantul-reclamant de multe ori vizionând imobilul, acesta nu părea a fi specialist în construcții și nu-i dădea instrucțiuni, îndrumări. Contrar susținerilor apelanților-pârâți, martorul a declarat faptul că nu l-a văzut pe apelantul-reclamant vizionând imobilul împreună cu vreun constructor sau un alt ajutor.

Observând conținutul raportului de expertiză efectuat în cauză, tribunalul a reținut că, în privința imobilului apelanților-reclamanți, expertul a consemnat o multitudine de vicii, din care tribunalul enumeră cu titlu exemplificativ:

-înălțimea imobilului nu este corespunzător stabilită față de nivelul străzii;

-înălțimea soclului este mai mică decât cea din proiect, iar la . o singură treaptă în locul celor 3 din proiect, astfel încât diferența dintre cota pardoselii parterului și cota trotuarului este de doar 15 cm în loc de 45 cm;

-soclul imobilului nu a fost izolat vertical cu tencuială hidroizolantă și nici nu s-a procedat la termoizolarea pe orizontală a plăcii peste sol a imobilului;

-grosimea rampei scării este total insuficientă de 5-6 cm față de 15 cm prevăzuți în proiect;

-adâncimea fundației gardului nu respectă proiectul;

-bazinul vidanjabil al fosei septice nu este etanș, în proiect fiind prevăzută hidroizolarea acestuia;

-stâlpii de lemn din mansardă nu sunt protejați ignifug și fungicid;

-burlanele nu sunt etanșe la îmbinări și tavanul mansardei nu a fost corespunzător executat;

-sprijinirea căpriorilor nu este realizată corespunzător, neexistând un sistem de sprijinire și ancorare a stâlpului în placa de beton;

-în spațiul de la mansardă apare un stâlp din gips-carton care nu este cuprins în proiect;

-o grindă din ax F a balconului de la cota +2,90 m nu a fost executată etc.

Tribunalul a apreciat că toate viciile sesizate de către expert au caracter ascuns, neputând fi observate de un cumpărător obișnuit, care nu posedă cunoștințe de specialitate, chiar și după o atentă verificare a construcției. Critici aduse hotărârii primei instanțe prin prisma reținerii la pronunțarea soluției a raportului de expertiză efectuat în cauză.

Nu s-a precizat faptul că prin proiect cota de fundare s-a prevăzut a fi CTN (cota terenului natural), iar sistematizarea curții imobilului efectuată de către reclamanți după 10 iunie 2008, prin umplerea cu aproximativ 30 cm de pământ în jurul clădirii a condus la acoperirea a 2 trepte de la . la reducerea înălțimii soclului din jurul clădirii de la 45 cm la 15 cm;

Tribunalul a reținut, prin raportare la răspunsul expertului la obiecțiunile formulate de apelanții-pârâți, că și în situația confirmată de altfel că reclamanții ar fi înălțat nivelul terenul, nivelul curții este în continuare sub cel al străzii, apelanții-pârâți neprezentând procesul-verbal privind trasarea lucrărilor și nici procesul-verbal privind săpătura. În acest condiții, pretinsa acoperire a 2 trepte poate fi demonstrată numai prin spargerea plăcii de beton de la intrare, lucru dificil de realizat într-un imobil locuit. Astfel, tribunalul consideră că a pretinde reclamanților să-și distrugă părți din imobil doar pentru efectuarea unei noi expertize, în condițiile în care pârâții, în calitate de constructori, aveau obligația de a întocmi și prezenta o . acte pentru efectuarea unor elemente de construcții, nu poate fi acceptat, nefiind rezonabil să se procedeze astfel, riscul urmând a fi suportat de către pârâții care nu au dat dovadă de diligență.

Nu s-a făcut precizarea că fundațiile continue din beton armat la clădirile fără subsol sau amplasate în terenuri fără ape agresive nu se izolează pe contur; neizolarea fundației nu are nicio implicație asupra rezistenței și stabilității construcției;

Tribunalul a reținut că umiditatea constatată în imobil poate fi cauzată de neizolarea soclului, mai ales în condițiile situării imobilului sub cota străzii și a precipitațiilor abundente din perioada edificării construcției referitor la grosimile realizate ale plăcilor din beton armat, diferența poate fi justificată de abaterile admise la lungimea stâlpilor sau de la grosimea tencuielilor, a șapelor și ale straturilor de termoizolare;

Pârâții nu au demonstrat faptul că grosimile elementelor enumerate, distincte de cele menționate în proiect, sunt unele admisibile, expertul judiciar având o opinie diferită, considerându-le dimpotrivă deficiențe majore privind rezistența mecanică și stabilitatea imobilului.

Pe suprafața șapei se aplică un strat de lapte de ciment fluid, care să preia înclinările sau diferențele de nivel urmare a finisării brute a suprafeței șapei, această operațiune nereprezentând un viciu ascuns al construcției;

Pârâții nu au prezentat certificatele de calitate ale șapei, înscrisuri necesare și obligatorii în documentația constructivă a imobilului, iar proiectul nu prezintă caracteristicile șapei turnate în imobil pentru efectuarea lucrărilor de montare a parchetului, din planșele fotografice depuse la dosar rezultând existența crăpăturilor în șapă.

Nu se justifică unele afirmații ale expertului referitor la faptul că grosimea termosistemului exterior este executat din plăci de polistiren cu grosimea de 5 cm, așa cum s-a menționat în memoriul de rezistență, și nu de 10 cm, cum s-a menționat în memoriul de arhitectură, că balustrada balcoanelor nu respectă prescripțiile referitoare la siguranța în exploatare, neprecizându-se care este defecțiunea, de ce ar fi nevoie de lăcrimare la partea superioară a golului de ferestre;

Toate aceste afirmații ale expertului au fost explicate în raport, dar și în răspunsul acestuia la obiecțiuni.

-execuția gardului respectă proiectul, ba chiar îl îmbunătățește;

Expertul a constatat că gardul despărțitor al proprietăților prezintă un număr de 4 crăpături verticale pe înălțime, acesta nerespectând proiectul, adâncimea acestuia fiind de 48-50 cm.

-aprecierile de procente ale expertului la valoarea de piață ale imobilului, iar nu la valoarea tehnică a construcției, nu sunt justificate;

Acțiunea estimatorie, promovată în prezenta cauză de către reclamanți, are ca obiect restituirea unei părți din prețul de achiziție, iar nu din valoarea tehnică a construcției, proporțională cu prejudiciul cauzat de viciu, motiv pentru care tribunalul a considerat că în mod corect expertul a calculat reducerea prețului.

Tribunalul a considerat că simplele afirmații ale apelanților-pârâți în sensul că raportul de expertiză nu a fost corect întocmit, fără a proba contrariul, în condițiile în care aceștia nu au întocmit și păstrat documente obligatorii la efectuarea unei construcții (procese-verbale de lucrări ascunse, dovezi privind materialele de construcție a termoizolației plăcii peste sol, proces-verbal privind trasarea lucrărilor, proces-verbal privind săpătura, certificate de calitate a șapei, procese-verbale de construcție și certificate de calitate pentru betonul turnat în stâlpi și pentru plăci, procese-verbale pentru faze determinate, certificate de calitate pentru armături de oțel-beton, cărămizi, mortare și betoane), nu sunt de natură să conducă la necesitatea efectuării unei noi expertize, ce ar fi impus în mod nerezonabil distrugerea unei părți a imobilului locuit de către reclamanți. În acest context, este de menționat faptul că și martorul propus de apelanții-pârâți a susținut o parte dintre cele constatate de către expert – neizolarea fundației, existența unor stâlpi din lemn pentru susținerea tavanului (martorul precizând că lemnul lucrează în timp și este posibil să se fisureze), susținerea tavanului de către un perete despărțitor.

Critici aduse sentinței civile nr. 1494/18.04.2011, pronunțată de Judecătoria Cornetu, vizând completarea dispozitivului primei sentințe.

În ceea ce privește sentința civilă de completare a dispozitivului, apelanții-pârâți au considerat că o atare cerere este admisibilă numai când instanța ar fi omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere, ceea ce nu ar fi cazul speței de față.

Tribunalul a constatat că o atare susținere nu este întemeiată, din moment ce primul capăt de cerere a vizat atât constatarea viciilor ascunse, cât și a celor privitoare la structura de rezistență a imobilului, fiind ca atare omisă pronunțarea primei instanțe asupra unei părți dintr-un capăt de cerere, astfel cum în mod întemeiat au susținut apelanții-reclamanți.

În ceea ce privește însăși existența acestor vicii privitoare la structura de rezistență a imobilului, instanța de apel a reținut concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, în cadrul cărora s-a specificat faptul că grosimea mai mică a plăcii de beton armat peste parter și a celei existente peste etaj, precum și a rampei scării, existența sub rampa scării a unui zid de cărămidă, neprevăzut în proiect, care sprijină scara, neexecutarea grinzii din ax F de la cota +2,90 m la mansardă, edificarea în spațiul de la mansardă a unui stâlp din lemn placat cu gips-carton care nu este cuprins în proiect, constituie neconformități majore privind rezistența mecanică și stabilitatea imobilului.

Împotriva deciziei tribunalului, au declarat recurs pârâții C. C. și C. Ș..

În motivarea recursului, s-au formulat următoarele critici:

Prima critică se referă la împrejurarea că, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedura prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) Cod proc. civ.

La data de 18.10.2012, instanța de apel a constatat că cercetarea judecătoreasca în cauza a fost închisă și a acordat părților cuvântul asupra fondului cererilor de apel, concluziile orale ale părților fiind consemnate în încheierea din aceeași data, prin care tribunalul a reținut cauza in pronunțare.

Pentru a da posibilitatea apelanților-reclamanți să formuleze și să depună la dosar concluzii scrise, instanța a amânat judecarea cauzei la data de 25.10.2012, iar ulterior, în temeiul dispozițiilor art. 260, alin. (1) Cod proc. civ. a amânat pronunțarea în mod succesiv la data de 01.11.2012 si 05.11.2012.

Având in vedere faptul ca tribunalul s-a regăsit in ipoteza unei divergente de opinii in privința modului de soluționare a apelului promovat de apelanții-reclamanți împotriva încheierii din data de 27.09.2010 si implicit a apelului promovat de apelanții-parați prin prisma motivului plus petita, la data de 05.11.2012, instanța a dispus repunerea pe rol a cauzei in vederea soluționării apelurilor in complet de divergenta.

Recurenții pârâți au precizat că exista minuta încheierii de repunere pe rol a cauzei în vederea soluționării in complet de divergenta, pronunțata in ședința publica din 05.11.2012, prin care s-a fixat termenul 22.11.2012, cu citarea pârtilor, indicându-se totodată motivul de divergenta.

Aceasta minuta este semnata de un singur magistrat din completul de doi judecători, ceea ce nesocotește dispozițiile art. 258. alin. (1) Cod proc. civ. sancțiunea prevăzuta de lege in acest caz fiind nulitatea absoluta expresa a hotărârii.

Recurenții pârâți au considerat că demersul făcut de completul de judecata printr-o alta încheiere, la data de 22.11.2012, in ședința publica, după semnalarea acestei neregularități de către reprezentantul convențional al apelanților-parați, prin reluarea susținerilor consemnate de către un singur judecător la data de 05.11.2012, nu este de natura a acoperi nulitatea absolută.

In cazul de față, situația este inversa si in mod evident semnarea dispozitivului de către ambii judecători a avut loc la data de 22.11.2012, astfel cum este menționat de către ambii membrii ai completului de judecata, chiar daca mențiunea olografa este făcuta la fila 108 verso, pe încheierea de ședința din data de 05.11.2012, redactata evident mult după ședința de judecata de la acea data. Incidentului procedural semnalat de către reprezentantul convențional al apelanților-parați i s-a dat aceasta rezolvare, care, in opinia noastră, nu poate acoperi ceea ce trebuia sa aibă loc la data de 05.11.2012, respectiv semnarea minutei si de către al doilea membru al completului.

În opinia recurenților pârâți aflându-se in prezenta unei nulități anume prevăzute de lege, in cazul căreia vătămarea se prezuma, conform art. 105, alin. 2, teza ultima Cod proc. civ., singurul remediu pentru maturarea acestei neregularitati este nulitatea hotărârii recurate, prin prisma dispozițiilor art. 304, pct. 5 Cod proc. civ.

A doua critică se subsumează celui de-al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Se critică hotărârea ca fiind lipsita de temei legal fiind data cu încălcarea sau aplicarea greșita a legii atunci când instanța de apel statuează, in majoritate, faptul ca al treilea capăt de cerere trebuie stabilit prin raportare la pretenția concreta dedusa judecații (restituirea părții din preț corespunzătoare scăderii valorii acestuia determinata de existenta viciilor), iar nu în funcție de evaluarea provizorie a pretențiilor în vederea stabilirii taxei judiciare de timbru.

In acest context, tribunalul a considerat că o astfel de redactare a capătului de cerere, care cuprinde toată suma reprezentând partea din preț corespunzătoare scăderii valorii acestuia determinata de existenta viciilor, este suficienta din punct de vedere juridic pentru ca instanța de fond să decidă acordarea întregii sume stabilite prin raportul de expertiza (36.300 euro), iar cererea reclamanților de majorare a pretențiilor inițiale nu s-ar mai fi impus in acest caz.

Ca atare, instanța de control judiciar apreciază că judecătoria a respectat principiul disponibilității si nu a acordat mai mult decât ceea ce au solicitat reclamanții prin cererea de chemare in judecata, in forma sa inițiala.

Se consideră de către recurenți, că tribunalul a făcut o aplicare greșita a legii in acest caz, nesocotind dispozițiile art. 132, alin. (2) raportate la art. 729, alin. (6) Cod proc. civ.

Astfel, potrivit art. 134 Cod procedura civila, este socotita ca prima zi de înfățișare aceea in care părțile, legal citate, pot pune concluzii. In conformitate cu art. 132 alin. (1) din același Cod, la prima zi de înfățișare instanța va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii, precum si pentru a propune noi dovezi. In acest caz, instanța dispune amânarea pricinii si comunicarea cererii modificate pârâtului, in vederea facerii întâmpinării.

A..(2) al aceluiași articol dispune ca cererea nu se socotește modificata si nu se va da termen, ci se vor trece in încheierea de ședință declarațiile verbale făcute in instanța: l. când se îndreaptă greșelile materiale din cuprinsul cererii; 2. când reclamantul mărește sau micșorează câtimea obiectului cererii; 3. când cere valoarea obiectului pierdut sau pierit; 4. când înlocuiește cererea in constatare printr-o cerere pentru realizarea dreptului sau dimpotrivă, in cazul in care cererea in constatare nu poate fi primita.

Din textele mai sus citate rezulta că legea de procedura distinge doua categorii de cereri: de întregire si de modificare a cererii inițiale. In doctrina si jurisprudența, se regăsesc criterii pentru ca diferențierea dintre cele doua categorii de cereri sa fie evidenta si ușor de făcut. Astfel, cererile de întregire au ca obiect completarea lipsurilor din cuprinsul cererii inițiale, cum ar fi, exempli gratia, prezentarea unor elemente suplimentare pentru identificarea bunurilor sau pentru completarea elementelor de fapt. Din contra, cererile de modificare sunt acelea prin care reclamantul urmărește sa schimbe unele elemente importante ale cererii de chemare in judecata, precum: părțile, obiectul cererii sau temeiul juridic al acesteia.

In speță, recurenții-pârâți precizează că reclamanții au solicitat inițial obligarea paraților la plata sumei de 10.000 euro, cu titlu provizoriu estimata, rezervându-si dreptul de a o modifica după efectuarea expertizei judiciare. Aceasta modificare - sub forma majorării câtimii obiectului cererii - se subsumează dispozițiilor art. 132, alin. (2), pct. 2 Cod proc. civ. si nu a fost nicicând efectuata de către reclamanți in fata primei instanțe.

In acest context, instanța de apel, în motivarea respingerii apelului declarat de către reclamanți, care viza critica omisiunii judecătoriei de a consemna, in încheierea din data de 27.09.2010, a susținerilor verbale ale acestora privitoare la precizarea cererii introductive, potrivit art. 132, alin. (2), pct. 2 Cod proc. civ., in sensul majorării pretențiilor de la suma de 10.000 euro la cea de 36.300 euro, stabilește ca cererea de precizare a acțiunii reclamanților nu a fost efectuata de aceștia nici in forma scrisa, nici in forma orala. De asemenea, din coroborarea înscrisurilor administrate in cauza, respectiv încheierea Judecătoriei Cornetu din data de 27.09.2010, încheierea de amânare a pronunțării asupra cauzei, care face parte integranta din sentința civila nr. 2366/04.10.2010, precum si însemnările din caietul grefierului de ședința, tribunalul concluzionează ca susținerile reclamanților conform cărora cererea de precizare ar fi fost făcuta in fata primei instanțe sunt nedovedite, deci neadevărate.

Cu toate acestea, opinia majoritara a instanței de apel statuează faptul ca reclamanții nu aveau obligația precizării exprese a cererii de chemare in judecata (in scris sau oral), in sensul majorării câtimii obiectului cererii, raportat la modalitatea in care au înțeles să formuleze capătul al treilea al cererii de chemare in judecata.

Pârâții se raliază opiniei aflate in minoritate conform căreia reclamanții aveau obligația de a-si preciza cererea de chemare in judecata la cuantumul rezultat din expertiza, in caz contrar fiind acordat mai mult decât s-a cerut. De altfel, reclamanții aveau libertatea de a solicita si o suma inferioara celei consemnate in raportul de expertiză.

Prin prisma tuturor argumentelor prezentate mai sus, recurenții - pârâți consideră ca instanța de apel a făcut o greșita aplicare a dispozițiilor legale, conform motivului de recurs prevăzut de art. 304, pct. 9 Cod proc. civ., ceea ce impune modificarea in parte a deciziei civile nr. 1084 A/29.11.2012 in sensul admiterii apelului promovat de către parați in ceea ce privește motivul plus petita.

A treia critică se referă la împrejurarea că hotărârea a fost dată cu aplicarea eronata a dispozițiilor legale privind administrarea probelor si cu încălcarea dreptului la apărare, prevăzut atât de Constituția României, cat si de art. 6 din Convenția europeana a drepturilor omului.

Tribunalul a respins cererea reiterata de către parați, la data de 18.12.2012, privind administrarea unei noi expertize in cauza, considerând ca aceasta "este lipsita de temei, deoarece expertul a răspuns in mod punctual si complet obiecțiunilor invocate la raportul de expertiza tehnica imobiliara in specialitatea construcții".

Recurenții pârâți au precizat că respingerea cererii de administrare a unei noi expertize tehnice imobiliare in specialitatea construcții reprezintă o greșita aplicare a dispozițiilor art. 167 Cod procedura civila, instanța de apel folosindu-si puterea de apreciere in legătura cu admiterea probei fără a prezenta, in susținerea soluției, argumente pertinente si suficiente.

In ceea ce privește înțelesul sintagmei folosite de art. 304, pct. 9 Cod procedura civila, respectiv „încălcarea sau aplicarea greșita a legii", trebuie sa se ia în considerare faptul ca exista texte de lege care conferă judecătorului o putere de apreciere, dându-i posibilitatea de a lua sau nu o anumită măsură. In aceste cazuri, masurile nu pot fi dispuse in mod discreționar, ci trebuie motivate prin argumente pertinente si suficiente. Depășirea acestei limite reprezintă o încălcare a legii si pârâții consideră ca trebuie cenzurata de către instanța de recurs.

Având in vedere faptul ca prima instanța a omis a se pronunța cu privire la obiecțiunile formulate de către parați la raportul de expertiza întocmit in etapa fondului de către d-l. expert M. A., iar recurenții pârâți au solicitat efectuarea unei noi expertize in apel, de către un alt expert, care sa lămurească toate aspectele neconcordante, tribunalul a solicitat expertului sa formuleze răspunsul la obiecțiunile pârâților .

Astfel, la solicitarea instanței, pentru termenul din data de 20.09.2012, expertul tehnic judiciar a fost rugat sa răspundă la obiecțiuni si sa precizeze "care dintre deficientele constatate au caracter ascuns, in sensul ca nu puteau fi obiectiv remarcate de un cumpărător obișnuit la o atenta examinare a imobilului, si caracter grav, astfel încât să-l determine pe acesta sa nu achiziționeze imobilul sau sa plătească un preț mult redus".

In acest sens, prin Răspunsul la obiecțiuni, expertul prezintă instanței de apel argumente identice cu cele din raportul de expertiza administrat in prima instanța, fără a enunța in mod clar si a delimita punctual aspectele prezentate in document.

In ședința publica din data de 18.10.2012, înainte ca instanța sa considere cercetarea judecătoreasca încheiata, apelanții-parați au arătat faptul ca nu sunt de acord cu acest răspuns al expertului, solicitând, in temeiul art. 211 Cod proc. civ., audierea expertului de către instanța de judecata sau efectuarea unei expertize contrare de către un alt expert, solicitare respinsa de plano de către tribunal.

In cuprinsul motivării deciziei civile recurate, instanța de apel isi însușește concluziile raportului de expertiza tehnica efectuata in fata primei instanțe, precum si ale Răspunsului expertului la obiecțiunile paraților.

Tribunalul a constatat că toate viciile sesizate de către expert au caracter ascuns, neputând fi observate de un cumpărător obișnuit, care nu poseda cunoștințe de specialitate, chiar si după o atenta verificare a construcției.

Raportul de expertiza realizat in mod subiectiv de către expertul M. A. nu analizează situația dintre părți, nu face referire niciun moment la stadiul de predare a bunului imobil așa cum este in mod clar specificat in toate documentele încheiate intre părți, in special antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 420/08.04.2008 si contractul de vânzare-cumpărare nr. 726/20.06.2008, respectiv imobil fără finisaje - "fără gresie, faianța, parchet, instalații sanitare, instalații termice - centrala de apartament, calorifere, uși de camere, balustrade". In acest context, devine evident faptul ca aspectele prezentate in raportul de expertiza au putut fi observate de către cumpărător sau persoane autorizate care sa-i reprezinte interesele, la momentul vizionarii imobilului anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

Recurenții pârâți au mai arătat, astfel cum au arătat și instanțelor de fond, concluziile raportului de expertiză nu au o fundamentare tehnica însoțita de probe de laborator asupra materialelor, ci se bazează exclusiv pe presupuneri ale expertului.

S-a precizat faptul că imobilul a fost construit in regie proprie spre a fi locuit de către vânzători (aspect cunoscut si de către cumpărători), ulterior situația financiara precara determinând vânzarea investiției in stadiul in care se afla. Practic, nu se poate vorbi despre existenta unei activități comerciale a vânzătorilor in acest sens. Totuși, faptul ca vânzătorii nu au prezentat documente privind anumite lucrări, expertul si, ulterior, instanțele de fond au concluzionat ca aceste lucrări nu au fost efectuate.

In același timp, s-a putut observa faptul ca modificările efectuate de către cumpărători asupra imobilului, calitatea acestora, nu au fost in niciun fel diferențiate de către expert față de momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, respectiv 10 iunie 2008.

Neconcordantele evidente din cuprinsul raportului de expertiza tehnica efectuat in cauza au fost evidențiate de către parați prin obiecțiunile formulate la acest raport si prin contestarea explicita a răspunsului la obiecțiunile solicitate expertului de către instanța de apel.

Mai mult, prin respingerea solicitării de efectuare a unei noi expertize in cauza, recurenții - pârâți consideră ca instanța de apel a încălcat si dreptul la apărare, drept ocrotit atât prin Constituția României, cat si prin art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, si intre ale cărui garanții se înscrie si posibilitatea de a se administra probe și contraprobe in susținerea apărării.

De altfel, respingerea acestei solicitări este lapidar motivata, redactarea hotărârii având darul de a ne crea certitudinea ca instanța nu a înțeles din limbajul critic al expertizei care sunt viciile ascunse, diferențiat de noianul de așa-zise constatări.

Analiza depozițiilor de martori contradictorii pana la limita penalului, consideră ca îndreptățeau instanța sa solicite un punct de vedere suplimentar si nu să asimileze etapa «răspunsului la obiecțiuni», care ar fi trebuit parcursa in fata instanței de fond, unei veritabile expertize făcute in apel, lipsindu-ne astfel de dublul grad de jurisdicție si alterând rolul devolutiv al judecații in apel.

Având in vedere toate argumentele sus-menționate si văzând coexistenta unor motive de modificare si casare a hotărârii, recurenții – pârâți consideră ca hotărârea instanței de apel este susceptibila de casare integrala, conform art. 312, alin. (3), teza finala Cod proc. civ., urmând ca instanța de recurs sa transmită cauza spre rejudecare in vederea întocmirii unei minute semnate de către ambii membrii ai completului de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct.5 și 9 din Codul de Procedură Civilă.

În dovedirea susținerilor, nu a fost solicitat niciun mijloc de probă.

Intimatul D. Ș. M. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În calea de atac a recursului, nu a fost administrat niciun mijloc de probă.

Analizând recursul declarat din prisma criticilor formulate, care se subsumează motivelor de recurs prevăzute de dispozițiile art. 304 pct.5 și 9 din Codul de Procedură Civilă, Curtea constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Primul motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct.5 din codul de procedură civilă constând în încălcărea de către instanță a formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) Cod proc. Civ, este nefondat, având în vedere următoarele aspecte:

Potrivit art. 105 alin.2 din Codul de Procedură Civilă „(2) Actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacã prin aceasta s-a pricinuit pãrții o vãtãmare ce nu se poate înlãtura decât prin anularea lor. În cazul nulitãților prevãzute anume de lege, vãtãmarea se presupune pânã la dovada contrarie”.

Potrivit art. 258 din Codul de Procedură Civilă „Dupã ce s-a întrunit majoritatea, se va întocmi de îndatã dispozitivul hotãrârii care se semneazã, sub sancțiunea nulitãții, de cãtre judecãtori și în care se va arãta, când este cazul, opinia separatã a judecãtorilor aflați în minoritate. (2) El se pronunțã de președinte, în ședințã, chiar în lipsa pãrților. (3) Dupã pronunțarea hotãrârii niciun judecãtor nu poate reveni asupra pãrerii sale. (4) Dispozitivul hotãrârii se consemneazã într-un registru special, ținut de fiecare instanțã”.

Curtea constată că recurenții invocă nulitatea deciziei civile nr.1084/29.11.2012 pe motivul că minuta încheierii de repunere pe rol din data de 05.11.2012, prin care s-a fixat termen de judecată la data de 22.11.2012, s-a dispus citarea părților și s-a constatat ivită divergența, nu a fost semnată decât de un singur judecător, neexistând și semnătura celui de-al doilea judecător.

În acest sens, recurenții invocă încălcarea dispozițiilor art. 258 alin.1 din Codul de Procedură Civilă.

Curtea învederează că nu este fondat acest motiv de recurs având următoarele considerente:

Dispozițiile art. 258 din Codul de Procedură Civilă are în vedere dispozitivul hotărârii, ca act procedural, prin care se soluționează pe fond litigiul dedus judecății.

Curtea învederează că nu se folosește noțiunea de minută, ci noțiunea de rezultat al deliberării.

Prin art.105 din Regulamentul de ordine interioară adoptat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii se folosește noțiunea de minută, prin care se consemnează rezultatul deliberării.

În raport de dispozițiile legale menționate, este necesar să se realizeze o diferențiere între noțiunea de minută, ca dispozitiv al hotărârii consemnat în urma deliberării și soluționării pe fond a cauzei, și noțiunea de minută, ca dispozitiv al unei încheieri de ședință, prin care se dispun anumite măsuri procedurale, fără a se dezlega pe fond anumite aspecte litigioase deduse judecății.

Pe cale de consecință, nulitatea prevăzută de dispozițiile art. 258 din Codul de Procedură Civilă se referă numai la nesemnarea dispozitivului hotărârii, consemnat într-o minută scrisă pe cererea de chemare în judecată, pe cererea de apel sau de recurs.

Dispozițiile art. 258 din Codul de Procedură Civilă nu se referă la nesemnarea minutei, ca dispozitiv al unei încheieri de ședință, prin care se dispun anumite măsuri procedurale, fără a se dezlega pe fond anumite aspecte litigioase deduse judecății.

În cauza de față, se constată că, la fila 105 din dosarul de apel, nu se află, dispozitivul hotărârii (ca rezultat al deliberării, consemnat într-o minută), ci se află o minută, prin care s-au dispus anumite măsuri procedurale, precum fixarea termenului de judecată, citarea părților și repunerea cauzei pe rol.

Pe cale de consecință, nesemnarea minutei încheierii de ședință din data de 05.11.2012 de către unul dintre judecători nu atrage nulitatea absolută, având în vedere că nu s-au soluționat aspectele litigioase deduse judecății (excepții sau alte incidente procedurale), ci s-au dispus numai anumite măsuri procedurale.

De asemenea, Curtea constată că, chiar dacă minuta din data de 05.11.2012, aflată la fila 105 din dosarul de apel, nu este semnată decât de un singur judecător, încheierea de ședință din data de 05.11.2012, aflată la fila 108 din dosarul de apel, este semnată de către ambii judecători și cuprinde, pe lângă măsurile procedurale dispuse prin minuta nesemnată, și motivarea celor doi magistratți cu privire la motivul repunerii pe rol.

Astfel, Curtea constată că nesemnarea minutei din data de 05.11.2012 nu este de natură să atragă nulitatea absolută a acesteia, în condițiile art. 258 din Codul de Procedură Civilă, având în vedere că aceasta nu consemnează rezultatul dispozitivului, ca o consecință a deliberării pe fondul cauzei, ci anumite măsuri procedurale.

Într-adevăr nesemnarea acestei minute ar putea atrage nulitatea relativă, dacă se dovedește vătămarea vreuneia dintre părți și dacă nu poate fi înlăturată altfel.

În cauza de față, se constată că nulitatea relativă a minutei din data de 05.11.2012 a fost acoperită prin redactarea și semnarea de către ambii judecători ai încheierii de ședință din data de 05.11.2012, dar și prin constatarea ivirii divergenței la data de 22.11.2012, prin întocmirea unei noi minute, semnată de către ambii judecători.

De asemenea, Curtea învederează că recurenții nu au fost vătămați, nefiind încălcat niciunul dintre drepturile procedurale de care beneficiază, deoarece, la termenul din 22.11.2012, li s-a adus la cunoștință motivul divergenței și li s-a oferit posibilitatea de a pune concluzii pe fondul cauzei, în raport de motivul divergenței invocat.

Mai mult, Curtea constată că recurenții, prin motivele de recurs, nu susțin că li s-ar fi încălcat vreun drept procedural sau că au fost vătămați prin nesemnarea minutei încheierii din data de 05.11.2012, ci invocă numai nulitatea absolută, în raport de dispozițiile art.258 din Codul de Procedură Civilă.

Pentru considerentele menționate, se constată că nu este fondat acest motiv de recurs invocat.

Al doilea motiv de recurs invocat referitor la aplicarea greșita a legii fiind nesocotite dispozițiile art. 132 alin. (2) raportate la art. 729, alin. (6) Cod proc. Civ, deoarece instanța, în soluționarea celui de-al treilea capăt de cerere, trebuia să aibă în vedere pretenția concreta dedusa judecații (restituirea părții din preț corespunzătoare scăderii valorii acestuia determinata de existenta viciilor), iar nu în funcție de evaluarea provizorie a pretențiilor în vederea stabilirii taxei judiciare de timbru.

Curtea constată că această critică se subsumează motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct.9 din Codul de Procedură civilă și că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cel de-al treilea căpăt al cererii de chemare în judecată a fost formulat de către reclamanți astfel: "obligarea pârâților în solidar la restituirea către reclamanți a acelei părți din prețul achitat pârâților, corespunzător procentului de diminuare a valorii de achiziție a construcției astfel determinat, valoare estimată provizoriu, exclusiv în vederea timbrării, la suma de 10.000 euro, și pe care își rezervă dreptul de a o modifica, în condițiile prevederilor art. 137 C. proc. civ., în conformitate cu rezultatul expertizei ce va fi administrată în cauză".

Curtea învederează că instanța de apel a reținut, în mod corect, că, având în vedere modul de redactare al acestui capăt de cerere a rezultat cu evidență că obiectul său consta în obligarea pârâților la restituirea părții din preț corespunzătoare scăderii valorii acestuia determinată de existența viciilor.

Instanța de apel a reținut corect că suma de 10.000 euro era menționată exclusiv în mod provizoriu pentru stabilirea timbrării, aspect inserat de către reclamanți întocmai.

Ca atare, obiectul capătului de cerere trebuia stabilit prin raportare la pretenția concretă dedusă judecății, restituirea părții din preț corespunzătoare scăderii valorii acestuia determinată de existența viciilor, iar nu în funcție de evaluarea provizorie a pretențiilor în vederea fixării taxei de timbru.

Având în vedere că, încă de la redactarea cererii de chemare în judecată, scopul promovării acesteia a fost scăderea valorii imobilului în funcție de existența viciilor ce urmau a fi constatate prin probele administrate, Curtea învederează că, în mod corect, a statuat instanța de apel că nici nu mai prezintă relevanță juridică dacă reclamanții și-au precizat sau nu cererea de chemare în judecată în sensul majorării pretențiilor inițiale. O asemenea cerere nici nu s-ar fi mai impus din moment ce obiectul cererii a vizat de la început valoarea ce urmează a fi stabilită prin raportul de expertiză ce va fi efectuat în cauză.

Numai în situația în care reclamanții ar fi solicitat suma de 10.000 euro, cu titlu de parte din preț corespunzătoare diminuării acestuia, fără a face vreo referire la evaluarea provizorie sau la valoarea rezultată în urma expertizei, s-ar fi impus formularea unei cereri precizatoare, în condițiile art. 132 alin. 2 pct. 2 C. proc. civ.

Astfel, corect s-a reținut de către tribunal că reclamanții, de la momentul formulării acțiunii, au redactat capătul de cerere într-o astfel de modalitate încât să cuprindă toată suma reprezentând partea din preț corespunzătoare scăderii valorii acestuia determinată de existența viciilor.

Pe cale de consecință, instanțele de fond au respectat principiul disponibilității părților în procesul civil, instanța neacordând mai mult decât ceea ce reclamanții au solicitat prin acțiune, în forma sa inițială.

Faptul că instanțele au soluționat litigiul dedus judecății, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, prin raportare la scopul acesteia (reducerea prețului plătit de reclamanți, ca urmare a viciilor constatate), este evidențiat și de împrejurarea că înșiși recurenții-pârâți au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, fiind nemulțumiți, pe de o parte de viciile constatate, iar, pe de altă parte, de valoarea acestora).

Astfel, recurenții-pârâți au criticat valoarea care a fost stabilită prin raportul de expertiză, care era mai mare decât suma de 10.000 euro, indicată provizoriu, prin cererea de chemare în judecată.

Prin faptul că au formulat această critică, atât în fața primei instanțe, cât și în fața instanței de apel, reiese că recurenții-pârâți au știut că reclamanții solicitau reducerea prețului cu valoarea integrală a viciilor ascunse, așa cum era stabilită prin raportul de experțiză efectuat, și nu numai cu 10.000 euro.

Pentru aceste considerente, se constată că nu sunt întemeiate criticile formulate, motiv pentru care este nefondat și cel de-al doilea motiv de recurs.

În ceea ce privește cea de-a treia critică referitoare la aplicarea eronată a dispozițiilor legale privind administrarea probelor și încălcarea dreptului la apărare, prevăzut atât de Constituția României, cat si de art. 6 din Convenția europeana a drepturilor omului, Curtea constată că este nefondată, având în vedere următoarele considerente:

Raportul de expertiză efectuat în fața primei instanțe a fost depus la data de 11.06.2010.

La termenul de judecată din data de 14.06.2010, a fost încuviințată cererea formulată de către recurenții-pârâți de a se amâna cauza, în vederea luării la cunoștință, fiind acordat termen de data de 27.09.2010, așa cum rezultă din încheierea aflată la fila 123, dosar Judecătorie.

La data de 27.09.2010, recurenții au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, care au fost puse în discuția contradictorie a părților la data de 27.09.2010.

Prima instanță a respins obiecțiunile formulate, apreciindu-le ca fiind neîntemeiate și a soluționat cauza pe fond.

În calea de atac a apelului, având în vedere criticile formulate de către pârâți, în motivarea apelului, s-a dispus, prin încheierea de ședință din data de 19.04.2012, încuviințarea pentru ambele părți a probei cu înscrisuri și a probei testimoniale cu un martor, fiind prorogată încuviințarea probei cu expertiză în construcții solicitată de către recurenții-pârâți.

Au fost administrate proba cu înscrisuri și proba testimonială de către instanța de apel.

La termenul de judecată din data de 17.05.2012, instanța de apel a dispus încuviințarea emiterii unei adrese la expertul care a efectuat exeprtiza în construcții la fond, pentru ca acesta să răspundă la obiecțiunile formulate de către pârâți, și care au fostv respinse de către prima instanță. De asemenea, a fost prorogată încuviințarea efectuării unei noi expertize solicitate de către expert.

La data de 11.09.2012 a fost depus răspunsul expertului la obiecțiuni, care se află la filele 82-87 din dosarul de apel.

La termenul de judecată din data de 18.10.2012, a fost respinsă de către instanța de apel solicitarea pârâților de audierea a expertului sau de efectuarea a unui nou raport de expertiză, apreciindu-se că expertul, prin răspunsul la obiecțiuni, a oferit lămuririle solicitate în mod punctual.

Instanța de recurs constată că, prin motivele de recurs formulate, nu se invocă chestiuni ce țin de neregularitatea modului de administrare a răspunsului la obiecțiuni sau nerespectarea unor dispoziții legale privind modalitatea de efectuare a răspunsului la obiecțiuni, ci nemulțumirile părții cu privire la concluziile exprimate de către expert, în cuprinsul răspunsului la obiecțiuni.

Instanța de recurs învederează că, în calea de atac exercitată și dedusă judecății, nu se pot pune în discuție corectitudinea sau a concluziilor raportului de expertiză, deoarece aceste aspecte vizează temeinicia hotărârii atacate, care nu pot fi analizate de către instanța de recurs, având în vedere că controlul judiciar se exercită numai pe aspecte de legalitate.

În ceea ce privește susținerea că era necesar să se efectueze o nouă expertiză, instanța de recurs învederează că nu au invocate motive de natură a atrage nulitatea absolută a primei expertize efectuate în cauză și nici aspecte nesoluționate sau neclare care să impună efectuarea unei noi expertize.

Instanța de recurs învederează că instanța de apel a procedat, în mod corect, atunci când a dispus ca expertul să răspundă la obiecțiunile formulate, iar eventuale nemulțumiri ale părți cu privire la concluziile formulate nu impun a priori efectuarea unui nou raport de expertiză, în condițiile în care se consideră lămurită pe aspectele care au format obiectul expertizei.

De asemenea, Curtea constată că nu erau incidente dispozițiile art. 212 din Codul de Procedură Civilă care stipulează că „dacã instanța nu este lãmuritã prin expertiza fãcutã, poate dispune întregirea expertizei sau o nouã expertizã”, deoarece instanța de apel a apreciat că s-a răspuns la obiecțiunile formulate în mod punctual.

În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prin neîncuviințarea administrării unei noi expertize, instanța de recurs învederează că dreptul la un proces echitabil, prespune include dreptul părților de a beneficia de toate garanțiile procedurale oferite de legislația statului membru, de a propune și administra probe, în conformitate cu legislația statului și de a-și exercita apărările necesare pentru dovedirea pretențiilor deduse judecății.

În cauza de față, au fost respectate exigențele impuse de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, deoarece instanța de apel a încuviințat obiecțiunile formulate de către pârâți și s-a formulat un răspuns de către expert cu privire la susținerile pârâților.

Astfel, instanța constată că susținerile recurenților au fost supuse analizei și controlului judiciar, fiind administrat răspunsul la obiecțiuni. Împrejurarea că recurenții nu au fost mulțumiți de concluziile răspunsului la obiecțiuni nu înseamnă că susținerile și pretențiile acestora nu au fost analizate și că ar fi incidente dispozițiile art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

De asemenea, dreptul la un proces echitabil nu impune organelor judiciare obligația de a încuviința toate probele solicitate de către părți, ci numai acele mijloace probatorii care sunt necesare pentru soluționarea pe fond a cauzei.

Atâta timp cât în cauza de față, au fost administrate proba cu înscrisuri, proba testimonială, proba cu expertiză în construcții și s-au încuviințat și obiecțiunile formulate, instanța de recurs apreciază că au fost administrate toate mijloacele probatorii necesare pentru lămurirea pe fond a cauzei și că nu s-a dovedit necesitatea și utilitatea unei noi probe cu expertiză, în condițiile în care instanțele de fond s-au considerat lămurite cu privire la aspectele deduse judecății.

Pentru motive expuse, se constată că nu este fondat motivul de recurs invocat.

Având în vedere că, criticile formulate nu au fost considerate întemeiate, nefiind fondate motivele de recurs invocate, în conformitate cu art. 312 alin.1 din Codul de Procedură Civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de către recurenții-pârâți C. Ș. și C. C. în contradictoriu cu intimații-reclamanți D. Ș. M. și G. O. C. împotriva deciziei civile nr. 1084 A/29.11.2012 pronunțate de către Tribunalul București- Secția a IV-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către recurenții-pârâți C. Ș. și C. C. în contradictoriu cu intimații-reclamanți D. Ș. M. și G. O. C. împotriva deciziei civile nr. 1084 A/29.11.2012 pronunțate de către Tribunalul București- Secția a IV-a Civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 14.02.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

D. Z. C. M. S. L. D. M.

GREFIER

L. D.

Red. D.Z.

Tehnored. T.I.

2 ex./04.03.2014

← Actiunea in anularea hotărîrii arbitrale. Decizia nr....  Pretenţii. Decizia nr. 201/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 321/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI