Obligaţie de a face. Decizia nr. 321/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 321/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-02-2014 în dosarul nr. 14405/300/2008

DOSAR NR._

(2322/2013)

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCURESTI

SECTIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILA NR.321

Ședința publică de la 26.02.2014

Curtea constituită din:

P. - M.-G. R.

JUDECATOR - A. D. T.

JUDECĂTOR - I. A. H. P.

GREFIER - Ș. P.

***** *****

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-reclamantă H. C., împotriva deciziei civile nr.1229 A din 17.12.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. L. SECTOR 2 – DIRECȚIA GENERALĂ PT.ADMINISTRAREA PATRIMONIULUI IMOBILIAR și PRIMĂRIA S. 2 BUCUREȘTI.

P. are ca obiect – obligația de a face – acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat S. P., în calitate de reprezentant al recurentei-reclamante H. C., în baza împuternicirii avocațiale nr._/18.12.2008, eliberată de Baroul București – Cabinet Individual, aflată la fila 5 dosar fond, lipsind reprezentanții intimaților-pârâți C. L. SECTOR 2 – DIRECȚIA GENERALĂ PT.ADMINISTRAREA PATRIMONIULUI IMOBILIAR și PRIMĂRIA S. 2 BUCUREȘTI.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că intimata-pârâtă Primăria S. 2 București a depus la dosar, prin serviciul registratură al instanței, la data de 20.12.2013, întâmpinare care a fost comunicată părții adverse.

Avocatul recurentei-reclamante depune la dosar chitanța nr._/26.02.2014, în cuantum de 9 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, conform rezoluției administrative.

Curtea ia act că s-a achitat taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, taxe care au fost anulate astăzi, în ședință publică. Consideră că s-a făcut dovada calității de reprezentant a d-nei avocat pentru recurenta-reclamantă, potrivit împuternicirii avocațiale aflată la fila 5 dosar fond.

Avocatul recurentei-reclamante, având cuvântul, declară că nu mai are cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat.

Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Avocatul recurentei-reclamante, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.

Curtea reține pricina în pronunțare.

CURTEA,

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București la 18.12.2008, reclamanta H. C., a solicitat în contradictoriu cu pârâții C. L. Sector 2 – Direcția Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar și Primăria Sector 2 – Direcția Relații Comunitare Serviciul Spațiu Locativ, obligarea acestora la prelungirea de drept a contractului de închiriere pentru suprafețe cu destinația de locuință nr.32/13.02.2007 pe o perioadă de 1 an de zile, respectiv 31.12.2009, sau pe perioadă nedeterminată sau până la maximul admisibil prevăzut de legislația în vigoare.

Prin sentința civilă nr. 4478/20.05.2009 judecătoria a declinat competența în favoarea Tribunalului București – secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, care a pronunțat soluția pe fond – sentința civilă nr.672/1.03.2010, hotărârea fiind casată în recurs prin decizia civilă nr.811/7.04.2011, întrucât s-a stabilit competența soluționării cauzei în favoarea instanței civile inițial învestite.

Prin sentința civilănr._/14.12.2011, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria S. 2 București a respins ca neîntemeiate excepțiile inadmisibilității, a prematurității cererii, a lipsei capacității procesuale și a lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăria Sector 2 București prin Primar; a respins ca neîntemeiată cererea formulată și precizată de reclamanta pârâta H. C., în contradictoriu cu pârâta Primăria S. 2 București și pârâtul reclamant C. L. Sector 2 București – Direcția Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2 București; a admis cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă C. L. Sector 2 București – Direcția Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2 București, în contradictoriu cu reclamanta pârâta H. C. și a constatat că la 31.03.2009, a încetat de drept contractul de închiriere nr. 32/13.02.2007 și a dispus evacuarea reclamantei pârâte H. C. din . în București, ., nr. 21, ., ..

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

În fapt, la data de 13.02.2007 s-a încheiat între pârâta Direcția Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar, în calitate de locator și reclamanta pârâtă, în calitate de chiriaș – medic rezident, contractul de închiriere nr. 32, prin care prima a cedat secundei folosința imobilului situat în București, ., nr. 21, ., ..

Durata locațiunii a fost stabilită până la data de 13.02.2008, prevăzându-se că la expirarea acesteia, contractul poate fi prelungit cu acordul ambelor părți, în condițiile prezentării de către chiriaș a unei adeverințe din care să rezulte calitatea de medic rezident și perioada rezidențiatului.

De asemenea, se mai specifică și faptul că în cazul în care termenul de închiriere nu s-a prelungit sau în cazul încetării calității de medic rezident, chiriașul și membrii familiei sale sunt obligați să predea locuința locatorului pe bază de proces verbal în termen de 15 zile de la data producerii evenimentului (expirare termen, încetare rezidențiat, etc), iar ne-predarea locuinței în termenul prevăzut îl îndreptățește pe locator să ceară în justiție evacuarea necondiționată a locatarilor.

Durata locațiunii a fost prelungită ulterior prin acte adiționale, prin ultimul dintre acestea (nr.3/6.01.2009) stabilindu-se ca data limită 31.03.2009, data la care se finaliza și perioada rezidențiatului urmat de reclamanta chiriașă.

S-a considerat că principalul efect al expirării termenului închirierii este încetarea locațiunii, astfel că reclamanta nu mai justifică vreun titlu locativ în privința imobilului vizat de contractul de închiriere, precum și că aceasta nu deține un drept de a obține prelungirea locațiunii, motiv pentru care nu se poate reține nici existența unei obligații a pârâtei de a permite folosința în continuare a locuinței.

Pe cale de consecință, reținând că reclamanta nu mai deține calitatea de medic rezident, nemaifiind îndreptățită la folosința respectivei locuințe, judecătoria a admis cererea reconvențională și a dispus evacuarea reclamantei pârâte din imobilul închiriat.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta H. C., solicitând admiterea apelului; anularea hotărârii atacate, în baza art.297 alin.(1) Cpr.civ. și iar pe fond admiterea cererii de chemare în judecata astfel cum a fost formulată și precizată, cu cheltuieli de judecata în fond și apel.

În motivarea apelului, se arată că sentința este netemeinica și nelegală, astfel:

Cu privire la cererea principală, apelanta susține că instanța de fond a încălcat principiul dreptului la apărare al părților din proces, atât pe aspectul punerii în discuție a tuturor excepțiilor invocate de către părți cât și al administrării probatoriului și că s-au consemnat în mod eronat susținerile în ședința publică.

Pe fondul cererii principale, se arată că termenul închirierii a fost stabilit pe perioada succesivă, anual pe perioada rezidențiatului și a studiilor de specialitate cu posibilitatea prelungirii, prin acordul părților, iar reclamanta în calitate de medic rezident și tânăr specialist a solicitat prelungirea de drept a contractului considerându-se în legalitate, cea sancționată fiind pârâta pentru grava confuzie de aplicare a textului de lege. După expirarea contractului de închiriere nr.28/13.02.2007, reclamanta a rămas în toata aceasta perioada în folosința imobilului și a plătit chiria către locator. Solicită admiterea acțiunii, deoarece, din culpa exclusiva a paratelor a pierdut dreptul de a beneficia pentru o perioada de încă trei ani de dreptul legal și constituțional în apartamentul ce îi este destinat ca locuința de serviciu ca medic rezident și în continuare ca tânăr specialist.

Cu privire la cererea reconvențională, apelanta arată că instanța de fond a ignorat dispozițiile legale în materie, deoarece cererea reconvențională nu se încadrează în dispozițiile art. 17 din Legea nr.146/1997 cu modificările ulterioare, astfel încât aceasta trebuia a fi anulată, în temeiul art.20 alin.1 din Legea nr. 146/1997 cu modificările ulterioare.

Se mai arată și că instanța de fond nu a dat dovada de rol activ pentru soluționarea cauzei în sensul că nu a reținut și nu a pus în discuție excepția de ordine publica de netimbrare a cererii reconvenționale astfel încălcând principiul contradictorialității și principiului dreptului la apărare, reglementat de dispozițiile imperative ale Codului de procedură civilă, coroborate cu Constituția României și art.6 paragraful 1, privind dispozițiile Protocolului 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin decizia civilă nr.1229 A/17.12.2012, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-reclamantă H. C., împotriva sentinței civile nr._/14.12.2011 pronunțată de Judecătoria S. 2 București în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. L. SECTOR 2 – DIRECȚIA GENERALĂ PENTRU ADMINISTRAREA PATRIMONIULUI IMOBILIAR și PRIMĂRIA S. 2 BUCUREȘTI - DIRECȚIA RELAȚII COMUNITARE SERVICIUL SPAȚIUL LOCATIV.

Analizând apelul declarat în cauză prin prisma motivelor invocate, a probatoriului administrat și dispozițiilor legale incidente, Tribunalul a constatat că acesta nu este fondat, pentru considerentele ce succed:

Astfel, s-a constatat că prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt și a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză.

În ceea ce privește criticile referitoare la modul de soluționare a cererii principale, tribunalul a reținut că sunt nefondate.

În acest sens, deși apelanta susține că nu s-a administrat întregul probatoriu în sensul că mai sunt și alte înscrisuri de depus, în apel nu depune aceste înscrisuri odată cu cererea de apel, astfel cum prevede art.292 alin. 1 teza I Cod pr. civilă și nici nu le individualizează în cererea de apel, nefiind indicată nici teza probatorie în raport de care se impunea, în opinia sa, suplimentarea probatoriului.

Cât privește cererea reconvențională, tribunalul a constatat că prin raportare la 17 din Legea nr.146/1996 și la obiectul cererii reconvenționale - constatarea încetării dreptului de folosință și evacuare, aceasta nu era scutită de plata taxei de timbru și timbru judiciar, așa cum în mod legal și temeinic a apreciat prima instanță la termenul din 30.11.2011.

Totodată, față de împrejurarea că pârâta reclamantă s-a conformat dispozițiilor instanței, în sensul că a depus dovada taxei de timbru și a timbrului judiciar în cuantumul legal, respectiv 29 lei și 0,6 lei (dovezile la filele 24-25 fond rejudecare), până la reluarea ședinței la a doua strigare, mai înainte de începerea dezbaterilor, așa cum rezultă din încheierea de dezbateri, invocarea din oficiu a excepției de netimbrare a cererii reconvenționale nu avea nici un temei legal. De asemenea, câtă vreme reclamanta reprezentată de avocat la același termen nu a înțeles să invoce o atare excepție, nu se poate constata nici încălcarea dreptului său la apărare, ori a principiului contradictorialității, cum greșit se susține.

În ceea ce privește susținerile referitoare la încălcarea principiilor rolului activ, contradictorialității și dreptului la apărare tribunalul a constatat că sunt neîntemeiate, în condițiile în care, din verificarea actelor de procedură efectuate de prima instanță rezultă, dimpotrivă, faptul că toate excepțiile au fost puse în discuție în ședință publică, instanța pronunțându-se motivat asupra acestora.

Cât privește fondul raportului juridic dedus judecății prin cererea principală, Tribunalul a apreciat că în mod corect s-a reținut că, atât timp cât calitatea de medic rezident a reprezentat o condiție esențială pentru repartizarea locuinței în condițiile art. 62 alin.2 din Legea nr.152/1998, fiind menționată ca atare în cuprinsul clauzelor contractuale, pierderea acestei calități conduce la lipsa unui temei pentru prelungirea contractului.

Tribunalul a reținut și că potrivit art.8 din același act normativ, repartizarea locuințelor pentru tineri destinate închirierii, construite și date în exploatare prin programele derulate de A.N.L. se face potrivit criteriilor stabilite de autoritățile locale. Or, în condițiile în care C. L. al S. 2, prin Hotărârea Consiliului L. Sector 2 nr. 147/2006, privind stabilirea listelor de repartizare a locuințelor pentru tineri - medici rezidenți destinate închirierii, a stabilit un criteriu legal, previzibil și transparent – constând în calitatea de medic rezident al solicitantului - iar apelanta reclamantă nu a făcut dovada în cauză că deține în continuare această calitate, în mod corect a apreciat prima instanță asupra netemeiniciei cererii principale. Totodată, lipsind temeiul legal pentru prelungirea dreptului de folosință al acesteia, odată cu încetarea calității de medic rezident, cererea reconvențională având ca obiect tocmai constatarea încetării dreptului de folosință și evacuarea pentru acest motiv fost în mod legal și temeinic admisă de prima instanță.

Pentru toate considerentele de mai sus, în temeiul art. 296 Cod pr.civilă, Tribunalul a respins apelul ca nefondat.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamanta H. C., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate și solicită admiterea recursului, casarea deciziei civile recurate și rejudecând cauza în fond, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și precizată și casarea deciziei recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recurenta – reclamantă consideră decizia civilă recurată ca fiind lipsită de temei legal și încadrându-se în dispozițiile art. 304 alîn.9 Cod procedură civilă.

- hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, pentru că instanța de control judiciar din apel, face confuzie între cererea principală formulată de către apelanta-reclamantă și criticile formulate de apelanta-reclamant aduse asupra cererii reconvenționale formulate de pârâtă.

Critica făcută de apelanta-reclamantă asupra modului cum a fost soluționată cererea principală este, în opinia recurentei – reclamante, temeinică și legală, atâta timp cât instanța de control judiciar din apel nu a dat dovadă de rol activ în prezenta soluționare, corectă și justă a valorilor justiției privind adevărul și dreptatea. Arată acest lucru pentru că, instanța de control judiciar a refuzat în mod concret administrarea probatoriului, chiar și după individualizarea pe care a făcut-o și motivând temeinicia administrării probatoriului și acordării unui ultim termen de judecată.

Mai mult, instanța de control judiciar a respins și cererea intimatei-pârâte pentru acordarea unui nou termen de judecată în vederea pregătirii apărării, cerere, în opinia recurentei – reclamante, temeinică și legală, atâta timp cât intimata-pârâtă nu a solicitat nici un termen în vederea pregătirii și punerii în discuție a unui ultim termen de judecată.

Trebuie să se rețină aspectul concret că, apelantei-reclamante i-a fost încălcat un drept absolut și relativ constituțional în virtutea legislației încălcate, deoarece recurenta deține calitatea atât de medic rezident cât și de tânăr specialist, încălcarea revine pârâtei, cât și instanței de judecată care nu au reținut și nu au recunoscut dubla calitate a apelantei-reclamante aceea de medic rezident cât și de tânăr specialist, ca o condiție esențială a încheierii contractului între părți.

Celelalte critici sunt fără comentarii privind motivarea instanței de control judiciar privind practica europeană.

Mai mult, recurenta – reclamantă constată o încălcare a dreptului său constituțional privind nerecunoașterea culpei intimatei-pârâte privind tergiversarea punerii la dispoziție în timpul util a imobilului ce îi era ca destinație în dubla sa calitate de medic rezident și tânăr specialist.

Astfel aproximativ doi ani de rezidențial s-au pierdut fără ca apelanta-reclamantă să poată beneficia de spațiul locativ adecvat, deoarece, de la data când a depus dosarul și până la încheierea contractului între părți a trecut acest interval de timp. Nu este normal și firesc ca reclamanta să beneficieze de prelungirea de prim drept de această perioadă care i-a fost luată fără drept de către intimata-pârâtă.

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate Curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente.

Prima critică formulată de recurenta – reclamantă privind pretinsa confuzie realizată de instanța de apel între criticile sale formulate pe modalitatea de soluționare a cererii principale și cea a cererii reconvenționale, dincolo de faptul că recurenta nu precizează în concret ce aspecte ar fi fost greșit soluționate, nu este întemeiată, tribunalul analizând separat criticile formulate pe fiecare aspect.

Astfel, în primul rând, recurenta se plânge de faptul că nu i-a fost prelungit contractul de închiriere până la data de 31.12.2009 sau pe perioadă nedeterminată, până la maximul admis de lege, deși în mod corect, tribunalul a reținut că aceasta are dreptul la prelungirea contractului de închiriere exclusiv până la data la care deținea calitatea de medic rezident. Prin urmare, susținerile sale referitoare la faptul că nu ar fi beneficiat de locuința ce i se cuvenea aproximativ doi ani de zile prin tergiversarea punerii la dispoziția sa a unui imobil, din culpa intimatei, nu justifică prelungirea contractului de închiriere cu această perioadă.

Astfel, între părți s-au stabilit raporturi contractuale legate de încheierea unui contract de închiriere, clauzele acestui contract nestabilind că durata locațiunii este de un anumit număr de ani, ci, că, la data încetării calității de medic rezident, încetează și locațiunea,cum este cazul în speță. Pe de altă parte, nu există o obligație legală a intimatei de a prelungi contractul de închiriere peste data încetării calității de medic rezident, în situația în care această locuință nu i-a fost pusă la dispoziție chiar de la data depunerii dosarului prin care ar fi solicitat locuința.

În al doilea rând, recurenta se plânge de faptul că nu i-a fost admisă cererea de acordare a unui termen pentru imposibilitatea de prezentare a avocatului ales, în mod corect apreciind tribunalul că nu erau îndeplinite dispozițiile art. 156 C. pr. civ. cererea de amânare nefiind temeinic motivată și, mai mult, tribunalul a aplicat dispozițiile art. 156 alin. 2 C. pr. civ. dispunând amânarea pronunțării în vederea depunerii concluziilor scrise.

Nu în ultimul rând, recurenta se plânge de faptul că tribunalul a refuzat administrarea probatoriului, deși, din examinarea cauzei, curtea constată că aceasta nu a solicitat suplimentarea probatoriului în apel. Astfel, deși la modul general a precizat, în cuprinsul cererii de apel că solicită „ suplimentarea de probe permisibile cauzei”, în realitate, nu a arătat în concret ce probe solicită pentru a putea fi încuviințate de instanță, critica formulată fiind de fapt una generală, neputându-se deduce ce probe ar fi trebuit administrate în apel, astfel că nu va fi primită.

Pentru aceste considerente în baza dispozițiilor art. 312 C: pr. civ. Curtea respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta-reclamantă H. C., împotriva deciziei civile nr.1229 A din 17.12.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. L. SECTOR 2 – DIRECȚIA GENERALĂ PT.ADMINISTRAREA PATRIMONIULUI IMOBILIAR și PRIMĂRIA S. 2 BUCUREȘTI.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 26.02.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

M. G. R. A.-D. T. I.-A. H.-P.

GREFIER

Ș. P.

Red.A.D.T.

Tehdact.R.L./A.D.T.

2 ex./20.03.2014

TB-S.5 - E.P. J.; G.R.

Jud.S.2 – D.-E.G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Decizia nr. 321/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI