Obligaţie de a face. Decizia nr. 1624/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1624/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-10-2014 în dosarul nr. 30186/3/2012
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1624R
Ședința publică de la data de 29.10.2014
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE - C. M. STELUȚA
JUDECĂTOR - S. M.
JUDECĂTOR - F. L. E.
GREFIER - D. L.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta – reclamantă A. F. împotriva sentinței civile nr. 284/12.03.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – pârâți M. București, prin P. G., P. G. al Municipiului București și A. pentru Administrarea Activelor Statului.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că întâmpinarea formulată de intimata – pârâtă A. pentru Administrarea Activelor Statului – A.A.A.S. ( fostă A.V.A.) și depusă la data de 10.10.2014 a fost comunicată recurentei – reclamante dovada în acest sens fiind depusă la dosar(fila 33).
Curtea reține cauza în pronunțare având în vedere că recurenta – reclamantă a solicitat în scris, prin motivele de recurs, judecarea cauzei în lipsă conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
După închiderea dezbaterilor și reținerea cauzei în pronunțare dar înainte de terminarea ședinței de judecată se prezintă domnul avocat Toia P. în calitate de reprezentant al recurentei – reclamante, depune la dosar împuternicirea avocațială și solicită admiterea recursului.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București secția a IV-a Civilă la data de 01.08.2012, reclamanta A. F. a chemat în judecată pârâții M. București, prin P. G., A. pentru Valorificare a Activelor Statului - A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se soluționeze pe fond notificarea nr. 465/2001 privind imobilul situat în București, .,sector 6, format din teren cu suprafață de 200 mp și construcție; obligarea pârâtului M. București să transmită imediat și direct către CCSD dosarul nr._, aferent notificării 465/2001 însoțit de hotărârea judecătorească ce se va pronunța în cauză; în subsidiar, în situația în care s-ar aprecia că, față de soluționarea pe cale judecătorească a notificării, sunt totuși aplicabile disp. art. 16 alin. 2 ind. 1 din Legea nr. 247/2005, să fie obligat M. București să transmită dosarul către Prefectura Municipiului București, în vederea centralizării și continuării procedurii administrative; să fie obligat pârâtul Mun. București în solidar cu P., la plata unei despăgubiri pentru repararea prejudiciului cert actual creat datorită refuzului nejustificat de a soluționa notificarea prin emiterea unei dispoziții, ce se compune din diferența între valoarea de piață a imobilului la data la care trebuia soluționată notificarea nr. 465/2001, respectiv 02.07.2011 și valoarea de piață actuală de la momentul soluționării; câștigul nerealizat reprezentând dobânda legală aplicată la suma menționată calculată de la momentul soluționării prezentei cereri și până la momentul transmiterii dosarului către CCSD, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că prin notificarea transmisă sub nr. 465/04.06.2001 către Primăria Municipiului București, obiect al dosarului administrativ nr._, a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în București, ., sector 6, preluat în mod abuziv. Urmare a faptului că, terenul nu se mai află în posesia Statului, deși pârâtul PMB nu a procedat la declinarea competenței de soluționare a notificării cu privire la teren, în luna mai 2012 a arătat reclamanta că a solicitat A.V.A.S. emiterea deciziei de acordare a măsurilor reperatorii pentru terenul preluat abuziv, anexând în copie notificarea și toate actele doveditoare, în conformitate cu disp. art. 23 și 25 din Legea nr. 10/2001.
Reclamanta a susținut că terenul în suprafață de 200 mp situat în . M., satul Crângași, a fost dobândit de autorii săi, T. D. și T. P., prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4880/16.02.1935 la Tribunalul Ilfov, Secția notariat. Pe terenul astfel dobândit, autorii săi au edificat în anul 1937 o construcție, fără a deține autorizație de construcție, așa cum rezultă din adresa nr. 1405/_/12.05.2010 a Primăriei Municipiului București, Direcția Administrație Publică, Serviciul Arhivă Acte Administrative, adresa nr. DC07-2/_/334.A/29.04.2010 a Primăriei Sectorului 1 București. Ulterior, în baza autorizației de executare de lucrări nr. 157S/14.07.1966 emisă de Sfatul Popular al Orașului București, construcția a fost extinsă.
În anul 1944 a decedat T. P., reclamanta fiind singura moștenitoare legală așa cum reiese din dosarul succesoral nr. 242/1944, ti calitate de fiică adoptivă. La acel moment, imobilul era identificat cu număr poștal 4 pe . . M., ulterior Sectorul IV V.. Ulterior, în anul 1952 a decedat și tatăl său T. D., întocmindu-se certificatul de moștenitor nr. 55/26.10.1954, în baza căruia reclamanta a arătat că a rămas moștenitoare legală, în calitate de fiică, pentru întreaga masă succesorală.
Conform adresei nr. 188-9-0079/21.07.2009 emisă de Serviciul Public pentru Finanțe Publice Locale Sector 6 București, T. D. a fost înregistrat în evidențele fiscale ca proprietar al imobilului din . (fost nr. 55), compus din teren cu suprafața de 200 mp și construcție. Reclamanta A. F. (fostă T.) a figurat ca titular de rol fiscal după decesul autorului T. D..
Din anul 1948, artera de circulație . purtat denumirea Sidefului, denumirea care s-a menținut până la preluarea imobilului, astfel cum adresa nr._/4103/22.03.2011 emisă de PMB, Serviciul Cadastru. În anul 1986 întregul imobil din ., sector 6, compus din teren suprafață de 201 mp și construcție în suprafață de 95,22 mp (74,18 mp suprafață utilă); fost expropriat și trecut în mod abuziv în proprietatea statului prin două Decrete Consiliului de Stat, respectiv nr. 133/1986 și nr. 242/1987.
În urma exproprierii s-au încasat despăgubiri în sumă de 46.327 lei, din care, pentru suprafața de teren de 200 mp a fost încasată suma de 500 lei, restul de 45.827 lei încasați pentru construcția în suprafață utilă de 74,18 mp, așa cum reiese din adresa nr.1763/25.09.2009 a S.C. ORIZONT SA. și din declarația privind despăgubirile autentificată sub nr. 939/18.06.2010.
Construcția expropriată a fost demolată, iar terenul se regăsește în prezent, parțial în terenul proprietatea S.C. Grantmetal SA., societate comercială privatizată integral,fiind imposibil de restituit în natură.
În conformitate cu dispozițiile Legii 10/2001, la data de 02.05.2011, a arătat reclamanta că a depus la dosar toate documentele doveditoare în sensul legii, în original sau, după caz, în copie legalizată, prin care a făcut dovada: calității de proprietar al Imobilului la momentul preluării abuzive, a preluării abuzive, a continuității dreptului proprietate până la momentul preluării abuzive, a situației juridice a imobilului, a despăgubirilor, declarând că nu mai are alte acte de depus și pe cale de a solicitat expres pârâtului emiterea Dispoziției în sensul art. 25 alin.1 din Legea nr. 10/2001.
Întrucât, urmare a demersurilor personale a aflat că terenul ce a fost proprietatea reclamantei se regăsește în suprafața de teren ce este în prezent proprietatea S.C Grantmetal SA, a depus la A.V.A.S. cerere de emitere a deciziei pentru acordarea măsurilor reparatorii pentru suprafața de teren preluată, anexând în acest sens și înscrisurile necesare soluționării favorabile a cererii.
Pârâtul M. București a refuzat să respecte termenul imperativ de 60 de zile de la data solicitării emiterii dispoziției prevăzut de art. 25 alin. 1 și 26 din Legea nr. 10 /2001 și a pct. 25 din H.G. nr. 250/2007, și nu a emis dispoziția în termenul de 60 de zile de la data depunerii adresei lor de solicitare, respectiv până la data de 02.07.2011, acest termen nefiind prorogat de solicitarea acestuia de a mai depune altă probă, ceea ce reprezintă o confirmare a faptului că dosarul este complet, iar nesoluționarea nejustificată.
Sesizarea instanței de a tranșa asupra dreptului pretins de reclamantă s-a datorat atitudinii culpabile a primarului care, învestit cu notificare în anul 2011 și cu cererea de emitere a dispoziției formulată la 02.05.2011, nu a procedat la soluționarea acesteia, nesocotind flagrant dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001. Fiind în culpă cu nesoluționarea notificării pe o perioadă care depășește cu mult durata oricărui termen rezonabil, P. se afla oricum în întârziere de drept, înaintea învestirii instanței (potrivit art. 1079 alin. (1) pct. 3 cod civil din 1864. S-a susținut că lipsa de diligență a primarului ca reprezentant al unității deținătoare creează un raport de solidaritate între unitate și primar, solidaritate care era fundamentată pe dispozițiile art. 1000 alin.3 din vechiul Cod civil, instituție preluată prin dispozițiile art. 1373 din Codul Civil actual, precum și în baza art. 16 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ.
Reclamanta a susținut că M. București prin reprezentantul său le încalcă și dreptul la un proces echitabil, privind soluționarea în termen rezonabil a notificării, principiu consacrat prin art. 6, paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Într-un astfel de caz, lipsa oricărui răspuns din partea Municipiului București echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că „nici o dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci dimpotrivă, însăși Constituția prevede la art.21 alin. (2), că nici o lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime. În acest context, se impune ca instanța de judecată să evoce fondul în condițiile prevăzute de art. 297 alin. 1 Cod proc.civ. și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură sau de acordare de despăgubiri, pronunțând o hotărâre care să țină loc de dispoziție, ci nu doar să oblige pârâtul la emiterea dispoziției; punctul de vedere menționat a fost exprimat de ÎCCJ- Secțiile Unite, prin Decizia XX/19 martie 2007, prin care a fost admis recursul în interesul legii, privind aplicarea dispozițiilor art.26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.
În conformitate cu dispozițiile art. 10 din legea specială, restituirea în natura este o măsură reparatorie prevalentă față de măsurile reparatorii prin echivalent. Atunci când este imposibil ca imobilul să fie restituit în natură, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent, astfel cum este stipulat de art. 1 alin 2 din Legea 10/2001, constând fie în compensare cu alte bunuri sau servicii, fie în despăgubiri cu acordul persoanei îndreptățite.
Cu referire la obligația de transmitere a dosarului, s-a arătat că aceasta este prevăzută de dispozițiile art. 16 alin. 1, 21 și 22 cap. V, titlul VII din Legea 247/2005.Controlul de legalitate exercitat de un judecător este superior celui ce ar putea fi exercitat de către prefect deoarece are loc cu respectarea tuturor garanțiilor prevăzute de lege pentru ocrotirea dreptului la un proces corect și echitabil: accesul liber la justiție, imparțialitatea magistratului, contradictorialitatea, egalitatea de tratament, dreptul la apărare, dreptul la un recurs efectiv. Nu este admisibil și s-ar afecta cu grave consecințe securitatea juridică, dacă prefectul ar putea reforma, prin mijloace care ar decurge din interpretarea eronată a legii, o hotărâre judecătorească care se bucură de autoritate de lucru judecat. Un control al prefectului asupra legalității unei hotărâri judecătorești, chiar nedefinitive, ar reprezenta o gravă imixtiune care ar încălca principiul separației puterilor în stat.
Prin urmare, având în vedere că hotărârea judecătorească ține loc de dispoziție, instanța verificând sub toate aspecte actele doveditoare, și legalitatea solicitării, se impune ca transmiterea notificării nr. 465/2001 și a dosarului aferent să se facă direct către CCSD. În subsidiar, având în vedere aceleași argumente privind imposibilitatea efectuării controlului de legalitate de către Instituția Prefectului, a învederat reclamanta că se impune transmiterea către Instituția Prefectului numai în vederea centralizării dosarelor înainte de a fi transmise CCSD.
În motivarea capătului de cerere având ca obiect despăgubire, s-a învederat în esență că sunt îndeplinite cerințele răspunderii civile delictuale: fapta ilicită, prejudiciul cert, legătura de cauzalitate. Potrivit art.10 și 11 din Legea nr. 10/2001, valoarea de piață a imobilului raportat la care se stabilește cuantumul măsurilor reparatorii se face potrivit Standardelor Internaționale de Evaluare, astfel că prejudiciul reclamantului este reprezentat, pe de o parte, de diferența între valoarea la care imobilul ar fi fost evaluat la data la care ar fi trebuit soluționată notificarea și data prezentei acțiuni (ca dată la care se soluționează notificarea), precum și de lipsa de folosință a acestei sume reprezentată de dobânda legală în cuantumul ce va fi determinat prin expertiză aplicată la diferența de mai sus, de la momentul soluționării cererii, până la momentul transmiterii dosarului către CCSD.
În drept, s-au invocat dispozițiile Legii nr. 10/2001, dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, art. 1073 Cod civil din 1864, art. 1523 alin. 2 lit. a, art. 1373 Cod Civil.
În dovedire, s-a solicitat proba cu înscrisuri și expertiză tehnică.
În cauză pârâta A. de valorificare a Activelor Statului – A. a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, excepția lipsei calității procesuale pasive, iar cu referire la fondul cauzei respingerea cererii, ca neîntemeiată.
În motivarea excepției inadmisibilității, s-a învederat omisiunea reclamantei de a fi urmat procedura administrativă, A. nefiind notificată cu privire la imobilul revendicat.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, pârâta a susținut că în cadrul activității sale și în exercitarea atribuțiilor ce-i revin în procesul de privatizare a societăților comerciale la care statul este acționar, A. nu are calitatea de proprietar al bunurilor din patrimoniul acestora, ci doar de acționar în numele statului. Așa cum rezultă din actele cauzei, unitatea deținătoare a imobilului din cauză, în sensul dispozițiilor art. 21 din lege este Primăria Municipiului București. Așadar, A. nu este deținătoarea și nu are drept de proprietate asupra imobilului revendicat în cauza. Ca atare, A. nu are nicio obligație legală de a soluționa o notificare privind restituirea în natură și nici restituirea în natură a imobilului revendicat în condițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001, republicată. Primăria Municipiului București are calitate procesuală pasivă și în ceea ce privește notificarea formulată privind construcția demolata, având in vedere dispozițiile art.10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată și art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, care se refera la imobilele demolate.
Cu referire la fondul cauzei, s-a învederat în esență că A. nu are obligația legală de a stabili valoarea și a acorda măsuri reparatorii în echivalent/despăgubiri efectiv, ci numai propune acordarea despăgubirilor. Așadar, pretenția reclamantei de acordare a despăgubirilor de către A. sau Primăria Municipiului București, este neîntemeiată și nelegală, deoarece nu există temei legal pentru acordarea efectivă a acestora de către aceste instituții.
În drept, s-au invocat disp. art. 115-118 C. Pr. Civ., disp. Legii nr. 10/2001, republicată, disp. Legii nr. 247/22.07.2005.
La data de 03.04.2013, S.C. R. G. Invest S.A., a depus la dosarul cauzei cerere de intervenție în interes propriu,prin care a solicitat soluționarea pe fond a notificării, obligarea pârâtului Mun. București să transmită imediat și direct către CCSD dosarul însoțit de hotărârea judecătorească, în subsidiar către Prefectura Mun. București, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, s-a învederat în esență că prin contractul de cesiune de drepturi autentificat sub nr. 1063/15.05.2012 de Biroul Notarului Public F. M. și Asociații, reclamanta a cedat în favoarea . SA o cotă-parte din drepturile la măsuri reparatorii, respectiv din dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, sau după caz, dreptul la restituirea în natură a imobilului, compus din teren cu suprafață de 200 mp și construcție, care face obiectul notificării mai sus menționate. S-a învederat că analiza calității de persoană îndreptățită, se realizează în persoana celui care a formulat notificarea prevăzută de Legea 10/2001, iar dreptul recunoscut de lege în favoarea acestor persoane și valorificat prin transmiterea notificării, poate fi transmis fie prin acte inter vivos, fie prin acte mortis causa, ca orice alt drept. După depunerea notificării și a actelor doveditoare, de către persoanele îndreptățite, acestea devin creditoarele obligației de emitere a Dispoziției de acordare de măsuri reparatorii, creditorul având libertatea de a strămuta creanța sa, a dreptului sau acțiunii sale, prin remiterea titlului, către o terță persoană, numită cesionar, în conformitate cu dispozițiile art. 1574 Cod civil și ale art. 44 din Constituția României, de garantare a dreptului de proprietate.
În atare condiții, cesionarul poate încasa beneficiile acordate de lege cedentului său, în temeiul voinței exprese a cedentului și cesionarului, interesul subscrisei, de a solicita admiterea cererii de chemare în judecată, este strâns legat de cel al reclamantei, care a înțeles să transmită cota parte din drepturile sale, către reclamantă.
În drept, s-au invocat disp. art. 49 și urm. C.pr.civ.
La data de 03.04.2013, reclamanta a depus la dosarul cauzei cerere modificatoare, restrângând cadrul procesual pasiv, în sensul că nu se mai judecă cu P. G. al Mun. București și modifică al treilea capăt al cererii introductive în sensul că solicită obligarea pârâtului Mun. București la plata daunelor datorate pentru prejudiciul moral produs ca urmare a refuzului nejustificat de soluționare a notificări.
În motivare, s-a arătat în esență că atitudinea culpabilă a pârâtului i-a produs un prejudiciu moral care constă în starea de disconfort psihic și moral provocat nu numai de perioada lungă de așteptare, dar și de nemulțumirea și revolta pe care i le cauzează conduita pârâtului, ce pare să nesocotească orice prevedere legală, tinzând să trateze procedurile legale după liberul său arbitru. Fapta ilicită a pârâtului constă în depășirea termenului prevăzut de lege pentru soluționarea notificării, în atitudinea umilitoare pe care a adoptat-o față de reclamantă ca persoană care încearcă să-și valorifice drepturile acordate de legiuitor, în dispreț față de aplicarea legii și în lipsa de reacție la solicitările noastre care duce la o obstrucționare consecventă a dobândirii drepturilor recunoscute de lege.
Reclamanta a făcut referire la cauza V. c. României, par. 87, în care Curtea Europeană a enumerat printre elementele luate în considerare, atunci când statuează în materie, pe de o parte prejudiciul material, respectiv pierderile suferite efectiv ca urmare directă a încălcării pretinse, cât și prejudiciul moral, respectiv dezdăunarea stării de angoasă, a neplăcerilor și a incertitudinilor ce rezultă din această încălcare, precum și alte daune nepatrimoniale, considerând că „atunci când diferitele elemente care constituie prejudiciul nu pot face obiectul unui calcul exact sauatunci când distincția dintre daunele materiale și daunele morale se dovedește a fi dificilă, Curtea poate fi determinată să le analizeze de o manieră globală ( a se vedea și cauza S. c. României p.77,78, cauza A. M. și alții c. României p.28-30, cauza Comingersoll împotriva Portugaliei p. 29).
Reclamanta a învederat că este o persoană în vârstă de 76 de ani și așteaptă de 11 ani soluționarea notificării, în condițiile în care a depus toate actele necesare și a făcut toate demersurile legale posibile pentru soluționarea dosarul de retrocedare.
În plus, nu se poate trece cu vederea că suferința provocată de tergiversarea nejustificată a soluționării cererii, precum și revolta încercată de atâtea ori, când a aflat că dosarul, deși complet, se află în aceeași fază de soluționare, reprezintă un prejudiciu moral, rezultat din nerespectarea dreptului de soluționare a cauzei într-un termen rezonabil, prevăzut de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În ceea ce privește proba prejudiciului moral, așa cum s-a statuat inclusiv în practica națională, proba faptei ilicite este suficientă, urmând ca prejudiciul și raportul de cauzalitate să fie prezumate, instanțele române deducând în mod frecvent producerea prejudiciului moral din simpla existență a faptei ilicite de natură să determine un astfel de prejudiciu, soluția fiind determinată de caracterul subiectiv, intern al prejudiciului moral, proba sa directă fiind practic imposibilă
Referitor la evaluarea daunelor morale, practica națională împărtășește criteriul general evocat de instanța europeană, potrivit căruia despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă reputației, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora (Tolstoy Miloslovsky vs. Regatul Unit), prejudiciul nefiind necesar a fi dovedit sub aspect valoric.
De asemenea, se impune a fi amintită cauza Ernestina Zullo c. Italia, în care instanța de la Strasbourg, constatând violarea art. 6 din Convenție cu privire la durata procedurii judiciare interne (9 ani), în hotărârea pronunțată a indicat câteva criterii de stabilire a daunelor morale. Astfel, s-a apreciat că o bază de calcul între 1000-1500 de Euro pentru fiecare an de întârziere este o sumă rezonabilă, fără să conteze rezultatul favorabil sau nu al procesului. Suma globală va fi ridicată cu 2000 de Euro dacă litigiul are o importanță specială pentru reclamant - în materia dreptului muncii, a capacității persoanei, pensiei, etc. Suma de bază va fi redusă în funcție de numărul instanțelor care s-au pronunțat asupra acțiunii, în raport de importanța litigiului la nivelul de viață a statului respectiv. O reducere poate interveni și dacă există o culpă a reclamantului în producerea întârzierii.
În drept, s-au invocat dispozițiile Legii nr. 10/2001, art. 4 și 5 C.civ, art. 252, art. 1349, art. 1381 și urm. C.civ.
Prin încheierea din data de 05.06.2013, tribunalul a luat act de renunțarea la judecarea cererii de intervenție principală, a respins ca fiind rămasă fără obiect excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. în ceea ce privește cererea de soluționare a notificării cu privire la construcție, a unit cu fondul excepția inadmisibilității cererii. La termenul de judecată menționat, tribunalul a încuviințat reclamantei proba cu înscrisuri și proba cu expertiză în specialitatea topografie având ca obiectiv identificarea imobilului notificat prin stabilirea suprafeței, a vecinătăților, a eventualelor construcții edificate pe teren, lucrări de sistematizare sau lucrări edilitare, prin măsurători efectuate la fața locului și a se stabili dacă imobilul poate fi restituit în natură, prin raportare la înscrisul aflat la fila 113 dosar urmând ca expertul să precizeze dacă terenul expertizat se află în incinta . identificare pe schiță.
Raportul de expertiză în specialitatea topografie a fost întocmit de expert tehnic judiciar M. A. V. și înaintat la dosarul cauzei la data de 26.09.2013.
Prin încheierea din data de 04.12.2013, tribunalul a luat act de transmisiunea calității procesuale pasive de la A. la AAAS, în raport de dispozițiile Legii nr. 360/2002.
Prin sentința civilă nr. 284/12.03.2014 Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta AAAS prin întâmpinare în ceea ce privește terenul de 140 mp, ca fiind rămasă fără obiect, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei AAAS cu referire la suprafața de teren de 61 mp aflat în incinta ., a respins cererea de chemare în judecată precizată în contradictoriu cu pârâtul AAAS, pentru suprafața de teren de 61 mp aflat în incinta SA Grant Metal SA, pentru lipsa calității procesuale pasive, a admis în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată de reclamanta A. F., în contradictoriu cu pârâtul Mun. București prin Primar G., a obligat pârâtul la emiterea în favoarea reclamantei a unei dispoziții motivate privind propunerea de acordare de măsuri compensatorii sub formă de puncte stabilite conform disp. art. 21 alin. 6 și 7 din Legea nr. 165/2013 pentru dreptul la măsuri reparatorii asupra imobilului situat în București, ., sector 6, format din teren în suprafață de 140 mp (astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză în specialitatea topografie întocmit de expert tehnic judiciar M. A. V.) și construcție în suprafață de 95,22 mp, din care 74,18 suprafață utilă, scăzându-se valoarea actualizată a despăgubirilor deja acordate (45.827 lei achitate pentru construcție și 350 lei pentru teren), a obligat pârâtul M. București să predea Secretariatului Comisiei Naționale dispoziția care conține propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentație care a stat la baza emiterii acestora și documentele care atestă situația juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii dispoziției, inclusiv înscrisurile relevante cu privire la construcții demolate, potrivit dispozițiile art. 21 din Legea nr. 165/2013, a respins pentru rest pretențiile reclamantei în contradictoriu cu pârâtul Mun. București, ca fiind neîntemeiate, a luat act de cererea de renunțare la judecarea cererii de intervenție formulată de intervenientul principal . SA și a obligat pârâtul M. București la plata către reclamantă a sumei de 1.700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
P. a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin notificarea nr. 465/2001 formulată în temeiul Legii nr. 10/2001și comunicată prin intermediul B. D., I. și Crafcenco, în temeiul căreia s-a format dosarul administrativ nr._, reclamanta A. F. a solicitat măsuri reparatorii pentru imobilul situat în București, ., sector 6.
Din raportul de expertiză în specialitatea topografie întocmit în cauză de expert tehnic judiciar M. A. V. a rezultat că din suprafața totală de 201 mp a terenului notificat, suprafața de 140 mp este amplasată în zona de protecție a lacului Dâmbovița, iar suprafața de 61 mp se află în incinta ..
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a AAAS, excepție de fond, absolută și peremptorie, tribunalul a constatatcă aceasta este rămasă fără obiect în ceea ce privește cererea de soluționare pe fond a notificării cu privire la terenul în suprafață de 140 mp, în raport de precizarea reclamantei conform căreia această cerere a fost formulată în contradictoriu cu pârâtul Mun. București.
Excepția menționată apare însă ca fiind întemeiată în ceea ce privește terenul în suprafață de 61 mp cu referire la care s-a constatat că se află în incinta ., în raport de împrejurarea că din probele administrate în cauză a rezultat că, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, . era societate comercială cu capital de stat, având calitatea de unitate deținătoare în înțelesul art. 21 din lege.
P. a fi aplicabil textul art. 29 din Legea nr. 10/2001, cu consecința legitimării procesuale pasive a AAAS era necesar ca . să fi avut calitatea de societate comercială cu capital integral privatizat la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, situație ce nu se confirmă în cauză, având în vedere că actul de privatizare al . a fost încheiat abia în anul 2004 (deci după data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001), prin vânzarea de către A. a cotei de 69,96% din capitalul social pe care statul îl deținea la această societate comercială.
Prin urmare, pârâta AAAS nu are calitate procesuală pasivă, neavând calitate de unitate deținătoare în accepțiunea disp. Legii nr. 10/2001, aceasta revenind ..
În ceea ce privește cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Mun. București, tribunalul reține cu referire la dovada calității reclamantei de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, că prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4880/16.03.1935 de Tribunalul Ilfov - Secția Notariat, cumpărătorii P. T. și D. T. au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului teren în suprafață de 200 mp situat în . M., satul Crângași.
De pe urma defunctului T. D., decedat la data de 29.07.1952 a rămas în calitate de moștenitor legal unic T. F., în calitate de fiică, potrivit certificatului de moștenitor emis în dosarul nr. 55 S/953 al Notariatului de Stat al Capitalei, Raionul Gh. G. D., București.
Pe terenul menționat, autorii reclamantei au edificat o construcție fără a deține autorizație de construire, conform adresei nr. 1405/_/12.05.2010, construcție ce a fost extinsă ulterior conform autorizației pentru executare de lucrări nr. 157s/13.07.1966. Prin actul menționat s-a autorizat executarea lucrărilor de extindere a construcției situate în ., Raionul 16 februarie, cu o cameră și un antreu.
În privința modalității de preluare a bunului imobil în proprietatea statului, tribunalul reține că acesta a făcut obiectul Decretului nr. 242/03.10.1987 al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România, s-a expropriat imobilul format din teren în suprafață de 201 mp, construcții în suprafață de 95,22 mp, figurând la nr. crt. 23 ca proprietar reclamanta A. F..
Din adresa nr. 1763/25.09.2009 emisă de Societatea Comercială Orizont SA coroborată cu declarația autentificată nr. 939/18.06.2010 de Societatea Civilă de Notari Publici V. și Asociații, a rezultat că s-au acordat despăgubiri în valoare de 46.327 lei în favoarea reclamantei, din care 45.827 lei pentru construcția în suprafață utilă de 74,18 mp și 500 lei pentru terenul în suprafață de 201 mp. Imobilul construcție din . a fost demolat, astfel cum a rezultat din adresa nr. 188-9-_/21.07.2009 emisă de Mun. București.
Din raportul de expertiză în specialitatea topografie întocmit în cauză de expert tehnic judiciar M. A. V. a rezultat că suprafața de 140 mp este amplasată în zona de protecție a lacului Dâmbovița, nefiind posibilă restituirea în natură.
Ca atare, tribunalul a constatat cu privire la cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Mun. București, că reclamanta a făcut dovada calității sale de persoană îndreptățită, a preluării abuzive în proprietatea statului a imobilului aflat sub incidența Legii nr. 10/2001, precum și a imposibilității de restituire în natură a acestuia.
Totodată, tribunalul a constatat că efectele contractului de cesiune încheiat cu . SA autentificat sub nr. 1063/15.05.2012 de BNP F. M. și Asociații au fost anihilate prin încheierea între aceleași părți a tranzacției autentificate sub nr. 488/26.02.2014, act ce se bucură de o prezumție de validitate, în lipsa altor elemente probatorii care să ateste că acesta ar fi afectat de vreun viciu de nelegalitate.
Tribunalul a constatat incidența în cauză a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România potrivit cărora dispozițiile acestui act normativ se aplică cererilor formulate și depuse în termen legal la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a legii, cauzelor aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010 pronunțată în cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Art. 16 din același act normativ prevede că cererile de restituire care nu pot fi soluționate prin restituire în natură se soluționează prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, care se determină potrivit art. 21 alin. 6 și 7.
Art. 21 alin. 6 și 7 prevăd că evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a legii de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte, un punct având valoarea de 1 leu; numărul de puncte se stabilește după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat conform alin. 6.
În ceea ce privește cererea de transmitere a documentației, în raport de modificările legislative cuprinse în Legea nr. 165/2013, tribunalul urmează ca în conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. 1 din acest act normativ să dispună obligarea pârâtului să predea Secretariatului Comisiei Naționale deciziile care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentație care a stat la baza emiterii acestora și documentele care atestă situația juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv înscrisurile relevante cu privire la construcții demolate.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect daune morale, tribunalul a reținut că acesta este neîntemeiat pentru considerentele ce urmează.
Sub aspectul aplicării legii în timp, tribunalul reține dispozițiile art. 103 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Noului Cod civil, potrivit cărora obligațiile născute din faptele juridice extracontractuale sunt supuse dispozițiilor legii în vigoare la data producerii ori, după caz, a săvârșirii lor.
În speța de față, reclamantul și-a întemeiat cererea pe răspunderea civilă delictuală, afirmând săvârșirea unei fapte ilicite constând în refuzul nejustificat de soluționare a notificării, faptă ilicită săvârșită în mod continuu atât înainte cât și după . Noului Cod Civil. În lipsa unei norme exprese care să soluționeze conflictul de legi în timp pentru o atare ipoteză, tribunalul a reținut că incidente în cauză sunt dispozițiile Codului civil din 1864 în ceea ce privește refuzul de soluționare a notificării anterior intrării în vigoare a Noului Cod Civil, respectiv dispozițiile acestui din urmă act normativ pentru activitatea ilicită ulterioară intrării sale în vigoare.
Pornind de la aceste premise, tribunalul a reținut incidente dispozițiile. art. 998-999 Cod Civil din 1864 și dispozițiile art. 1349 și art. 1381 din Noul Cod Civil.
Instanța a reținut că pentru a fi incidentă răspunderea civilă delictuală se cer a fi îndeplinite o . condiții, respectiv existența prejudiciului, existența faptei ilicite, existența raportului de cauzalitate între faptă ilicită și prejudiciu.
Sub aspectul condiției referitoare la săvârșirea unei faptei ilicite, tribunalul reține că susținerile reclamantului sub aspectul refuzului de soluționare a notificării au fost confirmate prin probatoriul administrat în cauză. Tribunalul a reținut însă că nu este suficientă pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtului dovada săvârșirii unei fapte ilicite, ci este necesar să se facă dovada producerii unui prejudiciu și a raportului de cauzalitate al acestuia cu fapta ilicită astfel săvârșită.
Totodată, tribunalul a reținut că prejudiciul, condiție a răspunderii civile delictuale, constituie rezultatul negativ al încălcării ilicite a unui drept subiectiv sau, în anumite situații a unor simple interese.
În măsura în care un atare prejudiciu poate fi evaluat în bani, el este un prejudiciu patrimonial; dacă dimpotrivă el nu este susceptibil de evaluare bănească, el este un prejudiciu moral (nepatrimonial).
Desigur, prejudiciul moral nu poate fi stabilit prin rigori abstracte stricte, din moment ce el diferă de la persoană la persoană, în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărui caz. Relevantă este producerea unei atingeri valorilor ce definesc personalitatea umană, în sensul de consecințe negative, suferite pe plan fizic și psihic. Ca atare, prejudiciul moral s-ar traduce printr-o atingere adusă relațiilor sociale – onoare, reputație – precum și a celor care se situează în domeniul afectiv al vieții umane, ca atare, tot ceea ce depășește limitele unei realități obiective și comensurabile.
Tribunalul a mai reținut că dispozițiile legii interne și ale Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale nu dau dreptul în mod automat la despăgubiri, în lipsa dovezilor că persoana a suferit efectiv un prejudiciu moral cauzat de încălcarea dreptului subiectiv sau a unui interes.
Acceptând susținerile reclamantei în sensul că s-a produs prin fapta ilicită a pârâtului o încălcare a drepturilor sale, pentru obligarea pârâtei la plata daunelor morale solicitate este necesar să se fi produs efectiv un prejudiciu moral ca urmare a încălcării unui drept subiectiv.
Simpla încălcare a unui drept subiectiv nu conduce de plano la concluzia producerii unui prejudiciu moral titularului dreptului subiectiv și la nașterea obligației corelative la despăgubiri a autorului faptei ilicite, fapta ilicită și prejudiciul moral fiind condiții distincte în cazul răspunderii civile delictuale.
Desigur, dovada unui atare prejudiciu (elementul de ordin procesual) împrumută din particularitățile sale (elementul de drept substanțial, condiție a răspunderii civile delictuale), deducându-se, în anumite situații, din însăși materialitatea faptei ilicite săvârșite.
Tribunalul a reținut că se impune, însă, efectuarea unei distincții între dovada prejudiciului moral cu particularitățile arătate (aplicarea unui sistem de prezumții) și dovada întinderii acestuia, care nu este posibilă, stabilirea întinderii daunelor morale realizându-se pe considerente de echitate). În alte situații, fapta ilicită, prin chiar natura ei, nu este de natură să conducă per se la concluzia producerii unei atingeri unuia din atributele esențiale ale persoanei, cum este și cazul de față.
Or, tribunalul a constatat că în cauza de față reclamanta nu a relevat un minim probatoriu sub aspectul producerii unui prejudiciu moral, motiv pentru care cererea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.
Împotriva sentinței tribunalului reclamanta A. F. a declarat recurs.
În motivarea recursului se arată că sentința civilă nr. 281/12.03.2014, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă, este nelegală și netemeinică sub aspectul respingerii cererii pentru suprafața de teren de 61 mp și in baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și a solicitat casarea sentinței recurate, cu trimitere spre rejudecare, în situația în care instanța va aprecia că în raport de momentul soluționării notificării erau aplicabile dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001, calitate în dosar având . și in acest sens solicitând introducerea în cauză a acestei societăți comerciale, în calitate de unitate deținătoare a terenului în suprafața de 61 mp, care se găsește în patrimoniul acesteia.
Recurenta reclamantă a mai arătat că față de momentul soluționării notificării, dată la care . privatizată, sunt aplicabile dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, care atrage calitatea procesuală pasivă a Autorității pentru Administrarea Activelor Statului și a solicitat modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a Autorității pentru Administrarea Activelor Statului și obligarea entității să emită dispoziție cu propunere de acordare de măsuri compensatorii pentru suprafața de teren de 61 mp, din imobilul care face obiectul notificării.
Prin sentința civilă recurată, instanța de fond a reținut că recurenta reclamantă îndeplinește toate condițiile prevăzute de legea specială de reparație, pentru a obține măsuri reparatorii prin puncte.
Recurenta reclamantă a susținut că are calitate de moștenitor al persoanei îndreptățite în sensul art. 4 din Legea 10/2001, conform certificatului de moștenitor aflat la dosar; calitatea de proprietar al autorilor mei a fost probata cu actul de vânzare-cumpărare în formă autentică;dreptul de proprietate a fost continuat de subsemnata, figurând cu rol fiscal până la momentul preluării; preluarea imobilului s-a produs din patrimoniul subsemnatei, astfel cum rezultă din anexa decretului de preluare.
În aceste condiții, a arătat recurenta reclamantă, instanța de fond a recunoscut că îndeplinește condițiile de restituire în echivalent a întregului imobil, însă dat fiind faptul că suprafața de teren de 61 mp nu se află în deținerea Municipiului București, această suprafață aflându-se în deținerea entității . a fost privatizată abia în anul 2004, nu se acordă măsuri compensatorii, fiindcă pârâta AAAS nu are calitate în sensul Legii 10/2001.
În opinia recurentei reclamante, această soluție este greșită, deoarece instanța de fond lasă nesoluționată notificarea, pentru suprafața de teren de 61 mp, deși recunoaște că are calitatea de persoană îndreptățită asupra acestei persoane, situație care echivalează cu o respingere parțială a cererii, fiind în totală contradicție cu argumentele fundamentate ale recunoașterii calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii asupra întregului imobil.
Se precizează că pentru completa și justa soluționare a cauzei, în virtutea rolului activ, instanța de fond trebuia să dispună introducerea în cauză a actualului deținător al imobilului, in persoana . aprecia că ar fi aplicabile dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001, la momentul soluționării notificării.
Recurenta reclamantă a apreciat că în privința suprafeței de 61 mp de teren, sunt aplicabile dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, chiar în situația în care această suprafață de teren ar fi evidențiată în patrimoniul . (deși nu există o dovadă la dosar în acest sens), măsurile reparatorii în echivalent urmând a fi propuse de instituția publică care efectuează sau care a efectuat privatizarea.
Aceste dispoziții au în vedere, două situații referitoare la instituția care trebuie să propună măsurile reparatorii în echivalent asupra imobilelor aflate în patrimoniul societăților supuse privatizării:
a. cazul instituției care a efectuat privatizarea și
b. cazul instituției care efectuează privatizarea
Astfel, în cel de-al doilea caz, (b), se are în vedere situația în care privatizarea se află în curs de desfășurare la momentul soluționării notificării, instituția care efectuează privatizarea fiind cea învestită de lege să soluționeze notificarea.
Dispozițiile art. 29 din Legea 10/2001 nu fac nici o mențiune cu privire la momentul deținerii imobilului, în raport de data formulării notificării, ca in cazul imobilelor aflate în situația prevăzută de art. 21 din Legea 10/2001, astfel ca în raport de acest moment să fie determinată entitatea care propune măsurile reparatorii.
A.. 1 al art. 29 din Legea nr. 10/2001 stabilește dreptul la măsuri reparatorii pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale care nu pot fi restituite în natură. Astfel, articolul 29 alin (3) din Legea 10/2001 are în vedere situația restituirii prin echivalent a imobilelor imposibil de restituit în natură, indicând persoana învestită de lege să propună măsura restituirii în echivalent, prin raportare și la art. 26 alin l, care la rândul său, enumera două entități care urmează să emită decizie sau dispoziție de compensare a imobilelor:
- deținătorul imobilului sau după caz
- entitatea învestită de lege cu soluționarea notificării.
A.. (1) al art. 26 din Legea nr. 10/2001 se aplică și în situația imobilelor înstrăinate de persoanele juridice prevăzute de art. 21 alin. (1), (2) și (4), ceea ce înseamnă că în situația restituirii în echivalent sau în compensare a imobilelor, entitatea învestită de lege, pentru imobilele prevăzute la art. 21, este cea care a efectuat sau după caz efectuează privatizarea.
În speță, recurenta reclamantă a apreciat că entitatea învestită de lege să soluționeze notificarea pentru imobilul imposibil de restituit în natură, este pârâta A. pentru Administrarea Activelor Statului, ca entitate care la momentul soluționării notificării, efectuase privatizarea încă din anul 2004, la dosarul cauzei neexistând de altfel, nici o dovadă că cei 61 mp de teren se mai află evidențiați în patrimoniul ., sau dacă aceasta nu l-a înstrăinat.
Recurenta reclamantă a susținut că dacă s-ar admite că . este entitate învestită de lege să propună măsurile reparatorii, altele decât cele de restituire în natură, pentru suprafața de teren de 61 mp, ar însemna golirea de conținut a dispozițiilor art. 29 alin (3), referitoare la entitatea învestită de lege, în persoana instituției publice care efectuează privatizarea, această sintagmă negăsindu-și aplicabilitatea în nici o situație.
Prin urmare, recurenta reclamantă apreciază că instanța de fond a respins greșit cererea de soluționare a notificării față de pârâta AAAS, care este entitatea învestită de lege să soluționeze notificarea, ca instituție care la momentul formulării notificării, în anul 2001, era în curs de privatizare a societății GrantMetal SA, iar la momentul soluționării, privatizase această societate. Față de această situație, recurenta reclamantă a solicitat admiterea recursului, respingerea excepției lipsei calității procesuale a A. pentru Administrarea Activelor Statului, obligarea acesteia de a emite dispoziție cu propunere de acordare de măsuri compensatorii pentru terenul in suprafața de 61 mp.
Recurenta reclamantă a apreciat de asemenea că A. pentru Administrarea Activelor Statului nu este entitate investită de lege cu soluționarea notificării pentru cei 61 mp de teren identificați ca aflându-se în patrimoniul . instituție publică neavând calitate procesuală pasivă și solicită casarea sentinței civile atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea identificării deținătorului imobilului, verificarea existenței în patrimoniul ., a suprafeței de teren la momentul actual și în virtutea rolului activ și introducerea în cauză a persoanei învestită de lege cu soluționarea notificării, pentru o completă și justă soluționare a cauzei.
În opinia recurentei reclamante, instanța de fond ar trebui să verifice momentul la care terenul ce a aparținut autorilor reclamantei a întrat în patrimoniul Societății Grantmetal SA, pentru a verifica dacă se situează sau nu în ipoteza dispozițiilor art. 21.1. din Hotărârea de Guvern nr. 250/2007, lit. e), conform cărora "societățile comerciale privatizate integral sau cele constituite din inițiativa privata, care au dobândit astfel de bunuri după privatizare sau, după caz, după înființarea lor, nu sunt entități investite cu soluționarea notificărilor". Art. 29, alin. 3) din aceeași Hotărâre prevede "în situația imobilelor prevăzute la alin. (1) și (2), masurile reparatorii in echivalent se propun de către instituția publica care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, dispozițiile art. 26 alin. (1) fiind aplicabile în mod corespunzător.
În final, recurenta reclamantă a solicitat admiterea recursului și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
Intimata AAAS a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând lucrările dosarului în raport cu motivele de recurs formulate, Curtea reține următoarele:
Recurenta a susținut că, în măsura în care Curtea apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001, calitate în dosar are ., motiv pentru care s-ar impune casarea și introducerea în cauza a acestei entități.
Curtea apreciază că, în raport de contractul de vânzare-cumpărare a acțiunilor deținute de A. la . persoane private, contract încheiat 23.12.2004, sunt incidente în cauză dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001, societatea comercială sus-menționată fiind privatizată ulterior momentului notificării.
Însă, față de reținerea acestei situații, nu se impune casarea sentinței și introducerea în cauză a . cum solicită recurenta, întrucât această societate nu a fost legal investită cu soluționarea notificării ce vizează terenul aflat în patrimoniul său.
În raport însă de procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 și de scopul urmărit de recurenta-reclamanta, acela de a-i fi soluționată notificarea formulată în temeiul acestei legi de către entitățile desemnate de lege în acest scop, Curtea apreciază că se impune modificarea în parte a sentinței în sensul obligării pârâtului să redirecționeze notificarea către S.C. Grant Metal S.A., în privința terenului în suprafață de 61 mp aflat în patrimoniul acestei societăți.
Susținerile recurentei în sensul că în cauză ar fi incidente dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001 sunt nefondate.
Astfel, art. 21 stabilește cu claritate că momentul de referință care trebuie avut în vedere este cel al intrării în vigoare a legii. Prin urmare, ceea ce trebuie verificat este în ce măsură, la momentul intrării în vigoare a legii, entitatea deținătoare se încadra între cele avute în vedere de dispozițiile art. 21 alin. 1 și 2 din lege.
Or, în prezenta cauză, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, . condițiile prevăzute la art. 21 alin. 1 din lege.
Este eronată interpretarea dată de recurentă dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, întrucât situația instituției care ”efectuează privatizarea” este cea în care societatea privatizată nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 21 alin. 1 sau 2 din Legea nr. 10/2001, cum ar fi spre exemplu o societate la care ”statul sau o autoritate publică centrală sau locală ori o organizație cooperatistă este acționar sau asociat minoritar al unității care deține imobilul”, însă ”valoarea acțiunilor sau părților sociale deținute este mai” mică decât ”valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituire în natură este cerută”.
Cât privește susținerea recurentei în sensul că ar fi trebuit verificat momentul la care terenul a intrat în patrimoniul . a se stabili dacă este sau nu incidentă ipoteza prevăzută de art. 21.1. lit. e din HG 250/2007, Curtea constată că aspectul invocat este clarificat de împrejurarea că asupra terenului aflat în patrimoniu și din care face parte și suprafața de 61 mp în discuție, . obținut certificat de atestare a dreptului de proprietate în anul 1994. Această împrejurare, coroborată cu momentul privatizării – 2004, conduce la concluzia că în prezenta cauză nu este incidentă ipoteză invocată de recurentă.
În consecință, Curtea constată întemeiat recursul în limitele reținute mai sus, motiv pentru care îl va admite și, modificând în parte sentința recurată, va obliga pârâtul M. București să direcționeze notificarea, în privința terenului în suprafață de 61 mp, către S.C. Grant Metal S.A., menținând restul dispozițiilor sentinței recurate.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. F. împotriva sentinței civile nr. 284/12.03.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații-pârâți M. București prin P. G., P. G. al Municipiului București și A. pentru Administrarea Activelor Statului.
Modifică în parte sentința civilă recurată, în sensul că:
Obligă pârâtul M. București să direcționeze notificarea, în privința terenului în suprafață de 61 mp, către S.C. Grant Metal S.A.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 29.10.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. M. Steluța S. M. F. L. E.
GREFIER,
D. L.
Red. MS
Tehnored. PS 2 ex.
11.11.2014
Jud. fond: C. M. I.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 842/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 1159/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
