Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Decizia nr. 1382/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1382/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-09-2014 în dosarul nr. 1474/94/2009/a1

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 1382R

Ședința publică de la 29 septembrie 2014

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE - ION POPA

JUDECĂTOR - D. F. B.

JUDECĂTOR - C. M. S.

GREFIER - V. Ș.

Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul S. N. împotriva încheierii de ședință de la termenul din data de 26.03.2013 pronunțată de Tribunalul Ilfov – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații contestatori S. C. și C. L., având ca obiect: suspendarea executării.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile în proces.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Curtea reține cauza în pronunțare pe excepția de perimare a prezentei cereri de recurs, în raport de dispozițiile art. 248 Cod. Pr. Civilă.

CURTEA

În deliberare asupra cauzei civile de față, cu privire la incidentul procedural al perimării recursului, constată următoarele:

Prin încheierea pronunțată la 26.03.2013, Tribunalul Ilfov secția civilă a respins ca nefondată cererea recurentului intimat S. N. de suspendare a executării sentinței civile nr. 1456/14.03.2012 pronunțată de Judecătoria B..

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamantul.

Prin încheierea de la termenul din 3.06.2013, în baza art. 242 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă, Curtea a dispus suspendarea judecării recursului, reținându-se lipsa nejustificată a părților, legal citate, precum și faptul că acestea nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă. Astfel, actul de procedură nu urma să fie îndeplinit din oficiu, situație în care rămânerea în nelucrare se datorează părților.

În urma verificării, s-a constatat că, în cauză, cursul termenului de perimare de un an nu a fost întrerupt sau suspendat în baza art. 248, 249 din Codul de procedură civilă.

Având în vedere că de la data suspendării, 3.06.2013, și până la termenul de astăzi, 29.09.2014, termenul de un an a fost împlinit iar recursul se perimă de drept, în temeiul art. 248 din Codul de procedură civilă, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, ținând seama și de prevederile art. 252 din Codul de procedură civilă, Curtea urmează a constata perimat recursul formulat de recurentul S. N. împotriva încheierii de ședință de la termenul din data de 26.03.2013 pronunțată de Tribunalul Ilfov – Secția Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată perimată cererea de recurs formulată de recurentul S. N. împotriva încheierii de ședință de la termenul din data de 26.03.2013 pronunțată de Tribunalul Ilfov – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații contestatori S. C. și C. L..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 septembrie 2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

I. P. D. F. B. C. M. S.

GREFIER

V. Ș.

Red.D.F.

2 ex. 2.10.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Decizia nr. 1382/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI