Pretenţii. Decizia nr. 165/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 165/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-02-2014 în dosarul nr. 12651/3/2012
Dosar nr._
(2125/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ și PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Decizia civilă nr.165
Ședința publică de la 10.02.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - IOANA BUZEA
JUDECĂTOR - Doinița M.
JUDECĂTOR - D. – A. B.
GREFIER - N. – C. I.
*********
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror B. D..
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs promovată de recurentul-pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE REPREZENTAT DE DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI T., împotriva deciziei civile nr.1135 din 24.05.2013, pronunțată de Tribunalul București Secția a IV a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – reclamanți G. J., G. R. N., G. H..
P. are ca obiect acțiune civilă pentru pretenții - despăgubiri Legea nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că dosarul se află la primul termen de judecată, motivele cererii de recurs au fost comunicate intimaților potrivit mențiunii existente pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare.
Curtea reține cauza în pronunțare, având în vedere că recurentul - pârât a solicitat prin motivele de recurs aflate la dosarul cauzei aplicarea dispozițiilor art.242 alin.2 C.pr.civ. privind judecata în lipsă.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului T. sub nr._ la data de 12.01.2012 reclamanții G. J., G. R. N. și G. H. au chemat în judecată pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate deportarea cu caracter politic în perioada 1951 - 1956 a tatălui, respectiv soțului G. A., născut la 29.08.1930 în Cenad, împreună cu părinții acestuia, adică a bunicilor G. A. (A.) senior, născut la 29.08.1903 și G. A. (A.) născută Jung, născută la 26.08.1911 și a străbunicii materne Jung A. Terez, născută la 12.10.1892; să se dispună obligarea pârâtului la plata daunelor morale și materiale suferite în urma acestor măsuri politice luată față de deportați și familie și pentru suferințele psihice și materiale suferite atât sub durata deportării cât și după ridicarea acestei restricții; să se dispună obligarea pârâtului la plata daunelor și despăgubirilor atât conform Legii nr.221/2009 cât și conform actelor normative în materie, constatându-se calitatea de persoane îndreptățite la aceste măsuri, reparatorii a reclamanților în calitatea lor de urmași direcți.
Cererea nu a fost motivată în drept.
Prin întâmpinarea depusă la 23.01.2012 DGFP T. în reprezentarea Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat pe cale de excepție declinarea competenței teritoriale a Tribunalului T. în favoarea Tribunalului București și respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală.
Pe fond, arată că prin raportare la prevederile art.1 - 5 din Legea nr.221/2009 și la deciziile nr.1354 și nr.1358/2010 ale Curții Constituționale, prevederile legale pe care își întemeiază reclamanții cererea nu mai constituie temei de drept.
Prin decizia nr.1354/20.10.2010 Curtea Constituțională a declarat ca fiind neconstituțională întreaga OUG nr.62/2010, împrejurare ce are drept consecință juridică lipsirea în totalitate de efecte juridice a acestui act normativ.
Prin decizia nr.1358/21.10.2010 aceeași Curte Constituțională a declarat ca neconstituțional art.5 alin.1 lit. a din Legea nr.221/2009, împrejurare ce are drept consecință lipsirea de temei juridic a pretențiilor și corelativ a hotărârilor judecătorești, întemeiate pe această dispoziție legală declarată neconstituțională.
Curtea Constituțională a motivat că art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009 este neconstituțional deoarece a fost adoptat de legiuitorul intern cu încălcarea normelor imperative de tehnica legislativă prevăzută în Legea nr.24/2000, această împrejurare determinând existența unor reglementări paralele cu același conținut și finalitate, ceea ce nu este admisibil pentru ordinea constituțională.
De asemenea, Curtea Constituțională a mai reținut că textul de lege analizat astfel cum este redactat, este prea vag și încalcă regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice, acest aspect fiind de natură a conduce la apariția unor soluții judiciare diferite, pronunțate în cauze care au același temei juridic.
Decizia Curții Constituționale de la data publicării în Monitorul Oficial este obligatorie pentru instanțe.
Prin sentința civilă nr.819/13.03.2012, Tribunalul T., a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de pârât și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Municipiului București.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că potrivit art.4 alin.4 din Legea nr.221/2009 aplicabilă cererii formulate de reclamanții G. J., G. R. N., G. H. competența de soluționare aparține tribunalului în circumscripția căruia domiciliază persoana interesată.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr._, la data de 12.04.2012.
Prin sentința civilă nr.1135/24.05.2013 Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis, în parte, cererea reclamanților și a constatat caracterul politic al măsurilor administrative luate împotriva tatălui, respectiv soțului, bunicilor și străbunicii materne prin deportare în B. în perioada 1951-1956.
Capătul de cerere privind acordarea daunelor morale și materiale a fost respins ca neîntemeiat.
Pentru a statua astfel, prima instanță a reținut că prin Dispoziția nr.45/31.08.2001 emisă de ., s-a restituit în natură către G. A. și G. I., imobilul casă și grădină în suprafață totală de 2.212 mp.
Cu privire la terenul agricol, instanța de fond a constatat că practica Înaltei Curți de Casație și Justiție a statuat că Lega nr.221/2009 nu dispune repunerea în termenul prevăzut de Legea nr.18/1991 în vederea reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole preluate în perioada comunistă, motiv pentru care acest capăt de cerere privind daunele materiale nu este întemeiat.
Cu privire la constatarea caracterului politic al strămutării tatălui, bunicilor și străbunicii materne din localitatea de domiciliu, în B., în perioada 1951 – 1956, tribunalul a reținut că potrivit art.3 lit.„e” din Legea nr.221/2009, constituie măsură administrativă cu caracter politic, orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative evidențiate de legea sus menționată, printre care și decizia M.A.I. 200/1951.
Potrivit art.5 din lege, orice persoană care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, în perioada 6 Martie 1945 – 22 Decembrie 1989, poate solicita instanței de judecată obligarea Statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a acestora. La stabilirea cuantumului despăgubirilor urma să se tină seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul Decretului Lege nr.118/1990 republicat și al O.U.G. nr.214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.568/2001 cu modificările ulterioare. Tribunalul a considerat că măsura administrativă luată împotriva reclamantului și a familiei acestuia cu caracter de dislocare și de stabilire a domiciliului obligatoriu este o măsură care a încălcat drepturile fundamentale ale omului.
Este de netăgăduit că orice arestare și inculpare pe nedrept și orice măsură administrativă cu caracter politic, produc persoanelor în cauză suferințe, că aceste măsuri lezează demnitatea și libertatea individuală, drepturi personale nepatrimoniale ocrotite de lege, atât de către Constituția României cât și de către normele C.E.D.O. și Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Cu privire la cererea reclamanților de acordare a unor daune morale pentru prejudiciul suferit ca urmare a deportării TRIBUNALUL a apreciat că prin stabilirea domiciliului obligatoriu reclamanților și familiei acestora s-au cauzat prejudicii materiale și morale ale căror consecințe s-au repercutat asupra relațiilor ulterioare, fiindu-le știrbit dreptul personal, nepatrimonial la libertate, onoare și reputație.
S-a reținut, totodată, că stabilirea domiciliului forțat și implicit lipsirea de dreptul de a călători liber, evacuarea forțată din casă, pierderea unor importante bunuri, a mijloacelor de întreținere prin abandonarea ocupației a avut implicații și consecințe în planul vieții private a reclamanților si familiei acestora, iar după ridicarea restricțiilor, aceste persoane au întâmpinat nenumărate greutăți, găsindu-și cu greu un loc de muncă, accesul la școli și specializări și respectiv venituri mult diminuate.
Deși tribunalul a considerat că în cauză s-a făcut dovada unui prejudiciu constând în atingerea adusă drepturilor fundamentale ale omului prin stabilirea domiciliului obligatoriu, că reclamanții și familia acestora au suferit în mod evident o vătămare a vieții de familie, atât sub aspect fizic cât și psihic, însă față de Decizia nr.1358/2010 a Curții Constituționale, care are forța unei legi, de la data publicării în Monitorul Oficial, acest efect fiind clar precizat în Constituția României, cererea privind acordarea daunelor morale este nefondată.
Prin recursul formulat împotriva sentinței civile mai sus menționate și întemeiat pe prevederile art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă, Ministerul Finanțelor Publice – Agenția Națională de Administrare Fiscală a susținut că soluția este nelegală în contextul în care instanța a respins în mod corect cererile privind daunele morale, capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative a dislocării, devine lipsit de interes.
Instanța de fond nu a analizat corect fondul cauzei deduse judecății, interpretând și apreciind eronat starea de fapt dedusă judecății, precum și temeiul de drept invocat de reclamanți deoarece nu a avut în vedere și decizia nr.12 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și decizia nr.1358/21.10.2010 pronunțată de Curtea Constituțională.
Recurentul susține că reclamanții nu au putut face dovada condamnării politice a antecesorilor, neexistând nici un înscris în acest sens pentru a se putea astfel constata caracterul politic al deportării.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs de mai sus, având în vedere și dispoziția art.3041 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a avut în vedere toate înscrisurile administrate în faza cercetării judecătorești, înscrisuri ce au fost înaintate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, la solicitarea instanței.
Reclamanții au demonstrat, cu respectarea cerințelor art.1169 din Codul civil prin înscrisurile care formează dosarul de domiciliu obligatoriu, fișele de cartotecă și hotărârea din data de 14.12.1959 însoțită de tabelul privind dislocații din dosarul de anchetă cu nr._ că autorii acestora au fost supuși măsurii dislocării; pe seama înscrisurilor administrate în cauză, situația de fapt a fost reținută în mod corect de instanța de fond, respectiv, aceea că autorii reclamanților au fost deportați până în anul 1956.
Acestei situații de fapt i-au fost aplicate corect dispozițiile art.3 – 5 din Legea nr.221/2009 și pe cale de consecință, instanța a constatat că măsurile administrative dispuse împotriva familiei reclamanților au caracter politic și a admis primul petit al acțiunii.
Pentru adoptarea soluției criticate pe calea prezentului recurs, instanța de fond a avut în vedere atât deciziile Curții Constituționale nr.1358/2010 și nr.1360/2010, cât și decizia nr.12 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, acesta fiind argumentul pentru care cererile de despăgubiri formulate de reclamanți nu au putut fi primite.
În temeiul dispoziției art.312 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.1135 din 24.05.2013, pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – reclamanți G. J., G. R.-N. și G. H..
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 10.02.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
B. I. M. DOINIȚA D. A. B.
GREFIER
I. N. - C.
Red. D.M.
Tehnored. C.S.
Ex.2/18.02.2014
T.B.Secția a IV-a Civilă – C.Segărcianu
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Succesiune. Decizia nr. 864/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
