Revendicare imobiliară. Decizia nr. 328/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 328/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-09-2014 în dosarul nr. 3731/3/2008
Dosar nr._
(1653/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.328 A
Ședința publică de la 02.09.2014
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE – GEORGETA SÎRBU
JUDECĂTOR - M. H.
GREFIER - S. R.
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelantul – pârât G. N. – S., împotriva sentinței civile nr.615 din data de 26.03.2008, pronunțate de către Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – reclamanți Z. N., V. G., M. Z., V. P., V. F., T. E..
P. are ca obiect – revendicare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, ca urmare a solicitării de apelare a dosarului pe lista amânărilor fără dicuție, se prezintă avocat Ș. D., în calitate de reprezentant al intimaților – reclamanți Z. N., V. G., M. Z., V. P., V. F., T. E., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2008, emise de Baroul București (fila 14), lipsind apelantul – pârât G. N. – S..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, prezentul apel a fost suspendat potrivit dispozițiilor luate prin încheierea de ședință din 22.01.2009, în temeiul art.244 pct. 1 din Codul de procedură civilă, iar la data de 02.06.2014, intimații – reclamanți au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei (fila 70).
Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, constatând că, față de lipsa apelantului – pârât, care a fost legal citat, cauza nu este în stare de amânare fără discuție.
La a strigarea la ordine a cauzei se prezintă reclamanți Z. N., V. G., M. Z., V. P., V. F., T. E., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2008, emise de Baroul București (fila 14), lipsind apelantul – pârât G. N. – S..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Intimații – reclamanți, prin apărător, depun sentința civilă nr.303 din data de 10.02.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, precum și decizia civilă nr. 111 A din data de 16.04.2013, pronunțată în dosarul nr._ (2438/2012) de către Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și Pentru cauze cu Minori și de Familie, în raport de care prezenta cauză a fost suspendată în temeiul art.244 pct. 1 din Codul de procedură civilă.
Curtea, în ceea ce privește cererea de repunere pe rol, constată că înscrisurile depuse în ședința publică de astăzi sunt edificatoare sub aspectul modulului de soluționare a dosarului care a ocazionat suspendarea cursului judecății, respectiv dosarul nr._ al Judecătoriei Sectorului 6, care, după declinarea în favoarea Tribunalului București, a fost renumerotat cu nr._ și, în consecință, dispune repunerea pe rol a cauzei, constatând că a încetat să subziste cauza acestei suspendări.
Reprezentantul intimaților - reclamanți, având cuvântul, susține că nu mai are alte cereri de formulat, probe de administrat ori excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Intimații – reclamanți Z. N., V. G., M. Z., V. P., V. F., T. E., prin apărător, având cuvântul, solicită respingerea apelului și menținerea în tot a hotărârii atacate, având în vedere următoarele argumente:
În raport de materialul probator administrat în cauză, apelantul ocupă, în mod abuziv terenul în litigiu, situat în București, ., nr.130 – 150, sector 3, pe care au fost edificate construcții fără autorizație și fără a deține un titlu de proprietate.
Pe aspectul bunei credințe - construcțiile au fost edificate pe terenul reclamanților după data la care aceștia au fost puși în posesie; reclamantul locuiește vis – a - vis de proprietatea reclamanților, înțelegând să desfășoară o activitatea comercială nelegală, prin colecționarea de mase plastice pe terenul acestora.
Astfel, se poate constata că buna credință nu poate fi reținută; deși inițial pârâtul încercat să cumpere terenul intimaților, acesta a fost refuzat.
Solicită cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, potrivit chitanțelor nr.19 din 23.01.2008 și nr.44 din 03.10.2008 (pe care le depune).
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 3 sub nr._/301/ 26.10.2006, reclamanții M. Z., T. E., V. F., V. P., V. G., Z. N. au chemat în judecata pe pârâtul Ghitescu N. S., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul la demolarea și ridicarea construcțiilor edificate pe terenul proprietatea lor situat în București, . nr.130-150 sector 3; să fie obligat pârâtul a le lăsa în deplină proprietate imobilul; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că sunt proprietarii terenului situat în București, . nr.l30-150 sector 3, în baza Titlului de Proprietate nr._ emis de Comisia județeana Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate eliberat în baza Hotărârii Comisiei Municipale nr.890/12.11.2002, prin care li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 4 ha și_ mp., din care face parte și suprafața de 3700 mp. ocupata de pârât.
Reclamanții au fost puși în posesie asupra imobilului prin procesul verbal nr.2155 din 17.12.2002, iar cu ocazia întocmirii documentației cadastrale au constatat ca terenul este ocupat de parat, care l-a îngrădit și a ridicat construcții neautorizate.
La data de 30.11.2006, reclamanții au precizat cererea de chemare în judecată în sensul că primul capăt de cerere îl reprezintă obligarea pârâtului a le lăsa în deplina proprietate imobilul, iar capătul 2 de cerere obligarea pârâtului la demolarea și ridicarea construcțiilor edificate pe terenul proprietatea lor.
Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.115-120 Cod procedură civilă, art.1073,1075,1076,1077 și următoarele Cod civil, 480, 481, 490, 494 Cod civil.
Pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca nefondata, arătând ca imobilul ce face obiectul cererii a fost folosit de către bunicii săi încă din anul 1970, cu acceptul fostului CAP; după decesul bunicilor acesta folosind terenul fără a fi tulburat de nimeni, astfel ca în perioada 1970-1980 a edificat construcții fără autorizație pentru care nu a fost sancționat, terenul folosindu-l și în prezent; identificarea acestui teren ca aparținând reclamanților este eronată.
Prin sentința civila nr._ pronunțata în data de 29.11.2007, Judecătoria sector 3 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
Prin sentința civilă nr. 615 F/26.03.2008, Tribunalul București - Secția V-a Civilă a admis acțiunea formulata de reclamanți; a obligat pârâtul să lase reclamanților în deplina proprietate și liniștita posesie imobilul teren situat în București, . nr.130-150 sector 3, în suprafața de 3.700 mp., precum și la demolarea și ridicarea construcțiilor edificate pe terenul menționat. A obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 11.945 lei, cheltuieli de judecata.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin Titlul de Proprietate nr._ emis de Comisia județeana Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate eliberat în baza Hotărârii Comisiei Municipale nr.890/12.11.2002, reclamanților li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 4ha și_ mp, iar prin procesul verbal de punere în posesie nr.2155 din data de 17.12.2002 au fost puși în posesie asupra suprafeței de 0,37 ha situata București, ., sector 3, . cadastrala 284.
Din concluziile raportului de expertiza întocmit în cauza de către expert N. S. D., rezultă că terenul revendicat are o suprafața de 3798,44 mp, se suprapune peste suprafața de teren ocupată de pârât, iar din concluziile raportului de expertiză întocmit de expert O. C. rezultă ca pe aceasta suprafața de teren exista construcții edificate după anul 1990, reprezentate de hale de producție.
Având în vedere că pârâtul ocupa suprafața de teren proprietatea reclamanților, ca acesta nu a putut face dovada ca folosește terenul în baza unui titlu, față de dispozițiile art.480 c.civ. - potrivit cu care proprietarul are dreptul a se bucura și dispune de bunul său în mod exclusiv și absolut, în limitele determinate de lege -, și reținând că reclamanții nu au posibilitatea a se bucura de prerogativele proprietății, a obligat pârâtul să lase reclamanților în deplina proprietate și liniștita posesie terenul situat în București, . nr.130-150 sector 3, în suprafața de 3.700 mp.
Pârâtul a edificat pe acest teren construcții constituite din hale de producție, acesta recunoscând prin întâmpinare ca nu a avut acceptul proprietarilor în a le edifica, astfel ca, în condițiile în care reclamanții nu pot beneficia de liniștita posesie asupra terenului, acesta fiind ocupat de construcțiile pârâtului, în temeiul art.494 c.civ. instanța a obligat pârâtul la demolarea și ridicarea construcțiilor edificate pe terenul proprietatea reclamanților, din București, . nr.130-150 sector 3.
Apărările pârâtului în sensul că acest teren a fost folosit încă din anul 1970 de către bunicii săi, ca a edificat construcțiile fără a fi sancționat de către autoritățile responsabile cu disciplina în construcții nu pot fi reținute, întrucât acestea nu au fost de natura a-i constitui un titlu asupra terenului și construcțiilor, dreptul de proprietate aparținând reclamanților.
Cum pârâtul a căzut în pretenții în cererea reclamanților, acestuia aparținându-i culpa procesuala, în temeiul art.274 Cod procedură civilă a fost obligat la plata către reclamanți a sumei de 11.945 lei, cheltuieli de judecata reprezentate de taxa judiciara de timbru, timbru judiciar, onorariu expert, onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul G. N. Sandun apel care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 09.07.2008.
În motivarea se susține în esență că: că instanța fondului i-a încălcat dreptul la apărare.
Astfel, la termenul din 14.03.2008 a solicitat instanței să dispună amânarea cauzei pentru lipsa de apărare, motivat de faptul ca între el și avocatul care îl reprezentase la judecătorie apăruseră divergente, și nu a mai putut continua colaborarea. Neînțelegerile dintre aceștia s-au ivit foarte aproape de termenul de judecata, de aceea nu a avut timp sa angajeze un alt avocat. În aceasta situație a solicitat lipsa de apărare și a explicat instanței ca nu are studii juridice și nu se poate apăra singur, mai ales ca era și o problema privitoare la competenta materiala. Instanța i-a respins cererea, deși exista text de lege care permitea instanței sa acorde aceasta amânare.
Mai mult chiar, președintele completului se mai pronunțase cu privire la o cauza care are legătura cu prezenta speță, situație în care ar fi trebuit sa se abțină.
F. de cele susținute apelantul – pârât solicită anularea sentinței fondului și să se rețină cauza spre judecare.
Prin cel de al doilea motiv de apel, apelantul – pârât susține că instanța fondului nu a reținut că nu poate fi constructor de rea credința, menționând că este de rea credința cel care cunoaște că terenul aparține altcuiva și el totuși face construcția.
per a contrario constructorul este de buna credința daca a executat construcția crezând ca este proprietarul terenului.
Aprecierea bunei credințe se face în momentul în care se realizează construcția.
Din materialul probator administrat în cauza a rezultat cu claritate ca terenul pe care a edificat construcția s-a aflat în posesia sa de peste 40 de ani, situație care i-a creat convingerea ca este proprietarul terenului.
Intimații-reclamanții nu au avut în posesie acest teren niciodată.
Construcția s-a edificat cu mult înainte ca intimații reclamanți să obțină titlu de proprietate pe teren.
Prin urmare, consideră apelantul că se poate aprecia ca, la momentul construirii, a fost de bună credință și, în aceste împrejurări, nu poate fi considerat constructor de rea credința.
Dacă este constructor de buna credința, atunci "Proprietarul terenului devine obligatoriu și proprietar al construcției, fără a mai putea cere dărâmarea și ridicarea construcțiilor. EI trebuie să dezdăuneze pe constructor."
Constructorul de buna credința are față de proprietarul terenului un drept de creanța și un drept de proprietate asupra construcției.
Chiar daca ar fi fost considerat constructor de rea credința, precizează apelantul că, față de valoarea construcției și de faptul că este o mica întreprindere de prelucrare a deșeurilor plastice, soluția legala ar fi fost aceea de a se păstra lucrările și de a obliga proprietarul terenului la a plăti către apelant valoarea materialelor și prețul muncii, deoarece prin construcția edificată nu s-a adus un prejudiciu proprietarului terenului, ci i-a sporit valoarea.
Nu în ultimul rând, terenul pe care a construit se afla în posesia apelantului de peste 40 de ani, ceea ce face ca el să beneficieze de efectele uzucapiunii de lunga durata. De aceea s-a adresat instanței cu o cerere în acest sens, iar în prezent se află în judecata la sectorul 3.
F. de cele învederate, apelantul - pârât solicită admiterea apelului și respingerea cererii introductive ca neîntemeiata.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.295 și următoarele Cod procedură civilă.
Apelul a fost legal timbrat.
Intimații au formulat întâmpinare, solicitând prin aceasta respingerea apelului, ca nefondat.
Susțin intimații că este neîntemeiată critica prin referitoare la încălcarea dreptului la apărare al apelantului pârât, pentru că solicitarea de amânare a cauzei pentru angajarea unui apărător, de la termenul din data de 14.03.2008, era formulată pentru a treia oară în cauză. Conduita procesuală a pârâtului apelant a fost – în opinia intimaților reclamanți – una de tergiversare a cauzei.
În ce privește susținerea potrivit căreia președintele completului de judecată s-a mai pronunțat în legătură cu prezenta cauză, consideră intimații că reprezintă o simplă speculație, circumscrisă interesului tergiversării cauzei. Se mai arată că președintele completului ce a soluționat cauza în fond se pronunțase anterior cu privire la chestiunea suspendării judecății, iar soluția pronunțată în acest mod nu a implicat analiza fondului cauzei. În plus, apelantul nu a înțeles să formuleze cerere de recuzare, deși a cunoscut identitatea președintelui completului.
În privința celui de-al doilea motiv de apel, susțin intimații că instanța de fond a reținut situația de fapt în mod corect, potrivit probatoriului administrat în cauză
Față de aceste argumente, solicită respingerea apelului.
Prin încheierea de ședință din data de 22.01.2009, s-a dispus suspendarea cursului judecății apelului, în temeiul prevederilor art. 244 pct. 1 C.pr.civ., până la soluționarea prin hotărâre irevocabilă a litigiului ce formează obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei sector 3 București, litigiu în cadrul căruia apelantul pârât a solicitat constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, prin efectul uzucapiunii.
La data de 02.06.2014, a fost înregistrată cererea intimaților reclamanți de repunere a cauzei pe rol, cerere care a fost admisă în ședința publică din data de 02.09.2014.
Nu au fost administrate înscrisuri noi în apel.
Analizând apelul în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și de limitele stabilite prin art. 295 alin. 1 din C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Critica prin care apelantul susține că, la judecata cauzei în primă instanță, i-a fost încălcat dreptul la apărare ca efect al dispoziției instanței de respingere a cererii de amânare formulată la termenul de judecată 14.03.2008 este formulată cu neobservarea exigențelor art. 129 alin. 1 raportat la art. 156 alin. 1 din C.pr.civ.
Art. 156 alin. 1 din C.pr.civ. – conform căruia „instanța va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare temeinic motivată” – instituie facultatea instanței de a dispune amânarea, o singură dată, la cererea temeinic motivată a unei părți pentru asigurarea prezenței unui apărător calificat, iar art. 129 alin. 1 din C.pr.civ. – conform căruia „Părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. 1 din C.pr.civ., precum și să-și probeze cererile și apărările” - reglementează obligația părților angajate în procedura judiciară de a-și exercita drepturile procesuale cu bună credință, și în condițiile stabilite de lege.
Din analiza lucrărilor dosarului constituit la instanța de fond reiese că cererea de amânare pe care pârâtul apelant a formulat-o la data de 14.03.2008 a fost respinsă pentru considerentul că aceeași parte mai beneficiase de o amânare a judecății pentru același motiv.
Or, această dispoziție a instanței constituie o judicioasă aplicare a prevederilor art. 156 alin. 1 din C.pr.civ., normă procesuală în raport de care partea ce a formulat cererea de amânare nu mai era avea dreptul de a pretinde beneficiul unei astfel de măsuri procesuale pentru a-și susține apărările în cauză.
Ca atare, nu se poate reține că dispoziția criticată ar fi de natură a aduce vreo atingere dreptului la apărare al pârâtului apelant.
Critica prin care se susține că președintele completului de judecată care a soluționat pricina în fond se mai pronunțase „cu privire la o cauză care are legătură cu prezenta speță”, și pentru acest motiv ar fi trebuit să se abțină, este nefondată în contextul în care, în lumina prevederilor art. 26 din C.pr.civ., instituția abținerii este una care se află exclusiv la îndemâna judecătorilor, aceștia fiind singurii în măsură să aprecieze dacă se impune sau nu întreprinderea unui astfel de demers menit a păstra aparența de imparțialitate în cauză.
Potrivit art. 29–30 din C.pr.civ., părțile au la îndemână, în atingerea aceluiași scop, instituția recuzării, care le permite deducă judecății unui alt complet obiecțiunile privind aparența de imparțialitate a judecătorilor investiți cu soluționarea pricinii. Însă, o atare cerere de recuzare este supusă termen imperativ stabilit prin art. 29 alin. 1 și 2 din C.pr.civ., în sensul că trebuie formulată înainte de începerea dezbaterilor sau, dacă motivul de recuzare s-a ivit după începerea dezbaterilor, de îndată ce acesta îi este cunoscut.
Or, apelantul a cunoscut compunerea completului de judecată care a pronunțat sentința apelată chiar înainte de începerea dezbaterilor – în condițiile în care numele membrilor completului de judecată se regăsesc în lista care se afișează la ușa sălii de ședință înainte de începerea ședinței - conform art. 125 din C.pr.civ. și art. 103 din ROIIJ aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005 – astfel încât acesta avea posibilitatea de a formula o cerere de recuzare înainte de începerea dezbaterilor, iar omisiunea de a formula o astfel de cerere are drept consecință decăderea sa din dreptul de a invoca în fața instanței de control judiciar pretinsa incompatibilitate a președintelui completului ce a judecat cauza în fond.
În ce privește argumentele expuse în cadrul celui de-al doilea motiv de apel, prin care apelantul susține că în mod eronat s-a reținut calitatea sa de constructor de rea credință, Curtea constată că nu pot fi reținute ca fondate.
Astfel cum apelantul însuși precizează, constructorul este de bună credință dacă a construit având convingerea că este proprietar al terenului.
Or, niciuna dintre probele administrate în cauză nu reliefează existența vreunui titlu de natură a fundamenta o credință a apelantului în sensul că ar avea calitatea de proprietar al terenului pe care a edificat construcțiile în litigiu.
Posesia invocată asupra terenului nu este echivalentă unui drept de proprietate, pentru că posesia reprezintă numai unul dintre atributele acestui drept real, respectiv o stare de fapt ce constă în exercitarea unei puteri de fapt asupra acestuia. Spre deosebire de aceasta, starea de drept a proprietății include și atributul esențial al dispoziției, atribut pe care apelantul nu l-a avut.
Mai mult, din considerentele hotărârilor pronunțate în procesul inițiat de apelantul pârât având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului prin efectul uzucapiunii (sent. civ. 303/2012 pronunțată de Tribunalul București secția a V-a și dec. civ. nr. 111A/2013 pronunțată de Curtea de Apel București secția a III-a) – hotărâri intrate în puterea lucrului judecat – reiese că apelantul a avut numai un drept de folosință asupra terenului revendicat de reclamanți, proprietar al acestuia fiind statul până la data la care a fost atribuit reclamanților în procedura reconstituirii dreptului de proprietate în temeiul Legii 18/1991. Ca atare, nu a fost vorba nici chiar de o posesie utilă, aptă a crea o aparență de proprietate în favoarea sa.
Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că în mod judicios prima instanță a reținut calitatea apelantului de constructor de rea credință, iar o atare calitate nu poate susține, din perspectiva dispozițiilor art. 494 alin. 3 teza finală, pretenția acestuia de a fi reținută obligația reclamanților (proprietari ai terenului) să păstreze construcțiile și să îl despăgubească pe constructor.
Cu atât mai mult calitatea de constructor de rea credință nu poate genera o obligație a reclamanților intimați de a păstra construcțiile astfel edificate de apelant, și de a-l despăgubi pe acesta din urmă atâta vreme cât, potrivit art. 494 alin. 1 și 2 din C.pr.civ., proprietarul terenului are un drept de opțiune între a păstra respectivele construcții și a cere desființarea lor.
În condițiile în care reclamanții intimați și-au exercitat acest drept de opțiune în sensul de a solicita desființarea edificiilor ridicate de apelantul pârât, apare ca fiind lipsită de temei legal solicitarea apelantului în sensul obligării celor dintâi la a păstra lucrările și la a plăti apelantului prețul muncii.
În ce privește beneficiul uzucapiunii de lungă durată invocat de apelant în finalul motivelor de apel, Curtea reține că această chestiune a fost tranșată pe calea unui litigiu distinct, care a format obiectul dosarului nr._ constituit la Tribunalul București secția a V-a civilă), soluționat prin hotărâre irevocabilă în sensul respingerii, ca nefondată, acțiunii cu acest obiect. Soluția astfel pronunțată în respectivul litigiu se impune cu putere de lucru judecat în speță, astfel că se va constata lipsa de temei a argumentului astfel susținut de apelant.
Față de considerentele expuse și de prevederile legale menționate, Curtea va constata caracterul nefondat al criticilor aduse de apelant sentinței atacate, urmând a dispune, în conformitate cu prevederile art. 296 C.pr.civ., respingerea ca atare a apelului astfel susținut.
Având în vedere că, față de soluția astfel pronunțată, apelantul are calitatea de parte căzută în pretenții în sensul dispozițiilor art. 274 alin. 1 din C.pr.civ., Curtea constată că este întemeiată cererea intimatelor T. E. și M. Z. de obligare a acestuia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea prezentului apel.
Pe cale de consecință, va fi obligat apelantul să plătească acestor intimate cheltuieli de judecată în suma de 3.800 lei, reprezentând onorariul pentru asistență juridică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul – pârât G. N. S. cu domiciliul în București, ., ., sector 3 împotriva sentinței civile nr.615 din 26.03.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția V-a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații – reclamanți Z. N. cu domiciliul în București, ., nr.45, ..78, sector 3, V. G. cu domiciliul în București, ., nr.45, ..2, ., M. Z. cu domiciliul în București, ., ., sector 3, V. P. cu domiciliul în București, ..27, ., ., V. F. cu domiciliul în București, ..10, ., . și T. E. cu domiciliul în București, ., ., ., sector 3.
Obligă apelantul să plătească intimaților T. E. și M. Z. cheltuieli de judecată în sumă de 3800 lei.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.09.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
G. S. M. H.
GREFIER
S. R.
Red.G.S.
Tehnored.C.S./G.S.
Ex.9/04.09.2014
T.B.Secția a V-a Civilă – F.L.
| ← Rectificare carte funciară. Sentința nr. 25/2014. Curtea de... | Legea 10/2001. Decizia nr. 392/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
