Acţiune în constatare. Decizia nr. 278/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 278/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-02-2014 în dosarul nr. 22860/3/2011
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 278 R
Ședința publică de la 11.02.2014
Curtea compusă din :
PREȘEDINTE – DANIELA LAURA MORARU
JUDECĂTOR – D. F. G.
JUDECĂTOR – M. STELUȚA C.
GREFIER – S. V.
………………….
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul pârât M. D. Regionale și al Administrației Publice, împotriva sentinței civile nr. 270/13.02.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți L. B., W. A. și W. H. și intimații pârâți C. G. al M. București, G. R. – Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, M. București prin P. G., P. M. București, P. G. al M. București, P. M. București și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect „contestație la Legea 10/2001”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimații reclamanți L. B., W. A. și W. H. reprezentați de avocat D. C., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind recurentul pârât M. D. Regionale și al Administrației Publice și intimații pârâți C. G. al M. București, G. R. – Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, M. București prin P. G., P. M. București, P. G. al M. București, P. M. București și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se învederează instanței că s-a depus la dosar de către intimatul pârât G. R. – Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților întâmpinare, în 3 exemplare.
Apărătorul intimaților reclamanți L. B., W. A. și W. H. arată că nu solicită acordarea unui termen pentru a lua la cunoștință de conținutul întâmpinării formulate de către intimatul pârât G. R. – Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.
Având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Apărătorul intimaților reclamanți L. B., W. A. și W. H. solicită respingerea recursului pentru motivele arătate prin întâmpinare. Să se constate că s-a dovedit prin Hotărârea nr. 937/2003, la art. 1 unde se prevede faptul că imobilul ce face parte din amplasamentul denumit „Esplanada” este proprietate privată a statului, că a fost transmis în administrarea Ministerului D. Regionale și al Administrației Publice. Din probele administrate reiese că imobilul este în administrarea recurentului. Își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
CURTEA
Soluționând recursul civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr._, la data de 29.03.2011, reclamanții W. H., W. A. și L. B. au formulat, în contradictoriu cu pârâții P. M. București prin P. G., M. București prin P. G., P. G. al M. București, C. G. al M. București, P. M. București, M. D. Regionale și Turismului, G. R. - Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, contestație împotriva dispoziției nr._/16.02.2011, emisă de P. M. București prin P. G., solicitând anularea acesteia și soluționarea pe fond a notificării formulate în temeiul disp. Legii nr. 10/2001 și înregistrate sub nr. 601/19.07.2001 cu privire la terenul în suprafață de 295 mp situat în București, fosta ., constatarea calității reclamanților de persoane îndreptățite la restituire, obligarea pârâtei deținătoare a imobilului să restituie în natură terenul menționat, iar în subsidiar, acordarea de măsuri reparatorii în echivalent; să se dispună obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamanți a despăgubirii în cuantumul stabilit prin expertiza, echivalent în lei la data plății, reprezentând despăgubiri pentru imobilul in cauza.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că pârâtul P. G. al M. București a dispus asupra Notificării nr. 601/19.07.2001, obiect al dosarului de restituire nr._/2001 prin emiterea a două dispoziții. Astfel, prin Dispoziția nr._/16.02.2011, criticată prin cererea de chemare în judecată, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a notificării nr. 601/19.07.2001 privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent sau restituire în natură pentru imobilul situat în București, ., sector 3 către M. D. Regionale și Turismului. Prin Dispoziția nr._/16.02.2011 emisă în același dosar, cu referire la imobilul construcție demolată, a fost constatată calitatea reclamanților de persoane îndreptățite și a fost propusă acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, reținându-se imposibilitatea restituirii construcției.
Prin notificarea înregistrată sub nr. 601 din data de 19.07.2001 la Biroul Executorului Judecătoresc M. D. și transmisă prin intermediul acestui executor către P. M. București și P. M. București, au arătat reclamanții că au solicitat autorităților restituirea în natură, daca este posibil, sau acordarea de despăgubiri materiale pentru imobilul format din casă și teren (curtea), dobândit de bunicii reclamanților Moritz W. și soția acestuia, Goldina W., (în unele acte fiind menționat numele de „Wolff”), în anul 1907 prin cumpărare de la P. G. prin „Act de vandare” transcris la Grefa Tribunalului Ilfov - Secția notariat la nr. 3273 din 11.09.1907, intabulat in cartea funciara provizorie a Bucureștiului, având nr. de . încheierii date de Comisiunea pentru înființarea Cărților Funciare in București nr._ din 26.03.1941, imobil compus din doua corpuri de case si curte in suprafața de 295 m.p situat in București, . B, sectorul 3. Reclamanții au mai învederat că imobilul figurează în HG nr. 556 din 17 mai 1990 și că o dată cu apariția Hotărârii nr. 55/16.03.2006 a Consiliului G. al M. București privind cumpărarea terenurilor situate in perimetrul cuprins între . T., . . 3, competența de a soluționa notificarea a revenit Primarului M. București, prin Comisia constituită în baza acestei Hotărâri, Comisie ce avea sarcina negocierii asupra prețului cumpărării terenului asupra căruia ceruse restituirea prin Notificare încă din anul 2001 și care, prin amplasamentul său în acest perimetru putea face obiectul cumpărării lui de către M. București prin P. G..
În cadrul soluționării dosarului nr._/2001, au arătat reclamanții că și-au exprimat oferta de vânzare și au cerut, o ofertă de preț pentru negociere, față de pretențiile lor inițiale, din Notificare în cazul imposibilității restituirii, solicitând totodată să se ia act de acceptul lor pentru negocierea prețului imobilului.
Prin adresa nr._/06.12.2007, pârâta P. mun. București a comunicat soluționarea dosarului în ședința din data de 12.06.2007, urmând a se proceda la comunicarea Dispoziției; în acest interval de timp, au fost emise Dispoziții de restituire față de imobile aparținând altor persoane de pe . reclamanților în restituirea lui.
În susținerea reclamanților, în cauză s-a făcut dovada calității de persoane îndreptățite, calitate reținută corect si de pârâta P. Mun. București.
Astfel, dovada calității de moștenitori a reclamanților de pe urma bunicilor a fost făcută cu certificatul de moștenitor din data de 13.07.1998 emis în dosarul nr._-41-1, al Tribunalului Regional Rabinic Natanja privind defunctul W. Moritz și cu certificatul de moștenitor din data de 13.07.1998 emis în dosarul nr._-41-1, de Tribunalul Regional Rabinic Natanja privind defuncta W. Goldina.
Reclamanții au invocat disp. art. 23 și urm. din Legea nr. 10/2001 care stabilesc obligația unității notificate de a emite decizie sau dispoziție motivată în termen de 60 de zile de la data primirii notificării. Termenul este imperativ, iar nu de recomandare, pentru că, dacă s-ar accepta o atare concluzie, s-ar ajunge la situația inacceptabilă, în care soluționarea notificării ar putea fi amânată sine die de către unitatea deținătoare, sub pretextul nedepunerii actelor doveditoare. Conduita obligatorie a unității notificate este aceea de a soluționa notificarea, inclusiv prin declinarea ei, în eventualitatea în care nu ar fi fost depuse la dosar acte alte acte decât cele care să dovedească dreptul de proprietate și calitatea de persoană îndreptățită.
Reclamanții au arătat că solicită să se dispună având în vedere plenitudinea de jurisdicție și dreptul de acces la justiție și la un proces echitabil, garantate de art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu atât mai mult cu cât această măsură nu aduce atingere prevederilor art. 16 din Legea nr. 10/2001. De asemenea, reclamanții au învederat și disp. art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului care garantează dreptul de proprietate al unui cetățean din statele semnatare, garanție care înseamnă nu doar dreptul la restituirea unui bun preluat abuziv de autoritățile statale după semnarea convenției, ci garantează și orice valoare patrimonială, inclusiv creanțe la care reclamantul poate pretinde o speranță legitimă de a obține exercițiul efectiv a unui drept de proprietate de multă vreme imposibil de exercitat.
Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. 2 din Constituție, în măsura în care legile interne îi defavorizează pe cetățenii români în comparație cu tratatele și convențiile internaționale la care România este parte, se aplică cu prioritate acestea din urmă și, cum în speță este vorba despre un drept fundamental - dreptul de proprietate, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 1 Protocolul 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prioritar față de Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005, cu modificările ulterioare. În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a stabilit că, în situația în care principiul restituirii proprietăților a fost deja adoptat de către un stat, incertitudinea în ceea ce privește aplicarea acestui principiu, fie că este de sorginte legislativă, administrativă, fie că ține de punerea în aplicare de către autorități, este de natură să dea naștere, dacă persistă în timp și în absența unei reacții coerente și rapide a statului, unei situații echivalente cu neîndeplinirea obligației statului de a asigura exercitarea efectivă a dreptului de proprietate garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 (Broniovski împotriva Poloniei, P. împotriva R., S. și alții împotriva R.; P. împotriva R.; R. împotriva R.). În plus, nici Legea nr. 10/2001, nici Legea nr. 247/2005 care o modifică, nu au luat în calcul prejudiciul suferit din cauza unei lipse prelungite a despăgubirii persoanelor care au fost private de bunurile lor (T. împotriva R.).
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 247/2005, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În dovedirea cererii, s-a solicitat proba cu înscrisuri.
La solicitarea tribunalului, la dosarul cauzei s-au înaintat la în copie certificată conform cu originalul dosarul administrativ nr._ soluționat prin Dispoziția Primarului G. nr._/16.02.2011.
La data de 20.05.2011, a înaintat la dosarul cauzei întâmpinare Instituția Prefectului Mun. București prin care a invocat excepția lipsei capacității de folosință și a lipsei calității procesuale pasive.
În drept, s-au invocat disp. art. 115-118 Cod pr. civ., disp. Legii nr. 10/2001.
La data de 27.05.2012, a depus la dosarul cauzei întâmpinare pârâtul M. D. Regionale și Turismului, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce privește capetele 1, 2, 4 și 5 de cerere și cererea de restituire în natură a imobilului.
În drept,s-au invocat dispozițiile art. 115 și urm. C. proc. civ.
Pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a înaintat la dosarul cauzei întâmpinare la data de 31.01.2012, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive.
În drept, au fost invocate dispozițiile H.G. nr. 361/2005, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 10/2001, republicată, art. 282 și urm. C. proc. civ., Legea nr. 247/2005, O.U.G. nr. 81/2007.
Prin încheierea din data de 07.03.2012, tribunalul a respins excepția lipsei capacității de folosință invocate de pârâta P. Mun. București prin întâmpinare, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de aceeași pârâtă prin întâmpinare; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul M. D. Regionale și Turismului; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de către pârâta G. R. – Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților; a admis excepția lipsei capacității de folosință a pârâților P. G. al Mun. București, C. G. al Mun. București.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a înaintat la dosarul cauzei note scrise prin intermediul cărora a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de împrejurarea că acest pârât nu este nici deținătorul imobilului în litigiu și nici autoritatea administrativă competentă, conform Legii nr. 10/2001 să răspundă notificării formulate în temeiul acestei legi speciale și să emită dispoziția de restituire, în natură sau echivalent. În acest sens, s-a învederat că prin decizia nr. 27 pronunțată în dosarul 28/2011 a fost admis recursul în interesul legii și în consecință s-a stabilit că în acțiunile întemeiate pe dispozițiile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, prin care se solicită obligarea Statului R. să acorde despăgubiri bănești pentru imobilele preluate abuziv, S. R. nu are calitate procesuală pasivă.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Prin încheierea din data de 06.02.2013, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Prin sentința civilă nr. 270 din 13.02.2013, Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă a respins cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâtele Instituția Prefectului M. București și G. R. - Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, pentru lipsa calității procesuale pasive.
A anulat cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâții P. G. al M. București, P. M. București prin P. G. și C. G. al M. București, pentru lipsa capacității de folosință.
A respins capătul de cerere având ca obiect plata despăgubirii pentru imobilul notificat în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru lipsa calității procesuale pasive.
A respins contestația formulată împotriva Dispoziției nr._/16.02.2011 emisă de M. București prin P. G., ca neîntemeiată.
A respins cererea de emitere a unei decizii motivate prin propunerea de restituire în natură a imobilului, în contradictoriu cu ca neîntemeiată.
A constatat că reclamanții W. H., W. A. și L. B. au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul situat în București, . B, fost nr. 61 compus din teren în suprafață de 270,5 mp (295 mp din acte) astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert tehnic judiciar O. P..
A obligat pârâtul M. D. Regionale și al Administrației Publice la emiterea unei decizii motivate privind propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri stabilite în condițiile prevederilor speciale ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul menționat anterior.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a dat eficiență soluției de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Instituția Prefectului Mun. București și G. R. - Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, cuprinsă în încheierea din data de 07.03.2012, respingând cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu aceste pârâte, pentru lipsa calității procesuale pasive.
De asemenea, în raport de soluția de admitere a excepției lipsei capacității de folosință a pârâților P. G. al Mun. București, Primăriei Mun. București și C. G. al Mun. București, cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu acești pârâți a fost anulată, pentru lipsa capacității de folosință.
Capătul de cerere având ca obiect plata despăgubirii pentru imobilul notificat formulat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a fost respins pentru lipsa calității procesuale pasive, în raport de soluția de admitere a excepției menționate la termenul de judecată din data de 06.02.2013.
Cu referire la fondul cauzei, tribunalul a reținut că prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, comunicată prin intermediul B.E.J. M. D. sub nr. 601/19.07.2001 și înregistrată la P. M. București sub nr._, reclamanții W. H., W. A. și L. B. au solicitat măsuri reparatorii pentru imobilul situat în ., București.
Prin Dispoziția nr._/16.02.2011, P. Mun. București prin Primar G. a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru construcția demolată, în suprafață construită desfășurată de 170,90 mp, situată în București, ., sector 3, imposibil de restituit în natură persoanelor îndreptățite L. B., W. A., W. H..
La data de 16.02.2011, P. Mun. București prin Primar G. a emis Dispoziția nr._/16.02.2011 de declinare a competenței de soluționare a notificării menționate, privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul situat în București, ., sector 3, către M. D. Regionale și Turismului.
Art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 prevede că decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacata de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se afla sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusa recursului, care este de competenta curții de apel.
Tribunalul a reținut că noțiunea de unitate deținătoare își găsește reglementarea în disp. art. 21 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, dispoziții din care rezultă că au calitatea de unități deținătoare cărora le revine obligația de a soluționa notificarea în sensul acordării de măsuri reparatorii, fie persoanele juridice care se încadrează în categoria celor prevăzute expres și limitativ, respectiv regii autonome, societăți sau companii naționale, societăți comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar sau asociat majoritar, organizații cooperatiste, fie orice alte persoane juridice de drept public care dețin imobile preluate în mod abuziv. Art. 27 pct. 1 din Norma Metodologică de aplicare a Legii nr. 10/2001 prevede că în cazul în care persoana juridică notificată nu deține bunurile imobile solicitate, aceasta va proceda la direcționarea notificării entității învestite cu soluționarea acesteia, fie unitate deținătoare a bunurilor imobile solicitate, fie entitate învestită cu soluționarea acesteia, după caz.
Acesta este cazul și în speța de față, probatoriul administrat în cauză atestând că imobilul menționat este inclus în terenul delimitat de arterele .-dul O. G. – . T., fiind în administrarea Ministerului D. Regionale și al Administrației Publice. Astfel imobilul menționat a făcut obiectul HG nr. 937/14.08.2003 prin care s-a aprobat transmiterea bunurilor imobile cu terenul aferent obiectivului de investiții „Centrul de Creație și Cultură – Cântarea R.”, proprietate privată a statului din administrarea Ministerului Culturii și cultelor în administrarea Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului. Ulterior, prin HGR nr. 373/18.03.2004, obiectivul de investiții și-a schimbat denumirea în „Esplanada”, fiind în administrarea Ministerului D. Regionale și Turismului. Ca atare, imobilul menționat nu este în administrarea Mun. București, ci în administrarea Ministerului D. Regionale și Turismului, motiv pentru care contestația urmează a fi respinsă, ca fiind neîntemeiată.
În ceea ce privește dovada calității reclamanților de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, tribunalul a reținut că prin actul de vânzare autentificat sub nr. 3273/11.09.1907 de Secția de Notariat a Tribunalului Ilfov, numiții Moritz Goldina Wolff au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, ..
De pe urma defuncților W. Moritz și W. Goldina, decedați la data de 22.08.1955, respectiv la data de 06.07.1955 au rămas în calitate de moștenitori reclamanții din cauza de față, astfel cum a rezultat din certificatele de moștenitor atașate la dosarul cauzei.
În privința modalității de preluare a bunului imobil în proprietatea statului, tribunalul a reținut că din adresa nr. 1371/04.03.2003 emisă de P. sector 3 București a rezultat că matricola imobilului a fost închisă în anul 1948 cu mențiunea „naționalizat”, fără a se preciza actul normativ de expropriere. Prin adresa nr._/4946/15.04.2011 emisă de P. mun. București – Direcția Patrimoniu, Serviciul Evidență Domeniu Public și Privat a comunicat că nu deține date cu privire la actul normativ de trecere în proprietatea statului și demolarea imobilului în cauză.
Față de cele arătate în precedent, în raport de disp. art. 3 pct. 1 lit. e din Norma Metodologică de aplicare a Legii nr. 10/2001 (potrivit cărora în cazul în care pentru imobilul respectiv nu se poate face dovada formală a preluării de către stat (de exemplu, decizia administrativă nu este găsită, iar imobilul respectiv se regăsește în patrimoniul statului după data invocata ca fiind data preluării bunului), soluționarea notificării se va face în funcție și de acest element - faptul că imobilul se regăsește în patrimoniul statului constituie o prezumție relativă de preluare abuzivă.
Prin Decizia nr. XX/19.03.2007, pronunțată de Înalta Curte de casație și Justiție, în recurs în interesul legii, s-a reținut că, în cazul când unitatea deținătoare sau unitatea învestită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prin art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, se impune ca instanța învestită să evoce fondul în condițiile prevăzute în art. 297 alin. 1 din codul de procedură civilă și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură. Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede, la art. 21 alin. (2), că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.
Or, apreciind că durata derulării procedurii judiciare de față a acoperit pe deplin termenele menționate, tribunalul a procedat la soluționarea pe fond a notificării menționate.
Concluziile raportului de expertiză în specialitatea topografie au fost în sensul că imobilul teren situat în București, fosta ., fost nr. 61, sector 3 București, cu suprafață calculată analitic de 270,50 mp (295 mp din acte), situat la marginea fundației pentru Opera Română, cuprinzând chiar un colț din această fundație, constituie obiectiv de investiții abandonat, așa cum rezultă din Hotărârea nr. 55/16.03.2006 a CGMB, iar conform Programului de reconversie funcțională, transformat în proiectul „Esplanada”, terenul fiind liber de construcții astfel că se poate restitui.
Tribunalul a reținut disp. art. 10 alin. 4 din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora se restituie în natură inclusiv terenurile fără construcții afectate de lucrări de investiții de interes public aprobate, dacă nu a început construcția acestora, ori lucrările aprobate au fost abandonate.
În speța de față, imobilul notificat este inclus în terenul ce a făcut obiectul HG nr. 937/14.08.2003, obiectiv de investiții purtând începând cu adoptarea HGR nr. 373/18.03.2004 denumirea de „Esplanada”. Tribunalul nu a primit însă teza reclamanților potrivit cărora lucrările aprobate pentru obiectivul de investiții menționat ar fi fost abandonate. Tribunalul a avut în vedere împrejurarea că din adresa nr._/29.08.2012, M. D. Regionale și Turismului a învederat că terenul notificat se află în administrarea sa, alcătuind domeniu privat al statului, iar obiectivul de investiții „Esplanada” nu a mai fost finalizat, o mare parte a amplasamentului fiind afectată de fundații (șantier în conservare).
Ca atare, coroborând cele menționate în precedent cu constatările expertului expuse în cuprinsul raportului de expertiză întocmit în cauză, tribunalul a reținut că situația de fapt din speță nu se circumscrie disp. art. 10 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, neputându-se reține că este vorba de lucrări abandonate, ci cel mult de lucrări pentru care execuția a fost întreruptă pentru moment, fără ca această situație de fapt să afecteze valoarea investiției demarate și fără ca această să permită desființarea fundațiilor existente.
În conformitate cu art. 26 alin. 1 din lege, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit acestei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. 1, să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită.
În termenul legal prevăzut de art. 301 C.proc.civ., împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul M. D. Regionale și al Administrației Publice.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că potrivit HG nr.373/2004, recurentul are calitatea de titular al dreptului de administrare asupra unui teren mai mare în care este inclus și terenul ce formează obiectul cauzei, însă calitatea de titular al dreptului de proprietate este deținută de M. București.
Sub aspectul lipsei calității procesuale pasive a instituției s-a invederat că acțiunea formulată în cauză reprezintă de fapt o contestație împotriva refuzului unității deținătoare de a soluționa notificarea formulată în temeiul Legii nr.10/2001.
În procesul civil, calitatea procesuală presupune justificarea dreptului sau obligației unei persoane de a participa în calitate de parte, precum și existența unei identități între persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală activă) și pe de altă parte, între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic (calitate procesuală pasivă).
Potrivit prevederilor art. 12 alin.5 din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, "în litigiile privitoare la dreptul de administrare statul este reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice iar unitățile administrativ-teritoriale de către consiliile județene, de C. G. al M. București sau de consiliile locale, care dau mandat scris, în fiecare caz, președintelui consiliului județean ori primarului".
În speță, suprafața de teren de 295 mp care se suprapune proiectului "Esplanada" se află în proprietatea privată a statului și doar în administrarea instituției recurente.
În cauză s-a pus în discuție dreptul de proprietate asupra unui bun aparținând domeniului privat al statului iar recurentul nu are calitate pasivă în cauză.
Deși a reținut susținerile recurentului, instanța în mod eronat a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și l-a obligat să emită o decizie motivată privind propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent.
Raportat la prevederile art.12 alin.5 din Legea nr.213/1998, nici în situația în care obiectul acțiunii ar fi fost dreptul de administrare asupra acestui teren, instituția recurentă nu ar fi avut calitate procesuală pasivă.
Prin urmare, din moment ce unitatea deținătoare este P. M. București, este evident că doar aceasta poate avea calitate procesuală în cauză.
Pe de altă parte, prin prezenta acțiune, reclamanții tind să dobândească titlu de proprietate ori, acest lucru se poate face doar în contradictoriu cu fostul proprietar al bunului. Din moment ce recurentul are doar un drept administrare asupra acestui imobil, este evident faptul că nu este unitate deținătoare în accepțiunea art.21 alin.1 din Legea nr.10/2001 și prin urmare nu poate avea calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul motivelor de recurs invocate,Curtea urmează să respingă recursul pentru următoarele considerente:
În conformitate cu art. 26 alin. 1 din lege, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit acestei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. 1, să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită.
Noțiunea de unitate deținătoare își găsește reglementarea în disp. art. 21 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, dispoziții din care rezultă că au calitatea de unități deținătoare cărora le revine obligația de a soluționa notificarea în sensul acordării de măsuri reparatorii, fie persoanele juridice care se încadrează în categoria celor prevăzute expres și limitativ, respectiv regii autonome, societăți sau companii naționale, societăți comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar sau asociat majoritar, organizații cooperatiste, fie orice alte persoane juridice de drept public care dețin imobile preluate în mod abuziv.
De asemenea, la începutul Capitolului 2 al Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, este detaliat conținutul acestei noțiuni, potrivit cu care: „În înțelesul prezentelor norme metodologice, sintagmele și formulările prevăzute de lege au următoarele semnificații:
- unitate deținătoare este fie entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii (minister, primărie, instituția prefectului sau orice altă instituție publică), fie entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat, bunul care face obiectul legii (regii autonome, societăți/companii naționale și societăți comerciale cu capital de stat, organizații cooperatiste);
- entitate învestită cu soluționarea notificării este, după caz, unitatea deținătoare sau persoana juridică abilitată de lege să soluționeze o notificare cu privire la un bun care nu se află în patrimoniul său (A.V.A.S, Ministerul Finanțelor Publice, alte autorități publice centrale sau locale implicate).”
Din conținutul acestor dispoziții, coroborat cu prevederile care reglementează modalitatea concretă de acordare a măsurilor reparatorii (art. 9 și urm. din lege), rezultă că unitatea deținătoare poate fi un subiect de drept public care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii, un asemenea drept neputând fi exercitat decât de un astfel de organism, după cum rezultă și din enumerarea exemplificativă care face referire la „orice altă instituție publică”.
Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 precizează în art. 9.1. că „sintagma indiferent în posesia cui se află în prezent are semnificația, pe de o parte, că incidența legii este stabilită erga omnes, indiferent de calitatea deținătorului (minister, primărie, instituție publică, societate comercială cu capital de stat, organizație cooperatistă și altele asemenea) și, pe de altă parte, are semnificația stabilirii momentului în funcție de care se face calificarea unității deținătoare, respectiv cel care deținea imobilul respectiv la data intrării în vigoare a legii (prezent se raportează la momentul nașterii juridice a dreptului la restituire). In cazul in care, dupa data intrarii in vigoare a legii, un imobil notificat potrivit legii a fost transferat in administrarea unei alte entitati, aceasta din urma devine entitate detinatoare investita cu solutionarea notificarii”.
Acesta este cazul și în speța de față, imobilul notificat fiind inclus în terenul delimitat de arterele .-dul O. G. – . T., ce a făcut obiectul HG nr. 937/14.08.2003, obiectiv de investiții purtând începând cu adoptarea HGR nr. 373/18.03.2004 denumirea de „Esplanada” și care în prezent se află în administrarea Ministerului D. Regionale și al Administrației Publice.
Astfel, prin HG nr. 937/14.08.2003 s-a aprobat transmiterea bunurilor imobile cu terenul aferent obiectivului de investiții „Centrul de Creație și Cultură – Cântarea R.”, proprietate privată a statului din administrarea Ministerului Culturii și Cultelor în administrarea Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului. Ulterior, prin HGR nr. 373/18.03.2004, obiectivul de investiții și-a schimbat denumirea în „Esplanada”, fiind în administrarea Ministerului D. Regionale și Turismului.
Față de această situație juridică a imobilului notificat, potrivit căreia terenul se află în administrarea Ministerului D. Regionale și Turismului, iar nu în administrarea M. București, Curtea apreciază că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 21 alin. 1 și art. 26 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, motiv pentru care, în baza art.312 alin.1 din Codul de procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul pârât M. D. Regionale și al Administrației Publice, împotriva sentinței civile nr. 270/13.02.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți L. B., W. A. și W. H. și intimații pârâți C. G. al M. București, G. R. – Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, M. București prin P. G., P. M. București, P. G. al M. București, P. M. București și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 februarie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. L. M. D. FlorelaGrigore M. Steluța C.
GREFIER
S. V.
RED.DLM
Tehnored.DLM/ MȘ/ 2 ex.
12.03.2014
| ← Uzucapiune. Decizia nr. 699/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act. Decizia nr. 6/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
