Pretenţii. Decizia nr. 524/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 524/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-03-2014 în dosarul nr. 24467/3/2012
Dosar nr._
(409/2014)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.524
Ședința publică din 26.03.2014
Curtea constituită din:
Președinte - MĂDĂLINA GABRIELA RĂDULESCU
Judecător - A. DorisTomescu
Judecător - I. A. H. P.
Grefier - E. C.
- XX -
M. Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procurorul B. D..
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurenții pârâți S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice și M. A. Interne (fost M. Administrației și Internelor), împotriva sentinței civile nr.1662 din 01.10.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatele reclamante R. (L.) V. și C. (L.) V. și cu intimatul pârât Ministerul Finanțelor Publice.
Cauza are ca obiect pretenții întemeiate pe prevederile Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilierul juridic C. A. în calitate de reprezentant al recurentului pârât S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, în baza delegației pe care o depune la dosar și lipsesc recurentul pârât M. A. Interne, intimatele reclamante R. (L.) V., C. (L.) V. și intimatul pârât Ministerul Finanțelor Publice.
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
Reprezentantul recurentului S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice și cel al Ministerului Public arată că nu au alte cereri de formulat și nu solicită administrarea de noi probe, împrejurare față de care, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Reprezentantul recurentului pârât S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice solicită admiterea recursului acestei instituții, modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul respingerii primului capăt de cerere ca fiind lipsit de interes, având în vedere că măsura administrativă dislocării și stabilirii domiciliului obligatoriu este prevăzută la art.3 din Legea nr.221/2009 ca având caracter politic.
Cu privire la recursul declarat de M. A. Interne, solicită admiterea și a acestuia, deoarece, prin raportare la prevederile art.4 din lege, această instituție nu are calitate procesuală pasivă.
Reprezentantul Ministerului Public solicită, la rândul său, admiterea recursului declarat de S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, motivat pe lipsa de interes, întrucât măsura deportării face parte dintre cele prevăzute la art.3 din Legea nr.221/2009 ca având caracter politic.
Solicită admiterea și a recursului declarat de M. A. Interne, susținând că acest recurent nu are calitate procesuală, având în vedere dispozițiile art.4 alin.4 teza a doua din Legea nr.221/2009, potrivit cu care cererea întemeiată pe acest act normativ se judecă în contradictoriu cu statul, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă la data de 27.06.2012, sub nr._, reclamantele R. V. si C. V. au solicitat ca in contradictoriu cu pârâții S. R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Finanțelor Publice si M. Administrației si Internelor, să se constate caracterul politic al măsurii luate împotriva tatălui lor prin Decizia MAI nr. 200/1951 prin care, la data de 18.06.1951, L. T. împreună cu familia sa au fost dislocați din localitatea Grabati-Sanicolau M., de unde le-a fost stabilit domiciliul obligatoriu in localitatea D. Noua-Călărasi; obligarea pârâților, in solidar, la plata sumei de 100.000 euro (in lei la data plății) cu titlu de despăgubiri morale pentru cei 4 ani, 1 lună si 11 zile in care tatăl lor cu familia sa au fost deportați; obligarea pârâților, in solidar, la plata sumei de 100.000 euro (in echivalent in lei), pentru bunurile mobile si imobile, casa, loc de casă, teren arabil, inventar agricol, recolte neculese, unelte si mașini agricole preluate de stat la momentul îndepărtării lor din locuința din ..
Prin sentința civilă nr.1662/01.10.2013, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis excepția prescripției, invocată din oficiu, a admis in parte cererea formulată de reclamantele R. V. si C. V., in contradictoriu cu pârâții S. R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Finanțelor Publice si M. A. Interne, reprezentat prin Direcția Generală Juridică, a constatat caracterul politic al măsurii administrative a stabilirii domiciliului obligatoriu in localitatea D. Noua-Călărași, dispuse prin Decizia MAI nr. 200/1951, împotriva autorului reclamantelor, L. T., si a familiei sale (compusa din L. P., L. V., L. O., Zavelita A. si Zavelita V.), a respins capetele de cerere privind obligarea pârâților la plata despăgubirilor materiale si morale, ca neîntemeiate, a respins cererea întemeiată pe disp. art. 998-999 C.civ. si art. 1000 alin.3 C.civ., ca prescrisă și a respins cererea formulata in contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind formulata împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că din adresa nr.1496/30.04.2010, emisă de M. Apărării Naționale - Direcția Instanțelor Militare rezultă că tatăl reclamantelor, L. T., si familia acestuia, compusa din L. P., L. O., Zavelita A., Zavelita V., L. V. si L. V., au fost strămutați conform Deciziei MAI nr. 200/1951, din localitatea Grabati-Sanicolau M. si li s-a fixat domiciliul obligatoriu in localitatea D. Noua Călărași. Prin decizia MAI nr. 6100/1955, la data de 27.07.1955, autorului reclamantelor si familiei sale li s-au ridicat restricțiile domiciliare.
Reclamantele din prezenta cauza sunt fiicele lui L. T., decedat la data de 3.05.1988, conform certificatului de deces . 7 nr._, eliberat de Consiliul Popular al Sectorului 1 București. Potrivit certificatului de moștenitor nr. 436/19.12.2008, eliberat de BNPA R. Anitei si A. M. Vatafu, soția defunctului L. T., L. P., a decedat la data de 08.06.1995, lăsând ca moștenitoare pe reclamantele, R. V. si C. V..
Având in vedere si dispozițiile art. 3 din Legea nr.221/2009, privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate in perioada 06.03._89, potrivit cărora “Constituie măsura administrativa cu caracter politic orice măsură luata de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea si stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea in unități si colonii de munca, stabilirea de loc de munca obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe din următoarele acte normative: ...(e) deciziile nr. 200/1951, nr. 239/1952 si nr.744/1952 ale Ministerului A. Externe”, instanța a constatat ca primul capăt de cerere este întemeiat, și l-a admis iar, pe cale de consecință, a constatat caracterul politic al măsurii administrative a dislocării si stabilirii domiciliului obligatoriu dispuse față de autorul reclamantelor si familia acestuia in perioada 18.06._55.
Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtului S. R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 100.000 euro, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de tatăl reclamantelor si familia sa, instanța a reținut ca prin deciziile Curții Constituționale nr. 1358 si 1360 din 21.10.2010, s-a constatat că prevederile art.5 alin.(1) lit.a) teza întâi din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările si completările ulterioare, sunt neconstituționale.
Curtea a constatat că acordarea de despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politici, astfel cum a fost reglementată prin art.5 alin.(1) lit.a) teza întâi din Legea nr.221/2009, contravine art.1 alin.(3) din Legea fundamentală privind statul de drept, democratic și social, în care dreptatea este valoare supremă.
Totodată, s-a apreciat ca textul de lege criticat, astfel cum este redactat, fiind prea vag, încalcă și regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice. Astfel, lipsa de claritate și previzibilitatea dispozițiilor art.5 alin.(1) lit.a) referitoare la acordarea despăgubirilor din Legea nr.221/2009 a condus la aplicarea incoerentă a acestora.
Ținând cont de toate aceste considerente, Curtea a constatat că dispozițiile art.5 alin.(1) lit.a) teza întâi din Legea nr.221/2009, cu modificările și completările ulterioare, contravin prevederilor art.1 alin.(3) și (5) din Legea fundamentală”.
Ulterior, prin decizia nr. 12/19.09.2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție a fost admis recursul in interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel București si Colegiul de conducere al Curții de Apel G. si s-a stabilit că, „ urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 si nr. 1360/2010, dispozițiile art.5 alin.1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora si-au încetat efectele si nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional in Monitorul Oficial”.
Întrucât prin declararea neconstituționalității art. 5 alin.1 lit. a teza I din Legea nr.221/229, nu mai exista temeiul juridic pentru acordarea daunelor morale si ținând cont si de caracterul obligatoriu pentru instanțe a dezlegării date problemelor de drept prin deciziile pronunțate in interesul legii (art. 330 ind.7 alin.4 C.pr.civ.), instanța a respins acest capăt de cerere, ca neîntemeiat.
Pentru soluționarea cererii de acordare a contravalorii bunurilor mobile confiscate ca urmare a măsurii administrative dispuse față de reclamante si autorii acestora, instanța a ținut cont de decizia nr. 6/2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție - completul competent să judece recursul in interesul legii - prin care s-a stabilit ca, in temeiul art. 5 alin.1 lit.b din Legea nr. 221/2009, pot fi acordate despăgubiri numai pentru aceleași categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparație, respectiv Legea nr. 10/2001 si Legea nr. 247/2005, sub imperiul cărora partea sa nu fi obținut deja o reparație, așadar, numai pentru bunurile imobile confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative.
Totodată, având in vedere ca reclamantele nu au indicat bunurile imobile confiscate si nici nu au făcut dovada deținerii acestora in proprietate de către autorii lor, deși, potrivit art. 1169 C.civ., sarcina probei le revenea, instanța a constata ca si această pretenție este nefondată.
În ceea ce privește temeiul de drept invocat de reclamante, vizând prevederile art. 998-999 si art. 1000 alin. 3 Cod civil, instanța a reținut ca potrivit disp. art. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege. Conform disp. art. 3 din același act normativ, termenul prescripției este de 3 ani, art.7 stabilind că prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune.
Potrivit disp. art. 8 alin.1, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
Raportând dispozițiile legale evocate la situația de fapt dedusă judecății, instanța a apreciat ca prescripția dreptului material la acțiune s-a împlinit.
Astfel, instanța a avut în vedere că momentul de la care termenul de prescripție a început să curgă, este data de 01.01.1990, când reclamantele puteau promova cerere de chemare în judecata, fiindu-le cunoscut atât prejudiciul cât și persoana vinovata de producerea acestuia.
Cum prezenta acțiune a fost introdusă pe rolul instanței la data de 27.06.2012, cu depășirea termenului de 3 ani prevăzut de disp. art. 3 din Decretul nr. 167/1958, instanța a constatat că termenul de prescripție se împlinise la momentul formulării cererii.
In consecință, pentru argumentele ce preced, instanța a admis excepția prescripției dreptului material la acțiunea cu privire la cererea întemeiată pe disp. art. 998-999 si art. 1000 alin.3 cod civil și a respins această cerere ca fiind prescrisă.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții, criticând-o ca nelegală prin prisma dispozițiilor art.304 pct.9 Cod de procedură civilă.
Recurentul M. A. Interne critică sentința recurată pentru următorul motiv:
- hotărârea a fost pronunțată în contradictoriu cu o persoană juridică fără calitate procesuală pasivă, respectiv cu M. A. Interne, aspect pe care instanța de judecată, cu toate că a fost învestită cu soluționarea unei astfel de excepții, nu a înțeles să îl motiveze în hotărârea recurată.
In acest context, recurentul reiterează instanței de recurs excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului A. Interne în cauza de față, pentru următoarele motive:
Motivul pentru care M. A. Interne nu are calitate procesuală pasivă are ca temei tocmai dispozițiile actului normativ pe care reclamantele își întemeiază acțiunea, respectiv Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările șicompletările ulterioare.
Dispozițiile art. 1 alin. 4 din legea sus-menționată prevăd că persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, pot solicita instanței de judecată să constate — caracterul politic al acestora, legiuitorul stabilind și partea în contradictoriu cu care se vor judeca astfel de cereri.
Astfel, potrivit art. 4 alin. 4, teza a doua, din actul normativ mai sus menționat: „Cererea se judecă în contradictoriu cu statul, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice".
Recurentul Ministerul Finanțelor Publice critică sentința recurată pentru următorul motiv:
- cu privire la constatarea caracterului politic al măsurii administrative de dislocare și stabilire a domiciliului obligatoriu, invocă excepția lipsei de interes referitor la acest capăt de cerere.
In cauza de față, cu privire la tatăl reclamantelor si la familia sa a fost dispusa măsura dislocării si a domiciliului obligatoriu, in temeiul deciziei nr. 200/1951 a Ministerului A. Interne. Or, acest temei de drept se regăsește printre cele cuprinse in art.3 lit.d din Legea nr.221/2009, pe cale de consecință primul capăt de cerere careprivește constatarea caracterului politic al măsurii administrative; este lipsit de interes, motivat de faptul că respectiva măsură are caracter politic de drept, prin efectul legii.
Potrivit dispozițiilor art.312 alin.1 și 2 Cod de procedură civilă, Curtea găsește nefondat recursul Ministerului A. Interne și întemeiat recursul Ministerului Finanțelor Publice pentru următoarele considerente:
Recurentul M. A. Interne susține, prin motivele de recurs, că nu are calitate procesual pasivă în cauză întrucât potrivit dispozițiilor art.4 alin.4 teza II din Legea nr.221/2009 această calitate aparține Ministerului Finanțelor Publice.
Curtea constată că acțiunea introductivă de instanță a reclamantelor a fost întemeiată atât pe dispozițiile speciale ale Legii nr.221/2009, cât și pe dispozițiile de drept comun art.998 - 999 raportat la art.100 alin.3 Cod civil.
Astfel, reclamantele au pretins despăgubiri materiale de la pârâtul M. A. Interne, în calitatea sa de comitent pentru faptele prepușilor săi care au dispus efectiv măsura administrativă de dislocare a autorului L. T. împreună cu familia sa din localitatea Grabati-Sanicolau M. în localitatea D. Noua-Călărași.
Pe acest capăt de acțiune, întemeiat pe dreptul comun și nu pe Legea specială nr.221/2009 pârâtul M. A. Interne are calitate procesual pasivă.
Instanța de fond a reținut calitatea procesual pasivă a Ministerului A. Interne pe acest capăt de acțiune, pe care însă l-a respins ca fiind prescris.
Cu privire la recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice, Curtea constată că este fondată excepția lipsei interesului reclamantelor în formularea capătului de acțiune având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurii administrative a stabilirii domiciliului obligatoriu în localitatea D. Noua-Călărași luată împotriva autorului L. T. și a familiei sale.
Această măsură administrativă a fost luată împotriva autorului și a familiei sale de M. A. Interne prin Decizia nr.200/1951.
Art.3 pct.d din Legea nr.221/2009 califică în mod expres măsura administrativă de dislocare și stabilire a domiciliului obligatoriu dispusă de MAI prin Decizia nr.200/1951 ca fiind măsură administrativă cu caracter politic.
Interesul constatării caracterului politic al măsurii administrative luată împotriva familiei reclamantelor este acela de a produce o satisfacție de ordin moral, prin însăși recunoașterea și condamnarea acestei măsuri ca o măsură prin care statul a încălcat drepturile fundamentale ale omului, drepturi pe care statul avea obligația să le recunoască și să le respecte prin prisma Constituției și a Tratatelor Internaționale la care România a aderat.
Atâta vreme cât legiuitorul român a recunoscut și a statuat în mod expres prin dispozițiile art.3 pct.d din Legea nr.221/2009 că ne aflăm în fața unei măsuri administrative cu caracter politic (atunci când aceasta a fost dispusă prin Decizia nr.200/1951 a MAI), reclamante nu mai pot justifica un interes în susținerea capătului de acțiune având ca obiect constatarea caracterului politic al acestei măsuri administrative.
Curtea constată că nici nu este posibilă analizarea de către puterea judecătorească exercitată prin instanțele de judecată a acestui caracter declarat expres de către legiuitor ca fiind caracter politic întrucât peste voința legiuitorului judecătorii nu pot constata altminteri.
Având în vedere principiul separării puterilor în stat, consfințit de către Constituție, puterea judecătorească nu poate reanaliza acest caracter recunoscut deja de puterea legislativă ca fiind caracter politic.
În consecință, față de aceste considerente, Curtea va admite recursul formulat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, va modifica în parte sentința recurată, în sensul că va respinge ca lipsit de interes capătul de cerere având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurii administrative dispuse, va respinge ca nefondat recursul declarat de M. A. Interne și va menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul – pârât S. R. prin M. FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.1662 din 01.10.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu recurentul – pârât M. A. INTERNE (fost M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR), intimatele reclamante R. (L.) V. și C. (L.) V. și cu intimatul - pârât M. FINANȚELOR PUBLICE.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că respinge ca lipsit de interes capătul de cerere având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurii administrative dispuse.
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul – pârât M. A. INTERNE, împotriva aceleiași sentințe.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 26.03.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. G. R. A.-D. T. I.-A. H.-P.
GREFIER
E. C.
Red.I.A.H.P.
Tehdact.R.L.
2 ex./11.07.2014
TB-S.5 – S.V.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 730/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Actiunea in anularea hotărîrii arbitrale. Sentința nr.... → |
|---|
