Pretenţii. Decizia nr. 933/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 933/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-05-2014 în dosarul nr. 24766/300/2012
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.933 R
Ședința publică din data de 22.05.2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE – MEDIAN ANCA-MIHAELA
JUDECĂTOR: G. D. M.
JUDECĂTOR: S. G.
GREFIER: M. D.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta reclamantă N. M. împotriva deciziei civile nr.190A/17.02.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL și intimata reclamantă N. V., cauza având, ca obiect, „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenta reclamantă N. M., prin avocat Ș. M., cu împuternicire avocațială la fila 7, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau acte de depus, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Apărătorul recurentei reclamante N. M. solicită, în temeiul art.304 pct.9 și 10 C.pr.civ., arătând că prin hotărârile recurate se reține, în mod greșit, faptul că prin notificare nu s-ar fi solicitat și contravaloarea construcției care a existat pe teren, iar datorită acestui fapt, ambele instanțe au considerat acțiunea ca fiind inadmisibilă, având în vedere că nu s-ar fi respectat disp. art.10 din Legea nr.10/2001 și că acțiunea se întemeiază pe disp. art.480 C.civ. Sub acest aspect, arată că inițial acțiunea a fost întemeiată pe disp. art.480 C.civ., însă ulterior, a fost precizată cerea cu dispozițiile constituționale și cu cele din legislația europeană cu privire la dreptul de proprietate. De asemenea, arată că în apel a formulat niște precizări, la care instanța nu s-a referit deloc, însoțite de înscrisuri care dovedeau că a solicitat și despăgubiri pentru construcția preluată abuziv și apoi demolată de statul comunist.
Astfel, arată că prin cererea adresată Primăriei, chiar dacă nu a fost intitulată notificare, reclamanta a solicitat dreptul de proprietate asupra terenului respectiv, pe care a fost construită casa părinților săi, casă naționalizată în anul 1950 și demolată în anul 1989, apreciind că prin această cerere face dovada că a fost solicitată și construcția. Mai arată că în sentința prin care s-a dispus restituirea terenului, instanța reține că pe terenul care face obiectul cauzei se afla la acea dată o construcție edificată în temeiul unei autorizații, fiind preluată în proprietatea statului în baza Decretului nr.92/1950, acesta fiind, de asemenea, dovada că a fost solicitată și construcția. Mai mult, instanța a dispus efectuarea unei adrese către Primăria Municipiului București – Direcția Patrimoniu, care a comunicat faptul că imobilul - clădire a fost demolat în conformitate cu Decretul nr.397/1986 și figurează în anexa la Decretul nr.92/1950.
Apărătorul recurentei reclamante arată că toate acestea se referă la construcție și ele fac dovada faptul că a solicitat și contravaloarea construcției care a fost demolată. Prin urmare, solicită admiterea recursului, desființarea deciziei din apel și sentinței instanței de fond, și rejudecând, admiterea cererii și acordarea despăgubirilor pentru construcție, cuantificate prin raportul de expertiză efectuat la instanța de fond, actualizate.
CURTEA
Deliberând, asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 03.07.2012, reclamantele N. V. și N. M. au chemat în judecată pe pârâtul M. București prin Primarul General și au solicitat acordarea de despăgubiri actualizate precum și dobânda legală referitor la imobilul construcție ce a fost situat în București, ., sector 2, evaluat la suma de 325.000 RON în vederea stabilirii competenței instanței.
În motivarea acțiunii s-a arătat că terenul în suprafață de 280 m.p. situat în București, ., sector 2 (fostă Siliștea nr. 66) a constituit proprietatea numiților D. M. și D. C. în temeiul actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 7653/1933 de către fostul Tribunal Ilfov, pe acest teren fiind edificată pe bază de autorizație o construcție formată din parter și etaj.
În drept au fost invocate dispoz. art. 480 Cod civil, Constituția României și art. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Pârâtul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamante ca inadmisibilă.
Prin sentința civilă nr. 1912/07.02.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea introdusă de reclamante, reținându-se în considerente că reclamantele nu au depus notificare privind acordarea de despăgubiri pentru construcția care a fost demolată în temeiul Decretului nr. 153/1987, astfel că au devenit incidente în cauză prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantele.
În faza de apel au fost administrate de reclamante probe cu înscrisuri.
Așa după cum rezultă din înscrisurile existente la dosarul cauzei, prin sentința civilă nr. 977/23.10.2003 pronunțată de Tribunalul București în dosar nr. 1672/2003, hotărâre devenită irevocabilă s-a dispus în urma admiterii cererii de revendicare, obligarea pârâtului CGMB să restituie în natură către reclamantele N. V. și C. M. terenul în suprafață de 280 mp, situat în București, ., sector 2, ce fusese trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 92/1950, reclamantele fiind moștenitoarele legale în calitate de descendente de grad 1 ale proprietarilor D. M. și D. C..
Prin contractul de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase autentificat sub nr. 751/13.07.2012 de BNP L. H. și M. P., N. V. a vândut către N. M. dreptul litigios cu privire la acordarea de despăgubiri pentru cota indiviză de ½ din construcția ce a fost situată în București ., sector 2 și care a fost demolată în regimul anterior.
Reclamantele au învestit prima instanță cu soluționarea unei cereri privind acordarea de despăgubiri plus dobânda legală pentru construcția demolată ce s-a aflat pe terenul în suprafață de 280 mp, situat în ., sector 2, invocându-se în mod eronat drept temei juridic al cererii prevederile art. 480 Cod civil, în speță nefiind vorba de o revendicare.
Legea nr. 10/2001 instituie o procedură specială pe care trebuie să o urmeze persoana îndreptățită care pretinde restituirea în natură a bunului imobil sau acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.
Prin decizia civilă nr 190 A din 17.02.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a III -a Civilă, s-a respins apelul formulat de apelantele – reclamante N. V. și N. M. împotriva sentinței civile nr. 1912/07.02.2013 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București în dosar nr._, in contradictoriu cu intimatul-pârât M. București prin Primar General ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire reclamanta N. M..
În motivarea recursului, se arată că N. V. i-a transferat recurentei reclamante prin contractul de vânzare cumpărare de drepturi litigioase drepturile litigioase pentru cota de ½ din imobilul în cauză, astfel că N. V. ar fi trebuit scoasă din cauză.
Se mai arată că imobilul în cauză a trecut în proprietatea statului în baza Decretului de naționalizare nr. 92/1950, prezenta acțiune fiind admisibilă.
Recurenta menționează că prin precizările la motivele de apel cerute de către instanță și depuse la termenul din 17.02.2014 s-a arătat că notificarea, chiar dacă nu a purtat această denumire s-a făcut odată cu cererea de restituire a terenului, și că prin hotărârile pronunțate i s-a încălcat dreptul de a se adresa justiției, fiind încălcat art. 8 din Constituția României și nefiind aplicate dispozițiile din declarația Universală a Drepturilor Omului.
Recurenta precizează că în cuprinsul notificării din data de 15.03.1991 înregistrată cu nr. 7950, moștenitoarele N. V. și C. M. au solicitat dreptul de proprietate asupra terenului pe care a fost construită casa părinților și prin această mențiune s-a solicitat așadar și recunoașterea dreptului la despăgubiri pentru construcția demolată.
Analizând recursul, care poate fi încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea de Apel reține următoarele considerente:
Critica privind menținerea numitei N. V. în calitate de reclamantă în prezenta cauză, chiar și ulterior încheierii contractului de vânzare cumpărare de drepturi litigioase, nu reprezintă un aspect de nelegalitate, rămânând în proces pentru contradictorialitate. Mai mult, în acest fel, nu numai că nu a fost încălcată nici o dispoziție legală, dar, prezenta recurentă nu a fost prejudiciată în vreun drept al său, prin rămânerea în proces a numitei N. V..
În ceea ce privește critica privind admisibilitatea acțiunii de față, Curtea de Apel constată că în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, reclamanții trebuiau să facă dovada urmării proceduri administrative obligatorii prevăzută de această lege, procedura instituită de această lege fiind una specială.
Potrivit art. 22 din această lege, formularea notificării în termenul prevăzut de lege este una obligatorie, or, nerespectarea termenului de depunere a acesteia conduce la sancțiunea prevăzută de art. 22 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 și anume pierderea dreptului de a mai solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Din notificarea depusă la fila 33 din dosarul instanței de fond, notificare înregistrată sub nr._/2 noiembrie 2001 reiese că numitele C. M. și N. V. au solicitat retrocedarea terenului în suprafață de 280 m.p. situat în ., fostă Silistra nr. 70.
Cererea formulată de către petente și înregistrată la Primăria sectorului 2 București la data de 15.03.1991 sub nr. 7950 privește în fapt tot numai terenul intravilan de 280 m.p., situat în ., fostă .> Faptul că în cuprinsul cererii se precizează că pe teren a fost construită casa părinților care ulterior a fost demolată și că în prezent terenul este liber de orice construcție, nu echivalează cu o solicitare, în concret, privind acordarea de despăgubiri pentru respectiva construcție, cât timp solicitarea nu a fost una clară, expresă, explicită în conformitate cu dispozițiile art. 10/2001.
Având în vedere aceste considerente, Curtea de Apel conform dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, a respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta reclamantă N. M. împotriva deciziei civile nr.190A/17.02.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL și intimata reclamantă N. V..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.05.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. A. M. G. D. M. S. G.
GREFIER
M. D.
Red. S.G.
Tehnored. T.I.
2 ex./27.05.2014
Jud. apel:
C. T.
Ș. Ț.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 179/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 31/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
