Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1538/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1538/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-10-2014 în dosarul nr. 14454/301/2010

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 1538R

Ședința publică de la 20 octombrie 2014

Curtea compusă din

PREȘEDINTE - DIANA FLOREA-BURGAZLI

JUDECĂTOR - I. P.

JUDECĂTOR - B. A. S.

GREFIER - V. Ș.

Pe rol pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurenții chemați în garanție P. L. și P. M. S. împotriva deciziei civile nr. 1321A/18.12.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul chemat în garanție B. B. C. și intimații pârâți S. A., S. F. și intimații pârâți S. E. și S. P., având ca obiect. revendicare imobiliară, alte cereri.

Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 13.10.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la data de 20.10.2014.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Prin sentința civilă nr. 6622/11.04.2012 a Judecătoriei Sectorului 3 București s-a admis în parte acțiunea principală formulată de reclamanții S. E. și S. P., cererea reconvențională formulată de pârâții S. F. și S. A. și în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâții reclamanți împotriva chemaților în garanție P. M. S. și P. L..

Au fost obligați pârâții să lase reclamanților în proprietate și posesie imobilul situat în București, . nr. 7, ..c 1, ., sector 3.

Au fost obligați reclamanții să plătească pârâților suma de 6676,41 lei, recunoscând pârâților un drept de retenție până la plata sumei.

Au fost obligați chemații în garanție să plătească pârâților suma de 36.965 lei, precum și suma de 167.884 lei.

S-a anulat ca netimbrată cererea de chemare în garanție formulată de chemații în garanție P..

Apelurile declarate împotriva sentinței de către pârâți și chemații în garanție au fost respinse ca nefondate prin decizia civilă nr. 1321/2013 a Tribunalului București - Secția a III-a Civilă.

Împotriva deciziei au declarat recurs chemații în garanție P., arătând că au fost de bună credință la încheierea actului de vânzare-cumpărare privind imobilul în litigiu, înstrăinat pârâților, depunând diligențe la instituțiile competente și că ordonanța de adjudecare nu poate fi anulată decât în condițiile unei evicțiuni totale, ceea ce nu s-a dovedit în speță.

Recursul este nefondat.

Prin ordonanța de adjudecare pronunțată în dosarul nr._/1999 al Judecătoriei Sectorului 3 București pronunțată în data de 16.03.2000, imobilul în litigiu a trecut din proprietatea reclamanților în proprietatea chematului în garanție P. M. S..

Prin sentința civilă nr. 7664/2006 a Judecătoriei Sectorului 3 București s-a admis acțiunea în nulitate promovată de reclamanți și s-a constatat că ordonanța este nulă absolut.

Anterior constatării irevocabile a nulității ordonanței, chematul în garanție și soția acestuia, coproprietară a imobilului în litigiu, au înstrăinat imobilul către pârâții din prezenta cauză prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 725/2002 la BNP C. D. C..

În speța de față, reclamanții invocă preferabilitatea titlului lor originar față de cel al pârâților, cerere care în judecata la fond și la apel a fost admisă.

Apreciem că preferabilitatea titlului reclamanților în raport cu cel al pârâților, recunoscută de judecătorii fondului și cei ai apelului, este legală.

Vom constata astfel că prin constatarea ca nulă absolut a ordonanței de adjudecare, reclamanții au redobândit proprietatea deplină asupra imobilului, fiind îndrituiți să-și exhibe titlul în fața oricăror alte persoane, în speța de față, a pârâților.

În legătură cu buna credință a pârâților și chematului în garanție, reținem următoarele:

Chematul în garanție P. a participat direct la procedura adjudecării imobilului pe care l-a și adjudecat, având obligația să cunoască regimul juridic al acestuia, respectiv de bun comun al soților reclamanți, în condițiile în care doar unul dintre soți avea calitatea de debitor și putea fi urmărit doar pentru bunurile sale personale.

Dacă ar fi manifestat minime diligențe în acest sens, chematul în garanție ar fi cunoscut că procedura de adjudecare este nelegală.

La rândul lor, pârâții cumpărători aveau obligația să cerceteze cu exigență nu doar titlul în sine referitor la imobil, prezentat de chematul în garanție, ci și geneza acestuia, putând în această eventualitate să constate cu ușurință inadvertențele legale ale procesului de adjudecare.

Neprocedând în această manieră, apreciem că, deși legal, titlul pârâților nu poate fi preferat prin prisma unei depline bune credințe, în dauna titlului pârâților.

În acest context vor fi respinse și criticile privind evicțiunea, constatând că pârâții au pierdut proprietatea imobilului în întregimea acestuia, chematul în garanție fiind antrenat ca responsabilitate față de pârâții cumpărători, în temeiul art. 1337 și urm. Cod civil.

Motivele de recurs invocate în cererea denumită „de precizare” de la pag. 47 recurs, nu vor fi analizate, motivat de faptul că prin prisma art. 303 Cod procedură civilă, acestea sunt tardiv formulate.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 312 Cod procedură civilă vom respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată că cererea de completare a motivelor de recurs este tardiv formulată.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții chemați în garanție P. L. și P. M. S. împotriva deciziei civile nr. 1321A/18.12.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul chemat în garanție B. B. C. și intimații pârâți S. A., S. F. și intimații pârâți S. E. și S. P..

Respinge cererea de cheltuieli de judecată, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 20.10.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

D. F. B. I. P. B. A. S.

GREFIER

V. Ș.

Red. IP

Tehnored. GC 2 ex

28.10.2014

Jud. apel Ș. Ț.

I. N.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1538/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI