Revendicare imobiliară. Decizia nr. 282/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

1. Instanța de apel nu era competentă să soluționeze un litigiu ce privea delimitarea domeniul public, litigiu ce era în temeiul art. 23 Lg.213/1998 în competența instanțelor de contencios administrativ.

-în mod nepermis încălcând dispozițiile referitoare la competența generală a instanțelor judecătorești, Tribunalul Ialomița a statuat, încălcând dispozițiile Cap. II Regimul juridic al proprietăților publice (art. 8,19,20,22 ) din Lg.213/1998, că terenul de 4,86 ha face parte din domeniul public al statului.

-terenul mai sus amintit nu se regăsește în nici o hotărâre emisă de puterea administrativă a Guvernului care să-i ateste regimul juridic de teren inclus în domeniul public al statului.

Instanța de apel a încălcat puterea de lucru judecat ( pronunțată în dosarul nr. 2387/2011 prin încheierea din 16.09 2011 și în Sentința civilă nr. 1196/2011 definitivă și irevocabilă). Cu privire la suprafața de 3,95 ha este statuat că provine din terenuri ce au fost afectate drumului, degradate, poiene, goluri cultivate agricol, că este situat în . suprafață excedentară peste limitele admise de normele silvice ale Lg.46/2008 și că . II D. este corespondenta fostei parcele 102 din anul 1952.

Cele două parcele corespondente nu au avut niciodată aceeași mărime, astfel: . a fost de 38,84 ha, iar mărimea parcelei 6 prevăzută în lucrarea UP II D. este de 34 ha. Terenul de 3,95 ha situat în . la Vest și Est cu drumul Dn 2, a fost si este excedentar fondului forestier (art.4 Lg.3/1962), ce făcea parte din . din afara perimetrului pădurii Sinești, situat între pădure și șoseaua B.-Urziceni. Iar lucrarea de amenajare UP II D./2003 este întocmită în baza art. 5 Lg.26/1996 . Terenul de 3,95 ha situat în . fost neevidențiat în lucrările anterioare, nu este inventariat în lucrarea UP II D./2003 ca fiind pădure = fond forestier (suprafața parcelei 6 este de 34 ha și nu de 38,84 ha). Instanța de fond, în considerente la pag.14 alin. 5 din S.C. 1531/ 2012 a Judecătoriei Urziceni, a reținut ca suprafața de 3,95 ha "a fost și este teren cu vegetație forestieră din afara fondului forestier ".

Potrivit art. 295 Cod procedură civilă instanța de apel este investită în limitele cererii formulate de reclamantă. În cererea de apel, reclamanta nu a contrazis faptul că terenul de 3,95 ha este din afara fondului forestier, si nu a constituit motiv de apel supus analizei.

Instanța de Apel a pronunțat Decizia Civilă nr.69A/2013 cu încălcarea prevederilor din Anexa 1 punctul 4 din Lg.213/1998, care nu sunt întrunite în cazul de față ( terenul de 4,86 ha nu este inclus fond forestier în amenajamentul silvic UP II D., în lucrarea de amenajare terenul nu este cu mențiunea "M" teren aflat în litigiu sau ocupat ilegal, si este teren proprietate privată, recunoscut în mod oficial de stat prin ministerul de resort.

2. Prin includerea suprafeței de 4,86 ha în proprietățile publice ale statului și atribuirea terenului în administrarea unității Romsilva, Instanța de Apel a încălcat prevederile legale și a încetat să facă o operă de jurisdicție, comportându-se ca legiuitor și administrator al acestui teren.

Potrivit art.304 alin4 cod procedura civilă, instanța de apel a depășit atribuțiile puterii judecătorești și prin exces de putere a încălcat dispozițiile legii organice nr.213/1998 și reglementările privind ordinea jurisdicțiilor, atribuite în acest sens altei puteri constituite în stat, respectiv puterii administrative .

Instanța de Apel a nesocotit dispozițiile din trecut emise în domeniul silvic și pe cele din prezent respectiv art. 24 alin 1 și 2 Lg 46/2008 precum și înscrisul cu nr.4513/emis la data de 26.09.2011 semnat de conducătorul autorității puterii publice administrative centrale a statului în persoana Domnului Ministru L. B.. In concret în anul 2003, prin lucrarea de amenajare silvică a unității de producție D. II în vigoare anii 2003-2012 gospodărirea pădurii Sinești era cu respectarea dispozițiilor codului silvic menționate la art. 19(2) Lg.46/2008 fiind în concordanță cu situația stabilită și aprobată a obiectivul economic aferent Popasului Sinești. Terenul de 3,95 ha este aferent anexelor acestui obiectiv, este teren situat în . construcții, evidențiat în mod distinct în evidențele cadastrale și pe harta programului PUG al Comunei Sinești, ce este aprobat de toate organele puterii administrative ale statului prin hotărâre de Guvern (aprobări existente și încălcate de instanța de apel).

Mai mult decât atât, și mențiunea înscrisului cu nr. 4513/2011, ministrul în funcție, a recunoscut dreptul de proprietate privată a Comunei Sinești asupra terenului de 4,86 ha, astfel cum a fost statuat și de către instanță prin sentința civilă nr. 1856/2009 definitivă și irevocabilă. S-a stabilit cu putere de lucru judecat că terenul în litigiu este teren extravilan cu vegetație forestieră și nu fond forestier și nu este teren aflat în proprietatea publică a statului.

În sprijinul susținerii de mai sus arată că:

- la nivelul anului 1945 a fost întocmită de către specialiști în domeniu silvic lucrarea denumită MUFG – P. II, lucrare ce avea în vedere fondul forestier de la acel moment, iar terenul de 4,86 ha este excedentar și nu a fost inclus între aceste terenuri avute în vedere de menționata lucrare;

- dimpotrivă, în perioada anilor 195 – 1962 terenul respectiv era menționat ca teren afectat instalațiilor de transport în zona parcelei 102 a drumului identificat 102D = teren fără vegetație forestieră.

- de la momentul realizări, în anul 1945 a lucrării MUFG – P. II și până în prezent, nu există nici o hotărâre a puterii administrative a statului de includere a suprafeței de 4,86 ha (3,95 ha situat în .,9 în . forestier al țării și în temeiul art. 24 al. (1) și (2) din Codul silvic, nu există emisă conform legii, o aprobare a conducătorului Ministerului Mediului și Pădurilor, care să ateste că a fost dispusă schimbarea destinației terenului din teren cu vegetație forestieră și afectat pentru curții-construcții, în fond forestier și includerea suprafeței de 4,86 ha în domeniul proprietății publice a statului.

- pentru acest teren ale căror coordonate topo-cadastrale nu sunt înscrise în listele terenurilor trupului Sinești, iar pe harta lucrării de amenajare silvică UP II D./2012, S. R. nu a înscris suprafața de 4,86 ha, cu mențiunea de teren aflat în litigiu. Instanța de apel cu încălcarea atribuțiilor puterii judecătorești și a dispozițiilor Legii proprietății publice nr. 213/1998 a dispus:

- a) includerea amplasamentului de 3,95 ha și 0,9 ha în terenurile forestiere ale trupului Sinesti în proprietățile publice ale statului și

- b) cu încălcarea legii instanța, a dat unității Romsilva administrarea terenului de 4,86 ha, deoarece, Romsilva nu a afirmat ca i-a fost încălcat nici un contract de administrare pe care îl deține pentru acest teren. Instanța nu a restabilit o situație anterioara încălcata ci a atribuit administrarea în mod direct pe cale judecătoreasca, cu încălcarea art.12 din Legea nr. 213/1998.

- de altfel, instanța de apel nu este în măsura sa argumenteze, de ce din întregul Trup Sinesti, doar terenul de 4,86 ha ce a fost vândut de . domeniul public (Instanța, respingând ca neîntemeiata, solicitarea de delimitare a terenurilor trupului Sinesti).

3. administrarea terenurilor forestiere nu se realizează printr-o dispoziție a legii fara contract de administrare, iar lucrarea de amenajare nu reprezintă contractul de administrare. Anexează, în acest sens, copie de pe cererea de mențiuni acte, depusa la Registrul Comerțului de R. Naționala a Pădurilor – Romsilva în luna septembrie a anului 1999, în care este precizat ca reclamanta are încheiat "Contractul de administrare nr. 3415/20.06.1999".

b) cu încălcarea legii instanța, a dat unității Romsilva administrarea terenului de 4,86 ha, deoarece, Romsilva nu a afirmat ca i-a fost încălcat nici un contract de administrare pe care îl deține pentru acest teren. Instanța nu a restabilit o situație anterioara încălcata, ci a atribuit administrarea in mod direct pe cale judecătoreasca, cu încălcarea art.12 din Legea nr. 213/1998.

-de altfel, instanța de apel nu este in măsura sa argumenteze, de ce din întregul Trup Sinesti, doar terenul de 4,86 ha ha ce a fost vândut de . domeniul public (Instanța, respingând ca neîntemeiata, solicitarea de delimitare a terenurilor trupului Sinesti).

3. Administrarea terenurilor forestiere nu se realizează printr-o dispoziție a legii, fara contract de administrare, iar lucrarea de amenajare nu reprezintă contractul de administrare. Anexeaza in acest sens, copie de pe cererea de mențiuni acte, depusa la Registrul Comerțului de R. Naționala a Pădurilor – Romsilva in luna septembrie a anului 1999, in care este precizat ca reclamanta are încheiat "Contractul de administrare nr. 3415/20.06.1999"

Contract in care, suprafața de 3,95 ha nu este înscrisa, deoarece terenul de 3,95 ha este înscris in evidentele cadastrale .-c, teren cu vegetație forestiera cu folosința curții-construcții si este ocupat de anexele obiectivului Popasului Sinesti (respectiv: grup sanitar din beton, put de apa, fosa septica si 12 puțuri absorbante aferente stației de biogaz a popasului).

Instanța de apel, precizând in dispozitiv ca terenul da 3,95 ha este forestier, a schimbat destinația terenului cu încălcarea atribuțiilor puterii judecătorești prevăzute de legea organica a proprietății publice si a legii codului silvic.

Iar cu referire la suprafața de 0,9 ha situata in . prevăzuta in contractul de administrare nr.3415/ anul 1999, deoarece . in evidenta silvic a UP II D. in vigoare in anul 1999.. in anul 2003 din suprafața neevidențiata in lucrările anterioare a fostei parcele Il/anul 1992 .

Suprafața de 4,86 ha se afla înscrisa in favoarea Comunei Sinesti in programul PUG aprobat de organele statului.

5. Decizia Civila recurata este data cu încălcarea art. 6 si art. 7 din Legea nr. 213/1998 si a Legii cadastrului nr. 7/1996, deoarece pentru terenul de 4,86 ha statul nu deține nici un titlu de proprietate "act juridic valabil încheiat". Titlul statului precizat de reclamanta ca fiind lucrarea de amenajare silvica UP II D. /2003, in primul rând este excedentar suprafeței prevăzute in . in UP II D. /2003. In al doilea rând UP II D. /2003 este lucrare expirata care nu mai este in termenul de valabilitate fiind înlocuita de ediția UP II D. /anul2012. Apoi reclamanta a susținut ca dreptul de proprietate asupra terenului de 4,86 ha se cuvenea statului roman in temeiul art.16 din Legea nr. 26/1996 care nu poate fii analizata fiind abrogata prin art. 19 din Legea nr. 46/2008 si codul silvic in Anexa la punctul 2 Lg.46/2008 lămurește, precizează si definește ca lucrarea de amenajare este "act de gestiune in gospodărirea pădurii" (lucrare întocmita unilateral, act administrativ fara valoare de act normativ ,precizat si in adresa nr. 4513/2011 semnata de persoana ministrului ministerului de resort ). Nu exista nici o dispoziție legala in vigoare care sa ateste ca lucrările de amenajare nu sunt declarate titluri de proprietate ale statului.

Instanța de apel a încălcat art. 6 din Legea nr. 213/1998, deoarece statul trebuia sa dețină un titlu de proprietate asupra terenului de 4,86 ha, din care sa se constate ca este intrat in perioada 1945-1989 in proprietatea statului prin naționalizare in baza Constituției anului 1952, (așa cum a susținut reclamanta). In conținutul lucrări de amenajare ce este evidenta silvica, cu conținut tehnic, organizatoric, economic, fundamentat ecologic nu sunt făcute mențiuni din care sa se poată analiza valabilitatea titlului de proprietate al statului (când si de la cine a fost terenul naționalizat? daca este in patrimoniul statului prin preluare abuziva cu vicierea consimțământului sau printr-o lege de reparație? etc. ) .

Instanța de apel a încălcat art. 7 lit. (b, c, d, e, f) din Legea nr. 213/1998, având in vedere ca terenul de 4,86 ha, nu este dobândit de stat prin achiziție publica in condițiile legii sau din exproprieri pentru cauza de utilitate publica (conform art. 1, art. 5, art. 6 și art. 7 din Legea nr. 33/1994), ca nu este teren intrat in patrimoniul statului prin act de donație sau legat acceptat de Guvern si nu este teren înscris in listele HG nr. 1704/2006 ca fiind teren dobândit in proprietate de stat prin alte moduri prevăzute de lege.

6.Lucrarea de amenajare a unității de producție D. II /2003 nu este recunoscuta de art. 35 din Legea nr. 18/1991 ca fiind titlu de proprietate al statului si nu este dispoziție legala in măsura sa facă admisibila acțiunea in revendicare și potrivit dispozițiilor Legii nr. 165/2013.

7. Instanța de apel a încălcat dreptul de proprietate privata dobândit de numiții B. L. si B. N. asupra terenului de 3,95 ha cu sentința civilă nr. 2895/2009 definitivă și irevocabilă cu titlu oneros, obținut in baza unui titlu ce este translativ de proprietate – sentința civilă nr. 1856/2009 definitivă și irevocabilă. Conform dispozițiilor civile sunt dobânditori cu buna credința, in condițiile legii cadastrului in condițiile in care in cartea funciara titlul de proprietate – sentința civilă nr. 1856/2009 – nu era contestat, era teren pus in posesie si avea semnate procese verbale de buna vecinătate, terenul fiind recunoscut de Statul Român prin Ministerul Mediului si Pădurilor autoritatea statului in acest domeniu (art. 4 lit. d din HG nr. 1635/2009).

Instanța de apel a nesocotit faptul că S. R. într-o alta cauza a depus aceleași probe (respectiv lucrarea de amenajare UP II D. /2003 si evidenta cadastrala) in susținerea dreptului sau de proprietate asupra terenului de 4,86 ha, probe ce au fost analizate de instanța Tribunalului Ialomița investita in temeiul art. 299 Cod procedură civilă si care a pronunțat decizia civila nr. 535/R/2011 irevocabilă, prin care a respins recursul declarat de S. R. împotriva sentinței civile nr. 1581/2011 iar acțiunea pronunțata in temeiul art. 111, prin care s-a solicitat constatarea valabilității dreptului lor de proprietate asupra terenului de 4,86 ha, a fost respinsa ca inadmisibilă.

Instanța de recurs, motivând in considerente că "În cauza nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, deoarece atât reclamanții cât si intervenienta in interes propriu are deja recunoscut dreptul de proprietate printr-o hotărâre judecătoreasca .... astfel încât nu justifica un interes pentru recunoașterea dreptului de proprietate printr-o alta hotărâre judecătoreasca".

Consideră ca decizia civila nr. 69A/2013 este data cu încălcarea deciziei civile nr. 535/R/2011 irevocabile deoarece instanța de apel a reanalizat in mod diferit aceleași probe ce au fost analizate irevocabil si in baza cărora recursul statului a fost respins, iar in apelul de fata in acțiunea intitulata de revendicare imobiliara, in baza acelorași probe, instanța a admis acțiunea de revendicare.

9. Instanța de apel a încălcat Normele Tehnice 5/2000 de amenajare a pădurilor aferente Codului silvic si art. 19 din Legea nr. 46/2008 deoarece terenul de 4,86 ha nu este in lucrarea de amenajare UP II D. /2012, nu este teren înscris cu mențiunea "M"= suprafața aflata in litigiu sau ocupata ilegal. R. Naționala a Pădurilor –Romsilva s-a conformat adresei nr. 4513/2011 si a recunoscut dreptul său de proprietate, așa cum este in sentința civilă nr. 1856/2009. Lucrarea de amenajare a unității de producție D. II anul 2012 este aprobata si semnata de Ministerul Mediului si Pădurilor, de Romsilva si de reprezentantul Ministerului Finanțelor Publice care face parte din consiliul de administrație al unității Romsilva (potrivit art. 12 (2) din HG nr.173/2001, HG nr. 1105/2003 si HG nr. 229/2009).

Arată că in baza art. 12 din Legea nr. 213/1998 bunurile aflate in domeniul public in litigiile aflate in instanța statul este reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice daca nu sunt atribuite altor puteri. În primul rând terenul de 4,86 ha nu este înscris in bunurile domeniului public al statului in HG nr. 174/2006.

În al doilea rând conform art. 7 din HG nr. 1635/2009 Ministerul Mediului si Pădurilor exercita in instanța funcția de reprezentant al statului si atribuțiile in mod direct sau prin Romsilva, care după data emiterii adresei nr. 4513/2011 împuternicirea nu mai are valabilitate. Iar reprezentantul Ministerului Finanțelor Publice aflat in conducerea unității Romsilva, care si-a dat acordul aprobând lucrarea UP II D./2012 si in instanța a achiesat in mod tacit la aprobările emise.

Față de toate acestea consideră că prin achiesarea unilaterala, liber si expres exprimata de organele puterii administrative centrale responsabile in acest domeniu, instanța de apel a încălcat efectiv recunoașterea statului român a dreptului său de proprietate concretizat într-o hotărâre judecătoreasca, încălcând acordul parților responsabile, ce era in apel un incident procedural de natura sa stingă procesul acțiunii de revendicare imobiliara.

Prin cererea înregistrată la data de 13.08.2013, recurentii-pârâti . L. au depus o completare a motivelor de recurs, arătând următoarele:

A. Se invoca disp. art. 304 pct. 9 c.p.c..

a) In primul rand gresita aplicare a legii s-a produs atunci cind tribunalul concluzioneaza ca "terenurile revendicate apartin domeniului public al statului si sunt administrate de reclamanta ".

1.Un prim text de lege invocat de tribunal este art .35 alin. 1 din Legea nr. 18/ 1991.

La momentul la care a pronuntat decizia recurata, tribunalul era obligat sa interpreteze si sa acorde eficienta juridica art 35 alin. 1 Lg.18/1991 raportindu-se si la actele normative ulterioare Legii nr.18/1991 care au fost in masura sa lamureasca regimul juridic al proprietatii publice in raport cu proprietatea de stat privata Lg 213/1998 ; Lg.26/1996 ; art .3 Ordonanta nr.96/ 1998 si codul silvic Lg 46/ 2008 .

Din perspectiva actelor normative in vigoare la data intocmirii lucrarii de amenajare UP II D. /2003 este ce observat ca nu art .35 alin.1 din Legea 18/1991 facea distinctie intre proprietatea de stat aflata in domeniul privat si public, (ci art 35 alin 2 Lg. 18/1991 preciza terenurile domeniul public ) si ca atare concluzia tribunalului este fundamentata pe o aplicare gresita a legii art.35 alin 1 Lg.18/1991,si nu a avut in vedere Lg.213/1998 fiindca de esenta cauzei era stabilirea naturii proprietatii terenurilor revendicate .

Conform rationamentului tribunalului toate terenurile intrate in patrimoniul statului in baza prevederilor existente in vigoare pina la 01.01.1990 fac parte si in anul 2013 din proprietatea publica a statului ,ceea ce nu este real avind in vedere dispozitiile Lg.213/1998 (art 5 precizeza ca regimul juridic al proprietatii publice a statului este stabilit de legea speciala 213/1998 )..

2) Vadit gresita este si aplicarea dispozitiilor art. 3 alin2 Lg.213/1998.

In concret, .tribunalul considera ca terenurile obiect al prezentului litigiu trebuie sa fie considerate ca facind parte din proprietatea publica ,in raport de disp. art 3 alin .2 din Lg.213/1998, intrucit sunt cuprinse in categoria bunurilor prevazute (exemplificativ) la pct.4 din anexa legii nr.213/1998, fiind paduri ce apartin fondului forestier care nu sunt proprietate privata.

Aceasta concluzie a tribunalului ,are valoarea unei aprecieri cu caracter general ,daca neglijeaza exigenta impusa prin art 6 alin 1 din Lg.213/ 1998". Verificarea in acest context era cu atat mai necesara ,daca avem in vedere ca ""tribunaiul este nevoit sa constate ca ... padurile din raza ocolului silvic Urziceni au avut pina in anul 1948 ca proprietar statul sau diversi particulari,pentru ca ulterior nationalizarii padurile sa treaca in proprietatea statului" (nu si alte terenuri ce nu erau paduri,cazul de fata).

Tribunalul ca instanta de control judiciar a procedat la analiza motivelor de apel ca si cum art 6 din Lg.213/ 1998 nu ar fi existat la momentul respectiv.

Inainte de a conchide ca terenurile in litigiu fac parte din proprietatea publica a statului ,doar printr-o raportare simplista la art 3 alin 2 Lg.213/1998,tribunalul era obligat sa cerceteze si sa aprecieze pe baza de probe daca terenurile respective sunt intrate sau nu in proprietatea statului si daca statul detine titlu valabil.

Obligatia unei astfel de cercetari pe care trebuia sa o realizeze tribunalul era determinata de apararile si sustinerile paratilor,dar mai ales de concluziile fondului.

Se face apoi referire la inscrisurile administrate in cauza si la modul in care acestea prezinta situatia terenului, precum si la situatia retinuta de prima instanta.

Este inadmisibil sa statuezi ca terenurile in litigiu apartin proprietatii publice prin raportare la doua texte de lege (art 35 alin 1 Lg.18/1991 si art 3 alin2 Lg 2133/1998 ) ,fara alte probe cata vreme si Directia Generala de Legislatie si Reglementare in domeniul activelor staului - din cadrul MFP prin adrese. nr._/23.02.2012 precizeza :"In cadrul bunurilor din domeniul public al statului administrate de R. N. a Padurilor Romsilva,intocmit de Ministerul Mediului si Padurilor si aprobat prin HG 1705/2006 fondul forestier ( cel care este) proprietate publica a fost inregistrat compact fara a fi evidentiat pe suprafete, pozitii cadastrale, tarlale, vecinatatii si fara o nominalizare distincta pe fiecare directie ,Ocol silvic sau localitate".

Pe cale de consecinta se poate aprecia ca tribunalul ar fi aplicat corect dispozitiile legale in discutie ,doar in situatia in care probele puse la dispozitie de reclamanta erau in masura sa ateste fara nici un dubiu ca terenurile in litigiu sunt proprietate publica ,simpla enuntare a mentionatelor texte normative atesta o aplicare gresita a acestora.

3. Gresita este si aplicarea dispozitilor art 10 din Lg.26/1996 ,codul silvic in vigoare la data intocmirii lucrarii UP II D. /2003 dar si art 11 (1) Lg.46/2008

Tribunalul conchide ca terenurile fond forestier lUP II D. /2003 sunt proprietate publica a statului intrucit sunt administrate de de R. N. a Padurilor -Romsilva .Este inadmisibil sa constati dreptul de proprietate publica al statului prin raportare la o lege ca guverneaza strict domeniu modului de administrare silvica . Este inadmisibil sa constati ca anumite terenuri sunt proprietate publica doar pentru ca R. N. a Padurilor este insarcinata sa asigure respectarea dispozitiilor legale in domeniul silviculturii.

Prin codul silvic abrogat cit si prin cel in vigoare leguitorul a instituit norme obligatorii atit in ce priveste administrarea pe baza de contracte,precum si pentru asigurarea serviciilor silvice indiferent de forma de proprietate a terenurilor care constituie fond forestier prin ocoale silvice (art 10 (1) alin. 1 Lg.46/2008 ).

4/ Gresita este si referirea la art. 5 alin. 2 din Lg. 18/1991 confom caruia terenurile care fac parte din domeniul public sunt inalienabile.

-pentru a putea face trimitere la mentionatul text de lege tribunalul era obligat sa stabileasca daca terenurile in litigiu au intrat in proprietatea statului si in baza carui titlu.

-sirnplul fapt al asigurarii respectarii regimului silvic ,nu este in masura sa ateste dreptul de proprietate .

5/ Tribunalul incalca art. 75 din Lg.26/ 1996 cind considera ca orice teren impadurit existent in lucrarii de amenajarii este dovada dreptului de proprietate aj statului . Concluzia estev vadit gresita ,intrucit lucrarile de amenajari silvice sunt aferente atit terenurilor cu vegetatie forestiere din afara fondului ( art. 6 Legea 26/ 1996 ), cat si terenurilor fond forestier constituit in conditiile legii ( precizat la art. 1 Lg.26/l996 ) . Terenuri care pot fi proprietati publice sau private conform art. 3 din Ordonanta 96/998.

B. Se criticica decizia recurata si pentru motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 7 C.pr.civ, "hotarirea nu cuprinde motivele pe care se sprijina".

-in argumentarea acestui caz de nelegalitate se invoca faptul ca intimatii au formulat aparari prin intimpinari, prin concluziile orale si scrise;

-tribunalul s-a multumit sa insereze apararile si doar atit in continutul încheierii din 04.06.2013 precum si in partea de inceput a considerentelor;

-trecind la analiza apelurilor, a apararilor formulate de parti ,in mod cu totul nepermis tribunalul se limiteaza in exclusivitate sa se refere doar la motiveie de apel .care nu critica sentinta civila nr. 1581/ 2012 la concret obiectul dedus judecatii al actiunii de revendicare imobiliara .

-nu vom regasi nici cea mat elementara referire la apararlie pe care le-au formulat intimatii.

Se redau in sinteza in continuare apararile invocate in fata instantei de apel si se sustine ca se constata ca tribunalul a pus in discutie tocmai legalitatea si temeinicia constatarilor din sentinta nr. 1856/ 2009, iar apararile pe care intimatii le-au formulat nu au fost analizate, ceea ce echivaleaza unei necercetari a fondului, fiind incalcat dreptul la proces echitabil consacrat de art. 6 din CEDO.

Prin cererea de recurs depusa la 13.08.2013 recurenta-pârâtă ., a susținut următoarele:

1 Critica Decizia Civila pentru nelegalitate, in temeiul art.304 alin 9 c.p.c. si art.5; art.19 si art 20 Lg.213/1998 .,in sensul ca regimul juridic al dreptului de proprietate publica al statului este stabilit de aceasta lege si imobilul de 3,95 ha si 0,9 ha nu este inscris in anexele HG 1704/2006 al inventarului centralizat aprobat de Guvern al bunurilor proprietate publice ale statului si nu se regaseste in alta horarire de Guvern care sa-i ateste includerea in proprietatile publice ale statului.

Suprafata revendicata de stat a fost si este teren din afara fondului forestier, care in anul 1952 provine din terenuri degradate, afectate instalatiilor de transport in zona drumului, poiene, terenuri cultivate agricol, constatate in dosarul nr. 2387/2011 cu incheierea nr.16.09.2011. Aceste terenuri nu au fost incluse potrivit prevederilor legale in fondul forestier printr-o Hotarire a Consiliului de Ministrii (cerinta impusa de art 1 si 2 din Lg. 3/1962, Decret nr. 45 /1969 din Lg. 10/1969 publicata in MOf. nr.32; art 1 Lg26/1996 si art1 Lg 46/2008 - "constituie fond forestier national terenuri incluse in conditiile legii in amenajamente silvice " )

Suprafata de 3,95 ha si 0,9 ha este inscrisa in categoria 1 functionala,ce sunt terenuri de protectie ,exceptate categoriei ce fac parte din terenurile prevazute in Anexa 1 pct.4 din Lg.213/1998 ,unde sunt mentionate terenurile de productie ( din categoria II functionala)

Din continutul motivarii deciziei civile constatam ca instanta nu a analizat daca acest teren de 3,95 ha si 0,9 ha a intrat in patrimoniul statului (cerinta impusa de art.35 alin. 1 Lg.18/1991 ). Motivarea instantei este strict limitata la a preciza ca padurile din lucrarea UP II D., dupa anul 1954 au fost nationalizate. Despre terenurile de 3,95 ha si 0,9 ha, ce nu au fost paduri in anul 1952, instanta nu contrazice aspectele invocate sau probele administrate si nu indica care este dovada ca acest teren a fost nationalizat (cind? de la cine? prin preluare abuziva sau daca a facut obiectul unei legii de reparatie? nu analizeza daca terenul este preluat cu sau fara titlu valabil, etc) Instanta de apel nu cerceteaza fondul cauzei ,iar probele dosarului nu sunt analizate .

Instanta de apel a pronuntat decizia civila in baza art 295 c.p.c., iar motivele apelului declarat impotriva SC1531/ 2012 .nu se refera la concret la terenul de 3,95 ha si 0,9 ha revendicat in cauza. Motivele cererii apelului sunt referitoare la terenurile fond forestier trup Sinesti in suprafata de 294,3 ha si la suprafata de 1414,3 ha a lucrarii de amenajare UP II D. /2003 .

Precizam ca nici suprafete le de 294,3 ha si 1414,3 ha nu sunt imobile proprietatii publice ale statului inscrise in listele anexelor HG 1704/2006 Aceste suprafete sunt terenuri incadrate la grupa 1 functionala exceptate Anexei Ipct.4 Lg.213/1998 si care nu fac parte din terenuri prevazute ca apartin domeniului public al statului la art 35 alin 2 Lg.18/1991.

2/ In temeiul art 304 alin. 4 c.p.c..: instanta de apel a incalcat art. 12 Lg.213/1998 ,deoarece a depasit atributiile puterii judecatoresti ,prin includerea terenului de 3,95 ha si 0,9 ha in imobilele proprietatii publice ale statului aferente domeniului public. Instanta de apel a incetat sa faca o opera de juristdictie, comportindu-se ca legiuitor si administrator al terenurilor revendicate SI al terenurilor de 294,3 ha Itrup Sinesti lUP II Dridu12003 .

Instanta de apel a nesocotit prevederile codului silvic existent in vigoare in perioada 1962-1996, .a incalcat evidenta lucrarii de amenajare silvica UP II D._ care gospodarea padurea Sinestii, la data constatarii dreptului de proprietate al Comunei Sinesti prin . UP II D._ .era intocmita cu respectarea dispozitiilor mentionate la art. 66 si art 75 din Lg.26/1996 si art .19(2) Lg .. 46/2008 fiind in concordanta cu situatia ce era stabilita si aprobata a obiectivului popas Sinesti Suprafata revendicata de 3,95 ha a fost si este afectata anexelor obiectiv Sinesti ,situat in .-constructii .Terenul popas Sinesti este inscris in mod distinct in evidentele cadastrle, pe harta programului PUGI anul 2000 aprobat de organele puterii administrative ,in favoarea Comunei Sinesti .

- Terenul în suprafață de 3,95 ha .este înscris în evidențele cadastrale ale Oficiului de Publicitate Imobiliară Ialomița în mod distinct față de terenurile ocolului silvic Urziceni aferente lucrării UP II D._ astfel:

-In planul de amplasament cadastral ,terenul de 3,95 ha este . programului PUG12000 ,terenul face parte din trupul ,G" popas Sinești. Trup ,G" este inscris unitate industiala poziția m.5 și este singura situată pe raza Corn. Sinești .In evidenta cadastrala in tabelul suprafetelor al hartii PUG /2000, pozitia 5 în trecut era incrisa cu suprafața de 3,25 ha, iar după anul 2000 are aprobată suprafata de 4,85 ha.

Din anul 2000 in evidentele cadastrale, Ocolul silvic Urziceni are înscrise terenurile Sinesti trup ,,1 " pe harta PUG/anul 2000, in registru la partida cadastrala m.8 terenurile aferente lucrarii UP II D._ sunt tarlalele 113 și 114 .In evidenta cadastrala OCPI I. Ocolul silvic Urziceni nu are inscis in evidenta si trupul ,G", .-au .,9 ha)

Prevederea art. 35 alin.1 din legea fondului funciar nr. 18/1991, avuta în vedere de instanță, nu este dispozitia incidentă din aceasta lege ca fiind aplicabila cu referire la terenuri ce apartin domeniului public al statului ci, art. 35 alin 2 din Lg.18/1991

Iar in concursul dintre legii ,legiuitorul a statuat la art .5 Lg.213/1998 ca in cauzele privind proprietatea publica ,domeniul public al statului sunt aplicabile dispozitiile din legea speciala Nr . 213/1998 . (in favoarea legii speciale s-a transat, conform principiului "specialia generalibus derogant ", prin Decizia nr.33/2008 emisa in recursul promovat in interesul legii de Sectiile Unite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ nr.l104/22.02.2010."

Nelegalitatea,motivarii Deciziei Civile m.69 A/2013 intemeiata pe art 35 alin1 Lg18 /1991 este determinata si de faptul ca terenul revendicat nu intruneste cele trei conditii prevazute de legiuitor .astfel :.

a./ Terenurile de 3,95 ha fosta .,9 ha poiana nu sunt intrate in patrimoniul statului in baza unei prevederi existente in vigoare pina la data de 01.01.1990, motivarea nu analizeza daca aceste terenuri au fost nationalizate .Mai mult decit atit nationalizarea este preluare abuziva emisa cu vicierea consimtamintului .Nationalizarea nu a facut obiectul unei legii de reparatie (alin-2 art 6 Lg.213/1998).

b./ Ceea de-a doua conditie nu este îndeplinită deoarece Unitatea Administrativ Teritorială a Corn. Sinești nu are finalizate lucrările sistemului de cadastru funciar general.

c,/ Iar cea de-a treia condiție menționată la art. 35 alin. 1 Lg. 18/1991, nu este îndeplinită avînd în vedere că suprafețele de 3,95 ha și 0,9 ha, sunt excedentare lucrarii UP II D. /2003 ( aspectul este consemnat si necontestat si în inscrisul depus la dosar .ce reprezinta un alt raport de expertiza intocmit cu reclamanta unde si S. R. a fost parte in cauza cu Nr ._ ).

Iar suprafetele de 3,95 ha si 0,9 ha nu sunt in terenurile trup ,1" Sinesti .nu sunt cuprinse in lucrarea UP II D. în vigoare, de la 01.01.2012 si nu sunt terenuri inscrise nici macar ,cu mențiunea ca fiind aflate în litigiu.

Potrivit Lg.165/2013, bunurile (mobile si imobile ) preluate abuziv de către stat, în perioada regimului comunist in anii 1945-1989, se restituie in natura și în cazurile în care sunt inscrise in proprietățile publice aflate în domeniul public al statului .

Decizia Civilă nr.69 A/20.06.2013 este întemeiată pe art.35 alin.1 din Lg 18/1991, iar potrivit art. 3 și art. 4 din Lg.165/20 13 dispozitiile sunt aplicabile și cererilor intemeiate in baza Lg.18/1991 aflate pe rolul instanțelor de judecată.

Pentru cererile aflate pe rolul instantelor de judecata ,in domeniul restituirii fondului forestier s-a dispus suspendarea conform art 7 (1) Lg.165/2013 si nicidecum constatarea dreptului de proprietate al statului pentru imobile preluate abuziv.

Consideram Decizia Civila nr.69 A/2013 ca fiind ne legala si din perspectiva acestui aspect. Preluarea prin nationalizare este declarata de lege abuziva emisa cu vicierea consimtamintului si care conform art 6 Lg.213/ 1998 si Lg.165/ 2013 nu constituie titlul statului valabil obtinut.

Altfel spus, . preluarii de catre stat de a fi abuziva pentru a combate proprietatea statului, dar nu raspunde unei intrebari simple: cum a dobandit . este ea insasi entitate a statului – unitate administrativ teritoriala, in ultima instanta tot entitate a statului? Daca terenul a fost preluat abuziv de la propriuetarul legitim de catre statul comunist, pentru a se pune problema caracterului abuziv in contextul Legii nr. 10/ 2001, este evident ca la fel de abuziva este, in contextul acestei legi, si detinerea exercitata de . este proprietarul legitim de la care a fost preluat terenul, ci entitatea statului uzurpator. Asadar, Curtea constata total lipsite de logica aceste aparari ale comunei Sinesti, facute cu pretentia comunei Sinesti de a se plasa pe pozitia persoanei care pune in discutie legalitatea preluarii, cand de fapt . a statului.

Instanta reține cu incalcarea art 19 si 20 alin2 din Lg.213/1998 ca la data pronuntarii . Jud. Urziceni, suprafetele de 3,95 ha si 0,9 ha aveau caracter inalienabil ,deoarece aceste suprafete nu erau inscrise proprietati publice aflate in domeniul public al statului in anexele aprobate cu HG 1704/ 2006.Motivarea nu are in vedere art. .3(1 )Lg.213/1998 care obliga instanta sa analizeze care este dovada si modul prevazute de lege ,respectiv art 6 si 7 Lg.213/ 1998.,prin care aceste terenuri au fost dobindite de stat, in baza carui titlu valabil ?

La pag.7 ultimul rind al alin.7 ,instanta nu a observat ca Lg.213/1998, nu atesta, lucrarea de amenajare silvica ca fiind "reprezentata de lege", dovada dreptului de proprietate publica al statului ,asupra terenului in litigiu sau asupra terenurilor de 294,3 ha Trup Sinesti / UP II D._ Lucrarea de amenajare este mentionata si definita in Anexa la pct.2 din legea codului silvic nr.46/2008 ca fiind "act de gestiune cu continut tehnico-organizaroric si economic fundamentat ecologic "; Lucrarea UP II D. /2003 este precizata si in adresa nr4513/20 Il a Ministerului Mediului si Padurilor ,act cu caracter administrativ intocmit unilateral fara valoare juridica de act normativ "

La pag.7 alin.( 2 si 3) motivarea instanta incalca legea cadastrului nr.7/1996 si evidentele detinute de Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara I. deoarece in registru la partida nr.8 a ocolului silvic Urziceni suprafata de 294,3 / trup Sinesti lUP II D. /2003 (tarlalele 114 si 113), la rubrica privind situatia juridica a proprietatii suprafetei de 294,3 ha nu este efectuata nici o inscriere. S. R. in perioada 1983-1984 pina la 30.03.2009 nu este inscris proprietar al terenurilor tarlalelor 114 si 113 aflate in evidenta ocolului silvic Urziceni ..

Oficiul de Publicitate Imobiliara I. nu detine in evidentele cadastrale mentiuni cu privire la existenta terenurilor Sinesti ca fiind in listele anexelor HG 1704/2006 a domeniului public al statului sau in baza altei Hotaririi de Guvern .

Aspectul retinut de instanta in motivare (la pag 7 alin3 ) ca suprafata de 294,3 ha este in domeniul public al statului" intrucit sunt cuprinse in categoria bunurilor prevazute in Anexa 1 pct.4 din Lg .. 213/1998 ,reprezentind paduri ce apartin fondului forestier care nu sunt proprietate privata " nu este conforma cu prevederile Anexei 1 pct.4 Lg.213/1998 ,deoarece:

1. Suprafata de 294,3 halUP II D. /2003 ,face parte ( dintr-o alta categorie) respectiv din terenuri de protectie (din grupa 1 functionala) exceptate in Anexa 1 pct.4 Lg.213/ 1998 .

In primul rind aratam ca legiuitorul in Anexa precizeaza ca bunurile sunt cu caracter ,exemplificativ" ,iar in al doilea rind terenurile prevazute in Anexa 1 pct.4 Lg.213/1998 sunt cele de productie din categoria Il functionaia

2. Suprafata de 294,3 ha nu face parte din categoria terenurilor proprietatea statului ce apartin domeniul public, la art 35 alin.2 Lg.18/1991 3. Iar suprafata de 294,3 ha a fondului forestier trup Sinesti (tarlaua 114 si 113 ) este trecuta in conditiile legii, in domeniul privat al statului, inclusa in patrimoniul persoanei juridice Romsilva:

Suprafata de 294,3 ha trup Sinesti face parte din suprafata fondului forestier inventariata la data de 01.01.1990 existenta in amenajamente silvice.Potrivit dispozitiilor art.9 HG.1335/1990 suprafata fondului forestier este inclusa in patrimoniul si in proprietatea unitatii Romsilva (infiintata cu Lg.15/1990).

In baza art. 4 HG. 834/in anul 1991 ( initiala), pentru terenurile fond forestier incluse in patrimoniul Romsilva, care nu fac parte din domeniul public al statului,( mentionate in art.35 aIin.2 Lg.18/1991 si care nu sunt inscrise nici in prezent in listele JIG 1704/2006) s-a dispus trecerea suprafetelor fondului forestier in domeniul privat al statului.

Considera relevant si faptul ca reclamanta a promovat actiunea de revendicare a terenului de 3,95 ha si 0,9 ha pe calea dreptului comun pentru terenuri aflate in circuitul civil ca a achitat taxele stabilite terenurilor aflate in circuitul civil conforme cu ghidul notarilor .

Cererea dedusa judecatii in apel, prin Decizia Civila nr.69 A/20 13 este solutionata de Sectia Civila a Tribunalului lalomita si nu de Sectia de C. -Administrativ Reclamanta insasi ,pe prima pagina la ultimul aliniat al cererii principale, precizeza ca terenul de 3,95 ha se afla in continuarea" proprietatii RNP -Romsilva, Directia silvica lalomita .

R. autonoma Romsilva in anul 1997, urmare a reglementarilor dispuse prin mi 2 si art 12 din OUG nr.30/1997, nu a fost exceptata de la reorganizare in persoana juridica, societate comerciala la care si statul este actionar.

Directia silvica I. este inscrisa "firma "la Registrul Comertului I., unitate de gradul 3 care in conformitate cu prevederile Normelor Tehnice nr.5/2000 de amenajare ale codului silvic Lg.46/2008 administreaza terenuri proprietatii private ale persoanelor juridice.

F. de regementarile dispuse prin Hotarari de Guvern stabilite fondului forestier al tarii ,aspectul retinut de instanta de apel in motivarea Deciziei Civile m.69 A/2013, referitor la suprafata de 294,3 ha a trupului Sinesti din UP II D. /2003 este, ca apartine domeniului public al statului si incalca art. 8 alin. 3 din Legea nr. 213/ 1998.

Deoarece, trecerea in domeniul public al statului a suprafetei de 294,3 ha din patrimoniul unitatii Romsilva se face cu plata .cu acordul adunarii generate .sau in lipsa acestui acord prin procedura exproprierii pentru cauza de utilitate publica si nu pe cale judecatoreasca.

Cu privire la darea in administrare a terenului de 3,95 ha si 0,9 ha, motivarea deciziei incalca (alin 1,2-,3) din art 12 si art 14, art 15 din legea proprietatii publice nr.213/1998. Fiind stabilit de lege ca darea in administrarea se realizeaza prin licitatii publice pe cale administrativa in limitele si in conditiile contractului de administrare ,prin care este atribiuit imobilul potrivit specificului si poate fi data regiilor autonome ,prefecturilor, administratiei publice centrale sau locale ,altor institutii publice de interes national ,judetean sau local.

Legea nr.213/1998 ,nu prevede ca darea in administrare se poate realiza si de puterea judecatoresca, care nu are dispozitii in baza carora sa incheie in numele statului contractul de administrare (cu limite ,clauze .obligatii s drepturi pe care numai partile responsabile le stabilesc ).

Cu referire la terenul de 3,95 ha si 0,9 ha este inscris in favoarea Comunei Sinesti in programul PUGi2000. Decizia Civila nr. 69 A/20 13 incalca legea administratiei publice care nu are prevazuta de lege ca modificarea programului PUG/2000 al Comunei Sinesti ,poate fii modificat de Instanta Sectiei Civile a Tribunalului I. .

Dispozitia instantei de apel incalca legea cadastrului nr.7 /1996 .Deoarece .Oficiul de Publicitate Imibiliara are obligatia respectarii legii speciale prevazuta la art 19 si art 20 Lg.213/1998 ,in sensul ca terenul de 3,95 si 0,9 ha poate fi inscris proprietate publica in evidente cadastrale, nu la data raminerii irevocabile a Deciziei Civile nr69 / 2013 ci la data publicarii in MOf a acestui teren ca este inscris si aprobat prin hotarire de guvern proprietate publica a statului si este inventariat in anexele HG 1704/2006 ce se reactualizeza anual.

In motivare la pag.7 primul rand al alin.7 ,instanta retine ca nu s-a probat ca terenul revendicat de reclamanta a iesit din proprietatea publica a statului in conditiile legii. Apectul retinut este nelegal deoarece sarcina prohei revenea reclamantei care nu a probat ca terenul este proprietate publica a statului (conform legii Nr.213/1998 ) inscris in HG.1704/2006

Potrivit prevederilor alin. 2 art. 10 din legea proprietatii publice nr.213/1998, (in cazul in care imobilul de 3,95 ha si 0,9 ha ar fii fost inscris in domeniul public) trecerea este prevazuta de lege ca se realizeza dupa caz si ca poate fi atacata la Sectia de C.¬Administrativ si nu la Sectia Civila a Tribunalului I. .

Considera ca sunt incalcate de instanta de apel prevederile art 295 C.p.c. deoarece prin cererea apelului declarat impotriva . nu a solicitat reanalizeza concluzia instantei de fond retinuta la pag 14 alin.5 ca suprafata de 3,95 ha " a fost si este din afara fondului forestier national". Cu toate acestea in motivare ( la pag 6 alin 4) fara a fi investita si fara a indica care este Hotarirea Consiliului de Ministri prin care aceasta suprafata de 3,95 ha a fost dovedita inclusa in conditiile legii in fondul forestier, instanta retine cu incalcarea codurilor silvice ca terenul ( de 3,95 ha si 0,9 ha ) "face parte din fondul forestier national ".

Avand in vedere dezbaterile apelului in urma carora s-a analizat valabilitatea termenului limita prevazut la art 20, alin.2 Lg.46/2008, al lucrarii UP II D. /2003 ce era in vigoare de la 01.01.2002 -pina la 01.01.2012 .apreciem ca decizia CIVila este nelegala .Din dezbaterile consemnate in incheierea din 12.03.2013 a rezultat necesitatea incuviintarii in apel a probei ce a fost admisa si administrata ,respectiv lucrarea UP II D. /2012. Lucrare pe care instanta nu a avut-o in vedere incalcind art 292 C.p.C. si a pronuntat decizia civila analizind lucrarea UP Il D. /2003 care nu era in ternenul legal prevazut de lege al valabilitatii.

La motivul 1 pct.5 al cererii de apel. solicitat de reclamanta privind reaua credinta a dobinditorilor B. si B. asupra terenului de 3,95 ha, instanta retine (la pag 8 alin2 ) ca "este irelevanta buna sau reaua credinta a piritilor " .Aspectul retinut este cu incalcarea art Il lit.c" din Lg.2l3/1998, deoarece buna credinta este irelevanta numai in cazurile prevazute de lege .respectiv pentru bunuri mobile ce nu pot fi dobindite de alte persoane, prin uzucapiune sau prin efectul bunei credinte.

Ori in prezenta cauza situatia terenului de 3,95 ha este:

1. B. imobil potrivit art. 471 C.C. " actiunea tinde la revendicarea unui bun” si nu a unui bun mobil.

2. Suprafata de 3,95 ha se afla in posesia numitiilor B. si B. si nu este dobindit prin uzucapiune sau ca efect al bunei credinte, ci este dobindit in puterea unui titlu oneros.translativ de proprietate sentinta 2895/2009 definitiv si irevocabil. Imobilul de 3,95 ha provine de la proprietarul . acest teren in baza S.C.1856 / 2009 a Jud. Urziceru definitiva si irevocabila .

3. Si la data punerii in posesie a numitilor B. si B. terenul de 3,95 ha era inscris definitiv in evidente cadastrale in favoarea Comunei Sinesti, nu avea mei o actiune deschisa pe rolul instantelor de judecata .nu exista nici o contestatie la titlul comunei ,limitele celor doua tarlaie 114 si 115 erau verificate act in evidentele cadastrale ale OCPI Ialomia . cit si intre vecini era confirmat ca nu sunt suprapunerii de terenuri sau incalcarii de limite . Procesul verbal de buna vecinatate semnat la data de 17.08.2009/ si inregistrat produce efecte juridice, este inscris cu valoare juridica retinut de instanta de fond si necriticat nici de instanta de apel. ( motivarea instantei de apel se refera la cel de al doilea proces verbal .respectiv la procesul vebal de punere in posesie al . de executorul judecatoresc si inregistrat cinci luni mai tirziu la sediul reclamantei sub DJ".3685/18.12.2009 .

Legea cadastrului si codul civil prevede ca buna credinta are relevanta si produce efecte juridice avind in vedere si faptul ca la data punerii in posesie a numitilor B. si B. in anul 2010, in cartea funciara terenul de 3,95 ha ,nu avea inscris nici un viciu ,ca noi proprietarii s-au adresat reclamantei Regiei Nationale a Padurilor ,Directiei silvice I. cu solicitarea de a emite catre OCAOTA (oficiul de cadastru si publicitate imobiliara) .adresa ce a fost emisa cu nrI_10 in vederea aplicarii taxei de intabulare a terenului pe numele B. si B.. Intabularea terenului de 3,95 ha pe numele B. si B. este ramasa definitiva prin neapelare si nu a fost contestata.

Cu referire la dobinditorii B. si B., motivarea este nelegala deoarece buna credinta are relevanta, iar Constitutia ce este Legea Fundamentala, apara proprietatea privata si o declara inviolabila.

In concluzie, instanta de apel a comparat SC1856_ def si irev si SC2895/2009 def.si irev, terenuri puse in posesie ,recunoscute de S. R. .prin Ministerul Mediului si Padurilor cu adresa 4513/2011 .Terenuri care au procese verbale de buna vecinatate semnate intre reclamanta si . del 7,08.2009 in calitate de vecini ,prin care este confirmat ca nu sunt suprapuneri de suprafete sau incalcarii de limite intre parcclcle 1114 si 115.

Pretinsul titlu de proprietate al statului asupra acestui teren afirmat ca este teren intrat in proprietatea statului prin nationalizare ,nu este dovedit ; iar legea de nationalizarea este declarata de lege ca nu produce efecte de titlu valabil ; terenurile din lucrarea de amenajare UP II D._ III evidentele cadastrale sunt alte terenuri respectiv tarlalele 114 si 113; lucrarea UP II D._ la data pronuntarii deciziei civile in apel era inscris peste termenul legal al valabilitatii; lucrarea de amenajare ,nu este recunoscuta de nici o lege drept titlu de proprietate al statului asupra terenurilor.

În motivarea recursului formulat, după expunerea istoricului cauzei, recurentul-intervenient S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița, arată următoarele:

Hotararea instantei de apel cu privire la respingerea capatului de cerere avand ca obiect granituirea proprietatilor este nelegala si netemeinica pentru urmatoarele considerente:

Potrivit considerentelor hotararii instantei de apel, delimitarea terenului se realizeaza, in conditiile speciale prevazute de lege, chiar de catre reclamanta, iar potrivit art. 21 alin. 6 si 7 din legea nr. 46/2008, semnele de hotar se stabilesc prin normele tehnice pentru amenajarea padurilor, prin respectarea principiilor Codului civil.

In principiu, granituirea reprezinta o operatie de determinare prin semne exterioare a limitelor dintre doua proprietati vecine, actiune exercitata in scopul stabilirii traseului real pe care trebuie sa il urmeze hotarul, fiind intemeiata pe dispozitiile art. 584 din Codul civil. Aceasta poate avea loc prin conventia partilor sau prin hotarare judecatoreasca.

De aici rezulta ca granituirea, menita sa apere dreptul de proprietate, se poate dispune atat in cazul inexistentei unei delimitari intre proprietati, cat si in situatia in care astfel de semne exterioare exista, dar sunt contestate de parti (a se vedea C. Crisu, S. Crisu- "Practica si literatura juridica 1994-1997; Curtea Suprema de Justitie, sectia civila, decizia nr. 1330/5.05.1995).

In speta, asa cum rezulta din cererea completatoare, conform raportului de expertiza topografic a intocmit in dosarul nr. 2308/_, in urma masuratorilor din teren, pe linia perimetrului padurii, la trunchiul copacilor, s-a intocmit schita anexa nr. 1, din care au rezultat suprafetele de 227,27 ha si de 0,91 ha, iar suprafata totala masurata la trunchiul copacilor este de 299,16 ha, determinata prin insumarea suprafetelor. Identificarea si pozitionarea suprafetelor de padure ce au depasit limita hotarului s-a efectuat prin masuratori pe toate laturile in punctele alese astfel incat sa fie reprezentata in mod real situatia de teren.

Pe baza masuratorilor s-a constatat ca urmatoarele suprafete au depasit limita hotarului de padure.

In concluzie, suprafata de padure, ce a depasit linia de hotar determinata prin insumarea tuturor suprafetelor pe cele trei laturi masurate in teren, este de 4,86 ha.

Desi actiunea in granituire nu implica obligatia reclamantului de a dovedi dreptul sau de proprietate cu privire la portiunile de teren asupra carora are a se stabili hotamicia, cand prin aceasta se cere insa o parte detenninata din terenul limitrof, pe care vecinul ar detine-o fara drept, granituirea implica o revendicare, iar reclamantul trebuie sa-si dovedeasca dreptul.

.. 21 alin. 6 si 7 din legea nr. 46/2008, avute in vedere de instanta de fond la pronuntarea solutiei de respingere a capatului de cerere privind granituirea, prevad ca semnele de hotar se stabilesc prin normele tehnice pentru amenajarea padurilor si reprezinta baza de referinta a cadastrului forestier. Insa, actul normativ mentionat anterior nu exclude efectuarea acestei operatiuni pe cale judiciara.

In acest sens, Tribunalul Suprem si actuala Inalta Curte de Casatie si Justitie au stabilit ca, in sensul art. 584 din Codul civil, granituirea constituie o operatiune de delimitare prin semne exterioare a limitelor dintre proprietati invecinate. In caz de conflict, ea se realizeaza pe cale judecatoreasca nu numai atunci cand intre proprietati nu au existat niciodata semne exterioare de hotar, ci si atunci cand atare semne exista, dar sunt controversate, situatie care implica si o revendicare (Tribunalul Suprem, sentintele civile 1303/1982, 781/1979,255/1982, ICCJ- decizia civila 713/1992), cele doua actiuni fiind strans corelate si exercitate impreuna, ca si in cauza dedusa judecatii.

Astfel, granituirea se poate realiza si pe cale judecatoreasca, o solutie contrara nesocotind sub aspectul dreptului de acces liber la justitie dispozitiile art. 21 din Constitutia Romaniei, dar si ale celor ale art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor si Libertatilor Fundamentale, prevederi care fac parte din dreptul intern, avand aplicabilitate directa, conform prevederilor art. 11 si art. 20 din legea fundamentala.

In caz de conflict, prin actiunea in granituire se urmareste determinarea, prin hotarare judecatoreasca, a limitelor dintre proprietati si stabilirea traseului real pe care trebuie sa-l urmeze titularul.

In literatura juridica si in practica judecatoreasca s-a aratat ca granituirea, in raport cu titularii dreptului real asupra celor doua fonduri, este, pe de o parte, o obligatie reala de a face (propter rem), iar, pe de alta parte, privita exclusiv din punct de vedere al celui care o solicita, este un atribut al dreptului real. Aceasta constructie juridica, alcatuita dintr-un drept si o obligatie, este un atribut esential al dreptului de proprietate.

Actiunea in granituire isi justifica ratiunea atat in cazul inexistentei unei delimitari intre proprietati, cat si in situatia in care astfel de semne exista, dar nu au fost stabilite prin intelegerea partilor sau prin hotarare judecatoreasca si sunt contestate de parti.

Solutionand recursurile declarate, in raport de criticile dezvoltate, Curtea constata urmatoarele:

Curtea va respinge recursurile declarate de parati, ca nefondate, in baza art. 312 C.pr. civ, pentru urmatoarele motive:

Sunt nefondate motivele de recurs prevazute de art. 304 pct. 3 si 4 C.pr.civ. invocate de recurentii parati.

Astfel, Curtea constata nefondate criticile referitoare la incalcarea normelor de competenta, constatand ca in cauza competenta materiala a fost stabilita prin sentinta de declinare a competentei nr. 2828 F/13.12.2011 pronuntata de Tribunalul I., ramasa irevocabila, iar pe de alta parte Curtea constata ca obiectul cererii il constituie o cerere de revendicare si de granituire, ceea ce atrage competenta instantei civile in solutionarea cauzei, in raport de art. 1 C.pr.civ. ( fata de valoarea obiectului litigiului, necontestata).

Litigiul nu avea ca obiect ”delimitarea domeniului public”, cum sustin recurentii, iar aprecierea instantei asupra caracterului proprietatii statului asupra terenului intra in mod logic si inerent in obiectul analizei raportat la obiectul cererii de chemare in judecata, nereprezetand catusi de putin o depasire a limitelor competentei generale a instantelor.

Instanta nu face operatiuni de delimitare a domeniului public de cel privat si nici de trecere a terenului din domeniul public in domeniul privat al unuia sau altuia dintre titulari, dupa cum nu face nici inventar al bunurilor domeniu public sau alta modificare a regimului juridic al terenului, pentru a se ”comporta ca legiuitor și administrator al acestui teren” si a incalca in vreun fel limitele atributiilor instantelor de judecata si dispozitiile legale invocate de recurentii parati, inclusiv ale Lg.213/1998, ci doar constata, raportat la actele dosarului, care este situatia juridica a terenului. Aceasta constatare si analiza cade in mod inevitabil in atributiile instantei de judecata, in raport de obiectul litigiului. In ce priveste faptul ca terenul nu se regăsește în nicio Hotarare de Guvern care să-i ateste regimul juridic de teren inclus în domeniul public al statului sau alte aspecte care ar demonstra, considera recurentii parati, faptul ca terenul nu ar fi domeniu public al statului, Curtea constata ca aceasta reprezinta o apreciere pe fondul cauzei.

Referitor la existenta unui contract de administrare cu Romsilva, Curtea constata ca dreptul de administrate al acesteia pentru fondul forestier proprietate de stat decurge din lege, respectiv cele doua legi mentionate mai sus ( art. 10 Legea nr. 26/ 1996 si art. 10 din Legea nr. 46/ 2008 ), nefiind necesara existenta unui asemenea contract de administrare. Asadar, nu instanta a acordat un drept de administrare, cu încălcarea art.12 din Legea nr. 213/1998, cum sustin recurentii parati, ci acest drept decurge direct din lege, in mod expres, contrar sustinerilor recurentilor parati. .

Asadar, nu s-au incalcat atributiile puterii judecătorești, dupa cum nici nu s-a incalcat competenta altei instante de judecata, pentru a fi intemeiate motivele de recurs prevazute de art. 304 pct. 3 si 4 cod procedura civilă.

Curtea constata totodata nefondate si criticile de nemotivare corespunzatoare a deciziei recurate, dezvoltate in contextul art. 304 pct. 7 C.pr.civ., analiza deciziei relevand ca aceasta a fost motivata cu respectarea disp. art. 261 pct. 5 C.pr.civ., ceea ce atrage si caracterul nefondat al sustinerii ca nu a fost cercetat fondul cauzei si ca a fost incalcat dreptul la proces echitabil al recurentilor parati.

Astfel, o hotarare judecatoreasca trebuie sa expuna argumentele de fapt si de drept care au sustinut solutia pronuntata si care transeaza cauza, raspunzand implicit sau expres argumentelor expuse de parti. Nu este necesar ( si de altfel, nici posibil de multe ori ) sa se raspunda punctual fiecarei sustineri a partilor, fiind suficient a se expune argumentele care transeaza in mod direct sau implicit aceste aparari.

Tribunalul a expus in cauza prezenta in mod clar si complet argumentele avute in vedere la pronuntarea solutiei pronuntate, . si convingatoare, argumente care raspundeau sustinerilor si apararilor partilor, transand in mod evident in fapt si in drept chestiunile puse in discutie prin aceste aparari.

Curtea constata nefondate si criticile de incalcare a dispozitiilor art. 295 C.pr.civ., prin aceea ca instanta de apel s-ar fi pronuntat asupra unor aspecte care nu au fost invocate prin motivele de apel.

In mod evident, apelurile declarate puneau in discutie dreptul de proprietate al partilor si situatia juridica a terenului, atragand, in contextul art. 295 C.pr.civ., o devolutie totala asupra cauzei, iar instanta de apel exact acest lucru l-a facut, analizand cauza din perspectiva apararilor formulate in apel si in fata instantei de fond, cu respectarea disp. art. 292 si 295 C.pr.civ..

Dispozitiile art. 295 C.pr.civ. nu semnifica faptul ca instanta de control judiciar nu poate sa reanalizeze anumite aspecte de fapt sau de drept care nu apar in mod direct in cererea si motivele de apel, ci ca rejudecarea are loc numai in limitele fixate prin cererea de apel referitoare la cadrul procesual subiectiv si obiectiv, in privinta aspectelor care constituie insa aparari instanta de apel putand sa se raporteze conform art. 292 C.pr.civ. la toate sustinerile si aspectele invocate atat in apel, cat si in fata instantei de fond, dupa cum poate sa puna in discutie si sa aiba in vedere aspecte invocate din oficiu, conform art. 129 C.pr.civ..

Sunt total nefondate sustinerile recurentei . de apel nu ar fi vizat terenul de 3,95 ha si 0,9 ha revendicat in cauza, fiind evident din lecturarea acestora ca apelul era declarat cu referire directa la obiectul judecatii si care il reprezentau aceste terenuri, dupa cum este total nefondata critica in sensul ca prin cererea de apel reclamantul nu a solicitat reanalizeza concluzia instantei de fond retinuta la pag 14 alin.5 ca suprafata de 3,95 ha " a fost si este din afara fondului forestier national". Asa cum am aratat, intreaga dezvoltare a apelului este in sensul ca terenul este proprietate publica, fond forestier national, iar obiectul analizei deschise in cauza includea in mod inevitabil acest aspect.

Tot nefondate sunt si sustinerile ca Instanța de apel prin dispozitivul deciziei civile nr. 69 A/2013 a dispus ceea ce nu s-a cerut, anume ca suprafața de 4,86 ha (3,95 ha și 0,9 ha) sa fie lăsata în liniștita posesie și administrare unității Romsilva, asa cum chiar recurentii parati arata prin cererea completatoare reclamanta aratand ca are drept de administrare asupra terenului, asadar protectia acestui drept s-a solicitat, dreptul de proprietate fiind recunoscut in favoarea statului insusi.

Curtea constata in continuare ca fiind nefondate criticile dezvoltate de recurentii parati pe fondul cauzei, referitor la pretinsa incalcare sau aplicare gresita de catre tribunal a dispozitiilor legale, motiv de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ..

Astfel, Curtea constata fondata apreciarea tribunalului ca terenul in discutie este proprietate de stat.

Curtea constata ca parata . toata pararea cu ignorarea calitatii sale esentiale de entitate a statului si fara sa puna in discutie modul in care ea insasi a dobandit proprietatea asupra terenului. Situatia paratilor persoane fizice subdobanditori de la . din situatia comunei Sinesti.

Anume, . mod insistent lipsa dovezii modului in care terenul a intrat in proprietatea statului si caracterul viciat al preluarii de catre stat, ignorand ca ea insasi nu a dobandit pe alta cale terenul decat tot de la stat, iar nu prin acte juridice de la un anume proprietar sau alt mod de dobandire a proprietatii fara legatura cu preluarea de catre stat a terenului.

Astfel, este elementar ca pe toata durata regimului comunist proprietatea era doar a statului, neexistand proprietatea unitatii administrativ teritoriale. Mai existau ca forme de proprietate proprietatea cooperatista si proprietatea personala, forme de proprietate care nu au legatura cu cauza prezenta.

De altfel, terenul in discutie apare ca fiind proprietate de stat încă din anul 1945, așa cum rezultă din Amenajamentul pădurilor Statului din Ocolul Silvic Brănești, județul Ilfov, filele 80-81 dosar apel, în care se menționează că statul a intrat în posesia pădurilor ca urmare a Secularizării Averilor Mânăstirești în anul 1864, fila 285 dosar apel. Suprafețele revendicate, așa cum sunt identificate ca amplasament în sentința civilă nr. 1856/24.07.2009 a Judecătoriei Urziceni, sunt evidențiate ulterior ca făcând parte din Amenajamentul silvic U.P.II P., întocmit în anul 1953 – fila 282. Astfel cum a retinut tribunalul, suprafața de 294,3 ha era înregistrată în Amenajamentului Ocolului Silvic al UP II D. - ediția 2003 și figura în evidențele cadastrale pentru perioada 1983-1984 și până în 2009, ca proprietate a statului administrată de R. Națională a Pădurilor – Romsilva.

Oricum, si fara aceste elemente de fapt retinute de tribunal in mod concret, date fiind formele de proprietate existente pe durata regimului comunist, este fara putinta de tagada ca, de vreme ce nu a fost proprietate individuala sau cooperatista ( ipoteze pe care nici macar recurentii parati nu le sustin ), acest teren era pe durata regimului comunist proprietatea statului ( asa zisa proprietate socialista a intregului popor ), iar nu a unitatii administrativ teritoriale, pentru simplul motiv ca legislatia acelei perioade nu prevedea drept de proprietate al unitatii administrativ teritoriale asupra imobilelor.

Dupa anul 1989 s-a pus problema ”impartirii” proprietatii intre stat – la nivel central asadar – si unitatile administrativ teritoriale, la nivel local.

Aceasta este chestiunea centrala in discutie in cauza, anume de a stabili daca proprietatea acestui teren a fost a comunei Sinesti sau a statului insusi dupa dec. 1989.

Aceasta chestiune se transeaza in raport de dispozitiile legale incidente, respectiv Legea nr. 18/ 1991, HG nr. 113/ 1992 si Legea nr. 213/ 1998.

Potrivit art. 35 alin. 1 din Legea nr. 18/1991 :“Terenurile proprietatea statului sunt acele suprafețe intrate în patrimoniul său în conformitate cu prevederile legale existente până la data de 1 ianuarie 1990 și înregistrate ca atare în sistemul de evidență al cadastrului funciar general și în amenajamentele silvice”.

Asadar, conform acestui text terenul care a intrat in patrimoniul statului anterior datei de 01.01.1990 si care la aceasta data este inregistrat ca atare în sistemul de evidență al cadastrului funciar general și în amenajamentele silvic este proprietate de stat.

In cauza, terenul in litigiu indeplineste aceste conditii, anume intrase in patrimoniul statului anterior datei de 01.01.1990 și figura în evidențele cadastrale pentru perioada 1983-1984 și până în 2009, ca proprietate a statului administrată de R. Națională a Pădurilor – Romsilva.

In ce priveste cadrul legal ulterior Legii nr. 18/ 1991, invocat de recurentii parati, Curtea constata ca acesta nu aduce modificari de natura sa infranga dreptul recunoscut prin art. 35 alin. 1 din Legea nr. 18/ 1991 in favoarea statului.

Astfel, Legea nr. 213/ 1998, invocata de recurentii parati, se preocupa de delimitarea generica intre domeniul public si domeniul privat, iar anumite texte vizeaza insasi existenta sau inexistenta dreptului de proprietate.

Relevanta cu privire la acest aspect al existentei insusi dreptului de proprietate prezinta textul art. 6 din lege ( conform caruia ” (1) Fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat. (2) Bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație. (3) Instanțele judecătorești sunt competente să stabilească valabilitatea titlului”.).

Acest text trateaza asadar problema preluarii cu titlu valabil si care poate influenta . a dreptului de proprietate de catre stat.

In cauza recurentii parati au facut sustineri inclusiv la aceste aspecte, invocand lipsa dovezilor referitoare la preluarea cu titlu valabil de catre stat, caracterul abuziv al preluarii etc..

Curtea constata ca in cauza nu prezinta nicio relevanta disp. art. 6 din Legea nr. 213/ 1998 si nici aspectele referitoare la caracterul preluarii de catre stat, pentru argumentele care vor fi expuse in continuare: .

Textul art. 6 din Legea nr. 213/ 1998 vizeaza raporturile juridice dintre stat si proprietarul deposedat de statul comunist, in raporturile dintre acestea punandu-se problema caracterului preluarii de catre stat de a fi facuta cu titlu sau fara titlu valabil si in raporturile dintre acestea instanta putand analiza aceasta preluare ( cu conditia inexistentei unei legi speciale de reparatie ).

Or, in cauza prezenta nu este in discutie catusi de putin un asemenea raport juridic, caci . B. si B. nu sunt catusi de putin asemenea proprietari deposedati.

Paratii par sa ignore complet propria lor situatie, anume faptul ca insasi . ca este proprietar ( pana la momentul instrainarii catre paratii persoane fizice ) tot in calitatea sa de unitate administrativ teritoriala a statului roman, deci de entitate a statului, care a detinut in aceasta calitate, nu in baza unui act juridic de drept civil sau a unui alt act de transfer de proprietate. Asadar, daca statul roman a preluat abuziv propritatea, . proprietatea in persoana sa este evident ca se afla in continuarea aceleiasi detineri a statului si continua acelasi caracter abuziv al detinerii – raportat la adevaratul proprietar deposedat de statul comunist.

Asadar, daca recurentii parati fac apel la criterii de valabilitate a preluarii terenului de catre stat de la diferiti proprietari particulari, aceeasi problema se pune si in ce priveste pe insasi . aceasta nu poate prezenta un titlu de proprietate de natura celui pe care sustine ca ar trebui sa il prezinte statul. Iar daca preluarea terenului s-a facut in mod abuziv de catre stat, acelasi caracter abuziv se reflecta si asupra pretinsului drept al comunei Sinesti, astfel ca acesta nu se poate prevala in favoarea sa de eventualele vicii ale preluarii operate de la proprietarii particulari anteriori.

Totusi, in discutie nu este un particular, ci . teritoriala, care a dobandit detinerea terenurilor prin mecanismele reglementate de legislatia ulterioara anului 1990 de delimitare a proprietatii statului de proprietatea unitatilor administrativ teritoriale. Or, din perspectiva art. 6 din Legea nr. 213/ 1998 . afla pe pozitia persoanei deposedate de statul comunist pentru a face discutii referitor la valabilitatea titlului de preluare, ci se afla pe pozitia de continuator al statului comunist.

Pentru aceste motive, sunt inlaturate de catre Curte toate sustinerile recurentilor parati referitoare la lipsa dovezilor referitoare la legalitatea si valabilitatea modului de preluare de catre stat a terenului, iar in acest context de incalcare a Legii nr. 213/ 1998, aceste aspecte putand face obiectul discutiei la cererea persoanei de la care s-au preluat aceste terenuri de catre stat.

Cu atat mai mult nu are nicio legatura cu prezenta cauza Legea nr. 165/ 2013, invocata de recurentii parati, aceasta lege reglementand cu totul alte situatii, care privesc tot raporturile de restituire a proprietatii catre proprietarii deposedati de statul comunist.

Asadar, Curtea constata ca insasi . in pozitia de a explica la randul sau modul de dobandire de catre ea a dreptului de proprietate asupra terenului, sentinta civila nr. 1856/ 2009 a Judecatoriei Urziceni, pronuntata . pasiv care nu a inclus pe reclamanta si interveniente neimpunandu-se la acest moment cu autoritate de lucru judecat, fata de lipsa identitatii de parti.

In ce priveste sentinta civila nr. 1856/ 2009, Curtea constata ca aceasta nu poate fi considerata ca a avut efect translativ de proprietate, cum sustin recurentii parati, un asemenea efect putand fi produs numai in situatia existentei unui transfer de proprietate de la proprietar la parata . sentinta a fost pronuntata in contradictoriu cu B. L. si B. N., care in nici un caz nu erau proprietari la acel moment, fara sa fie grefata pe un act juridic care sa poata avea drept consecinta un asemenea transfer de proprietate. Nu se constata si nu se realizeaza prin respectiva sentinta vreun transfer de proprietate de la vreun proprietar catre . sentinte relevand ca de fapt instanta nu a identificat la acel moment niciun mod de dobandire de catre . de proprietate si nu a facut practic nicio analiza in acest sens, ci a apreciat sumar ca este incident art. 4 din Legea nr. 213/ 1998 si ca terenul este proprietate privata a comunei Sinesti, de vreme ce nu este proprietate publica declarata ca atare si este pe teritoriul comunei. Nu este asadar vorba in cauza de vreun efect translativ de proprietate, pentru ca nu este in discutie niciun transfer de proprietate.

Curtea apreciaza, spre deosebire de instanta de apel, ca aceasta sentinta nu are nici efect constitutiv de drepturi, caci nu se pune problema ca prin aceasta sentinta s-a nascut in patrimoniul comunei Sinesti vreun drept de proprietate, ci aceasta sentinta s-a dorit a fi una declarativa de drepturi preexistente.

Constituirea unui drept de proprietate semnifica nasterea unui drept inexistent ca atare anterior, deci pune in discutie un drept de proprietate care nu a existat anterior ca realitate juridica si se naste, apare, se constituie ”pentru prima oara”. De fiecare data insa cand dreptul de proprietate a existat anterior, numai ca a apartinut unui alt titular, unui alt patrimoniu, nu suntem in prezenta unei constituiri a dreptului. Iar cand vorbim de o hotarare judecatoreasca constitutiva de drepturi, trebuie sa fim in prezenta unei constituiri a dreptului in mod direct prin acea hotarare, iar nu prinalt mijloc legal.

De aceea, in cauza sentinta in discutie nu poate fi considerata in niciun caz ca fiind constitutiva de drepturi, ci acea hotarare se doreste declarativa de drepturi preexistente, raportat la obiectul cererii astfel solutionate – actiune in constatare. De altfel, instanta motiveaza admiterea cererii pe ideea preexistentei acestui drept si in dispozitiv ”constata” dreptul de proprietate al comunei Sinesti.

Revenind la situatia juridica la nivelul anului 1990, asadar, in temeiul Legii nr. 18/ 1990 terenul in discutie era proprietatea statului insusi, iar mai departe se pune problema identificarii modului in care proprietatea s-a ”impartit„ intre stat si unitatile administrativ teritoriale, in cadrul legislativ creat ulterior anului 1990, daca acest teren a ramas in proprietatea statului sau, dimpotriva, a revenit unitatii administrativ teritoriale .> Curtea constata ca dispozitiile art. 36 si urm. din Legea nr. 18/ 1991 fac referire la trecerea in proprietatea comunelor a terenurilor proprietate de stat aflate in intravilan, in vreme ce terenul in discutie era extravilan, asa cum este de altfel inscris in cartea funciara si in prezent, conform extraselor de carte funciara depuse la filele filele 320-323 vol 1 dosar fond, ca si sentintelor civile nr. 1896/ 2009 si 2895/ 2009.

Mai departe, Curtea constata ca delimitarea proprietatii statului de a cea a unitatilor administrativ teritoriale s-a facut prin Hotarera de Guvern nr. 113 din 4 martie 1992 privind stabilirea unor măsuri pentru defalcarea și trecerea în patrimoniul comunelor, orașelor sau județelor a bunurilor și valorilor de interes local din domeniul public și privat.

Potrivit acestui act normativ ” În vederea defalcarii și trecerii în patrimoniul comunelor, orașelor sau, după caz, al județelor a bunurilor și valorilor de interes local din domeniul public și privat al statului, se constituie în fiecare județ, în municipiul București și în sectorul agricol Ilfov o comisie, în subordinea prefectului, pentru inventarierea patrimoniului public și privat al comunelor, orașelor și al județului și câte o subcomisie pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, care va funcționa după caz, în subordinea primarului, primarului general al Capitalei sau a președintelui consiliului județean (conform anexei)”-art. 1.

Potrivit art. 2 ”Până la data de 30 iunie 1992, subcomisiile determină, potrivit legii, bunurile mobile și imobile, precum și drepturile și obligațiile aferente acestora, ce urmează a constitui patrimoniul unității administrativ-teritoriale. (2) Comisia ce funcționează în subordinea prefectului analizează listele de bunuri și valori înaintate de subcomisii și definitivează propunerile de determinare și de defalcare pe baza cărora se va constitui patrimoniul la fiecare unitate administrativ-teritorială, ce vor fi înaintate Guvernului, spre aprobare, până la 30 septembrie 1992.”.

Iar potrivit art. 7 ”(1) Predarea-primirea prin protocol a patrimoniului, după aprobarea prin hotărâre a Guvernului a propunerilor prezentate de comisia constituită potrivit art. 1, se face în termen de 10 zile de către prefecți, în calitate de reprezentanți ai statului, și primarii localităților, respectiv primarul general al Capitalei, sau președintele consiliului județean ca autorități ale administrației publice locale, pe baza de inventar. (2) Protocoalele de predare-primire, încheiate în trei exemplare și semnate de autoritățile menționate la alineatul precedent, vor fi înregistrate și depuse câte unu la: prefect, primarul localității, respectiv primarul general al Capitalei, sau președintele consiliului județean; Ministerul Economiei și Finanțelor prin direcțiile generale ale finanțelor publice județene și a municipiului București.”.

Asadar, la nivelul anului 1990 toate bunurile, de domeniul public sau privat, apartineau statului (proprietatea de stat fiind singura forma de proprietate existenta la acel moment, cu exceptia celei cooperatiste si personale care nu sunt in discutie in cauza ), pentru ca ulterior, in temeiul acestui cadru legal, sa se defalce patrimoniul unitatilor administrativ teritoriale, . cuprinde intocmirea unor liste de inventar de catre anumite comisii si aprobarea prin hotarare de guvern, urmata de incheierea unor protocoale de predare primire.

De aceea, terenul in discutie, proprietate de stat la nivelul anului 1990 devenea parte a patrimoniul unitatii administrativ teritoriale pe baza de hotarare de guvern si se prelua pe baza de protocol de predare primire.

Sarcina probei acestui ”transfer” din patrimoniul statului in patrimoniul unitatii administrativ teritoriale in aceasta procedura ulterioara anului 1990 revenea recurentilor parati, care invocau acest drept al comunei Sinesti. Asadar, dovedindu-se regimul juridic al terenului la nivelul anului 1990 si avand in vedere modalitatea legala de transfer in patrimoniul unitatii administrativ teritoriale, revenea recurentilor parati sarcina de a demonstra aceasta schimbare de regim juridic, de vreme ce ei au sustinut aceasta ipoteza.

Or, recurentii parati nu au putut produce dovezi ale acestei transmiteri in patrimoniul comunei Sinesti, prin hotarare de guvern si pe baza de protocol de predare primire, un exemplar al acestui protocol trebuind a fi in posesia insasi comunei Sinesti.

In consecinta, Curtea retine ca terenul este proprietatea statului si nu a fost proprietatea comunei Sinesti la momentul pronuntarii sentintelor judecatoresti de care se prevaleaza recurentii parati drept titlul lor de proprietate.

În ceea ce privește apartenența terenului la domeniul public sau privat al statului, Curtea constata ca nici nu prezinta relevanta in mod decisiv in cauza, aspectul esential fiind insasi proprietatea, iar nu neaparat caracterul public sau privat al acesteia.

Oricum, Curtea apreciaza, ca si tribunalul, ca terenul este de domeniul public al statului, in raport de dispozițiile art. 3 alin. 2 din Legea nr.213/1998, întrucât sunt cuprinse în categoria bunurilor prevăzute la pct. I. 4. din anexa legii, reprezentând păduri ce aparțin fondului forestier care nu sunt proprietate privată.

Curtea constata ca potrivit art. 2 lit. b din Legea nr. 18/ 191 sunt terenuri cu destinatie forestiera terenurile impadurite, daca sunt cuprinse in amenajamentele silvice.

In ce priveste dispozitiile relevante din Legea nr. 213/ 1998, Curtea analizand art. 3 si 4 si lista anexa la care fac trimitere aceste texte, constata in primul rand ca lista anexa la Legea nr. 213/ 1998 face mentiune expresa ca enumerarea este exemplificativa, deci nementionarea in mod expres a unei anumite categorii de bunuri nu semnifica in mod direct si neconditionat proba faptului ca acel bun nu este domeniu public. In al doilea rand, Curtea constata ca la pct. 1 in anexa se mentioneaza ca facand parte din domeniul public al statului ”pădurile și terenurile destinate împăduririi, cele care servesc nevoilor de cultură, de producție ori de administrație silvică, iazurile, albiile pâraielor, precum și terenurile neproductive incluse în amenajamentele silvice, care fac parte din fondul forestier național și nu sunt proprietate privată”, la pct. 2 in anexa nu se mentioneaza ca bunuri apartinand domeniului public al judetelor paduri sau asemenea terenuri ( ci doar terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea institutii diverse ), iar la pct. III se mentioneaza bunurile incluse in domeniul public local al comunelor, orașelor și municipiilor, printre care si ” terenurile cu destinație forestieră, dacă nu fac parte din domeniul privat al statului și dacă nu sunt proprietatea persoanelor fizice ori a persoanelor juridice de drept privat”.

Rezulta, asadar, din aceste dispozitii ca face parte din domeniul de proprietate al comunei terenul care nu face parte din domeniul (privat, dar in mod logic, cu atat mai mult public ) statului, ceea ce conduce la concluzia ca comunei Sinesti ii revine inca o data sarcina probei neincluderii acestui teren in proprietatea statului ( publica sau privata ), astfel ca terenul ar fi proprietatea sa. Asadar, sarcina probei revenea comunei Sinesti in sensul dovedirii inexistentei dreptului de proprietate al statului, pentru a face dovada ca proprietatea ii revine, iar nu invers, statul beneficiind de prezumtia de proprietate instituita de art. 35 din Legea nr. 18/ 1991.

Asadar, si din perspectiva acestor texte ale Legii nr. 213/ 1998, alaturi de cele din HG 113/ 1992, in cauza se releva inexistenta dreptului de proprietate al comunei Sinești la momentul la care aceasta a promovat acțiunea soluționată prin sentința civilă nr. 1856/24.07.2009 a Judecătoriei Urziceni.

In ce priveste categoria terenului de a fi cu destinatie forestiera inclus in fondul forestier national, Curtea constata urmatoarele:

Chiar potrivit inscrierilor de carte funciara efectuate pe numele recurentilor parati, suprafata de 0,91 ha. este inregistrata ca avand categoria de folosinta padure in cartea funciara nr._ deschisa urmare a sentintei civile nr. 1856/ 2009 in favoarea comunei Sinesti, iar suprafata de teren de 3,95 ha. figureaza tot in categoria de folosinta padure in cartea funciara nr._ deschisa urmare a sentintei civile nr. 2895/ 2009 in favoarea paratilor din prezenta cauza B. N. si B. L. ( filele 320-323 vol 1 dosar fond ).

Fondul forestier national era definit de Legea nr. 26/ 1996 – Codul silvic, astfel: ”Pădurile, terenurile destinate împăduririi, cele care servesc nevoilor de cultură, producție ori administrație silvică, iazurile, albiile pâraielor, precum și terenurile neproductive, incluse în amenajamentele silvice, în condițiile legii, constituie, indiferent de natura dreptului de proprietate, fondul forestier național”, iar art. 4 din aceasta lege prevedea ca ” Fondul forestier național este, după caz, proprietate publică sau privată”.

Iar art. 1 din legea nr. 46/ 2008 care reprezinta actualul Cod silvic si care a abrogat Legea nr. 26/ 1996 prevede ” Totalitatea pădurilor, a terenurilor destinate împăduririi, a celor care servesc nevoilor de cultură, producție sau administrație silvică, a iazurilor, a albiilor pâraielor, a altor terenuri cu destinație forestieră și neproductive, cuprinse în amenajamente silvice la data de 1 ianuarie 1990 sau incluse în acestea ulterior, în condițiile legii, constituie, indiferent de natura dreptului de proprietate, fondul forestier național.”

Terenurile in discutie in prezenta cauza au fost incluse in amenajamentele silvice conform celor mentionate mai sus, fiind de asemenea categoria de folosinta paduri, conform mentiunilor din cartea funciara aratate mai sus, astfel ca acestea sunt fond forestier national.

Asadar, apare neintemeiata sustinerea recurentilor parati ca terenul nu ar fi fond forestier national, ci teren din afara fondului forestier national.

In final, Curtea constata corecta aprecierea tribunalului in sensul ca dovadă că terenul reprezentat de trupul de pădure Sinești a aparținut domeniului public al statului este și faptul că acesta s-a aflat în administrarea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, cea care, potrivit dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 26/1996 – Codul silvic, în vigoare la data întocmirii amenajamentului silvic 2003 și art. 11 alin. 1 din Legea nr. 46/2008, în vigoare în prezent, administrează fondul forestier proprietate publică a statului.

In ce priveste referirile facute de recurentii parati la modul de inregistrare a terenului la nivelul anilor 1945-1962, Curtea constata ca acestea nu combat retinerile tribunalului si ale Curtii, caci si in aceste evidente terenul nu a fost vreodata inregistrat ca teren proprietate privata a unor persoane fizice sau juridice, ci tot ca teren proprietate de stat, iar legat de afirmatiile recurentilor parati referitoare la inexistenta unui act al puterii administrative a statului de includere a suprafeței de 4,86 ha în domeniul proprietății publice a statului, Curtea constata ca un asemenea act nu apare necesar pentru definirea proprietatii ca fiind proprietate de stat, fata de dispozitiile art. 35 din Legea nr. 18/ 1991 mentionate mai sus.

In ce priveste faptul ca terenul de 3,95 ha. ar fi inclus in programului PUG al Comunei Sinești, ce este aprobat ca teren curti constructii, Curtea constata ca acest lucru nu este real, includerea in categoria teren curti constructii facandu-se pentru terenul afectat de P. Sinesti, care excede terenului in discutie in prezenta cauza, iar pe de alta parte, in mod esential, daca au fost luate aceste masuri, scoaterea terenului din domeniul public pentru a fi inclus in categoria intravilan este ilegala, fata de disp. art. 36, 37 si urm. din Legea nr. 46/ 2006, dar mai ales in raport de dispozitiile art. 7 alin. 3 si 4 din lege conform caruia ” (3) Este interzisă trecerea terenurilor forestiere din domeniul public al unităților administrativ-teritoriale în domeniul privat al acestora prin hotărâre a consiliului local, a consiliului județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București. (4) Este interzisă includerea pădurilor în intravilan”.

In mod corect a retinut tribunalul ca nu este relevanta pretinsa recunoastere a dreptului comunei Sinesti facuta prin diverse acte incheiate de reprezentanti sau delegati ai unor institutii sau ministere, caci proprietatea nu poate fi pierduta ( sau castigata ) in acest mod, asadar astfel de procese verbale de vecinatate sau adrese de recunoastere a unor vecinatati si a unor delimitari facute in baza sentintelor civile pronuntate in favoarea recurentilor parati nu puteau avea efectul pierderii de catre stat a unui drept existent in patrimoniul sau.

Asa cum s-a aratat mai sus, terenul a fost propriietate de stat la nivelul 1989-1990 in temeiul art. 35 din Legea nr. 18/ 1991, iar ulterior trecerea terenului din proprietatea statului in patrimoniul unitatii administrativ teritoriale se putea face pe baza aprobarii prin Hotarare de guvern si pe baza de protocol de predare primire, iar nu prin procesele verbale si adresele invocate de recurentii parati.

Pentru acelasi motiv nu este semnificativa neincluderea terenului in HG nr. 174/2006, atata timp cat calitatea lui de bun proprietatea statului decurge din normele legale mentionate mai sus. In mod evident, lipsa vreunei mentiuni referitoare la faptul ca terenul ar fi in litigiu sau ocupat abuziv nu poate avea consecinte asupra dreptului de proprietate.

In ce priveste sustinerea recurentilor parati ca s-ar fi stabilit cu putere de lucru judecat ca terenul este teren extravilan cu vegetație forestieră și nu fond forestier, prin sentința civilă nr. 1856/2009, Curtea constata ca aceasta sentinta nu poate fi opusa reclamantei si intervenientilor, care nu au fost parti in acel dosar, deci nu isi produce efectele opozabile fata de acestea.

In ce priveste respingerea cererii de delimitare a terenurilor trupului Sinesti, Curtea constata ca tribunalul nu a respins-o cu motivarea pe care o sustin recurentii parati, tribunalul nesustinand ca aceasta cerere nu este admisa pentru ca restul terenului nu ar fi domeniul public.

In ce priveste decizia nr. 535/R/2011 ( f. 160 si urm. dosar apel ), Curtea constata ca aceasta a respins ca inadmisibila o cerere prin care paratii din prezenta cauza Baciul L. si B. N. prin care acestia solicitau, in contradictoriu cu . R., sa se constate dreptul lor de proprietate asupra terenului in discutie, pe motivul ca reclamantii au deja o hotarare judecatoreasca care le constata dreptul, iar daca au impiedicari in exercitiul acestui drept, atunci trebuie sa promoveze o actiune in realizare, fata de disp. art. 111 C.pr.civ..

F. de aceasta, Curtea constata nefondate sustinerile recurentilor parati ca ar fi fost incalcata aceasta hotarare judecatoreasca, in aceasta hotarare instanta netransand ca reclamantii din acea pricina au dobandit in mod valabil dreptul de proprietate, ci doar ca nu poate fi promovata o actiune in constatare, atata timp cat o asemenea actiune a mai fost promovata anterior si s-a obtinut o hotarare judecatoreasca in acest sens.

Curtea constata nefondate criticile de incalcare a Legii nr. 7/1996, in realitate hotararea judecatoreasca irevocabila necesara conform art. 34 pentru rectificarea inscrierilor de carte funciara fiind cea pronuntata chiar in prezenta cauza, de admitere a cererii principale si de interventie, care recunoaste dreptul intervenientului de proprietate si dreptul de administrare al reclamantei, acesta hotarare fiind suficienta si fata de disp. art. 19 si 20 din lege invocate de recurentii parati referitor la publicarea in Monitorul Oficial a anumitor acte, aprobarea prin hotarire de guvern si inventarierea in anexele HG 1704/2006.

Sunt respinse ca nefondate si sustinerile de incalcare a prevederilor Constitutiei invocate de recurentii parati, acest text nesemnificand ca o cerere de revendicare nu poate fi admisa atunci cand se constata ca reclamantul este proprietar, iar paratul nu. Recurentii parati nu au un drept de proprietate dobandit ca atare, astfel ca nu se afla sub protectia Constitutiei sub acest aspect.

Asa cum am aratat, sentința civilă nr. 1856/2009 nu poate avea decat efectul pe care il are o hotarare judecatoreasca declarativa si raportat la cadrul procesual subiectiv in care s-a pronuntat, anume cu participarea unor parati care nu justificau vreun drept real in raport de care o asemenea cerere sa fie promovata in contradictoriu cu ei, iar o asemenea sentinta nu poate avea efectul dobandirii de catre . drept de proprietate, nefiind translativa sau constitutiva de drepturi.

Mai departe, paratii B. L. și B. N. prin sentința civilă nr. 2895/2009 nu puteau dobandi mai multe drepturi decat a avut . ca nimeni nu poate transmite drepturi pe care nu le are, aceasta sentinta fiind grefata pe existenta unor antecontracte incheiate intre . persoane fizice. Asadar, inexistenta dreptului instrainatorului . mod direct consecinta ca paratii B. L. și B. N. nu au dobandit dreptul de proprietate asupra terenului in discutie in cauza.

De aceea, in conflictul dintre intervenient S. R. si parati, Curtea nu poate concluziona decat ca statul are dreptul de proprietate, in timp ce paratii nu au un asemenea drept, in mod legal, in cadrul cererii in revendicare, fiind obligati sa lase in deplina proprietate si posesie statului terenul. .

NU are nicio semnificatie ca “dreptul său de proprietate asupra terenului de 4,86 ha respecta protecția mediului și buna vecinătate”, in discutie fiind dreptul real de proprietate, iar nu aspecte legate de protectia mediului.

Referitor la situatia de fapt retinuta de alte instante conform careia suprafața de 3,95 ha provine din terenuri ce au fost afectate drumului, degradate, poiene, goluri cultivate agricol, că este situat în . suprafață excedentară peste limitele admise de normele silvice ale Lg.46/2008 și că . II D. este corespondenta fostei parcele 102 din anul 1952, Curtea constata ca acestea vizeaza aspecte de fapt, inopozabile de altfel reclamantei si intervenientei si contrazise de cele retinute in prezenta cauza, conform celor dezvoltate mai sus.

Curtea inlatura toate consideratiile facute de recurentii parati referitor la situatia de fapt rezultata din probele administrate si la modul de apreciere a acestui probatoriu, acestea nemaiputand face obiectul judecatii in recurs, care este reglementat ca o cale extraordinara de atac in care pot fi repuse in discutie aspecte de legalitate, care sa se incadreze in disp. art. 304 pct. 1-9 C.pr.civ..

In acest context sunt inlaturate sustinerile recurentilor parati referitoare la modul in care instanta de apel a ignorat lucrarea UP II D. /2012, ca si celelalte dezvoltari facute pe marginea situatiei de fapt si a probelor.

Referitor la buna credinta a paratilor B. si B., Curtea constata corecte retinerile tribunalului in sensul ca buna credinta a acestora nu prezinta nicio relevanta in actiunea in revendicare imobiliara, fiind nefondate sustinerile contrare ale recurentilor parati.

Recurentii parati fac afirmatia cu caracter general ca „legea cadastrului si codul civil prevede ( prevad n.n ) ca buna credinta are relevanta si produce efecte juridice”, dar nu pot indica un anumit text care sa prevada ca numai ca efect al bunei credinte se dobandeste in mod valabil un drept de proprietate imobiliar.

Depasind de altfel faptul ca aceasta buna credinta este foarte discutabila, in contextul in care acestia cunosteau ca sentinta civila nr. 1856/ 2009 - titlul de care s-a prevalat . antecontractelor cu ei- s-a pronuntat cu participarea lor, care nu aveau nicio justificare procesuala pasiva, Curtea constata ca nicaieri in cadrul legislativ aplicabil dreptul de proprietate imobiliar nu poate fi dobandit ca efect al bunei credinte, singura situatie in care buna credinta prezinta relevanta in materie imobiliara fiind uzucapiunea de scurta durata, care evident nu are nicio legatura cu cauza. In rest, in lipsa unui drept de proprietate, posesorul neproprietar nu poate pastra bunul imobil numai in numele bunei credinte, neexistand nici un temei legal pentru o asemenea solutie.

Iar in ce priveste sustinerea ca terenul de 3,95 ha se afla in posesia numitiilor B. si B. fiind dobindit in puterea unui titlu oneros translativ de proprietate - sentinta 2895/200, iar ”proprietarul . acest teren in baza S.C.1856 / 2009 a Jud. Urziceru definitiva si irevocabila”, s-a aratat deja mai sus ca parata . detine terenul in baza unei sentinte judecatoresti, pentru ca aceasta sentinta nu putea avea efect translativ sau constitutiv de drepturi, iar in continuare paratii persoane fizice nu puteau dobandi un drept de proprietate, cata vreme cel cu care au contractat nu avea acest drept pentru a il putea transmite.

In concluzia celor expuse, Curtea respinge toate criticile recurentilor parati referitoare la incalcarea de catre tribunal a dispozitiilor Legii nr. 213/ 1998, Legii nr. 18/ 1991, Legii nr. 7/ 1996, Legii nr. 46/ 2008, Legii nr. 26/ 1996, OG 96/ 1998, Codului de procedura civila, HG nr. 1704/2006, baza HG nr. 76/2011, HG nr. 1635/2009, Normele Tehnice 5/2000, Lg. 165/ 2013, HG 834/ 1991 si a celorlalte dispozitii legale invocate de recurentii parati, fiind nefondat motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ..

Pentru toate aceste motive, vor fi respinse ca nefondate recursurile declarate de recurentii parati, in baza art. 312 C.pr.civ..

In ce priveste recursul declarat de intervenientul S. R., Curtea il constata nefondat, de asemenea, si in baza art. 312 C.pr.civ. il va respinge ca atare.

Astfel, se critica de catre intervenient respingerea de catre instanta a cererii de granituire formulata de reclamanta, insa Curtea constata ca cererea de granituire a fost capat de cerere in cadrul cererii principale formulata de reclamanta R. Națională a Pădurilor „Romsilva” ( astfel cum a fost completata la data de 05.07.2011- fila 85 vol. 1 dosar fond ). In cadrul cererii de interventie formulata de recurentul intervenient- depusa la fila 103 vol 1 dosar fond - nu s-a formulat o asemenea pretentie, astfel ca respingerea acestei cereri nu putea fi criticata in recurs decat de catre reclamanta, iar nu si de catre intervenienta.

Pentru aceste motive, va fi respins recursul declarat de recurentul intervenient.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de recurenții-pârâți B. L., B. N. și . și de recurentul-intervenient Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița, împotriva deciziei civile nr. 69A/20.06.2013, pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă R. Națională a Pădurilor „Romsilva”, prin Direcția Silvică Ialomița și intimatul-intervenient I. T. de Regim Silvic și Vânătoare București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 11.02.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

D. F. G. F. C. D. L. M.

GREFIER,

S. V.

Red. DFG

Tehnored. DFG/PS 2 ex.

13.03.2014

Jud. apel: T. I.

D. C. T.