Pretenţii. Decizia nr. 973/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 973/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-09-2015 în dosarul nr. 973/2015
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.973
Ședința publică din 28.09.2015
Curtea constituită din:
Președinte - M. G. R.
Judecător - A. D. T.
Judecător - C. B. T.
Grefier - E. C.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul reclamant F. C. A. împotriva deciziei civile nr.542 A din 17.02.2015 pronunțate de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice – reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București.
Cauza are ca obiect acțiune civilă pentru pretenții.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 16 septembrie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta.
Pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 21 septembrie 2015, apoi la 28 septembrie 2015, când a decis următoarele:
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 22.08.2013 și înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 5 sub nr._, reclamantul F. C. A. a solicitat obligarea pârâtului S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE la plata sumei de 90.100 lei, reprezentând prejudiciul cauzat cu ocazia valorificării unei părți de 246.100 de acțiuni FP; obligarea la plata sumei de 470.000 lei, reprezentând restul echivalentului creanței garantate asupra statului; obligarea pârâtului la actualizarea cu indicele de inflație a sumei de 716.100 lei, începând cu data de 30.06.2009 și până la momentul plăți efective a sumei mai sus arătată; obligarea pârâtului la plata sumei de 200 lei reprezentând daune moratorii, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu 30 de zile de la data rămânerii definitive și executorii a hotărârii ce va soluționa prezenta cauză.
În motivarea cererii, se arată că prin Dispoziția nr.8091/02.04.2006, Primăria Municipiului C. a dispus restituirea prin echivalent a imobilului intrat în mod abuziv în posesia Statului român, ulterior, fiind emisă Decizia 5350/30.06.2009, reprezentând titlul de despăgubire în cuantum cumulat de 1.932.200 lei, convertit în favoarea reclamantului prin titlul de conversie nr.92/05.02.2010 emis de către Guvernul României.
Mai arata reclamantul, în esență, ca titlul de despăgubire a fost convertit prin titlul de conversie, . 1.432.200 acțiuni la Fondul Proprietatea, atribuite la o valoare nominala de 1 leu pentru fiecare actiune și, urmare a nerespectării termenului inițial de 4 luni, prevăzut de art. 12 pct. 2 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, listarea la bursa a Fondului Proprietatea a fost tergiversata în mod abuziv timp de 5 ani, fapt ce i-a determinat pe unii despăgubiți sa își vândă participația la acest fond la preturi infime, situație în care sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale.
Precizează, de asemenea, ca, deși pârâtul cunoștea ca, în cazul oricărei companii listate la bursa exista un discount semnificativ cuprins intre 30% și 60%, a decis în mod samavolnic ca operațiunea de conversie a titlurilor de despăgubire să se realizeze la valoarea nominala de 1 leu/ acțiune, valoare nereală și supraapreciata artificial.
Reclamantul arata ca a vândut pe B. de Valori București cantitatea de 246.100 acțiuni, pentru care a obținut suma de 110.199 lei, iar acțiunile Fondului Proprietatea s-au tranzacționat, începând cu data listării (25.01.2011), la cotații cuprinse intre 0,6495 lei/acțiune și 0,37 lei/acțiune.
În dovedirea cererii, solicită administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului, expertiză de specialitate.
În drept, își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 6, 13 și 14 din Convenția CEDO, art.1 din Primul Protocol adițional la Convenția CEDO, art.11, art.16 al.12, art.20, 21, 44 din Constituție, art.998, 999, 1073, 1075, 1082, 1091, 1101 C.civil, art.2, 5 și 9 pct.4 din Legea 71/2011, art.1357, 1349, 1469, 1480, 1488, 1490, 1492, 1516, 1518, 1530, 1531, 1535, 1536 Noul Cod Civil, art.194 C.p.c.
La 19.12.2013 pârâtul formulează întâmpinare (fila nr. 110), prin care invoca excepția lipsei calității sale procesuale pasive și excepția inadmisibilității acțiunii, iar pe fond solicita respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând, în esență, ca reclamantul nu a încercat niciun prejudiciu, cat timp valoarea de tranzacționare a acțiunilor fluctuează în permanenta, fără ca statul sau o alta entitate să aibă posibilitatea de a anticipa sensul și amploarea acestei fluctuații.
La 07.04.2014, reclamantul formulează o cerere modificatoare-precizatoare (fila 134), prin care solicita obligarea pârâtului la plata sumei de 112.214 lei, reprezentând prejudiciul cauzat cu ocazia valorificării unei părți de 306.100 de acțiuni Fondul Proprietatea; obligarea pârâtului, în subsidiar, sa remită o cantitate de acțiuni Fondul Proprietatea reprezentând echivalentul diferenței dintre cotația la bursa a cantității de 410.000 acțiuni deținute la Fondul Proprietatea și restul creanței garantate asupra statului în cuantum de 410.000 lei, conferita de titlul de despăgubire nr. 5340/30.06.2009.
Excepțiile invocate de pârât prin întâmpinare au fost respinse, pentru considerentele reținute în practicaua prezentei sentințe.
Prin sentința civilă nr. 3033/09.05.2014, pronunțată de Judecătoria Sector 5 București în dosarul cu nr._, s-a admis în parte cererea modificata, formulata de F. C. A., în contradictoriu cu pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE; a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 112.214 lei, reprezentând prejudiciul cauzat prin valorificarea a 306.100 acțiuni din creanța garantata asupra statului în cuantum de 716.100 lei, conferita de titlul de despăgubire nr. 5340/30.06.2009; s-au respins ca neîntemeiate capetele de cerere având ca obiect plata sumei de 410.000 lei, reprezentând restul echivalentului creanței garantate, sub condiția suspensiva a restituirii de către reclamant a cantității de 410.000 acțiuni, actualizarea cu indicele de inflație a sumei de 716.100 lei, începând cu data de 18.08.2009 și până la momentul plații efective și obligarea pârâtului la plata sumei de 200 lei, reprezentând daune moratorii pentru fiecare zi de întârziere, începând cu 30 de zile de la data rămânerii definitive și executorii a hotărârii; s-a admis cererea subsidiara; a fost obligat pârâtul sa remită o cantitate de acțiuni Fondul Proprietatea, reprezentând echivalentul diferenței dintre cotația la bursa a cantității de 410.000 acțiuni deținute la Fondul Proprietatea și restul creanței garantate asupra statului în cuantum de 410.000 lei, conferita de titlul de despăgubire nr. 5340/30.06.2009.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, în favoarea reclamantului F. C.-A. și a numiților F. V. și F. O.-E. a fost emis de către Autoritatea Naționala pentru restituirea Proprietăților Titlul de conversie nr.92/05.02.2010 (fila nr. 30), privind creanța de 1.432.200 lei, constatata prin Titlul de despăgubire nr. 5350/30.06.2009 (fila nr. 28), reprezentând un număr de 1.432.200 acțiuni la o valoare nominala de 1 leu.
După cum rezulta din situația portofoliului depus la filele nr. 35-53, respectiv 136-138, un număr de 306.100 din acțiunile care i se cuveneau au fost ulterior înstrăinate de către reclamant, rămânând 410.100 acțiuni, aspect de altfel necontestat de pârât.
Prin prezenta acțiune, astfel cum a fost modificata, se solicita, în principal, acordarea de despăgubiri bănești pentru prejudiciul cauzat prin valorificarea a 306.100 acțiuni, precum și pentru restul de 410.000 acțiuni (sub condiția restituirii acestora), precum și actualizarea creanței de 438.203 lei cu indicele de inflație începând cu 18.08.2009, iar în subsidiar remiterea unei cantități de acțiuni FP sau a unei sume de bani care sa acopere diferența dintre cotația la bursa și creanța garantata asupra statului.
Instanța a reținut că, în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (a se vedea, ca exemplu, cauza Kopecky contra Slovaciei)“ Convenția nu impune statelor contractante nicio obligație specifica de reparare a nedreptăților sau prejudiciilor cauzate înainte ca ele sa fi ratificat Convenția.
Art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție nu poate fi interpretat ca restrângând libertatea statelor contractante de a alege condițiile în care accepta sa restituie bunurile ce le-au fost transferate înainte ca ele sa ratifice Convenția”.
Prin urmare, Curtea accepta ca dreptul la masuri reparatorii, susceptibil de a fi ocrotit de Convenție, se naște numai din lege și poate fi exercitat exclusiv în condițiile stabilite de aceasta.
Singura cerința impusa de Curtea Europeana, în interpretarea CEDO, statelor care aleg sa repare prejudiciile cauzate prin naționalizarea sau confiscarea imobilelor este ca soluția adoptată “sa fie implementata cu o claritate și o coerența rezonabile pentru a evita pe cât posibil insecuritatea juridica pentru subiecții de drept la care se refera masurile de aplicare a acestei soluții” (cauza Kopecky contra Slovaciei).
În lumina acestor principii, odată ce reclamantul a optat pentru convertirea titlului de despăgubire, capătul de cerere privind plata sumei de 410.000 lei, reprezentând echivalentul restului creanței garantate, aferenta acțiunilor rămase în portofoliu, sub condiția suspensiva a restituirii acestor acțiuni este vădit neîntemeiat.
A admite un asemenea capăt ar însemna ca instanța să modifice practic natura despăgubirilor prevăzute de legislația speciala de reparație și acceptate de persoana îndreptățită prin cererea depusa la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în condițiile în care măsurile reparatorii aplicate nu sunt contrare CEDO.
Ca o consecință, au fost respinse și cererile privind actualizarea cu indicele de inflație și plata de daune moratorii.
În discuție rămân capătul principal privind repararea prejudiciului cauzat ca urmare a vânzării cantității de 306.100 acțiuni, precum și capătul subsidiar având ca obiect acordarea unui număr de acțiuni sau unei sume de bani care sa acopere diferența dintre cotația la bursa și valoarea creanței garantate.
Instanta a avut în vedere ca, intrucat Legea nr. 10/2001 a prevazut, inca de la aplicare, acordarea unor masuri reparatorii prin echivalent, dacă restituirea în natura a imobilelor obiect al notificarilor nu este posibila (una dintre masurile reparatorii stabilite ulterior prin cadrul reglementat prin Legea nr. 247/2005 fiind Fondul Proprietatea), creanta cuprinsa în titlul de despagubire este una garantata.
Cu alte cuvinte, faptul ca, în conformitate cu legea speciala, persoana indreptatita nu beneficiaza de restituirea în natura a bunului, ci de masuri reparatorii prin echivalent, nu inseamna ca repararea prejudiciului cauzat de nationalizare sau confiscare nu trebuie sa fie efectiva și completa.
Situatia nefunctionarii Fondului Proprietatea este de notorietate, a generat mai multe condamnari ale Statului roman la CEDO, iar instantele judecatoresti nationale investite cu actiuni similare au constatat deja ca listarea fondului la bursa, prevazuta de Legea nr. 247/2005, s-a realizat cu mare intarziere și cu incalcarea termenelor legale imperative.
De asemenea, din concluziile expertizelor intocmite în dosare ce s-au aflat pe rolul instanteilor și care au avut un obiect similar (filele nr. 62, 75, 86, 170 și 176), rezulta, în esenta, ca S. R. putea să prevada faptul ca valoarea de tranzactionare a actiunilor fondului va fi mai mica decat valoarea nominala de 1 leu/actiune. În plus, neinceperea, conform art. 11 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, modificat prin art. 16 din OUG nr. 81/2007, a procedurilor legale necesare pentru initierea, derularea și incheierea de oferte publice secundare de vanzare pentru pachete de actiuni de minim 5%, emise de societatile comerciale prevazute în anexa ce face parte integranta din Titlul VII al legii nr. 247/2005 a influentat negativ pretul de tranzactionare pe bursa a actiunilor (pct. 2 din concluzii).
În aceste conditii, instanta a reținut ca sunt intrunite conditiile raspunderii civile delictuale în persoana Statului roman, care a intarziat listarea la bursa a Fondului Proprietatea, nu a respectat termenele legale de listare la bursa a minimum 5% din acțiunile companiilor nationale aflate în portofoliul Fondului Proprietatea la care statul este acționar majoritar, iar ulterior listarii a ignorat principiile elementare ale functionarii pietei de capital, actiunile fiind tranzactionate cu un discount semnificativ de 50-60% din valoarea nominala.
Altfel spus, dacă s-ar fi respectat termenele legale imperative, optiunea privind conversia titlului de despagubire ar fi avut loc dupa listarea la bursa și astfel conversia s-ar fi realizat în functie de pretul mediul ponderat de tranzactionare, aferent primelor 60 de sedinte de tranzactionare (art. 187 alin. 3 din Titlul VII al legii nr. 247/2005, modificat prin OUG nr. 81/2007).
Or, prin fapta culpabila a pârâtului, optiunea a fost realizata anterior listarii, la o valoare artificiala, nerealista, de 1 leu/actiune.
În masura în care conversia ar fi operat în functie de pretul mediul ponderat de tranzactionare, reclamantul nu ar mai fi putut invoca un prejudiciu, cat timp fluctuatia bursiera este una normala, în functie de cerere și oferta. Ceea ce trebuie inlaturat insa, prin admiterea în parte a acestei actiuni, este prejudiciul cauzat reclamantului, care în concret nu a beneficiat de o garantare reala a creantei sale și a intrat vadit dezavantajata în jocul bursier.
În consecinta, pe langa plata sumei de 112.214 lei, reprezentand prejudiciul cauzat prin valorificarea a 306.100 actiuni (vanzare care se inscrie de altfel în trendul masiv, de notorietate, de instrainare a actiunilor din partea fostilor proprietari, ce au refuzat sa mai astepte functionarea Fondului), se impune acoperirea diferentei rezultate din tranzactionarea actiunilor emise anterior listarii la pretul nejustificat de 1 leu/actiune, până la concurenta creantei garantate asupra statului, prin respectarea modalitatii legale de acordare a masurilor reparatorii, anume emiterea de noi actiuni și nu plata unei sume de bani.
Împotriva acestei soluții în termen legal și motivat a formulat apel pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice –reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea acestuia.
Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București – Secția a III-a Civilă la data de 09.10.2014.
În susținerea apelului se arată că, în mod greșit instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice, motiv pentru care o reiterează, având în vedere următoarele aspecte:
Potrivit dispozițiilor Titlului VII ,,Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, Ministerul Finanțelor Publice în calitate de reprezentant al Statului R. nu are atribuții în emiterea titlurilor de despăgubire/titlurilor de plata/titlurilor de conversie și deci implicit în plata despăgubirilor prevăzute în astfel de titluri.
Ministerul Finanțelor Publice nu are atribuții în emiterea titlurilor de despăgubire (acestea se emit de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, aflata în subordinea Cancelariei Primului Ministru). În speța, asa cum rezulta din actele de la dosar, Decizia nr.5340/30.06.2009 care reprezintă titlu de despăgubire a fost emisa de Guvernul Romaniei-Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Ministerul Finanțelor Publice nu are atribuții în emiterea titlurilor de conversie și/sau a titlurilor de plată (acestea se emit de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților). În speța, asa cum rezulta din actele de la dosar, Decizia nr.92/05.02.2010 care reprezintă titlu de conversie a fost emisa de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.
Ministerul Finanțelor Publice nu are atribuții nici în plata despăgubirilor, care se face de către Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar aflata în structura Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.
Mai mult decât atât, prin decizia nr. 27 pronunțata în dosarul 28/2011 a fost admis recursul în interesul legii și în consecința s-a stabilit ca în acțiunile intemeiate pe dispozițiile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, prin care se solicita obligarea Statului R. sa acorde despăgubiri bănești pentru imobilele preluate abuziv, S. R. nu are calitate procesuala pasiva.
Criticabila este hotărârea instanței de fond și sub aspectul admisibilității acțiunii, motiv pentru care reiterează excepția inadmisibilitatii acțiunii, pentru următoarele considerente:
Arată ca, titlul în baza căruia s-au acordat despăgubiri în cuantum de 1.432.200 lei reprezentând un număr total de 1.432.200 acțiuni este decizia (titlu de conversie) nr. 92/05.02.2010 emisa de Guvernul României prin Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor.
După cum se poate observa din cuprinsul art. 2 din decizia mai sus menționata, aceasta poate fi atacata în condițiile legii contenciosului administrativ nr.554/200, cu codificările și completările ulterioare la Secția de C. Administrativ și Fiscal a Curții de Apel în a cărei raza teritoriala isi are domiciliul reclamanta. Aceleași prevederi privind instanta competenta sa soluționeze un astfel de litigiu se regăsesc și în Decizia nr. 1265/28.06.2007.
Astfel, în condițiile în care reclamanta era nemulțumita de despăgubirile acordate prin Decizia nr. 1 trebuia sa se adreseze instanței de contencios administrativ, fiind inadmisibila o acțiune promovata pe calea dreptului comun.
Pe fondul cauzei, solicită să fie respinsă acțiunea ca neintemeiata din următoarele motive: în jurisprudența sa constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat că art.1 din Primul Protocol al Convenției nu impune statelor membre o obligație generală de a restitui bunurile care le-au fost transferate înainte ca ele să ratifice Convenția, iar „speranța de a vedea renăscută supraviețuirea unui vechi drept de proprietate care este de mult timp imposibil de exercitat în mod efectiv nu poate fi considerată un bun în sensul Convenției, recunoscând statelor membre o amplă marjă de apreciere cu privire la adoptarea sau nu a unei legislații, întrucât sunt singurele în măsură să decidă, atât cu privire la oportunitatea reconstituirii unui fost drept de proprietate, cât și asupra condițiilor în care operează restituirea în natură sau prin echivalent ori a categoriilor de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii.
Prin urmare, câtă vreme pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 s-a adoptat o lege specială, care prevede în ce condiții persoana îndreptățită beneficiază de măsuri reparatorii constând în despăgubiri și modalitatea de acordare a acestora, este evident pe de o parte că acest fapt se încadrează în marja pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a recunoscut-o ca fiind la dispoziția statelor contractante, iar pe de altă parte că aplicarea dreptului comun ar echivala cu încălcarea principiului mai sus enunțat.
În cauza nu exista nici prejudiciu, nici culpa a Statului R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice. Astfel, prin Decizia nr. 5340/30.06.2009 emisa de Guvernul României prin Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor, reclamantul din prezenta cauza a obținut titlul de despăgubire în cuantum de 1.432.200 lei.
Ulterior, prin Decizia nr. 92/05.02.2010 a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, reclamantului i-a fost emis titlu de conversie pentru un număr de 1.432.200 acțiuni la Fondul Proprietatea, la valoarea nominala de 1 leu/actiune.
Se poate observa că legiutorul a lăsat la latitudinea persoanei titulare a dreptului de despăgubire, momentul în care acesta dorește să-l valorifice.
Astfel, cunoscând algoritmul privind conversia titlului de despăgubire în acțiuni, prin depunerea cererilor de opțiune anterior datei listării la bursă a Fondului Proprietatea, intimatul a acceptat tacit ca acțiunile să îi fie emise la valoarea nominală de 1 leu/acțiune și, în consecința, acesta nu poate invoca propria culpă pentru a obține despăgubiri de la S. Român - "nemo auditur propriam turpitudinem allegans".
Prin urmare, pierderea sau câștigul sunt de esența unor astfel de tranzacții, iar elementul speculativ este pregnant și motivează părțile la încheierea unor asemenea acte juridice, o dovadă în acest sens fiind și opțiunea intimatului pentru conversia titlurilor de despăgubire exclusiv în acțiuni.
Prin decizia civilă nr.542 A/17.02.2015, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis apelul formulat de apelantul-pârât S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE – REPREZENTAT DE DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr. 3033/09.05.2014, pronunțată de Judecătoria Sector 5 București în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant F. C. A., a schimbat sentința civilă apelată în sensul că a respins în tot cererea ca neîntemeiată.
Examinând actele și lucrările dosarului, sentința civilă apelată, prin prisma motivelor de apel și din oficiu, conform art. 477 NCPC tribunalul a constatat apelul ca fondat pentru următoarele considerente:
Reclamantul a susținut că nerealizarea cuantumului real al creanței sale se datorează mecanismului de despăgubire, stare creată ca urmare a inacțiunii/acțiunii pârâtului prin actele normative adoptate în cadrul procesului de acordare a despăgubirilor foștilor proprietari deposedați de regimul comunist, precum și de neluarea măsurilor corespunzătoare pentru finalizarea la timp a întregului mecanism de despăgubire.
În consecință, tribunalul a constatat că față de petitul cererii de chemare în judecată și considerentele cererii, este legitimată calitatea procesuală pasivă în cauză a Statului Român.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, tribunalul a constatat că și această excepție este neîntemeiată.
Astfel, inadmisibilitatea unei cereri poate interveni atunci când dreptul este recunoscut de lege sau dacă condițiile de admisibilitate ale căii procedurale exercitate nu sunt îndeplinite în raport de reglementarea legală.
În raport de obiectul cererii dedus judecății, cererea este admisibilă întrucât dreptul pretind de reclamant poate fi în principiu valorificat după regulile stabilite de C. civ. - referitor la răspunderea civila delictuală - ceea ce presupune o analiză de fond a raportului juridic dedus judecății.
Prin urmare, constatând că legea aplicabilă raportului juridic dedus judecății nu impune nicio condiție sau procedură prealabilă sesizării instanței a cărei îndeplinire să fie examinată de tribunal cu prioritate, neregăsindu-se pe de altă parte, în cauză nicio altă situație prevăzută expres de lege de natură a împiedica exercitarea dreptului la acțiune.
Pe fond, prin prezenta acțiune, astfel cum a fost modificată, se solicita, în principal, acordarea de despăgubiri bănești pentru prejudiciul cauzat prin valorificarea a 306.100 acțiuni, precum și pentru restul de 410.000 acțiuni (sub condiția restituirii acestora), precum și actualizarea creanței de 438.203 lei cu indicele de inflație începând cu 18.08.2009, iar în subsidiar remiterea unei cantități de acțiuni FP sau a unei sume de bani care sa acopere diferența dintre cotația la bursa și creanța garantata asupra statului.
În cauza M. A. și alții împotriva României, Curtea Europeană a indicat că art. 1 Protocolul nr. 1 adițional la Convenție nu garantează un drept la o compensație integrală în orice circumstanțe, o compensație numai parțială nefăcând privarea de proprietate nelegitimă eo ipso în toate cazurile. Curtea a admis explicit în cauzele Broniowski și Wolkenberg, că reforma radicală a sistemului politic și economic din Polonia, precum și situația finanțelor sale, puteau să justifice limitări extreme la despăgubirea repatriaților de dincolo de Bug (Broniowski, par. 183, Wolkenberg și alții împotriva Poloniei, par. 63). În cauza V. împotriva României, Curtea Europeană a ajuns la constatarea încălcării dreptului de proprietate al reclamantului (acesta beneficia de o decizie administrativă în care se recunoștea dreptul la despăgubire), ținând cont de ineficiența sistemului de restituire și în special de întârzierea înregistrată în procedura de plată a despăgubirii. Părților interesate nu le era oferită nicio garanție în ce privește durata sau rezultatul procedurii în fața Comisiei Centrale. În plus, Fondul Proprietatea nu funcționa de o manieră care să permită acordarea efectivă a unei despăgubiri tuturor beneficiarilor legilor de reparație care aleseseră să primească acțiuni (V., par. 71-72, M. și alții, par. 42). Curtea a observat la momentul pronunțării în cauza A. împotriva României – 12.10.2010, că din 68.000 creditori înregistrați la Comisia Centrală, numai circa 35.000 au beneficiat de transformarea creanței în acțiuni la Fondul Proprietatea, dar tranzacționarea lor nu e posibilă pe piața bursieră.
Notarea de către Curtea Europeană a aspectului privind lentoarea cu care înaintează procedura de cotare la bursă a Fondului Proprietatea, deși cotarea fusese prevăzută din anul 2005, nu determină concluzia că s-ar fi impus cotarea acțiunilor la o valoare superioară valorii nominale pentru care s-au emis titlurile de conversie, pentru a se garanta tranzacționarea la limita valorii nominale la care s-au emis. Piața bursieră funcționează după principii de așa natură încât indiferent de valoarea la care s-ar fi deschis tranzacționarea acțiunilor, acestea puteau înregistra fie scăderi, fie majorări, în funcție de regulile aplicabile pieței bursiere. Revine titularilor acțiunilor să tranzacționeze acțiunile, dar fără a mai putea pretinde la statul român garantarea unei anumite valori de tranzacționare. Curtea Europeană indică de asemenea, că în cazul cotării la bursă a Fondului Proprietatea, lansarea acțiunilor ar fi de natură să orienteze o parte din beneficiarii titlurilor de despăgubire spre piața bursieră, ceea ce ar scădea presiunea bugetară. În ce privește tipul de măsuri pe care Curtea Europeană le-a indicat în cauza M. A. și alții împotriva României pe care statul român le-ar putea lua pentru a pune capăt situației structurale constatate, s-a indicat inclusiv plafonarea despăgubirilor și eșalonarea lor pe o perioadă mai lungă. Curtea a indicat că autoritățile naționale rămân suverane pentru a alege, sub controlul Comitetului Miniștrilor, măsurile generale ce trebuie integrate în ordinea juridică internă pentru a pune capăt încălcărilor constatate de Curte.
Din perspectiva acestor constatări ale Curții Europene a Drepturilor Omului, susținerile reclamantului în sensul că S. Român prin MFP garantează o anumită valoare nominală a acțiunilor din titlul de conversie emis pe numele său și că astfel S. Român poate fi obligat la plata sumei totale echivalând valoarea nominală a acțiunilor este neîntemeiată.
Deși tranzacționarea de piața bursieră a acțiunilor Fondului Proprietatea s-a realizat abia în urma pronunțării deciziei pilot M. A. împotriva României, potrivit principiului emis de Curtea Europeană, în vederea asigurării dreptului la despăgubire a celor îndreptățiți trebuie asigurat un mecanism care să permită încasarea efectivă a unor despăgubiri. Or, posibilitatea de tranzacționare a acțiunilor constituie un astfel de mecanism, acesta a fost pus în aplicare în mod efectiv în ce îl privește pe reclamant astfel că acțiunea acestuia apare ca neîntemeiată.
Față de aceste considerente, Tribunalul a constatat că apelul este fondat și, în raport cu dispozițiile art. 480 NCPC, l-a admis, a schimbat sentința civilă apelată în sensul că a respins în tot cererea ca neîntemeiată.
Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamantul F. C. A. criticând-o pentru următoarele motive:
Instanța de apel a interpretat greșit în mod voit actul juridic dedus judecății, hotărârea dată în speță fiind insuficient motivată și lipsită de temei legal.
În primul rând, solicită să se constate că instanța de apel a nesocotit
disp. art. 3 lit.(a) din Titlul VII al Legii nr.247/2005 modificat prin Titlul I, art. 3 din OG nr. 81/2007 publicată în M.O. Partea I nr. 446 din 29.06.2007, raportat la disp. art. 44 alin. (1) din Constituție, „(...) creanțele asupra statului sunt garantate", conform cărora titlul de despăgubire în cuantum de 716.100 lei emis de către Guvernul României prin A.N.R.P. în favoarea recurentului - reclamant: „incorporează drepturile, de creanța ale deținătorilor asupra statului roman, corespunzător despăgubirilor acordate", fiind deci de domeniul evidenței că legea specială de reparație îi garantează întocmai obținerea despăgubirii nominale consemnată în titlul de despăgubire 716.100 lei, deși instanța de apel a interpretat norma legală mai sus arătată în sens invers.
În al doilea rând instanța de apel pur și simplu a respins cadrul legal intern referitor la stingerea creanțelor, invocat pe larg atât în cuprinsul cererii introductive, cât și în concluziile scrise:
Cât privește susținerile instanței de apel, cum că în speță nu sunt întrunite elementele cumulative ale răspunderii delictuale: fapta ilicită, prejudiciu și legătura de cauzalitate raportat la faptul că în opinia instanței de fond statul nu a săvârșit nicio faptă ilicită, Tribunalul București a ales să ignore evidența realității obiective.
Este evident că în speță există o vădită legătură de cauzalitate între atitudinea culpabilă a pârâtului pe de o parte, care prin omisiune intenționată a ignorant factorii de risc menționați în cererea introductivă și totodată nu a respectat termenele imperative prevăzute de disp. art. 11 din Titlul VII al Legii nr.247/2005 modificat prin disp. art. 16 din O.U.G. nr.81/2007, precum și disp. art. 12 alin.(2) din același Titlu, inacțiuni și omisiuni care au condus ca prețul acțiunilor FP să fie sub valoarea nominală de 1 leu/acțiune pentru motivele pe larg dezvoltate ia cererea introductivă.
Inițierea conform disp. art. 11 din Titlul VII al Legii nr.247/2005 modificat prin disp. art. 16 din O.U.G. nr.81/2007, a procedurilor legale necesare pentru inițierea, derularea și încheierea de oferte publice secundare de vânzare pentru pachete de acțiuni de minim 5%, emise de societățile comerciale S.C. Romgaz S.A. și S.C. Nuclearelectrica S.A. și listarea acestora din urmă Ia bursa în toamna anului 2013, a influențat în opinia recurentului – reclamant la modul cel mai profund prețul de tranzacționare pe bursa a acțiunilor emitentului Fondul Proprietatea, care au urcat de la 0,50 lei/actiune (anterior listării celor două companii mai sus arătate), până la 0,85 lei/acțiune (ulterior listării celor două companii energetice naționale).
D. pentru care, pentru a nu fi suspectați de subiectivism, recurentul – reclamant lăsă la aprecierea instanței de recurs să concluzioneze dacă între cele două situații de fapt concrete mai sus arătate a existat vreo legătură de cauzalitate, ori avem de-a face cu o simpla coincidență determinată de hazardul inerent pieței de capital.
Cu mențiunea ca instanța de apel nu a făcut "nicio" referire la concluziile raportului de expertiză judiciară și ale rapoartelor de expertiză extrajudiciare depuse la dosar în ceea ce privește culpa statului, deși în opinia recurentului – reclamant, concluziile primelor două obiective ar fi fost de natură a dezlega la modul cel mai elocvent dilema culpei statului în ceea ce privește răspunderea pentru fapta proprie.
Arată recurentul – reclamant că el a cerut doar ca însuși cadrul legal prevăzut de legislația specială de reparație să fie aplicat în litera și spiritul său, pentru ca acesta să fie în măsură a-și valorifica în mod integral și nu parțial dreptul de creanță garantată asupra statului, în cuantumul nominal al creanței.
Recurentul – reclamant nu a cerut în speță decât interpretarea sistematică și teleologică, precum și aplicarea disp. art. 20 alin.(2) din Legea nr.10/2001, republicată, în vigoare la acest moment care statuează că: „... persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piață corespunzătoare a întregului imobil, teren și construcții, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare", disp. art. 4 lit.(a și b) din Titlului VII din Legea nr.247/2005, de asemenea în vigoare și care prevăd: „acordarea unor despăgubiri juste și echitabile și neplafonarea prin lege a despăgubirilor", iar disp. art. 3 lit.(a) din Titlul VII al Legii nr.247/2005 modificat prin Titlul I, art. 3 din O.G. nr.81/2007 publicată în M.O. Partea I nr. 446 din 29.06.2007, neabrogate până în prezent, stabilesc cum că Titlul de despăgubire „... incorporează drepturile de creanță ale deținătorilor asupra statului roman, corespunzător despăgubirilor acordate”.
Altminteri, așa precum s-a arătat, în cazul în care legiuitorul ar fi înțeles să renunțe la principiul restituirii integrale prin echivalent prevăzut de normele mai sus arătate și să plafoneze în acest sens despăgubirile acordate, în această situație și-ar fi găsit incidența dispoziții legale prevăzute de prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislative pentru elaborarea actelor normative, pe larg enumerate în cererea introductiva.
În plus, față de aceasta, chiar noua lege nr. 165/2013 - art. 24, privind stabilirea și plata despăgubirilor pentru imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, nu cuprinde dispoziții legale privind plafonarea prin lege a despăgubirilor acordate, ci doar eșalonarea plații acestora.
Pe cale de consecință, așa precum s-a mai arătat, este inadmisibil ca aplicarea în concret a unor legi special de reparative în vigoare guvernate de principiul restituirii integrale, raportat la împrejurarea ca pârâtul nu a listat ia bursa FP în termenul legal, nu a respectat termenele legale de listare la bursă a minimum 5% din acțiunile companiilor naționale aflate în portofoliul FP la care statul este acționar majoritar, ignorând totodată cu rea-credință principii elementare ale funcționarii pieței de capital, sa conducă de facto la obținerea unor despăgubiri parțiale și plafonate, în proporție de mai puțin de 50%, în lipsa unor prevederi legale exprese în acest sens, intrate de drept în vigoare și elaborate cu respectarea Legii nr. 24/2000.
Lipsirea abuziva de proprietate cu aproximativ 50% din cuantumul despăgubirilor cuvenite, care în conformitate cu legislația mai sus arătata trebuiesc acordate integral, nu reprezintă nimic altceva în conformitate cu principiul reduction ad absurdum, decât antiteza dispozițiilor art. 20 alin.(2) din Legea nr.10/2001, republicată, a disp. art. 4 lit.(a și b) din Titlului VII din Legea nr.247/2005, a disp. art. 3 lit.(a) din Titlul VII al Legii nr.247/2005 modificat prin Titlul I, art. 3 din O.G. nr.81/2007 publicată în M.O. Partea I nr. 446 din 29.06.2007, precum și a Notei de fundamentare la O.U.G. nr. 4/2012 - Secțiunea a Il-a pct.1.3 alin penultim, acel alt punct de vedere, care ar conduce la consecințe inadmisibile, de neacceptat, absurde, conform principiului de drept qui dicit de uno, negat de altero.
Subliniază recurentul – reclamant că în cadrul legislației speciale de reparație, guvernată de principiul restituirii integrale (chiar și în cazul noii Legi nr.165/2013), nu este prevăzut nici un factor aleatoriu, riscuri bursiere (așa precum a reținut instanța de apel - fila 5 alin.1 din decizie), șanse de câștig, riscuri de pierdere, etc., specifice contractelor de prinsoare ori de asigurări, ci doar garanția că bunurile intrate în mod abuziv în posesia statului și imposibil de restituit în natură, se vor restituit prin echivalent, la valoarea lor de circulație și neplafonat, conform disp. art. 20 alin.(2) din Legea nr.10/2001, disp. art. 4 Iit.(a și b) din Titlului VII din Legea nr.247/2005, disp. art. 3 lit.(a) din Titlul VII al Legii nr.247/2005 și disp. art. 24 din Legea nr.165/2013, totul raportat la disp. art. 44 alin. (1) din Constituție.
S. român, s-a aflat într-o vădită culpă, întrucât a tergiversat listarea fondului la bursa timp de 5 ani de zile și a stabilit în mod unilateral și eminamente artificial cum ca valoarea de tranzacționare pe bursa a acțiunilor emitentului FP va fi una și aceeași cu valoarea nominală unitară a acțiunilor emitentului Fondului Proprietatea.
Ori activul net este un indicator folosit în domeniul fondurilor de investiții (inclusiv SIF și FP) și reprezintă suma valorii actuale a tuturor investițiilor unui fond (acțiuni, obligațiuni, etc.), din care se scad cheltuielile (obligațiile) curente ale fondului. Activul net unitar (sau Valoarea Unitara a Activului Net - VUAN) se calculează împărțind activul net la numărul de unități de fond în circulație sau la numărul de acțiuni emise în cazul fondurilor închise. În cazul fondurilor deschise, valoarea unei unități de fond este chiar VUAN; însă în cazul fondurilor tranzacționate (ca de exemplu FP și SIF), prețul la bursa (valoarea de capitalizare) diferă cu mult față de VUAN, caz în care se calculează indicatorul preț/VUAN și se folosește pentru comparații intre diverse fonduri, piețe, perioade, etc.
Creanța recurentului - reclamant garantata asupra statului este ope legis în cuantumul nominal stabilit în titlul de despăgubire, de 716.100 lei. Interpretarea sistematică și teleologică a dispozițiilor art. 20 alin.(2) din Legea nr.10/2001, republicată, a disp. art. 4 lit.(a și b) din Titlului VII din Legea nr.247/2005 și a disp. art. 3 lit.(a) din Titlul VII al Legii nr.247/2005, nu poate conduce la o concluzie contrară.
Ca atare, creanțele garantate asupra statului nu pot avea ranguri diferite, discriminatorii, și anume în cadrul aplicării legilor special de reparație, putând fii creanțe garantate asupra statului în mod integral și respectiv creanțe garantate asupra statului doar parțial (în speța 50%), în funcție de anumiți factori aleatorii, și anume momentul temporal al atribuirii acțiunilor, care putea fi înainte, ori ulterior listării FP la bursa, împrejurare față de care creanța garantată asupra statului poate fi valorificată efectiv în mod integral, ori respectiv parțial.
Recurentul - reclamant, de bună credință fiind, nu și-a putut imagina în anul 2009 când i s-a emis titlul de despăgubire, FP nefiind încă listat la bursa în acea perioadă, ca statul român, garantul statului de drept, pur și simplu l-a înșelat, iar ulterior listării FP la bursa (25.01.2011) acțiunile emitentului FP se vor tranzacționa pe bursa Ia preturi cuprinse între 39 - 60% din valoarea nominală de 1 leu/acțiune. Oricum recurentul - reclamant a fost în imposibilitate de a constata prejudiciul efectiv ocazionat de modalitatea de plată aleasă de pârât, reprezentată de atribuirea acțiunilor FP la cotația de 1 leu/acțiune, aceasta constatare neputând fi efectuată decât ulterior listării fondului la bursă, când aceste acțiuni au început să fie tranzacționale pe piața nereglementată, cu mult sub cotația la care i-au fost atribuite, de 1 leu/acțiune.
Iar în situația ipotetică în care recurentul – reclamant ar fi ales să aștepte listarea fondului la bursa -25.01.2011, și-ar fi asumat riscul că cererea de opțiune depusă la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților o instituție administrativă măcinată de fapte de corupție la cel mai înalt nivel conform datelor auditului intern (președintele, vicepreședinte ca altminteri și toată fosta conducere în prezent arestată preventiv fiind cercetată pentru săvârșirea de infracțiunilor de luare de mită și abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, prejudiciul situându-se la ordinal sutelor de milioane de EUR), să rămână nesoluționată.
Întrucât, așa precum s-a mai arătat cu lux de amănunte, Legea nr. 10/2001 a prevăzut, încă de la aplicare, acordarea unor măsuri reparatorii prin echivalent, dacă restituirea în natură a imobilelor obiect al notificărilor nu este posibilă (una dintre măsurile reparatorii stabilite ulterior prin cadrul reglementat prin Legea nr. 247/2005 fiind Fondul Proprietatea), creanța cuprinsă în titlul de despăgubire este una garantată, conform disp. art. 3 lit.(a) din Titlul VII al Legii nr.247/2005. Cu alte cuvinte, faptul că, în conformitate cu legea specială, persoana îndreptățită nu beneficiază de restituirea în natură a bunului, ci de măsuri reparatorii prin echivalent, nu înseamnă că repararea prejudiciului cauzat de naționalizare sau confiscare nu trebuie să fie efectivă și completă. Situația nefuncționării Fondului Proprietatea este de notorietate, a generat mai multe condamnări ale Statului român la CEDO, iar instanțele judecătorești naționale investite cu acțiuni similare au constatat deja ca listarea fondului la bursa, prevăzută de Legea nr. 247/2005, s-a realizat cu mare întârziere și cu încălcarea termenelor legale imperative.
De asemenea, din concluziile rapoartelor de expertiză judiciare și extrajudiciare rezultă în esență, ca S. Român putea să prevadă faptul că valoarea de tranzacționare a acțiunilor fondului va fi mai mică decât valoarea nominală de 1 leu/acțiune. În plus, neînceperea, conform art. 11 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, modificat prin art. 16 din OUG nr. 81/2007, a procedurilor legale necesare pentru inițierea, derularea și încheierea de oferte publice secundare de vânzare pentru pachete de acțiuni de minim 5%, emise de societățile comerciale prevăzute în anexa ce face parte integrantă din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 a influențat negativ prețul de tranzacționare pe bursă a acțiunilor (pct. 2 din concluzii).
În aceste condiții, reiese că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale în persoana Statului român, care a întârziat listarea la bursă a Fondului Proprietatea, nu a respectat termenele legale de listare la bursă a minimum 5% din acțiunile companiilor naționale aflate în portofoliul Fondului Proprietatea la care statul este acționar majoritar, iar ulterior listării a ignorat principiile elementare ale funcționarii pieței de capital, acțiunile fiind tranzacționale cu un discount semnificativ de 50-60% din valoarea nominală.
Altfel spus, dacă s-ar fi respectat termenele legale imperative, opțiunea privind conversia titlului de despăgubire ar fi avut loc după listarea la bursa și astfel conversia s-ar fi realizat în funcție de prețul mediul ponderat de tranzacționare, aferent primelor 60 de ședințe de tranzacționare (art. 187 alin. 3 din Titlul VII al Legii nr. 247.2005, modificat prin OUG nr. 81/2007).
Or, prin fapta culpabilă a pârâtului, opțiunea a fost realizată anterior listării, la o valoare artificială, nerealistă, de 1 leu/acțiune.
Pentru aceste motive, recurentul – reclamant solicită, în conformitate cu disp. art. 498 Cod proc. Civ., admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în tot, în sensul respingerii apelului ca nefondat și totodată, menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală.
Examinând, cu prioritate, excepția inadmisibilității recursului, curtea urmează să o respingă ca nefondată în raport de dispozițiile art. 483 alin. 2 C. pr. civ. astfel cum se aplică prin raportare la art. XVIII din legea 2/2013, apreciind că în raport de valoarea obiectului litigiului recursul este admisibil.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente.
Primul motiv de recurs încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 7 C. pr. civ. cu referire la art. 261 pct. 5, nu este întemeiat.
Exercitând controlul de legalitate al deciziei civile recurate, din perspectiva acestui motiv de recurs, Curtea apreciază că se impune a fi în prealabil precizat că acest motiv de recurs sancționează acele vicii ale motivării unei hotărâri, care pot consta fie într-o lipsă a motivării fie într-o motivare insuficientă, în sensul că instanța nu răspunde tuturor criticilor formulate iar nu tuturor argumentelor prezentate în susținerea cererilor de către părțile din proces.
Pe de altă parte, din verificarea considerentelor deciziei civile recurate, Curtea constată că instanța de apel a răspuns punctual tuturor chestiunilor invocate prin apel, făcând trimitere la dispozițiile legale apreciate ca fiind incidente cauzei și care au condus la formarea convingerii, în raport de situația de fapt stabilită, de respingere a acțiunii.
Așa fiind, întrucât din expunerea de motive rezultă cu evidență structurarea argumentelor avute în vedere de instanța de apel cu referire la netemeinicia susținerilor reclamantului, Curtea apreciază că pe temeiul art. 304 pct. 7 din Codul de procedură civilă, nu poate fi reținută nici o neregularitate procedurală relativă la motivarea hotărârii atacate.
Cel de-al doilea motiv de recurs ce vizează modalitatea de soluționare a cauzei pe fond nu este fondat.
Prezenta acțiune este întemeiată pe dreptul comun, art.1357, 1349,1469,1480,1488,1490,1492 și 1516, 1518, 1530, 1531, 1535 și 1536 din NCC,art. 1 din Primul Protocol Adițional și art. 6, 13 și 14 din C.E.D.O.
Despăgubirile solicitate reprezintă contravaloarea prejudiciului cauzat cu ocazia valorificării parțiale a unui număr de 306.100 acțiuni la Fondul Proprietatea și a plății sumei reprezentând restul echivalentului creanței din creanța garantată asupra statului de 1.932.200 lei, conferită de titlul de despăgubire nr. 5340/30.06.2009 – titlul de conversie nr. 92/5.02.2010 emise de Guvernul României – Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Fapta culpabilă a pârâtului ar fi aceea că procedura instituită de Titlul VII din Legea nr.247/2005 ,modificată prin OUG nr.81/2007 nu asigură o despăgubire efectivă a persoanelor îndreptățite potrivit Legii nr.10/2001, precum și culpa Statului Român de a lista la bursă cu întârziere a Fondului Proprietatea,împrejurare ce a atras scăderea valorii acțiunilor deținute de recurent,determinând vânzarea acestora la o cotație inferioară celei de 1 leu/acțiune, obținându-se o sumă de bani inferioară valorii garantate .
Potrivit textelor de lege invocate de către reclamant art.1357 alin.1 din Noul Cod Civil, orice fapta a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara. Condițiile răspunderii civile delictuale sunt cumulative și constă în 1) fapta ilicită; 2) prejudiciul; 3) raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu; 4) vinovăția.
Sub un prim aspect, Curtea apreciază că, față de caracterul speculativ al mecanismul bursei, în care evoluțiile titlurilor de conversie se pot modifica fie în sensul creșterii, fie în cel al reducerii acestora, statul nu poate garanta că în concret, valorificarea acțiunilor la un anumit moment, ales de titularul acțiunilor, se va face la valoarea lor nominală.
În plus, referitor la fapta ilicită constând în aceea că statul nu a inițiat procedurile legale conform disp. art. 11 din Titlul VII al Legii nr.247/2005 modificat prin disp. art. 16 din O.U.G. nr.81/2007, necesare pentru derularea și încheierea de oferte publice secundare de vânzare pentru pachete de acțiuni de minim 5%, emise de societățile comerciale, prevăzute în anexa care face parte integrantă din Titlul VII al Legii nr.247/2005, Curtea va aprecia că nu poate fi reținută susținerea că nerespectarea acestor termene ar fi fost factorul determinant al scăderii prețului de tranzacționare pe bursa a acțiunilor emitentului Fondul Proprietatea, o asemenea concluzie nefiind susținută de nici una din probele administrate în cauză.
De asemenea, s-a apreciat corect de către tribunal că fapta statului, constând în amânarea procedurilor prevăzute de art. 11 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, nu poate fi considerată ca având o natură ilicită, în plus Curtea constatând că nu este dovedită legătura de cauzalitate între aceasta și valoarea cu care acțiunile deținute de recurent s-au tranzacționat pe piața bursieră, fiind insuficiente ca valoare probatorie rapoartele de expertiză extrajudiciară depuse în fața instanței de fond, în lipsa altor probe cu care să se coroboreze.
În fine, referitor la discriminarea creată de legiuitor și încălcarea art.1 Protocolul 1, față de care reclamantul consideră că este îndreptățit la un remediu adecvat, conform art. 13 CEDO, Curtea reține că în Cauza M. A. și alții împotriva României, Curtea nu a constatat că soluțiile legislative adoptate sunt inadecvate, ci că Fondul "Proprietatea", instituit prin Legea nr. 247/2005, nu este funcțional, statului român fiindu-i acordat un termen de 18 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii instanței europene, să ia măsurile care să garanteze protecția efectivă a drepturilor enunțate de art. 6 paragraful 1 din Convenție și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, în contextul tuturor cauzelor similare, conform principiilor consacrate de Convenție.
Totodată, s-a reamintit că „statului pârât trebuie să i se lase o marjă largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate din țară și pentru punerea lor în aplicare" și că "punerea în balanță a drepturilor în cauză și a câștigurilor și pierderilor diferitelor persoane afectate de procesul de transformare a economiei și a sistemului juridic al statului constituie un exercițiu de o dificultate deosebită, presupunând intervenția diverselor autorități interne" (paragraful 233).
În jurisprudența referitoare la art. 13, CEDO, a considerat că „remediul intern” trebuie să fie un "recurs efectiv", dar „care nu poate merge atât de departe încât să asigure o cale care să permită combaterea unei legi, pe motiv că este contrară Convenției, sau să atace conținutul unei anumite reglementări în fața unei autorități naționale” (cauzele James și alții împotriva Regatului Unit, Roche împotriva Regatului Unit, Murray împotriva Regatului Unit etc.).
Prin urmare, reclamantul nu are în temeiul acestui articol, un recurs „național în convenționalitate, care ar putea avea ca obiect încălcarea de către o lege națională, oricare ar fi ea, a unui drept ocrotit de Convenție sau de protocoalele sale adiționale” fiind garantată numai „o cale de atac care să pună în discuție modul de aplicare a legii interne în conformitate cu exigențele Convenției. (…)’’
D. consecință, Curtea apreciază că admiterea cererii de chemare în judecată ar însemna recunoașterea în favoarea reclamantului, pe cale jurisprudențială, a unor drepturi care nu sunt prevăzute de legea specială, ceea ce nu este permis judecătorului național.
Mai mult, nici dispozițiile art. 14 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului, invocate, de asemenea, de către recurent, nu pot fundamenta susținerile acestuia.
Astfel, în cauza B. contra României, s-a reținut că potrivit jurisprudenței constante a Curții de la Strasbourg, articolul 14 din Convenție completează celelalte clauze normative ale Convenției și Protocoalelor sale. Nu are o existență independentă din moment ce contează numai pentru « beneficierea de drepturi și libertăți » pe care le garantează. Desigur, poate intra în joc chiar fără o încălcare a cerințelor lor și, în această măsură, deține o însemnătate autonomă, dar nu și-ar găsi aplicarea dacă faptele litigiului ar cădea sub imperiul cel puțin uneia din clauzele menționate.
Or, recurentul pretinde că prin modul în care statul a reglementat posibilitatea ca acesta să-și valorifice creanța rezultând din titlul de despăgubire a fost încălcat art.1 din Protocolul 1 la Convenție, câtă vreme o despăgubire integrală nu mai este posibilă.
Curtea, reținând că, într-adevăr, recurentul dispunea cel puțin de o speranță legitimă de a obține o reparație integrală pentru pierderea proprietății sale, pe baza titlului de despăgubire emis de stat, astfel că pretențiile sale se înscriu în sfera protejată art. 1 din Protocolul 1 la Convenție, constată însă că, potrivit celor de mai sus, art. 14 din Convenție nu ar putea fi invocat în mod autonom, ci doar combinat cu art. 1 din Protocol.
Or, câtă vreme, așa cum s-a arătat, pretențiile recurentului au fost apreciate drept neîntemeiate, pe motiv că nu s-a putut reține existența unei fapte ilicite produse de către stat și nici culpa acestuia din urmă în producerea prejudiciului pretins, nu se poate reține că a suferit o încălcare a dreptului protejat prin art. 1 din Protocolul 1 la Convenție, iar o încălcare art. 14 nu mai poate fi analizată.
Nu în ultimul rând, curtea reține că legea a lăsat la latitudinea recurentului stabilirea momentului la care dorește să-și valorifice dreptul la despăgubire, aspect în raport de care s-a stabilit pentru recurent valoarea de 1 leu pe acțiune și, totodată acesta a avut posibilitatea să conteste aceste aspecte în temeiul legii 554/2004, ceea ce nu s-a întâmplat.
Pentru aceste considerente în baza dispozițiilor art. 312 C. pr. civ. curtea respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția inadmisibilității recursului.
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul - reclamant F. C. A. împotriva deciziei civile nr.542 A din 17.02.2015 pronunțate de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul - pârât S. ROMÂN, prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE – reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 28.09.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. G. R. A.-D. T. C. B. T.
GREFIER
E. C.
Red.A.D.T.
Tehdact.R.L./A.D.T.
2 ex./21.10.2015
TB-S.3 – I.N.; E.M.S.
Jud.S.5 – I.N.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 912/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 370/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
