Obligaţie de a face. Decizia nr. 325/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 325/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-03-2015 în dosarul nr. 1796/269/2011*
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 325 R
Ședința publică de la 10.03.2015
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE – DORINA ZECA
JUDECĂTOR – D. F. G.
JUDECĂTOR – DANIELA LAURA MORARU
GREFIER – S. V.
……………………
Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenta-reclamantă . Călărași și de recurentul- pârât T. N., administrator la ., împotriva deciziei civile nr. 647/01.10.2014, pronunțată de Tribunalul Călărași – Secția Civilă, în dosarul nr._, având ca obiect „acțiune posesorie”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta reclamantă . Călărași reprezentată de avocat N. S., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind recurentul pârât T. N..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul recurentei reclamante . Călărași depune la dosar originalul chitanței nr._ (163) din 09.02.2015. Arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Apărătorul recurentei reclamante . Călărași solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și să se dispună casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare. Apreciază că acest recurs este fondat, având în vedere dispozițiile art. 304 pct. 5 C.pr.civ., considerând că hotărârea pronunțată de instanța de fond a fost pronunțată cu încălcarea normelor de procedură, prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 C.pr.civ.
Prin decizia pronunțată de Tribunalul Călărași s-a respins apelul invocând excepția tardivității căii de atac, respingând și cererea de repunere în termen. Apreciază că această soluție este nelegală, deoarece instanța trebuia să observe că hotărârea pronunțată la fond a fost dată cu nerespectarea normelor de procedură cu privire la termenul de exercitare căii de atac. Arată că instanța de fond nu a prevăzut termenul de 15 zile conform vechiului Cod de procedură civilă a specificat termenul de 30 de zile pentru exercitarea căii de atac, iar partea a formulat calea de atac în termenul prevăzut în dispozitivul hotărârii.
Apreciază că instanța de apel trebuia să constate această neregularitate și din oficiu trebuia să caseze hotărârea pronunțată de instanța de fond și să trimită cauza spre rejudecare.
Cu privire la recursul declarat de partea adversă solicită respingerea acestuia, ca neîntemeiat.
CURTEA
Prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria Oltenița sub nr._ , reclamanta . Călărași a chemat în judecată pe pârâtul T. N., pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia să-i lase liniștită posesia terenului situat în ., teren agricol extravilan în suprafață de 38,525 ha. A solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 260.874,486 RON, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de înființarea culturilor distruse de pârât prin executarea de lucrări de discuit și arat, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că are calitatea de arendaș al terenurilor agricole extravilane situate pe raza ., conform contractelor de arendă încheiate cu deținătorii de terenuri agricole, respectiv proprietarii acestora și exercită asupra acestor terenuri o posesie continuă, publică, pașnică și neprecară.
Pârâtul, fără consimțământul societății reclamante, a intrat pe teren, având o porțiune în suprafață de 38,525 ha, așa cum rezultă din calculele efectuate în teren, aducându-le prin această tulburare a posesiei și un prejudiciu în sumă de 260.874,486 RON. A încercat negocierea cu pârâtul asupra acestor probleme, însă fără nici un rezultat pozitiv.
Din analiza calculului efectuat în teren de către societatea reclamantă rezultă următoarele distrugeri: În tarlaua 10 de pe raza .:
12,10 m.l./800 m.l. =_ ha.
13,70 m.l./800 m.l. = 0,2720 ha. s-a distrus sola și nu se mai poate întreține cultura, recolta etc., deoarece distanțele între vecini (3,4 m.l.) sunt foarte mici;
28,80 m.l. /800 m.l. = 2,3040 ha.
3 m.l. /800 m.l. = 0,2400 ha.
În tarlaua 8 de pe raza .:
19 m.l. /300 m.l. = 0,5700 ha.
20,90 m.l. /300 m.l. = 0,6270 ha.
32,40 m.l. /300 m.l. = 0,9720 ha.
În tarlaua 14 de pe raza .:
75,90 m.l. /800 m.l. = 6,0720 ha.
25,30 m.l. /800 m.l. = 2,0240 ha.
În tarlaua 7 de pe raza .:
50 m.l. /400 m.l. = 2,0000 ha.
În tarlaua 22 de pe raza .:
6,40 m.l. /800 m.l. = 0,5120 ha.
6,40 m.l./800 m.l. = 0,5020 ha
12,20 m.l./800 m.l. = 0,9760 ha.
În tarlaua 21 de pe raza .:
34,30 m.l. /800 m.l. = 2,7440 ha.
22,70 m.l. /300 m.l. = 0,6810 ha.
51,00 m.l. /550 m.l. = 2,8050 ha
6,40 m.l. /800 m.l. = 0,5120 ha.
6,40 m.l./800 m.l. = 0,5120 ha.
În tarlaua 6 de pe raza .:
8 m.l./800 m.l. = 0,6400 ha.
69 m.l. /700 m.l. = 4,8300 ha.
109,50 m.l. /280 m.l. = 3,0060 ha.
În tarlaua 5 de pe raza .:
20,20 m.l. /800 m.l. = 1,6160 ha.
7,30 m.l. /800 m.l. = 0,5840 ha.
27,80 m.l. /500 m.l. = 1,3900 ha.
Fapta pârâtului de a pătrunde cu mijloacele sale mecanizate pe terenul societății reclamantei, arându-l și distrugând o parte din recoltă reprezintă o deposedare violentă a reclamantei. Caracterul violent al deposedării rezultă din distrugerea recoltei de către pârât.
În drept, a invocat art. 112 C.pr.civil, art. 674 și urm. C.p.p. și HGR 146/1976 modificată.
La dosarul cauzei reclamanta a depus actul constitutiv al societății în care este descris obiectul de activitate care, în principal, se referă la cultivarea cerealelor, porumbului și a altor plante n.c.a., act adițional la statutul ., certificatul de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Călărași, schițe cu terenurile despre care pretinde că i-a fost tulburată posesia și copii a două contracte de arendare încheiate în 2008, pentru o perioadă de cinci ani.
Pârâtul T. N. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării, pârâtul arată că acțiunea reclamantei este neîntemeiată, el lucrând doar suprafețele a căror proprietar este și efectuând activități agricole pe acestea de la momentul în care a devenit proprietar.
A efectuat lucrări în virtutea dreptului de proprietate, pe care îl dovedește cu documente și în virtutea atributelor, pe care i le conferă acest drept, respectiv posesia, folosința și dispoziția.
Mai mult decât atât, cea care a efectuat lucrări agricole pe terenul pârâtului a fost reclamanta care nu a înțeles să-i respecte acestuia dreptul de proprietate, în ciuda numeroaselor demersuri pe care le-a făcut către aceasta.
În acest sens, a făcut numeroase notificări către ., atât direct cât și prin intermediul Primăriei Luica, demersuri ce au rămas fără nici un rezultat.
În dovedirea acțiunii reclamanta a solicitat probele cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului, martori și expertiză agricolă, iar pârâtul T. N. a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriu și martori.
Reclamanta a depus la dosar copia contractelor de arendă și a titlurilor de proprietate ale arendatorilor, rezultând că, la momentul la care pârâtul a pătruns pe terenurile arendate de reclamantă, aceasta le avea în lucru de cel puțin doi ani. Prin acțiunile sale de a întoarce cultura înființată de reclamantă și de a înființa propriile culturi, pârâtul a deposedat-o pe reclamantă de suprafața de 38,525 ha.
Pârâtul însuși a recunoscut că a pătruns pe terenurile în discuție și le-a cultivat conform propriei dorințe, invocând în sprijinul acțiunilor sale dreptul de proprietate dobândit asupra acestor terenuri, drept de proprietate dovedit prin înscrisurile depuse la dosar, respectiv sentințele civile ale Judecătoriei Oltenița de constatare a vânzării–cumpărării terenurilor, precum și contracte de vânzare–cumpărare încheiate în formă autentică la notariat.
Acțiunea de deposedare s-a petrecut în primăvara anului 2011, astfel după cum rezultă din declarațiile martorilor audiați în cauză.
Potrivit art. 674 Cod procedură civilă, cererile privitoare la posesie sunt admisibile dacă nu a trecut un an de la tulburarea sau deposedarea reclamantului a posedat cel puțin un an înainte de deposedare sau tulburare, iar posesia sa îndeplinește condițiile art. 1846 și 1847 C. civil.
Reclamanta a făcut dovada posesiei anterioare de cel puțin un an și a faptului că nu a trecut un an de la deposedare.
Acțiunea a fost casată și s-a trimis cauza spre rejudecare.
La termenul din 20.02.2013, reclamanta a formulat cerere precizatoare prin care a înțeles să renunțe la primul capăt de cerere ce are ca obiect acțiune posesorie.
Cu privire la capătul doi de cerere, a arătat că valoarea despăgubirilor pe care le solicită pârâtului cu titlu de cheltuieli ocazionate de înființarea culturilor distruse de pârât au ca temei dispozițiile art. 998 – 999 Cod civil, cu privire la răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie.
A solicitat cheltuieli de judecată având în vedere primul ciclu procesual.
În motivare a arătat că în cursul anilor 2008 – 2009 pârâtul a cumpărat mai multe suprafețe de teren pe raza . cumpărării, o parte din aceste terenuri erau folosite de . în baza contractelor de arendă încheiate cu proprietarii din anul 2005, pe o durată de 15 ani, contracte înregistrate în mod legal la Consiliul local al . prevede legea.
În ciuda acestui fapt, neținând cont de dreptul de preemțiune pe care îl avea potrivit contractului, proprietarul înțelege să vândă terenul arendat unui terț, fără să aducă la cunoștință aceste aspecte.
În baza dreptului de folosință pe care-l conferă contractul de arendă și în baza căruia erau obligați să procedeze în acest mod, a însămânțat terenul în toamna anului 2010 cu grâu, orz și floarea soarelui, așa cum a descris în acțiunea principală.
Toate contractele de vânzare–cumpărare încheiate de pârât ce au avut ca obiect terenul arendat au avut un caracter ascuns cu complicitatea autorității locale, care nu a înțeles să-i notifice, să le aducă la cunoștință într-un fel sau altul despre existența unui drept de proprietate al pârâtului pe suprafețele de teren pentru care . încheiase contracte de arendă, specificându-le ce contracte de arendă nu își mai produceau efectele ca urmare a vânzării și ce sole erau afectate.
De asemenea, pârâtul trebuia să comunice toate actele de proprietate dobândite pe solele pe care le lucra în baza contractelor de arendă.
La momentul înființării culturilor de către . avea cunoștință de faptul că aceste contracte de arendă erau în vigoare, nu erau scoase din evidența consiliului local, astfel încât a însămânțat terenul.
Culturile pe care societatea le-a înființat au fost distruse în primăvara anului 2011 prin înființarea altor culturi de către pârât.
Atitudinea pârâtului se circumscrie unei fapte ilicite ce a avut ca rezultat producerea unui prejudiciu pe care l-a suferit cu achiziționarea de semințe, cu lucrările de mecanizare, cu prețul muncii și cu îngrășămintele folosite pentru erbicidare, prejudiciu pe care îl estimează la suma de 260.496 lei, astfel cum este menționat în acțiunea principală.
Este adevărat că și arendatorii sunt vinovați de această situație, însă împotriva acestora se va întoarce cu acțiune în răspundere contractuală pentru evicțiune. Având în vedere aceste motive, a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost precizată.
În drept, a invocat art. 998 – 999 C. civil, art. 132 C.pr.civilă.
Prin sentința civilă nr.445/12.03.2014, Judecătoria Oltenița a respins acțiunea precizată formulată de reclamanta S.C. „L.” S.R.L. Călărași, punct de lucru ., în contradictoriu cu pârâtul T. N., administrator al S.C. „FITO TEHNIC” S.R.L. București, punct de lucru ., ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Inițial, reclamanta în acțiunea introductivă la instanță la data de 13.05.2011 și înregistrată sub nr._ a solicitat: obligarea pârâtului T. N. (în calitate de administrator al S.C. „FITO TEHNIC” S.R.L. București - Punct de lucru Luica, jud. Călărași), să-i lase în liniștită posesie terenul în suprafață de 38,525 ha situat în ., teren agricol extravilan precum și obligarea acestuia (pârâtului) la plata sumei de 260.874 RON reprezentând c/val. cheltuielilor de înființare a culturilor distruse de pârât prin executarea de lucrări de discuit și arat precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată. Pârâtul a formulat întâmpinare la acțiunea introductivă, solicitând respingerea acțiunii întrucât aceasta este neîntemeiată deoarece el a lucrat suprafețele de teren al căror proprietar este și a efectuat activități agricole pe aceste terenuri din momentul în care a devenit proprietar.
Instanța a reținut că de-a lungul derulării procesului poziția părților din proces a fost cea precizată mai sus, până la termenul din 20.02.2013 când reclamanta S.C. „L.” S.R.L. a depus „Cerere precizatoare” prin care a arătat: „înțeleg să renunț la primul capăt de cerere ce are ca obiect acțiune posesorie”, iar „cu privire la capătul doi de cerere precizez faptul că valoarea despăgubirilor pe cale le solicit pârâtului cu titlu de cheltuieli ocazionate cu înființarea culturilor distruse de pârât au ca temei dispozițiile art. 998-999 C.civ. cu privire la răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie”.
Instanța, luând act de noua situație de fapt, în cauza dedusă judecății, a constatat că obiectul acestei cauze este: obligarea pârâtului la plata despăgubirilor cerute de reclamantă, în temeiul dispozițiile art. 998-999 C.civ., întrucât la primul capăt de cerere al acțiunii introductive reclamanta a renunțat în mod expres în fața instanței, avându-se și acordul neechivoc al pârâtului.
Instanța a reținut că reclamanta, cu privire la capătul doi al cererii introductive la instanță, a arătat că valoarea despăgubirilor, pe care le solicită pârâtului cu titlu de cheltuieli ocazionate cu înființarea culturilor distruse au ca temei disp. art. 998-999 C.civ., dar nu se specifică cât, ce sumă de bani, obiectul prezentei acțiuni nemaifiind determinat sau determinabil, încălcându-se disp. art. 112 pct. 3 din vechiul Cod de procedură civilă care spune: „3. Obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când prețuirea este cu putință…”.
Instanța, din înscrisurile aflate la dosar, din raportul de expertiză efectuat în primul ciclu procesual și din declarațiile martorilor audiați: N. G., C. E., R. I. și D. I., a reținut și a constatat că: Între reclamantă și pârât nu există niciun fel de raport juridic în virtutea căruia reclamanta (în contradictoriu cu pârâtul) să aibă un drept de posesie asupra terenurilor în litigiu.
Din probatoriul administrat de reclamantă, aceasta nu face dovada vreunui raport juridic încheiat între reclamantă și pârât, prin care pârâtul avea obligația să-i cedeze posesia terenurilor. S-a reținut că reclamanta S.C. „L.” S.R.L. a avut posesia a parte din terenurile în litigiu înainte ca acestea să fie cumpărate de pârât, reclamanta având încheiate contracte de arendă cu proprietarii acestor terenuri. Ulterior, proprietarii terenurilor date în arendă reclamantei și-au vândut terenurile pârâtului T. N., contractele de arendă încheiate între reclamantă și proprietarii terenurilor, reziliindu-se de drept, în conformitate cu art. 9 din Legea nr. 223/2006, lege ce a modificat și completat legea arendării nr.16/119 în virtutea căreia s-au încheiat contractele de arendă (aflate la dosar), articol care stipulează: „..în caz de neexecutare culpabilă a obligațiilor de către una dintre părți, contractul se consideră reziliat de drept fără intervenția instanței”.
S-a reținut că, din momentul în care pârâtul a cumpărat terenurile în litigiu, reclamanta nu mai avea nici un drept de posesie pe acele terenuri, întrucât contractele de arendare erau reziliate de drept (conf. art. 9 din Legea 223/2006 și Legea nr. 20/208). Aceeași opinie (în acest sens) este și Decizia civilă nr. 8811/29.10.2009 a Î.C.C.J. - Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală.
Totodată pârâtul este un terț față de contractele de arendă încheiate de reclamantă cu proprietarii terenurilor în litigiu. Pârâtul, prin înscrisurile depuse la dosar, probează că a depus diligențe (din proprie inițiativă) de a-i aduce la cunoștință reclamantei noua situație juridică a terenurilor în litigiu, solicitându-i acesteia să nu mai facă nicio operațiune pe aceste terenuri care îi aparțin (pârâtului), însă reclamanta nu a dat curs solicitărilor repetate ale pârâtului, continuându-și activitatea nelegală.
Instanța a constatat că reclamanta, în privința tragerii la răspundere civilă delictuală a pârâtului, în temeiul art. 998-999 Cod Civil, nu face în nici un fel dovada existenței unui prejudiciu (cert/direct/personal/moral sau material) provocat de pârâtul T. N., a unei fapte ilicite și a unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.
Împotriva acestei sentințe, la data de 06.06.2014, a declarat apel pârâtul T. N., solicitând admiterea apelului și modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul menționării faptului că, în ceea ce privește cheltuielile de judecată, le va solicita de la reclamantă pe cale separată.
Împotriva aceleiași sentințe, la data de 04.06.2014, a declarat apel și reclamanta . Călărași, solicitând admiterea apelului, anularea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, iar în ipoteza în care instanța va aprecia că hotărârea este supusă căii de atac cu recurs, a solicitat în primul rând repunerea în termenul de recurs de 15 zile conform art.103 și 301 Cod procedură civilă (1865), admiterea recursului, desființarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
În motivarea cererii de repunere în termenul de recurs, reclamanta a arătat că hotărârea judecătorească atacată a fost comunicată la punctul de lucru din . la sediul societății din mun. Călărași unde este sediul societății, iar factorul poștal, negăsind pe nimeni la punctul de lucru din . comunicarea la sediul Primăriei Luica de unde i-a fost comunicată reclamantei mult mai târziu.
Mai mult decât atât, instanța a menționat termenul de exercitare a căii de atac ca fiind de 30 de zile de la comunicare, fapt ce a determinat inducerea în eroare a reclamantei cu privire la exercitarea căii de atac și calea de atac legală.
La termenul de judecată din data de 01.10.2014 instanța a calificat calea de atac în cauză ca fiind apelul, având în vedere că în faza rejudecării după casare obiectul acțiunii s-a restrâns numai la c/val. despăgubirilor, s-a renunțat la capătul de cerere privind acțiunea posesorie și cum valoarea acestor despăgubiri solicitate depășește valoarea de 1 miliard lei, calea de atac în cauză este apelul în raport de dispozițiile art.2821 C.p. c.
Prin decizia civilă nr. 647/01.10.2014 Tribunalul Călărași – Secția Civilă a respins cererea de repunere în termenul de apel formulată de apelanta reclamantă . Călărași, a respins ca tardiv formulate apelurile formulate de apelanta reclamantă . Călărași, precum și de apelantul pârât T. N., ambele formulate împotriva sentinței civile nr.445/12.03.2014 a Judecătoriei Oltenița. Și
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că apelanta reclamantă . Călărași invocă împrejurarea că hotărârea judecătorească atacată a fost comunicată la punctul de lucru din . la sediul societății din mun. Călărași unde este sediul societății, iar factorul poștal, negăsind pe nimeni la punctul de lucru din . comunicarea la sediul Primăriei Luica de unde i-a fost comunicată reclamantei mult mai târziu.
Totodată apelanta a invocat eroarea instanței, care a menționat termenul de exercitare a căii de atac ca fiind de 30 de zile de la comunicare, fapt ce a determinat inducerea în eroare cu privire la exercitarea căii de atac și calea de atac legală.
Tribunalul a constatat nedovedită cererea de repunerea în termenul de apel, în condițiile în care hotărârea atacată i-a fost înmânată la data de 09.05.2014 chiar administratorului societății care a semnat de primire, conform dovezii de comunicare aflată la fila 200 – dosarul nr._ al Judecătoriei Oltenița.
În ce privește apărarea apelantei, în sensul că instanța de fond a menționat în hotărâre termenul de exercitare a căii de atac ca fiind de 30 de zile de la comunicare, fapt ce a determinat inducerea în eroare a reclamantei cu privire la exercitarea căii de atac și calea de atac legală, aceasta nu poate fi primită, întrucât nimeni nu poate invoca necunoașterea legii și era obligația reclamantei să facă demersurile legale pentru exercitarea căii de atac în termenul prevăzut de lege.
Cum apelanta nu a dovedit că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința sa să declare în termen legal calea de atac împotriva sentinței civile nr.445/2014 pronunțată de Judecătoria Oltenița, tribunalul a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile imperative ale art.103 alin.1 Vechiul Cod de procedură civilă.
Pentru considerentele arătate, tribunalul a respins cererea de repunere în termenul de declarare a apelului, formulată de apelanta reclamantă . Călărași și pe cale de consecință, a respins ca tardiv apelul declarat de apelantul reclamant . Călărași împotriva sentinței civile nr.445/12.03.2014 a Judecătoriei Oltenița, fiind declarat cu depășirea termenului reglementat de art.284 alin.1 Vechiul Cod de procedură civilă.
Analizând excepția tardivității apelului formulat de apelantul pârât T. N. invocată din oficiu, tribunalul a constatat că potrivit art. 284 (1) Vechiul Cod de procedură civilă termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
În speță, sentința a fost comunicată apelantului pârât la data de 09 mai 2014, după cum reiese din dovada de primire a hotărârii judecătorești.
Cererea de apel a fost depusă la grefa instanței de fond la data de 06 iunie 2014, cu mult peste termenul legal de formulare a apelului, fapt ce atrage sancțiunea tardivității apelului.
Față de aspectele reținute, tribunalul a respins ca tardiv formulat apelul formulat de apelantul pârât T. N. împotriva sentinței civile nr.445/12.03.2014 a Judecătoriei Oltenița.
Împotriva deciziei civile nr. 647/2014, precum și a sentinței civile nr. 445/2014 a declarat recurs reclamanta . și T. N..
În motivarea recursului declarat de către ., se arată că atât instanța de fond, cât și cea de apel au pronunțat hotărârile judecătorești cu încălcarea formelor de procedură, prevăzute sub sancțiunea nulității prev. de art. 105 alin. (2) Cod procedură civilă.
Recurenta-reclamantă consideră că decizia pronunțată de instanță nu este legală, întrucât hotărârea atacată, respectiv sentința pronunțată de Judecătoria Oltenița prevedea ca termen de exercitare al căii de atac,termenul de 30 de zile, ignorând faptul că dosarul urma dispozițiile din vechea procedura civila.
Conform mențiunilor instanței, recurenta reclamantă precizează că a formulat calea de atac în termenul de 30 de zile, astfel cum era prevăzut în dispozitivul hotărârii.
Mențiunile din dispozitivul hotărârii de fond cu privire la termenul de exercitare al căii de atac sunt îndeplinite cu neobservarea formelor legale prevăzute de art. 284 alin. (1) Cod procedură civilă 1865 care, potrivit art. 105 alin. (2) Cod procedură civilă 1865 trebuiesc declarate nule, întrucât prin acestea i s-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea lor.
Recurenta reclamantă a precizat că vătămarea a fost evidentă și a constat în respingerea căii de atac ca tardiv formulată, astfel neavând posibilitatea să formuleze critici de fond împotriva hotărârii pronunțate de Judecătoria Oltenița.
Se arată că hotărârea pronunțată în apel este un act subsecvent, reprezentând o consecință, un efect al actului întocmit în mod nelegal, care evident trebuie sancționat în aceeași manieră cu casarea pe motivul încălcării formelor de procedura prevăzute sub sancțiunea nulității.
Recurenta reclamantă consideră că instanța de apel trebuia să remarce faptul că termenul este menționat cu încălcarea dispozițiilor legale și, din oficiu, trebuia să ia măsura anulării, însă în aceeași manieră nelegală, a procedat la respingerea apelului ca tardiv formulat sancționând-o pe reclamantă, și nu instanța care a pronunțat o hotărâre cu încălcarea procedurii civile.
În final, recurenta reclamantă a solicitat admiterea recursului și casarea ambelor hotărâri pentru o justa soluționare a cauzei.
Împotriva deciziei civile nr. 647/2014 a declarat recurs pârâtul T. N. – administrator al S.C Fito Tehnic SRL.
În motivarea recursului, recurentul-pârât arată că, în mod greșit, tribunalul nu a dispus asupra cheltuielilor de judecată, pârâtul solicitând să se ia act de solicitarea cere cheltuielilor de judecată pe cale separata.
Instanța de apel nu a dispus în niciun fel asupra acestei cereri și nu s-a făcut astfel nicio mențiune în dispozitivul deciziei pronunțate.
Recurentul-pârât a susținut că a suportat anumite cheltuieli de judecată, și a solicitat admiterea recursului și modificarea în parte a deciziei atacate, în sensul menționării faptului că în ceea ce privește cheltuielile de judecată, le solicită de la reclamantă pe cale separată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Recurentul- pârât T. N. a formulat întâmpinare la recursul declarat de către ., prin care a solicitat respingerea acestuia din urmă.
În calea de atac a recursului, nu a fost administrat nici un mijloc de probă.
Analizând recursurile declarate din prisma criticilor formulate, care se subsumează motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. pct. 9) din Codul de Procedură Civilă, Curtea constată că recursul declarat de către recurenta-reclamantă . este fondat, în schimb recursul declarat de către recurentul- pârâtul T. N. este nefondat, pentru următoarele motive:
- Cu privire la recursul declarat de către recurenta-reclamantă ., Curtea învederează că motivele invocate se subsumează dispozițiilor art. 304 alin. (1) pct. 9) și nu dispozițiilor art. 304 alin. (1) pct. 5) din Codul de procedură civilă, motiv pentru care le va analiza din această perspectivă și va reține următoarele:
Motivul prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 9) din codul de procedură civilă este nefondat, având în vedere următoarele aspecte:
Dispozițiile legale sus-menționate se referă la douã ipoteze:
a) hotãrârea recuratã este lipsitã de temei legal. Se au în vedere acele situații în care considerentele hotãrârii nu permit identificarea normelor juridice care susțin rezolvarea datã litigiului sau hotãrârea nu este motivatã în drept;
b) hotãrârea atacatã a fost datã cu încãlcarea sau aplicarea greșitã a legii. Sunt vizate situațiile în care instanța evocã normele de drept substanțial incidente situației de fapt în cauzã, dar le încalcã „în litera sau spiritul lor” ori le aplicã greșit, consecințã a unei interpretãri eronate a legii.
În cauza de față, recurenta-reclamantă invocă aplicarea greșită a dispozițiilor art. 103 din Codul de procedură civilă, în ceea ce privește soluționarea cererii de repunere în termenul de exercitare a căii de atac a apelului.
Potrivit art. 103.” (1) Neexercitarea oricãrei cãi de atac și neîndeplinirea oricãrui alt act de procedurã în termenul legal atrage decãderea, afarã de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește cã a fost împiedicatã printr-o împrejurare mai presus de voința ei. (2) În acest din urmã caz, actul de procedurã se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicãrii; în același termen vor fi arãtate și motivele împiedicãrii”.
În cauza de față, se constată că sentința civilă apelată a fost comunicată recurentei-reclamante la data de 9 mai 2015, așa cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de comunicare, aflată la fila 200 în dosarul Judecătoriei Oltenița.
În dispozitivul hotărârii atacate, s-a menționat că termen de exercitare al căii de atac este de 30 de zile.
Curtea învederează că această mențiune cu privire la termenul de exercitare a căii de atac este eronată, fiind dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 284 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care sunt incidente în cauză, deoarece cererea de chemare în judecată a fost promovată înainte de . Noului Cod de procedură civilă, motiv pentru care sunt aplicabile dispozițiile art. 25 din Noul Cod de procedură civilă, care stipulează că „(1) Procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi. (2) Procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanțe, potrivit legii sub care au început”.
Pe cale de consecință, fiind un proces început înainte de . Noului Cod de procedură civilă, termenul de exercitare a căii de atac a apelului este de 15 zile, în conformitate cu art. 284 din Codul de procedură civilă, și nu termenul de 30 de zile, așa cum se menționează în dispozițiile art. 468 din Noul Cod de procedură civilă.
Astfel, mențiunea din cuprinsul dispozitivului sentinței civile pronunțate de către Judecătoria Oltenița este eronat.
Această eroare nu este imputabilă părții, care a exercitat calea de atac înlăuntru termenului de 30 de zile, așa cum a fost menționat în dispozitivul hotărârii și a provocat părții o vătămare, care nu poate fi înlăturată decât prin admiterea cererii de repunere în termenul de exercitare a căii de atac a apelului.
Curtea învederează că situația expusă justifică admiterea cererii de repunere în termenul de apel formulată de către . și că instanța de apel a respins-o, în mod greșit.
Curtea învederează că o asemenea soluție corespunde exigențelor art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, precum și jurisprudenței instanței europene, dar și noii viziuni a legiuitorului național, care a remediat aceste deficiențe apărute în activitate instanțelor de judecată, prin adoptarea dispozițiilor art. 457 din Noul Cod de procedură civilă.
Pentru toate considerentele expuse, fiind considerate întemeiate criticile formulate de către recurenta-reclamantă ., care se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 9) cu aplicarea art. 103 din Codul de procedură civilă, va admite recursul declarat, va casa în parte decizia civilă recurată, în sensul că va admite cererea de repunere în termenul de exercitare a căii de atac a apelului formulată de către apelanta-reclamantă.
În temeiul art. 312 alin. (3) din Codul de procedură civilă, având în vedere că instanța de apel nu a cercetat fondul apelului, Curtea va dispune casarea în parte a deciziei civile recurate și trimiterea cauzei la Tribunalul Oltenița pentru rejudecarea apelului declarat de către ..
- Cu privire la recursul declarat de către recurentul- pârât T. N., administrator la ., Curtea constată că este nefondat, pentru următoarele motive:
Instanța de apel a aplicat, în mod corect, dispozițiile art. 274 din Codul de procedură civilă, având în vedere manifestarea de voință a părții de a solicita pe cale separată cheltuieli de judecată, fiind consemnată această manifestare de voință în practicaua deciziei civile recurate.
Pentru aceste motive, constată că nu sunt întemeiate criticile formulate de către recurent, fiind nefondat recursul declarat.
Ținând cont de aspectele menționate, în conformitate cu art. 312 alin. (3) cu aplicarea art. 304 alin. (1) pct. 9) din Codul de procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de către recurentul-pârât T. N., va admite recursul declarat de către ., va dispune casarea în parte a deciziei civile recurate, astfel: va admite cererea de repunere în termenul de apel formulată de către apelanta . și va dispune trimiterea cauzei la Tribunalul Oltenița pentru rejudecarea apelului declarat de către .. De asemenea, va menține soluția dată apelului declarat de către pârâtul T. N..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către recurentul- pârât T. N., administrator la . împotriva deciziei civile nr. 647/01.10.2014, pronunțată de Tribunalul Călărași – Secția Civilă, în dosarul nr._ în contradictoriu cu recurenta-reclamantă . Călărași.
Admite recursul declarat de către recurenta-reclamantă . Călărași împotriva deciziei civile nr. 647/01.10.2014, pronunțată de Tribunalul Călărași – Secția Civilă, în dosarul nr._ în contradictoriu cu recurentul- pârât T. N., administrator la ..
Casează, în parte, decizia civilă nr. 647/01.10.2014, pronunțată de Tribunalul Călărași – Secția Civilă, în dosarul nr._ , astfel:
Admite cererea de repunere în termenul de apel formulată de către apelanta ..
Trimite cauza la Tribunalul Oltenița pentru rejudecarea apelului declarat de către ..
Menține soluția dată apelului declarat de către pârâtul T. N..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.03.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. Z. G. D. FlorelaMoraru D. L.
GREFIER,
S. V.
Red. DZ/16.03.2015
Tehnored. GC 2 ex
Jud. apel M. A. C.
N. C. C.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 132/2015. Curtea de Apel... | Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 111/2015. Curtea de... → |
|---|
