Legea 10/2001. Decizia nr. 1058/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1058/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-10-2015 în dosarul nr. 1058/2015
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1058R
Ședința publică din data de 29.10.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: D. M. G.
JUDECĂTOR: A. M. M.
JUDECĂTOR: G. S.
GREFIER: L. D.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta reclamantă F. M. împotriva sentinței civile nr. 407/3.04.015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, cauza având ca obiect „ Legea nr.10/2001”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta reclamantă F. M. prin reprezentat, avocat Dochițescu A. cu împuternicire avocațială depusă la dosar și intimatul pârât M. București prin Primarul General prin reprezentant, consilier juridic, consilier juridic C. Vivien cu delegație.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Reprezentantele părților prezente în sala de ședință, depun la dosar împuternicirea avocațială respectiv delegația de reprezentare și arată că nu au de formulat cereri prealabile judecății.
Nemafiind de formulat cereri noi, probe de administrat sau excepții de invocat, Curtea constată pricina în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului declarat în prezenta cauză.
Recurenta reclamantă F. M., prin avocat, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, hotărârea atacată fiind netemeinică și nelegală întrucât se referă la motive străine de natura pricinii.
Precizează că temeiul juridic al acțiunii a fost nu numai Legea nr.10/2001, ci și Legea nr.165/2013, întrucât a solicitat un schimb de teren, respectiv terenul proprietatea sa din ., sector 3 cu terenul situat în București, .. 7, sector 3, pe care îl ocupă și pentru care plătește chirie, terenurile având o valoare sensibil egale.
Instanța de fond a invocat din oficiu excepția tardivității formulării cererii, considerând-o o contestație la decizia emisă de pârâtă nr._/28.07.2011.
A considerat că se află într-o nesoluționare a notificării de către pârâtă întrucât nu a primit până în prezent nicio despăgubire și nici nu i s-a propus o altă modalitate de despăgubire.
La momentul primirii deciziei emise de pârâtă nu putea fi pusă în discuție modalitatea restituirii terenului ce i-a fost preluat în mod abuziv prin schimb cu un alt teren.
Constatarea deciziei pârâtei la care se referă instanța de fond este o chestiune străină de acest dosar, întrucât Legea nr.165/2013 vizează aspecte care țin de faza executării deciziei și de modalitatea în care se realizează convertirea măsurilor reparatorii. Practica unitară a statuat pe deplin aplicabilitatea dispozițiilor art.4 din Legea nr.165/2013 în cauzele aflate pe rolul instanțelor având temei Legea nr.10/2001 la data intrării în vigoare a Legii nr.165/2013.
A mai arătat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material. În acest sens invocă decizia 8/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție .
A mai arătat că sunt incidente în cauză dispozițiile Legii nr.368/2013 care stabilește că modalitatea de compensare prin puncte nu va mai fi singura măsură reparatorie, ci restituirea în natură cu bunuri în echivalent, ceea ce este în speța de față.
Intimatul pârât M. București prin Primarul General, prin consilier juridic, solicită respingerea recursului, menținerea deciziei pronunțată de instanța de apel ca legală fiind temeinică și legală, întrucât cererea schimb de terenuri cunoscută în legislație compensare se pot acorda despăgubiri numai în situația în care s-ar fi formulat o contestație împotriva deciziei emise de pârât. Nefiind atacată această decizie, recurenta nu mai are cum să-și valorifice dreptul în sensul solicitat.
Curtea constatând închise dezbaterile reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 14.02.2013 sub nr._ /201 și repartizată spre soluționare Secției a V-a Civilă, reclamantele F. M. și S. T. au chemat în judecată pârâtul M. București, reprezentat prin Primarul General, solicitând ca, prin hotărârea ce urmează a se pronunța, să se dispună obligarea acestuia să le restituie în natură suprafața de 246 mp teren pe un alt amplasament, respectiv în București, .. 7, sector 3, deoarece terenul lor situat în București, ., sector 3, este afectat de elemente de sistematizare (trotuar, .>
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, Decizia XX pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 6 din Legea nr. 213/1998, Primul Protocol adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
La termenul din data de 06.02.2015 instanța a recalificat cererea de chemare în judecată ca fiind o contestație împotriva deciziei emise în baza Legii nr. 10/2001 de către Primarul Municipiului București, întrucât din dosarul administrativ comunicat de Primărie a rezultat că notificarea a cărei soluționare se solicita de către reclamante, în sensul acordării unui imobil în compensare, a fost soluționată și a invocat din oficiu excepția tardivității formulării cererii de chemare în judecată.
Prin sentința civilă nr. 407 din 03.04.2015, Tribunalul București – Secția a V-a Civilă a admis excepția tardivității formulării acțiunii și a respins, ca tardiv formulată, acțiunea reclamantei F. M., în nume propriu și ca moștenitoare a defunctei reclamante S. T., în contradictoriu cu pârâtul M. București, reprezentat prin Primar General.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Referitor la excepția tardivității formulării contestației, invocată din oficiu, tribunalul a reținut că, potrivit art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.
În cauza de față, din analiza dosarului administrativ nr. 871, format în urma notificării cu nr. 2567/2001, rezultă că aceasta a fost soluționată prin dispoziția cu nr._/13.07.2011, aceasta fiind comunicată reclamantelor F. M. și S. T. la data de 28.07.2011, acestea semnând la acea dată declarații de ridicare a dispoziției prin care se propune acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul ce a format obiectul notificării.
În plus, din cuprinsul aceluiași dosar administrativ, se reține că reclamantele au depus la data de 15.02.2013 o cerere de eliberare a dispoziției a cărei anulare s-a cerut în prezenta cauză.
Față de această situație de fapt, reținând că cererea de chemare în judecată, astfel cum aceasta a fost calificată, a fost formulată la data de 14.02.2013, tribunalul a constatat că a fost depășit termenul de 30 de zile la care face referire textul legal anterior citat, motiv pentru care a admis excepția tardivității formulării cererii de chemare în judecată și a respins cererea având ca obiect contestarea dispoziției nr._/13.07.2011 emisă de Primarul Municipiului București, ca fiind tardiv formulată.
Împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs reclamanta F. M..
În motivarea recursului, recurenta a arătat că temeiul juridic al acțiunii sale a fost nu numai Legea 10/2001, ci si Legea 165/2013, întrucât a solicitat un schimb de teren, respectiv terenul proprietatea sa din . Sector 3 cu terenul din București ..7 Sector 3, pe care ii ocupă si pentru care plătește chirie, terenurile având o valoare sensibil egala.
Un prim motiv de recurs îl constituie faptul ca hotărârea atacată se referă la motive străine de natura pricinii, recurenta considerând că se află într-o nesoluționare a notificării, întrucât nici până în prezent nu i s-au plătit despăgubiri sau un alt mod de restituire a terenului. La momentul primirii deciziei emise de pârâtă nici nu putea fi pusă în discuție modalitatea restituirii terenului ce i-a fost luat abuziv prin schimb cu un alt teren.
Contestarea deciziei pârâtei la care se referă instanța este o chestiune străină de acest dosar. Legea 165/2013 vizează aspecte care țin de faza executării deciziei si de modalitatea în care se realizează convertirea masurilor reparatorii.
Recurenta a mai arătat că practica unitară a Curții de Apel A. lulia, Bacău, București si Constanta a statuat deplina aplicabilitate a dispozițiilor art.4 Legea 165/2013 în cauzele aflate pe rolul instanțelor având ca temei Legea 10/2001 la data intrării in vigoare a Legii 165/2013.
Un al doilea motiv de recurs îl constituie art. 488 pct.8 Cod procedura civila, pentru că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material.
În decizia 8/2014 a ÎCCJ se arată că problema aplicării Legii 165/2013 cu modificările si completările ulterioare, în cauzele aflate pe rolul instanțelor este o chestiune de drept material și nu de drept procesual civil cât timp în funcție de soluționarea acestei chestiuni de drept, depinde soluționarea pe fond a cauzei în cf. cu dispozițiile art.519 C..
Recurenta a mai arătat că Legea 368/2013 este incidența în cauza iar aceasta stabilește că modalitatea de compensare prin puncte nu va mai fi singura măsura reparatorie, ci și restituirea în natură cu bunuri în echivalent.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.485, 486,487,490 si 488 pct.6 si 8 C.pr.civ..
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor expuse mai sus, Curtea constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
În prealabil, Curtea subliniază că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă de la 1865, iar nu cele ale Legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă invocate de recurentă, deoarece cauza a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 14.02.2013, anterior intrării în vigoare a Noului Cod de procedură civilă (15.02.2013).
Or, potrivit art. 24 NCPC” dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după .”, în același sens fiind și prevederile art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă.
Noțiunea de „proces”, în accepțiunea Noului cod de procedură civilă se referă la etapa judecării cauzei în primă instanță și în căile de atac, inclusiv în cele extraordinare.
Procesul începe cu sesizarea instanței prin formularea cererii de chemare în judecată, astfel încât, în aplicarea textelor legale invocate, legea aplicabilă în privința căilor de atac este cea de la data declanșării litigiului în primă instanță, chiar dacă respectiva cale de atac (ordinară sau extraordinară–cum este cazul recursului de față) a fost formulată după apariția legii noi.
Prin urmare, recursul de față va fi analizat din perspectiva prevederilor art. 304 pct. 7 și 9 din C.pr.civ. de la 1865, corespondente textelor din NCPC invocate de recurentă și prin raportare la prevederile art. 304 ind. 1 C.pr. civ.
În ceea ce privește critica referitoare la faptul că hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii, recurenta susține că în mod greșit instanța s-a referit la contestarea deciziei emisă de pârâtă, recurenta considerând că se află într-o nesoluționare a notificării, întrucât nici până în prezent nu i s-au plătit despăgubiri sau nu s-a stabilit un alt un alt mod de restituire a terenului.
Critica este nefondată, deoarece deși cererea de chemare în judecată a fost formulată în sensul soluționării pe fond a notificării, din perspectiva deciziei ÎCCJ dată în interesul legii nr. XX/2007, în mod corect, în aplicarea prevederilor art. 84 C.pr.civ. instanța a calificat cererea ca fiind o contestație împotriva dispoziției cu nr._/13.07.2011, comunicată reclamantelor la data de 28.07.2011.
Prin urmare, nu se poate susține că hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii, în urma aplicării art. 84 C.pr. civ. fiind necesar ca cererea să fie analizată din perspectiva dispozițiilor legale incidente în cauză raportat la noua calificare a obiectului acesteia.
Sub acest aspect, Curtea constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 26 alin. 3 din Legea 10/2001, în condițiile în care cererea a fost formulată cu depășirea termenului legal prevăzut de textul legal enunțat.
Toate aspectele de fond referitoare la modalitatea de soluționare a notificării prin dispoziția contestată puteau fi valorificate numai în cadrul formulării contestației în termenul prevăzut de lege.
Câtă vreme contestația a fost tardiv formulată, nu mai pot fi analizate aspecte care vizează măsura reparatorie concretă de restituire pe care recurenta o pretinde, respectiv incidența dispozițiilor Legii 165/2013 și ale Legii 368/2013, invocate de recurentă cu privire la posibilitatea acordării unui teren în compensare.
Faptul că până în prezent recurentei nu i s-au plătit despăgubirile propuse în baza dispoziției contestate nu echivalează cu nesoluționarea notificării, astfel cum susține recurenta, deoarece notificarea a fost soluționată tocmai prin dispoziția respectivă. Aspectul invocat ține de executarea dispoziției și poate fi valorificat în condițiile legii în etapa subsecventă soluționării notificării. Pe de altă parte, executarea dispoziției poate viza doar măsura stabilită prin aceasta, și anume acordarea de despăgubiri, iar nu acordarea unui teren la schimb prin compensare. O asemenea solicitare putea face obiectul contestației formulate împotriva dispoziției, dar putea fi analizată doar în condițiile în care contestația era formulată în termen legal, ceea ce nu este cazul în speță.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr. civ., Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
Văzând și disp. art. 377 alin. 2 pct. 4 C.pr. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul declarat de recurenta reclamantă F. M. împotriva sentinței civile nr. 407/3.04.015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.10.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. M. G. A. M. M. G. S.
GREFIER
L. D.
Red/Tehnored AMM
Tehnored. PS/ 2 ex.
Jud. fond. B. M. C.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 1262/2015. Curtea de Apel... | Conflict de competenţă. Sentința nr. 250/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
