Conflict de competenţă. Sentința nr. 27/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 27/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 40613/299/2014

Dosar nr._

(227/2015)

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III-A CIVILĂ

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE

SENTINȚA CIVILĂ NR.27 F

Ședința din Cameră de Consiliu de la 12.02.2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - MIHAI-ANDREI NEGOESCU–GÂNDAC

GREFIER - F. D.

* * * * * * * * * *

Pe rol se află soluționarea conflictului negativ de competență intervenit între Tribunalul București – Secția a VIII-a Civilă Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și Judecătoria Sectorului 1 București privind pe reclamanta . în contradictoriu cu pârâtul U. M..

Cauza a fost soluționată în cameră de consiliu, fără citare părți.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CURTEA,

Deliberând asupra prezentului conflict de competență, constată că prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului O., la data de 28.11.2014, sub numărul_ , reclamanta . a chemat în judecată pe pârâtul U. M. solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 2137 lei.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin Sentința civilă nr. 1423/25.09.2008 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul_ a fost obligată la plata către pârât a drepturilor salariale.

Având în vedere că sentința amintită era executorie, reclamanta a executat voluntar creditorului, la data de 25.11.2008, în contul de salariu suma de 2054 lei.

Ulterior, pârâtul a executat silit și suma de 3206 lei, urmare a solicitării adresate B. B. E. A. în vederea executării silite a aceluiași titlu executoriu, în dosarul de executare nr. 203/E/2008. Astfel, reclamanta a arătat că întoarcerea executării ar avea loc prin restituirea sumei de 3206 lei executată silit.

Cât privește mijlocul procedural ales, reclamanta a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 256 alin. 1 Codul Muncii „Salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie”. În plus, reclamanta a arătat că potrivit art. 4042 alin. 3 C.proc.civ., în situația în care instanța de recurs nu a dispus asupra restabilirii situației anterioare, cel îndreptățit o va putea cere pe cale principală instanței competente, invocând Decizia nr.790/20.02.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția comercială, precum și decizia nr. 1126/15.02.2005 pronunțată tot de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 256 din Codul muncii și art. 4042 alin.3 C.proc.civ.

Prin cererea depusă la data de 13.02.2013, reclamanta a învederat că temeiul de drept al acțiunii introductive este reprezentat de dispozițiile art. 256 Codul muncii, iar obiectul cauzei îl reprezintă obligarea pârâtului la plata sumei de 3206 lei, respectiv suma care a fost executată silit din conturile societății, deși anterior P. plătise voluntar drepturile bănești obținute prin sentința nr. 1423/25.09.2008.

Prin Sentința nr. 749/18.03.2013 Tribunalul O. a admis excepția necompetenței teritoriale și a dispus declinarea soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

În motivare, Tribunalul O. a reținut că litigiul dedus judecății are ca obiect pretenții de natură salarială derivate din raporturile de muncă, iar în ipoteza în care angajatorul este reclamant, competența teritorială este unică, aparținând instanței competente de la sediul său.

Prin sentința civilă nr. 5254 pronunțată la data de 05.05.2014 în dosarul nr._/3/2013, înregistrat ca urmare a declinării sus-menționate, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1.

Tribunalul a reținut pentru a se pronunța astfel că obiectul prezentei cereri, astfel cum a fost precizata, îl constituie obligarea pârâtului la plata sumei de 3206 lei, primită de reclamant in dosarul de executare al B. Bucucescu E. A..

Temeiul de drept al oricărei acțiuni este cel stabilit de instanța, pe baza situației de fapt si a solicitării concrete ale reclamantului.

Astfel, potrivit art. 4042 C.pr.civ.:,,În cazul în care instanța judecătorească a desființat titlul executoriu sau actele de executare, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeași hotărâre, și asupra restabilirii situației anterioare executării.

Dacă instanța care a desființat hotărârea executată a dispus rejudecarea în fond a procesului și nu a luat măsura restabilirii situației anterioare executării, această măsură se va putea dispune de instanța care rejudecă fondul.

Dacă nu s-a dispus restabilirea situației anterioare executării în condițiile alin. 1 și 2, cel îndreptățit o va putea cere instanței judecătorești competente potrivit legii”.

Or, Tribunalul este „instanța competenta potrivit legii”, doar in materia asigurărilor sociale, nu si in materia litigiilor de munca, astfel cum rezulta din dispozițiile art.153 lit.i din Legea nr.263/2010, in privința litigiilor de munca competenta revenind judecătoriei, potrivit art.1 C.pr.civ.

Art.2 pct.1 lit.c C.pr.civ. prevede ca Tribunalul este doar instanța de fond pentru conflictele de munca, dar nu este instanța de executare.

Acele litigii de munca date in competenta de prima instanța Tribunalului sunt cele prevăzute de C.muncii, printre ele neregăsindu-se cazul executării benevole a unei hotărâri judecătorești.

De altfel, chiar daca s-ar raporta la temeiul de drept indicat de reclamant - art.256 c.muncii, acesta nu este incident in speța, acest text de lege având in vedere sumele încasate de salariat, in mod necuvenit, dar nu in vederea executării unei hotărâri judecătorești, ci in cadrul raporturilor normale de serviciu, fără intervenția instanței.

Acest lucru rezulta si din plasarea textului de lege la cap.III, „Răspunderea patrimoniala”, fiind evident ca in speța nu se poate vorbi despre o răspundere patrimoniala, cat timp a existat un titlu executoriu in temeiul căruia salariatul a primit sumele pretinse.

In legătura cu interpretarea dispozițiilor art. 4042 alin.3 C.pr.civ., s-a pronunțat recent Înalta Curte de Casație si Justiție prin decizia nr 5/12.03.2012 din dosarul nr 4/2012 având ca obiect recurs in interesul legii prin care a stabilit că: ,,În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 4042 alin.3 C.pr.civ., instanța judecătorească competentă potrivit legii să soluționeze cererea de întoarcere a executării silite prin restabilirea situației anterioare este instanța de executare, respectiv judecătoria”.

Tot recent, Înalta Curte de Casație si Justiție s-a pronunțat . competenta, respectiv Decizia nr 6725/1.11.2012 pronunțată in dosarul_/299/2012 arătând că este deplin aplicabilă Decizia nr 5/12.03.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție in recurs in interesul legii si in situația in care nu a fost vorba de o executare silita ci executarea titlului executoriu s-a făcut de buna voie.

În cauză, instanța de executare este, prin raportare la art. 373 alin.2 C.pr.civ, Judecătoria Sectorului 1, întrucât aceasta este instanța în raza se afla sediul reclamantei, respectiv al societății debitoare și instanța de la locul executării de bunăvoie al obligației, reclamanta respectiv societatea debitoare având conturile deschise la RaiffeisenBank Sector 1.

Prin urmare, reținând faptul că este vorba despre o competență absolută, în baza art. 158 alin. 3 și art. 159 alin. 1 pct. 2 și art. 1591 C.p.civ, instanța va admite excepția necompetenței materiale și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Astfel, la data de 05.09.2014, pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București fost înregistrat dosarul nr._ .

La solicitarea instanței, B. B. E. A., C. V. D. și N. A. G. a depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, dosarul de executare nr. 203/2008.

La termenul din data de 23.10.2014 instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, excepție admisă prin sentința civilă nr._/23.10.2014

Instanța a reținut astfel că, față de dispozițiile art. 129 alin. (6) C.proc.civ., care permit instanței să analizeze și să hotărască numai asupra obiectului cererii dedusă judecății, în speță, competența trebuie determinată prin raportare la temeiul de drept și calea procesuală indicată de către reclamantă.

Pe de o parte, instanța a reținut că dispozițiile art. 256 C.muncii care prevăd obligația angajatului de a restitui suma achitată eronat de către angajator nu distinge între situația în care plata respectivei sume s-a făcut de bună voie și situația executării silite a angajatorului. De esența ipotezei avută în vedere de textul indicat este faptul că între cele două părți au existat raporturi juridice de muncă decurgând dintr-un contract individual de muncă, situație incidentă în speță.

Pe de altă parte, instanța a constatat că formularea unei cereri de întoarcere a executării silite care să atragă competența instanței de executare nu corespunde voinței reclamantei, neexistând indicii privind admisibilitatea acestei proceduri. Astfel, în speță nu există premiza desființării executării silite sau a titlului executoriu.

Prin urmare, în temeiul art. 158 alin. (1), art. 159 alin. (1) pct. 2 și art. 1591 alin. (2) C.proc.civ., instanța a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența în favoarea Tribunalului București.

Văzând disp. art. 20 si 22 alin.2 C.pr.civ., instanța a constatat intervenit conflictul ivit conflictul negativ de competenta teritorială si a înaintat cauza către Curtea de Apel București in vederea soluționării acestuia.

Dosarul a fost astfel înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 9.02.2015 .

Examinând, conflictul de competență ivit în prezenta cauză în raport de dispozițiile art. 20 și urm. C.proc.civ., Curtea constată următoarele:

Instanțele au fost învestite în speță de reclamantă cu o acțiune care – conform cererii depusă la data de 13.02.2013 – a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 256 Codul muncii, având ca obiect obligarea pârâtului la plata sumei de 3206 lei, respectiv suma care a fost executată silit din conturile societății reclamante, deși anterior aceasta plătise voluntar drepturile bănești obținute prin sentința civilă nr. 1423/25.09.2008 pronunțată de Tribunalul O., executorie și care nu a fost desființată într-o cale de atac.

Soluționând acțiunea formulată de reclamant, instanța de judecată este ținută, conform art. 112 C.proc.civ. și art. 129 alin.6 C.proc.civ., de cadrul procesual stabilit prin cererea de chemare în judecată, avându-se însă în vedere în același timp, alături de respectarea principiului disponibilității procesuale, raporturile juridice reglementate – în privința posibilității valorificării drepturilor pretinse – de dispozițiile legii pe care reclamantul și-a întemeiat acțiunea.

Dispozițiile art. 256 din Codul muncii, invocate de reclamantă, prevăd obligația angajatului de a restitui suma achitată eronat de către angajator, iar în prezenta cauză Curtea reține că între cele două părți au existat raporturi juridice de muncă decurgând dintr-un contract individual de muncă, astfel cum rezultă chiar din sentința ce a constituit titlul executoriu.

Pe de altă parte, Curtea reține că, în ipoteza în care s-ar trece peste manifestarea de voință exprimată fără echivoc de reclamantă în sensul soluționării cauzei prin raportare la prevederile legale invocate ca temei al acțiunii, demersul judiciar inițiat de aceasta nu ar putea fi calificat ca reprezentând o cerere de întoarcere a executării silite, în condițiile în care părțile nu se găsesc în situația desființării executării silite sau a titlului executoriu care a determinat executarea benevolă a obligației de plată recunoscute de acesta.

In acest context, trebuie remarcat că prin Decizia nr. 5 din 12.03.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție, în recurs in interesul legii, publicată în M.Of. Partea I nr. 251/13.04.2012 – decizie obligatorie, deci, pentru instanțe, conform art.3307 C.proc.civ. – s-a stabilit că judecătoria, ca instanță de executare, este instanța judecătorească competentă potrivit legii să soluționeze cererea de întoarcere a executării silite prin restabilirea situației anterioare.

Or, în considerentele acestei decizii pronunțate în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 4042 alin.3 C.pr.civ. se arată că „pentru a se realiza întoarcerea executării trebuie să se înlăture temeiul executării prin anularea, desființarea executării sau trebuie să se invalideze executarea însăși”.

S-a statuat astfel că "întoarcerea executării" va putea fi realizată „doar dacă s-a desființat însuși titlul executoriu ori s-a anulat executarea însăși, nu însă și atunci când s-a anulat un anume act de executare pentru că acesta n-ar fi fost îndeplinit cu respectarea condițiilor prevăzute de lege” și că instanța de executare, respectiv judecătoria, este competentă să soluționeze cererea vizând restabilirea situației anterioare (întoarcerea executării) pe calea unei acțiuni separate, „având în vedere atât sediul legal de reglementare a instituției întoarcerii executării - cartea a V-a - >, secțiunea a VII-a <întoarcerea executării="">> -, cât și natura și fundamentul juridic al instituției întoarcerii executării și, implicit, caracterul de > care derivă din chiar executarea anterioară a unui titlu executoriu, ce fusese ulterior desființat, neavând, astfel, nicio relevanță materia juridică în care s-a pronunțat hotărârea desființată”.

Prin urmare, față de toate aceste considerente, Curtea constată că Tribunalul București este instanța competentă să soluționeze cererea dedusă judecătii, conform art. 2 pct.1lit.c din codul de procedură civilă de la 1865, împrejurare în raport de care se va stabili competența de soluționare a cererii în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.C. O. P. S.A., cu sediul în București, ., P. City, sectorul 1, în contradictoriu cu pârâtul U. M., cu domiciliul în ., ., jud. O., în favoarea Tribunalului București.

Cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 12.02.2015.

P.,

M.-A. N.-G.

GREFIER,

F. D.

Red.M.

Tehnored. M.

5 ex./23.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conflict de competenţă. Sentința nr. 27/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI