Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 66/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 66/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-02-2015 în dosarul nr. 45390/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.66A
Ședința publică de la 6 februarie 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - R. P.
JUDECĂTOR - P. F.
GREFIER - G.-M. V.
**************
Pe rol pronunțarea asupra apelurilor formulate de apelantul-reclamant M. București prin Primarul General, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.291-293, sector 6 și de apelanții-intervenienți O. I., cu domiciliul ales la SCA M., S. și Asociații, în București, ..52A, ., sector 1 și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1, cu sediul în București, ..17, sector 1, împotriva sentinței civile nr.248/25.02.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. R., C. V., domiciliați în București, ., sector 1, P. A., domiciliat în București, ., ., ., P. M. C., domiciliată în București, ., sector 5, L. M. – fiul lui D. și L., născut la 02.02.1971, deținut la Penitenciarul Jilava, M. E., M. V., domiciliați în București, ..7, ., . și C. M., domiciliată în București, . având ca obiect „constatare nulitate act juridic”.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică de la 23 ianuarie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 30 ianuarie 2015 și apoi la 6 februarie 2015.
CURTEA
Asupra cererii de apel reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 București la data de 23.11.2007 reclamantul M. București a chemat în judecată pe pârâții V. I., C. R., C. V., P. A., P. M. C., L. M., M. E. și pe M. V. pentru constatarea nulității absolute a trei contracte de vânzare – cumpărare succesive având ca obiect imobilul situat în București, .. 16, sector 1, compus din teren în suprafață de 297 m.p. și construcție.
În motivarea cererii reclamantul a susținut că actele au fost încheiate prin fraudă la lege, fiind fondate pe o cauză ilicită, în condițiile în care, imobilul în litigiu a fost revendicat de la pârâta V. I., în baza unui titlu de proprietate care ulterior s-a dovedit a fi fals, plăsmuit, inexistent.
La data de 11.12.2007 a intervenit în proces, în interes propriu și în interesul Municipiului București numitul O. I., cu motivarea că, prin actele de vânzare a căror nulitate s-a cerut, a fost vândut și un garaj aflat în proprietatea sa.
La data de 11.04.2008 a intervenit în proces, în interesul reclamantului și petenta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1, cu motivarea că, în imobilul în litigiu funcționează un departament din cadrul direcției menționate.
Prin sentința civilă nr. 1067 din 20.01.2011 Judecătoria Sectorului 1 București a admis acțiunea și cererile de intervenție accesorii și a constatat nulitatea absolută a tuturor contractelor de vânzare – cumpărare, succesive, încheiate de pârâții din proces, cu privire la imobilul din .. 16, sector 1.
Împotriva sentinței menționate a declarat apel pârâta M. E., iar prin decizia civilă nr. 872 din 3.10.2010 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă, cererea de apel a fost admisă cu consecința anulării sentinței. Instanța de apel a reținut că, valoarea imobilului atrage competența în primă instanță a Tribunalului București și a reținut cauza pentru soluționare.
Judecând în primă instanță, Tribunalul București Secția a V-a Civilă a pronunțat sentința civilă nr. 248 din 25.02.2014 prin care a respins ca nefondate cererile formulate de reclamant și intervenienți.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:
„Analizând cu prioritate excepțiile lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei V. I. și inadmisibilității cererii de constatare a nulității contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3391/30.10.2001 la BNP E. M. Schuster, între V. I., în calitate de vânzător și C. R., în calitate de cumpărător, Tribunalul apreciază că, deși excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei V. I. este întemeiată în raport de dispozițiile art.41 alin. 1 din Codul de procedură civilă, aceasta fiind decedată la momentul sesizării instanței de judecată, invocarea sa la data de 18.06.2013 este lipsită de interes în condițiile în care la data de 01.04.2010, fără ca vreuna dintre părți să se opună, a fost dispusă introducerea în cauză a moștenitoarei acesteia, pârâta C. M., cadrul procesual pasiv în fața instanței competente să soluționeze cererea în fond fiind corect stabilit. Prin urmare, excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei V. M. va fi respinsă ca lipsită de interes și, consecință a modalității de soluționare a acestei excepții, va fi respinsă ca neîntemeiată excepția inadmisibilității cererii de constatare a nulității contractului de vânzare-cumpărare încheiat între V. I. și pârâtul C. R., invocată de pârâții M. pentru nerespectarea condiției litisconsorțiului procesual pasiv obligatoriu căruia îi dă naștere o astfel de acțiune, deoarece instanța trebuie să constate nevalabilitatea actului față de ambele părți, căci pronunțarea unei hotărâri uniforme reprezintă o necesitate juridică obiectivă în materia nulității absolute a actelor juridice, nefiind de conceput ca același act să fie valabil pentru o parte și nevalabil pentru o alta.
Analizând materialul probator administrat în cauză în ceea ce privește condițiile încheierii contractelor de vânzare-cumpărare a căror nulitate se cere a fi constatată, Tribunalul reține următoarea situație de fapt:
Acțiunea în revendicare ce a făcut obiectul dosarului nr.3664/2000 al Tribunalului București a avut la bază un titlu de proprietate falsificat, la data de 30.06.2006 Arhivele naționale comunicând Primăriei Municipiului București că actul transcris la nr.3200/1948 nu se referă la tranzacția încheiată între B. E. în calitate de vânzătoare și V. I. în calitate de cumpărătoare, iar numărul de transcriere –_/_ este prea mare, ultimul număr de act transcris de Tribunalul Ilfov, Secția a I-a civ.. fiind 9560. (dos._/299/2007, file 20-23) Cauza a fost soluționată prin sentința civilă nr.1377/20.12.2000, prin care acțiunea a fost admisă, soluție menținută în apel, prin decizia civilă nr.556/19.11.2001 pronunțată de Curtea de Apel București, desființată în recurs, prin decizia civilă nr.11/14.01.2003 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție cauza fiind trimisă spre rejudecare și, ulterior, perimată. (dos._/299/2007, file 25, 29-47) Prima vânzare a imobilului din ..16, sector 1, intervenită între V. I. și C. R., s-a realizat la data de 30.10.2001, înainte de soluționarea apelului care, însă, a fost declarat după ce hotărârea fondului fusese legalizată, fiind eliberat titlu executoriu (dos._/299/2007, file 26-28) La solicitarea Tribunalului, notarul public a comunicat copia dosarului vânzării și se constată că sentința civilă nr.1377/20.12.2000, învestită cu formulă executorie, poartă mențiunea intabulării în cartea funciară, este însoțită de documentația cadastrală și de procesul verbal de punere în posesie întocmit de executorul judecătoresc la data de 31 iulie 2001, de extras de carte funciară emis la data de 29 octombrie 2001 și certificat fiscal ce atestă calitatea de proprietar a vânzătorului (file 76-88 dosar), neexistând niciun indiciu cu privire la existența dosarului de apel. În cauză nu s-a probat nici existența conivenței frauduloase între părțile actului, însă înscrisurile depuse la dosar relevă lipsa de diligență a pârâtului care, deși cel mai târziu la data de 27 iulie 2001 a cunoscut existența titlului executoriu, fiindu-i solicitată eliberarea Dispoziției de punere în posesie, iar în data de 8 august 2001 a declarat apel împotriva sentinței civile nr.1377/20.12.2000, nu a luat nicio măsură pentru conservarea dreptului său și a împiedica înstrăinarea imobilului prin notarea acțiunii în justiție. Cea de a doua vânzare, între C. R. și C. V., în calitate de vânzători, și soții P. A. și P. M. C., în calitate de cumpărători, s-a realizat un an mai târziu, la data de 1 noiembrie 2002, iar din cuprinsul actului rezultă că la perfectarea actului au fost verificate cartea funciară și evidențele fiscale (file 9 -12, dosar_/299/2007) Ultima vânzare, între soții P., prin mandatar G. G.-L. și cumpărătorii L. M. și M. V. și M. E., a fost perfectată la data de 23 august 2005, fiind verificate și de această dată evidențele fiscale și cartea funciară (file 14-17, dosar_/299/2007)
Se constată că vânzătorii succesivi ai imobilului figurau în evidențele autorităților publice ca titulari de rol fiscal și ca proprietari înscriși în Cartea funciară, înscrierea asigurând opozabilitatea erga omnes a dreptului de proprietate cu privire la care nu a fost niciodată notată existența vreunei contestații în justiție, astfel că, indiferent de atitudinea subiectivă a vânzătoarei V. I., niciunul dintre cumpărători nu a avut nici un motiv de suspiciune legat de actul juridic pe care urma să îl încheie, urmând a se reține că au fost de bună credință la cumpărare, buna credință întemeiată pe eroarea comună și invincibilă asupra calității de proprietar a vânzătorului salvând de la nulitate actul juridic contestat și consolidându-le calitatea de proprietar asupra imobilului litigios”.
Împotriva sentinței menționate au declarat apel M. București și intervenienții O. I. și Direcția Generală de Asistență și Protecția Copilului. Ei au solicitat constatarea nulității contractelor având o cauză ilicită, deoarece prima vânzătoare, V. I., a invocat un titlu de proprietate falsificat, iar contractele încheiate de părți au avut ca obiect un imobil aparținând Municipiului București. De asemenea, părțile contractante, au cunoscut împrejurarea că, imobilul a intrat în proprietatea vânzătoarei V. I., ca urmare a unei fraude.
Intimații M. E. și M. V., proprietarii actuali ai imobilului, în baza ultimului contract de vânzare cumpărare încheiat cu privire la imobilul în litigiu, au depus la dosar întâmpinare susținând că nu au cunoscut și nici nu ar fi putut cunoaște că titlul autorilor lor nu este valabil, de vreme ce vânzările succesive au fost înscrise în cartea funciară, astfel că, în mod legal, buna credință a dobânditorilor a paralizat aplicarea principiului resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis.
Părțile au depus la dosar înscrisuri și a fost administrată proba constând în interogatoriul intimatei M. E..
Apelurile sunt fondate.
În fapt, toate contractele de vânzare – cumpărare a căror anulare se cere în prezentul proces au la bază existența unei fraude, a unui fals, executat prin plăsmuire, respectiv prin producerea (crearea) unui titlu de proprietate inexistent în realitate.
Autoarea fraudei este numita V. I. care a demarat un proces de revendicare a imobilului în baza unui act de proprietate fals (vezi fila 23 dosar judecătorie – adresa nr. 6281/30.06.2006 emisă de Arhivele Naționale) și chiar dacă procesul de revendicare a imobilului a fost finalizat irevocabil prin respingerea acțiunii, totuși, până la finalizarea irevocabilă a cauzei, imobilul a fost vândut de trei ori.
Având în vedere existența fraudei evidente, prin care o persoană a vândut bunul aparținând altui proprietar, instanța apreciază că toate contractele au avut o cauză ilicită și sunt absolut nule în baza principiului fraus omnia corumpit și în baza principiului nemo plus iuris ad alium transferre potest quam ipse habet. De asemenea, nu numai că nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decât are el însuși, dar primul act de vânzare cumpărare fiind nul, încheiat printr-o fraudă, în condițiile în care numita V. I. a utilizat dispoziții legale și serviciul instanței pentru a da eficiență juridică unui înscris fals, inventat și creat de ea însăși, toate celelalte acte ulterioare sunt nule, în baza principiului resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis.
Principiul menționat are excepții legale (ex. art. 20 din Decretul nr. 31/1954, art. 45 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 etc.) pentru cazurile în care terțul dobânditor cu titlu oneros a fost de bună credință la data achiziționării imobilului, dar acestea sunt de strictă interpretare și nu sunt aplicabile în speță. Practica judiciară a recunoscut efectele bunei credințe și în alte cazuri decât cele prevăzute expres de lege, pentru a da eficiență principiului securității raporturilor juridice, considerat superior celui anterior enunțat. Dar, buna credință a terțului dobânditor, bună credință care salvează actul de la nulitate, trebuie să fie, așa cum a precizat, de altfel, și instanța de fond, bazată pe o eroare comună și invincibilă, eroare împărtășită în mod unanim, de toate persoanele implicate sau posibil a fi fost implicate în situația juridică bazată pe fraudă, nefiind suficientă doar buna credință a contractanților, iar aceasta exclude, prin chiar statutul său de excepție, orice dubiu sau culpă în exercitarea sau dobândirea drepturilor prevăzute de lege.
În raport de cele menționate, instanța apreciază că ultimii dobânditori ai imobilului, deși s-au asigurat că imobilul a fost înscris în toate evidențele publice prevăzute de lege, pe numele autorului lor, aspecte formale care sunt verificate în mod obișnuit de către notar, ei înșiși nu au depus nici un demers pentru observarea situației de fapt a imobilului pentru care au plătit prețul de 100.000 euro, deși o simplă verificare se află la îndemâna oricărui cumpărător diligent. . Astfel, cumpărătoarea M. E. a recunoscut la interogatoriu (fila 147 dosar apel întrebarea 22) că înainte de cumpărare a văzut imobilul numai din exterior. Acest aspect, creează mari dubii cu privire la scopul în care a fost cumpărat imobilul, deoarece orice viitor proprietar diligent și de bună credință nu achiziționează un imobil fără a-l cerceta îndeaproape, inclusiv în interior, și nu doar în exterior. De asemenea, cumpărarea unui imobil după o cercetare foarte sumară, exterioară, creează dubiul că prețul cu care a fost achiziționat bunul este atât de mic încât nici nu merita osteneala vizitării interioare, aspect ce este de natură să pună din nou în discuție scopul și cauza contractului, cauză posibil ilicită, de vreme ce imobilul a fost acceptat și achitat în aceste condiții. Există prezumția că viitorul achizitor a fost de rea credință și a cunoscut viciile legale ale titlului de proprietate privind imobilul, de vreme ce l-a cumpărat fără a cerceta starea interioară a acestuia și fără a se întreba de ce prețul acestuia este mai mic decât prețul mediu al imobilelor similare din zona respectivă de situare a bunului. Instanța exclude existența bunei credințe a cumpărătorilor imobilului în condițiile în care aceștia nu au încercat niciodată să discute cu ocupanții edificiului și anume cu persoane din Direcția de Asistență și protecția Copilului Sector 1 București, caz în care, ar fi putut obține mai multe informații despre proprietatea litigioasă pe care doreau să o achiziționeze și, în calitate de viitori proprietari, de bună credință, ar fi trebuit să fie interesați care este poziția juridică a ocupanților imobilului cu privire la utilizarea prezentă și viitoare a imobilului, deoarece clădirea era ocupată de o instituție publică.
Instanța apreciază, având în vedere situația de fapt și făcând apel la prezumții, că nici unul dintre cumpărătorii imobilului nu a manifestat o bună credință simplă și în afara oricărui dubiu, la data dobândirii imobilului, de vreme ce nici unul nu a realizat demersuri de fapt, pe care orice proprietar diligent le-ar fi întreprins înainte de cumpărarea unui imobil . Dubiul în existența bunei-credințe exclude eroarea comună și invincibilă, deoarece orice viitor proprietar ar fi cercetat nu numai legalitatea dreptului (în aspectele sale formale) ci și situația de fapt a bunului și, în mod esențial, atitudinea și poziția juridică a ocupanților imobilului, care, deși nu erau proprietari ai bunului, ocupau imobilul și aveau calitatea de entitate juridică a statului, aspect ce nu putea fi ignorat de nici o persoană de bună credință.
De aceea, deși instanța de fond a stabilit că pârâții s-au aflat într-o eroare comună și invincibilă la data achiziționării imobilului, eroare constatată numai ca urmare a analizării aspectelor juridice formale ale dreptului de proprietate, respectiv în baza înscrierilor legale a imobilului în registrele publice, pe numele autorilor contractanților consecutivi, prezenta instanță a stabilit, în plus, că o verificare formală a registrelor publice nu este suficientă pentru stabilirea unei bune-credințe bazată pe o eroare comună și invincibilă, fiind necesară și o cercetare de fapt a situației imobilului, cercetare pe care ar fi întreprins-o orice cumpărător de bună credință a unui imobil, și pe care, în mod dubios, cumpărătorii bunului în litigiu nu au realizat-o, cumpărând bunul imobil, după o simplă vizionare exterioară.
Față de cele menționate, apelul va fi admis în baza art. 296 Cod procedură civilă, cu consecința admiterii acțiunii reclamantului, în totalitate, astfel cum a fost formulată.
Cererile de intervenție formulate în favoarea Municipiului București vor fi admise, deoarece reclamantul a câștigat procesul, iar cererea de intervenție formulată de intervenientul O. I., în interes propriu, va fi respinsă, deoarece acesta nu a cerut nimic pentru sine, ci doar a susținut apărarea și argumentele reclamantului, cu scopul admiterii acțiunii formulate de acesta.
Instanța va obliga pe pârâții intimați la plata cheltuielilor de judecată în baza art. 274 Cod procedură civilă conform dispozitivului prezentei decizii, observând totodată că M. București nu a solicitat obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată în faza apelului,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelurile declarate de apelantul-reclamant M. București prin Primarul General, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.291-293, sector 6 și de apelanții-intervenienți O. I., cu domiciliul ales la SCA M., S. și Asociații, în București, ..52A, ., sector 1 și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1, cu sediul în București, ..17, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 248/25.02.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. R., C. V., domiciliați în București, ., sector 1, P. A., domiciliat în București, ., ., ., P. M. C., domiciliată în București, ., sector 5, L. M. – fiul lui D. și L., născut la 02.02.1971, deținut la Penitenciarul Jilava, M. E., M. V., domiciliați în București, ..7, ., . și C. M., domiciliată în București, ., ., ..
Schimbă în parte sentința menționată.
Admite acțiunea formulată de reclamantul M. București împotriva pârâților C. R., C. V., P. A., P. M. C., L. M., M. E., M. V. și C. M. și cererile de intervenție în interesul Municipiului București formulate de intervenienții O. I. și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1.
Constată nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat sub nr. 3391/30.10.2001 (BNP E. M. Schuster), a contractului de vânzare-cumpărare nr.1972/ 01.11.2002 (BNP T. E. L.) și a contractului de vânzare-cumpărare nr. 857/ 23.08.2005 (BNPA M. E. B.) - toate având ca obiect imobilul din ..16, sector 1 compus din teren în suprafață de 297 mp și construcție.
Obligă pe intimați la plata sumei de 6.160 lei reprezentând cheltuieli de judecată (taxa de timbru) către apelantul-intervenient O. I..
Obligă pe intimați la plata sumei de 6.160 lei reprezentând cheltuieli de judecată către apelanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1.
Respinge cererea de intervenție în interes propriu formulată de O. I..
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.02.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
R. P.. P. F.
GREFIER
G. M. V.
Red. R.P.
Tehnored. T.I.
13 ex./17.03.2015
Jud. fond: T.B.. A. M. G.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 27/2015. Curtea de Apel... | Pretenţii. Decizia nr. 214/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
