Grăniţuire. Decizia nr. 916/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 916/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-09-2015 în dosarul nr. 916/2015
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.916
Ședința publică de la 17.09.2015.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - M. I.
JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.
JUDECĂTOR - I. D.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului formulat de recurenta reclamantă C. G., împotriva deciziei civile nr. 37 din 15.03.2013, pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți O. I. și ANDRIȚĂ F..
P. are ca obiect – grănițuire.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc la termenul de judecată din data de 10.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea cauzei la data de 17.09.2015, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G., la data de 16.12.2005, sub nr.9147/2005, reclamanta C. G. a chemat în judecată pe pârâții O. I., O. M. F. B. și ANDRITA F., solicitând partajarea bunurilor rămase de pe urma defuncților Ț. M. și Ț. R..
Prin sentința civilă nr. 332/ 27.01.2006, Judecătoria G. a admis cererea formulată de reclamanta C. G. împotriva pârâților O. I., O. M. F. B., Andrita F., a dispus sistarea stării de coproprietate, a consfințit învoiala părților privind partajarea bunurilor conform înscrisului intitulat „Tranzacție”, depus la dosarul cauzei privind bunurile rămase de pe urma defuncților Tăranu M. și Tăranu R., potrivit căreia O. I. a preluat în deplină și absolută proprietate următoarele: -125 mp teren intravilan situat în G., ., jud.G., 2 camere (ultimele din clădire) situate în G., ., jud. G.. O. M. F. B. reprezentată de Andrita F. în calitate de curator conform dispoziției nr. 9/01.01.2006, emisă de Primăria mun. Drobeta T. S. și a dispoziției nr. 4353/23.09.2004 privind instituirea tutelei emisă de Primăria mun. Drobeta T. S. a renunțat la cota ce i se cuvenea și nu a mai avut nici o pretenție asupra imobilului situat în G., ., jud. G., C. G. a preluat în deplină și absolută proprietate suprafața de 125 mp teren intravilan situat în G., ., jud. G. și 2 camere (camerele de la șosea) din imobilul situat în G., ., jud. G., Andrita F. a renunțat la cota ce i se cuvine și nu a mai avut pretenții asupra imobilului situat în G., ., jud. G..
La data de 12.01.2011, reclamanta C. G. a depus cerere menționând că în hotărârea judecătorească, sentința civilă nr. 332 din data de 27.01.2006 nu s-a delimitat terenul aferent clădirii și nu se poate înțelege cu numitul O. I., domiciliat în ., jud. G., iar în terenul pentru cartea funciară terenul a avut o suprafață de 360 mp și nu 250 mp cum este menționat în actele de moștenire.
Ulterior, completul de judecată CGT3-CMA a calificat această cerere ca fiind o acțiune în grănițuire și a trimis-o spre repartizare aleatorie.
Cererea arătată mai sus s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr. 2922 la data de 9.03.2011.
Prin sentința civilă nr.7235/ 03.10.2012, Judecătoria G. a admis acțiunea reclamantei C. G. și a dispus grănițuirea proprietății acesteia de cea a pârâtului O. I..
Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat că terenul proprietatea reclamantei și cel al pârâtului, au constituit anterior un imobil comun care a fost partajat în drept printr-o tranzacție însă nu s-a făcut delimitarea în fapt.
Pentru a realiza separarea loturilor judecătorul fondului și-a sprijinit decizia pe opiniile expertului topograf consultat în cauză.
Delimitarea a presupus formarea a trei corpuri de imobil din care două au revenit reclamantei și unul pârâtului cu obligația reclamantei de a permite accesul acesteia pe unul dintre loturile sale.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
A solicitat apelanta ca lotului său, individualizat de expert cu nr. 3 să i se recunoască judiciar o prelungire până la un contur 4 pentru a avea acces la un teren în legătură cu care a declanșat o acțiune în revendicare, în suprafață de 51 mp, învecinat cu U. A..
Prin decizia civilă nr.37/15.03.2013, Tribunalul G. a respins apelul ca nefondat și a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că părțile au făcut o partajare a terenului în legătură cu construcțiile aflate asupra acestuia și fiecare dintre copărtași prin tranzacție au indicat și suprafața de teren a câte 125 mp pe care înțeleg să o ia în stăpânire exclusivă.
În raport de voința părților, în temeiul art. 584 Cod civil, ce dă dreptul proprietarului să-și delimiteze proprietatea sa de cea a vecinului, prima instanță a stabilit granița asupra căreia exista litigiul.
Tribunalul a apreciat că nu poate fi modificată întinderea proprietății apelantei pe simpla declarație că dorește să rezolve situația terenului în plus în raport cu actele de proprietate pe baza unei revendicări judiciare ulterioare.
Părțile aveau posibilitatea să tranzacționeze suprafața reală de partajat și să facă delimitarea prin bună învoială sau, dacă nu ajungeau la o înțelegere, cu sprijinul instanțelor de judecată.
Pentru aceste considerente, tribunalul a respins apelul formulat de către apelanta reclamantă C. G., în contradictoriu cu intimații-pârâți O. I., Andriță F., ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta C. G., solicitând, în principal, casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului G., iar în subsidiar, admiterea recursului și diminuarea suprafeței ce servește ca servitute de trecere.
În motivare, recurenta reclamantă a susținut că decizia pronunțată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, din lecturarea acesteia nereieșind care au fost elementele ce au format convingerea instanței de respingere a apelului, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.7 C.proc.civ.
Astfel, de remarcat este faptul că instanța de apel face referire la tranzacția încheiată într-un alt dosar, respectiv dosar nr.9147/2005 al Judecătoriei G., în acea cauză fiind pronunțată sentința civilă nr.332/2006, definitivă și irevocabilă și nu la probatoriul aflat la dosarul cauzei.
Sentința pronunțata este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșita a legii, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedura civila.
În opinia recurentei, în principal, pentru a evita un alt litigiu se impunea suspendarea acestuia până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei dosarului nr._, având ca obiect revendicare, aflat pe rolul Judecătoriei G., cu termen la 12.11.2013.
În subsidiar, consideră că se impunea ca instanța, în virtutea rolului activ, având în vedere și faptul că părțile nu au avut apărători, să revină cu adresă la expert pentru a formula o variantă de grănițuire având în vedere și eventualitatea în care reclamanta ar fi avut în posesie și acel teren de 102 mp nedefinit încă juridic ce face obiectul unui dosar aflat pe rolul instanței - Judecătoria G..
Nu în ultimul rând, recurenta a susținut că atât instanța de fond, cât și cea de apel, prin hotărârile pronunțate, i-au diminuat practic proprietatea reclamantei cu suprafața de 35 mp., aceasta fiind obligată să permită accesul pârâtului la imobilul său pe această suprafață.
Consideră că pârâtul putea avea acces la proprietatea sa și pe o suprafață de 17,5 mp (lotul 3: 2), respectiv 1,5 deschidere (lățime) și 11,64 lungime, proprietatea reclamantei fiind astfel mai puțin afectată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă.
Prin încheierea de ședință din 13.02.2014, Curtea a suspendat judecarea cauzei conform art.244 pct.1 C.proc.civ., până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ al Judecătoriei G..
La data de 10.09.2015, cauza a fost repusă pe rol ca urmare a încetării motivului care a determinat suspendarea.
Curtea, analizând cererea de recurs, constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:
În ce privește critica vizând nemotivarea deciziei atacate, ce permite analizarea acesteia prin raportare la art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă.
Critica este nefondată.
Legat de aceste susțineri vizând nemotivarea corespunzătoare a deciziei atacate, Curtea urmează a face analiza hotărârii instanței de apel din perspectiva art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă care dispune în sensul că: „modificarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii”.
Curtea reține că în jurisprudența constantă a CEDO s-a apreciat că obligația instanțelor de a-și motiva hotărârile judecătorești nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument, dacă rezultă din ansamblul cauzei că problema de fond supusă judecații a fost examinată în mod efectiv.
În aplicarea dispozițiile art.261 pct.5 Cod de procedură civilă, există o jurisprudență constantă a CEDO în cauzele pronunțate împotriva României, respectiv cauzele Albina și V. I., în care Curtea a statuat faptul că dreptul la un proces echitabil, garantat de art.6.1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor și, întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective iar acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real „ascultate", adică în mod concret examinate de către instanța sesizată.
Altfel spus, art.6 implică mai ales în sarcina „instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (Hotărârea Perez împotriva Franței (GC), Cererea nr.47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-1).
Obligația pe care o impune art.6 paragraful 1 din CEDO instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument (Hotărârea Perez, precitată, paragraful 81: Hotărârea V. der Hurk, precitată, p, 20, paragraful 61), însă pentru a se respecta prevederile art.6 din CEDO este necesar ca o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse (Hotărârca Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997. Culegere de hotărâri și decizii 1997 - VIII, p. 2.930. paragraful 60).
În cauza de față, Curtea, în raport de prevederile art. 261 din Codul de procedură civilă, apreciază că nu poate fi reținută nicio neregularitate procedurală relativă la motivarea hotărârii atacate, întrucât din expunerea de motive rezultă cu evidență argumentele avute în vedere de instanța de apel, care au constituit temei al soluției adoptate de către aceasta.
Astfel, Curtea are în vedere că instanța de apel a reținut în considerentele sale conținutul sentinței civile nr. 332/27.01.2006 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr.9147/2005, însă a analizat și celelalte probe aflate la dosarul cauzei, reținând că, separat de această tranzacție, prin care părțile au făcut o partajare a terenului, în legătură cu construcțiile aflate asupra acestuia, prima instanță a stabilit granița terenului asupra căreia există litigiul de față, în raport de dispozițiile art. 584 Cod civil.
Prin raportare la susținerile din cererea de apel, tribunalul a apreciat că nu poate fi modificată întinderea proprietății apelantei pe simpla declarație că aceasta dorește să rezolve situația terenului în plus în raport cu actele de proprietate pe baza unei revendicări judiciare ulterioare, menționând că părțile aveau posibilitatea să tranzacționeze suprafața reală de partajat și că stătea în puterea acestora să facă delimitarea prin bună învoială, ceea ce le-ar fi oferit o și mai echitabilă variantă de lotizare în funcție și de gradul de relaționare și afinitate dintre părți.
Așa fiind, Curtea constată că acest motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă este nefondat.
Cât privește critica întemeiată pe art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, care vizează greșita soluționare a cauzei în apel fără a se aștepta soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr._, aflat pe rolul Judecătoriei G., Curtea constată că aceasta nu poate fi primită de vreme ce însăși instanța de recurs a dispus suspendarea judecării recursului până la soluționarea respectivei cauze, având ca obiect uzucapiune, reclamanta C. G. solicitând, în contradictoriu cu Municipiul G. și O. I., să se constate dobândit prin efectul uzucapiunii de lungă durată dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 102 mp.. Respectiva pricină a fost soluționată în sensul respingerii acțiunii ca nefondate prin sentința civilă nr.4193/22.10.2014 pronunțată de Judecătoria G., această hotărâre rămânând irevocabilă prin nerecurare. Or, deși erau îndeplinite cerințele art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă, față de soluția irevocabilă pronunțată în cauza respectivă, nu se poate reține nicio vătămare care să fie înregistrată de recurentă și care să justifice anularea deciziei recurate, în condițiile art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, de vreme ce situația de fapt avută în vedere de către instanța de apel nu s-a schimbat, dreptul pretins de recurentă nefiind recunoscut.
Recurenta a mai susținut că instanța, în virtutea rolului activ, se impunea să revină cu adresă la expert pentru a formula o variantă de grănițuire având în vedere și eventualitatea în care ar fi avut în posesie și acest teren de 102 mp.
Or, prioritar, Curtea are în vedere dispozițiile art. 129 alin. 5 1 Cod procedură civilă potrivit cu care „părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii”, prin aceasta legiuitorul înțelegând să restrângă rolul activ al judecătorului, astfel încât în prezenta cauză susținerea din recurs în legătură cu neadministrarea unei probe constând într-un supliment la raportul de expertiză nu poate fi primită. Mai mult, în raport de soluția dată pricinii la care s-a făcut referire mai sus și care a vizat acest teren de 102 mp, critica nici nu-și mai are sensul, câtă vreme recurentei reclamante nu i-a fost recunoscut dreptul de proprietate asupra acelui teren.
A mai susținut recurenta că prin varianta omologată de către instanța de fond, menținută în apel i-a fost diminuată, practic, proprietatea cu suprafața de 35 mp.
Critica nu poate fi însă primită întrucât recurenta a rămas în continuare proprietara întregii suprafețe de teren ce i-a fost atribuită, dreptul de servitute afectând numai folosința acestuia. Mai mult, Curtea are în vedere că în apel această parte nu a solicitat omologarea unei alte variante de lotizare, prin care să fie mai puțin afectată, în raport de propriile considerații practice de utilizare a terenului, astfel încât această critică nu poate fi considerată decât a fi formulată omisso medio.
Întrucât obiectul prezentei căi de atac îl constituie, potrivit art. 299 alin. 1 Cod procedură civilă, decizia pronunțată de instanța de apel, recursul nu poate fi exercitat „omisso medio”, adică trecând peste calea de atac a apelului. Pe cale de consecință, Curtea nu are conferită de lege posibilitatea de a analiza susținerile recurentei în legătură cu aceste aspecte.
În consecință, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
În baza art. 316 Cod procedură civilă cu referire la art. 298 Cod procedură civilă, raportat la art. 274 Cod procedură civilă, având în vedere că recurenta reclamantă a căzut în pretenții prin respingerea recursului declarat de această parte ca nefondat, va respinge cererea acesteia având ca obiect cheltuieli de judecată ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta reclamantă C. G., împotriva deciziei civile nr.37/15.03.2013, pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți O. I. și ANDRIȚĂ F..
Respinge cererea recurentei având ca obiect cheltuieli de judecată, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17.09.2015
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. I. M. A. I. D.
N.-G.
GREFIER
M. C.
Red.I.D
Tehnored.I.D/B.I.
2 ex/14.10.2015
---------------------------------------------
T.G. – G.T.
- I.C.-M.
Jud.G. – I.C.-M.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 917/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 856/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
