Pretenţii. Decizia nr. 917/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 917/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-09-2015 în dosarul nr. 917/2015
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.917
Ședința publică de la 17.09.2015.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - M. I.
JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.
JUDECĂTOR - I. D.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului formulat de recurenții reclamanți Ț. V., N. A., A. T., N. P. I., N. E. și I. M., împotriva deciziei civile nr. 722 A din 29.05.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR.
P. are ca obiect: pretenții – Legea nr.9/1998.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc la termenul de judecată din data de 10.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea cauzei la data de 17.09.2015, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 21.12.2012, sub nr._, reclamanții Ț. V., N. A., A. T., N. P. I., N. E., au chemat în judecata pe parata A. Națională pentru Restituirea Proprietatilor, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, sa se dispună obligarea paratei la plata sumei de_,34 lei, reprezentând compensațiile bănești validate prin Decizia nr 553/25.02.2009, actualizată cu indicele de creștere a prețurilor de consum (sau cu inflația) începând cu luna decembrie 2009 și până la data efectuării plății.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că, prin decizia 553/25.02.2009, pârâta a dispus plata către aceștia a compensațiilor în valoare de 215.777,34 lei, urmând ca plata să fie efectuată tot de către aceasta, eșalonat, în două tranșe, pe parcursul a doi ani consecutive, de la data emiterii Deciziei nr 553/25.02.2009, astfel: 40% în primul an (până la data de 25.02.2010), 60% în al doilea an (până la data de 25.02.2010), conform art. 38 alin 5 din HG 753/1998 rep. S-a mai susținut că, întrucât pârâta nu a respectat termenele legale de plată, aceasta are obligația să actualizeze valoarea compensațiilor cu indicele de creștere a prețurilor de consum, conform art. 8 alin 2 din Legea 9/1998.
În drept, au fost invocate Legea 9/1998, art. 5 din HG 284/2005, art. 38 alin 1 și 5 lit c din HG 753/1998, art. 1349 și 1357 Cod civil.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, învederând că reclamantii Ț. V., N. A., A. T. au formulat cerere de executare silită în vederea recuperării compensațiilor bănești acordate prin Deciziei nr 553/25.02.2009 emisă de ANRP, fiind astfel format dosarul de executare silită nr 3/2012 de către B. C. R. M.; la data de 14.02.2012, B. a procedat la emiterea somației în dosarul de executare 3/2012, prin procesul verbal din data de 14.05.2012 stabilindu-se în sarcina pârâtei obligația de plată a sumei totale de_,34 lei, reprezentând totalul despăgubirilor acordate în baza actului administrative anterior amintit, actualizată, și cu cheltuielii de executare, cu OP nr.1553/11.03.3012, fiind virată suma menționată.
În susținere, nu au fost depuse înscrisuri.
Totodată, pârâta a solicitat sancționarea reclamanților, conform art.108 ind.1 pct.1 lit.a, apreciindu-se că acțiunea a fost formulată cu rea-credință.
La termenul din 02.05.2013, instanța a invocat din oficiu excepția lipsei de interes.
Prin sentința civilă nr._/02.05.2013 Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția lipsei de interes, invocată de instanță din oficiu, a respins cererea privind pe reclamanții Ț. V., N. A., A. T., N. P. I., N. E., I. M. și pe pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților și a respins cererea pârâtei de aplicare a disp. art. 108 ind. 1 pct.1 lit.a, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că interesul, privit ca o condiție de exercițiu a acțiunii civile, este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea civilă.
În speță, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata sumelor de bani stabilite în favoarea acestora prin Decizia nr.553/25.02.2009, emisă de ANRP, prin care a fost validată Hotărârea nr.3267, emisă de Comisia Pentru Aplicarea Legii 9/1998 din cadrul Instituției Prefectului Municipiului București la data de 09.06.2006.
Decizia emisă de pârâtă este act administrativ individual deoarece conține o manifestare unilaterală de voință de a da naștere unor drepturi și obligații, în realizarea puterii publice.
De altfel, caracterul de acte administrative al acestor hotărâri este prevăzut și de Legea 9/1998, care, la art.7 alin 4, prevede că hotărârile comisiei centrale sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul.
În conformitate cu dispozițiile art. 2 lit. c din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”.
Actul administrativ este emis numai în realizarea puterii publice, din această trăsătură rezultând obligativitatea actelor administrative și executarea lor din oficiu.
Prin urmare, actul administrativ unilateral reprezintă titlu executoriu, fără a fi necesară învestirea cu formulă executorie. Atunci când un act administrativ nu este respectat de bunăvoie, nu mai este cazul să se recurgă la forța de constrângere a statului, adică la învestirea acestuia cu formulă executorie și nici la declanșarea unui litigiu în vederea obținerii unei hotărâri judecătorești, pentru că actul administrativ unilateral este prin el însuși purtător al unui asemenea titlu.
Ca atare, cererea reclamanților de obligare a pârâtei la plata compensațiilor bănești validate prin Decizia 553/25.02.2009 apare ca lipsită de interes, din moment ce în temeiul acesteia reclamanții pot solicita executarea silită a debitoarei - ANRP.
Totodată, față de modul de soluționare a excepției cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata compensațiilor bănești, s-a apreciat că aceeași soluție se impune și cu privire la cererea privind actualizarea compensațiilor, dat fiind că, față de dispoz.art.371 ind.2 din Codul de procedură civilă, se poate solicita executorului judecătoresc calcularea creanței actualizate.
Cât privește cererea pârâtei de amendare a reclamanților pentru formularea cererii cu rea-credință, motivat de faptul că aceștia au solicitat și obținut executarea silită a Deciziei nr.553/25.02.2009, instanța o va respinge, dat fiind că pârâta nu a depus niciun înscris în susținerea celor învederate, or, sarcina probei revine celui care face o afirmație.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenții reclamanți Ț. V., N. A., A. T., N. P. I., N. E., I. M., criticând sentința instanței de fond pentru motive de nelegalitate.
În motivarea căii de atac, s-a arătat că reclamanții au formulat înaintea primei instanțe cerere de chemare în judecată prin care au solicitat obligarea intimatei să plătească suma de 215.777,34 lei, reprezentând compensațiile bănești validate prin Decizia nr. 553 din 25.02.2009 emisă de pârâtă, actualizată cu indicele de creștere a preturilor de consum (sau cu inflația) începând cu luna Decembrie 2009 și până când le vor face plata.
Prin hotărârea atacată, instanța a admis excepția lipsei de interes și a respins acțiunea. Consideră că sentința a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cod proc. civ.), întrucât a considera că acțiunea este lipsită de interes constituie o încălcare a principiului instituit prin art. 21 din Constituție, atât timp cât modalitatea de executare silită a creanțelor care constau în compensațiile bănești reglementate de Legea nr. 9/1998, nu este expres reglementată, iar eforturile beneficiarilor de recuperare pe calea executării silite a acestor despăgubiri fac deseori obiectul unor soluții contradictorii pronunțate de instanța de executare.
Apreciază că demersul de a obține o hotărâre judecătorească pentru obligarea intimatei la plata despăgubirilor nu este lipsit de interes, dată fiind nesiguranța recuperării creanței prin executare silită efectuată direct în baza actului administrativ, a cărui calitate de titlu executoriu este invariabil și stăruitor contestată de către intimata, nefiind nici explicit reglementată prin legislația în materie.
În dovedirea căii de atac, s-a solicitat încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri.
Prin încheierea de ședință din data de 27.03.2014, calea de atac exercitată a fost calificată apel, de către Tribunalul București, conform dispozițiilor art. 282/1 alin. 1 și art.282 alin 1 Cod procedură civilă.
Prin decizia civilă nr.722/A/29.05.2014, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins apelul ca nefondat.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că excepția lipsei de interes a fost în mod corect admisă de prima instanță în contextul în care decizia nr. 553/25.02.2009 emisă de ANRP, prin care a fost validată hotărârea nr. 3267 a Comisie pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituției Prefectului Municipiului București constituie titlu executoriu în temeiul căruia apelanții-reclamanți pot solicita executarea silită a debitoarei ANRP.
Mai mult decât atât, din probele noi administrate în apel s-a constatat că apelanții, în calitate de creditori, au pornit împotriva ANRP executarea silită în baza titlului executoriu menționat, executarea fiind încuviințată prin încheierea pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București la data de 01.02.2012, executarea fiind de altfel finalizată, astfel cum rezultă din procesul-verbal de eliberare și distribuire a sumelor rezultate din executarea silită prin poprire în dosarul de executare nr. 2/2013, al B. C. R. M..
Prin urmare, tribunalul a apreciat că demersul judiciar în prezenta cauză nu se justifică din perspectiva unui interes legitim, cu atât mai mult cu cât cererea de chemare în judecată a ANRP a fost formulată ulterior momentului finalizării executării silite.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanții Ț. V., N. A., A. T., N. P. I., N. E. și I. M., solicitând, în principal, modificarea hotărârii, în sensul admiterii pe fond a acțiunii așa cum a fost formulată, iar în subsidiar, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivare, recurenții reclamanți susțin că instanța a interpretat parțial greșit actul juridic dedus judecații și hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 8 și 9 Cod proc. civ.).
Astfel, prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat plata despăgubirilor la valoarea nominală, precum și actualizarea acestora (începând cu luna decembrie 2009).
Din motivarea deciziei de apel rezultă că instanța a verificat și constatat că despăgubirile au fost recuperate, însă a omis că nu a fost recuperată și actualizarea.
Concret, prin executarea silită efectuată în dosarul de executare a fost recuperată numai valoarea nominală de 215.777,34 lei, nu și actualizarea acesteia (așa cum rezultă din procesul verbal de eliberare și distribuire a sumelor rezultate din executarea silită emis de B.E.J. C. R. - M. și invocat de instanță în motivarea deciziei atacate).
Rezultă că reclamanții au încă un interes just și legal de a obține o hotărâre judecătorească prin care să fie obligată intimata să le plătească și diferența rezultată din actualizarea cu indicele prețurilor de consum a despăgubirilor în valoare de 215.777,34 lei, începând cu luna decembrie 2009 și până la plata efectivă.
Apreciază că justifică interes în obținerea unei hotărâri judecătorești pentru obligarea intimatei inclusiv la plata actualizării despăgubirilor, întrucât cererea de chemare în judecată a fost formulată ulterior începerii executării silite, tocmai pentru că în cadrul executării silite nu a putut fi recuperată și actualizarea despăgubirilor.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 299 și urm. Cod proc.civ.
Intimata pârâtă A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
În motivare, intimata pârâtă susține că legea procesuală civilă a stabilit un cadru corespunzător dispozițiilor art.129 din Constituția României, revizuită, cu referire la art. 21 din legea fundamentală, pentru realizarea protecției judiciare a drepturilor subiective, de natură a satisface exigentele art. 1, 5, 6 și 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
În consecință, revine părții interesate obligația de a alege și exercita în condițiile legii, calea procesuala prevăzută în C.proc.civ.
Astfel, corespunzător principiului constituțional al exercitării căilor de atac numai în condițiile legii, legea procesuală civilă a reglementat cadrul căilor de atac, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac și titularii acestora, precum și cazurile de casare.
Din examinarea cererii rezultă că recurenții - reclamanți Ț. V., N. A. T., N. P. I., N. E., lancu M.au formulat recurs împotriva unei decizii, respectiv Decizia nr.722 din 29.05.2014 pronunțată de Tribunalul București, demersul acestora tinzând la reluarea controlului judiciar.
Astfel, potrivit art. 299 C. proc. civ., sunt susceptibile de reformare, pe calea recursului, exclusiv „Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, condițiile prevăzute de lege. Hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului".
Așadar, limitând calea de atac menționată, exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, codul de procedură civilă a stabilit principiul unicității acesteia, în raport cu care posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă, dreptul la aceasta cale procesuală stingându-se prin exercitare.
Mai arată că în temeiul art.6 alin.(7) din O.U.G. nr.25/2007 Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților a emis Decizia nr.553/25.02.2009 prin care s-a validat Hotărârea nr. 3267/09.06.2006 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr.9/1998 din cadrul Instituției Prefectului Municipiului București.
Intimata învederează faptul că, reclamanții au formulat cerere de executare silită în vederea recuperării compensațiilor bănești acordate prin Decizia nr. 553/25.02.2009 emisă de A.N.R.P fiind astfel format dosarul de executare silită nr. 3/2012 de către B.E. J. C. R. M..
La data de 14.02.2012, B. C. R. M. a procedat la emiterea somației în dosarul de executare nr. 3/2012. De asemenea, prin procesul-verbal încheiat la data de 14.05.2012. S-a stabilit însarcina subscrisei, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, obligația de plată a sumei totale de 215.777,34 lei reprezentând totalul despăgubirilor acordate în bazaactului administrativ anterior amintit, actualizată și cheltuieli de executare. Cu O.P. nr.1553/11.03. 2012 a fost virată suma în „cuantum de 227.042,14 lei în contul B.E.J. C. R. M., așa cum rezultă, din extrasul anexat în fotocopie.
În concluzie, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a efectuat plata întregii creanțe datorată, plus actualizare și cheltuieli de executare.
Din aceste, motive apreciază că inițierea acțiunii de chemare în judecată a reclamanților concomitent cu procedura executării silite prin Biroul executorului judecătoresc este făcută cu rea-credință și fără a respecta prevederile prevăzute de Codul de procedură civilă pentru cererea de chemare în judecată. Reclamanții trebuie să-și exercite drepturile procesuale respectând principiul bunei credințe și nu în mod abuziv. Din aceste motive, intimata solicită sancționarea recurenților reclamanți conform art.1081 alin.a pct.1 lit.a.
Admiterea acțiunii poate crea un precedent periculos, în sensul că intimata A.N.R.P. poate fi executată de două ori pentru aceeași hotărâre, iar recuperarea sumelor implică proceduri anevoioase, în speță fiind întrunite condițiile îmbogățirii fără just temei.
Astfel, prin mărirea unui patrimoniu în detrimentul altui patrimoniu se creează un dezechilibru patrimonial, din care ia naștere un raport juridic obligațional, în temeiul căruia persoana al cărei patrimoniu s-a mărit devine creditorul obligației de restituire, iar persoana al cărei patrimoniu s-a diminuat devine creditorul acestei obligații.
Dacă se admite acțiunea inițială formulată de reclamanți se creează și premiza creșterii volumului de activitate al A.N.R.P., inclusiv al instanțelor judecătorești, iar termenul rezonabil nu mai poate fi incident acțiunilor de restituire prin despăgubiri, în aceasta situație A.N.R.P. ar trebui să inițieze acțiuni de restituire pentru recuperarea sumelor poprite, privând alți beneficiari al Legii nr. 9/1998 să beneficieze de dreptul lor. Intimata solicită a se avea în vedere faptul că procedura de restituire a sumelor alocate de la bugetul de stat pentru plata despăgubirilor sunt insuficiente pentru acoperirea despăgubirilor acordate în baza Legii nr. 9/1998.
În drept, au fost invocate dispoz.art.115-118 C.proc.civ., prevederile Legii nr.9/1998, H.G. nr.753/1998, cu modificările și completările ulterioare, respectiv H.G. nr.1277/2007.
În recurs au fost administrată proba cu înscrisuri, fiind anexate la dosar extrase de pe site-ul oficial al pârâtei.
Analizând legalitatea deciziei civile recurate prin prisma criticilor cu a căror analiza a fost legal investită și a prevederilor legale incidente cauzei, respectiv a apărărilor formulate de intimata pârâtă, Curtea reține următoarele:
Preliminar, în ceea ce privește normele de procedură aplicabile în prezenta cauză, Curtea reține că în raport de data sesizării cu acțiunea introductivă a Judecătoriei sector 1 București – 21.12.2012- prezenta acțiune este supusă normelor înscrise în Codul de procedură civilă de la 1865, conform dispozițiilor art.3 din Legea nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă.
În referire la apărarea intimatei pârâte vizând încălcarea de către recurenți a principiului unicității căii de atac, ca urmare a declarării prezentului recurs.
Sub acest aspect, Curtea reține caracterul nefondat al acestei susțineri, în condițiile în care, calea de atac cu care a fost investit tribunalul a fost corect calificata ca fiind apel, raportat la obiectul pricinii de față- pretenții - și la valoarea acestuia - care depășește suma de 215.777,34 lei Or, din interpretarea per a contrario a prevederii înscrise în art. 2821 din Codul de procedură civilă, calea de atac exercitată împotriva unei hotărâri pronunțate de prima instanță într-o pricina având un obiect evaluabil în bani cu o valoare care depășește suma de 100.000 lei este apelul.
Cum potrivit art. 299 din Codul de procedură civilă, hotărârile date în apel pot fi atacate cu recurs, în raport de considerentele care preced, nu s-ar putea reține încălcarea de către instanță a principiului legalității căilor de atac, hotărârea ce face obiect al recursului fiind corect pronunțată de către un complet de apel.
În referire la criticile deduse judecății în recurs, Curtea reține, așa cum s-a arătat și în cele ce preced, acțiunea introductivă a avut ca obiect obligarea pârâtei la plata compensațiilor bănești validate prin Decizia nr. 553/25.02.2009 emisă de pârâtă, actualizată cu indicele prețului de consum începând cu luna decembrie 2009 și până la data plății efective.
Instanța de fond a reținut în referire la interesul reclamanților în formularea acțiunii de față, că acesta nu subzistă în condițiile în care pentru creanța în valoare de 215.777,34 lei, reclamanții sunt în posesia unui titlu executoriu, iar pentru actualizare, aceștia pot uza de prevederile art. art.371 ind.2 din Codul de procedură civilă, putând solicita executorului judecătoresc calcularea creanței actualizate.
Prin decizia recurată, instanța de apel a apreciat corectă statuarea primei instanțe vizând lipsa interesului reclamantului în formularea acțiunii de față, reținând pe de o parte, că decizia nr. 553/25.02.2009 emisă de ANRP, prin care a fost validată hotărârea nr. 3267 Comisiei pentru Aplicare Legii nr. 9/1998 din cadrul Prefecturii Mun. București, constituie titlu executoriu în temeiul căruia apelanții pot solicita executarea silită a debitoarei, iar pe de altă parte că potrivit probelor administrate în apel, reclamanții au pornit executarea silită în baza titlului executoriu menționat, executarea fiind și finalizată.
Curtea reține, așa cum s-a arătat unanim în doctrină, că prin interes, se înțelege folosul practic imediat pe care-l are o parte pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare.
Exercițiul acțiunii în justiție cere așadar, o justificare deosebită, prin impunerea condiției interesului urmărindu-se evitarea unor litigii lipsite de orice utilitate pentru reclamant.
Condiția interesului este necesară atât la momentul formulării cererii de chemare în judecată, impunându-se a fi îndeplinită ori de câte ori pe parcursul procesului, oricare dintre participanții la judecată apelează la una sau alta dintre formele procedurale care alcătuiesc conținutul acțiunii.
Pentru a justifica sesizarea instanței de judecată, interesul trebuie să îndeplinească anumite condiții:
- să fie legitim, corespunzător cerințelor legii materiale și procesuale.
Interesul este legitim atunci când se urmărește afirmarea sau realizarea unui drept subiectiv recunoscut de lege, respectiv, a unui interes ocrotit de lege și potrivit scopului economic și social pentru care a fost recunoscut.
Exercitarea unui drept subiectiv fără interes legitim, deci împotriva scopului său recunoscut de lege, constituie un abuz de drept care trebuie sancționat (art.723 al.2 Cod procedură civilă).
- să fie personal și direct, adică folosul practic urmărit prin declanșarea procedurii judiciare să aparțină celui care recurge la acțiune. Reclamantul trebuie să justifice în persoana sa, nu și a pârâtului, interesul de a promova acțiunea civilă.
Cu alte cuvinte, această cerință exprimă ideea că, în principiu, nu este îngăduit unei anumite persoane să apere interesul altei persoane și deci, nici interesul colectiv.
Cerința ca interesul să fie personal celui care acționează, reprezintă aspectul subiectiv al condițiilor de exercițiu ale acțiunii;
- să fie născut și actual, să existe în momentul în care este formulată cererea. Un interes eventual ca și un interes care a trecut, a fost depășit, nu poate fi luat în considerare.
Aplicând toate aceste considerente doctrinare la speța pendinte, Curtea raportându-se la considerentele instanței de apel, reține însă că acestea sunt judicioase doar în ceea ce privește cererea având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 215.777,34 lei, reprezentând compensațiile bănești validate prin Decizia nr. 553/25.02.2009.
Astfel, în privința acestui petit, în mod corect s-a apreciat că urmare a executării silite declanșate în temeiul Deciziei nr. 553/25.02.2009 emisă de ANRP, aceștia s-au îndestulat deja cu suma stabilită în favoarea lor prin această decizie, astfel că nu se mai justifică în privința acestui petit un interes legitim în declanșarea demersului prezentului procesual care tinde la obținerea unui titlu executoriu pentru aceeași creanță, în caz contrar ajungându-se la o îmbogățire fără just temei a acestora.
În ceea ce privește însă petitul care vizează actualizarea acestei sume care reprezenta despăgubiri acordate în temeiul Legii nr. 9/1998, Curtea constată însă că, așa cum rezultă din dosarul de executare silită nr. 3/2012 al B. C. R. M., anexat în dosarul de apel, executarea silită declanșată de reclamanți nu a avut ca obiect și această actualizare, astfel că fundamentarea soluției adoptate în legătură cu acest petit de către instanța de apel pe declanșarea acestei executări silite este eronată.
Pe de altă parte, Decizia nr. 553/25.02.2009 emisă de ANRP, nu cuprinde vreo dispoziție care să vizeze actualizarea creanței recunoscute în favoarea reclamanților.
În plus, sub acest aspect, Curtea reține că în privința unor astfel de debite, statul român a adoptat norme speciale care reglementează atât executarea creanțelor de despăgubire, cât și în ceea ce privește actualizarea debitelor, ceea ce justifică intervenția instanței pentru a se verifica îndreptățirea reclamanților de a beneficia de o atare actualizare, respectiv, în măsura în care s-ar constata o atare îndreptățire, perioada de timp la care aceștia pot solicita actualizarea, cât și modalitatea în care aceasta s-ar putea realiza.
Astfel, spre deosebire de o normă legală, care este impersonală, adresându-se unui număr nedefinit de subiecte de drept, hotărârea judecătorească este un act jurisdicțional care vizează drepturi individuale,ale unor persoane, ea având rolul de interpretare și aplicare a legii la o situație concretă.
Curtea reține, de asemenea că, reclamanții, formulând acest petit, s-au raportat, în chiar cuprinsul cererii lor de chemare în judecată, tocmai la aceste norme speciale - HG nr. 753/1998, rep. și modificată prin HG nr. 1277/2007- justificând în acest fel demersul procesual declanșat, aspecte care nu au fost însă cenzurate de instanțele de fond și de apel, acestea limitându-se la a face trimitere la dreptul comun, reprezentat de art. 3712 din Codul de procedură civilă, fără însă a argumenta considerentele pentru care s-a reținut, dat fiind contextul legislativ anterior reliefat, incidența normei generale.
Or, din cele ce preced, Curtea reține că reclamanții justifică pe deplin interesul lor personal, actual și legitim în formularea acestui din urmă petit.
În consecință, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. 1 si 5 din Codul de procedură civilă, Curtea va admite recursul, declarat de recurenții reclamanți Ț. V., N. A., A. T., N. P. I., N. E. și I. M., împotriva deciziei civile nr. 722 A din 29.05.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata pârâtă A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, va modifica în tot decizia recurată în sensul că admite apelul declarat de apelanții reclamanți împotriva sentinței civile nr._/02.05.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, va anula în parte sentința apelată și va trimite spre rejudecare la prima instanță cererea de actualizare a creanței.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței privind respingerea, ca lipsită de interes, a cererii de obligare la plată a sumei validate prin decizia nr.553/25.02.2009 a A.N.R.P.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenții reclamanți Ț. V., N. A., A. T., N. P. I., N. E. și I. M., împotriva deciziei civile nr. 722 A din 29.05.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR.
Modifică în tot decizia recurată în sensul că admite apelul declarat de apelanții reclamanți împotriva sentinței civile nr._/02.05.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București.
Anulează în parte sentința apelată și trimite spre rejudecare la prima instanță cererea de actualizare a creanței.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței privind respingerea, ca lipsită de interes, a cererii de obligare la plată a sumei validate prin decizia nr.553/25.02.2009 a A.N.R.P.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17.09.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. I. M. A. I. D.
N.-G.
GREFIER
M. C.
Red.M.I.
Tehnored.M.I/B.I.
2 ex/14.10.2015
-------------------------------------------
T.B.-Secția a IV-a – D.I.T.
- M.I.L.
Jud.Sector 1 – M.P.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 840/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Grăniţuire. Decizia nr. 916/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
