Revendicare imobiliară. Decizia nr. 100/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 100/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 8380/302/2007*
Dosar nr._
(1757/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.100
Ședința publică de la 29.01.2015.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - IONELIA DRĂGAN
JUDECĂTOR - M. I.
JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenții pârâți-reclamanți M. I. și M. N., împotriva deciziei civile nr. 446 A din 11.04.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți-pârâți B. A. și B. I..
P. are ca obiect – revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul pârât-reclamant M. N. personal, intimata reclamantă-pârâtă B. A. personal și asistată de avocatul C. G., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2014, eliberată de Baroul București, atașată la fila 34 din dosar, același avocat reprezentând în proces și interesele intimatului reclamant-pârât B. I., lipsind recurentul pârât-reclamant M. I..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează depunerea la dosar, prin serviciul registratură al instanței la data de 25.11.2014, a unei cereri formulate de către recurenții pârâți-reclamanți M. I. și M. N., prin care declară că înțeleg să renunțe la judecarea cererii de recurs, respectiv se solicită restituirea taxei judiciare de timbru în cuantum de 602 lei, achitată potrivit chitanței atașate la fila 15 din dosar.
La interpelarea instanței, recurentul M. N. precizează că cererea de renunțare la judecata recursului a fost depusă personal de dânsul la serviciul registratură, fiind legitimat la momentul respectiv, cerere care însă a fost semnată și de fratele său, M. I..
Recurentul pârât-reclamant M. N. învederează faptul că s-a efectuat executarea silită și recurenții au fost evacuați din imobil, acesta fiind și motivul pentru care a formulat cererea de renunțare la judecată.
Mai arată că își menține solicitarea de renunțare la judecarea recursului, respectiv cererea privind restituirea taxei judiciare de timbru în cuantum de 602 lei, achitată potrivit chitanței atașate la fila 15 din dosar.
Avocatul intimaților reclamanți-pârâți solicită a se observa faptul că cererea de renunțare a fost depusă și semnată personal doar de către recurentul M. N.. Prin urmare, instanța poate lua act de această renunțare la judecata cererii de recurs.
În ceea ce îl privește pe recurentul M. I. și care nu este prezent în instanță la acest termen de judecată pentru a-și exprima poziția personală cu privire a cererea formulată, apreciază că instanța nu poate lua act în ceea ce îl privește pe acesta de renunțarea la judecată.
Ca atare, în ceea ce îl privește pe recurentul M. I. solicită a se lua act că înțelege să invoce excepția nulității recursului pentru nemotivare, excepție pe care a invocat-o și prin întâmpinarea depusă la dosar.
Solicită obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei reprezentând onorariu de avocat, potrivit chitanței nr. 487 din 26.01.2015, pe care o depune la dosar, însoțită de factura nr._/26.10.2015.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 23.08.2007, sub nr._, reclamanții B. I. și B. A. au chemat în judecată pe pârâții M. N. și M. I., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâților să le respecte dreptul de proprietate și liniștita posesie asupra apartamentului situat în București, ., ., . și evacuarea pârâților din acest imobil, cu cheltuieli de judecată.
La data de 22.10.2007, reclamanții au depus la dosar cerere completatoare, prin care au solicitat să se dispună evacuarea pârâților M. N. și M. I., pentru lipsa titlului locativ și ocuparea abuzivă și degradarea imobilului, obligarea pârâților să efectueze reparațiile necesare aducerii îstare de folosință a imobilului proprietatea lor și obligarea pârâților la plata contravalorii lipsei de folosință pentru apartamentul în litigiu, începând cu data de 27.07.2007 și cheltuieli de judecată.
La data de 12.11.2007, pârâții au depus la dosar întâmpinare și cerere reconvențională, prin care au solicitat să se constate nulitatea absolută a antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 05.07.2007 și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1617/27.07.2007 de BNP Asociați M. M. și C. M., ambele pentru nerespectarea disp. art. 948 pct. 1 și 2 C.civ..
La termenul din 10.12.2007, reclamanții-parați au precizat ca solicita o suma de 1000 Ron lunar echivalent al lipsei de folosința a imobilului începând cu data de 27.07.2007.
In ședința publica din 10.12.2007, instanța a admis excepția netimbrarii capătului de cerere privind obligarea paraților-reclamanți la efectuarea reparațiilor necesare în imobil, cu consecința anularii acestuia ca netimbrat.
La termenul din 07.04.2008, instanța a admis în principiu cererea de intervenție voluntara accesorie in favoarea reclamanților-parați formulata de către intervenienta M. E. si prin aceeași încheiere a respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei de interes si a lipsei calității procesuale active a paraților-reclamanți în formularea cererii reconvenționale, invocate de reclamanții-parați prin întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 7602/23.11.2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București s-a admis in parte cererea formulata de reclamanții-parați B. I. și B. A. în contradictoriu cu parații-reclamanți M. N. și M. I., s-a dispus evacuarea paraților din imobilul situat in București, ., ., ., pentru lipsa titlului locativ, au fost obligați parații-reclamanți la plata către reclamanții-parați a sumei de 36.869 lei reprezentând despăgubiri materiale.
Totodată, a fost respins capătul de cerere privind obligarea paraților-reclamanți sa lase în deplina proprietate si posesie imobilul menționat anterior, ca neîntemeiat, a fost respinsă cererea reconvenționala formulata de parații-reclamanți, ca neîntemeiata și s-a luat act de renunțarea paraților-reclamanți la judecata cererii de intervenție accesorie.
Au fost obligați parații-reclamanți la plata către reclamanții-parați a sumei de 3160 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1617/27.07.2007 la BNP, Asociați M. M. si C. M., reclamanții-parați B. I. si B. A., in calitate de cumpărători, au dobândit de la M. E., in calitate de vânzătoare, dreptul de proprietate asupra apartamentului situat in București, ., ., ..
La rândul sau, M. E. dobândise dreptul de proprietate asupra imobilului menționat prin contractul de vânzare-cumpărare a locuinței încheiat cu Imobiliara RA Sucursala Cotroceni nr. 7504/06.11.1991, dreptul sau de proprietate fiind înscris in Cartea Funciara.
Deși reclamanții-parați sunt proprietarii imobilului in litigiu, aceștia nu au putut intra in posesia apartamentului, ocupat de către parații M. N. si M. I., fiii vânzătoarei, care au refuzat sa elibereze imobilul, astfel cum rezulta din propriile susțineri in cererea reconvenționala si din răspunsurile la interogatoriu.
De asemenea, fosta proprietară M. E., care a formulat o cerere de intervenție voluntara accesorie in favoarea reclamanților-parați, a arătat ca parații-reclamanți au fost tolerați in apartament, fara a avea un titlu locativ.
Nu pot fi reținute afirmațiile paraților-reclamanți referitoare la faptul ca antecontractul de vânzare-cumpărare nu a fost semnat de către intervenienta M. E. din moment ce aceasta nu a contestat semnătura si nici nu s-a opus folosirii acestui înscris, ceea ce echivalează cu o recunoaștere tacita a acestuia.
Referitor la cauza de nulitate relativa a lipsei discernământului vânzătoarei (parații-reclamanți, in calitate de moștenitori ai defunctei M. E., conform certificatului de moștenitor nr. 51/04.11.2009 eliberat de BNP D. G., pot invoca nulitatea relativa a contractului de vânzare-cumpărare) instanța a apreciat ca, in cauza, nu exista elemente care sa conducă la concluzia ca autoarea paraților-reclamanți nu a avut discernământ la încheierea contractului de vânzare-cumpărare. Astfel, potrivit adeverinței eliberate de Cabinetul medical individual Dr. T. E. L. la data de 22.08.2007, defuncta M. E. era diagnosticata cu anumite afecțiuni care, insa, nu erau de natura a-i afecta capacitatea psihica. Sub acest aspect nu prezintă relevanță nici împrejurarea ca defunctei i s-a instituit curatela prin dispoziția nr. 4862/19.09.2007 emisa de Primăria Sectorului V București deoarece instituirea curatelei nu aduce nici o atingere capacității celui pe care curatorul îl reprezintă.
Totodată, diagnosticul dementa Alzheimer i-a fost pus defunctei cu ocazia efectuării expertizei medico-legale psihiatrice nr. Al/8383/2008 de către Institutul Național de Medicina Legala după mai mult de un an de la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, neexistând nici un fel de indicii ca defuncta ar fi suferit de aceasta afecțiune si la data vânzării.
Prin urmare, instanța a constatat ca, in speța, nu se poate retine existenta unei cauze de nulitate a antecontractului de vânzare-cumpărare si a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1617/27.07.2007.
Întrucât reclamanții-parați au solicitat atât evacuarea paraților-reclamanți, cat si obligarea acestora sa lase in deplina proprietate si liniștita posesie imobilul, s-a considerat că se impune o precizare legata de distincția dintre acțiunea in evacuare si acțiunea in revendicare.
Astfel, in materia acțiunii in evacuare, spre deosebire de acțiunea in revendicare, nu se pune in discuție însuși dreptul de proprietate asupra imobilului, ci doar folosința sa. In speța, parații-reclamanți nu s-au pretins nici un moment proprietari sau titulari ai unui alt drept cu privire la imobilul din cauza, singura lor calitate fiind aceea de persoane a căror prezenta a fost tolerata in imobil de către fosta proprietara M. E., împrejurare ce a rezultat atât din susținerile acesteia in cererea de intervenție voluntara accesorie in favoarea reclamanților, cat si din susținerile si răspunsurile la interogatoriu ale paraților-reclamanți înșiși, care nici un moment nu au înțeles sa se prevaleze de existenta unui drept asupra imobilului si sa se comporte ca si proprietari ai acestuia. Așadar, nu se pune problema unei revendicări, ci doar a unei acțiuni in evacuare.
Deoarece parații-reclamanți au calitatea de tolerați, in favoarea lor nu s-a născut niciun drept de folosința asupra imobilului in litigiu, care sa fie opozabil reclamanților-parați, situație față de care instanța a dispune evacuarea paraților-reclamanți din imobilul situat in București, ., ., ., sector 5, pentru lipsa titlului locativ, și a respins capătul de cerere privind revendicarea ca neîntemeiat.
In ceea ce privește capătul de cerere referitor la obligarea paraților-reclamanți la plata de despăgubiri materiale către reclamanții-parați constând in contravaloarea lipsei de folosința a imobilului daune evaluate in final la suma de 4428.28 Ron, instanța a constatat ca acesta este întemeiat in parte.
Conform art. 998 C.civ., orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara. Prin urmare, angajarea răspunderii civile delictuale necesita îndeplinirea cumulativa a trei condiții: fapta ilicita, prejudiciu si legătura de cauzalitate.
In cauza de fata, instanța a reținut existenta unei fapte ilicite constând in ocuparea abuziva a imobilului aparținând reclamanților-parați, in lipsa oricărui titlu care sa justifice prezenta paraților-reclamanți in apartament, fapta care a produs proprietarilor un prejudiciu constând in lipsirea acestora de folosința bunului ce le aparține si la care erau indreptatiti in baza dreptului lor de proprietate, prejudiciu ce apare ca o consecința directa a faptei ilicite a paraților-reclamanți.
In aceste condiții, instanța a apreciat ca sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale, astfel că a obligat parații-reclamanți la repararea prejudiciului cauzat reclamanților-parați, prin restituirea echivalentului lipsei de folosința a imobilului.
In ceea ce privește cuantumul daunelor datorate, raportul de expertiza contabila depus la dosarul cauzei, a evaluat lipsa de folosința a imobilului la suma de 1107.07 lei lunar, făcându-se si o evaluare provizorie de la data de 25.07.2007 pana la data întocmirii raportului de expertiza, in suma de 4428.28 RON. S-a precizat in raportul de expertiza ca evaluarea provizorie a fost făcuta prin calculul a doua chirii lunare, la care s-a adăugat o chirie cu titlu de garanție.
Pe de alta parte, in evaluarea provizorie de 4428.28 RON, pana la momentul întocmirii raportului a fost inclusa si o luna de garanție, care a fost avuta in vedere de instanța la stabilirea daunelor materiale cuvenite reclamanților, astfel ca instanța a admis in parte pretențiile reclamanților-parați si i-a obligat pe parații-reclamanți la plata sumei de 3318 lei cu titlu de despăgubiri materiale.
In temeiul art. 274 C. pr. civ., instanța a obligat parații-reclamanți la restituirea taxelor de timbru pentru capătul de cerere admis in totalitate-evacuarea, precum si a taxei de timbru achitate pentru capătul de cerere privind plata daunelor materiale, pe care a redus-o la suma de 760 lei, având in vedere ca pretențiile au fost admise numai in parte.
Totodată, având in vedere ca acțiunea reclamanților-parați a fost admisa in parte, a redus cheltuielile datorate pentru onorariul apărătorului de la suma de 2500 lei la suma de 2000 lei, iar pentru onorariul expertului de la suma de 500 lei la suma de 300 lei.
In consecința, instanța a obligat parații-reclamanți sa achite o suma totala de 3160 de lei cu titlu de cheltuieli de judecata către reclamanții-parați.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții-reclamanți M. N. și M. I., arătând că aceasta este nelegala si netemeinica, fiind data cu încălcarea art. 948 pct. l, 2 C.civ..
Astfel, apelanții-pârâți-reclamanți au susținut că au arătat instanței de fond, cu acte medicale, ca la data încheierii celor doua acte juridice - antecontractul de vânzare cumpărare încheiat la data de 05.07.2007 si contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1617/27.07.2007 la BNP Asociați M. M. si C. M., vânzătoarea M. E. era expertizata cu un handicap grav, beneficiind de protecție speciala in baza Legii nr. 519/2002.
Instanța de fond a ignorat actele medicale din care rezulta ca vânzătoarea M. E. era diagnosticata cu "dementa Alzheimer".
Apelanții-pârâți consideră ca cele doua acte juridice mai sus menționate sunt nule absolut deoarece, la data încheierii celor doua acte juridice, vânzătoarea M. E. era expertizata cu un handicap grav, beneficiind de protecție speciala in baza Legii nr. 519/2002.
La aproximativ 2 luni s-a instituit curatela acesteia, apreciindu-se că, datorită handicapului grav, nu-si poate administra bunurile.
Vânzătoarea M. E. a fost diagnosticata cu „demență Alzheimer” boala ce ii afecta evident discernământul.
In conformitate cu actele medicale depuse la dosarul cauzei, vânzătoarea M. E., anterior punerii diagnosticului "dementa Alzheimer", suferea de anumite afecțiuni, care erau de natura a-i afecta capacitatea psihica.
Curatela vânzătoarei M. E. a fost instituita avându-se in vedere si actele medicale privind afecțiunile de care suferea acestea, ceea ce demonstrează evident ca capacitatea psihica a acesteia era afectata.
Antecontractul de vânzare - cumpărare este semnat de o altă persoana.
Notarul care a întocmit actul de vânzare - cumpărare, in baza legii de protecție a persoanelor in vârsta care prezintă un handicap grav, trebuia sa solicite un certificat medical privind discernământul vânzătoarei si aprobarea Autorității Tutelare Sector 5 privind încheierea actului de vânzare - cumpărare.
La data semnării celor doua acte juridice, vânzătoarea M. E. (mama apelanților) nu avea capacitatea de a contracta, având discernământul abolit.
Prezenta unui martor la încheierea contractului de vânzare - cumpărare privind consimțământul nu acoperă si nu poate confirma ca vânzătoarea a avut discernământ la data încheierii actului.
Lipsa discernământului rezultă de altfel și din așa-zisa semnătură a vânzătoarei pe contractul de vânzare - cumpărare.
Negocierea acestor contracte s-a purtat in realitate intre M. C. A. si reclamanți.
M. C. A. a obținut prin captație semnătura vânzătoarei M. E., prin complicitate tacita cu ceilalți participanți la întocmirea acestui act.
Prețul încasat ca urmare a vânzării a fost primit in fapt de M. C. A. care a dispus personal de el. Acest lucru rezulta de altfel si din diferența intre prețul contractat prin antecontractul de vânzare - cumpărare si cel real plătit la autentificarea actului.
In concluzie, apelanții-pârâți-reclamanți considera ca instanța de fond, fata de actele medicale depuse la dosarul cauzei si fata de situația reala la data încheierii celor doua acte juridice, trebuia sa dispună anularea acestor acte lovite de nulitate absoluta.
In concluzie, se solicita admiterea apelului, modificarea hotărârii instanței de fond, in sensul respingerii acțiunii principale ca neîntemeiata si a admiterii cererii reconvenționale.
La data de 08.06.2010, intimații-reclamanți-pârâți au depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
La termenul din 15.06.2010 tribunalul a respins ca nefiind utilă soluționării cauzei efectuarea unei expertize medico-legale.
Prin decizia civilă nr. 1107 A/26.10.2010 pronunțată de Tribunalul București - SECȚIA A III A CIVILĂ, în dosarul nr._, s-a respins apelul formulat de apelanții-pârâți reclamanți M. N. și M. I., în contradictoriu cu intimații-reclamanți pârâți B. A. și B. I., împotriva sentinței civile nr. 7602/23.11.2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, ca nefondat.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut următoarele:
În cauză apelanții-pârâți-reclamanți au solicitat să se constate nulitatea absolută a două acte juridice (antecontractul de vânzare-cumpărare și contractul de vânzare-cumpărare) încheiate de mama acestora, numita M. E., decedată pe parcursul procesului, motivat de faptul că aceasta avea discernământul abolit la data încheierii actelor menționate anterior.
Or, lipsa consimțământului datorată lipsei de discernământ atrage nulitatea relativă a actului astfel încheiat, nulitate ce poate fi invocată numai de către persoana în interesul căreia sancțiunea a fost prevăzută de lege.
Apelanții-pârâți-reclamanți au invocat ca motiv de nulitate absolută faptul că mama acestora a avut discernământul abolit la momentul încheierii celor două acte juridice (din cauza bolilor de care suferea), motiv ce reprezintă însă o cauză de nulitate relativă, ce nu poate fi invocată decât de către persoana în favoarea căreia a fost prevăzută de lege sancțiunea, astfel că cererea acestora apare ca fiind vădit neîntemeiată.
Trebuie subliniat în acest context faptul că apelanții-pârâți au formulat cererea reconvențională la data de 12.11.2007, iar mama acestora a decedat la data de 16.06.2009, dată după care aceștia nu au înțeles să-și precizeze poziția procesuală și temeiul juridic în baza căruia au solicitat să se constate nulitatea absolută a antecontractului de vânzare-cumpărare și a contractului de vânzare-cumpărare, astfel că tribunalul a constatat că cererea apelanților-pârâți trebuie raportată la momentul la care a fost introdusă, neputându-se aprecia că, prin decesul mamei apelanților, aceștia pot invoca și nulitatea relativă a celor două acte menționate mai sus, în lipsa unei cereri exprese în acest sens din partea apelanților, în calitate de moștenitori ai numitei M. E..
De asemenea, dolul sub forma captației nu a fost dovedit de către apelanții-pârâți-reclamanți, ca, de altfel, nici susținerea că antecontractul de vânzare-cumpărare este semnat de o altă persoană decât mama acestora, și aceasta din urmă cu atât mai mult cu cât numita M. E., care a formulat cerere de intervenție în interesul intimaților-reclamanți, nu a contestat semnătura de pe acest act.
În privința semnării contractului de vânzare-cumpărare de o altă persoană decât mama apelanților, tribunalul a constatat că acest act a fost semnat în fața notarului public, aspect față de care apelanții nu pot decât să se înscrie în fals cu privire la această mențiune de pe contract întrucât aceasta face dovada deplină până la înscrierea în fals.
Susținerea apelanților că prețul a fost încasat în realitate de către numita M. C. A. nu putea fi invocată decât de către vânzătoare, respectiv de către numita M. E., care, într-o astfel de situație, avea la dispoziție acțiunile instituite prin art. 1365 și urm. din Codul civil.
În ceea ce privește susținerea apelanților-pârâți că mama acestora beneficia de protecție specială în temeiul Legii nr. 519/2002, tribunalul a constatat că această lege a devenit caducă la data de 18.12.2006, deci încă dinainte de introducerea cererii reconvenționale la instanța de fond, iar apelanții nu au indicat un alt temei legal pentru a-și preciza poziția față de noile reglementări și pentru a indica ce text de lege a fost încălcat prin încheierea celor două acte a căror nulitate au solicitat a se constata, cu atât mai mult cu cât aceștia au beneficiat de asistență juridică calificată, atât la fond cât și în apel.
Faptul că pentru mama apelanților s-a instituit curatela la aproximativ două luni după încheierea celor două acte juridice nu este de natură să ducă la constatarea nulității absolute a acestora, instituirea curatelei fiind făcută pentru o mai bună administrare a bunurilor și veniturilor mamei apelanților și nicidecum pentru faptul că aceasta nu ar fi avut discernământ.
În consecință, față de cele mai sus reținute, tribunalul a apreciat că soluția instanței de fond este legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul art. 296 C.proc.civ., a respins apelul ca nefondat.
În temeiul art. 274 C.proc.civ., a obligat apelanții, care au căzut în pretenții, la 4.500 lei cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat, către intimați.
Prin decizia civilă nr. 354R/01.04.2011, pronunțată de Curtea de Apel București Secția a IV- a Civilă, în dosarul nr._ s-a admis cererea de recurs formulată de recurenții M. N. și M. I. împotriva deciziei civile nr.1107 din 26.10.2010 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă în contradictoriu cu intimații B. A. și B. I., s-a casat decizia menționată și s-a trimis cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță, Tribunalul București Secția a III - a Civilă.
La admiterea recursului declarat de recurenții M. N. și M. I., instanța de control judiciar a avut în vedere următoarele considerente:
Critica potrivit căreia hotărârile sunt date cu încălcarea dispozițiilor art.152 și art.155 alin.1 Cod familie, deoarece, pârâtul M. I., în calitate de curator al mamei sale, vânzătoarea M. E., putea invoca în numele ei nulitatea actelor încheiate de aceasta, a fost considerată ca lipsită de obiect. Instanța de apel nu a contestat faptul că, după stabilirea curatelei numitei M. E., curatorul ei poate invoca, în numele persoanei protejate prin curatelă, cereri la care această persoană achiesează, deoarece curatela nu este instituită, conform definiției legale, împotriva unor persoane lipsite de discernământ, ci pentru protecția unor persoane capabile din punct de vedere mental.
Recurenții au criticat hotărârea atacată și pentru încălcarea dispozițiilor art.6 din Legea nr.30/1994. În cadrul acestui motiv de recurs, recurenții au susținut că, instanța de apel nu a administrat o probă constând în expertiză medico-legală pentru a se stabili dacă vânzătoarea a avut discernământ la data de 27.06.2007 și la data de 5.07.2007, când a semnat cele două acte a căror nulitate se solicită.
Sub aspectul menționat, instanța de recurs a observat că tribunalul a respins proba solicitată de apelanți considerând că nu este utilă pentru soluționarea cauzei, având în vedere multitudinea probelor administrate în cauză.
Cu toate că, instanța de recurs nu a contestat în totalitate motivarea instanței de apel sub aspectul inutilității probei, totuși, ea a avut îndoieli cu privire la inutilitatea absolută a probei. Aceasta, deoarece, s-a apreciat ca fiind posibil ca, din punct de vedere științific și medical să se poată stabili exact dacă, la data de 27.07.2007 – data încheierii contractului de vânzare – cumpărare – numita M. E., în prezent decedată, a avut sau nu a avut discernământ. Dacă progresul științific în domeniul medical permite o stabilire exactă a situației de fapt menționată mai sus (respectiv existența sau inexistența consimțământului unei persoane la o anumită dată) atunci, proba a fost apreciată ca utilă pentru soluționarea cauzei. Dar dacă, în cadrul probei menționate, discernământul la o anumită dată nu poate fi stabilit decât sub forma unei prezumții, atunci, fiind necesară coroborarea tuturor probelor, expertiza medico-legală cerută în cauză, ar putea fi considerată inutilă.
Având în vedere că aspectul privind posibilitatea stabilirii exacte a discernământului la o anumită dată este neelucidat în speță, instanța de recurs a ajuns la concluzia că expertiza medico – legală trebuie cerută pentru a epuiza toate dubiile cu privire la existența sau inexistența discernământului persoanei decedate, la data de 27.07.2007, și la modul cum ar putea fi stabilit și dacă este posibil a fi stabilit, din punct de vedere științific, acest discernământ.
Constatând astfel că situația de fapt nu a fost pe deplin stabilită în speță, de vreme ce există posibilitatea administrării unei probe ce se poate dovedi relevantă și că proba cu expertiza medico – legală nu poate fi administrată în faza recursului, instanța de recurs a admis recursul în baza art.304 pct.9 Cod procedură civilă, pentru interpretarea restrictivă a dispozițiilor art.167 Cod procedură civilă, și în baza art.312 alin.3 Cod procedură civilă a casat hotărârea atacată, cu trimitere la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului.
Curtea a precizat că art.6 din Legea nr.30/1994 nu există în cuprinsul legii menționate, dar este posibil ca recurenții să se fi referit la art.6 din Convenția E.D.O. care a fost ratificată de România prin legea menționată.
Instanța de recurs nu a mai analizat cel de-al treilea motiv de recurs, deoarece acesta privește încălcarea dispozițiilor art.948 pct.1 și 2 Cod procedură civilă și se referă la fondul cauzei, însă situația de fapt în proces, astfel cum instanța de recurs deja a precizat, nu a fost pe deplin stabilită.
Pe rolul Tribunalului București apelul trimis spre rejudecare a fost înregistrat la data de 4.05.2011, sub nr._ .
Prin decizia civilă nr.446/A/11.04.2014, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins apelul, ca nefondat și a obligat apelanții - reclamanți-pârâți la plata sumei de 1500 lei către intimata –pârâtă - reclamantă, cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a hotărî astfel, instanța învestită cu rejudecarea apelului declarat de pârâții M. N. și M. I. a avut în vedere dispozițiile art. 315 alin.1 C.pr.civ., potrivit cărora, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului și a constatat că în decizia de casare s-a reținut necesitatea efectuării unei expertize medico-legale pentru a se epuiza toate dubiile cu privire la discernământul persoanei decedate.
În acest sens, la primul termen acordat în cauză în apelul trimis spre rejudecare, respectiv la data de 23.03.2012, tribunalul a pus în vedere apelanților –pârâți - reclamanți să depună la dosarul cauzei toate actele medicale ce ar putea fi avute în vedere de Institutul Național de Medicină Legală „M. Minovici” pentru a se stabili dacă numita M. E., decedată la data de 16.06.2009 avea sau nu discernământ la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, respectiv 5.07.2007, precum și la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1617/27.07.2007.
S-a constatat că, după casare, au fost depuse următoarele înscrisuri: cerere înregistrată la 6.09.2007 formulată de reclamantul M. I. pentru punerea sub interdicție a numitei M. E., declarații date de M. I., la datele de 24.10.2007, 29.10.2007 și 10.07.2008, sentința civilă nr. 9458/12.12.2008 de punere sub interdicție a intimatei M. E., rămasă definitivă și irevocabilă prin neapelare, raport de expertiză medico – legală psihiatrică privind pe M. E. întocmit de Institutul Național de Medicină Legală „M. Minovici” la data de 20.10.2008, adeverință eliberată de Cabinetul Medical Individual T. E. L., acte medicale privind pe M. E., dispoziție de instituire a curatelei.
Se impune a se arăta că prin raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. A1/8383/20.10.2008privind pe M. E., pentru soluționarea cauzei având ca obiect punerea sub interdicție a acesteia, Comisia de medici alcătuită din D. S. – medic primar legist, O. B. – medic primar psihiatru și S. D. - medic primar psihiatru, a concluzionat că numita M. E. prezintă diagnosticul demență Alzheimer, nu are posibilitate psihică de îngrijire proprie și autocontrol, nu are capacitate psihică de exercițiu, nu înțelege conținutul și consecințele actelor sale, având discernământul abolit, Comisia recomandând punerea sub interdicție a persoanei în cauză.
La același termen de judecată s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale de către Institutul Național de Medicină Legală „M. Minovici”, având ca obiectiv, în baza actelor depuse la dosarul cauzei, să se stabilească dacă M. E., decedată la data de 16.06.2009, avea sau nu discernământ la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, respectiv 5.07.2007, precum și la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1617/27.07.2007 privind imobilul din București, ., ., . Asociați M. M. și C. M..
Raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. A13681/22.06.2012 întocmit de Comisia de Medici A. S. – Medic primar legist, D. R. - Medic primar psihiatru și F. C. – Medic specialist psihiatru a fost depus la dosar la data de 28.06.2012, prezentând următoarele concluzii:
Numita M. E. a prezentat la datele de 5.07.2007 și 27.07.2007 diagnosticul de Tulburare cognitivă organică ușoară, iar pentru datele menționate în cadrul raportului de expertiză nu se reconstituie tulburări psihice în măsură a-i afecta competența psihică specifică și pe cale de consecință M. E. a avut capacitate de apreciere critică asupra conținutului și consecințelor juridice ce pot decurge din actele încheiate la data de 5.07.2007 și 27.07.2007, fiind competente psihic în raport cu acestea.
În raport de disp. art. 211 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Noului Cod Civil, Comisia a precizat că prin competență psihică se înțelege capacitatea persoanei de aprecia critic și predictiv consecințele social - juridice ce decurg din exercitarea drepturilor și obligațiilor civile. Sintagma de competență psihică înlocuiește termenul „discernământ”, ce este specific numai cauzelor penale, și care reprezintă capacitatea persoanei de a aprecia critic conținutul și consecințele social negative ale faptei comise.
La termenul din 14.09.2012, la cererea apelanților-pârâți reclamanți, în temeiul disp. art. 212 C.pr.civ. și față de contradicțiile apreciate ca flagrante existente între raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. A1/8383/20.10.2008 privind pe M. E., pentru soluționarea cauzei având ca obiect punerea sub interdicție a acesteia, și raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. A13681/22.06.2012, tribunalul a încuviințat cererea de înaintare a celor două rapoarte de expertiză Comisiei Superioare a Institutului Național de Medicină Legală „M. Minovici” pentru avizarea din punct de vedere științific a acestui din urmă raport cu solicitarea de a verifica, analiza și a viza această expertiză și a se menționa dacă se poate constata existența unor concluzii contradictorii între acest raport și raportul de nr. A1/8383/20.10.2008, privind pe M. E., pentru considerentele avute în vedere în încheierea de ședință de la acea dată.
Prin avizul nr. E1/_/2012/31.10.2012, Comisia Superioară de Medicină Legală din cadrul Institutului Național de Medicină Legală „M. Minovici” examinând întregul material înaintat, a recomandat o nouă expertiză medico-legală psihiatrică la INML București, urmând ca ulterior Comisia Superioară să se pronunțe potrivit legii.
În ședința publică de la 9.11.2012, tribunalul, având în vedere disp. Legii nr.271/2004, precum și Regulamentul de aplicare al acesteia, dar și nelămuririle și constatările de la termenul din 14.09.2012 care au determinat solicitarea avizului de la Comisia Superioară de Medicină Legală din cadrul Institutului Național de Medicină Legală „M. Minovici” a dispus efectuarea unei noi expertize medico-legale psihiatrice, cu obiectivele stabilite conform primei expertize, dar și cu solicitarea de a se avea în vedere constatările și nelămuririle rezultate după administrarea acestei probe, evidențiate în încheierea de ședință din 14.09.2012, în încheierea de ședință pronunțată la acea dată prezentându-se și istoricul faptei, precum și cel al administrării probelor în această cauză.
Prin adresa nr. A6/_/21.12.2012, Comisia de Nouă Expertiză Medico - Legală Psihiatrică, pentru efectuarea lucrării la standardele științifice obligatorii a solicitat să i se pună la dispoziție o . înscrisuri prevăzute de lege, menționate în cuprinsul adresei.
La termenul din 25.01.2013, tribunalul a pus în vedere apelanților – pârâți reclamanți să îndeplinească solicitările Comisiei de Nouă Expertiză Medico - Legală Psihiatrică, în acest scop fiind efectuat un referat de anchetă socială privind pe defuncta M. E., cu ultimul domiciliu în București, ., ., ., cu obiectivele stabilite în încheierea de ședință de la data de 25.01.2013.
Referatul de anchetă socială a fost depus la dosar prin adresa nr. 3057/20.03.2013, întocmit de reprezentanții Primăriei Sectorului 5 București, a prezentat datele rezultate din verificările efectuate și din discuțiile purtate cu vecinii și fiul defunctei, respectiv faptul că defuncta M. E. a fost încadrată în grad de handicap conform certificatului nr. 288/8.02.2006 eliberat de Comisia de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți a Consiliului Local Sector 5 București, iar prin Dispoziția nr. 4862/19.09.2007 a Primarului Sectorului 5 București a fost numit curator al defunctei în vederea îngrijirii, administrării bunurilor și ridicării drepturilor bănești, M. I., fiul acesteia.
Numitul M. I. a declarat că în luna iulie 2007, defuncta a încheiat un contract de vânzare – cumpărare fără să aibă cunoștință de actul juridic pe care îl încheie, cu soții B., pentru apartamentul pe care M. E. îl deținea în proprietate, că imediat după încheierea contractului aceasta a dispărut de la domiciliu, fiind luată de către numita M. A. C., fiica fratelui lui M. I. și adusă în domiciliu un an mai târziu la data de 5.07.2008 cu ambulanța.
Deoarece starea de sănătate a defunctei se agravase, aceasta a fost pusă sub interdicție, vecinii confirmând aspectele prezentate de M. I. și afirmând că în ultimii aproximativ 7 – 8 ani, defuncta nu mai recunoștea vecinii și nici pe membrii familiei sale.
După termenul din data de 22.03.2013, apelantul – pârât M. N. a depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură al instanței un set de 32 de acte, potrivit referatului întocmit de grefierul de ședință aflat la fila 47 din dosarul supliment III, înscrisurile regăsindu-se în plicul aflat la fila 46 din dosar, care au fost înaintate și Institutului Național de Medicină Legală „M. Minovici” pentru a fi avute în vedere la efectuarea noii expertize medicale, reprezentând acte medicale începând cu anul 2001 și până la data decesului numitei M. E..
Raportul de nouă expertiză medico-legală psihiatrică nr. A6/_/21.01._ a fost depus la dosar la data de 26.02.2014, prezentând următoarele concluzii:
Comisia de Nouă Expertiză Medico - Legală Psihiatrică a analizat întreaga documentație înaintată, privind pe defuncta M. E. și strict în baza acesteia, a constatat că pentru datele de 5.07.2007 și 27.07.2007 nu se reconstituie (pentru susnumita) tulburări psihice de natură a modifica capacitatea psihică. Pe cale de consecință, susnumita a avut păstrată capacitate psihică de apreciere critică asupra conținutului și consecințelor social negative ce pot decurge din actele notariale semnate, fiind competentă psihic de a încheia acte notariale.
În conformitate cu disp. art. 211 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Noului Cod Civil, prin care s-a armonizat terminologia științifică actuală cu noțiuni perimate, cuprinsă încă în unele articole, chiar și ale Noului Cod Civil, expertiza medico-legală psihiatrică a operat cu noțiunea de competență psihică specifică fiecărui tip de cauză civilă, în sensul că prin competență psihică se înțelege capacitatea persoanei de a aprecia critic și predictiv consecințele social juridice ce decurg din exercitarea drepturilor și obligațiilor civile.
Se impune a se arăta că la efectuarea acestui raport de nouă expertiză medico-legală psihiatrică s-a avut în vedere cererea de intervenție formulată de numita M. E., în această cauză, depusă la dosar la termenul din 10.12.2007 (în raport fiind trecută data de 10.10.2007 din eroare) de avocat D. P., în interesul reclamanților B. I. și B. A., solicitând admiterea acțiunii formulate de aceștia, prin cerere intervenienta arătând că este mama pârâților M. N. și M. I., cu care a locuit împreună în imobilul în litigiu și că a părăsit imobilul la data de 24.07.2007, din cauza relelor tratamente la care a fost supusă de cei doi pârâți împreună cu nepoata ei, M. C. A., după încheierea contractului de vânzare – cumpărare, pârâții pierzându-și locuințele personale ca urmare a unor existențe debusolate, venind în imobilul proprietatea intervenientei și provocând scandaluri zilnice pe fondul consumului de băuturi alcoolice.
Intervenienta a arătat în mod expres că vânzarea imobilului către soții B. a reprezentat manifestarea ei de voință nealterată și șansa salvării dintr-un mediu ostil și periculos în care viața îi era pusă în pericol chiar de către propriii ei fii, pârâții din prezenta cauză.
Potrivit acestui raport au fost avute în vedere toate declarațiile scrise date de M. I., M. N. și de M. E., declarațiile martorilor audiați în cauza de punere sub interdicție, dar și toate rapoartele de expertiză medico-legale efectuate cu privire la M. E. și actele medicale începând cu anii 1994, până la deces, procedându-se la analiza încrucișată a tuturor înscrisurilor.
Patologia expusă rezultată din actele medicale nu are legătură cu capacitatea psihică, dezorientarea spațială a pacientului fiind cauzată de deficitul de vedere și nu de tulburări psihice.
Acest raport de expertiză a fost de asemenea avizat de Comisia Superioară Medico - Legală cu avizul nr. E1/_/2012/21.02.2014, care a examinat întregul material înaintat, a aprobat raportul de nouă expertiză medico-legală psihiatrică nr. A6/_/12/21.01.2014, efectuat la Institutul Național de Medicină Legală „M. Minovici” în sensul că la data de 5.07.2007 și data de 27.07.2007 numita M. E. a fost competentă psihic de a încheia acte notariale.
Apelantul-pârât-reclamant M. N. a formulat obiecțiuni la raportul de nouă expertiză medico-legală, susținând că nu a fost luată în considerare toată documentația medicală, deși concluziile raportului se bazează pe această documentație, dar și pe declarațiile date de martori unor organe de cercetare penală sau poliție.
Tribunalul a respins obiecțiunile formulate constatând că raportul de nouă expertiză medico-legală psihiatrică a avut în vedere actele medico-legale și medicale care au fost expuse la filele 19-23 din raportul de expertiză, că la Comisia de Nouă Expertiză Medico - Legală Psihiatrică a fost trimis întregul dosar al instanței și materialul probator administrat în cauză, așa încât obiecțiunile apelanților-pârâți-reclamanți, în sensul că au fost avute în vedere declarațiile date de martori unor organe de cercetare penală sau poliție și că nu a fost luată în considerare toată documentația medicală, au fost apreciate ca lipsite de relevanță în cauză, atâta timp cât raportul de expertiză s-a efectuat în baza actelor de la dosar și nici nu a fost evidențiat vreun act medical care nu a fost avut în vedere de Comisie.
De asemenea, tribunalul a constatat că referirile la numita M. A. C. în raportul de nouă expertiză medico-legală psihiatrică nu sunt relevante, pentru că aceasta nu a avut calitatea de parte în cauză, iar obiectivele raportului de expertiză au vizat-o strict pe defuncta M. E..
Așadar, tribunalul a constatat că în decizia de casare a fost stabilită necesitatea efectuării expertizei medico-legale pentru înlăturarea oricărui dubiu cu privire la existența sau inexistența discernământului persoanei decedate și la modul cum ar putea fi stabilit și dacă este posibil a fi stabilit din punct de vedere științific acest discernământ, iar în rejudecare, tribunalul a epuizat pentru administrarea acestei probe toate etapele științifice reglementate de dispozițiile Legii nr. 271/2004 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 57/2001 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activității și funcționarea instituțiilor de medicină legală, precum și de Regulamentul de aplicare al acestei legi.
Chiar și în condițiile ivirii unor nelămuriri rezultate din lucrările de specialitate efectuate a rezultat fără dubiu, în final, competența psihică a numitei M. E. de a încheia acte notariale în sensul existenței capacității acesteia de a aprecia critic și predictiv consecințele social juridice ce decurg din exercitarea drepturilor și obligațiilor civile.
Or, în condițiile în care instanța de recurs nu a înlăturat considerentele tribunalului prin care s-a avut în vedere multitudinea probelor administrate în cauză în fața primei instanțe, reținând temeinicia considerentelor instanței de apel în primul ciclu procesual referitoare la nedovedirea celorlalte condiții de nevalabilitate ale actelor juridice contestate, condiții care atrăgeau oricum sancțiunea nulității relative și nu nulitatea absolută a actului juridic, cum în cauză s-a elucidat și existența discernământului numitei M. E. la data încheierii celor două acte juridice, epuizându-se toate dubiile cu privire la pretinsa inexistență a discernământului persoanei decedate, la datele de 5.07.2007 și 27.07.2007, tribunalul consideră că a rezultat și în rejudecare temeinicia și legalitatea sentinței apelate, așa încât, față de toate considerentele expuse și de disp. art.315 Cproc.civ., în baza art. 296 C.pr.civ., tribunalul a respins apelul ca nefondat.
În baza art. 274 C.pr.civ., tribunalul a obligat apelanții - reclamanți-pârâți la plata sumei de 1500 lei către intimata –pârâtă – reclamantă, cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs pârâții reclamanți M. N. și M. I., cu mențiunea că vor depune motivele de recurs printr-un memoriu separat, recursul nefiind motivat nici până la data soluționării pricinii în recurs.
Intimații au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția nulității recursului motivat de faptul că recurenții nu au depus în termen de 15 zile de la comunicarea deciziei motivele de recurs, cu cheltuieli de judecată.
La data de 25.11.2014, recurentul M. N. a depus la dosar, prin serviciul registratură, o cerere formulată de către acesta și de către recurentul M. I. prin care au solicitat restituirea taxei judiciare de timbru în valoare de 602 lei având în vedere că înțeleg să renunțe la judecarea recursului.
La termenul de judecată din data de 29.01.2015, Curtea a pus în discuție această cerere de renunțare la judecată, dar și excepția de nulitate a recursului invocată prin întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, cu prioritate în ceea ce privește cererea de renunțare la judecarea cererii de recurs, Curtea reține următoarele:
Astfel cum prevede art. 246 Cod de procedură civilă, reclamantul poate renunța oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.
De asemenea, potrivit art. 298 Cod procedură civilă, dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță se aplică și în instanța de apel, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în titlul privitor la această cale de atac.
De asemenea, potrivit art. 316 Cod procedură civilă, dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol.
Având în vedere manifestarea de voință exprimată de către recurentul M. N. prin cererea depusă prin serviciul registratură, la data de 25.11.2014, dată la care a și fost legitimat de registratorul instanței, consemnând prezența și datele acestuia de identitate, dar și faptul că acest recurent prezent în fața instanței de recurs la data de 29.01.2015 și-a menținut această poziție de renunțare la judecarea cererii de recurs, apreciind ca fiind îndeplinite cerințele impuse de prevederile art.246 Codul de procedură civilă, reținând, totodată, că potrivit principiului disponibilității, părțile pot să exercite acte de dispoziție prin care să pună capăt procesului conform voinței lor, precum și faptul că nu există dispoziții potrivnice care să înlăture aplicarea textelor de drept invocate mai sus, Curtea va lua act de renunțarea recurentului M. N. la judecata recursului.
În ce privește pe recurentul M. I., Curtea constată că acesta nu s-a prezentat la serviciul registratură pentru a fi legitimat o dată cu depunerea cererii de renunțare, la data de 25.11.2015 și nici în fața instanței de judecată pentru a-și exprima această poziție procesuală, astfel că, în lipsa unor date certe în sensul că acesta reprezintă voința și a acestui recurent de renunțare la judecarea recursului, instanța de recurs nu va proceda la a lua act de această solicitare.
Ca urmare, în privința acestui recurent, Curtea a pus în discuție excepția nulității recursului pentru nemotivare, astfel cum a fost invocată prin întâmpinare.
Deliberând cu prioritate, conform dispozițiilor art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, asupra excepției nulității acestui recurs pentru nedepunerea motivelor în termenul prevăzut de dispozițiile Codului de procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Potrivit art.303 alin. 1 Cod procedură civilă: „Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs”, iar potrivit alineatului doi al aceluiași articol: „Termenul pentru depunerea motivelor de recurs se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte”.
Curtea reține că incidență în cauza de față au și dispozițiile art. 301 Cod procedură civilă, teza I, care prevăd că: „Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel”, text de lege la care face trimitere art. 303 alin. 1 Cod procedură civilă.
Decizia civilă atacată este supusă recursului în termen de 15 zile de la comunicare, neexistând o normă specială derogatorie de la dispozițiile Codului de procedură civilă prin care să se stabilească un alt termen de depunere a motivelor de recurs.
Curtea reține că, în pricina pendinte, comunicarea deciziei civile nr.446/A/11.04.2014 pronunțată de Tribunalul București- secția a III-a civilăs-a realizatcătre recurentul M. I. la data de 16.07.2014, dovada comunicării regăsindu-se la fila 94 dosar apel, aceasta îndeplinind toate condițiile prevăzute de dispozițiile art. 100 Cod procedură civilă.
Făcând aplicarea art. 101 Cod procedură civilă, la data comunicării deciziei civile recurate către acest recurent, precum și a dispozițiilor legale invocate mai sus, rezultă că termenul pentru depunerea motivelor de recurs s-a împlinit la data de 01.08.2014.
La pronunțarea acestei soluții, Curtea urmează să aibă în vedere și faptul că prevederile art. 304 și art. 306 din codul de procedură civilă au făcut, în mai multe rânduri, obiectul controlului de neconstituționalitate, excepțiile care vizau neconcordanțele între aceste texte de lege și art. 6 din CEDO, respectiv art. 21 din Constituție, fiind respinse, Curtea Constituțională reținând că: ,,reglementările internaționale nu impun în materia exercitării căilor de atac, astfel cum a statuat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Cazul Beles și alții contra Cehiei din 12 noiembrie 2002, în care s-a constatat că dreptul de acces la un tribunal nu este absolut și se pretează la limitări implicit admise, în special în ceea ce privește condițiile de admisibilitate a unui recurs, având în vedere că presupune reglementarea din partea statului care se bucură, în această privință, de o anumită marjă de apreciere”.
Cum dispoziția imperativă a legii, aceea de motivare a recursului de către această parte, nu a fost îndeplinită nici până la această dată de 29.01.2015, cum în cauză nu s-au ivit motive de ordine publică care să fie puse în discuția părților din oficiu, făcând aplicarea art. 306 alin. 1 Cod procedură civilă, care dispune în sensul că: „Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal…”, Curtea va constata nulitatea recursului declarat de recurentul M. I..
În baza art. 316 raportat la art. 298 cu referire la art. 274 Cod procedură civilă, Curtea va obliga recurenții la plata către intimați a sumei de 500 lei, în solidar, reprezentând cheltuieli de judecată, având în vedere că recurenții au căzut în pretenții prin renunțarea la judecarea recursului după comunicarea cererii de recurs, respectiv după primul termen de judecată, în ceea ce privește recurentul M. N., și prin constatarea recursului declarat de recurentul M. I. ca fiind nul, față de dovada aflate la dosarul de recurs.
În ce privește solicitarea recurenților de restituire a taxei judiciare de timbru, Curtea urmează să o respingă față de dispozițiile înscrise în art. 23 din Legea nr.146/1997, potrivit cu care: „Sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, la cererea petiționarului, în următoarele cazuri: a) când taxa plătită nu era datorată; b) când s-a plătit mai mult decât cuantumul legal; c) când acțiunea sau cererea rămâne fără obiect în cursul procesului, ca urmare a unor dispoziții legale; d) când, în procesul de divorț, părțile au renunțat la judecată ori s-au împăcat; e) când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas irevocabilă; f) în cazul în care instanța de judecată se declară necompetentă, trimițând cauza la un alt organ cu activitate jurisdicțională; g) când probele au fost administrate prin avocat sau consilier juridic”.
Or, recurenții nu se înscriu în aceste dispoziții prescrise de lege, astfel încât cererea lor nu poate fi admisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de renunțarea recurentului pârât-reclamant M. N. la judecata cererii de recurs formulată împotriva deciziei civile nr.446/A/11.04.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți-pârâți B. A. și B. I..
Constată nul recursul formulat de recurentul pârât-reclamant M. I. împotriva deciziei civile nr.446/A/11.04.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți-pârâți B. A. și B. I..
Obligă recurenții la plata, în solidar, a sumei de 500 lei - cheltuieli de judecată către intimați.
Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de recurenți privind restituirea taxei judiciare de timbru achitată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29.01.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. D. M. I. M. A.
N.-G.
GREFIER
M. C.
Red.I.D.
Tehnored.I.D/B.I.
2 ex/13.02.2015
-------------------------------------------------
T.B.-Secția a III-a – I.L.M.
- S.M.P.
Jud.Sector 5 – S.V.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 90/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Acordare personalitate juridică. Decizia nr. 39/2015. Curtea de... → |
|---|
